Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Tăcerea

„Omul are nevoie de doi ani pentru a învăta să vorbească si de saizeci ca să învete să tacă.”
– Lion Feuchtwanger

Am primit cândva în dar o statuetă frumoasă. Emotionată în acele clipe, am întrebat uimită: „Este Tacita?” „Tăcerea este căutată si iubită de poeti”, mi s-a răspuns. Îmi amintesc că am plecat cu ea în brate, desi era grea si mă gândeam că multi dau tăcerii un nume expresiv, mai oportun, îi zic calitate; altii însă îi zic virtute si pot avea dreptate, pentru că sunt împrejurări când tăcerea implică o mare putere sufletească. Iar poetii sunt într-adevăr cei ce caută si adoră tăcerea.
Tăcerea poate fi de câteva clipe pentru spălarea unui gând, pentru luminarea lui înainte de a fi rostit, dar există si tăcere care merge în adâncul fiintei si care necesită mai mult timp de gândire, este tăcerea ca drum al creatiei, în care există o intensă concentrare a spiritului, o gestatie a gândului care se construieste, se filtrează, se rotunjeste, se luminează înainte de intrarea în lume prin cuvânt.
Tăcerea are legile ei, necesar a fi folosite atât în conversatiile uzuale, cât si atunci când intrăm în biblioteci, lăcasuri de cult, teatre, săli de concerte etc. Comunicarea, în general, nu ar trebui să existe fără spatiul de tăcere care permite reflectia, trecerea gândurilor prin filtrul ratiunii, ca apoi să le poti rosti. Filozoful italian Francesco Orestano (1873-1945) spunea că „există o artă a tăcerii nu mai putin însemnată si eficace ca arta de a vorbi. A asculta si a tăcea, a tăcea în mod deliberat, cu fermitate, în chip absolut, este o neobisnuită si pretioasă regulă de viată si un mijloc sigur de mari victorii.” Chiar regula monahală este „să nu începi să vorbesti fără să fii întrebat”, cu scopul de a asculta, a reflecta asupra întrebării si a da răspunsul cuvenit. Linistea clipelor de tăcere este binefăcătoare atât pentru suflet, cât si pentru minte. Poetii iubesc tăcerea si o consideră aducătoare de răspunsuri. Poetul-filozof român Lucian Blaga (1895-1961) pentru a reda imperiul linistii, al tăcerii, mărturisea în versurile lui că aude „cum se izbesc de geamuri razele de lună”.
Tăcerea are glasul ei de întelepciune, dar poate avea si ascunzisul prostiei. Nu despre cel din urmă încerc să vorbesc, în cazul căruia chiar este nevoie a prelungi tăcerea si a nu iesi din spatiul ei. Despre tăcerea ca întelepciune au vorbit filozofii si scriitorii, spunând că uneori tăcerea înseamnă putere si profunzime, filozoful german Arthur Schopenhauer asemuind-o cu un copac de care atârnă fructul numit pace. Este necesar, ca atare, un frâu al limbii, timp în care gândul să discearnă vorbele. „Cel ce slăbeste frâul limbii dovedeste că e departe de virtute” spunea Pustnicul Avva Isaia (sec. al IV-lea). A tăcea si a vorbi se face cu măsură, spunea el, altfel si tăcerea si vorbăria pot face mult rău. Adică, să te înveti cât poti de mult să taci; să taci când gândurile se învălmăsesc în minte si cer să fie exprimate în cuvinte!
În timp ce limba este înfrânată, mintea gândeste si un simplu gest - un surâs, o privire insistentă, o miscare a muschilor fetii pot înlocui cu prisosintă clipele mute. Uneori ne vine în ajutor, alteori ne dă de gol. Mă gândesc la poetul-filozof Lucian Blaga (1895-1961), la întâlnirea dintre el si Iorga, descrisă de Blaga: „Ilustrul profesor scria la o masă, coplesit de manuscrise si cărti… da ordine, corecta (…). Mă simteam în fata unei uzine (…) Dar pe dumneata nu te interesează lucrurile astea, si-a întrerupt pledoaria Iorga. D-ta esti metafizician!” Da, cel care vorbea mult si repede era Nicolae Iorga, omul dotat cu o memorie extraordinară, cel mai mare istoric si savant al României din toate timpurile! Si Blaga era într-adevăr metafizicianul, copilul a cărui mutenie s-a manifestat până la patru ani si căreia îi datora, după spusele sale, prematura tendintă de interiorizare, de concentrare în sine. Povestea, tot el, că într-o noapte, tinând mâna rusinat peste ochi, a început să vorbească, până atunci însă „lumina cu care ochii mei răspundeau la întrebări si îndemnuri era poate mai vie si mai întelegătoare decât la alti copii”. Mai târziu, Blaga intra în minunata „robie a cugetului” în tăcerea mult dorită, desi, din copilărie si până la moarte a fost bântuit, după cum se exprima un critic, „de nelinistile metafizicii ale cunoasterii, de setea năprasnică de a pătrunde cât mai adânc în tainele lumii, nestrivind „corola de minuni a lumii” - metaforă memorabilă. Cât priveste tăcerea femeii, Blaga considera că femeia detine un secret al existentei, din vremea când Evei sarpele i-a soptit ceva, tăcerea ei misterioasă fiind unul din misterele lumii: „… De-atunci femeia-ascunde sub pleoape-o taină/ si-si miscă geana parcă-ar zice/ că ea stie ceva,/ ce noi nu stim,/ ce nimeni nu stie,/ nici Dumnezeu chiar.” Sigur că nu toti oamenii sunt la fel si nu toate femeile sunt tăcute, în momente în care ar trebui să fie!
Tăcerea a fost privită întotdeauna ca o putere. Din timpurile cele mai vechi găsim semne de adorare aduse tăcerii. Găsim astfel unele popoare care au amulete si alte fetisuri reprezentând tăcerea. Invariabil, asemenea imagini înfătisează o femeie cioplită dintr-o bucată de lemn sau alte materiale, stând dreaptă si tinând un deget la buze. Ideea este venită de la vechii Greci care celebrau pe Harpocrate, un tânăr efeb cu degetul pus pe buzele strânse. Divinitatea greacă, de fapt de origine egipteană si adoptată mai târziu, a fost apoi preluată si de Romani, spre a fi adorată ca zeită a linistii, Tacita, nume propriu ce a constituit rădăcina lingvistică a substantivului existent în limba română; „tăcere”. O credintă foarte răspândită cerea ca într-o anumită zi Cupidon să dăruiască un trandafir lui Harpocrate, drept răsplată că păstrase tăcerea asupra faptelor si purtării mamei sale, Venus, si pentru a-l stimula să tacă mai departe… Pe vremea aceea simbolul discretiei era trandafirul. De aceea, la ospete, exista obiceiul să se aseze pe masă un vas cu trandafiri, fiind o invitatie pentru oaspeti să nu lase să le scape cumva vreo taină sub înrâurirea libatiilor. Obiceiul a dispărut, amintirea lui a rămas însă sintetizată într-un proverb: „Să dezvălui vasul cu roze”, ajuns la unele popoare ca o expresie ce arată, în urma unei curiozităti indiscrete, destăinuirea unor lucruri care ar fi trebuit să rămână pururi ascunse. Este bine, este rău? Cred că este si bine si rău. Este rău fiindcă rămâi cu sufletul încărcat, este bine, fiindcă nu orice vulgaritate pe care si-o permite omul, trebuie dată în vileag, în public. Poate fi o nerusinare din partea acelui om si poate, este mai bine a fi trimisă în spatiul uitării, a se institui tăcerea, cu învătământul de a nu fi repetat gestul vulgar.
Tăcerea a fost si este o calitate pretuită si ea trebuie dobândită de-a lungul vietii, prin educatie si vointă. Lectia care trebuie învătată este aceea că întâi trebuie să asculti, ca apoi să te lansezi în conversatii, păreri. Ne-am prost obisnuit de a vorbi prea mult, fără a trece gândurile prin filtrul ratiunii, a nu tăcea când trebuie. A tăcea înseamnă si a-ti stăpâni pornirile, furiile. Din cele mai îndepărtate timpuri stăpânirea de sine a fost importantă pentru oameni. Opus acestei calităti este vorba explozivă, multă, asemănătoare mahalagismului, clevetirea, colportarea informatiilor la adresa cuiva, atitudini frecvent relatate în opera dramaturgului nostru Ion Luca Caragiale, sub forma unor expresii vulgare, dar si lipsa de respect într-un dialog, atunci când nu este lăsat celălalt să-si termine ce are de spus si i se taie fraza, ideea neputând fi exprimată în întregime. Când un om spune o prostie sau ceva necuviincios, observatorul oripilat de prostia omului, aminteste proverbul românesc: „l-a luat gura pe dinainte”. Ce bine ar fi ca tot omul să stie când să tacă, când să vorbească, să nu jignească, să nu tulbure atmosfera! Mă-ntorc tot la Lucian Blaga, iubitor al tăcerii, amintind un fragment din poemul „Tainele initiatului”: „Omule, ti-as spune mai mult,/ dar e-n zadar,- / si afară de-aceea stele răsar/ si-mi fac semn să tac/ si-mi fac semn să tac.”
Politicienii pe care i-am avut de curând si îi mai avem, au uzat de această impolitete, crezând că dobândesc superioritatea într-un dialog. Este o dorintă de a epata, permitându-si libertăti, cinisme, vulgarităti în exprimare, eliminând astfel spatiul necesar al tăcerii. De aceea au existat si mai există în lume regi, sau conducători cu comportament regesc si care uzează de un vocabular ales, din care sunt eliminate vulgaritătile, tonurile ridicate, se folosesc pauzele, tăcerile si gesturile respectuoase în conversatii. Filozoful Nietzsche avea dreptate când spunea că „libertatea prea mare fixează orizonturi strâmbe”.
Exemplul negativ dat „de sus”, a fost urmat cu credintă de foarte multi politicieni, fiindcă puterea exemplului contează. E greu să-ti păstrezi demnitatea, modestia, naturaletea, de fapt simplitatea pe care o are omul ca o bogătie, în asemenea conditii, având conducători cu prea putină frână în vorbire. Oamenii educati, integri care nu au suportat un astfel de comportament, au plecat din sfera politicului.
Fostul presedinte s-a exprimat si continuă să-si exprime părerea asupra justitiei, cu îndârjire, poate de multi neînteleasă. Se uită sau se minimalizează faptul că doar atunci când domnia legii ne călăuzeste, binele moral se poate înfăptui. Sigur, dacă moralitatea publică ar fi desăvârsită, nu ar mai fi nevoie de constrângeri. Odată cu dezvoltarea simtului moral, autoritatea îsi va putea reduce activitatea, lăsând loc libertătii, chiar si a celei de exprimare. Acesta ar fi sensul progresului uman. Dar nu este cazul, nu este momentul. De ce nu există răbdare si se fortează împiedicarea actiunilor autoritătilor? În ce scop, se face acest lucru, ne putem întreba. Si aceasta se întâmplă acum, când justitia a dobândit încrederea societătii în care trăim, când s-a realizat un mecanism judiciar capabil să condamne pe oricine ar fi el, când se doreste a se face lumină în obscuritatea coruptiei. Chiar nu vrem să triumfe dreptatea?
În ziarul DW din data de 8 aprilie 2015 am citit un articol intitulat „Mahalaua eternă”, în care se dă în vileag comportamentul fostului presedinte al tării noastre: „…Ce a fost bun, acum e rău, ce a fost de încredere, acum e suspect, ce a fost pur, acum e maculat. Această instabilitate si nesigurantă, această hegemonie a umorilor este însă trăsătura de bază a mahalalei, în care absolut nimic nu este cu adevărat respectabil si unde totul poate fi târât în vârtejul invectivelor”.
Cu câtiva ani în urmă încheiam un poem cu cuvintele: „Istoria mahalalelor se repetă!/ Si anii mei, anii tăi, anii copiilor nostri se duc...” Ar trebui schimbată gândirea, comportamentul, măcar al generatiilor viitoare, de revenire la modestia, cugetarea si bunul simt al românului, calităti preponderente cândva, la curătenia si înnobilarea sufletelor, măcar de acum înainte, după o pauză de aproape, în curând … un secol.
Pentru a evita să arunci gândurile urâte în fata celorlalti, întâi trebuie să realizezi că această exteriorizare este nepotrivită, să simti si să ai puterea de a da dovadă de o tărie de caracter - abtinerea. Să nu arunci cu pietre în apele care se vor limpezite! Să vorbesti când trebuie si ce trebuie. În rest, să taci! Tocmai această caracteristică – abtinerea - a fost aceea care a făcut ca tăcerea să fie pretuită dintotdeauna de gânditori.



Carolina de Nord







Vavila Popovici     4/15/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian