Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Mlăditele alese ale Sf. Apostoli Pavel si Petru

In cel mai frumos Poem al lumii, Dragostea si bunurile ei,(I Corinteni, cap. 13), Sfântul Apostol Pavel, ne încununează cu frumusețea dumnezeiască a Iubirii.
În dimineața Zorilor zămislite, Dumnezeu TATĂL a pus în poiana Sufletului Său, în străfundurile sfinte de Dor, Omul după Ființa si Asemănarea Sa.
L-a luat în Palmă si l-a dezmierdat cu Degetele de lumină, dându-i graiul oamenilor si al Îngerilor, crescându-l într-o Nație cu dorul nestăpânit de iubire, iubire ce urcă într-o Dragoste dumnezeiască incântătoare.
Dumnezeu FIUL, i-a urzit din zorii de ziuă, îndelunga răbdare, i-a dat surâsul binevoitor ca să stăpânească necuprinsul zărilor cu acordurile pătimase ale Adevărului si Dăruirii.
Duhul Sfânt, i-a iluminat fericirea împodobindu-l cu purpura unui răsărit vesnic de iubire.
În scutecul de purpură, păpădia de om s-a trezit legănat de cântecul minunat al Îngerilor, care l-au întronat peste legile firesti-tămăduitoare ale pământului.
Îngerul păzitor cu o zvâcnire de aripi l-a purtat spre scânteierile cerului, presărându-i diamantele de soare pe frunte, ca Domnul să-l ungă cu harul credinței, al proorociei si al stiinței.
Arhanghelii, i-au împletit din extaz cununa biruinței, împodobindu-i fruntea îmbrobodită de lăcrămioarele trudei, incrustându-i viața în destinul Dreptății.
Heruvimii, i-au frămîntat cugetul în tulburătoarea taină a trăirii, revărsându-i în vălurele sonore, puterea de a suferi în toate, de ale crede pe toate, de a nădăjdui în toate.
Serafimii, i-au brodat cununa spiritului, deslusindu-i frumusețea creatoare, i-au crescut vraja Dorului într-un suprem avânt, izbindu-i mirarea, ca apoi să-i înflăcăreze voința înmiresmată cu petale si aurori.
Sfinții Apostoli Pavel si Petru,împreună si asemeni tuturor Apostolilor, i-au dăruit purtarea numelui pentru ca fiecare să-si stie locul în ceata sa si fiecare să poată răspunde atunci când este hotărât Timpul !


PETRE ȚUȚEA, ANTROPOLOG, FILOSOF CRESTIN, ECONOMIST

“Sfântul Apostol PAVEL este cât toată Mediterana”.
”Ni s-a făcut onoarea să suferim si să murim pentru
poporul Român”.
“Istoria românilor dezgolită de crucile de pe
scuturile Voievozilor este egală cu zero”.
(Petre ȚUȚEA)

Petre Țuțea este considerat unul dintre cei mai mari gânditori, filosofi si înțelepți ai lumii moderne. Pe drept cuvânt a fost supranumit “SOCRATE al DACO-ROMÂNILOR”. Fiu de preot (dintr-un mare sir de preoți străbuni), s-a remarcat de mic ca fiind un copil precoce, apoi un adolescent genial, un bărbat înțelept, un mare erou si un crestin desăvârsit. Face parte din cei mai de seamă“SAISPREZECE STÂLPI” AI ÎNȚELEPCIUNII CRESTINE DACO-ROMÂNESTI: IOAN CASIAN, DIMITRIE CANTEMIR, ANDREI SAGUNA, MIHAIL EMINESCU, NICOLAE PAULESCU, VASILE PÂRVAN, NAE IONESCU, RADU GYR, ARSENIE BOCA, PETRE ȚUȚEA, DUMITRU STĂNILOAE, ERNEST BERNEA, VASILE BĂNCILĂ, MIRCEA VULCĂNESCU, DIMITRIE BEJAN, ANTONIE PLĂMĂDEALĂ.
În răstimpul cât a fost liber a suit pe piscurile cele mai înalte ale gândirii, iar în universul concentraționist a fost un fel de “Zeus” al Olimpului crestin concentraționist. De frica acestui Titan revărsat din întreaga sa viață, comunistii l-au ținut sub “obroc” o lungă perioadă de timp.
În ciuda atâtor suferințe, care au depăsit deseori limitele umane, acest Titan al gândirii, Petre Țuțea, nu a cedat nimic din filosofia lui crestină, din trăirea lui ortodoxă, din demnitatea lui de Român, cărora le-a rămas fidel toată viața. Detenția lui a scandalizat si a revoltat întreaga Elită culturală românească:
“Paisprezece ani de muncă silnică! Să nu fi fost oare oportun să i se pună întrebarea bătrânului filosof, ce crimă, atât de cruntă a comis, pentru a fi întemnițat ca un criminal, atâta amar de vreme la Pitesti, Jilava, Aiud, Gherla…?
Filosoful Petre Țuțera a fost condamnat la silnicie lungă pentru un crez, crezul unei generații, care a dat multe jertfe, pentru a evita neamului nostru o mare tragedie, generația lui Moța si Marin”. (Filon Verca, Pe meleaguri străine. Ed. Dalami, Caransebes, 2004, p. 340).
Sfântul Apostol PAVEL, rezumă toate filosofiile lumii la două: filosofia cea după DUMNEZEU-OMUL IISUS HRISTOS si filosofia cea după om: “Luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filosofia si cu desarta însălăciune din predania omenească, după înțelesurile cele slabe ale lumii si nu după Hristos. Căci întru Dânsul locuieste toată plinătatea Dumnezeirii trupeste si sunteți deplini întru El, Care este cap a toată începătoria si stăpânirea”.(Coloseni 2,8-10).
Comentând aceste filosofii ale Apostolului PAVEL, Părintele Justin Pârvu ajunge la următoarea concluzie: “Există două filosofii: filosofia ortodoxă a “deoființimii” si filosofia ariană, eretică, occidentală, modernă, a “asemănării ființei”. Prima este o filosofie hristică, Dumnezeiesc-omenească, concretă si practică a unității dintre Dumnezeu si omenire, filosofie bisericească a dragostei sobornicesti si a optimismului vesnic dat de certitudinea Învierii. A doua este filosofia adamică, omenească, a dezbinării si a fragmentării, a rațiunii individualismului, a egoismului, a pesimismului ucigas si sinucigas, o filosofie drăcească a urii si a iadului, - filosofia actualului ecumenism”. (Ieromonahul Teognost, Părintele Justin Pârvu si bogăția unei vieți dăruite lui Hristos. Vol. II, Ed. “Credința strămosească”, p. 147).
Paralel cu condițiile diabolice oferite în închisoare, s-a rezistat prin cele două căi spiritual-religioase, Teologia (cu preocupări duhovnicesti) si Filosofia crestină (cu preocupări culturale).
Preocupări duhovnicesti: prin rugăciuni, poezii, psalmi, acatiste, paraclise, Sfânta Scriptură, Sfânta Liturghie, trăire mistică, post, dăruire si slujire a aproapelui si a dusmanului chiar.
Preocupări culturale: conferințe pe diferite teme (Filosofie, Poezie, Literatură universală, Filologie, Istorie, Politică, Economie, Geografie, Artă, etc.
Zidurile mute si sfidătoare ale închisorilor, din înclestarea cărora nimănui nu-i mai surîdea speranța de a revedea mirajul zilelor îngropate într-un “ieri” nedefinit, prieten si ostil si strivitor. Aceste paradoxuri de după zăbrele, cu aspectul celulelor de grajd populat, cu culoar central dintr-un capăt în altul, destinat plimbării neîntrerupte a deținuților, o agora barbară, peripatetică, dar în care nu se discutau mai puține teme filosofice, litarare sau politice ca în Atena lui Platon si Socrate.
Vasile Scutăreanu izbuteste o schiță vivantă si tenace, clar-obscurul, contrastul dintre funesta închisoare Ocnele Mari si tipul homeric olimpian al lui Petre Țuțea: “Chip obosit, dar iluminat de aura stranie din lăuntrul său cosmic, genialul cugetător, anonim, pentru mulți, era de origine modestă… Omul acesta a păsit peste Europa ca peste un musuroi de furnici…peste epoci si curente, acumulând o uriasă cultură. În cetatea berlineză a tuturor erudiților universali, de la Mommsen la Frobenius si Einstein, El s-a simțit un răsfățat al succeselor răsunătoare, vehiculate pe aripile de aur ale unui verb incendiar, colorat ca penajul exploziv al unei păsări a paradisului… Mulți nefericiți si-au prelungit viața, uitând terapeutic de sine, sub vraja prelegerilor lui, uitând de foame, de umilința de sine, spre a zbura cu el în lumină”.(Vasile Scutăreanu, Prin Gulagul Valah, Ed. Majadahonda, Bucuresti, 1995, p. 76).
Ne aflăm în luna Iulie 1964, la Aiud, perioadă în care directorul închisorii Crăciun face un ultim efort pentru esuata sa “reeducare”, rugându-l tocmai pe Petre Țuțea să convingă auditoriul (deținuții politici), privind realizările si înfăptuirile comuniste: “Discursul lui Petre Țuțea, lung de peste două ore, nu aduce mult asteptata dovadă că s-a convins de “adevărurile” lui Crăciun. Dimpotrivă, Crăciun a trebuit să recunoască profunzimea adevărurilor rostite de marele gânditor român. A fost o pledoarie mascată a destinului nostru de “români absoluți”.(Preot Liviu Brânzas, Raza din catacombă, Ed. Scara, Bucuresti, 2001, p. 318).
Iată ce ne mărturiseste alt pătimitor, Părintele Constantin Voicescu, care a avut onoarea de a sta cu Nea Petrache (cum îi plăcea să i se spună) în celulă în 1959 la Jilava si în 1960 la Aiud..
“Nea Petrache excela. Parcă-l văd: înalt, osos, slăbit, cu niste ochi mari, ca de copil, miscându-se, cât se putea, în spațiul dintre priciuri, sau ghemuit turceste pe un prici, într-un cerc de ascultători care punea întrebări si la care Nea Petrache răspundea prin adevărate prelegeri. Se organizau si conferințe, mai ales după stingere, când vigilența caraliilor era mai scăzută. Universitatea din închisoare. Înainte de prânz-un rând de prelegeri, după masă alt rând. Trebuia să vorbim fiecare din domeniul nostru. Bineînțeles că cel care era exploatat la sânge a fost Nea Petrache. Îl mai si păcăleam, ca să ne treacă rândul. O întrebare- si Nea Petrache se pornea… Filosofie, istoria filosofiei, istoria culturii, istoria si câte altele. Avea o memorie extraordinară. Cita nume si texte din diferite opere, în traducere sau în limba originară (mai ales germană si franceză). Ținea loc de enciclopedii si dicționare. Tot ce acumulase în toate domeniile de cultură se topea în creuzetele sale geniale, din care izbucneau, ca niste fulgere, adevăruri si sentințe de o claritate uluitoare. Cele două coordonate ale gândirii sale erau neamul si credința. Tot el spunea că e “confiscat integral de religia ortodoxă”, “Libertatea ți-o dă numai Biserica, considerându-te fiu al lui Dumnezeu. Fără nemurire si mântuire, libertatea e de neconceput” si c㠓nu poți fi om de cultură în Europa decât crestin”.
Incitante si mult gustate de noi erau si povestirile, amintirile, portretele diferiților oameni pe care Nea Petrache îi cunoscuse, oameni politici, scriitori, cântăreți (Maria Tănase- “fă Mario”).
Nu mai spun de felul în care vorbea, de acel amestec de vervă si umor, de jocul ochilor mari si luminosi de copil, de gestica si mimica prin care sublinia adevărurile exprimate plastic- si care astfel puteau fi usor înțelese. La el cuvântul era mai mult decât colorat, era sculptat. Parcă îl pipăiai.
Prefera anumite expresii si cuvinte pe care le pronunța într-un mod inconfundabil. De pildă, cuvântul absolut: Eminescu este Românul absolut, pustnicii sunt niste personalități absolute, aromânul nu este român, este românul absolut s.a.m.d.” (Părintele Voicescu- Un duhovnic al cetății. Editura Bizantină, Bucuresti, 2002, p. 95-97)
Între 1938-1958, s-a instaurat o lungă perioadă de uriasă suferință: de decădere morală, de corupție, de prigoană, de masive arestări (1939, 1948, 1958), de foamete, de deportări, de crime politice. Situația politică Internațională fiind confuză, a “pavat” drumul comunismului în Răsărit. Despre această situație cu zvârcolirile, cu confruntările si consecințele ei, ne relatează în câteva cuvinte Părintele Justin Pârvu: “În 1948 a venit lupta, ateismul direct a venit la noi în țară. Un tineret a umplut puscăriile-Gherla, Pitesti, Aiud, Periprava, Jilava si asa mai departe-toate altarele acestea, le consider ca altare, ca mănăstiri, toate acestea pentru că a fost locul de formare a unui tineret. A fost într-adevăr o forță de educare si de formare, o forță spirituală- asa a fost un PETRE ȚUȚEA, asa a fost un NAE IONESCU, VASILE VOICULESCU, RADU GYR, NICHIFOR CRAINIC, DIMITRIE BEJAN, care trăiesc în duhul acesta ortodox”.
(Grația Lungu Constantinescu, Viața si învățăturile unui mărturisitor, Iasi, 2007, p. 214).
Singurii supraviețuitori cu adevărat ai regimului ateo-comunist au fost deținuții politici crestini, atât cei aflați încă în închisori, cât si cei eliberați. Ceilalți au rămas robi în continuare. Constienți de acest lucru, puterea bolsevică a dispus al doilea val mare de arestări. Ca să justifice (față de cine?) noile arestări, sau rearestări, au înscenat si încropit noi procese. “Ni se înscenează niste procese, căci trebuie să se justifice nu numai arestarea noastră, ci si “pericolul” (spunea Petre Țuțea) în care se află Republica, din care cauză zic ei, au fost obligați să se ia măsuri severe”. (Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Ed. Christiana, 2006 Bucuresti, p. 199).
Între cei rearestați s-a numărat si Filosoful Petre Țuțea. Si Ioan Ianolide a avut sansa si onoarea de a sta în preajma Gânditorului crestin. A stat 5 luni în beciul securității din Bucuresti. Fascinat de marele Român, ne mărturiseste: “Petre Țuțea era un om admirabil si eram uimit cum alături de o minte genială încăpea un suflet curat si o inimă caldă. Era mereu în vervă si febră intelectuală, iar eu eram dornic să-l ascult. Eclipsa de departe orice interlocutor. Cultura lui enciclopedică făcea discuția mereu proaspătă. Întâlnise prin temnițe toată floarea intelectualității române si în discuții de cea mai înaltă factură îi impresionase pe toți.
Sederea mea cu Petre Țuțea câteva luni în beci, în discuții de 12-16 ore pe zi, a fost o mare desfătare si o Universitate de cel mai înalt rang”.(idem. p. 200).
După 1948, închisorile s-au înmulțit devenind tot mai neîncăpătoare, deținuții au covârsit peste măsură, arestările erau aproape un flux continuui, cu eliberări scurte si rearestări lungi, iar condițiile în detenție s-au înăsprit de la o zi la alta, de la lună la lună, de la an la an. La condițiile de cruntă înfometare s-au iscat totusi si câteva greve ale foamei, prilej pentru mulți de a ține post negru si de a se întări unitatea între deținuți. Petre Țuțea a excelat si la postul negru, obținând recordul hristic. De pildă greva din 1956, despre care ne spune marele duhovnic, părintele Justin Pârvu: “Când a fost greva foamei din 1956, eram asa de uniți între noi încât toate puscăriile erau în grevă, s-a dus vestea de la o închisoare la alta. Eram asa de neclintiți în hotărârea noastră încât n-am primit mâncare două săptămâni. Eu am rezistat două săptămâni, dar Petre Țuțea 40 de zile n-a mâncat nimic”. (Ieromonahul Teognost, Părintele Justin Pârvu si bogăția unei vieți dăruite lui Hristos. Vol. I, Editura “Credința strămosească, p. 121).
Mostenirea genetică a devenirii noastre ca Nație Daco-Română, întru finalitatea trăirii hristice se asează axiologic, crucial, pe cele două laturi: credință si răbdare, circumscrise prin luptă, prin crez, prin har. Câstigi credința întru moralitatea răbdării, întru răbdare îți păstrezi credința morală.
“Petre Țuțea a găsit o formulă magistrală( mărturiseste Părintele Justin Pârvu) pentru individualizarea celor care au trăit o viață identificându-se cu sacrificiul pentru o idée: meseria de român!” (Adrian Alui Gheorghe, Părintele Justin Pârvu si morala unei vieți câstigate. Ed. Conta, Piatra Neamț, 2005, p. 42).
Deținuții politici în majoritatea lor covârsitoare au fost crestini, cu rădăcini mai mult sau mai puțin adânci. Sansa de a avea în mijlocul lor Elita cultă, le-a purificat crestinismul prin suferință în trăire. Au urcat astfel de la o morală avută, la împlinirea de sus, prin dăruire, prin iubire. Unul din Colosii Elitei Culte Române a fost marele filosof crestin Petre Țuțea, un model si pentru marele mistic Ioan Ianolide, care ne încântă cu Pedagogul său ilustru:
“Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un filosof care si-a rotunjit concepția în focul temnițelor. A vorbit toată viața strălucitor, constient că se dăruie. Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale si politice românesti, ca Dimitrie Bejan, Mihai Manoilescu, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, s.a. Țuțea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Gândirea lui era profund crestină. Formulările lui erau savante.Si totusi, în intimitate era simplu, cald sufleteste si blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filosofică, ci îmbrățisa toată viața într-o viziune optimistă si maiestuoasă.
A suferit cu demnitate ani mulți de temniță, iar acum trăieste ca un fel de nimeni al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea pierde în el un mare gânditor.
Trăiască Petre Țuțea!” ( Ioan Ianolide, op. cit. p.308)

*Personal, nu l-am cunoscut, dar după ce <>, mărturisesc că îl iubesc mai mult decât dacă l-as fi cunoscut.
Să ne iubesti Nea Petrache!


Medic Paul Craja - presedinte al Societății Studenților în Medicină în 1936 - 1937

Am avut bucuria să fiu in vara anului 2008 oaspetele familiei dr. Valer Neagoe, din nefericire doar cu cateva zile inainte ca această mare constiință a neamului românesc să meargă să-si întâlnească fiul , pe Marius ucis monstruos de comunistii “epocii de aur “ în anul 1985.
Am rămas stăpânit de pioasa atmosferă din casa Neagoe unde amintirile dragi n-au încetat niciodată să se amestece cu imensa durere că dreptatea nu poate fi aflată nici după 18 ani de mult prea revendicată democrație.
Chirurgul dr. Valer Neagoe, tatăl care si-a pierdut unicul copil in lupta cu hidra rosie , povesteste astfel despre jertfa camaradului său , medic PAUL Craja ucis de dictatura carlistă miseleste, fără judecată in noaptea de 21-22 septembrie 1939 :
<< Paul era un caracter puternic, bun crestin, studios, întreprinzător, legionar convins, dotat cu deosebite calități, asasinat din ordinul lui Carol al II-lea, la vârsta de doar 28 de ani.
S-a nascut în 1911 din părinți macedoneni care au venit în România după primul război mondial, s-au asezat în Bucuresti unde au avut casă si prăvălie (în str. Brezoianu), Paul fiind cel mai mare dintre trei frați, rămasi orfani de mamă în fragedă copilărie.A urmat Facultatea de Medicină dându-si, pe lângă examenele obligatorii tuturor studenților, si concursul de internat si externat care asigurau o practică spitalicească de 2 si 4 ani, la care concurau cam 10% dintre studenții medicinisti.
În anul 1936 studentul Paul Craja este ales presedinte al Societății Studenților în Medicină din Bucuresti, cea mai veche si prestigioasă societate studențească din țară, înființată de internul Dumitru Manolescu, ajuns profesor de oftalmologie.
La conducerea societății s-au perindat anual cei mai valorosi studenți, deveniți ulterior profesori universitari sau medici prestigiosi.
În anul 1924 internul Ion Simionescu începe construirea unui magnific cămin de 6 etaje în str. Schitu Măgureanu nr. 12, cu 80 de camere pentru găzduirea a 160 de studenți. Avea două săli mari de bibliotecă, camere pentru cabinete medicale si cantină.
În 1936 Căminul, având foarte multe datorii de la construcție si întreținere, risca să fie licitat si transformat în hotel. Energicul si inteligentul Paul Craja si-a luat casierul din comitet, internul Valer Neagoe si, cu acte doveditoare, s-a dus la Ministrul de Finanțe; cu multă abilitate a convins pe ministrul liberal Mircea Cancicov de importanța căminului pentru studenți. Cancicov, om cult si generos, a oferit studenților legionari 3 milioane lei cu care s-a salvat căminul. A fost un succes extraordinar repurtat față de un adversar politic. Presedintele Craja s-a umplut de glorie pentru acest succes neasteptat si a atras Ia Miscarea Legionară mulți studenți si pe toți membrii comitetului pe care îl conducea.În 1936 expira termenul de 10 ani în care trebuia să fie construit un cămin de odihnă pe malul mării, la Mangalia, pe terenul de 1500 mp oferit de primăria Mangalia în 1926. Cum în casă nu erau decât 80.000 lei pentru construcția căminului de la Mangalia, Paul Craja a mobilizat 20 de studenți legionari, voluntari, cu care a început săpăturile la Mangalia după planurile arhitectului Stefan Petrineli si sub supravegherea sefului de santier Caroli, oferit gratuit de profesorul Ivanovici de la Politehnică. Materialele necesare au fost oferite în mare parte de diverse instituții constructoare. Banii necesari mesterilor si unor materiale s-au obținut prin colectă de la diverse instituții, medici si profesori. Până toamna s-au strâns 900.000 lei. Prin îndrăzneala si abilitatea lui Paul Craja am ajuns cu el la prefectul poliției capitalei, general Gavrilă Marinescu, un adversar si persecutor al legionarilor, pe care însă l-a convins să dea 260.000 lei. Mergeam în fiecare sâmbătă cu banii pentru plăți. Până toamna s-a zidit parterul si etajul 1. Construcția a continuat în anul următor, 1937, de către internul Valer Neagoe, ales presedinte după Paul Craja.
La congresul studenților de la Târgu Mures, din 1936, Paul Craja a rostit o cuvântare amenințătoare la adresa guvernului de atunci - dacă acesta avea să mai îndrăznească să dizolve Miscarea Legionară. Ca urmare a fost condamnat la un an si jumătate închisoare cu suspendare. În aprilie 1938 dictatura lui Carol al II-lea l-a internat în lagărul de la Miercurea Ciuc, de unde a fost condamnat la 7 ani închisoare împreună cu elita legionară.

În noaptea de 21/22 septembrie 1939 a fost împuscat în închisoarea Râmnicu Sărat. Osemintele i-au fost transferate la Bucuresti în cavoul unchiului Teodor Craja, în apropierea mormântului lui Eminescu.>>

Avea 28 de ani când a fost chemat de Domnul să depună mărturie că a lăsat viitoarelor generații de studenți medicinisti nu numai două lăcasuri ridicate din iubire de Dumnezeu si Neam ci si pilda sa de dăruire si jertfă !

PETRE ANCULIA -luptător anticomunist

Anculia Petre s-a născut la 29 Decembrie 1911, în comuna Teregova, județul Caras-Severin, în familia lui Petru si Marta, buni gospodari si buni crestini. A absolvit 7 clase generale si scoala profesională CFR din Caransebes, apoi croitoria si cojocăritul. Priceput, destoinic si corect s-a bucurat de stima sătenilor. S-a căsătorit cu tânăra Ana Stoichescu, cu care a avut două fete: Elena si Maria. A fost concentrat în cel de-al doilea război mondial în Regimentul 96 Infanterie. Ocupația sovietică de la sfârsitul războiului, a declansat în pieptul lui Petre spiritual de luptător. Alături de notarul Gheorghe Ionescu a pregătit întreaga comunitate pentru rezistența anticomunistă, care s-au alăturat luptătorilor anticomunisti din Munții Banatului. La sfârsitul anului 1948, s-au asociat în luptă cu recunoscutul luptător avocatul Spiru Blănaru. Aici, Petre a depus jurământul “de credință în fața lui Dumnezeu si Sfânta Cruce”, că va lupta pe viață si pe moarte, cu toate mijloacele posibile pentru Sfânta Biserică a lui Hristos, pentru zdrobirea comunismului”.( Rezistența anticomunistă din Munții Banatului. Interviuri si evocări. Ed. Marineasa, Timisoara, 1998, p.79-80).
Petre Anculia a participat la toate acțiunile de luptă ale Rezistenței. A fost ucis în Munții Semenic în anul 1949. Trupul ciuruit de gloanțe a fost depus de securitate în fața prefecturii Teregova, nu spre pomenire, ci spre intimidare si înfricosare.
Lui Petre Anculia nu i-a fost niciodată frică. El s-a adăugat astfel sirului sfânt al eroilor si martirilor Neamului.

PETRE DIACONESCU, PREOT.

Petre Diaconescu s-a născut la 26 Mai, 1909, în comuna Măneasa, județul Vâlcea, în familia învățătorului si cântărețului bisericesc Ion I. Diaconescu si a soției sale Ana. Petre a mai avut doi frați, deveniți si ei preoți Ion (+ 1926) si Gheorghe, care a trecut si el prin închisorile comuniste. Petre a urmat primele cinci clase la Nemoiu, iar restul la Drăgăsani, continuând cu Seminarul la Râmnicu Vâlcea, apoi Seminarul Melchisedec Stefănescu din Ismail. A debutat ca învățător la Nemoiu. S-a căsătorit cu Matilda Popescu, din Zlătărei-Vâlcea, care i-a dăruit cinci copii, trei fete si doi băieți. La 1 Ianuarie 1934, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Mitrofani. Între 1934-1937 a fost membru PNȚ.
Părintele Petre a construit o nouă biserică cu hramul “Sf. Ioan Botezătorul” în comuna Nemoiu, o alta în Mitrofani cu hramul “Sfânta Treime” si o casă parohială. A contribuit la hrănirea a 120 de elevi săraci, la cantina scolii, la stoparea analfabetismului si alături de o echipă de medici la combaterea pelagrei si a tifosului exantematic. (Din activitatea unui alt vrednic preot, în “Renasterea”, an XX/1941, nr. 2, p. 110). Pentru aceste “motive” securitatea raionului Drăgăsani, l-a arestat în noaptea de 18/19 Iulie 1952, si pentru “delictul de uneltire contra ordinii sociale prin agitație”. După anchetele de la Drăgăsani si Pitesti a fost trimis la Canal, la colonia de muncă Onesti-Borzesti, la construirea termocentralei. A fost eliberat la 26 Aprilie 1954, revenind la parohie. (AERm, dosar 1486, f. nepag.). La 16 Septembrie 1959, părintele Petre a fost din nou arestat pentru că a “agitat cetățenii să nu se înscrie în formele socialiste ale agriculturii, pe considerentul că regimul actual va fi schimbat prin venirea americanilor” A fost condamnat la 5 ani închisoare, 3 ani interdicție corecțională si confiscarea totală a averii. A fost eliberat la 28 Iulie 1964 cu ciroză hepatică ascitogenă si deficiență accentuată în complexul organului visceral. A stat mai mult prin spitale, iar de Sfânta Maria Mare, la 15 August 1971, s-a mutat la ceruri.


PETRE DOMĂSNEANU, COMANDOR DE AVIAȚIE.

“Români! Neamul nostru a fost silit să străbată de la
6 Martie 1945 încoace cea mai întunecată Epocă din
Istoria sa” (Petre Domăsneanu)

Petre Domăsneanu s-a născut în comuna Iablanița, județul Caras Severin în 24 Septembrie 1902. A fost crescut si educat în spiritual unui profund respect pentru morala crestină si valorile tradiționale ale Bisericii străbune. După scoală si liceu, a urmat cariera militară, obținând brevetul de ofițer-pilot. În 1935 are loc un grav accident prăbusindu-se cu avionul. Este tratat în Germania, dar rămâne cu o infirmitate de gradul II si va fi trecut în rezervă. Revine în satul natal încropind o fermă model. Instalarea comunismului a însemnat pentru foarte mulți, ca si pentru comandorul Petre, instaurarea calvarului ateu. Constient de consecințele bolsevismului Petre se atasează Rezistenței anticomuniste, refugiindu-se în Munții Banatului, alături de vitejii luptători condusi de colonelul Uță si avocatul Spiru Blănaru, căruia îi devine secund. Depune jurământul de credință: “Văzând situația în care se află țara astăzi, sub regimul comunist, compus din cei mai răi oameni, dusmani ai religiei si datinilor strămosesti, mă înscriu din momentul de față în Organizația Crestinească Național-Crestină, pentru răsturnarea acestui regim si pedepsirea membrilor lui. Jur în fața lui Dumnezeu că voi lupta prin orice mijloace pentru distrugerea regimului de cruntă teroare comunistă”. (Ileana Silveanu, Cărările speranței, vol. I. Ed. Marineasa, Timisoara, 1998, p. 61).
Strânge ajutoare materiale pentru familiile celor arestați. Ca toți luptătorii din Rezistență de pe întreaga țară, foloseau armele doar pentru apărare, fără violență. Lansează un Manifest către bănățeni. “…România a fost transformată într-un câmp de experiență a comunismului, cunoscând întreaga gamă de dezastre morale si materiale. Guvernarea Rosie a răsturnat toate instituțiile noastre din temelie: Monarhia, Biserica, Armata, Justiția, Învățământul si altele… Cultura românească si făuritorii ei au dispărut din scoalㅔ (ASRI-Tm, fond Documentar, dosar 968, vol. 29, f. 227).
Amploarea Rezistenței din Munții Banatului a determinat securitatea să se mobilizeze. Prin ordinul nr. 11816/21.01.1949, generalul de securitate Gh. Pintilie (Pantiusa Bodnarenko) s-a constituit la Caransebes Comandamentul Unic, format din armată si securitate. S-a organizat o rețea de informatori din rândurile membrilor PMR. Petre este prins, arestat si condamnat alături de 11 luptători-conducători ai Rezistenței. Domăsneanu este întemnițat la Timisoara si ținut în cătuse si lanțuri. A fost împuscat alături de Spiru Blănaru, Tănase Ioan, Puchiță Petre si Marițescu Romulus în noaptea de 15/16 iulie 1949, în Pădurea Verde.



PETRE FOCSĂNEANU, PREOT.

Petre Focsăneanu s-a născut la 18 Aprilie 1914, în comuna Podul Turcului, județul Bacău, în familia lui Ion si Amalia. A urmat scoala primară în comuna natală, Seminarul Teologic la Galați si Roman si 2 ani la Facultatea de Teologie din Bucuresti.
În 1934 s-a căsătorit cu Melania Manolescu, iar în 1935 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Alexandreni din comuna Țiplesti, județul Bălți. La începerea războiului se refugiază în Vechiul Regat, pentru ca după eliberarea teritoriului de peste Prut să revină la parohia sa. În Octombrie 1943 este mobilizat cu gradul de căpitan –confesor. După terminarea războiului se reîntoarce la Podul Turcului ca preot secund, până în Decembrie 1949, când se mută la Nistoresti-Vrancea.
Valul masiv de arestări din 15 Mai 1948, nu l-a ocolit nici pe părintele Petre. (ACNSAS, fond informative, dosar 2717, f. 5, 31, 39). Este eliberat o lună mai târziu, pentru ca în 12 Martie 1949 să fie din nou arestat. Este anchetată si soția sa. Securitatea îi propune în schimbul eliberării să colaboreze ca informator. Părintele acceptă, dar nu-si respectă angajamentul, ba mai mult intră în legătură cu grupurile de Rezistență din Munții Vrancei, mai précis grupul 3 Soveja, condus de medicul Dumitru Marola, grup ce aparținea organizației “Vlad Țepes II”. (ATMTI, fond penal,, dosar 141/Vrancea, vol. I, f. 20)
În 12 August 1950, părintele Petre este arestat împreună cu soția, anchetați si torturați la sânge. Tribunalul Militar Galați l-a condamnat la 10 ani închisoare pentru delictul de “favorizare de uneltire contra ordinii sociale”. Grație “tratamentului” primit în penitenciarul Gherla, părintele Petre a trecut la Domnul în 17 Iunie 1953, ca urmare a izolării si schingiuirii pentru faptul că a săvârsit slujba Sfintei Învieri, a acelui an. Familia a fost anunțată abia 3 ani mai târziu. (ACNSAS, fond informative, dosar 2717, f. 109).

PETRE CEPLEU, PREOT


După transformarea statului maghiar în pasalâc în anul 1541 si după anexarea lui în întregime de către habsburgi, patrioții unguri au luptat timp de trei veacuri pentru refacerea statului lor național. Nici revoluționarii din 1848, în frunte cu Lajos Kossuth, nici oamenii de stat si nici politicienii unguri de până la 1919, n-au înțeles că Naționalismul este libertatea si suveranitatea sfântă a oricărui popor. N-au învățat din ceea ce au pățit si indurat, ba mai mult s-au răzbunat aplicând aceeasi anexare samavolnică, dar cu o mai cruntă asuprire, altor națiuni de origine traco-getă, care în anumite contexte istorice i-au ajutat. Statul ungar abia consolidat a anexat statele prietene, oferindu-le hegemonia “dualismului”, între 1867-1919, aplicând astfel deznaționalizarea lor. Aceasta a fost o adevărat㠓dogmă politic㔠si o veritabil㠓doctrină de stat”, în care s-au folosit toate mijloacele: maghiarizarea scolilor confesionale, desfințarea întregului învățământ românesc, prin deportarea si întemnițarea a sute de preoți, învățători si profesori, obligativitatea de a părăsi credința străbună, maghiarizarea numirilor de localități, denumirilor geografice, a numelor de persoane, reprimarea oricăror manifestări naționale, colonizarea de elemente maghiare în zone locuite de alte grupări etnice, deznaționalizarea unor români, slovaci si ruteni din zonele cu populație compactă maghiară etc.

Redău un fragment din mărturiile preotului Petre Cepleu din Voivozi, județul Bihor despre suferințele indurate în 1919, din partea cotropitorilor maghiari:.
“În zorii dimineții de 21 Februarie 1919, un pluton de soldați secui au intrat în comuna mea natală Auseu-Bihor si au înconjurat casa unde dormeam. Au pus santinelele la toate iesirile din comună, oprind orice circulație. Anunțat de niste oameni buni si nemai având timpul să mă îmbrac, desculț, în cămasă, cu capul descoperit, am sărit prin dos, pe geam si am fugit prin zăpadă spre o pădure deasupra satului, unde am stat de la orele 3 dim. Până la 4 d. m. Adăpostul mi-au fost crengile verzi de brad puse sub picioare si cu care mă acopeream contra frigului. Văzând că n-au putut să mă prindă si să mă omoare după cum le era scopul, au bătut pe tatăl meu si pe două surori ale mele, mi-au ars în mijlocul curții biblioteca, luându-mi hainele si alte obiecte. Au început a maltrata pe locuitorii comunei pentru mine, cerându-le să mă predea, căci de nu aprind satul. Vagabondând prin păduri si munți, am ajuns la 1 Martie 1919 la Zam (j. Hunedoara), unde era armata română, înrolându-mă în cadrele ei”.
(Preot Grigore N. Popescu, Preoțimea română si întregirea neamului. Vol. II. Temnițe si lagăre, Bucuresti, 1940, p. 38).

După condamnarea memorandistilor români din Ardeal, care au îndrăznit să atace Legea Uniunii (“cea mai cardinală lege fundamentală a Ungariei”), prin care s-a decretat odioasa unire a Ardealului cu Ungaria, din 1894 până în 1919, s-a inaugurat un sistem de terorizare fără precedent în analele istoriei universale. Au fost destituiți la sate toți notarii, juzii si alți slujbasi comunali care au sprijinit Memorandul. Au perchiziționat si devastat sute de case si zeci de biserici ale pasnicilor români, noaptea. Arestări abuzive si condemnări ordinare, repetate. Familiile celor arestați cu copii mici au fost prigonite si aruncate pe drumuri, cersind mila prietenilor sau rudelor mai curajoase. La plângerile repetate adresate Guvernului de la Budapesta soseste în cele din urmă consilierul ministerial Jeăkelfalussy Zoltan, care se adresează celor lipsiți de putința de a se apăra astfel:
“Vă plângeți de libertate, bine, vă vom închide în barăci; vă plângeți de frig, poftiți în cariera de piatră, munca vă va încălzi, vă plângeți de hrană plătită scump, vă duc la închisoare, acolo hrana este gratuită. Acolo sunteți vrednici toți, si dacă organele noastre numai pe voi v-au trimis aici, de bună seamă sunt grele păcatele voastre, mai grele ca ale tuturor valahilor, căci toți sunt trădători. Avem noi însă ac de cojocul vostru. De acum să stiți că chestiunea naționalităților s-a sters odată pentru totdeauna din dicționarul țării unguresti. Cine mănâncă pâinea pământului unguresc, trebuie să fie ungur din crestet până în tălpi. Iar cel ce va îndrăzni să se îndoiască de aceasta, va fi trimis la ocnă si spânzurătoare”…(Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului. Cluj, 1925, p. 25-29, 31, 35-41).

Tuturor Mlădițelor purtătoare ale numelor sfinte apostolice, prea aleasă cinstire.











Gheorghe Nistoroiu    7/1/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian