Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Ion M. Ungureanu : 22 Iulie 1593 – Zi istorică pentru români

Opera lui Dimitrie Cantemir este un monument – decretează la uniuson istoriile literaturii române... un titlu de glorie, reprezentând sugestia urcusului spre vesnicie, dar si o sentintă de condamnare, strivitoare precum lespedea unui mormânt : uitarea. Geniala eruditie drapată somptuos într-un stil de pură imitatie a moralei timpului, original creat cu intrusele flori de câmp ale expresiei fruste, românesti, intimidează si intentia de apropiere este abandonată.
Cel mult câtiva muritori, din aceasi rară semintie de Sisifi ai stiintei, n-au persistat în atitudinea contemplativă ci au cercetat însemnele domnului si ale savantului.....dar nici ei n-au vrut sau n-au putut să distingă lângă sabie, condei si urma crucii, căci însemnele erau ale unui crestin de exceptie, care a înteles că scurta lui petrecere pe acest pământ până la comuniunea cu Dumnezeu nu trebuie consumată oricum.

Din această perspectivă lucrările lui Dimitrie Cantemir, cele „vii” si cele „moarte”, atât cele înghitite de apele Mării Caspice odată cu naufragiul corăbiei cu care călătorea ( în 1722 ), cât si cele pierdute din varii motive determinat de vicisitudinile timpului, îsi revendică dreprtul la redescoperire prin asumarea oricărui risc...

Pe Dimitrie Cantemir uneori motive de ordin subiectiv îl determină să se abată de la adevărul istoric, ca în situatia redactării lucrării „Vita Constantinii Cantemiryii”, pentru a crea imaginea pozitivă a voievodului, a părintelui său, situatie în care se generează o diminuare a valorii documentare a unor atari reconstituiri de epocă; ne vedem obligati să precizăm că în totalitate lucrările sale au fost realizate în urma unei minutioase documentări în arhivele otomane si a corectei interpretări a evenimentelor care le-au produs...
Asa au fost create monumentele de cultură „Istoria cresterii si descresterii imperiului otoman”, „Hronicul vechimii româno-moldovlahilor”, „Divanul sau gâlceava înteleptului cu lumea sau gâlceava sufletului cu trupul”, „Descrierea Moldovei”, „Sacrosantie scientiae indipingibilis image”, „Sistema religiei mahomedane”, etc...

Rod al unei sclipitoare inteligente, scrierile lui Dimitrie Cantemir constituie expresia unei orgolioase năzuinte pentru intrarea în viitor a românilor prin cultură si civilizatie. Este necesar să precizăm că savantul a înteles că drumul acesta , plin de asperităti, trebuie parcurs dar si luminat, Stiinta ilustrului principe moldovean zămisleste opinii pentru fratii săi de sânge si lege, indiferent de limba aleasă ca mijloc de exprimare. Sudoarea ostenelilor intelectualului sublimată în durabile constructii ale mintii au semnificatia unei jertfe pe altarul iubirii pentru Dumnezeu si poporul său.
xxx
Din nou, un coleg din „cenaclul” epigramistilor olteni, în cadrul unei sedinte ordinare, ne surprinde cu o lucrare, „22 iulie 1593, zi istorică pentru români”, lucrare mică în ceea ce priveste dimensiunile, dar de o deosebită importantă pentru istoriografia românească, cu perioade si evenimente ce nu au fost până în prezent elucidate de specialistii din domeniu.
Si în acest caz avem ocazia să constatăm că de multe ori persoane care fără a avea o pregătire în specialitate, pe care noi avem posibilitatea de a le aprecia în calitate de amatori dar si de autodidacti, determinati de dorinta de a cunoaste evenimentele ce s-au succedat în trecutul poporului nostru au fost capabile prin abnegatia cercetătorului amator să aducă în atentia comunitătii stiintifice fapte care pot elucida evenimente ce s-au derulat în trecut, dar si semnificatia lor pentru societatea româneaswcă trăitoare în perioadele respective, dar si pentru etapele ulterioare... ne vedem obligati să aducem în atentie eforturile unui colonel de jandarmi din Dobrogea, în anii '30 ai secolului 20, (col. Gh.Cristescu), si ale unui jurist, Ion M.Ungureanu, fost primar al localitătii Ticleni din judetul Gorj, în perioada anilor '70 din secolul trecut, care intrând în posesia unor documente inedite, au încercat să le facă cunoscute atât prin sesizarea unor personalităti de vârf ale oamenilor de stiintă în domeniul „istoriei neamului” ( savantul Nicolae Iorga în cazul colonelului Gh.Cristescu) sau prin publicarea în revista „Pontica” din Constanta în luna februarie 1939 a lucrării lui Dimitreie Cantemir „Despre cel dintâi război ai imperiului otoman contra lui Mihai al Românilor”, pe care ulterior o depune la biblioteca Academiei române, unde se poate identifica la cota P II, 18.155.
Lucrarea apreciată ca apartinând lui Dimitrie Cantemir, realizată în anul 1704, („Chitop.Biringi moharebe Otoman memlehat Mihai ŕ Moldovanâ”), în urma studierii unor documente descoperite în arhivele otomane, documente produse ca urmare a anchetării de către Sinan Pasa – vizirul imperiului – a doi înalti functionari turci în Valahia, Asman Iusmen Tasmangi si Ismail Memet Echingi, acuzati de trădare a intereselor imperiului si de colaborationism cu Mihai, viitorul domn al Tării Românesti.
În calitate de descendent al unor oameni de vază ai Ticleniului, col. Gh. Cristescu, ofiter cu functie importantă în comanda jandarmeriei din Dobrogea în anii '30 ai secolului 20, dar si veteran al celor două conflagratii mondiale ale secolului 20, după pensionare si stabilire a domiciliului în Bucuresti, va lua legătura cu primarul în functie al localitătii Ticleni, căruia îi va transmite materialul, traducerea în limba română a lucrării lui Dimitrie Cantemir, cu care după cum se poate constata din cele relatate anterior, nu a reusit să sensibilizeze istoricii români cu scopul de a aprofunda problematica actiunilor ce s-au derulat în anii domniei lui Alexandru cel Rău (1592-1593), urmare a cărora, către finele anului 1593 va urca pe tron Mihai ( 1593-1601), fiul fostului domnitor Pătrascu cel Bun ( 1554- 1557).
Juristul Ion M.Ungureanu va introduce în lucrarea sa „Ticleni, documentar istoric”, publicată în anul 2009 la editura „Măiastra” din Tg.Jiu, un grupaj de documente provenite de la col.Gh.Cristescu, documente referitoare la atestarea documentară a Ticleniului ( si a satelor incluse în aceasă lsocalitate ), si a modului cum s-au implicat în viata comunitătii locale membrii familiewi fostului căpitan în oastea lui Mihai Viteazu, Radu Ticleanu, inclusiv textul referitor la bătălia din 22 iulie 1593, de la Asarlâc, în Dobrogea, dintre oastea condusă de banul Mihai si trupele otomane aflate sub comanda lui Cara Omer Pasa ( la pag.49-59). Ceea ce este important de relevat este faptul că desi lucrarea este prefatată de Prof. Univ. dr. Petre Gherghe, prodecanul Facultătii de stiinte socio-umane a Universitătii din Craiova, în textul redactat de acesta nu se identifică nimic referitor la acest segment al volumului, deosebit de important , dar si cu caracter de noutate în istorografia românească. Să fie oare numai o scăpare a prefatatorului sau o demonstratie a incapacitătii de a se implica într-o actiune de completare a unei perioade cu importantă majoră în istoriografia românească ?
În acest context, în anul 2015, acelasi autodidact în domeniul istoriei românilor, va reveni asupra periodei de final de secol 16, punându-ne la dispozitie lucrarea cu titlul „22 iulie 1593, zi istorică pentru români”, publicată de ed. Măiastra din Tg.Jiu, lucrare pe care o lansează în cadru sedintei din luna mai 2015 a Cenaclului epigramistilor olteni din Craiova, generând din partea celor prezenti pertinent interventii, inclusiv tentatia redactării acestor consemnări.
xxx
A doua jumătate a secolului 16, în derularea evenimentelor produse în societatea românească din Valahia ne permite să identificăm o serie de aspecte care le apreciem ca definitorii în ceea ce priveste atât viata poporului român din principat dar si modul cum s-au implicat efemerii domnitori români în contextul geoplitic al unei zone în care este evident amestecul puterilor vremii ( imperiul otoman, imperiul rus si cel habsburgic ) ce aveau interese majore dar si antagonice în perioada respectivă.
În viata otomanilor se identifică perioada domniei sultanului Suleiman Magnificul ( 1520-1566 ), domnie autoritară cu rezultate deosebite atât în ceea ce priveste politica internă dar si cea externă, materializată în extinderea granitelor imperiului ca urmare a campaniilor militare victorioase dar si în ceea referitoare la implicarea în viata internă a tărilor române unde se poate constata acceptarea de către sultanat a posibilitătii ca boierii să-si aleagă domnii, sau erau consultati în domenii pe care le realiza administratia centrală în cadrul principatelor ce se bucurau de o largă autonomie. Dar tot atât de important este si faptul că domnia se obtinea de către pretendenti – exponenti cu puternică sustinere internă dar si externă, printr-un sistem original de „licitatie” care, către finele secolului capătă proportii catastrofale ; când se realiza „obtinerea” domniei, solicitantul era însotit de o suită de demnitari dar si de o gardă care asigura înscăunarea, el având obligatia de a-si achita datoriile contractate cu ocazia „licitatiei”, dar si să asigure o politică fiscală ce să-i permită ca pe viitor să contracareze actiunile eventualilor pretendenti la tron, fără a uita că domnia este scurtă si la încheierea acesteia să nu părăsească tara cu mâna goală. După ocuparea „scaunului” domnul guverna, dar de fapt era doar un functionar al „portii”, având în principal sarcina de a achita anual o sumă de bani – tributul – stabilit, dar totodată si obligatiile asumate referitoare la corvezile si rechizitiile ce se impuneau pentru asigurarea aprovizionării capitalei imperiului si a armatei sale conform necesitătolor cotidiene în timp de pace sau al campaniilor ce se efectuau pentru ocuparea de noi teritorii ( dar si asigurarea de lemn pentru confectionarea de corăbii si cai pentru înzestrarea trupelor de cavalerie ) inclusiv necesitatea de a fi pusă la dispozitia tehnicienilor militari mână de lucru utilizată pentru lucrările de fortificatii cerute în scopul de a asigura viabilitatea cetătilor în contextul evolutiei armei artileriei si a modalitătolor de utilizare a acesteia în cadrul opeatiunilor militare ca si componentă a tacticii si strategiei adoptate de specialistii armatei.
Trebuie să remarcăm faptul că în cadrul administratiei principatelor române, în perioadă, se identifică tot mai multi slujbasi trimisi de administratia centrală a imperiului cu misiunea de a realiza obligatiile de colectare a dărilor si rechizitiilor, dar si cu obligatia de a supraveghe ca domnul să nu se abată de la obligatiile asumate, inclusiv obedienta în raport cu puterea militară a imperiului.
În rândul slujbasilor cu rol important în Tara Rămânească în perioada domniei lui Alexandru cel Rău ( 1592-1593 ) identificăm pe Asman Iusmen Tasmangi, cu resposabilităti de control, în special pe linie militară, asigurând ca domnul să nu se implice în edificarea de cetăti pe malul stâng al Dunării, ca armata tării să nu depăsească efectivele îngăduite de sultan iar dotarea acestora să nu se realizeze cu armament adus din alte tări si Ismail Memet Echingi, cu misiunea de a superviza activitătile economice, asigurând realizarea rchizitiilor cerute de sultan atât în timp de pace cât si în perioadele de derulare a operatiunilor militare de către armata otomană.
Este important de precizat faptul că În Tara Românească, în perioadda la care ne referim, domnul guverna tara fiind seful monarhiei feudale având la bază credinta că puterea Domneasă vine de la Dumnezeu, si că el ca reprezentant al divinitătii trebuie să practice virtutile imperiale : filantropia, generozitatea, cumpătarea, justitia; puterea domnului este absolută, fără a fi controlată de vreun organ , dar nu nelimitată. La originea domniei stă contractul feudal, legătura încheiată de domn cu feudalii, care i-au jurat credintă devenind astfel vasalii lui, iar el suzeranul lor asumându-si misiunea de a-i apăra; legătura dintre cele două entităti avea la bază interesul comun, de clasă, de a se sprijini reciproc pentru exploatarea locuitorilor. Domnul a cârmuit totdeauna sprijinit de boieri si ajutat de sfatul domnesc, dar având permanent în atentie diminuarea rolului boierilor. Sfatul domnesc, cu rol în organizarea statului feudal era prinncipala institutie care ajuta pe domn în realizarea problemelor de politici externe si interne, dar având în atentie permanent ca domnul să conducă tara în conformitate cu interesul acestei clase. Domnul avea nevoie pentru conducerea tării de dregători, initial acestia fiind apropiati domnului. Sfatul era compus din mai multi boieri, stăpâni de mosii, care nu aveau dregătorii ; din sfat mai făceau parte si dregătorii, acestia avănd însă doar un rol secundar în adoptarea hotărârilor acestei institutii; în perioada la care ne referim în divan erau aproape numai dregători si fosti dregători, care erau numiti de domn si reprezentau clasa feudală. Situatia era generată de doctrina politică feudală care propaga ideea că domnul nu poate conduce singur tara si că în toate problemele trebuie să se consulte. Atributiile divanului – sfatul domnesc – erau de ordin politic ( politica externă, internă si financiară ), administrativ si judiciar.
În categoria dregătorilor un rol important îl avea în Tara Românească, banul, marele dregător al Olteniei, cu atributii administrative, militare si judecătoresti, care apare în erarhia dregătorilor, ajungând faptic de multe ori în postura de loctiitor al domnului ( initial cu atributiuni locale cu sediul la Tismana, ulterior la Strehaia, pentru ca în final să se ajungă în ipostaza de mare ban al Craiovei, în perioada 1492-1539 si ulterior. De fapt banul era cea mai importantă functie în principat după domnul tării, având atributii militare, marele ban, avănd ca sarcină apărarea granitelor tării, iar în situatia conflictelor militare – de război – conducea oastea mare a Olteniei compusă din cetele boieresti si cele ale tăranilor liberi dar si din mercenari ; această oaste avea steag propiu, steagul bănesc.
De fapt marele ban al Craiovei era de multe ori membru al familiei domnitoare si nu în putine cazuri datorită pozitiei si puterii sale era ales ca succesor al domnului care din varii motive era obligat să părăsească prima pozitie în tară ; marele ban era unul dintrte cei mai reprezentativi boieri atât în ceea ce priveste puterea sa economică – posesor al unor intinse propietăti – dar si cu influientă deosebită în rândul feudalilor tării.
xxx
În anul 1592, domnia Tării Românesti a fost ocupată de Alexandru ( ce va intra în istorie cu supranumele „cel Rău” ) după o „licitatie” în care va investi o sumă foarte mare de bani împrumutată de la diversi creditori, promitând în acelasi timp cresterea cuantumului tributului tării către administratia otomană, inclusiv ceea ce trebuia plătit în natură, produse ce se obtineau de la contribuabilii români si avea rolul de a asigura subzistenta administratiei imperiale si a armatei acesteia. Domnul Alexandru, simtindu-se de neam mare, este trufas si „beat” de mândru determinând cresterea datoriei tării cu peste 1.000.000 galbeni, ce trebuiau achitată la termene bine stabilite... functionarii turci ce actionau în tară sileau populatia să-si achite dările, cu nivele peste posibilitătile lor... în aceste conditii slujbasii fortau populatia, despuiau casele, luau dijma copiilor, batjocoreau femeile...singurul care se opunea procedurilor utilizate era Mihai, banul Craiovei, motiv pentu care era iubit în tară în primul rând pentru vestita sa cinste si înfătisare...Domnul Alexandru încearcă să-l prindă pentru a-l pedepsi, dar Mihai fuge în tara ungurească si de acolo la Istambul, unde se aflau pribegi si un număr însemnat de boieri care-l cer pe Mihai domn, detrminând în final, uzând si de ajutorul unor apropiati, inclusiv un „unchi” să obtină domnia.
Imposibilitatea rambursării sumelor împrumutate de Alexandru de la diversi creditori si a datoriilor asumate în relatia cu administratia otomană este obligat să-si recunoască „insolventa” si să accepte ca slujbasii turci să execute populatia rechizitionând tot ce era posibil, expediind către Istambul cantităti însemnate de produse, generând în acest mod nemultumiri de neimaginat în rândul populatiei...astfel că în final la începutul anului 1593, domnul Alexandru va părăsi Bucurestiul si va fugi din tară lăsând ca slujbasii turci să-si exercvite cu tot mai multă eficientă activitatea de spoliere a locuitorilor tării.
Tara rămâne în această situatie fără guvernare si se crează conditiile ca marele ban al Craiovei, în persoana lui Mihai, în baza atributiilor ce-i reveneau în virtutea functiei ocupate să intervină pentru a linisti populatia si a restabili legalitatea, mai ales că se identificase faptul că, urmare a abuzurilor comise de slujbasii turci în operatiile de rechizitii au fost depăsite cu mult datoriile scadente...
Dar cine era Mihai ? Era copilul fostului domn al Tării Rămânesti Pătrascu cel Bun (1554-1557 ) rezultat în urma unei legături cu Tudora din Târgul de Floci ; acesta era posesorul unei dotatii intelectuale de exceptie, vorbitor a mai multor limbi străine – greaca, turca, latina, slavona –, rudă de sânge cu vestitul Iane – fost ban al Craiovei, ajuns unul dintre cei mai bogati oameni din capitala otomană, dar si cu relatii la cele mai înalte nivele ale administrasiei imperiale; acesta a constituit unul din reazimele cele mai eficiente ale lui Mihai în ascensiunea sa, unchiul considerându-l pe Mihai ca „o investitie lucrativă”.
Mihai s-a ocupat cu negotul de vite în Moldova, Tara Românească si Imperiul otoman, îndeletnicire cei-a adus un venit substantial, dar si posibilitatea de a-si crea relatii pe care în timp s-a străduit si a reusit să le păstreze si să le utilizeze.
Având un simt practic deosebit reuseste în afaceri, uzând si de calitatea sa de a-si domina sentimentele si supraveghea sufletul si gesturile, creindu-si în acelasi timp relatii atât cu poporul cât si cu cei mari si influienti.
În urma cestei activităti, în care un mare impact l-au avut calitătile sale ajunge la concluzia că numai puterea îi va da posibilitatea de a înfrunta „haita înfometată si hrăpăreată de la Constantinopol”, ... dar pentru a obtine puterea era nevoie de bani, si apreciază că negotul îi aduce o parte din cei necesari, dar era nevoie si de relatii cu lumea posesoare de relatii. În aceste conditii, când apreciază că doreste să joace un rol în sistemul puterii din Tara Rămânească va renunta la negustorie si-i va începe cariera ca boier, urcând în timp trepte către înalte demnităti.
La vârsta de 24 de ani, în anul 1582, în perioada domniei lui Mihnea Turcitul, ajunge ispravnic si asigură supravegherea ridicării mănăstirii Tutova – ctitorie a lui Mihnea – pentru ca în documentul emis de domnitor cu ocazia încheierii lucrărilor la mănăstire, Mihai să apară cu titulatura „Mihai banul”.
În aceste conditii Mihai apreciază că se poate intra în rândul celor puternici numai în calitate de propietar de pământ, conditii în care se căsătoreste în 1584 cu Stanca, femeie văduvă, dar nepoata banului Dobromir, legat de Oltenia si se va înrudi totodată cu familia puternică si ramificată a boierilor olteni Buzescu. În 1586, în timpul celei de a doua domnie a lui MIhnea Turcitul, unchiul său Iane ajunge banul Craiovei si Mihai va deveni bănisor de Mehedinti, situatie în care va realiza investitii importante cumpărând mai multe sate...
Sprijinit de „unchiul” Iane va începe ascensiunea ajungând în anul 1589 mare stolnic, functie în care va rămâne până la 1 iunie 1591, când sub domnul Stefan Surdu va avansa la rangul de „mare postelnic” , pentru ca ulterior, după ce va trece si prin functia de „mare agă” să ajungă banul Craiovei, - ajutat de Iane cât si de puterea căpătată cu bani - de fapt unul dintre cei mai puternici boieri din Tara Românească.
Ulterior anului 1591 se cunosc patru domnii numite de otomani, dar numai două ajung să se si materializeze prin înscăunare ( Stefan Surdu, fiul lui Ioan Vodă cel Cumplit si Alexandru cel Rău, fiul lui Alexandru Lăpusneanu ).
Alexandru cel Rău ajunge domn după ce se împrumută pentru cumpărarea scaunului domnesc cu suma de 1 milion de galbeni – asa după cum relatează cronicarul Walter Baltazar – si va aduce în tară „o asa mare multime de turci”, într-o tară si până atunci crunt lovită de cei ce încercau s-o uzurpe ca pe o bucată ocupată definitiv ; domnul va înlocui dregătorii din divan cu alte persoane agreate de el, conditie în care se încearcă organizarea unui complot al boierilor, dar fără reusită, generând fuga complotistilor în Transilvania ; în miscarea boierească Mihai va juca un rol important, el fiind acela desemnat de ei a se urca pe tron... Walter Baltazar precizezază că Mihai a fost ales ca atare determinat de personalitatea sa .care e apreciată în functie de relatiile dintre el si boieri dar si cele dintre el si lumea Balcanică. În aceste conditii el apare ca un produs al vointei altora, al unor împrejurări pe care el nu le-a apreciat. Se zice că „politica sa este politica marilor boieri, propietari de pământ, din Tara Românească si mai ales din Oltenia ; el s-a ridicat din mijlocul lor si a fost tot timpul, chiar si ulterior ca domn, prizonierul lor”, dar si un produs al miscării de eliberare a popoarelor din Balcani, care „n-a fost provocată de ridicarea lui împotriva turcilor, ci dimpotrivă a fost anterioară dar acestia si l-au adoptat drept conducător”; în alegerea lui Mihai ca domn această miscare a fost decisivă.
Când se vorbeste de răscoala lui Mihai împotriva turcilor se afirmă cu sigurantă că boierii Buzesti, i-au cerut-o lui Mihai, ei considerând că el este capabil să indeplinească această hotărâre...războiul contra turcilor a fost hotărât în Tara Românească de o adunare de boieri, constituind o izbândă a boierilor olteni.
În aceste conditii, determinat de actiunile abuzive ale turcilor în Tara Românească în ceea ce priveste rechizitiile ce au generat nemultumiri cu manifestări violente în rândul populatiei cuplate cu fuga domnului Alexandru, Mihai, marele ban al Craiovei, va stânge oaste si se va deplasa la Bucuresti, va aduna toti functionarii turci din tară si-i va expedia la Istambul, apropiindu-si dintre acestia numai pe Asman Iusmen si Ismail Memet, pe care-i va transforma în apropiati ai săi utilizându-i în campania de recuperare a bunurilor abuziv rechizitionate ce luaseră calea Istambulului , după ce au fost trecute peste Dunăre- granita Tîrii Rămânesti autonomă cu Turcia.
Se trece cu o oaste de aproximativ 8ooo de osteni peste Dunăre, în zona Oltenitei, se ajunge la Bazargic, eliminând împotrivirile unitătilor turcesti ce la întâlneste în cale actionând în directia Sud în final ajungând să se înfrunte în 22 iulie 1593 la Asarlâc cu Cara Omer Pasa trimis de sultan să-l oprească si să-i pedepsească pe românii veniti în imperiu în calitate de recuperatori de bunuri si răzvrătiti în acelasi timp.
Înfruntarea celor două armate are loc în ziua de 22iulie 2593, încheindu-se cu victoria ostirii române si împrăstierea turcilor, inclusiv rănirea gravă a lui Cara Omer Pata, rană în urma căreia va deceda peste putin timp.
După încheierea luptei, Mihai adună de pe câmpul de bătaie ostenii săi, îsi îngrijeste rănitii si se pregîteste de retragere în tară. La apelul final, din cei 8ooo de osteni cu care a intrat în bătălie constată că a înregistrat 2000 de morti si 1100 răniti cărora le acordă îngrijiri si-i va trnsporta în tară... Mihai va incendia cetatea Asarlâc, va lua drumul spre Silistra, incendiind si aceast cetate turcească si apoi va trece Dunărea în Tara Românească.
Turcii rămasi după bătălie sunt adunati sub comanda lui Murat Tembie, loctiitorului lui Cara Omer Pasa, constatând pierderea stindardului Profetial si a mai mult de jumătate din combatantii săi. El comunică, printr-un emisar, sultanului situatia militarilor săi si pierderea stindardului dar si actiunile celor doi slujbasi otomani care au servit cu informatii pe Mihai – respectiv Hasan Iusmen Tismangi si Ismail Mehmet Echingi, cerând pedepsirea exemplară a acestora
Murat Tembi adună si îngroapă ostenii căzuti în bătălie creind două cimitire, unul pe locul bătăliei iar altul la marginea localitătii Dobromir ( numărul celor decedati ridicându-se la aproape jumătate din efectivul cu care începuse lupta).
Sultanul Mehmed al III-lea (1574-1603) primind vestea dezastrului de la Asarlâc inclusiv cea referitoare la pierderea drapelului Profetial, la solicitarea lui Sinan Pasa de a pedepsi pe cei doi trădători si pe Mihai aprobă cererea lui Sinan... cei doi slujbasi vor fi prinsi, dusi la Istambul, anchetati si în final ucisi în chinuri... documentele anchetei efectuate de Sinan Pasa vor fi depuse în arhiva otomană, unde peste timp vor fi găsite de Dimitrie Cantemir care se afla la Istambul în calitate de „ostatic” pentru garantarea comportamentului corect fată de imperiu al domnitorilor din familia Cantemir din Moldova..
Asa se încheie prima bătălie a lui Mihai, banul Craiovei cu o oaste a imperiului otoman, bătălie purtată înainte de aparitia sa în calitate de domn al Tării Românesti.
xxx
Vor trece mai bine de 100 de ani de la bătălia din 22 iulie 1593 de la Asarlâc dintre ostile române aflate sub comanda banului Mihai si cele otomane conduse de Cara Omer Pasa, până când un personaj ilustru al culturii române, printul Dimitrie Cantemir, aflat în calitate de ostatic la Istambul pentru a garanta fidelitatea demnitarilor moldoveni din familia Cantemir va identifica în arhivele otomane documentele încheiate cu ocazia anchetei efectuate de Sinan Pasa privind actiunile ostile imperiului a doi functionari, trimisi ai Portii în Valahia.
La Istambul, impetuasa fire a lui Dimitrie Cantemir, după cum scrie putin malitios Ion Neculce, se dezvăluia nu numai în pătimase controverse cu diferite personalităti acceptate ca având o cultură deosebită, dar si în distractiile mondene unde se manifesta ca o persoană deosebit de agreabilă prin calitătile sale de om de lume, îndeosebi prin arta cu care cânta la tambură. El va profita de amicitiile legate în capitala Turciei nu numai pentru a savura delicile petrecerilor ci si pentru a avea acces la zestrea inestimabilă a bibliotecilor si arhivelor Constantinolelui, prea putini fiind dispusi să prefere tovărăsia austerelor cărti si documente unei societăti formate din tineri petrecăreti. Dimitrie Cantemir ne intrigă oarecum, căci îsi sacrifică timpul „iubirii” sale pentru documentare în aceste tezaure.
Asa au fost identificate documentele rezultate din ancheta efectuată de Sinan Pasa sprivind „defectiunea” celor doi slujbasi otomani din Valahia, ce au livrat informatii banului Mihai care utilizându-le va obtine rezultate favorabile în înfruntarea cu oastea lui Cara Omer Pasa la Asarlâc.
Cantemir, în drumul său de întoarcere în Moldova în anul 1704 va vizita cetatea Asarlâc, în apropierea căreia se afla locul desfăsurării bătăliei din 22 iulie 2593 si va redacta un document privind „istoricul confruntării dintre Mihai, banul Craiovei si Cara Omer Pasa”. Lucrarea va rămâne în localitatea Asarlâc, în posesia unei familii de localnici, creind posibilitatea ca unul dintre fii Ticleniulu, fost cercetas si apoi copil de trupă în primul război mondial, devenit ulterior ofiter de jandarmi cu functie de conducere în Jandarmeria judetului Constanta să descopere în primăvara anului 1938, cu prilejul unei inspectii la sectia de jandarmi de la Adamclisi, la localnicul Constantin Nicoară din satul Valea Tapului documentul întocmit de Dimitrie Cantemir în anul 1704 ( text tradus în limba română) si resturile metalice ale drapelului Profetial pierdut de oastea lui Cara Omer Pasa în bătalia din 22 iulie 1593, identificate cu ocazia săpăturilor arheologice secrete efectuate în zonă începând cu anul 1926.
Colonelul Cristescu, un împătimit istoric si arheolog amator, urmare a cercetărilor pe care le-a efectuat a identificat în zona localitătii Dobromir Deal un cimitir turcesc vechi abandonat si urmare a unei corespodente cu muftiul Mehmet Iacub a aflat că în anul 1926, în satul Valea Tapului Dl.Abdulamit Seit Omer, fost imam salariat si învătător de limba turcă în localitate - care a decedat între timp- având ca muezin si hoge pe dl.Suleiman Ismail împreună cu localnicul Constantin NIcoară a efectuat săpături arheologice identificând resturile metalice ale steagului Profetial turcesc si traducerea în limba română a documentului scris în limba turcă de Dimitrie Cantemir ; ofiterul a ridicat toate piesele si ulterior le-a depus la Comisia Monumentelor istorice din Bucuresti.
De fapt colonelul Gheorghe Cristescu a precizat că în primăvara anului 1928 a fost informat de seful sectiei de jandarmi de la Adamclisi despre actiunile colonistului Constantin Nicoară si localnicul Cadâr Mehmet Curt, care folosind traducerea unei cărti scrise în limba turcă de Dimitrie Cantemir în 1704. tradusă în 1926 de preotul musulman si învăsător de limba turcă din comună au efectuat săpături arheologice în zona fostei frontiere româno-bulgare din perioada 1913-1940 găsind resturile metalice ale drapelului. Pe Ceadâr Mehmet Curt nu l-a găsit deoarece a emigrat la Istambul cu manuscrisul original pentru a obtine recompensa promisă de sultan. În aceste conditii a recuperat piesele de la Constantin Nicoară si le-a trimis la Bucuresti, la Comisia monumentelor istorice condusă de N.Iorga. Savantul a confirmat primirea trimiterii cu ocazia unei întâlniri din vara anului 1938, la Mangalia, când i-a dat colonelului permisiunea de a face publice informatiile rămase de la Dimitrie Cantemir, operatie pe care a realizat-o prin publicarea textului în februarie 1939 în revista „Pontica” din Constanta.
În 1973 col.Gh.Cristescu a cerut la Biblioteca Academiei RSR o copie a articolului publicat în revista „Pontica”, revistă aflată în bibliotecă la cota P II 18159, pag 46-50, obtinându-l cu care ocazie a identificat două inadvertente,pe care le-a considerat erori de tipar:
- în revistă a apărut materialul purtând titlul „Bătălia de la Cara Omer” în loc de „de la Asarlâc” ;
- eronat a fost tipărit anul luptei ca 1594 în loc de corecta datare 1593 ;
Din „Nota informativă” întocmită de col.Gh.Cristescu se pot extrage câteva informatii pe care le apreciem ca semnificative, între care si consideratia că lucrarea lui Dimitrie Cantemir „Chitap.Biringi moharebe Otoman memlechet Mihai a Moldovanân” ( în limba română „Carte despre primul război al Imperiului Otoman cu Mihai al Românilor”), completează istoriografia marelui voievod Mihai Viteazul, fiind preludiul bătăliei de la Călugăreni si carii informatii ar fi rămas necunoscute, dacă providenta nu ar fi făcut ca în ultimul moment să fie descpoperite si certificate de Legiunea de jandarmi Constanta, care le-a trimis imediat la Comisia Monumentelor Istorice din Bucuresti, str.Gl.Berthelot nr.28, condusă de Acad.Prof.Nicolae Iorga .
Colonelul, amatorul istoric, încercând să demonstreze autenticitatea informatiilor prezentate în lucrarea lui Dimitrie Cantemir afirmă că stilul , continutul istoric si geografic al lucrării, presupune ca realizator un om cu o cultură vastă si un simt patriotic neegalat. Datele au fost extrase asa cum se arată, din arhivele turcesti din Stambul ( Constantinopol ) unde avea acces total, fiind însărcinat de sultan a scrie istoria imperiului otoman. Datele au fost extrase din dosarul cu cercetările făcute de Sinan Pasa contra celor doiu functionari turci din Valahia.
- Faptul că după 12 ani de săpături metodice în zona bătăliei, care se găsea în fosta zonă de frontieră dintre anii 1913-1940, le-a permis lui Constantin Nicoară si Cadâr Memet-Curt a lucra nestingheriti din 1926 până în 1936, când au găsit resturile drapelului turcesc ;
- Din cartea scrisă de Dimitrie Cantemir reiese că mortii turci din bătălia din ziua de 22 iulie 1593 au fost îngropati în două cimitire, din care unul lângă satul Dobromir Deal care există si azi , conform afirmatiilor muftiului cultului musulman Mehmet Iacub si din relatările bătrânilor locuitori bulgari din satul Dobromir Deal, repatriati în 1940 cu ocazia schimbului de populatii, conform Conventiei de la Craiova din 1940 ;
- Cara Omer Pasa, după rănirea gravă a fost transportat epre Est la un sat cerchez, căruia după moartea sa i s-a dat numele de Cara Omer( pasa ), azi Negru Vodă, sat ce se află într-o zonă locuită de ceerchezi...
În acelasi document colonelul realizează câteva propuneri menite să fie utilizate pentru a elucida derularea evenimentelor din vara anului 1593, dar comunitatea stiintifică a vremii nu a dat curs propunerilor, astfel că până în prezent nu au fost elucidate aspectele menite să completeze actiunile lui Mihai Viteazul din perioada la care ne-am referit. Oare vom rămâne în continuare în aceasi situatie determinat de inapetenta pentru cercetare a comunitătii stiintifice ?

Andrei Potcoavă

BIBLIOGRAFIE :
1. Institutii feudale din tările române ( Dictionar), Ed.Acad.RSR, Buc. 1988
2. N.Iorga, Istoria românilor în chipuri si icoane, Ed.Humanitas, Buc. 1992
3.C.Măciucă, D.Cantemir, Ed. Albatros, Buc. 1973 ,
4.D.Almas, Mihai Vodă Viteazul, Ed. Stiintifică, Buc. 1966
5. Studii si materiale de istorie medie, vol. III, pag. 61 si urm.; Dan Simionescu, Cronicile lui Balthazar Walter despre Mihai Viteazul în raport cu cronicile interne contemporane ,
6. Manole Neagoe, Mihai Viteazul, Ed.Scrisul Românesc, Craiova, 1976
7. Monica Albu Potcoavă, Din periodice, Ed.Sitech, Craiova, 2014
8. Ion M.Ungureanu, Ticleni, documentar istoric, Ed.Măiastra, Tg.Jiu, 2009
9. Ion M.Ungireanu, 22 iulie 1593, zi istorică pentru români, Ed.Măiastra,

Tg.Jiu, 2015 ,





Andrei Potcoavă    6/23/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian