Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Note de lectură : Altă lume ... de Ioan Ticalo

Romanul clasic cu capitole si subcapitole, cu actiune arborescentă care curge ca o apă când linistită, când tumultoasă, romanul cu conflicte sociale, morale, psihologice... tinde să fie înlocuit de unul suplu, secvential, conceput pe un dialog inteligent al ideilor, adunând în structura sa epică numeroase analepse, consideratii filosofice, religioase, eseistice, cum este si cazul romanului „Altă lume...”, apărut la Biblioteca „ Miorita ”, Câmpulung Moldovenesc, în 2015, sub semnătura scriitorului bucovinean Ioan Ticalo.

Ca să putem vorbi despre o „ altă lume”, se presupune că avem, mai înainte, o lume deja cunoscută, la care să ne raportăm. Lumea cunoscută este aceea din romanul „ Baltagul”, capodopera lui Mihail Sadoveanu, iar „altă lume” este îmbulzeala browniană din zilele noastre, cu calitătile si metehnele sale. Cele două lumi indispensabile ecuatiei trăiesc antitetic în cartea lui Ioan Ticalo, ele animând acelasi spatiu geografic, situat însă în epoci istorice diferite, răstimpul dintre ele măsurând un veac si jumătate.

Autorul realizează în romanul său o radiografie a satului moldovenesc contemporan, cu oamenii si mentalitătile lor, cu preocupări si cutume, cu aspiratii si idealuri, cu necazuri si bucurii..., urmând scenariul cunoscutului roman sadovenian. Ideea de a pune în antiteză prezentul cu căldura sa vulcanică si trecutul stins, detasat, reconstituit ( actiunea poate fi considerată o voalată trimitere la „ Epigonii” lui Mihai Eminescu), mi s-a părut interesantă, fiindcă îi dă posibilitatea lui I. Ticalo de a înfiera anumite aspecte sociale, politice, economice, moral-civice, care privesc atât lumea din jurul scriitorului, cât si întreaga societate românească de astăzi.

Credinta sinceră de a îndrepta relele unei societăti, prin puterea cuvântului scris, pare să îl anime pe autorul romanului „ Altă lume...”, o lume plină de umbre si lumini. Coruptia, imoralitatea, abaterea de la credintă, dorinta de îmbogătire pe căi mai putin ortodoxe, traficul de influentă, promiscuitatea, înselătoria, adulterul, crima...alternează cu bucuria, fericirea, iubirea sinceră, împlinirea prin căsătorie, prietenia adevărată, acestea de pe urmă prezentate în pagini însorite, de o frumusete specială. Este demnă de amintit descrierea unei nunti din sat, unde Victoria, eroina romanului, îl va cunoaste pe Vitalie Lipovan, viitorul său sot. Merită evidentiat acest episod, fiindcă Vitalie seamănă foarte bine cu Nechifor Lipan, în sensul că povesteste si el cunoscuta parabolă cu muntenii oieri care merg la Dumnezeu..., dar continuând povestea, spune că oamenilor de la câmpie Dumnezeu le-a dăruit câteva mlădite de vită de vie spre a le face viata mai usoară si a le bucura inima, Vitalie nefiind un muntean.

Cu toate că civilizatia a pătruns în aceste colturi de lume, descrise de autor (Victoria Lipovan si familia locuiesc într-o vilă cu centrală termică, apă curentă si toate utilitătile), satul contemporan si-a păstrat nealterate obiceiurile legate de nastere, botez, nuntă, înmormântare. Există în sat o babă Smaranda care stie „ să dea în bobi ”, să facă vrăji; preotul duhovnic este chemat în ajutor de săteni când au probleme în familie; mortii sinucigasi nu sunt băgati în biserică si nici nu au parte de o slujbă obisnuită de înmormântare, preotul mergând tăcut în urma sicriului si stropind cu aghiasmă... Asemenea Vitoriei Lipan, Victoria Lipovan tine la respectarea rânduielilor vechi, reprosându-i sotului că, de când umblă printre străini, a uitat de rugăciune. Cele două personaje (Vitoria si Victoria) îmi amintesc de Smaranda Creangă, ea însăsi o femeie bigotă care îsi certa bărbatul, pe Stefan a Petrei Ciubotariul, că nu a mai trecut pe la biserică... Victoria Lipovan este transantă: „ ... s-au schimbat multe în lume, cunosc, dar rânduiala din casă rămâne cum a fost. Nu se schimbă, în ruptul capului!”.

Ca personaj literar, Victoria Lipovan este caracterizată direct si indirect, portretul său fiind unul memorabil, cu nimic mai prejos decât „ modelul”( Vitoria Lipan), cu care are multe asemănări. S-a lucrat foarte putin la schimbarea lui (poate chiar aceasta a si fost intentia scriitorului- să creeze un personaj de legătură între cele două lumi), spre deosebire de Dora Lipovan care, în afară de tinerete, nu are nicio asemănare cu Minodora Lipan. As spune că Victoria este prototipul oamenilor maturi, consecventi în principii, pe când Dora este reprezentanta tipică a generatiei tinere de astăzi.
Lectia întru disciplinare (biciuirea), pe care Victoria o aplică fiului George, vine din alte vremuri, dar se pare că si-a atins obiectivele, mai nou, competentele. Mama pare mai îngăduitoare cu fata, sau se preface că nu cunoaste „apucăturile” Dorei, că, altfel, i-ar aplica si ei vreo pedeapsă medievală. Mă întreb retoric, desigur, si fără intentia de a supăra pe cineva: Unde era Victoria Lipovan când Dora si George treceau prin vârstele de crestere si formare a personalitătii, copilărie, preadolescentă, adolescentă?... Pentru linistirea apelor în familie, copiii, desi majori, sunt dusi de mamă la biserică...

Lecturând romanul, un aspect aparte mi-a retinut atentia într-un mod plăcut. Acelasi sentiment l-am avut citindu-l pe Sadoveanu. Este vorba de predispozitia personajelor spre povestire, ca si cum timpul real nu ar curge, ci ar fi rămas încremenit într-unul mitic. Când Victoria îl întreabă pe Pantelimon de ce nu s-a întors si Vitalie cu el acasă, acesta, în loc să-i răspundă scurt la întrebare, începe să povestească despre cum au fost surprinsi de o furtună si au fost nevoiti să se ascundă într-un loc ferit, pierzând astfel un timp pretios, despre sosirea la Prisaca, întâlnirea cu cei doi oieri care cumpăraseră deja oile ( de data aceasta, Dobza si Curtui), alături de care se cinstesc cum se cuvine unor buni gospodari, ca apoi să pornească împreună spre culmile Stânisoarei... Alte explicatii privind toponimul „Stânisoara”... Alt timp care se scurge întru frumusetea povestirii...
Hotărârea Victoriei Lipovan de a pleca pe urmele bărbatului ei nu mi se pare motivată, poate doar obligată de „model”. Asteptarea sa nu fusese decât vag dominată de nelinisti, de semne rău prevestitoare. Nici soarta lui Vitalie nu este dramatică precum a lui Nechifor Lipan... Dintr-o eroare judiciară, Vitalie este acuzat si arestat că l-a ucis pe Curtui, fiindcă pe arma crimei erau amprentele lui Vitalie. Pusca îi fusese furată si folosită de Dobza spre a-l elimina pe Curtui si a-i lua oile si nevasta. Întâmplare face ca în puscă să fie un glonte cu sare, folosit de Vitalie pentru alungarea ursilor, si Dobza, convins că e un glonte letal, îl tinteste pe Curtui. Rănitul este găsit si îngrijit de un călugăr. Dobza este pus sub acuzare pentru tentativa de omor asupra lui Curtui, dar si pentru crimă, fiindcă si-a ucis sotia care... stătea în calea aventurilor sale amoroase.

Deznodământul este unul cu happy end. Vitalie cu sotia si băiatul se întorc acasă, dar nu înainte de a trece pe la hanul lui Pastramă, să o revadă pe fata hangiului, Petronela, dorită ca sotie si respectiv noră, de George si de sotii Lipovan ...
Romanul „ Altă lume...” cuprinde sase capitole, fiecare purtând câte un titlu explicit, asemenea unor idei principale. Ceea ce mi se pare un lucru interesant este că principalul mod de expunere abordat de Ioan Ticalo este dialogul, într-o operă preponderent epică. Nu am citit alte opere din creatia autorului, pentru a putea face o comparatie, dacă acesta este stilul scriitorului, dar în romanul de fată avem un permanent dialog între personaje. Replicile curg de la sine, cu naturalete, ca într-o piesă de teatru, cu personaje care stiu să intervină prompt, stiu să întoarcă limba pe toate părtile, pentru a exprima ceea ce simt sau vor să transmită, care nu par niciodată luate prin surprindere. Scriitorul intervine în text pentru detalii si comentarii, sau pentru a da viată rarelor, dar fascinantelor, descrieri de natură, rarelor introspectii psihologice (comparativ cu textul sadovenian).

Registrul stilistic al romanului este variat. Vorbirea directă si indirectă, stilul indirect liber, comparatia, epitetul, calamburul si alte auxiliare stilistice sporesc nota de originalitate. Am să citez câteva comparatii, la întâmplare: Coltun „ se tinea de draga lui ca scaiul de coada oii”; cerută de sotie, Victoria sare în sus de bucurie „ ca o capră după iarba cea bună”; obtinând promisiunea de la primar că va avea o masină, Dora „ venea spre casă cu inima fluturându-i ca un steag pe catarg”; Victoria gândeste că „ iubirea prea mare-i un fel de nebunie care-l scoate pe om din tâtâni si-l face să se-nvârtă precum musca picată în tâlindru”... În alte situatii, perceperea gresită a sensului cuvintelor naste calamburul. Mos Ifrim ar dori să se însoare, dar Irina, viitoarea sotie, vrea ca bătrânul să-i facă acte pe casă si grădină. Victoria îi zice că moartea îl caută pe acasă, iar lui îi arde de însurătoare; mai bine ar merge la grădinită, printre copii (în sensul că a dat în mintea copiilor). Replica lui Ifrim cade alături: „Ce grădinită, Victorie, că-s cincizeci de stânjeni!”.

Umorul, ironia, aluzia sunt alte ingrediente care dau savoare textului literar. Dora este „trecută prin scoli” si angajată pe post de secretară la primărie, în urma unui concurs, „ unde a obtinut puncte ce au avut darul s-o sperie cât e ea de desteaptă”. Povestind Dorei, cum a venit Vitalie să o ceară de nevastă, Victoria spune cu umor: „ ...am crezut că-l văd pe Sfântul Gheorghe zburând prin aer...”, fiindcă Vitalie nu a intrat pe poartă, ci a sărit cu calul peste gard...
Romanul „ Altă lume...” este scris într-o frumoasă limbă literară românească, presărată cu o multime de regionalisme lexicale, morfologice, fonetice, multe dintre ele scoase din „ lada de zestre” a graiului moldovenesc si repuse în circulatie, cu o măestrie artistică aparte: tihăraie, a ghili, hărgătit, a se răcădui, bozgoane, a se îngurzi, a îndrăila, cârmoajă, goblizan..., dar si de numeroase diminutive: trebusoară, scumpic, ochisori, vampirită, motănică, iubitel...

Un întelept persan spunea: „ Dacă nu te slăvesc, prietene, nu te mânia, fiindcă n-am avut parte de câstig de la comorile tale!”. Parafrazându-l pe Azraghi, că despre el este vorba, voi spune că îl slăvesc pe prietenul meu, Ioan Ticalo, scriitorul romanului „ Altă lume...”, fiindcă am avut parte de un mare câstig de la comorile sale, prin care astăzi sunt mai bogată sufleteste cu încă o Lume...








Domnita Neaga    5/13/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian