Autopsia stării de liniste
fiecare toamnă îmi picta pe piele
câte-un bărbat întârziat
intra asa de firesc în decor
încât niciodată nu am întrebat
dacă si ce a apucat să ia cu el
de pe câmpul ultimei bătălii
destul că în jurul gurii
sunetele desenau monograma absentei
de lângă cealaltă care
asista neputincioasă
la autopsia stării de liniste
ne lega un fel de frătie
până la prima ninsoare când
pielea îmi devenea un imens
palimpsest
femeia-guster
tâsneste din mănusa firelor de iarbă
pe borna cu kilometrul 0
femeia-guster...
îti gâlgâie sunetele-n gât
văzând-o cum stie
să coacă strugurii la pântecu-i cald
să dea cu mir pe coadă
să verse cuvinte-n cădelnite...
deodată
îti pare drumul strâmt
de-asta o pui la sân...
femeia-guster
rupe gâtul tristetii
la vecernii înnoadă coada
de o rază prelungă
se suie-n cer la gusterul-stab
si fac împreună
un act de cultură...
apoi femeia-guster
cere azil politic
iubeste cetătenia culturală
si niciodată nu se uită-n urmă..
al cincilea anotimp
ferestrele tin prizonieră ultima respiratie a luminii lui februarie...
femeia priveste pe geam si numără ghioceii răsăriti în răzoare
cum număra cândva tabletele de ciocolată ca să le- mpartă în mod egal...
îi spune pisicii că nu reumatismul o supără cel mai rău
ci necunoscuta în haine de ceară care- i adună noaptea
toate drumurile într-un ghem de spaime...
impasibilă pisica îsi toarce linistea cu fire lungi dintr-o altă poveste mută...
femeia simte că în noaptea asta necunoscuta o va îmbrăca
în aceleasi straie de ceară arătându- i odgoanele negurii ...
va trebui să ghicească latul să-l înfăsoare în jurul gâtului
strâns foarte strâns până când ochii îi vor iesi din orbite
rostogolindu-se în răzoarele cu ghiocei - două flori stinghere
singurele în stare să plângă...
gara
ne-am cunoscut în gară amândoi revendicând
acelasi geamantan ce s-a dovedit al necunoscutei
pe care-am urmat-o supusi călcând pământul
însământat cu vulturi negri...pasii nostri
deveneau pui înfricosati în cuibul lăsat de urmele ei...
număram dalele peronului precum soldatii
conservele din ranită până n-au mai fost dale doar sinele
săbii prelungite printre cânepă sălbatică si maci...
când am obosit plumbii tăcerii ne nimereau în piept
necunoscuta a simtit cum scoate clipa aburi
sub genele noastre si ne-a-nvelit în pleoape
apoi s-a lungit pe geamantan cu bratele sub ceafă
încuietorile au pocnit surd lăsând să cadă
două trenulete electrice...
am luat fiecare jucăria
ne-am construit peronul
limbile de otel ale sinelor gara
dar n-am spus nimănui că ne stiam.
grenada
la 15 ani învătase să arunce grenada
fumul iesea prin inimă
toată strada se botezase cu numele lui
orasul îi purta pe stindard
initialele
noaptea nici câinii de lângă fântâni nu lătrau
mirosea de la o postă setea
el bea
si fraterniza ...
odată s-a-mprumutat matildei
de peste munti
unde izvoarele erau ne’ ngrădite
si exportul de extaz l-a umplut de fumuri
de-asta la 30 de ani
era putin întunecat
câinii îmbătrâniseră lângă fântâni
îsi mai pierduseră din miros
el trăia
cu setea
în progresie geometrică
o vreme nu s-a mai stiut ce face
pâna s-a-ntâlnit cu unu de 15 ani
au intrat în prima cârciumă
a pus pe tejghea
ce-i mai rămăsese din sete
în pahare mici
distilată în toiuri...
ajunsese pe la 50 de ani
când s-a asezat lângă fântâni
gata să arunce grenada
|
Gela Enea 4/9/2015 |
Contact: |
|
|
