Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Reportaj tardiv despre… Autobuzul care voia să treacă Dunărea cu elicopterul. La americani!

“Suntem aici pentru a înfrânge natura, a început el. Nu vom mai fi dezmostenitii patriei, orfanii lui Dumnezeu în regatul setei si al intemperiilor, exilatii propriului nostru pământ. Vom fi altii, doamnelor si domnilor, vom fi mari si fericiti!” (Gabriel Garcia Marquez, Moarte constantă dincolo de dragoste)

La 23 August 1981 a avut loc, în Republica Socialistă România, o primă actiune armată a unui grup de oameni care voiau să evadeze din lagărul comunist si să trăiască liberi într-o lume liberă. Mijloacele alese de ei nu au fost deloc ortodoxe. Ei au deturnat un autobuz de pe ruta sa obisnuită si, la Timisoara, au cerut autoritătilor un elicopter care să-i treacă Dunărea, la sârbi. Din nefericire, în Pădurea Făget a avut loc un adevărat măcel, soldat cu moartea teroristilor dar si a unor persoane nevinovate. Seful acestei prime actiuni teroriste din România comunistă era de loc din Pui, o comună aflată cam la 30 km nord de Petrosani. Noi am încercat o reconstituire a celor petrecute în urmă cu mai bine de 30 de ani, stând de vorbă cu apropiatii celui care a pus la cale această mare evadare. Ne-au fost alături primarul comunei, d. ing. Victor Tiberiu Stoica si părintele Gabriel Bulf - de loc din Pitesti - care ne-au facilitat întâlnirile cu neamurile lui Andrei Drăgănescu. Interesul nostru nu s-a manifestat, neaparat, în a reface evenimentele care s-au petrecut atunci. Am vrut, mai ales, să afăm ce era în capul celui care a crezut că din lagărul comunist chiar s-ar fi putut evada. Am plecat spre Pui cu un tren personal. Acesta are plecarea din Petrosani la 7:45 si ajunge la destinatie cam după o oră, Trenul e plin de ceferisti care coboară după câteva statii. Era un semn reconfortant că CFR Marfă încă mai respiră...

Fratele cel mare văzut de Lazăr, fratele mai mic
Andrei Drăgănescu a fost considerat seful grupului de teroristi. El era cel mai mare din cei 5 copii ai familiei Ioan si Lucretia Drăgănescu din Râu Bărbat. De loc, cei doi soti erau din Federi dar în 1967 si-au cumpărat o casă în Râu Bărbat. La Federi n-a fost “ceapeu” (cooperativă agricolă de productie, n.n.), oamenii aveau pământ dar acesta se găsea tocmai în vârful muntelui. Lumea trăia într-o sărăcie lucie. În 1967, familia Drăgănescu s-a hotărât să vândă tot si să se mute la Râu Bărbat. Sotii Drăgănescu s-au angajat la I.A.S.-ul (întreprinderea agricolă de stat, n.n.) din sat de unde au si iesit la pensie. Tatăl i s-a prăpădit în 1974, iar mama - în 1996. Copiii n-au păstrat casa părintească. În anul 2000, au vândut-o si au împărtit banii. Andrei a mai avut patru frati. Valer s-a născut în 1959, s-a căsătorit si are un copil care locuieste în Sebes. Lucretia e născută în 1956, s-a măritat si are două fete în Hateg. Cel care a rămas în casa părintească a fost Cornel. A trăit putin (din 1954 până în 1988) dar a avut trei copii care stau acum în Baromir, lângă Hateg. Cel care a rămas la Râu Bărbat a fost Lazăr. El trăieste singur într-o casă aflată peste drum de scoala din sat unde au învătat când erau mici. Casa de lemn e în fundul unei grădini care, pe dreapta, e plină de pomi fructiferi iar pe stânga sunt câteva flori, rătăcite într-o mare de verdeată. Pe prispa casei stau, la uscat, hainele pe care tocmai le-a spălat.
Dl. Lazăr Drăgănescu este de acord să vorbească despre fratele său mai mare. Între ei era o diferentă de 10 ani. Ne aduce, din casă, o fotografie mare de la nunta lui Aurel cu Mărioara. Cei doi erau, în poză, împreună cu nasii. După nuntă, Andrei - care avea pe când s-a însurat 28 de ani - s-a mutat la socrii, în comuna Pui. Andrei si Mărioara au avut împreună un copil care avea doar sase luni când s-a produs tragedia.

O bătaie soră cu moartea pentru 100 ml de coniac

Lazăr, fratele cel mic al lui Andrei, s-a născut la 10 ianuarie 1962 si avea, în momentul deturnarii autobuzului, aproape 20 de ani. El a fost sngurul care a fost bătut de Securitate din cauza fratelui său. Asta pentru că el a avut nenorocul să bea cu Andrei, în preziua actiunii, un coniac la bufetul din sat. În ziua de 24 august a fost arestat si dus la postul de politie din Pui.A fost anchetat de la opt seara până la ora unu si jumătate noaptea. L-au bătut doi securisti din Deva atât de tare că, ulterior, a trebuit să se opereze la coloană. A dat declaratie după declaratie si, în intervalul dintre ele, era bătut crunt cu mâinile si cu picioarele. Lazăr s-a întâlnit în 22 august seara, la restaurant, cu Andrei si au băut, împreună, 100 de coniac. Lazăr, care stătea la Râu Bărbat, a plecat acasă cu autobuzul de 10 care mergea până la Uric. Andrei era cu un coleg de serviciu si cei doi frati s-au întâlnit la localul din Pui absolut din întâmplare, pe la opt jumate seara. Lazăr lucra la SMA zi - lumină si a simtit nevoia ca, înainte de a ajunge acasă, să bea ceva cu cei doi prieteni din sat. Nu au vorbit nimic special. Au dat mâna, s-au asezat la masă si au vorbit vrute si nevrute. Securistii nu voiau, în ruptul capului, să creadă că Lazăr nu stia nimic de la fratele său despre planul lui de a doua zi. Îl tot întrebau dacă nu i-a spus unde merge si dacă nu i-a propus si lui să meargă cu el. Lazăr trebuia însă, a doua zi, să meargă la serviciu pentru că munca la câmp nu tinea cont că în ziua respectivă era chiar sărbătoarea natională. În agricultură, pe atunci, se lucra din zori de zi până-n asfintitul soarelui. Securistii, după ce i-au dat drumul, la unu si jumătate noaptea, i-au pus în vedere să nu cumva să lipsească a doua zi la serviciu. Dar, mai cu seamă, să nu spună nimănui că a fost anchetat. Omul a mers cu tractorul până la Livadia dar nu a putut lucra nimic din cauza durerilor. După două zile, a fost chemat si la Hateg dar, acolo, nu l-au mai bătut. Pe 25 august se aflase, deja, totul despre fugari. Toată lumea stia, de-acum, tot ce-au făcut si ce au pătit cei implicati în Actiunea “Autobuzul”. Cum presa comunistă nu a scris nimic despre această încercare de evadare totul s-a aflat prin gura lumii (cea slobodă) sau prin metoda telefonului fără fir.
- Dumneavoastră, de exemplu, ce stiati atunci despre actiunea lor?
- Că au luat autobuzul, că i-au oprit în pădurea Timisoarei si că Andrei a fost rănit. Pe el l-au dus în spital la Timisoara si pe ceilalti doi, care nu erau răniti, i-au urcat într-un ARO si la Făget i-au împuscat. Am avut, după 1989, hârtiile din procesul de la Timisoara, dar le-am rătăcit. Nu stiu ce am făcut cu ele. Am aflat, atunci, că pe el l-au spânzurat în spital, la Timisoara. Doctorul, un gradat de la armată, a fost judecat pentru asta. L-au spânzurat si l-au băgat în crematoriu. Atunci n-am stiut nimic despre el. Nici că-i viu, nici că-i mort. După Revolutie a fost un proces în care a fost citată maică-mea. Am fost si eu cu ea. Atunci ne-au întrebat dacă vrem să luăm cenusa de la crematoriu.
- Ati obtinut cenusa ?
- N-am mai luat-o. Să aduc cenusă de la Timisoara acasă? După 10 ani de unde să mai fiu sigur ce cenusă îmi dau ei? 10 ani n-am stiut nici noi, nici familiile ăstealalte nimic. Nu puteai stii nimic pe timpul lui Ceausescu. N-am stiut că-s vii, că-s morti. Numai după Revolutie. Atunci a deschis proces doamna Muntean din Hunedoara.
Cum să spargi o bancă ca s-o stergi, să te bronzezi, la mare
- N-ati vorbit niciodată cu fratele dv. despre ceea ce voia să facă? Unde voia să ajungă? În America ?
- El a mai fost condamnat odată pentru o încercare de trecere a frontierei. A iesit din penitenciar pe caz de boală. Acolo s-a cunoscut cu ceilalti. Nevastă-sa stia. Ea îl astepta la Pădurea Verde la Făget. Voiau să treacă la sârbi că ăia nu te mai dădeau înapoi. De acolo puteau pleca oriunde.
- Toate condamnările pe care le avea la activ erau doar pentru încercările de a trece dincolo ?
- Nu. La 18 ani a spart banca din Pui. A făcut-o împreună cu încă unul de la noi din sat.
- Cum se dădea, pe atunci, o spargere la o bancă? S-au mascat?
- Nu. Banca era pe marginea râului si avea un geam numai că nu se dărâma singur. Au intrat noaptea si au furat banii.
- Multi?
- 30.000 de lei. Pe timpul ăla erau bani. (Râde. Într-adevăr acesti bani erau jumătate de masină Dacia). Cu banii au plecat la mare. Pe frate-meu l-au prins la Brasov, după trei luni. Pe ălalalt l-au prins mai repede, că s-a întors acasă. Puscărie n-a făcut decât vreo trei luni că a prins o gratiere. Apoi a făcut armata… A încercat să fugă dincolo, l-au prins. L-au prins de două ori si după aia a încercat cu autobuzul. A treia oară. În afară de el si nevastă-sa n-a stiut nimeni. Pe ceilalti din familie i-au chemat la declaratii dar nu i-au bătut. Numai pe mine.
- La scoală era un elev rău?
- Nu. Acolo învăta bine. Era maistru în constructii la Baza de receptie din Pui. El a făcut-o. Amândoi aveam serviciul la Pui si eu mă întâlneam cel mai des cu el. Lucram amândoi câte 10-12 ore. Cum lucram si duminica după ce terminam lucrul treceam pe la el în vizită. Credeam că s-a linistit. Avea un copil de sase luni. Dar el era hotărât să plece din tară.

Deturnarea autobuzului de Orăstie. De la Hateg spre sârbi
- Cum de i-a dat prin gând să fure armele ?
- Păi el a zugrăvit postul de politie din Pui si a lăsat geamul deschis ca să se usuce mai repede zugrăveala. (Râde). Apoi s-au dus la sigur. Si la bancă au făcut la fel. Tot pe geam au intrat înăuntru. După ce au avut armele au deturnat autobuzul. Masina venea de la Petrosani si mergea la Orăstie, mi se pare. În Hateg au scos armele si au schimbat traseul. Ei s-au urcat în Pui dar, la Hateg, Andrei a somat soferul cu pistolul la ceafă să n-o mai ia spre Orăstie ci spre Timisoara. Ceilalti doi erau cu automatele în spate. Am vorbit cu un militian care a fost în autobuz. Ăla era din Pui si l-au pus să lingă autobuzul pe jos. L-au tinut culcat până la Timisoara. Când au început să tragă, el a reusit să sară pe geamul din spate al autobuzului si a rămas culcat. A scăpat nevătămat. Soferul a murit împuscat. N-a vrut să treacă de baraj si n-a vrut să-l lase nici pe frate-meu să treacă la volan. Autobuzul n-a mai trecut de baraj si acolo a început focul. (Din presa post revolutionară am aflat că cei trei - Drăgănescu, Butincu si Muntean - au luat din sediul militiei din Pui trei pistoale mitralieră de calibru 7,62 mm cu pat rabatabil, trei pistoale de calibru 7,65 mm model 1974, sapte încărcătoare de pistol-mitralieră dintre care sase pline cu munitie, sase încărcătoare de pistol, trei baionete, trei cutite, o busolă, 55 cartuse calibru 7,65 mm si 570 cartuse de 7,62 mm. Jaful a fost constatat abia în ziua de 23 august, dimineata.)
- De ce credeti că au ales tocmai ziua de 23 august ?
- Cred că o fost ceva în capul lor legat de această sărbătoare. Din Timisoara au cerut elicopter lui Ceausescu. Dar ei au tras înainte de ajunge elicopterul din Bucuresti. De asta i-au condamnat pe ăstia că au tras înainte de a veni elicopterul. De la Bucuresti n-au dat ordin să tragă. Oricum, îi gazau în elicopter, nu-i duceau ei în America. Dar nu mai mureau oamenii din autobuz… Cumnată-mea a făcut un an de puscărie pentru că avea copil mic. Ea s-a recăsătorit în Pui.
- Fratele dv. era un om violent ?
- Nu. El nu s-a bătut cu nimeni nici în Pui, nici în Râu Bărbat. Ideea lui era să plece dincolo si asta nu i-o putea nimeni scoate din cap. În rest, n-avea treabă cu nimeni.
- Dv. ati fost, vreodată, peste granită?
- Am fost o singură dată în Iugoslavia cu un prieten. Pe la Oravita am trecut fără viză. Nu era nevoie. Pe acolo ar fi vrut să treacă si frate-meu...

Fosta Militie populară e, acum, o proprietate privată

Actualul sediu al Politiei din Pui se află la parterul unui bloc aflat peste drum pe primărie. Pe bloc se află o tablă discretă care anuntă pe cei interesati că acolo e chiar sediul politiei. Seful de post, alături de ajutoarele lui, pot fi lesne contactati la o cafea. Ei o beau fierbinte, pe rând, la unul din localurile aflate la parterul comercial al aceluiasi bloc. Sediul militiei populare se afla, la 23 august 1981, într-o casă boierească, pe jumătate nationalizată, aflată cam la vreo jumătate de kilometru de locul unde îsi desfăsoară activitatea politistii de astăzi. Am fost să vedem casa. Un gard cu grilaj de fier delimitează o curte generoasă de drumul national ce face legătura între. Deva si Petrosani. În fundul grădinii zărim un domn mic de statură care stătea cu burta la soare. Îl rugăm sa vină până la poartă. Insistăm si, în cele din urmă, vine. Ne confirmă că, într-adevăr, în acea casă a fost, odinioară, sediul militiei. În momentul în care Drăgănescu si complicii lui au dat atacul asupra militiei, în cealaltă jumătate de casă se afla mama sa cu unul dintre nepoti. Ei ar fi auzit ceva zgomote în partea din casă unde era militia dar, fiind noapte, le-a fost frică să facă vreo miscare. După revolutie, oamenii si-au revendicat jumătatea de casă care le-a fost luată abuziv si, după opt ani de zile, au reusit. Îl rugăm pe actualul proprietar să ne dea voie să-i fotografiem casa. Omul ne-a invocat faptul că, acum, casa lui fiind, integral, o proprietate privată ne poate refuza. Deasemenea, ne-a mai spus că are dreptul constitutional de a-si conserva propria imagine. În timp ce discutam cu dl. Proprietar amicul meu, Ghezu, se juca cu aparatul său digital, pe care tocmai si-l cumpărase, îndreptându-l, nevinovat, spre obiectiv .
- Mă, Ghezu, dacă ti-a zis domnul proprietar că n-ai voie să fotografiezi de ce continui să-i dai, inutil, emotii?
Proprietarul casei se interesează, profesional, ce marcă este aparatul nostru si, apoi, ne spune mândru că domnia sa are un aparat digital KODAK cu zoom ( “Dacă ati auzit de marca asta…”, ne ia dânsul peste picior).
- De ce vreti să scrieti despre Actiunea “Autobuzul”?, ne întreabă omul direct. S-a mai scris…
Îi spunem de ce am vrea si noi să scriem despre acest subiect dar proprietarul casei ne-o retează scurt: De ce nu scrieti despre securistii care sunt si astăzi la putere? Îi spunem de ce. Proprietarul strâmbă din nas si ne întreabă dacă suntem din Bucuresti. Îl dezamăgim încă odată: “Nu, suntem din Petrosani...” La aflarea acestei teribile vesti, omul se înviorează brusc si ne întreabă dacă am auzit de cei de la Sartex. Îi confirmăm: “Am auzit”. Atunci, omul ne întreabă unde poate schimba el buteliile de la Sartex că nu găseste un centru în apropiere de unde să le poată umple. I-am spus si ne-am luat la revedere

Cu fiul lui Petru Groza, pe urmele lui Deiu, fiul lui Andrei

Am luat, din nou, peste câteva zile, personalul ce trecea prin Pui. Ne facem planul că vom vorbi, dacă ne va merge bine, cu sotia si copilul lui Andrei Drăgănescu. De la Primărie se oferă să ne însotească dl. Ilie Groza, fiul preotului Petru Groza din Federi. El îl cunoaste pe Deiu, diminutivul de la Andreiu Drăgănescu. El e angajat acum în două locuri. Ilie îsi alimentează Dacia la pocăitii din Ponor care, ni se plânge soferul, nu mai sunt de acord să alimentezi de 50 lei vechi ci doar de minimum 100. Asa e regula la ei pentru că respectivii nu lucrează sâmbăta si, probabil, trebuie să-si recupereze, cumva, ziua lipsă. Soferul nostru se conformează si ajungem, după vreun kilometru de mers de-a lungul unui drum de tară, la fermă. Aflăm că Deiu n-a venit azi la serviciu. Ne întoarcem. Nu departe de locul unde am fi trebuit să-l găsim pe Deiu vedem două corturi acoperite cu o folii de plastic, prinse împreună cu un scoci lat de culoare cafenie. Afară, la umbră, stătea o tigancă, la vreo 35-40 de ani, împreună cu un băiat cu o privire pierdută în gol. Cei doi curătau fasolea verde si se pregăteau s-o pună în oală. Pe un pom, aflat la marginea apei, era improvizat un raft pe care trona, la loc de cinste, o pungă rosie de cafea Aroma. Intrăm în vorbă cu tiganca care mai păstra pe fată urmele unei frumuseti trecute dar încă evidente.

Silenzio stampa, a hotărât d. Rotundu

Fosta sotie a lui Andrei nu a vrut să stea de vorbă cu noi. Când ne-a văzut a venit, speriată, la poartă împreună cu o domnisoară la fel de speriată. Ne-a spus că nu vrea să vorbească cu ziaristii din cauză că nu vrea să aibă necazuri cu sotul. Nu am fost noi primii care o deranjau dar i-a refuzat pe toti. Actualul ei sot e un om care îsi vede de treabă la CFR si cu care are patru copii. Pe urmă, am aflat de la Deiu că mama lui s-a recăsătorit când el avea trei ani si jumătate. Când i-a murit tatăl, Deiu avea doi ani si două luni. Dl. Rotundu, un om bun care nu a făcut, niciodată, vreo diferentă între copii, l-a înfiat pe Deiu, încă de când era mic. Acum el se numeste Andrei Rotundu. Andrei s-a însurat, în 2001, cu Liliana Albu din Ponor, o fată frumoasă pe care a cunoscut-o la discoteca din sat. Ceilalti frati ai lui Andrei sunt Adrian (Adi) în vârstă de 20 de ani, Cătălin, de 18 ani, Costel, de 16 ani si Ramona, de 14 ani. Adi a terminat de curând armata la unitatea de pompieri din Petrosani iar ceilalti trei frati sunt la scoală. După ce am plecat, urmăriti de privirile ascunse după perdea ale Ramonei, mama sa a plecat la primărie si l-a rugat pe dl. primar să ne spună, dacă ne mai vede prin comună, să o lăsăm în pace. “Nu vrea să aibă necazuri cu sotul”, ne-a explicat dl. primar.

Nasul din fotografie a căzut la datorie

Fratele lui Andrei Drăgănescu ne-a arătat, când am stat de vorbă, o fotografie de nuntă pusă într-o ramă lată de lemn. În fotografie, alături de miri, era si familia nasului. Nasul se numea Vulc Stefan si era din Ohaba-Ponor. Lumea îl stia de Ariton. După revolutie s-a judecat pentr-un petec de pământ. Cinci ani a durat procesul dar, în cele din urmă, l-a câstigat. Bucuros că dreptatea a fost de partea lui, omul s-a dus să-si vadă locul pe care tocmai l-a dobândit. Nu mică i-a fost mirarea când a observat că cel care pierduse procesul cosea linistit pe locul care nu mai era al său său. De furie că cel care îsi câstigase locul în instantă a venit să i-l ceară s-a enervat foarte tare si a văzut negru în fata ochilor. Drept pentru care l-a omorât cu coasa si a ascuns victima sub o claie de fân. Când a căzut secerat pentru că-si revendicase ceea ce era al său, nasul era în vârstă de 67 de ani. Povestea ne-a fost spusă de dl. Albu, socrul lui Deiu Rotundu. Când s-a întâmplat omorul, omul era la pădure si, când a coborât din munte, a aflat de omor. Asta s-a întâmplat nu de mult. “Nu-s mai mult de doi ani”, ne asigură dl.Albu.Cred că era si o zi de sărbătoare, da’ nu mai stiu care.

Povestea lui Deiu, adnotată de tata socru

- Eu m-am căsătorit în 2001. Atâta-i de mult că nu mai stiu exact. Avem o poză de la nuntă cu dl. primar. Cu fata am vorbit cu mult înainte de a ne lua. A venit si la mine la armată…
- Unde ati făcut armata?
- La Garda Natională Bucuresti. Pază si apărare obiective speciale, ceremoniale si onoruri militare. (Sună telefonul lui Deiu. Am timp să-mi revin din uimire.)
- Când ati făcut armata?
- În 1999-2000. După eliberare am lucrat în iarnă la dl. Tulio. Apoi s-a născut băiatul meu, Răzvan Alin Andrei.
În acest moment intră pe usă socrul lui Deiu.”Uite stau de vorbă cu oamenii ăstia…”, zice Deiu cu un aer vinovat. “De tata. De treaba cu tata…”
- L-ati cunoscut pe tata lui Andrei?, încerc eu să-l provoc pe bătrân.
- Da.
- Erati prieteni?
- Nu.
Omul este cam bănuitor si răspunde în silă întrebărilor noastre: “Da’ pentru ce vreti să stiti ?” Îi spunem pentru ce vrem să stim. Nu e prea lămurit si îl lăsam baltă. Îl întrebăm pe Deiu dacă are vreo amintire cu tatăl său cu toate că, pe atunci, era foarte mic, mai mic decât vârsta pe care o are azi fiul său.
- Ati auzit, mai târziu, vorbindu-se prin casă, povestea tatălui dv.?
- Stiu doar că a fost omorât înainte de a fi judecat. Nimeni nu mi-a zis de ce sau ce-o făcut el.
- Nici dv. nu stiti mai multe?, îl întreb pe tata socru.
- Cine stie mai mult e ăia care au fost atunci la militie. Ăia stie. Da’ si ăia îs morti. Numai ei stiu ce-or făcut. Numai ei si Dumnezeu stie.
- Cu mama ati vorbit vreodată de tatăl dv ?
- Ea nu vorbeste nimic. Tata nu le-o spus nimic. Nici la fratii lui. Absolut la nime.
- Unde ati copilărit ?
- Am stat la bunica, de la deal de casa unde stau părintii mei. Bunica e mama lu` mama. Mai trăieste si acum. Am stat la ea până când mama cu tata or făcut casa mai la vale.
Socrul lui Deiu nu se lasă:
- Nu vă supărati pe mine că vă întreb si io: de ce faceti asta? Pentru ce?
Îi mai explic odată.
- A, deci, să dati niste probleme? Ne dati niste despăgubiri sau ceva ?
Intră în vorbă si Liliana, sotia lui Deiu:
- Mi-a zis mama că nu-i nimic adevărat din ce s-a scris în ziare. A scris că tata lui Deiu a avut 26 de condamnări, la 28 de ani. Da’ n-a avut decât două. Două sau trei.
(Înclin să-i dau dreptate. Pare o imposibilitate tehnică. Cum poti ispăsi 26 de condamnări la doar 28 de ani?)
- A propos, ce muzică vă place domnule Deiu ?
- În special populară. Din Banat. Seamănă cu a noastră din Pui.
- Ati fost vreodată în străinătate, domnule Deiu?
- Niciodată. Dar lucrez la niste italieni, aici, în Pui.























Mihai Barbu    5/15/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian