Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Scrisoare pastorală

Dragii mei ,

uterea Duhului. Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, numită si Duminica Mare, Duminica Cincizecimii sau Rusaliile, este dedicată celei de-a treia persoane a Sfintei Treimi, Sfântul Duh. De altfel, este singura sărbătoare din timpul anului dedicată numai Sfântului Duh. Adăugăm si faptul că această sărbătoare este socotită si ziua întemeierii Bisericii. Tocmai de aceea vom stărui putin asupra semnificatiilor sărbătorii.
Cincizecimea ne aduce în actualitate pe Sfântul Duh. Nu vom putea niciodată întelege pe deplin taina Sfintei Treimi, a unirii dintre cele trei persoane ale Sale. Au încercat s-o facă de-a lungul veacurilor Sfintii Părinti, dar n-au reusit pe deplin. Să fim întelesi de la început: noi nu credem în trei dumnezei, ci Dumnezeu este Unul în fiintă, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt. Ca să întelegem mai bine, vom recurge la o asemănare: un pom este unul, format din trei părti: rădăcină, tulpină si coroană. Numai împreună cele trei părti formează pomul, luate separat nu mai sunt pomul în deplinătatea lui. Aceste trei părti au atribute comune, adică toate au în alcătuirea lor substanta lemnoasă, dar fiecare parte are atribute proprii: rădăcina captează apa si substantele hrănitoare din sol, tulpina transportă apa si substantele hrănitoare spre coroană si asigură rezistenta pomului, în timp ce coroana pregăteste hrana pomului, creste si coace fructele. Raportat la Sfânta Treime, putem spune că cele trei persoane ale Sale au atribute comune, precum: dumnezeirea, sfintenia, vesnicia, atotprezenta, atotputernicia, întelepciunea, bunătatea, dreptatea etc., cât si atribute specifice, precum: Dumnezeu-Tatăl este creatorul si conducătorul lumii; Dumnezeu – Fiul este mântuitorul si judecătorul lumii; Dumnezeu Sfântul Duh este sfintitorul si dătătorul de viată al lumii. După cum vedem, aceste atribute se referă în special la legătura lui Dumnezeu cu lumea, dar, fără îndoială, persoanele Sfintei Treimi au multe alte atribute, pe care noi nu le cunoastem.
Asadar, la ziua Cincizecimii, Sfântul Duh S-a pogorât peste Sfintii Apostoli sub formă de limbi de foc. Puterea Lui s-a văzut imediat: Sfintii Apostoli au primit curaj, devenind din oameni fricosi, care sedeau ascunsi, cu usile încuiate, oameni curajosi, dovadă că au iesit în centrul orasului si au început să vorbească multimilor; au căpătat darul vorbirii în limbi, ei, care nu învătaseră nici o limbă străină; au devenit întelepti, fiindcă, desi nu învătaseră carte, mânuiesc arta vorbirii ca niste absolventi de înalte scoli; devin convingători, dovadă că în prima zi botează trei mii, iar în ziua a doua două mii de oameni; capătă darul vindecării de boli si învierii din morti, cunoscute fiind din cartea Faptele Apostolilor, numeroasele cazuri când ei vindecă bolnavi sau înviază pe cei morti. Mântuitorul sădise în ei credinta si convingerea că El este Dumnezeu adevărat, ci nu un om oarecare; Sfântul Duh le dădea puterea, curajul si întelepciunea să propovăduiască lumii învătătura Mântuitorului, ceea ce ei asta au si făcut, în ciuda greutătilor, suferintelor, bătăilor, întemnitărilor si chiar mortii. Asemenea jertfelnicie este greu de înteles pentru omul zilelor noastre.
Sfântul Duh dă viată si sfintenie lumii, asa cum curentul electric pune în functiune tot felul de aparate. Când se opreste curentul electric, toate acele masinării se opresc, devin grămezi de materiale nefolositoare. Când Duhul retrage ,,suflarea” Lui, vietuitoarele pământului devin trupuri neînsufletite, tărână. Duhul a transmis sfintenia Apostolilor sub forma limbilor de foc. Acel har sfintitor a fost transmis, din generatie în generatie, episcopilor, preotilor si diaconilor prin Taina Sfintei Preotii(Hirotonii), iar de la acestia tuturor oamenilor care au primit Sfintele Taine si Sfintele Ierurgii ale Bisericii, ba chiar si vietuitoarelor, chiar lucrurilor neînsufletite. Am putea spune astfel, că Sfântul Duh este la temelia lumii, intră în alcătuirea ei, ca un flux de energie si-i dă viată si sfintenie.
Persoanele Sfintei Treimi sunt legate între ele, asa cum am spus mai sus, prin legătura iubirii; sunt legate de lume tot prin legătura iubirii. Ca să ne dăm mai bine seama cât de puternică este această iubire a lui Dumnezeu fată de lume, să ne amintim că L-a trimis în lume pe Unicul Său Fiu, pe Domnul Iisus Hristos, să se jertfească pentru păcatele omenirii. Care părinte ar fi în stare să-si dea unicul fiu la moarte pentru lume, pentru ceilalti? Numai meditând astfel la iubirea lui Dumnezeu fată de lume în general, fată de fiecare dintre noi, ne putem întreba cu înfiorare, dacă si iubirea noastră fată de Dumnezeu si fată de semenii nostri este pe măsura iubirii divine, părintesti, fată de noi toti si fată de fiecare în parte.
Ajută-ne, Doamne, să Te iubim si noi după puterile noastre!
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărătiei, mai spicuim:
,,Deci, nu menajând fortele noastre le întretinem mai bine... E o tactică gresită de-a ceda moleselii, de a-ti da prea mare atentie tie însuti, de a te răsfata; tocmai uzându-ne energia, desi s-ar părea că o sacrificăm si o mortificăm, dimpotrivă, prin întrebuintarea ei o reparăm si o amplificăm. în acest domeniu al actiunii voluntare cu cât o răspândesti cu atât o ai mai mult.
Actiunea nu se poate produce decât stârnind o luptă internă si triumfând încă de la început asupra sistemului contradictoriu care s-a format împotriva initiativei ei. Ea angajează toată viata noastră organică si mintală, din momentul în care se produce. Dar dacă e adevărat că această unitate totală si exclusivă a actului contribuie la dependenta mutuală a corpului si a sufletului, nu se face aceasta în dauna bogatei varietăti a cugetării sau a infinitei puteri a libertătii ? Nu. Supunând vointa simplicitătii strâmte a unei solutii unice, actiunea este pentru ea calea de expansiune si de îmbogătire.
Un mare efort pe care-1 facem, o decizie bărbătească pe care o sustinem, ne aduce un sentiment de trezire si de mai vie claritate. Câtă vreme nu actionezi, nu te cunosti. Până nu actionezi trăiesti si cugeti ca într-un vis, ca într-un scurt moment de luciditate între două somnuri, fără să ai destulă putere să te ridici pentru a deschide ochii ca să vezi si să pornesti. Această atitudine trebuie condamnată cu hotărâre pentru că e contrară miscării celei mai sincere si mai esentiale a naturii noastre. Dar cum să cunoastem tot ce se agită în universul nostru interior, cum să stii dacă ai o atentie destul de netă, o intentie destul de precisă, o ardoare destul de vie, o vointă adevărată?...
Garantia si criteriul sinceritătii este actul care taie incertitudinile si manifestă cele mai intime secrete pe care le ignorezi sau pe care ti le ascunzi tie însuti. Actul este o descoperire a stării noastre profunde. Manifestând răul spre care suntem înclinati, chiar slăbiciunile pot să servească ca avertisment prevestitor si reconfortant si această descoperire este cu atât mai importantă, cu cât e în contradictie cu ideea falsă ce ne-o facem despre meritul nostru. De aceea, mai degrabă prin observarea actelor decât a gândurilor noastre, putem spera să ne vedem asa cum suntem si să ne facem asa cum vrem... Actiunile care răsar din adâncurile vietii inconstiente trebuie să ne slujească a studia curentele care ne poartă uneori fără stirea noastră..”.
*
Folclor din Mehedinti(LXVIII). Continuăm să redăm cea mai completă variantă de Colocăsenii din Mehedinti, pe care am cules-o la 18 iunie 1974 de la Stănescu P. Victor(născut 1918) din satul Stănesti, de sub Muntii Mehedintiului:
Nasii aranjează mireasa, punându-i sovonul. Vornicul cu mirele si doi lăutari merg la mireasă. Se asterne un covor în fata casei. Cu fata spre răsărit, mireasa si ginerele îngenunchează pe covor. În fata lor, pe scaune înalte stau părintii miresei, iar lângă ei nasii. Vornicelul zice:


,,Ascultati, cinstiti nuntasi,
Cinstiti părinti,
Putinele cuvinte
De rugăminte,
Ce se roagă fiica Dvs. cu plecăciune,
Să-i dati iertăciune;
Se roagă cu smerenie,
Să-i dati blagoslovenie,
Căci marele si puternicul Dumnezeu,
Luni, prima zi, a făcut cerul si pământul
Si Edenul, adică raiul;
Marti l-a-mpodobit cu stele si luceferi;
Miercuri a făcut marea cu tot ce-i în ea;
Joi a făcut pe strămosul nostru Adam,
Cu sânge din mare,
Cu fruntea din soare,
După chipul si asemănarea Sfintiei Sale.
Dar, văzând Dumnezeu că nu este
Bine să stea omul singur pe lume,
A adormit pe Adam,
A rupt o coastă din stânga sa
Si-a făcut-o pe strămoasa Eva,
După chipul si asemănarea Sa.
Sculându-se mos Adam din somn
Si văzând pe strămoasa Eva
Lângă dânsul, s-a speriat
Si a strigat cu glas tare:
-Ce este acesta, Doamne?
Domnul i-a răspuns:
-Nu te speria, că este sânge
Din sângele tău si oase
Din oasele tale
Si tie sotie ti-o dau
Si veti fi amândoi un trup!”


*


Cârtitele Plevnei. Era în primăvara lui 1878. Duminica Sfintelor Pasti. În Balta era horă mare. Noaptea locuitorii fuseseră la slujbă, iar după-amiază, asa cum era obiceiul, iesiseră la horă. Tinerii aduseseră lăutari vestiti în satele de munte, asa că se încinsese o horă pe cinste. Se prinseseră tineri, vârstnici, dar si bătrâni. După o iarnă lungă si grea, după o perioadă lungă de lipsuri si privatiuni datorate războiului, hora era ca o descătusare, ca o trezire la viată, ca o victorie a vietii asupra mortii.
Soarele era pe asfintite, când iată că pe drumul ce venea dinspre Severin a apărut o mogâldeată de om. Părea iesit din mormânt. Era slab, uscat, doar pielea si oasele se mai încăpătânau să-i stea în locul fetei. Se mai adăugau doi ochi aproape iesiti din orbite. Purta o căciulă neagră, terfelită, o manta de dimie neagră, decolorată, perforată în multe locuri si itari tot de dimie. Pe piept îi atârna o decoratie strălucitoare. În picioare purta niste opinci de piele de porc. Pe umăr ducea o traistă de dimie, atârnată pe o măciuchită de corn. Lângă picioarele lui, mergea, aproape lipit, un câine.
La aparitia noului venit, lumea s-a oprit din joc. Toti scrutau cu privirea si vorbeau între ei. Se întrebau cine este omul acela străin, unii ziceau că parcă l-ar cunoaste de undeva, parcă l-ar mai fi văzut. Omul înainta usor, schiopătând. Se vedea cât acolo că este epuizat de oboseală, de foame, poate de boală. La un moment dat, o femeie a strigat cu glas tare, asa că a auzit-o întreaga adunare:
,,- Ăsta-i Petrică al lui Dumitrescu! Vine de la război!”
Toti au înmărmurit. Asa era. Omul i-a salutat crestineste, cu ,,Hristos a înviat!” S-au repezit pe ele rudele, prietenii, până la urmă toti consătenii, să-l sărute, să-l atingă măcar. Toti îl întrebau câte ceva, toti voiau să stie câte toate. El rămânea mut si-i privea în tăcere pe toti, când pe unul, când pe altul. I-au adus repede un scaun, ceva de mâncare si el s-a prăbusit, epuizat. A mâncat putin, a băut tuică dintr-o sticlă si parcă si-a mai venit în fire. Toti asteptau să le povestească pe unde a fost, cum a fost la război. Auziseră ei că românii iesiseră învingători, dar era prima dată când venea cineva de pe front si puteau afla vesti proaspete, de la sursă. Cel mai mult îi interesa si ce s-a întâmplat cu ceilalti consăteni ai lor plecati si ei la război. Petrică era primul care se întorcea, asa că el trebuia să-i pună în temă.
După ce si-a ostoit un pic foamea si setea, Petrică a început să se destăinuiască. Avea o voce răgusită, aproape hârâită, dar povestea frumos si aducea stiri, care erau sorbite de ascultători:
,,- Măi, fratilor, eu am fost în iad, mă! Să ferească Dumnezeu si pe dusmanii mei să mai treacă prin ce-am trecut eu cu camarazii mei. Zi de zi am ars în foc. Uitati-vă la mantaua mea cum arată, câte gloante au trecut prin ea, cum au ciuruit-o. Câteva schije le am în pulpe, câteva în armi. Doctorul mi-a zis să le las usor, că o să iasă ele singure când o vrea Dumnezeu, nu este cazul să mă opereze. Eu am luptat la Plevna, mă! A fost lupta cea mai grea. A durat mult, câteva luni. Turcii erau multi si bine înarmati. În fiecare zi rămânea câmpul plin de morti, parcă erau snopii de grâu pe miriste, la secerat. Cădeau si de le noi, cădeau si de la ei. Tare cetate! De multe ori reuseam să ajungem până pe zidurile ei si ne respingeau turcii. Seara rămâneau doar câtiva pe metereze. Credeam că gata-gata, a doua zi nu va mai avea cine să apere cetatea. A doua zi era furnicar de turci pe ziduri, cu multe arme si multă munitie. Curgeau gloantele pe noi cum curge piatra din cer, când bate vara. Luptele durau de la răsăritul până la apusul soarelui. În rest, ne adunam mortii si rănitii. Îi îngropam pe unii, oblojeam rănile celorlalti. Mâncam, ne odihneam. Eu am avut cu mine fluierul si de multe ori, seara, cântam hore de-ale noastre si jucau camarazii din plutonul meu de rupeau pământul. Veneau si altii de la alte plutoane si se încingea o horă, cum nu mi-a mai fost dat să văd.
Într-o seară, m-am trezit lângă mine cu un om în vârstă. Am crezut că-i vreun ofiter de-al mare. Când colo, cine credeti că era? Însusi majestatea sa, Regele Carol. Era îmbrăcat cu manta soldătească, de nu-l puteai deosebi de ofiterii nostri. M-a bătut pe umăr si m-a lăudat si pe mine si pe ortacii mei. Se bucura că ne vede asa veseli. A vorbit cu noi, ne-a întrebat ba de una, ba de alta. Om cumsecade! Atunci, unul dintre camarazii mei, văzându-l bine dispus, a îndrăznit să-i spună, că el aude noaptea zgomot pe sub pământ. Parcă umblă cărute, lume, ba chiar si tren s-ar auzi. Regele a fost foarte mirat de ce auzea. L-a luat pe camaradul meu si, împreună cu domnii ofiteri Mărăcineanu si Sontu, s-au dus acolo unde erau corturile noastre. S-au culcat pe pământ, au ascultat cu urechea. Parcă li se părea si lor că se aude ceva. Atunci Domnul maior Valter Mărăcineanu a cerut ca toti toboserii să se ducă acolo cu tobele. A asezat pe pământ tobele si deasupra lor ciocanele cu care le băteau tobosarii. Ciocanele au început să dârdâie pe tobe. Regele cu ofiterii au discutat între ei, apoi au ordonat ca să începem săpăturile acolo unde dârdâiau ciocanele mai tare. Am săpat până dimineata o groapă ca pentru un bunar. Cu cât săpam, cu atât zgomotul era mai tare. Deodată, în fundul gropii a apărut o gaură si pământul a început să cadă în gol. O lumină a pătruns pe spărtură către noi cei ce săpam. Am înteles cu totii planul regelui si al ofiterilor. Ei bănuiseră că pe acolo trece un tunel prin care este alimentată Plevna cu soldati, cu hrană, arme si munitie. Ne-au pus de am împins pământ pe gaura aceea din fundul gropii si asa le-am blocat drumul. După două zile a căzut Plevna. Cred că dacă nu descopereau gaura aceea de cârtită, cum îi spuneam noi, mai curgea mult sânge si nu se stie dacă i-am fi putut bate pe turci. Mă, ce mai! Ce-a fost, a fost! Ne-a ajutat Dumnezeu de i-am învins si acum suntem si noi liberi, asa cum o să fie copiii si urmasii nostri!”
A mai povestit multe Petrică Dumitrescu, până târziu în noapte. Lângă picioarele lui sedea câinele. Era câinele lui. Îi iesise înainte, în pădurea dintre Siroca si Balta. Îl simtise de departe. Îl asteptase în fiecare zi si acum, de îndată ce-i simtise mirosul, pornise val-vârtej în întâmpinarea lui. Pastele acela a fost de pomină pentru bălteni.
*
Drumul vesniciei. Am găsit pe internet o frumoasă poezie semnată de poetul Constantin Cretu, purtând acest titlu. Iat-o:


,,Se duc bătrânii, mor pe rând,
Că asa le este datul sortii,
Ca frunzele din pomi căzând
Sub sărutarea rece-a noptii.

Doar casele le poartă dorul
Si-ai lor copii îndurerati
La poartă, când ei pun zăvorul,
Îmbătrâniti si-nlăcrimati.

Doar câinii latră-n nopti târzii,
Când Luna luminează vatra
Si cu colinde vin copii…,
Dar nimeni nu deschide poarta.

Urmasii lor sunt dusi în lume,
Vecinii grija casei tin,
La sărbătorile de nume,
Doar ei mai varsă putin vin.

Case pustii rămân în urmă
Si oamenii se duc pe rând,
Doar timpul amintirile mai scurmă,
Când clopotele se aud bătând.”

*
File de jurnal – 10 apr. 1981. ,,Mi-am luat masina de la gară si m-am dus cu ea la autoservice. Au verificat rotile, au pus vaselină la ele si au uns cablul de la frâna de mână. M-a costat 370 lei. După reparatie, masina merge foarte greu si i se încălzesc rotile. Asadar, trebuie să mă întorc în altă zi!
E mare încurcătură cu autoservice-urile! Multă birocratie! Te duci mai întâi la casierie, îi spui ce nevoie ai si te trimite la maistru să-ti dea bon. Sunt vreo cinci sau sase maistri, care taie frunză la câini la autoservice-ul unde am fost eu. Maistrul îti scrie pe bon defectiunea pe care tu i-o spui, că o are masina ta. Te duci apoi si vorbesti cu seful de echipă. Dacă acesta nu vrea să-ti bage masina la reparatie, ,,îl faci să vrea”; dacă n-are timp, îl faci să aibă. Te întorci iar la casierie, să-i spui ce-ai rezolvat si pe cine ai găsit ca să-ti facă bonul de intrare. Când ai ajuns cu masina în hală, seful de echipă te dă în primire la 2-3 mecanici, care nu sunt altceva decât proaspeti absolventi de liceu cu profil mecanic. Dacă prima dată nu le dai nimic acestora, a doua oară, dacă mai ai ocazie să dai pe acolo, te-ai ars. Îti nenorocesc masina. Nu stiu când va dispare bacsisul, spertul, specula si altele asemenea, cum le-o mai fi numind!”
*
Lucrul ardelenesc si lucru oltenesc. În primul meu an de soferie am rămas cu masina în pană într-o localitate dintre Deva si Caransebes. Fulia la dinam se retezase. Pentru mine era un adevărat dezastru. Mă rugam să ies din încurcătură cât mai repede, mai ales că a doua zi era sărbătoare si trebuia să fac slujbă. M-am trezit că s-a oprit lângă mine un om. M-a întrebat ce s-a-ntâmplat. I-am spus. Numai ce l-am auzit: ,, - Ia-o pe ulita aceea si la capătul ei găsesti un garaj al UMTF-ului. Aceasta era o institutie care se ocupa cu transportul lemnelor. Parcă mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Am demontat dinamul si m-am dus acolo. M-au lăsat să intru la atelierul de strungărie. Strungar era un om în vârstă. I-am spus despre ce e vorba si l-am rugat să mă ajute. M-a poftit să stau pe un scaun. A asezat dinamul pe banc, si-a aprins o tigară si a stat si el pe scaun. Fuma si privea tintă dinamul, asa cum sarpele priveste victima înainte de-a se slobozi s-o înghită. Eu sedeam ca pe ghimpi, dar mă stăpâneam să nu-l tulbur. Când a terminat tigara, a spus: ,, - Da, domnule, pot să rezolv!” S-a apucat de lucru. Cred că în mai putin de o jumătate de oră mi-a făcut o fulie nouă, din metal inoxidabil. Era o bijuterie. Nu a vrut să-mi ia nimic: ,,- Dumneata esti călător! Mergi în pace si cale curată!” Am montat dinamul si am plecat. Alte piese mi s-au defectat, dar fulia ardeleanului nu s-a defectat, cât am mai avut acea masină!
Trecem muntii în Oltenia, la Bârda! Două cazuri ne spun totul. Pe drumul judetean Balta-Malovăt, la Drumul lui Dorobantu, cineva a furat dalele cu care era consolidat santul. Când au venit apele, au adus pietre, au umplut santul si s-au revărsat pe carosabil. Din când în când au venit niste muncitori, care au curătit carosabilul si au aruncat pietrele si molozul pe locul unde a fost cândva santul, asa că santul a devenit usor-usor un fel de dig al drumului. Dacă ar fi curătit santul, multă vreme asfaltul n-ar mai fi fost acoperit si nici circulatia stingherită. Santul se umplea doar la potoape mari. Nu stiu cine controlează si cine plăteste pe acei oameni, dar lucrul este… oltenesc!
Al doilea caz îl întâlnim chiar în sat. Uitati-vă la porti. La toate sunt plăcute cu numere. Într-o localitate civilizată, aceste numere sunt puse în ordine: pe o parte a drumului/străzii sunt numerele pare(cu sot), pe alta numerele impare(fără sot), dar în ordine crescătoare sau descrescătoare. Numele străzii si numerele respective sunt scrise în toate actele locuitorilor acelora. Priviti si la noi: 4, 25, 102, 7, 55… Doi functionari ai nu stiu cărei firme au umblat prin sat cu o sacosă plină cu plăcute. Te striga la poartă. Dacă se întâmpla să fii acasă, îti dădea o plăcută si-ti cerea 15 lei în schimb. Dacă nu-ti plăcea numărul ce-l primeai, îti dădea altul, nu era o problemă. Si uite asa, avem numere la poartă! Nici aici nu stiu cine controlează si cine plăteste pe acei oameni, care au făcut o asemenea ispravă, dar lucrul este… pur oltenesc! Păi, nu?





Pr. Al. Stănciulescu-Bârda    6/19/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian