Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pogorârea Duhului Sfânt – Cincizecimea sau Rusaliile – Evenimentul si Praznicul încorporării, înnoirii si sfintirii credinciosilor în Biserică…

Introducere – Prolog

În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii, Iisus a stat între ei și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulți din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alții ziceau: Acesta este Iisus Hristos. Iar alții ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Iisus Hristos? N-a zis oare Scriptura că Iisus Hristos va să vină din seminția lui David și din cetatea Betleem, de unde era David? Și s-a făcut dezbinare în mulțime pentru El. Și unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei și la farisei, iar aceia le-au zis: De ce nu L-ați adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva ați fost și voi amăgiți? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut? Ei au răspuns și i-au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Și s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăși a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
Lecturile din cadrul Sfintei Liturghii din ziua Praznicului Cincizecimii sau Rusaliilor, atât din Apostol, cât și din Sfânta Evanghelie, pun în fața ochilor noștri sufletești două semnificații fundamentale ale acestei sărbători.
Pe de o parte, este descris evenimentul istoric al Pogorârii Duhului Sfânt, sub chipul limbilor de foc, asupra Sfinților Apostoli și, prin ei, asupra Bisericii, atunci întemeiată, și asupra lumii întregi.
Pe de altă parte, cuvintele Evangheliei ne înfățișează relația dintre Mântuitorul Iisus Hristos - „Lumina lumii“ și Duhul Sfânt, „apa cea vie“, căci, spune Domnul, „cel care Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții“ (In. 8, 12), după cum cel care îl va primi pe Duhul Sfânt și îl va face roditor, „râuri de apă vie vor curge din pântecele lui“ (In. 7, 38).
Sărbătoarea Cincizecimii sau Rusaliilor are, astfel, un rol fundamental, atât în planul mântuirii generale sau obiective, pentru că este momentul trimiterii Duhului Sfânt și al întemeierii Bisericii creștine, cât și în planul mântuirii subiective sau personale, pentru că, urmare actului Pogorârii Duhului Sfânt și al întemeierii Bisericii, creștinul își poate împropria roadele mântuirii împlinite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, împreună-lucrând cu El și cu Duhul Sfânt și în cadrul Bisericii, trupul tainic al Domnului.

Despre Sărbătoarea Cincizecimii - împlinire a proorociilor Legii celei Vechi si a promisiunii Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Cartea Faptelor Apostolilor, în capitolul al doilea, versetele 1-11, ne descrie evenimentul concret al Pogorârii Sfântului Duh, înfățișându-i pe Sfinții Apostoli, adunați în Ierusalim, la cincizeci de zile de la slăvita Sa Înviere și la zece zile de la Înălțarea Lui, de-a dreapta Tatălui, când „din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei“ (F. Ap. 2, 2), iar aceștia s-au umplut de Duhul Sfânt, pogorât asupra lor sub chipul limbilor de foc, care i-a inspirat să vorbească în alte limbi, „precum le dădea lor Duhul a grăi“ (F. Ap. 2, 4), spre „uimirea“ și „minunarea“ celor care îi cunoșteau și îi ascultau, vorbindu-le în limbile lor despre „faptele minunate ale lui Dumnezeu“ (F. Ap. 2, 11), încât au crezut în El și au hotărât să Îi urmeze Lui.
Ziua Cincizecimii, Rusaliile, ca moment al Pogorârii Duhului Sfânt și al întemeierii primei comunități creștine, cea din Ierusalim, paradigmă a întregii Biserici creștine, reprezintă actul culminant de împlinire a proroociilor Vechiului Legământ, precum și a promisiunii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, făcută Sfinților Săi Apostoli, la Cina cea de Taină, când a instituit Taina Sfintei Euharistii, spre veșnica amintire a jertfei Sale răscumpărătoare, promisiunea de a nu-i lăsa orfani (In. 14-18), ci de a le trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului (In. 14, 26), Care să vestească despre El și să întărească lumea întreagă și sufletul uman în efortul de desăvârșire sau sfințire, de înduhovnicire sau pnevmatizare, de împlinire a vocației sale originare - dobândirea deplinei asemănări cu Dumnezeu sau pătimirea „îndumnezeirii“.
De atunci și până la sfârșitul veacurilor, credința creștină învață că mântuirea, ca eliberare de păcate și de patimi, adevărate „boli ale sufletului“ și „cancer“ al vieții spirituale, și dobândire a virtuților creștine, culminând în iubire, virtutea care ne face asemănători lui Dumnezeu și ne unește cu Părintele Ceresc, nu poate fi dobândită decât în Biserică, adică în calitate de „membre“ tainice, dar lucrătoare ale cuvintelor credinței, prin împreuna-lucrare cu Iisus Hristos, Cel sălășluit în „adâncul de tain㓠al sufletului creștinului, din însuși actul Botezului, și cu Duhul Sfânt, ale Cărui daruri i-au fost oferite în mod potențial creștinului, prin Sfânta Taină a Mirungerii, așteptând din partea lui punerea lor în lucrare și valoare.
Această dublă semnificație a Sărbătorii Rusaliilor sau Cincizecimii ne oferă, astfel, prilejul de a descoperi învățătura creștină privind prezența și lucrarea tainică a harului dumnezeiesc, sfințitor și desăvârșitor, în sufletul creștinului, iar pe de altă parte, asupra dimensiunii eclesiale, sacramentale și comunitare a dobândirii mântuirii.

Despre Taina Mirungerii – ca „Cincizecime“ personală a omului, crestinului sau credinciosului

Sfinții Părinți ai Bisericii, inspirați și luminați de harul Sfântului Duh, acordă o importanță capitală Sfintelor Taine, ca mijloace de primire și rodire a harului dumnezeiesc în viața umană. Dintre acestea, Botezul, pe lângă ștergerea păcatului strămoșesc și a păcatelor personale, este socotit a fi Taina sălășluirii minunate a Mântuitorului Iisus Hristos în profunzimile, în „adâncul de tain㓠al sufletului nostru, purificat prin apa baptismală, curățitoare și sfințitoare.
Prin Sfântul Botez, Mântuitorul Se sălășluiește în sufletul creștin, în mod mistic, așteptând din partea acestuia colaborarea, pentru ca, pe măsura eforturilor ascetice umane, prin împlinirea poruncilor Sale, această prezență tainică a Sa să devină una efectivă și dinamică, spre urcușul duhovnicesc și spre mântuirea omului.
Dacă prin Sfântul Botez creștinul Îl primește în sufletul său pe Iisus Hristos Domnul, prin Sfânta Taină a Mirungerii, așa cum ne arată însăși formula ei - „Pecetea darurilor Duhului Sfânt“, noul membru al Bisericii primește, în viața în care a fost introdus, armele sau mijloacele duhovnicești cele mai eficiente prin care să lupte împotriva obstacolelor ce s-ar putea ridica în calea desăvârșirii acesteia - darurile Duhului Sfânt. Dumnezeu nu l-a chemat la o viață atât de înaltă fără a-i oferi și mijloacele cele mai potrivite de a o dobândi, de a putea ieși biruitor din acest „război nevăzut“ sau „inteligibil“, ci, prin pecetluirea trupului său și prin intermediul legăturii de ființă dintre ele și a sufletului acestuia, i-a făcut accesibilă vocația sa ontologică - desăvârșirea, prin conștientizarea și împreună-lucrarea cu Iisus Hristos și cu Duhul Sfânt, spre a sa mântuire.
Căci, Mirungerea este Sfanta Taină prin care se dau celui nou botezat, prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir, darurile Duhului Sfânt, ca să sporească și să se întărească în viața cea duhovnicească.
Așezarea acestei Sfinte Taine este porunca Mântuitorului nostru Iisus Hristos: "Și iată Eu trimit făgăduința Tatălui Meu peste voi, iar voi ședeti în cetatea Ierusalimului până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus" (Luca 24:49); a fost adeverită prin Pogorârea Duhului Sfânt în chip văzut la Botezul Mântuitorului Iisus Hristos, apoi prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Iar Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi, în Iisus Hristos, și ne-a uns pe noi este Dumnezeu care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimile noastre" (II Cor. 1,21-22; Efes. 4,30).
Tot așa ne învață si Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: "Și voi ungere aveți de la Cel Sfânt și știți toate... ungerea care ați luat-o de la El, rămâne întru voi și nu aveți trebuință ca să vă învețe pe voi cineva." (I Ioan, 2, 20, 27)
Așadar, Taina Mirungerii este nedespărțită de Taina Botezului și nu se repetă. Ea se săvârșește imediat după Sfântul Botez prin ungere cu Sfântul și Marele Mir. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: "Vouă după ce ați ieșit din cristelnița sfintei ape, vi s-a dat ungerea, preînchipuirea aceluia cu care a fost uns Iisus Hristos; iar acesta este Sfântul Duh."
Sfântul și Marele Mir, se pregătește din undelemn, vin și din diferite aromate, în număr de treizeci și cinci, și se sfințește numai de către episcopi (can. 6 Cartagina, 418). Sfințirea Sfântului Mir este prerogativa Bisericii Autocefale, fiind, deci, sfințit de Episcopii respectivei Biserici, în frunte cu Întâistătătorul ei, în Joia cea Mare a Patimilor, după Sfânta Liturghie. Sfântul Mir este apoi împărțit preotilor pentru săvârșirea Tainei Mirungerii.
Altfel spus, Sfânta Taină a Mirungerii se săvârșete după Sfânta Taină a Botezului, conform Sfintei Tradiții și Sfintei Scripturi.
Această Taină o săvârșete numai preotul sau arhiereul, cu Sfântul și Marele Mir, sfințit doar de către Arhierei, dupa ce amestecul a fost fiert, fierberea fiind însoțită de citirea Sfintei Evanghelii. Amestecul acestor aroŹmate simbolizează bogăția și felurimea darurilor Sfântului Duh, de care se împărtășesc primitorii Tainei.
Dacă toate celelalte Sfinte Taine se săvârșesc aparte, cea a Mirungerii nu are ritual separat și rugăciuni începătoare, ci este săvârșită în continuarea și pentru pecetluirea botezului.
Mirungerea însumează momentul de după Sfântul Botez, când noului creștin i se ung membrele simțurilor (urechi, ochi, gură, picioare, mâini, piept și spate) cu Sfântul și Marele Mir și se rostește formula: „Pecetea darului Duhului Sfânt”, fără să se mai rostească numele celui botezat, fapt care arată o dată în plus unitatea dintre cele două sfinte taine.
Prin urmare, dacă la botez noul creștin este curățit prin lucrarea Duhului Sfânt, la mirungere creștinul primește Duhul Sfânt în inima lui, completându-se ceea ce Iisus Hristos numea „nașterea din apă și din Duh” (Ioan, 3; 5).
Din dorința de a înțelege cele mai presus de înțelegere, omul a încercat să clasifice darurile Duhului Sfânt, astfel că în mod simplist spunem că Mirungerea dăruiește creștinului cele șapte daruri ale Duhului Sfânt, pe care le amintește proorocul Isaia: „Și Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al tăriei, duhul cunoștinței și al bunei credințe. Și-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu” (Isaia 11; 2-3). Neoprotestanții (de exemplu penticostalii) spun că darurile Duhului Sfânt sunt proorocia și vorbirea în limbi.
Însă este important să înțelegem că darurile Duhului Sfânt sunt infinite și ele sunt suma a tot ceea ce este bun, curat, frumos și adevărat în noi.
În perioada apostolică Taina Mirungerii se realiza prin punerea mâinilor de către Sfinții Apostoli după cum vedem și în Faptele Apostolilor (8; 14-17): „Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezați în numele Domnului Iisus Hristos. Atunci își puneau mâinile peste ei, și ei luau Duhul Sfânt.”
Sfântul Apostol Pavel vorbește de mai multe ori de „ungerea” Sfântului Duh, cum este la II Corinteni (1, 21-22): „Iar Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi, în Iisus Hristos, și ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimile noastre”.
Cele două practici ale uneia și aceleiași Sfinte Taine a Mirungerii - punerea mâinilor și ungerea cu Sfântul Mir – sunt, deci, apostolice. S-a impus practica ungerii cu Sfântul Mir, datorită răspândirii creștinismului și mai ales acolo unde nu puteau ajunge apostolii și, după ei, episcopii.
Cu alte cuvinte deci, cu cât s-a extins creștinismul, cu atât a devenit mai dificil ca apostolii și episcopii să ajungă să își pună mâinile asupra noilor botezați. Datorită acestui considerent, în timp, mirungerea s-a efectuat doar prin ungerea cu Sfântul Mir.
Treptat practica ungerii cu Sfântul Mir s-a generalizat în Răsărit, fiind săvârșită nu doar de către episcopi, ci și de preoț imediat după botez, așa cum se săvarșește până astăzi, iar în Apus, adică în Biserica Romano-Catolică, pracŹtica punerii mâinilor (confirmațiunea), săvârșită de către episcop nu îndată dupa botez, ci după un timp, între vârsta de 7 - 14 ani, înainte de prima împărtășire cu Sfânta Euharistie.
În cazuri extreme, Taina confirmării poate fi săvârșită și de către preot. Protestanții au păstrat confirmațiunea numai ca ceremonial sărbătoresc pentru tineri, înainte de prima lor cină sau comuniune euharistică
Atât untdelemnul cât și apa au fost asociate încă din Vechiul Testament cu curățirea și însemnarea Duhului Sfânt. Dacă apa era cea care curățea și înnoia, expresia de unsul Domnului era totuna cu alesul Domnului, sau cu cel însemnat de Dumnezeu. Ungerea în Vechiul Testament se aplica regilor și profeților.
Deci, ceea ce Sfântul Apostol Petru numește: „Iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunat㔠(I Petru 2; 9).
Ca și în cazul celorlalte Sfinte Taine, ne putem întreba de ce este nevoie de toate aceste gesturi văzute. Noi de multe ori ne întrebăm aceste lucruri, pierzând din vedere faptul că Biblia sau Sfânta Scriptură ne spune nenumărate întâmplări care erau însoțite de rit și simbol.
Este interesant cum nouă ni se pare de prisos un ritual sau altul, dar nu ne mirăm când citim că Iacov a uns cu untdelemn o piatră de altar. Însă ni se pare greu să înțelegem ungerile în sânul bisericii, fie ele ale creștinilor sau ale lăcașurilor de cult.
Ne mirăm că este nevoie de ritual și de slujbele bisericii, dar nu ne mirăm că Iisus Hristos sărbătorea Paștele iudaic, luând masa de Paști ca toți ceilalți.
Înțelegerea tainelor lui Dumnezeu nu se poate face pe cale rațională, rațiunea noastră fiind un fir de nisip față de rațiunea lui Dumnezeu, de aceea tot ceea ce ține de înțelepciunea și rânduielile dumnezeiești poate fi înțeles doar prin credință nestrămutată.
Prin urmare, Sfânta Taină a Mirungerii este acea lucrare sfântă, instituită de către Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin care, ungându-se de către episcop sau preot cu Sfântul Mir membrele celui botezat, odată cu rostirea și pronunțarea cuvintelor: "Pecetea darului Sfântului Duh, Amin", se împărtașește primitorului haŹrul întăririi, creșterii și desăvîrșirii duhovnicești începute prin Sfântul Botez.
În concluzie, primitorii Tainei Mirungerii sunt toți cei botezați (Fapte, 8, 15 -17 ; 19, 6) în numele Sfintei Treimi.
De aceea, această Sfântă Taină nu se reŹpetă. Ea se repetă numai într-un singur caz: se administrează ereticilor și schismaticilor care se întorc la Ortodoxie, după lepădarea fermă și publică a ereziei sau schismei și revenirea la dreapta credință.
Cu alte cuvinte, Teologia ortodoxă este o teologie a speranței și a bucuriei mântuirii, interpretând profundele semnificații ale actului Pogorârii Duhului Sfânt și modul sălășluirii acestuia în viața omului, prin Sfânta Taină a Mirungerii, real㠄Cincizecime personală“, ne învață că fiecare creștin valid botezat primește, prin actul Sfintei Mirungeri, plinătatea darurilor Duhului Sfânt, despre care vorbesc atât profetul Isaia: „Și se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al tăriei, duhul cunoștinței și al bunei-credințe. Ți-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu“ (Isaia 11, 2-3), cât și „Apostolul neamurilor“, atunci când ne încredințează c㠄roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege“ (Gal. 5, 22-23).
În altă ordine de idei, potrivit acestei înalte învățături de credință, fiecare creștin primește prin Taina Mirungerii, în mod potențial, dar real, toate darurile Duhului Sfânt, Duhul Însuși strigând din adâncul sufletului acestuia „Avva, Părinte“ (Mt. 26, 39), adică îndemnând la descoperirea, valorificarea și desăvârșirea lor, prin efort personal, susținut permanent de ajutorul dumnezeiesc.
Prin urmare, fiecare creștin trebuie să fie conștient de faptul că harul dumnezeiesc a revărsat, în mod absolut egal și gratuit, „plinătatea“ darurilor sau harismelor sale asupra tuturor, așteptând ca acesta să simtă și să trăiască, să experieze și să conlucreze cu ele, spre a sa mântuire.
În baza actului Botezului și în mod deosebit al Mirungerii, nu există creștin lipsit de daruri, dar, din nefericire, există atât de mulți oameni care nu sunt conștienți de darurile primite, lăsându-le, din ignoranță, nelucrătoare și ineficiente în viața lor.
Tabloul vieții creștine ne oferă mai degrabă imaginea unor nevoitori care descoperă și fructifică unul sau mai multe daruri, într-o complementaritate a lor, de „mădulare“ ale Bisericii, spre slava lui Dumnezeu, Care le-a revărsat asupra noastră, și spre desăvârșirea personală.

Lucrarea harului Duhului Sfânt în „adâncul de tain㓠al sufletului creștin

Prezența Duhului Sfânt în sufletul credinciosului este o prezență tainică, mistică, ascunsă, iar prin împlinirea virtuților, ea devine una descoperită, lucrătoare, efectivă. El este acel „Cineva“ mai interior nouă înșine chiar și decât firea noastră, mai profund și mai adânc chiar și decât inima noastră. El este Cel care restabilește cu adevărat și în duhul unei depline libertăți firea noastră, chipul dumnezeiesc din ea și îl înalță la cele mai înalte culmi ale asemănării cu Dumnezeu.
Căci harul Duhului Sfânt nu desființează puterea firii și nici nu limitează libertatea ei, ci o întoarce pe aceasta de la calea contrară ei însăși, la întrebuințarea potrivit firii sale, a tuturor puterilor ei, o readuce pe calea potrivită firii sau conformă firii și, acolo unde întâlnește dor și nevoință spre mântuire, o înalță, pe calea mai presus de fire, la înțelegerea celor dumnezeiești.
Aceiași duhovnicești Părinți ne învață că fiecare își este măsură a lucrării harului în sufletul și în viața sa, fiecare dobândește darurile Duhului Sfânt pe măsura credinței și după dispoziția din sufletul lui. Omul este, astfel, „distribuitorul propriu al harului“, iar măsura împărțirii darurilor „este măsura credinței fiecăruia“.
Între ostenelile creștinului și „bunăvoirea“ harului este o legătură duhovnicească intrinsecă. În măsura în care lucrăm poruncile și lăsăm să transpară în viața noastră această prezență mai presus de orice realitate, și harul își arată în viața noastră roadele sale binefăcătoare.
Celor care duc o viață creștină înaltă, în ascultare de un părinte duhovnicesc, în adânc de smerenie, și se ostenesc spre lucrarea acestor porunci, harul dumnezeiesc li se face „mamă“. Ei simt real necesitatea, prezența, ajutorul și dulceața lui.
Dimpotrivă, o viață de păcat, neconformă Evangheliei și poruncilor mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, ne face s㠄întristăm“ și s㠄stingem“ lucrarea Duhului Sfânt în inima și în mintea noastră, care duce la „lepădare“ din partea harului, prin care omul, lucrător al voii proprii, se înstrăinează tot mai mult de frumusețea viețuirii creștine și trăiește în universul îngust și inferior al patimilor sale. El este lipsit de ajutorul dumnezeiesc, dar nu și de asistența harului, putând să redea, oricând, transparența și eficacitatea acestei prezențe și lucrări dumnezeiești, prin reconsiderarea și restabilirea situației sale harice, prin smerenie și pocăință, urmată de lucrarea poruncilor Evangheliei.
Așadar, de voia fiecăruia dintre noi și de modul în care ne exercităm libertatea noastră personală, spre săvârșirea păcatului sau spre deprinderea virtuții, depinde intensitatea lucrării harului în noi. Cei care, cu credință, urcă treptele făptuirii creștine sunt înfiați sau suport㠄înfierea în Duh“. Cei care se fac, prin necredință și nepurtare de grijă, nelucrători ai poruncilor se lipsesc de lumina și de ajutorul Duhului Sfânt. Prin voia noastră deci putem deveni „mădulare ale Domnului Iisus Hristos“ și „temple ale Duhului Sfânt“, sau să facem această prezență nesimțită, nelucrătoare, nemișcată în viața noastră, iar noi, devenind în acest fel neputincioși, să ne împărtășim de har și neîmpliniți duhovnicește.
La începutul lucrării noastre duhovnicești, ne învață Sfânta Biserică, harul Duhului Sfânt ne dă imboldul, nădejdea și puterea să pornim pe calea strâmtă și aspră a viețuirii creștine. La mijlocul acesteia, adică atunci când ne simțim mai în calea duhurilor răutății, în bătaia păcatelor și patimilor, ne dă puterea ca, privind la drumul făcut, la frumusețile deja dobândite, să dorim să înaintăm și mai mult în acest univers minunat și dumnezeiesc al virtuților creștine, pentru ca apoi, viața noastră, trupul și sufletul nostru să fie un loc al prezenței, iradierii și lucrării culminante a harului, să trăiască o „liniște fericită“, efect al gustării „dulceții“ harului.
Prin urmare, mântuirea este o lucrare permanentă de colaborare cu Iisus Hristos, Cel sălășluit tainic în adâncul sufletului nostru, din chiar clipa Botezului creștin, și cu darurile Duhului Sfânt revărsate plenar asupra lui, prin actul Sfintei Taine a Mirungerii. Măsura descoperirii, trăirii, simțirii și rodirii acestei legături spirituale devine însăși expresia și garanția mântuirii personale.

Biserica - „Stâlp și temelie a adevărului“ (I Tim. 3, 15), loc al păstrării și împărtășirii harului

Praznicul Rusaliilor, ca moment al întemeierii Bisericii, ne descoperă, totodată, valoarea eclesială și sacramentală a mântuirii. Roadele obiective ale jertfei răscumpărătoare, asumate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, se însușesc deplin în Biserică, cerul coborât pe pământ și în sufletele noastre.
În Biserică și prin intermediul sfințiților ei slujitori, sunt revărsate asupra lumii darurile sfințitoare ale Duhului Sfânt. Rânduielile și lucrările bisericești, Sfintele Taine, culminând, toate, în Sfânta Liturghie, centrul și inima credinței ortodoxe, reprezintă mijloacele vizibile de împărtășire a harului dumnezeiesc sfințitor, spre „buna întocmire“ a lumii și spre urcușul duhovnicesc și mântuirea sufletului uman.
Fiecare astfel de lucrare bisericească începe cu o invocare a prezenței și lucrării desăvârșitoare a Sfântului Duh, socotit a fi „Împărat Ceresc“, „Mângâietor“, „Duh al Adevărului“, „Vistier al bunătăților“ și „Dătător de viață“, „Bun“, a Cărui sălășluire în sufletul creștin conduce spre curățirea de toată întinăciunea și spre mântuire.
Prin aceasta, Biserica este, cu adevărat, corabia mântuirii noastre, pe care creștinul este chemat să străbată marea vieții acesteia, avându-L drept Cârmaci pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Prin fiecare nouă biruință împotriva păcatului și prin fiecare nouă virtute dobândită, el se apropie de Izvorul și ținta lor – Iisus Hristos Domnul - și de Cel care pe toate le „plinește“ și le desăvârșește - Sfântul Duh. Ținta este și cale, osteneala este răsplată în sine însăși, pentru că fiecare virtute nu doar că îl apropie pe om de țărmul fericirii celei veșnice, dar îi este propria ei răsplată.
Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, amintindu-ne evenimentele istorice ale trimiterii Mângâietorului în lume și al întemeierii Bisericii, constituie actualizarea, în viața noastră, a evenimentului Cincizecimii, o real㠄cincizecime“ personală, care trebuie să ne conducă spre descoperirea și fructificarea darurile oferite cu infinită dragoste de către Dumnezeu, în Iisus Hristos și în Biserică. (Cf. Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Cristinel Teșu - http://ziarullumina.ro/evanghelia-de-duminica/pogorarea-duhului-sfant-moment-al-cincizecimii personale - 08 iunie 2014/27 mai 2015)

Despre Pogorârea Duhului Sfânt - momentul zero al Bisericii

Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime în descrierea Sfântului Apostol și Evanghelist Luca - autorul Faptelor Apostolilor, constituie o experiență fundamentală a creștinismului apostolic, care i-a transformat pe ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos din oameni descurajați și ascultători, puțin perspicace, în martori bucuroși ai Învierii și vestitori curajoși ai mesajului Său.
Iluminați și mișcați de Duhul Sfânt, ei au început să predice deschis înaintea întregului popor și a autorităților iudaice că Iisus Hristos era Mesia și Domnul, cu convingerea că același Domn Iisus Hristos înălțat la ceruri le-a trimis de la Dumnezeu-Tatăl pe Duhul Sfânt. Duhul lui Dumnezeu se exprima în ei prin „bâlbâiri“ de uimire și prin vestirea - în alte limbi, necunoscute lor până atunci - mărețiilor lui Dumnezeu și, în același timp, le dădea capacitatea de a explica într-un mod clar și logic vestea mântuirii.
Acesta nu era doar un dar excepțional (harismatic) dăruit apostolilor, o înzestrare a slujitorilor cuvântului ca să vorbească cu înțelepciune, ci darul lui Dumnezeu care lucrează în Biserica Sa, harul Duhului acordat tuturor celor botezați sau celor care urmau să se boteze.

Toate neamurile au devenit un popor

Exista convingerea comună că astfel s-a împlinit profeția lui Ioil pentru timpul făgăduit, al plinirii vremii, în care Dumnezeu a revărsat din Duhul Său peste fiecare persoană. Chiar dacă Iisus Hristos Mântuitorul lucrează deja pe pământ cu putere, totuși, pentru Biserica apostolică, marele eveniment al Cincizecimii a fost de o importanță capitală prin revărsarea Duhului Sfânt peste toți, fapt care a făcut rodnică lucrarea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos pentru toți cei care au crezut în El și invocă în rugăciune Numele Său.
Toți Evangheliștii afirmă existența unei continuități dinamice dintre Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel înviat și înălțat întru slava lui Dumnezeu și comunitatea credincioșilor - Biserica. Această continuitate este marcată în mod particular în opera Sfântului Apostoli și Evanghelist Luca, care stă sub semnul Duhului Sfânt.
Același Duh prin care Iisus Hristos a fost zămislit în pântecele Fecioarei Maria va da naștere Bisericii la Cincizecime; și după cum a fost nedespărțit de Iisus, după ungerea botezului Său, tot astfel a însoțit apostolatul „de la Ierusalim până la marginile pământului“.
Ca atare, Faptele Apostolilor încep cu Cincizecimea, cu suflarea Duhului umplând casa, cu limbile de foc așezându-se peste Apostoli și peste Fecioara Maria în mijlocul Bisericii, cu darul vorbirii în limbi și al facerii de minuni, cu darul înțelepciunii și al deosebirii duhurilor, cu ardoarea în propovăduirea Veștii celei Bune.
Întreaga istorie a mântuirii relatată de cartea Faptelor stă sub semnul Pogorârii Duhului Sfânt. Centrul acestei istorii îl constituie intrarea păgânilor în Biserică, intrare aprobată de Sinodul Apostolic de la Ierusalim: începând cu sutașul Corneliu și familia sa, apoi continuând prin călătoriile misionare ale Sfântului Apostol Pavel, neamurile au devenit un popor; poporul lui Dumnezeu.

„Din pescari, Apostoli, și din păgâni, mucenici“

Pogorârea Duhului Sfânt este descrisă prin imaginile vântului și a limbilor ca de foc. Trebuie însă remarcat că Sfântul Apostol și Evanghelist Luca este conștient de aproximația acestor imagini, motiv pentru care le introduce folosindu-se de două ori de conjuncția comparativ㠄ca, precum, asemenea“. Aceste imagini nu sunt decât o descriere improprie a unei realități tainice, covârșitoare, pe care limbajul omenesc nu reușește să o exprime.
Realitatea dumnezeiască poate fi percepută prin intermediul simbolurilor, dar niciodată acestea nu vor putea descrie realitatea intrinsecă a dumnezeirii. Sfântului Grigorie Palama afirmă că imaginea limbilor ca de foc „arată că Duhul Sfânt este de aceeași natură cu Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu.
Căci nimic nu poate fi mai aproape de cuvânt, ca limba. Și s-a mai arătat așa și pentru ca să ne arate că slujba de a învăța pe alții este un har, pentru că cel ce propovăduiește pe Hristos are nevoie de o limbă plină de har. Dar de ce în chip de limbi de foc? Aceasta s-a întâmplat nu numai din cauza faptului că Duhul Sfânt este de o ființă cu Tatăl și cu Fiul; căci Dumnezeul nostru este foc care arde toată răutatea; ci și pentru ca să arate îndoita formă de lucrare a predicii Apostolilor.
Căci ea poate să aducă, pe de o parte, binefaceri, iar pe de alta, să pedepsească. Și, după cum focul are puterea de la natură, și de a lumina și de a arde, tot asemenea și cuvântul învățăturii celei după Iisus Hristos, pe cei care-l ascultă și i se supun îi luminează, iar pe cei ce nu țin seama de el, în cele din urmă îi dă focului și pedepsei veșnice“.
Pentru Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, Duhul Sfânt este, în primul rând, principiul dinamic al mărturiei apostolice care asigură extinderea și creșterea Bisericii. Cu siguranță, în acel moment s-a pus începutul Bisericii creștine în istorie prin puterea și cu lucrarea Duhului Sfânt.
Atât Sfânta Scriptură, cât și imnele liturgice ne învață că, imediat după Înălțarea Sa la cer, Iisus Hristos S-a rugat Tatălui, cerându-I să Îl trimită pe Duhul Sfânt asupra Bisericii în devenire, pentru a face din „pescari, Apostoli, și din păgâni, mucenici“, adică martori și mărturisitori ai vieții celei noi, descoperite de Domnul înviat.

Modul prezenței Duhului Sfânt în creștinism este unic

Cincizecimea ne-a descoperit nouă, oamenilor, unitatea Duhului Sfânt, care se manifestă în diversitatea persoanelor, limbilor, culturilor și tradițiilor religioase. Însă, lucrarea și modul prezenței Duhului Sfânt în creștinism este unic. Această prezență și lucrare nu se regăsește în nici o altă religie.
Islamul este unit, și puternic, în unica „Umma“ (familie); însă absolutizează Coranul și limba arabă ca mijloc de neînlocuit al comunicării adevărului mântuitor; așadar, nu respectă diversitatea, subordonându-o unei unități monolitice religioase și politice. Hinduismul la polul opus (și toate religiile născute din el: budismul, jainismul, sickismul) respectă la maximum diversitatea revelației lui Dumnezeu în diferitele Sale „întrupări“ (avatara) cu mare toleranță (excepție sectele extremiste); însă pierde unitatea în adevăr și nu valorizează suficient iubirea jertfelnică care unește și mântuiește. Ebraismul se limitează la poporul Israel și la rolul său providențial în cadrul istoriei omenirii.
Credința creștină, născută odată cu Învierea Mântuitorului și Pogorârea Duhului Sfânt, s-a revelat și a dovedit că este capabilă să unească diferite popoare, ajutându-le să se înțeleagă, chiar folosind limbi diferite, păstrând și considerând o bogăție diversitatea; o diversitate care exprimă credința și iubirea unică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, descoperită nouă prin trimiterea Duhului Sfânt la Cincizecime.
Adevărata semnificație a Pogorârii Duhului Sfânt stă tocmai în capacitatea ei de a revela identitatea Duhului Sfânt, de a-L face cunoscut prin Biserică, pe care o asistă și în care lucrează, îndeplinind misiunea sa fundamentală, de a ne conduce în împărăția lui Dumnezeu. (Cf. Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Preda - http://ziarullumina.ro/opinii/pogorarea-duhului-sfant-momentul-zero-al-bisericii - 15 iunie 2008/27 mai 2015)

Câteva cuvinte duhovnicești despre Darurile Duhului Sfânt

În Simbolul de credință, Biserica Îl proclamă pe Duhul Sfânt „de viață făcătorul… Prin care toate s-au făcut“. Cosmosul se ivește la capătul mișcării de pogorâre a lui Dumnezeu, ca lucrare a Tatălui prin Fiul în Duhul Sfânt. Atunci, în prima zi a creației, „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor“, încălzind, precum pasărea ouăle, rațiunile seminale risipite în apele primordiale. Căldura iubirii lui Dumnezeu, transmisă de aripile Porumbiței Duhului, a adus totul în existență. Omul însuși, preotul și coroana creației, este țărână însuflețită de suflarea Duhul lui Dumnezeu, și doar prin această pneuma devine „suflet viu“, „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu“ Cel în Sfânta Treime.
Părinții răsăriteni au văzut în Duhul Sfânt principiul activ al oricărei luŹcrări de zidire, rezidire și sfinŹțiŹre a lumii. Prin rugăciunea ÎmŹpăŹrate ceresc, Duhul Sfânt este chemat/invitat și invocat la începutul fiecărei slujbe orŹtoŹdoxe pentru a coborî veșnicia în timp, a înnoi și sfinți creația. SfânŹta Liturghie, de pildă, înŹceŹŹpe cu Împărate ceresc și culŹmiŹnează în actul invocării DuŹhuŹlui pentru transfigurarea și sfinŹțirea cinstitelor daruri și a ceŹlor prezenți („Trimite Duhul Tău Cel Sfânt peste noi și peste aŹceste daruri ce sunt puse înainte“ - din Rugăciunea EpiŹcleŹzei euharistice).

Despre chipul Duhului în sfinți

Duhul Sfânt a oferit daruri coŹmune întregii umanități, dar oŹferă și daruri specifice fiecărui om în parte. Darurile pe care DuŹŹhul le-a făcut omenirii înŹtregi sunt universale, deosebite de darurile particulare sau speŹciŹfice, pe care Duhul le face fieŹcăŹrei persoane la nivel indiviŹduŹŹal. Darurile universale au fost date o dată pentru totdeaŹuŹnŹa în vederea mântuirii tuturor oaŹmenilor, pe când darurile perŹsonale sunt făcute fiecărei perŹsoane în parte și rămân aŹsuŹŹpra omului dacă conlucrează cu harul și nu îngroapă talanții priŹmiți, precum sluga leneșă.
Dacă Fiul este icoana Tatălui, iar Duhul icoana Fiului, Duhul nu-și mai are chipul în altă perŹsoaŹŹnă divină. Deși coboară în luŹme, Duhul lucrează tainic și disŹcret, descoperindu-se în da-ruŹrile și harismele Sale, dar mai cu seaŹmă în „pleroma“ BiŹseŹricii, în sfinții Săi. Chipul DuŹhului nu mai este, așadar, o perŹsoană diŹviŹŹnă, ci persoana uŹmaŹnă transfiŹguŹrată și îndumŹnezeŹită.
Cincizecimea descoperă și ne dăŹruiește plenar și lucrător SfânŹta Treime. Prin Pogorârea DuŹhului Sfânt, Biserica se umŹple de Sfânta Treime. În tradiția liturŹgiŹcă a Bisericii Ruse, în DumiŹniŹca Rusaliilor se celebrează de fapt sărbătoarea Sfintei Treimi și abia în ziua următoare, în „luŹnea Sfântului Duh“, este sărŹbăŹtoŹrită Pogorârea Sa. Prin PoŹgoŹrâŹrea Duhului Sfânt comuniuŹnea trinitară se extinde în viaŹța Bisericii pentru ca oamenii să participe la viața de comuŹniuŹŹne veșnică a Sfintei Treimi (In. 17, 21).
Prin Duhul, omul Îl descoŹpeŹră și Îl primește pe Dumnezeu de Tată: „Ați primit Duhul înŹfiŹeŹŹrii, prin care strigăm: Avva! P㏏rinte!“ (Rom. 8, 15-16). Tot prin Duhul Îl descoperim pe Iisus ca Domn: „Nimeni nu poaŹte să zică: Domn este Iisus deŹcât în Duhul Sfânt“ (I Cor. 12, 3).
Teologul Boris Bobrinskoy semnaŹleaŹză că Duhul este dăruit Bisericii nu doar de Tatăl și de Fiul, ci, îmŹpărtășind Bisericii darurile SaŹle, El o adapă chiar „cu DaŹrul lui Dumnezeu care este El Însuși“.
Prin Pogorârea Duhului Sfânt intră în timp, ca ÎmŹpăŹrăŹție deschisă spre zări cerești, Bi-serica. Astfel, Biserica însăși e darul Duhului, căci ea Îl găzŹduŹiește atât ca Dar, cât și ca DăŹ-ruitor. Biserica este darul DuŹhuŹlui Sfânt, ca apoi Duhul să fie darul Bisericii.
În opinia SfânŹtului Irineu de Lyon, „aŹcoŹlo unde este Biserica este și DuŹhul lui Dumnezeu și acolo unde esŹte Duhul lui Dumnezeu este BiŹserica și tot harul Său“.
AŹceasŹta înseamnă că Biserica este daŹrul prezenței Duhului și a înŹtreŹgii Treimi. Ea este toposul prin exŹcelență al prezenței și luŹcrăŹrii Duhului ca Duh al comuniunii. IeŹrarhia și sinoadele BiseriŹcii sunt și ele daruri ale DuŹhuŹlui.
Tot în Biserică sunt reŹvărŹsaŹte, pentru „tot omul ce vine în lume“, și alte daruri sfinŹte: SfânŹta Scriptură și Sfânta TraŹdiŹție, Sfintele Taine și ierurgiiŹle, ca mijloace de luminare și sfin-țire a creștinilor. Dacă n-ar fi grăŹit Duhul prin prooroci, iar mai apoi prin Apostoli, n-ar fi eŹ-xistat Scripturile.
Iar Sfânta TraŹdiție nu este altceva, potrivit aŹfirŹmației Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, deŹcât „viața Duhului în BiŹseŹriŹcă și viața Bisericii în Duhul Sfânt“. Tainele și Ierurgiile sunt mijloace de transmitere a haŹrului Duhului Sfânt în vedeŹrea curățirii și sfințirii celor creŹdincioși și a cosmosului înŹtreg. Ele sunt indispensabile mânŹtuirii ca harul însuși.
Referindu-se la darurile DuŹhuŹlui, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea într-o omilie a sa la RuŹsalii: „Te întreb, care buŹnăŹtaŹte din cele ce alcătuiesc mânŹtuŹŹirea noastră nu s-a înfăptuit prin Duhul Sfânt? Prin Sfântul Duh ne-am izbăvit de robie, am fost chemați la libertate, am fost urcați la înfiere, am fost plăsŹmuiți din nou, de sus, ca să spun așa, și am lepădat povara grea și urât mirositoare a păŹcaŹteŹlor.
Prin Duhul Sfânt avem soŹboare de preoți, avem cete de înŹvățători. Din izvorul acesta a-vem și darurile descoperirilor și harul vindecărilor. De aici își au obârșia și toate celelalte cu câŹte se împodobește biserica“.

Despre Duhul Sfânt în darurile, roadele și harismele Sale

Darurile nenumărate și diŹverŹse ale Duhului Sfânt sunt înŹflorirea harului divin în suflet, împroprierea și personaliŹzaŹrea lui în cel ce crede luŹcrăŹtor. Darurile Duhului sunt, prin urmare, roadele colaŹboŹrăŹrii concrete a omului cu harul diŹvin, talanții înmulțiți în arŹșiŹța și sudoarea zilei. Aceste daŹruri sunt primite prin Taina MiŹrungerii, Taina pecetluirii cu DuŹhul Sfânt.
Urmând profetului Isaia (11, 2-3), Biserica vorŹbeșŹte despre șapte daruri ale DuŹhului. Luându-le din DomŹnul nostru Iisus Hristos („din al Meu va lua“), Duhul le sădește în suflete: „Și Se va odihni peste El DuŹhul lui Dumnezeu, duhul înŹțeŹŹlepciunii și al înțelegerii, duŹhul sfatului și al tăriei, duhul cunoștinței și al bunei-credințe. Și-L va umple pe El duhul teŹmeŹrii de Dumnezeu“.
După SfânŹtul Maxim Mărturisitorul, prin darul temerii încetăm să mai păcătuim, iar prin cel al tăŹriei începem lucrarea virŹtuŹțiŹlor. Celelalte daruri ne conduc spre iluminare.
Oamenii se împărtășesc în viaŹța lor duhovnicească de daŹruŹrile Duhului în măsura capa-ciŹtății lor de a le activa. Altfel, ele rămân în stare latentă, în poŹtență, talant îngropat în țaŹriŹna sufletului, pentru care avem a da socoteală la întoarcerea DomŹnului.
Roadele Duhului Sfânt însă, care sunt daruri sporite haric prin luŹcrarea de sfințire a omului, sunt enumerate de Sfântul AŹposŹtol Pavel: „Iar roada DuŹhuŹlui este dragostea, bucuria, p-aŹcea, îndelungă-răbdarea, buŹn㏏tatea, facerea de bine, creŹdinŹța, blândețea, înfrânarea, cuŹrăția“ (Gal. 5, 22).
Darurile cu totul speciale, pe caŹre Dumnezeu le-a dat unor creșŹtini, mai ales la începutul BiŹsericii, pentru nașterea, răsŹpânŹdirea și consolidarea ei sunt nuŹmite harisme (facerea de minuni, proorocia, apostolia etc. - cf. I Cor. 12, 8-10).
Lucrând prin minuni ce izbeau ochiul și zguŹduiau sufletul, harismaticii aŹveau rolul, aproape constrânŹgăŹtor, de a aduce pe cei ce nu creŹdeau la credință. Unele dintre aceste harisme (glosolalia sau vorbirea în limbi, tâlcuirea limŹbilor) au încetat pentru că și-au atins scopul pentru care au fost date.
În sufletele curate și sfinte nu găzduiesc doar darurile ceŹrești, ci Dăruitorul Însuși, Prea-sfânta Treime. Dumnezeu ne cere inimile noastre spre a loŹcui El Însuși în ele. Cum El nu vrea din ale noastre, ci pe noi, nu ne dăruiește din ale SaŹle, ci ni se dăruiește El Însuși, ca „Cel ce Se împarte și nu Se desŹparte, Cel ce Se mănâncă puŹruri și niciodată nu Se sfârŹșeșŹte și pe cei ce se împărtășesc îi sfințește“. (Cf. http://ziarullumina.ro/theologica/darurile-duhului-sfant - 23 iunie 2013/27 mai 2015).


Material documentar, întocmit, realizat și redactat de Stelian Gomboș






Stelian Gombos    5/31/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian