Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Buna Vestire a Basarabiei Sfinte

+ 27 Martie 1918-Buna Vestire a Basarabiei Sfinte.
„Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie,/ Tânără mireasă, mamă cu amor!/ Fiii
tăi trăiască numai în frătie/ Ca a noptii stele, ca a zilei zori,/ Viata în vecie,
glorii, bucurie,/ Arme cu tărie, suflet românesc,/ Vis de vitejie, fală si mân-
drie,/ Dulce Românie, asta ti-o doresc!” (Mihail Eminescu)

„Limba noastră-i numai cântec,/ Doina dorurilor noastre,/ Roi de fulgere,
ce spintec/ Nouri negri, zări albastre.// Limba noastră-i limbă sfântă,/
Limba vechilor cazanii,/ care o plâng si care o cântă/ pe la vatra lor
tăranii.” (Alecu Alexei Mateevici)

„Sub cerul tării, cătrănit sinistru,/ s-a răstignit Hristos ca la-nceput,/ cu
palma stângă sângerând pe Nistru,/ cu palma dreaptă înflorind pe Prut.”
(Robert Cahuleanu alias Andrei Ciurunga)

Dorul sfânt al lui Eminescu prelins din Dulcea Bucovină s-a împletit cu fibrele Limbii Noastre, urzită în sufletul heraldic al iubirii Părintelui Alexie Mateevici, într-un Imn divin al Învierii Basarabiei, întru acel crez al re-întrupării pe veci la Patria Mumă-Dacia străbună.
Limba Noastră, această poezie divină, Printesă mostenitoare a Regalei: Ce-ti doresc eu Tie, Dulce Românie, înmugureste emotia pretutindeni, înflorind entuziasmul tuturor, fascinând inimile doldora de rodul frumos al unui patriotism pur si sfânt.
Fiinta Basarabiei a fost zămislită de Bunul Dumnezeu în leagănul sfânt dintre Nistru si Prut cu fruntea rezemată în rugăciune, în poala Carpatilor si cu picioarele în sacrul botez al Marii Neagre.
Întreg Darul de Sus cu origini, traditi, cetăti moldave, cu ape de cer, cu codrii verzi si semeti, cu răzesi fălosi sub Voievozi izbăvitori se permanentizează în sfânta noastră Dacie în visul si legămintele Marilor dacoromâni: Burebista, Decebal, Stefan, Mihai Viteazul, Eminescu, Cosbuc, Mateevici, Nistor, Halippa, Stroescu, Popovici, Grosu, Erhan, Baltaga, Pelivan, Madan, Murafa, Ghibu, Inculet, Ion Buzdugan, Ion I. C. Brătianu, generalul Prezan, generalul romascan Ernest Brosteanu, comandantul Diviziei a XI-a, regele Ferdinand I si marea noastră Regină Maria.
Atestată arheologic cu peste 300 000 de ani, în multele vestigii si statiuni paleolitice ce adastă încă pe cursul inferior al Prutului, Fiinta Basarabiei descende din marele Trunchi trac, care se reface ca unitate politică într-un puternic Principat geto-dac situat între Nipru-Tisa, Carpatii Nordici si Dunăre cu toate cetătile ei trace ale Bugului de la Apollonia la Olbia sub autoritatea marelui împărat Burebista.
Confruntat cu valurile succesive de triburi migratoare, Principatul Basarabiei lui Burebista-Întregitorul, Imperiului traco-geto-dac pierde din intensitate, din unitate, nu însă si din fiinta ei spirituală care începe a se reface, organic desi nu integral sub ilustrul descălecător Bogdan I, intrând în componenta noului Principat al Moldovei.
În vremea lungii domnii a înteleptului Domn Alexandru cel Bun, Moldova se consolidează puternic sub forma a două tări unite, contopite într-o singură fiintă: Tara de Sus si Tara de Jos cu Odorul lor scump Basarabia. Numai că faima Moldovei atrage ispitele turcilor, tătarilor, maghiarilor si polonilor, care în urma ostilitătilor provocate de setea de cucerire încep disputele pentru marile si înfloritoarele cetăti moldave: Chilia, Cetatea Albă, Tighina.
Cel mai puternic si cel mai ilustru Domn al Moldovei, Stefan cel Mare le retează avânturile năvălitorilor, restaurând în cea mai mare parte Principatul moldavo-basarabean al lui Burebista nemuritorul.
Incursiunile tătarilor si cazacilor orienteză puternicul Principat al Moldovei spre o coalitie cu tările apuse crestine într-o cruciadă antiotomană, care se va dovedi în realitate mult mai dezastruoasă decât întelegerile cu Poarta păgână.
Mihai Viteazul,cel mai mare Domn crestin al dacoromânilor, reface unitatea marelui Regat al lui Decebal sub sceptrul Daciei Mari, unind la 1600, cele trei Principate române: Muntenia, Ardealul si Moldova.
Asezarea geografică a Principatelor valahe între gurile flămânde si însetate ale hapsânelor imperii: otoman, rusesc prin Alexei Romanov si habsburgic, a determinat anumiti Domni români „să se facă frate cu dracul”,adică cu „Iuda cel crestin”, orientându-se spre sprijinul rusesc. Asa a fost Printul culturii, dar serbul diplomatiei, Principele Dimitrie Cantemir, care dorea actualizarea în practică a primului tratat de la 1656, încheiat între Moldova si Rusia, ce stipula la art. 4, ajutorul rusesc pentru realipirea Buceagului si a cetătilor răpite Moldovei,pentru ca asezarea ei: să fie iarăsi în hotarul tării noastre si în stăpânirea noastră (a Moldovei) precum au fost dintru început la domnii vechi, înainte de a le fi luat turcii.
Marea dramă pentru Moldova, începe odată cu marea ascesiune a rusilor sub Petru cel Mare, după răsunătoarea victorie de la Poltava asupra Suediei. Intentia marelui Cantemir a fost de bun augur orientându-se spre rusi, numai că momentul n-a fost inspirat. Domnul Moldovei încheie la Lutk în Aprilie 1711, un tratat de aliantă pe picior de egalitate cu Petru cel Mare, ce garanta Moldovei deplina autonomie si integritate teritorială, având granitele pe: râul Nistru, Camenita, Bender(Tighina) cu tot teritoriul Buceagului, Dunărea, Tara Românească, Ardealul si la nord Polonia. (art. 9)
Asadar, am vrut să scăpăm de Dracul, dar am dat peste Tatăl-Tartorul cel mare si pofticios. De la 1711 până la 1944, Moldova a fost invadată de rusii crestini, apoi de hoardele bolsevice de 12 ori.
Primul rapt al Moldovei convenit între Casa de Austria si Poarta Otomană, prin smulgerea Bucovinei (Cernăutiul si cea mai mare parte a Sucevei), alipită Austriei, s-a petrecut în 1775, la care s-a adăugat si martiriul Domnului Grigore Ghica III.
După conflictul armat ruso-turc din 1787, Pacea de la Iasi stabileste la 1792, granita Rusiei pe Nistru.
Pe masa de joc a diplomatiei franceze s-a disputat în 1805 soarta Principatelor Române între printul Talleyrand, care voia să ofere Principatele Austriei si Napoleon I, care dăruia Finlanda si Principatele Române tarului, în urma tratatului secret de la Erfurt (1808). După vitregirea întelegerilor ruso-franceze, Rusia încheia Pacea de la Bucuresti din 1812, cu turcii, culminând prin siretlicuri si trădări diplomatice, turco-moldavo-rusesti să anexeze din principatul moldav mai mult de o treime, respectiv jumătatea estică.
De la 1813 si până astăzi 2015, vreme de două veacuri, rusii, respectiv bolsevicii, consideră soarta românilor ocupati ca pe o purtare de grijă asupra coloniei rusesti.
Destinul românilor, sfârtecati, smulsi, rupti, deznationalizati si rusificati a fost si este privat de sfânta unitate si libertate geo-politică-spirituală, împlinind astfel temerarul testament al lui Petru cel Mare: Ori unde vă duceti, vă duceti ca prieteni si rămâneti ca stăpâni.
Trădarea turcească de la 1812, privind vânzarea, răpirea Basarabiei este continuată incredibil la 1877, de trădarea imperială rusească.
Lumea politică românească nutrea speranta la 1877, când s-au întetit ostilitătile ruso-turce, că prin ajutorul acordat Rusiei vom reface trupul tării prin revenirea Basaraabiei la sânul Patriei. Din partea României Mici nu a fost doar un sprijin militar acordat Rusiei, ci însăsi victoria câstigată de noi asupra turcilor, pe care am oferit-o provoslavnicilor, iar drept recunostiintă, Ursul flămând de sânge românesc ne-a impus ca un merit al lor, retrocedarea Basarabiei.
Marele cunoscător al istoriei nationale, Omul moral si martor al acelei vremi, Mihail Eminescu, protestează: „Rusia nu poate lua Basarabia pentru că nu are nici un pretext binecuvântat de-a ne pedepsi atât de aspru; iar noi nu i-o putem da, pentru că, la urma urmelor, nu avem dreptul de a dispune după placul nostru de această parte din tara noastră... Basarabia întreagă a fost a noastră pe când Rusia nici nu se megiesa cu noi. Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept, al nostru, si cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea, încă si până în veacul al nouăsprezecelea.”
(Victor Crăciun-Pierdem Basarabia? Liga culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni-Fundatia <> 1992, p. 62).

Toată suflarea si simtirea românească trăieste adevărul acelei Basarabii de Vatră milenară dacoromână, fiindcă: „Cestiunea retrocedării Basarabiei, strigă Eminul tuturor românilor la 10 si 14 Februarie 1878, cu încetul ajunge a fi o cestiune de existentă pentru poporul român... Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub stăpânirea sa trei tări si să pregătească întemeierea unui stat român mai puternic... Rusia voieste să ia Basarabia cu orice pret: noi nu primim nici un pret. Primind un pret, am vinde; si noi nu vindem nimic... Românul care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător...
Chestiunea Basarabiei, poate fi pentru Rusia o chestiune de onoare militară, dar este pentru noi nu numai o chestiune de onoare,ci una de existentă. România, pierzând pământul ce dominează gurile Dunării, devine un stat indiferent, de-a cărui existentă sau neexistentă nu s-ar mai interesa absolut nimenea.” (Mihai Eminescu, Basarabia-1812. CTRL *Verba 1991, p. 7, 9)

Marele Fiu al Basarabiei sfinte si marele ierarh al Ardealului, Mitropolitul Antonie Plămădeală, încerca să asocieze o împlinire de sperantă: „Anul 1918, ca si anul 1600, ca si anul 1859, a fost anul de împlinire al românilor. Ar fi fost bine dacă ar fi rămas asa, dar iată că, nu după multă vreme asa cum fusese împlinirea realizată de Mihai Viteazul la anul 1600, si anul 1918 a trebuit să redevină si el un simbol si din nou o sperantă.” (Antonie Plămădeală-Basarabia. Sibiu, 2003, p. 118)

Visul acestei mari împliniri l-a înfăptuit deci, Basarabia, ridicând fruntea de la îngenuchiere la spiritul slavei de libertate. Refugiati în inimi, în suflete si în simtire românească tot basarabenii mai nutresc speranta ultimei împliniri. Toti care au fugit din calea urgiei năvălirii muscalilor si-au luat cu ei gândul de întoarcere Acasă:
„De te voi uita Basarabie, spune acelasi mare Ierarh, uitată să fie dreapta mea. Asa au cântat si mai cântă basarabenii aflati în refugii. Asa vor fi suspinat cei deportati în Siberia. Asa trebuie să plângem si noi peste amintirea celor deportati: <> Sute de mii au fost martirizati prin foame, prin frig si muncă istovitoare. Au murit cu gândul întors spre livezile si viile de acasă, spre casele cu pridvor si cu muscate în ferestre, spre bisericile în care au fost botezati, spre pământul mănos dintre Prut si Nistru. Nu le-a slujit preot la înmormântare si i-a înghitit pământ străin...
Speranta n-a murit... E în firea ei să nu moară. Si atâta vreme cât speranta rămâne vie, unitatea românească se va reface între hotarele ei care merg până acolo unde se vorbeste limba română si se simte româneste. Acesta este pământul pe care ni l-a dat Dumnezeu nouă, românilor.
Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei nu s-au rupt niciodată din propreia lor vointă de la trupul Tării. Întotdeauna rupturile au fost silnice.” (ibid. p. 124,126)

„Sărut aceste lacrimi de martiri.../ Abuzuri rusinoase au ciuntit/ pământul Hertei plin de amintiri/ si cerul ei sub stele despletit../ Legi fără nici o lege au impus/ hotare noi si vechi îndurerări,/ tărânei lui Stefan, tării de sus,/ crucificându-i trupul în cărări../ Asa cum codrii doar cu frunza scriu/ si cântă doar cu fosnetul de vânt,/ tot astfel tu, tărâm al Hertei, viu/ esti românesc în crez si legământ../ E timpul de sperante si de vreri,/ ne mai desparte doar un singur pas./ Lupta-vom pentru trupul tău de ieri,/ căci clipa nu-i departe, ci îi azi../ Sărut aceste lacrimi care curg/ pe-al Hertei chinuit si sfânt obraz!/ Sărut si Timpul-Demiurg/ ce ne va scoate din necaz.” (Florica Dumitrescu-Lacrimile Hertei în Tinutul Herta, de prof. dr. docent Ion Gherman. Ed. „Universu”, Bucuresti, 1991, p. 3)

Asadar, în acelasi entuziasm de sfântă sărbătoare românească, sufletul întreg al Basarabiei s-a înăltat la Chisinău în 1918, la 27 Martie într-un singur glas:
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Tării declară:
„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră si vechile granite cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută si mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-si hotărască soarta lor, de azi înainte si pentru totdeauna se uneste cu mamă-sa România.” (Ion Constantin/ Ion Negrei, Pnatelimon Halippa-tribun al Basarabiei. Ed. Biblioteca Bucurestilor, p. 133)
„Unirea Basarabiei, scria prof. G. Rascu într-o revistă a învătătorilor din Judetul Lăpusna, a fost pentru sufletele românesti ca un balsam pus pe o rană adâncă, ca o rază de mângâiere venită în vremea celei mai cumplite deznădejdi. Basarabia s-a unit cu tara mamă atunci când n-avea nimic de câstigat, decât bucurie sufletească; de aceea, pentru noi, aceia care trăim la granita Nistrului si ne hrănim din pământul ei binecuvântat, nu poate să existe o zi mai scumpă decât ziua de 27 Martie.” (Pr. Sergiu C. Rosca, Basarabia-Pământul misiunii noastre. Ed. Universitară, Bucuresti, 2006, p. 7)

BunaVestire este triumful Biruintei ca principiu călăuzitor al vietii.
Prin Întruparea Mântuitorului, respectiv prin nasterea Sa minunată din Fecioara Maria, omenirea are sansa renasterii spirituale, conferită printr-o altă ordine si dimensiune religioasă, aceea a crestinismului ortodox, încununat de diadema Frumosului, Binelui, Libertătii si Adevărului.
Sub acest deziderat după 19 veacuri, Bunul Dumnezeu aduce solia Bunei Vestiri a împlinirii Basarabiei sfinte.
Limba sfântă a dulcelui Emin s-a întrupat cu Limba Noastră a lui Mateevici în Luminătorul- Ieromonahului Gurie Grosu, al Părintelui Partenie si al venerabilului Ic. Mitrofor Constantin Popovici- Farul cărturarilor moldoveni. De aceea când Limba sfântă e înlocuită cu cea rusă în scoală, Rugul ei viu a ars în altarul Bisericii: „Pentru ca să fim drepti, grăieste Părintele Tepordei, principalul nas al Unirii a fost Biserica basarabeană... Tot ceea ce s-a făcut pe terenul national în Basarabia a fost făcut de fiii Bisericii. Si când vine si se face Unirea, ea este făcută tot de seminaristi. Luati pe un Inculet, Pelivan, Halippa, Madan, ieromonahul Gurie, etc., etc., toti sunt fiii Bisericii. Aproape toti deputatii Sfatului Tării si toti ministrii Basarabiei de după Unire sunt elevi ai Seminarului. Deci toti sunt elevi ai celui mai bătrân si mai mare nationalist basarabean: ai părintelui Iconom Mitrofor Constantin Popovici.” (Vasile Tepordei-Scrieri Alese. Ed. Flux, Chisinău, 2005, p. 92-94)

„Tară cu pridvoare si cu prune brune/ care dorm în ochii pusi pe rugăciune,/ cine-a frânt în tine ascutis de sabie/ să te plece altor steaguri, Basarabie?// Ruptu-te-au dusmanii, datu-te-au la câini,/ iezii din privire să ti-i culci în mâini./ Pletele să-ti fluturi noaptea pe sub stele/ când îsi umple Nistrul ochii cu mărgele.// Tară cu domnite-tremur între gene-/ albe ca lumina strânsă din poiene,/ unde-au fost arcasii, unde-au fost plăiesii,/ când le-au scos în târguri trupul, megiesii?// Frunză, frunzisoară verde de sulfină,/ crucea se ridică, troitase-nchină./ Plugul între brazde răscoleste sânge,/ vântul dacă bate, plopul nu mai plânge.// Tară, tăruleană limpede ca Prutul,/ lasă-mă să-ti mângâi rana cu sărutul...” (Andrei Ciurunga-Cântec pentru Basarabia în Lacrimi pentru Basarabia 1940-1995. Ed. Arvin Graphics 2002)

Meritele savantului, pedagogului, patriotului si revolutionarului ardelean Onisifor Ghibu pentru înfăptuirea marii Uniri, privind cauza Basarabiei au fost monumentale. Statuia zelului său nationalist este sculptată de mâna si sufletul altui mare Român, mitropolitul Gurie Grosu: „ Ne-a adunat în jurul său, cum adună pasărea puii săi, sub aripile sale, a îndemnat pe cei molateci, a sprijinit pe cei ce se clătinau, a întărit pe cei slabi, a încurajat si a insuflat îndrăzneală în cei timizi si, punându-i la lucru, i-a făcut pe toti să simtă bucuria copilului, care începe a umbla pe picioarele sale proprii, fără sprijinul tatei sau al mamei. A fost un mentor iscusit, care stia să nu-si pună propriul amor în luptă si să-l vadă stirbit în aprecieri si drepturi, ci pentru marea idee a nationalitătii, a redesteptării neamului, îsi ascundea ambitia, meritele proprii, << eul >> personal, ca să câstige pe mai multi pentru cauza înaltă si măreată care îi sta înainte.” (Onisifor Ghibu-Unitatea Românească si Chestiunea Basarabiei. Ed. „Fiat Lux”, Bucuresti, 1995, p. 98)
Toti factorii responsabili s-au angajat în lupta pentru sustinerea cauzei divine a Unirii: Biserica, ostirea tării, scoala, intelectualitatea, elitele nationaliste, binecuvântarea si jertfa adusă de Neam lui Dumnezeu. „Dorul de Unire este nespus de mare, spunea scriitorul Andrei Strâmbeanu. Din această cauză au devenit drapel de luptă Eminescu si Stefan cel Mare.” (Georgeta Adam/ Ion Adam-Bat clopotele pentru Basarabia. Ed. Eminescu, 1995, p. 174)
„Generatia Unirii si Reîntregirii din anii amintiti n-a mai fost urmată de o alta, ea a rămas o icoană a sufletului românesc peste ani.” (Gheorghe Radu-Basarabia Pământ Românesc 200 de ani de durere, umilintă si sperantă. Ed. Cetatea Doamnei Piatra Neamt, 2012, p. 364)
Vara anului 1917, a abătut asupra României Mici, cea mai puternică ofensivă germană si austro-ungară, cere tindea spre ocuparea Moldovei. Numai între August-Septembrie 1917, după retragerea trupelor rusesti, armata română, singură a tinut piept celor 25 de bătălii în zona Oituz-Mărăsesti-Nămoloasa, respingând atacurile dusmanilor cu bravura ostasilor români: „Pe aici nu se trece!
Vitejiei armatei noastre s-au alăturat răzesii cărturari nemteni de la poalele Ceahlăului, declansând: „ asaltul final pentru Unirea Basarabiei, învătători nemteni ca Leon Mrejeriu, Simion T. Kirileanu, Petru Gheorgheasa etc., au plecat în Basarabia, unde împreună cu altii s-au alăturat pedagogului ardelean Onisifor Ghibu.” (Traian Cicoare-Marea Unire si judetul Neamt, în „Reformatorul”, Piatra Neamt, din 20 Decembrie 1993)

Clubul Nobilimii Basarabene l-a întâmpinat pe marele român si distins militar, Ernest Brosteanu distins cu Ordinul Militar „Mihai Viteazu”, cel al „Legiunii de Onoare”, cel al „Stavroforilor Ortodocsi al Sfântului Mormânt, „Crucea comemorativă a Războiului 1916-1918 cu baretele „Carpati si Mărăsesti”, cu un viu si înflăcărat entuziasm:
-Domnule general,...în dorinta de a ne exprima profundul nostru sentiment de recunostiintă către vitezele trupe ale Diviziei a XI-a, venite din depărtatele văi ale Olteniei, spre a pune ordine si slava neamul românesc din Basarabia...”Gheorghe Radu-Basarabia Pământ Românesc. Ed. Cetatea Doamnei, 2008, p. 100)

„Cu adâncă emotie, spunea Suveranul nostru Ferdinand acelui moment divin, si cu inima plină de bucurie am primit stirea despre importantul act ce s-a săvârsit la Chisinău. Sentimentul national ce se desteptase atât de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut a primit, prin votul înăltător al Sfatului Tării, o solemnă afirmare. un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet multumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restriste, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fratii basarabeni revenind iarăsi la Patria-Mumă.”(Mesajul Regelui Ferdinand către Sfatul Tării din Basarabia.-28 Martie 1918, în Ioan Scurtu-Regele Ferdinand. Ed. Garamond, Bucuresti, p. 148)

Cât de diferit urma să fie acest mesaj de momentul în care Stalin decora pentru ilustra colaborare la predarea intereselor vitale ale României sovieticilor, pe cel care cu bună stiintă, se pare, fusese acceptat drept nepot legitim !

Poetul Canalului, mucenicul Andrei Ciurunga, avea să oprescă timpul în loc, stând la sfat cu Stefan cel Mare si Sfânt, în numele nostru, al tuturor celor ce simtim focul dorului de fratii nostri de dincolo de Prut:

,, Când am simtit pe-al tării trup nepace/m-am răsucit la Putna în mormânt/si-am răsturnat cinci veacuri de pămînt/de pe pieptarul meu, să vin încoace.//Au mă sminteste ochiul ce se bate/sau nu-mi ajută mintea să dezleg?/Hotarul drept vi l-am lăsat întreg/si aflu-acum Moldova jumătate.//Vânduta-ti oare hoardelor de-afară,/
în târgul vremii, una din mosii?/Eu nu cunosc pe lume avutii/să-mi poată pretui un colt de tară.//
.........
Ci nu păstra în inimă sminteală,/ că nu plăiesii si-au iesit din minti/precupetind Moldova pe arginti,/ cum le-ai adus la cuget bănuială.//Ei zac în lanturi, lângă hăul mării, /si trag în juguri puse de călăi./Bicele însă nu le tin ai tăi/si mâna ce izbeste nu-i a tării//.
....
Măria Ta. Înseninează-ti fata,/puscasii n-au uitat să dea la semn,/ci doar asteaptă chiot de îndemn/ să rupă lantul si să ia sâneata.//Atunci vor arde testele dusmane/
cu vâlvătăi de sânge si de fum/ si nu va fi zăgaz pe nici un drum/să ne oprească iuresul, Stefane.//

Amin !






Cheorghe C.Nistoroiu    3/27/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian