Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sculptura lui Eminescu de Gheorghe D. Anghel

Putini sunt sculptori care si-au făcut o adevărată obsesie pentru o personalitate marcantă, cum este cazul lui Gheorghe D. Anghel.

Desi a transfigurat în bronz si busturile altor mari români (George Enescu, N. Bălcescu, Th. Pallady, Andreescu, Luchian, Vasile Pârvan), Eminescu a fost visul voetii sale. Sau cum scrie Paul Rezeanu într-un pertinent studiu, Sculptorul Gheorghe D. Anghel si Eminescu („Revista muzeelor”, nr. 4, 1995, p. 53-55), din care vom prelua multe date si informatii, „niciun alt confrate nu a fost preocupat, în asa măsură, de-a lungul întregii sale vieti de chipul lui Eminescu. S-a spus, si credem, pe bună dreptate, că începutul si sfârsitul creatiei sale artistice l-a constituit nemurirea în bronz a marelui poet”.

Gheorghe D. Anghel s-a născut în 1904, la Turnu Severin, orasul în care s-a stabilit Matei Eminescu (1856-1929), fratele mai mic al Poetului, după încheierea Războiului de Neatârnare din 1877-1878. Poate că bătrânii orasului îsi mai aminteau de Matei, dar cultul pentru Mihai Eminescu a fost păstrat cu sfintenie în acest colt de tară astfel încât unii cred că plopii fără sot au fost în satul Plopi, apartinător de comuna mehedinteană Tâmna.

Gheorghe D. Anghel studiază, între 1923-1924, la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti, iar următorii trei ani (1924-1927) îl găsim în Franta, unde frecventează celebrele ateliere ale lui Rodin si C. Brâncusi. Desi îsi aprecia compatriotul, sculptorul severinean si-a croit propriul său drum în artă, fiind un admirator al clasicismului grec si al folclorului românesc.
În tară îsi deschide târziu o expozitie personală, abia în 1943, expunând busturile personalitătilor românesti mentionate mai sus.

Moare în 1966, la scurtă vreme după realizarea celebrei sale capodopere de la Ateneul Român si după conferirea titlului de „artist al poporului”.

Ideea de a zămisli un bust sau o statuie lui Eminescu l-a obsedat timp de patru decenii. Nu se stie data precisă a primei încercări, căci sculptorul îsi distrugea creatiile nedefinitivate. În opinia lui Paul Rezeanu, în 1938 l-a portretizat pe Eminescu în chip de creator, în Din viata unui geniu si Moartea Poetului, în bronz, ambele aflate azi în Colectia „Al. Balintescu” (fostul director al Arhivelor Statului din Craiova, cu care avea o „prietenie” ciudată). Conform dorintei lui Al. Balintescu, întreaga colectie a fost donată satului său natal, Costesti, jud. Vâlcea, azi sectia de artă a Muzeului de Artă din Râmnicu Vâlcea. Moartea Poetului din această colectie este copia bronzului apartinând compozitorului Gh. Dumitrescu, pus pe mormântul lui Tudor Dumitrescu de la Cimitirul Bellu, decedat la cutremurul din 4 martie 1977.

Următorul bust, tot bronz, înalt de 55 cm., realizat în 1949, a fost dezvelit în 1950, cu prilejul Centenarului Nasterii Poetului, în Parcul Liceului „Traian” din Turnu Severin, în soclu fiind încrustate versurile din Împărat si proletar („Zdrobiti orânduiala cea crudă si nedreaptă...”).
În 1957, Gheorghe D. Anghel a realizat o statuie de trei metri („stranie si scheletizată aceasta era imaginea unui univers de idei tălmăcite de artist”, Paul Rezeanu), distrusă de sculptor în 1958. A urmat bustul asezat în fata Teatrului din Botosani, turnat în bronz („construit si modelat în planuri mari, cu accente de neîntrecută fortă expresivă, astfel încât duce mai departe, prin transfigurarea estetică si sens umanist, imaginea de la nouăsprezece ani a poetului”; bustul „are, totusi, o prea marcată senzualitate adolescentă”, Petru Comarnescu).

În acelasi an, 1958, Gheorghe D. Anghel realizează un bust în bronz, asezat în Parcul „N. Romanescu” din Craiova („executia îngrijită, încercarea de pătrundere psihologică ne dovedeste, încă o dată, nu numai mestesug si talent, ci si admiratia sculptorului fată de poet”, Paul Rezeanu).
În 1965, aflat la Paris, Gheorghe D. Anghel a fost solicitat de reprezentantii emigratiei române să realizeze o statuie Eminescu. Sănătatea tot mai subredă l-a determinat să se întoarcă în Tară: „Am venit să mor în România”, i-a mărturisit sculptorul prietenului său, arh. Anghel Marcu (Anghel Marcu, Biografia unei statui, în „Contemporanul”, 18 apr. 1969, p. 5, apud Paul Rezeanu, art.cit.).
Revenind în tară, voia să se stabilească la Craiova, solicitând autoritătilor locale o casă cu două camere (pentru atelier si dormitor), o curte si un pom. Venise special în Craiova, a dormit pe iarba din curtea Muzeului de Artă, dar autoritătile nu i-au rezolvat cererea. Probabil si datorită prieteniei cu Al. Balintescu, destituit ca director al Arhivelor Statului pentru unele înclinatii homosexuale. Dezamăgit, părăseste Cetatea Banilor (aici voia realizarea statuii lui Eminescu) si găseste întelegere la Mănăstirea Pasărea de lângă Bucuresti.

Aici, realizează capodopera vietii sale: „Nu a mai avut nevoie de studii la scară mică. Si-a început lucrarea direct în mărimea de 3m. Îi cunostea cele mai mici detalii” (Anghel Marcu).
„Această Capitală, stim, a visat în zadar, decenii de-a rândul, o statuie a lui Eminescu, nobil gândită, suveran frumoasă”, nota Dan Haulică în chiar anul realizării ei (Eminescu – Focul meu. Imaginea poetului în arte. Coordonatori: Cristina Crăciun si Victor Crăciun, Chisinău /Bucuresti, Edit. Litera / David, 2000, p. 338). Si ea a fost realizată de severineanul Gheorghe D. Anghel, intrat si el în nemurire, odată cu creatia sa.

Ar fi vrut să facă statuia mai mare, dar mărimea atelierului nu i-a permis. A realizat-o în două părti, ansamblată în curtă, în toamna anului 1965.
Ca si Perpessicius, dar în alt plan, munca istovitoare l-a epuizat, fiind nevoit să se interneze la spital, dar a fugit din spital spre a supreveghea turnarea ei în bronz. Asa făcuse si C. Brâncusi, urmărind turnarea Coloanei Infinitului.

În iunie 1966, Statuia lui Eminescu a fost expusă publicului la Sala Dalles, si, apoi, asezată în fata Ateneului Român. „Prezentat fără vesmintele trecătoare a tot ceea ce este trecător în viată, doar cu o mantie pe umeri si o esarfă peste mijloc, statuia poetului nemuririi noastre capătă, astfel, semnificatie de simbol. Eminescu lui Anghel e un tânăr, cu plete, cu chipul nobil, care exprimă vointă, energie, dar si lirism, suferintă, dramatism” scrie Paul Rezeanu (art. cit.).

Statuia lui Eminescu, opera lui Gheorghe D. Anghel, a trezit admiratia intelectualilor. Petru Comarnescu o consideră o „splendidă lucrare [...], înfătisându-l pe Eminescu ca un Luceafăr spiritualizat, cu aripile căzute” (Eminescu. Focul meu, p. 339-340).
Pentru Ioan Alexandru, „ Gheorghe D. Anghel este plăsmuitorul omului moral, fiintei istorice a spatiului acestuia românesc cu precădere, si, în acest fel, mult mai intim implicat în destinul nostru ca neam în istorie, aici, în jurul Carpatilor [...] Zborul lui Eminescu este înăltare, nu îndepărtare, este rămânere în istorie, este întrupare întru transfigurare”. (Ibidem, p. 335, 336).
Geo Bogza ne îndemna, îndemn valabil si azi, să ne îndreptăm gândurile si admiratia spre „îngereasca statuie din fata Ateneului, simbolul cel mai pur a tot ceea ce a putut da mai pur neamul de oameni în fiinta căruia fosnesc, încă mai fosnesc, apele si pădurile Carpatilor”.
Ceea ce fac de ani buni, Academia Română si Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, alte organizatii nonguvernamentale, aducând deopotrivă omagiu lui Eminescu si lui Gheorghe D. Anghel, Culturii române în ultima instantă.






Tudor Nedelcea     6/15/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian