Cuvântul bine temperat - Te laud, mǎ lauzi !
Revista LaPunkt a publicat recent "10 (zece) punkte: Nicolae Steinhardt".
Mǎ voi opri astǎzi la unul din cele zece puncte:
Citatul 7. Jurnalul fericirii: „Uite, camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade si presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică si etică, simpla ei existentă dovedeste un standard ideativ extrem de avansat, e posibilă numai între bărbati si femei căliti în morală.”
Colegialitatea este parcurgerea simultană de către mai multi indivizi a unui fragment de viată într-un loc în care au un scop comun. Ei pot fi colegi la serviciu, într-o institutie de învătământ, în armatǎ, sau în închisoare, loc ce pare a-l fi determinat pe N. Steihardt să scrie rândurile citate.
Ce presupune camaraderia? Ea se ridică dincolo de simplul atribut de a fi coleg, situatie intervenită aleatoriu în viata indivizilor si devine, asa cum se întelege din citatul lui N. Steinhardt, o calitate morală . Camaraderia nu se naste instantaneu, ea se instalează numai după un anumit timp si numai între colegi cu afinităti de păreri si de idei. Ori, interpretarea lui Nicolae Steinhardt mi se pare foarte interesantă, pentru că el afirmă că adevǎrata camaraderie e numai "pentru oameni foarte, foarte cumsecade si presupune un mare progres moral". El se referă la "bărbati si femei căliti în morală", -subîntelegându-se cei care pot rezista presiunilor amorale ale societătii sau, în cazul lui N. Steinhardt, la torturile detinutilor politici din procesul Noica. Implicit, între cei care au calitătile enumerate de autor se crează o complicitate, indispensabilă camaraderiei, care o cimentează si înnobilează.
Cuvintele lui N. Steinhardt m-au pus pe gânduri pentru că, desi ele se referă la camaraderia din închisoare, unde el a întâlnit oameni cu calităti morale, părerile lui mi se par aplicabile în toate circumstantele vietii, mai ales în zilele noastre, când retelele sociale au luat o asemenea amploare, încât toti si întru toate devenim "colegi". Si atunci, cum să-i găsim pe cei care cu care avem afinităti, cu care am putea deveni complici astfel ca notiunea de colegialite sǎ poatǎ fi ridicată la rangul de camaraderie?
Greu si rar se întâlnesc oameni care, uneori la mii de kilometri depărtare, devin camarazi! Si totusi, pe cele câteva retele "ning", cu specific literar-artistic, pe care postează poeti sau scriitori, chiar neprofesionisti, există complicităti pe grupuri, în care texte slabe sunt lăudate de unii si, reciproc, acestia vor primi laudele, cred ei - cuvenite- de la asa zisii camarazi. Mă întrebam dacă proliferarea nonliteraturii prin aceste laude reciproce nu este nocivă societătii. Lectura unui intrerviu luat de Nuta Istrate Gangan poetului Adrian Suciu pentru "New York Magazine" si postat pe site-ul "Casa Gândului-Cleopatra" mi-a dat, partial, un răspuns.
Trăisem cu impresia că se scrie mai mult decât se citeste. Adrian Suciu m-a convins de contrariu cu un simplu argument matematic: fiecare carte publicată e citită de cel putin alte două-trei persoane din anturajul imediat al autorului, deci se citeste mai mult decât se scrie! Cât despre imensa cantitate care se scrie (aceasta implicând, cred eu, slaba calitate), el are niste păreri clare: nu este numai inflatie de literatură ci, spune el, asistăm la o "....inflatie generalizată. E inflatie de manelism în spatiul public, inflatie de curve si ticălosi în politică, inflatie de analfabeti în mediile universitare, inflatie de mafioti în politie si magistratură, inflatie de nebuni pe sosele, inflatie de tîmpiti peste tot. ....Da, trăim într-o inflatie literară. Dar vin si va întreb: nu e inflatia literară cea mai nevinovată si inofensivă dintre inflatii?"
Asadar, dacă există cantităti uriase de scrieri, de ce am nega niste biete laude ale unor neprofesionisti asupra unor texte slabe postate de alti neprofesionisti? Stim bine, fiecare om are nevoie de recunoastere. Nu tot N. Steinhardt, devenit călugăr, ne predică: "Dăruind vei dobândi"? Si, socialmente vorbind, complicitatea celor care se laudă reciproc într-un spatiu de socializare literară, privită din perspectiva valorilor umane, nu e preferabilă celei care duce la distrugeri violente sau crime?
Departe de mine de a pleda pentru îngăduinta excesivă si încurajarea nonliteraturii. Mă întreb însă: interpretarea citatului din N. Steinhardt se aplică oare la micile găsti din retelele în care se practicǎ principiul "mă lauzi, te laud!"?
Toronto / aprilie 2015
|
Veronica Pavel Lerner 4/19/2015 |
Contact: |
|
|
