Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


,,Poemele fiintei’’ de Mariana Didu

Talent incontestabil, profesoara craioveană Mariana Didu (Colegiul National ,,Stefan Velovan’’) dovedeste – si prin cea de-a 13-a aparitie editorială a sa: ,,Poemele fiintei’’ – că este nu numai un scriitor adevărat, dedicat universurilor liric, epic si dramaturgic, dar si un om de cultură cu inspirate deschideri spre lumea filosofiei.
Prin multitudinea genurilor cultivate, ea aspiră – aidoma lui Lucian Blaga si Marin Sorescu – la titlul simbolic de scriitor total.

Alături de volumele de versuri ,,Mireasa din cer’’ (2001), ,,Treptele dragostei’’ (2002), ,,Strigăt de stea călătoare’’ (2004) si, acum, ,,Poemele fiintei’’ -, Mariana Didu a publicat romanele ,,Marea ucigasă’’ (2002), ,,Femeia în spatele oglinzii’’ (2003), ,,Bernardina’’ (2013), volumul de teatru ,,Simfonia primăverii’’ (2002).

Redactarea tezei de doctorat – imprimată în 2008: ,,Lucian Blaga si morfologia culturii’’, studiu temeinic, înscris în orizontul istoriei literare si al filosofiei culturii – i-a temperat avântul publicării de cărti în ritm vijelios si în tumult efervescent, de cascadă.
Facem această afirmatie deoarece numai în anul 2002 Mariana Didu a publicat patru volume, riscând să se ia la trântă (involuntar, desigur), peste secoli, cu Mihail Sadoveanu, care-i fortase pe criticii vremii să declare 1904 ca ,,Anul Sadoveanu’’ – gratie debutului fulminant al acestuia, cu patru cărti: ,,Povestiri’’ (încununat cu Premiul Academiei, pe baza sustinerii lui Titu Maiorescu), ,,Dureri înăbusite’’, ,,Crâsma lui Mos Precu’’ si ,,Soimii’’.

Găsim de cuviintă să reliefăm că acest careu de asi îi va deschide lui Sadoveanu ,,o prodigioasă carieră editorială’’, fiind recunoscut, peste decenii, ca scriitor national, ,,unul dintre autorii cei mai fecunzi ai literaturii române, reprezentant tipic al realismului liric, antropologic si etnografic, prin tematică, si al romantismului, prin sentimente si unele subiecte’’ (Marian Popa), descinzând din linia cronicarului Ion Neculce, a lui Ion Creangă si din eposul popular.

Neastâmpărul creator al Marianei Didu se regăseste din plin în volumele sale ,,Stele în fântânile dorului’’ (2008, eseuri, reflectii, maxime), ,,Teatru’’ (2010), ca si în insolita carte de granită: ,,Jurnal despre limitele existentei’’, care poate fi considerată, în egală măsură, literatură (roman de idei), metaliteratură (diaristică), animate de un interesant suflu epic, liric, memorialistic, pendulând între fictiune si realitate, dar si de un fuior de speculatii filosofice.
Om al cărtii, pentru care pasiunea si vocatia cititului constituie un act reflex, asemenea respiratiei sau bătăilor inimii (o sută de mii în 24 de ore), Mariana Didu se prezintă si de astă-dată ca un scriitor de inspiratie livrescă, în sensul că ale sale creatii nu sunt de sorginte hormonală, viscerală, ci stârnite de studierea unor cărti, a unor opere filosofice ori de artă plastică, fundamentale pentru cultura românească si europeană.

Recentul volum de versuri: ,,Poemele fiintei’’ ne trimite cu gândul, automat, prin chiar titlul său, la Martin Heidegger, cel mai strălucit reprezentant al existentialismului german, care a lăsat umanitătii cel putin trei afirmatii cu valoare, intrinsecă, de puncte cardinale si de busolă, în acelasi timp: ,,omul locuieste în cuvânt’’, ,,limba este Casa Fiintei’’, iar poezia - ,,glasul fiintei’’.
Versurile Marianei Didu reflectă că domnia sa stăpâneste destul de bine specificul operei lui Heidegger, care – sub înrâurirea filosofiei vietii a lui Dilthey si a filosofiei existentei a danezului Soren Kirkegaard a plasat în centrul fenomenologiei sale ,,întrebarea privitoare la fiintă’’, întorcând, asadar, stiinta promovată de el cu fata spre ontologie.

Pornind de la galaxia de concepte din filosofia lui Martin Heidegger (,,Originea operei de artă’’, Ed. Univers, Bucuresti, 1982), dar si de la studiile de rafinament benedictin si de subtilitate bizantină ale lui Constantin Noica dedicate Limbii Române (,,Sinele si sinea’’, ,,Ciclul fiintei’’, ,,Ciclul rânduielii’’, ,,Viată si societate în rostirea românească’’ – din celebrul său volum: ,,Rostirea filozofică românească’’, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1970) -, Mariana Didu realizează un salt evident în ascensiunea sa lirică, de la efuziuni postsimboliste, romantic, neoromantice ori de la poezia de notatie, specifice primelor sale trei volume de versuri, la poeme de o substantialitate evidentă, în care personalismul energetic (atât de bine definit de Constantin Rădulescu-Motru) se manifestă în deplină libertate.

Poemele cu substrat filosofic ale Marianei Didu – multe dintre ele ,,crosetate’’ pornind de la motive descifrate în haloul de tâlcuri si mistere ale unor plasticieni renumiti la scară planetară, precum: Brâncusi, Picasso, Dali, Modigliani… - ilustrează că aceasta este constientă de provocările si riscurile pe care si le-a asumat, în demersul său editorial de tintă înaltă, elevată.
Putem plasa în domeniul reusitei sale faptul că ea a făcut un slalom inspirit printre ,,jaloane’’ extrem de periculoase, care i-ar fi putut cantona volumul la nivelul unor simple speculatii sau conspecte pe teme de interes major, pentru un intelectual veritabil.

Iată câteva dintre aceste ,,jaloane’’, de care autoarea a tinut cont, le-a evaluat cu inteligentă creatoare, le-a asimilat si le-a valorificat fără a lăsa vreun moment impresia că nu le-ar cunoaste ori că, dimpotrivă, ar fi inhibată de ele:
1. Poeticul locuieste omul, parafrază pe care Heidegger a făcut-o după o cunoscută afirmatie rostită de Holderlin (apud Gorun Manolescu);
2. Poezia reprezintă – după Heidegger – o mare cale de acces la adevărul Fiintei;
3. Mediator si mesager, poetul se impune să devină agentul unei rostiri esentiale (Sagen).
Mai presus de cele mentionate mai sus, Mariana Didu a evitat cu gratie si cele trei pericole care – conform lui Martin Heidegger – amenintă procesul gândirii:
a. Vecinătatea poetului-rapsod (care-i pericolul cel bun, mântuitor);
b. Gândirea însăsi (pericolul cel rău, cel mai aprig), care trebuie să gândească împotriva ei însăsi, ceea ce doar rar îi stă în putintă;
c. Filozofarea – pericolul de-a dreptul nociv, generator de rătăcire.

Din perspectiva celor afirmate mai înainte si sustinuti de consistenta demersului auctorial din ,,Poemele fiintei’’ (Ed. Art Creativ, Bucuresti, 2015, format A5, 172 de pagini), avem temeiuri să afirmăm că Mariana Didu a avut temeritatea căprioarelor care pornesc în căutarea tigrilor, cum glosa Constantin Noica pornind de la constatarea că: ,,Oriunde mergi, înăuntrul limbii, mergi cu ea cu tot si te lovesti de propriile ei praguri. Ai vrea să vezi cuprinsul limbii, dar te cuprinde si te absoarbe ea, întocmai cum se întâmplă în lumea firii’’.
Tigrii sunt, în cazul de fată, exact provocările cu care se confruntă poeta, provocări creatoare lansate de versetele biblice ale regelui Solomon din ,,Cântarea cântărilor’’, de legendara prietenie dintre Enkidu si Ghilgames, de Heidegger, Noica, Eminescu, Brâncusi si ceilalti ,,protagonisti’’ – nu neapărat ca persoane/ personalităti, ci ca entităti culturale de sine stătătoare.
Maiestuos precum Sfinxul din Bucegi, poemul cu care se deschide noul volum – ,,Poemele fiintei’’ – al Marianei Didu impune prin cadenta de oratoriu a viziunii si prin policromia rapsodică a vibratiilor fiecărei imagini în parte si a întregului, în ansamblul său.
Câteva secvente sunt grăitoare prin ele însile: ,,poem al viziunilor mele/ despre lumea absolută/ zidită în spirală si pururea nevăzută,/ ca înlăntuiri în adoratie de trepte aurite/ ancorate spre cercul nadirului luminos/ al iubirii Fetei Nevăzute a lui Hristos,/ poem de îmbrătisare a aurei fierbinte/ a lumii de noi doar intuite/ - izvor vesnic în ape arteziene si cristaline -/ în care se scaldă zimbrii de foc,/ zimbri albi, himerici ai lui Dumnezeu’’, iar în partea a doua: ,,poem pentru zboruri de păsări uriase/ cu pliscul sonor pe nume inventate,/ ale căror triluri chemau vesnicia/ si viata fără de moarte/ poemul delirului si plânsului apoteotic/ al slavei si al deznădejdii fără hotare/al nefericitilor în iubire pentru care lumea absolută/ e o carte cu peisaje suave, amăgitoare/ cu întrebări si răspunsuri ale fiintei’’ -, pentru ca finalul să cadă ca un zăvor care, închizând numai aparent fiinta stenică a poemului, deschide mareea de taine: ,,aura lumii acesteia o ating doar poetii lunatici/ si toti îndrăgostitii Pământului acesta răsturnat’’.

La fel de expresivă este logodirea dintre elementele concrete, materiale si cele abstracte, în cel de-al doilea poem al volumului, care începe cu strofa: ,,totdeauna, dragostea are ochii verzi/ (bobul de rouă poartă ie câmpenească)/ si îi ia urma/ doar vânătorul priceput s-o ademenească’’ – pentru a se încheia, de asemenea, cu o deschidere întru nemărginire: ,,(prin tunelul lumii întunecoase/ eu asmut câinii constiintei dureroare)// doar timpul se subtiază ca un sarpe’’.
Sunt versuri în care auzim, parcă, un ecou vag din filosofia aceluiasi Martin Heidegger, care, la Freiburg, sustinea că viata se cuvine abordată la nivel ,,factic’’, nicidecum ca o idee pură, ruptă de temporalitatea sa istorică, smulsă din lumea care-i este constitutivă.
Prin ,,facticitate’’, Heidegger întelegea viata ca desfăsurare în proximitatea unei situări istorice, în lumea imediată.
Si tot el, prin sintagma ,,hermeneutica facticitătii’’, exprima transant termenii în care întelegea să se plaseze la antipodul oricărei ,,fenomenologii pure a constiintei’’.

Peste timp, Mariana Didu îi dă o replică neasteptată, asmutind ,,câinii constiintei dureroase’’.
Sunetul de o diafanitate celestă din ,,Cântarea cântărilor’’ îl regăsim, sprinten, în poemul ,,Cântă-mi frumusetea, iubite’’, care începe astfel: ,,încă din zori mi-a-nflorit rochita rândunicii,/ din pământ, în ochii viorii semintele păcatului au încoltit/ mi-a crescut pân’ la umeri dragostea, până la zenit’’ -, pentru a se încheia prin răspunsul prompt al celui iubit: ,,ti-am cioplit o luntre, draga mea,/ într-un trunchi de copac de santal/ ochii-ti smaralde ceresti clipind într-o stea/ trupu-ti învesmântat e în dantele diafane,/ cristal curat este oceanul inimii tale’’.

Paradoxal sau nu, în poemul următor, Mariana Didu face saltul din timpurile biblice tocmai în secolele XX-XXI, murmurând, cu timbru grav de clopot călit în tara magilor, aidoma lui Leonard Cohen: ,,dansează-mă spre frumusetea mea blândă/ (…)/ dansează-mă ca pe-o vioară astral în vara arzândă…’.
La pag. 18, primele zece versuri sunt explicitarde, nu-si au, deci, după opinia noastră rostul -, poemul, cu adevărat Poem de referintă pentru Mariana Didu, fiind concentrat doar în partea a doua: ,,el era tot idee/ si eu mă întrupam în carnea crezului lui,/ mă rezideam perpetuu trecând în alt timp/ doar de iubirea lui nu mă săturam niciodată,/ doar ea era azima sfântă pe care voiam să mi-o/ înmultească Domnul,/ doar izvorul ei era vesnic nesecat’’.

De o luciditate dureros de dulce este introspectia concentrată, ca într-un aliaj aurifer de cea mai înaltă puritate, în versurile din partea finală a poemului din pag. 49: ,,Eu nu am nimic, lume,/ Eu nu sunt nimic,/ Nici măcar praful în care am început să iau formă,/ Nimic nu-mi apartine,/ Când si când călăresc câte un cal de praf,/ Sunt printesa regatului de praf/ Cu mintea clădită ca un tron pentru Dumnezeu/ La care să ne-nchinăm toate mumiile de nisip/ Cărora Dumnezeu le aprinde lumina/ Să lumineze veacurile ce va să vină’’.

Atât de încântată a fost si este Mariana Didu de poemele filozofice în proză dedicate de Constantin NOICA subtilitătilor inefabile ale limbii române, încât aproape că îl pastisează, ,,traducându-i’’ si ,,adaptându-i’’ multe concepte, sintagme memorabile si judecăti de valoare în graiul specific lirosofiei si erosofiei sale (a Marianei Didu).
Jumătatea a doua a volumului ,,Poemele fiintei’’ este constituită, în cvasitotalitatea sa, din creatii poetice provocate de scrierile lui Constantin Noica.
Ultimele 10-11 poeme ies de sub aripa atât de originalului sistem de filosofie a limbajului gândit de Noica, rotunjind – prin trimiteri spre ale zări ale spiritului românesc si universal – un alt univers demn de tot interesul.

La pag. 145, reîntâlnim chemarea iubirii ardente din ,,Cântarea cântărilor’’: ,,sânii tăi, iubito, gutui amărui,/ îi pun în pictură, îi pun în poveste,/ muzici dragi pe unde/ să nu-i scapi prin frunze/ pitulici cu creste galbene, domnească/ până când a vesniciei aripi dantelate/ vrea să-i întomneze, vrea să-i nemurească’’.
Poezia cu titlul ,,Nudul culcat al lui Modigliani’’ (pag. 153) este urmată de ,,Autoportret cu Marc Chagall’’, artistul plastic plecat din spatiul spiritual rusesc, pentru a realiza – printre multe altele – vitralii dumnezeiesc de frumoase si alte ,,ferestre onirice’’ (dar de inspiratie biblică) la Kneseth – Parlamentul Tării Sfinte, pe care am avut ocazia să le admir într-un august-septembrie 1992.
Una dintre aceste ,,ferestre’’, inspirată din Proorocul Daniel (cel aruncat de Nabucodosor în groapa cu lei, din pricina unor intrigi de curte, dar găsit nevătămat, a doua zi), s-ar putea să o valorific pe coperta unei viitoare cărti…

Volumul ,,Poemele fiintei’’ se încheie în fortă, asa cum a si început, cu poezii precum ,,Picasso si iubirile sale’’, ,,Orasul văzut dintr-un car’’ (trimitere deloc voalată la Marin Sorescu: ,,în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc…’’), ,,Visătorul versus realitate’’, ,,Mă lupt, iubito, cu epidemia de tine’’ si, mai ales, cel din urmă: ,,Necunoscuta misterioasă…’’, care poate a fi chiar Moasa nasterii fiintei întru Domnul (Moartea): ,,chipul ei avea o transparentă infinită,/ semăna cu o tuberoză care-si schimbă/ necontenit culoarea împrumutând noi culori/ de la sarpele curcubeului,/ de la vipera luminii,/ (…)/ si, totusi, cineva o zărise, poate, poetul/ peste a cărui tristete princiară/ (…)/ cobora amintirea aievea,/ si fata fără de cuprindere a lui Dumnezeu, / doar el ajunsese până la esente/ (…)/ doar lui îi vorbea în soaptă/ pom înflorind noaptea,/ curgând din el lumină -/ (…)/ adăsta un cântec nestiut de nimeni,/ venit din alte timpuri,/ din alte zări,/ din alte lumi îndepărtate…’’.

Citind si recitind anumite tronsoane din ambitiosul volum al Marianei Didu, ni s-a lămurit tot mai accentuat perceptia că si germinarea noii sale cărti, ,,Poemele fiintei’’, s-a petrecut sub oblăduirea modelului ei cultural: poetul, dar cu osebire filosoful Lucian Blaga.
Cu discretie si elegantă - ca într-un ritual chinezesc al ceaiului, îngemănat cu adieri de arome exotice deloc dulcege, din contră, cu accente masculine, de mosc, tabac si ambră, în pasi insinuanti, aproape infinitezimali, de gheisă totdeauna sigură pe mijloacele sale de expresie -, Mariana Didu îsi centrează zborul liric si spirala aspiratiilor sale literare în functie de altitudinea si rotatiile neîncetate ale candelabrului cu trei brate magnifice: Marele Anonim, lumea, omul.
Fiinta pe care poeta o are în vizor, în ,,Poemele fiintei’’, este omul -, fie în ipostază de botezat în focul divin al iubirii, fie în aceea de înfrigurat căutător al absolutului, al identitătii sale în raport cu Dumnezeu, al armoniei cu sine, cu lumea înconjurătoare, cu universul.
Din ,,Trilogia cunoasterii’’, ,,Trilogia valorilor’’ si, mai ales, din ,,Trilogia cosmologică’’ -, Mariana Didu a retinut (si a valorificat, cu mijloacele specifice lirismului) că, desi este ,,fiinta cea mai înaltă si cea mai complexă ce rezultă din procesele de integrare cosmică a diferentialelor, omul este cenzurat. Aceasta înseamnă că omul nu poate să ajungă la o cunoastere pozitivă absolut adecvată a realitătii, nici a Marelui Anonim, nici a lumii înconjurătoare, nici a propriei sale fiinte’’.

Din poemele Marianei Didu transpare un anume ecou din zarea gândirii lui Lucian Blaga si anume: fiinta umană deplină – indiferent dacă o numim, în prezentul volum, Iubit, Iubită, Brâncusi, Eminescu, Picasso, Dali, Chagall… - rezultă dintr-o mutatie ontologică unică în univers ,,prin modul de existentă în orizontul misterului si pentru relevarea acestuia’’.
Spre deosebire de omul paradisiac (gândit de Blaga drept un preludiu al fiintei umane, căruia îi este proprie existenta în orizontul lumii date si care constituie baza vietii umane, dar nu dispune de plenitudinea si demnitatea acesteia) -, omul deplin, numit de marele filosof si omul luciferic, trăieste în orizontul misterului, cu scopul de a-si releva siesi misterul.
Acestea sunt câteva dintre considerentele pentru care, în poemele Marianei Didu, revine adesea sintagma ,,omul deplin’’.

Creatie, ca scriitor, ca doctor în stiinte, creatie sută la sută a prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic, director al revistei Lamura din Craiova -, Mariana Didu pare să fi soptit, necontenit, în gând, ectenia lui Constantin Noica, din care este obligatoriu să retinem deschiderile către universal ale culturii noastre, în întregul ei: către presocratici, către adânca întelepciune indiană, către cea persană ,,si poate către un Orient ce va constitui marea problemă de mâine’’ – si, în sfârsit, către Goethe.
Pentru că – subliniază Constantin Noica: ,,Dacă n-ar fi decât aceste trimiteri, si încă ar merita să ne străduim a face din cultura noastră unul din miracolele europene’’.

Lansare de carte a Marianei Didu va avea loc , luni, 6 aprilie 2015, ora 16.30, la Biblioteca Judeteană ,,AMAN’’ – Dolj, sala ,,Dinu C. Giurescu’’





o cronică de Dan Lupescu    4/5/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian