Centenar Gică Petrescu
Recursul la memorie mi se pare atitudinea care argumentează efectuarea călătoriei în timpul trecut, pentru a ne intregi propriile amintiri cu nume, pesoane si fapte ascunse în umbra uitării.
În 2015 aniversăm centenarul unui mare artist care nu si-a negogiat în vreun fel popularitate – Gică Petrescu; în 2016, se împlinesc 10 ani de când maestrul romantelor, cântecelor de dragoste, de petrecere, “dizeurul” a părăsit scena vietii, într-o dimineată de duminică, 18 iunie, înaintea galei „Premiile muzicale Radio România Actualităti” în care era pregătit si un premiu special („Cântecul e viata mea”), oferitde Societatea română de Radiodifuziune ca omagiul întregei sale cariere. Nu a mai fost întâmpinat de aplauzele publicului venit să-l întâlnească. Dimpotrivă, vestea neagră a disparitiei sale a înlocuit asteptarea.
Cine îsi mai aminteste acum de Gică Petrescu, de personalitatea atrăgătoare a artistului care a încântat publicul decenii, traversând epoci si evenimente greu de suportat ? Nimeni! Acum, emisiunile de radio oferă muzică cu texte anglo-amnericane, cu interpreti si titluri greu de pronuntat sau memorat. Lantul posturilor de televiziune, de asemenea. Nu mai este mult până când o fotografie sau o melodie cu Gică Petrescu va fi o “ilustratie” posibilă a exemplifica sensul unui film de genul “Singurătatea alergătorului de cursă lungă”…
Dacă ne propunem să intrăm între decorurile concertelor de muzică lejeră ale marilor restaurante sau spectacolelor de extradă din mijlocul secolului trecut, imaginile-sunete sunt din ce în ce mai palide; chiar Constantin Tănase a rămas doar un generic al galeriei cântăretilor de elită ai “entertainmentului” românesc din alte vremuri. Probabil nu au fost toate prezentele de artisti nume “mari”, o parte a divertismentelor s-au ascuns după partituri si compozitori ce nu se mai potrivesc cu actualitatea. Dar, printre contemporanii săi, din Bucurestiul anilor’40, desigur el a strălucit cu o lumină aparte. Educatia francofonă, primită de la cei doi părinti, studiile muzicale – pian, chitară – îi îngăduie să-si descopere disponibilitătile care îl conduc spre primele ocazii de la cânta, ca solist, când era încă elev, fiind remarcat de compozitorul Ion Vasilescu, cel ce îi deschide accesul la Radio. Studiile universitare începute îi par inutile, fată de sansele de aliniere cu predecesorii săi, deja faimosi în viata bucuresteană, admirati de public pentru programele românesti si mondene sustinute în localuri de lux, comentati elogios de presă - Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol. După exemplul lor, îsi îmbogăteste repertoriul la modă, tangouri, rumbe, romante dar si cântece românesti preluate de la lăutari, sau cântece inventate de el. În plină “belle epoque” cântă la restaurantul Princiar, urcând spre statutul de vedetă, este solist vocal la Galerie Lafayette, vestimentatia, eleganta tinutei de scenă, aparitia microfonul atrag atentia societătii, depăsind perioada debuturilor, trezind interesul celor care îl ascultă mai apoi si în faimosul Cazinou din Sinaia. Încă de la iesirea din adolescentă, câteva principii se afirmă, consolidându-i atitudinea de interpret: cum ar fi calitatea executiei – intonatie , relationare cu o gestică adecvată, dar si exigenta repertorială.
Stim că, în împrejurările istorice traversate, Gică Petrescu a evitat sub orice formă, relatiile politice, ca si repertoriul de profil. Cele peste sapte decenii ale carierei sale vor fi mereu o ascensiune elitară, în care popularitatea manifestărilor artistice, disciplina dialogului cu publicul, promovarea succeselor au o continuitate exemplară, antrenând memoria admiratorilor de orice clasă sau cultură.
Deoarece o lucrare monografică, în afara cele cu însemnări scrise la senecture de George Sbârcea nu există, enumerarea, cronologia evenimentelor, încă din preajma războiului, este dificilă. Amintim, spre pildă înreegistrările discografice , solicitate de companii celebre - Columbia, Odeon, His Master's Voice, Parlophon, Cristal, producători celebri în epocă – urmate în România de Electrecord, lansează permanent cântece sale, de un succes si o diversitate greu de egalat. Ce se poate încă identifica în discoteca Radiodifuziunii demostrează valoarea unui repertoriu în care nu pătrunde compromisul, vulgaritatea, muzica ce va apartine la final de secol “manelelor”, în schim sunt făcute cunoscute piese celebre din repertoriul european sau dedicate lui de către compozitori români, cu o rezistentă remarcabilă în ani. Gică Petrescu se integrează în viata muzicală a epocii, activează ca solist în celebra Orchestră Dinu Serbănescu, efectuează turnee de înregistrări, este Mariei Tănase la estrada restaurantului „Neptun”, unde cânta cu orchestra violonistului si dirijorului Victor Predescu.
Apoi, între 1940-1944 cântă pe scenele teatrelor Gioconda si Savoy împreună cu pianistul Gaston Ursu si formatia Jean Ionescu. Este anuntat uneori cu grad militar „fruntasul Gică Petrescu”, alături de Antonescu Trestian, Silly Popescu, Nae Roman, Titi Botez si marele Constantin Tănase. Îsi afirmă si calitătile de actor pe scena Teatrului Comic, este angajat de Ion Vasilescu la „Alhambra” unde lansează zeci de cântece, care s-au bucurat de mare popularitate până în împlinirea vâstei de octogenar.
În 1946, la barul-gradină „Arizona”, l-a ascultat, ca oaspete, marele violonist Yehudi Menuhin. Gică Petrescu i-a cântat sansonete, slagăre americane, care l-au entuziasmat si emotionat, l-a impresionat cu cântecele La margine de Bucuresti, Suflet candriu de papugiu si Costică, Costică. Depăseste restrictia autoritătilor fată de repertoriul său ce contine cântece occidentale. În 1953 cu ocazia „Festivalului International al Tineretului” de la Bucuresti, la Teatrul Savoy, în „Concertul popoarelor” Gică Petrescu cântă, cu mare succes, piese în cateva limbi străine, multe din repertoriul Yves Montand. În 1956-1959 „Concertul popoarelor” trece Nistrul, într-un lung turneu în Rusia, cu Ion Dacian, Trio Grigoriu. Rămâne credincios Teatrului de revistă "Constantin Tănase" la sălile Savoy si Victoriei 174, alături de colegii aăi Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, marele comic Mircea Crisan, Horia Serbănescu si Radu Zaharescu. Iar în 1965 participă la un important turneu - doua luni în Franta - la Paris, pe scena music-hallului „Olympia”, alături de Stela Popescu si Mircea Crisan.
Urmează turnee în Israel, alături de Florin Piersic, Doina Badea, spectacole luate în asalt de numerosul public venit din România. Lansează noi slagăre pe scena „Festivalului de Muzică Usoara de la Mamaia”, timp de mai multe editii, în 1966-1971 înregistrează la Electrecord slagărele care l-au făcut celebru (ex: Căsuta noastră, Of, of, of măi spritule, Dă-i cu spritul pân' la ziuă, Uite-asa as vrea să mor sau Du-mă acasă măi tramvai.). În 1982-1987 participă la „Festivalul Crizantema de aur”, de la Târgoviste. Alături de trupa lui George Carabulea, la 74 de ani, Gică Petrescu dă măsura talentului, dovedind o exceptională stiintă a artei interpretative muzicale si actoricesti. Recitalul rămâne una dintre cele mai valoroase secvente din Arhiva TVR.
În 1993-1995 apare cartea biografică Viata si cântecele lui Gică Petrescu, scrisă de compozitorul si muzicologul George Sbârcea, având ca documentare caietele si albumele, afisele si fotografiile strânse cu devotiune de sotia artistului, Cezarina Moldoveanu, autoarea multor texte din repertoriul său. Nu osteneste, după vârsta de 80 de ani, să înregistreze noi albume muzicale cu melodii cântate în toată cariera (orchestratii noi, înregistrări noi într-un studio digital), uimindu-si colaboratorii cu seriozitatea si vitalitatea, devenite proverbiale. Printre numeroasele distinctii primite – Artist emerit, Meritul Cultural, Premiul discului, Steaua României s.a.– în 2003 Institutia Prezidentială îi conferă ordinul „Steaua României în grad de cavaler”
Ultimii ani de viată sunt înconjurati de umbrele singurătătii, energia, vitalitate, interesul pentru muzică îl însotesc împreună cu putinii muzicieni prieteni care vorbesc despre secolul care a trecut.Cum bine spun martorii vietii s carierei sale:
„Gică Petrescu este cântăretul care a îndulcit sufletul si mintea si viata a zeci de milioane de români… Am avut o mare dragoste un cult pentru acest Maurice Chevalier si acest Frank Sinatra al nostru al românilor.”
—Florin Piersic
„A fost un mare om si un mare Român. Dumnezeu i-a pus pe chip un zâmbet atrăgător si har în glas...M-a făcut fericit cântând cântecele mele...A reusit să le dea o savoare aparte, trăinicie si viată lungă. Mitul Gică Petrescu se confundă cu bucuria muzicii...”
—Temistocle Popa
pentru Observatorul
Grigore Constantinescu / Bucuresti
|
Grigore Constantinescu 7/3/2015 |
Contact: |
|
|
