Umbrele noastre
Nici noaptea pământului, noaptea cea mai mare, nu e noapte, ci doar o umbră într-un univers de lumină.”
- Lucian Blaga
În viziunea filozofului idealist sicilian Giovanni Gentile (1875-1944) constiinta – sentiment, intuitie pe care fiinta umană o are despre propria existentă - se înfătisează ca o sferă a cărei rază este infinită, pentru că „orice sfortare s-ar face în scopul de a gândi sau a se închipui alte lucruri si constiinte în afara constiintei noastre, acele lucruri si constiinte rămân înăuntrul ei, prin chiar faptul însusi că sunt puse de noi, fie chiar ca exterioare nouă. Acest în afară e totdeauna înăuntru, arătând un raport între doi termeni care, exteriori unul fată de altul, sunt amândoi interiori constiintei”. În toată opera lui pune adânca întelepciune a filozofiei crestine: „Omul este o eternă făgăduintă”, adevăr dobândit în urma unei analize profunde a sufletului omenesc, ajungând la concluzia că există o realitate ideală în spirit, eternă, o realitate unde nu mai domină legea mecanismului sau a cauzalitătii, proprie naturii, ci aceea a libertătii si a scopului. Este de ajuns să privim în jur cu ochii mintii, pentru a simti toată măretia nemărginită a operei dumnezeiesti, dar si a celei umane, creatoare a lumii morale. Interesantă este reflectia sa asupra trecutului omului, asupra căruia dacă privim, ne dăm seama de lipsa de experientă din trecut, când ne manifestam ca niste copii, ceea ce ne face să întelegem dezvoltarea noastră progresivă ca oameni si întreg procesul de transformare, de imperfectia vietii noastre spirituale, care se maturizează în decursul vietii. Lumea morală este creată si sustinută încontinuu de vigoarea spirituală a fiecăruia dintre noi; pentru fiecare ea are valoare, pentru că este creatia noastră, vointa noastră în miscare. De aceea, „dacă societatea ne apare ca un sistem de sfere concentrice care iradiază din personalitatea noastră cea mai intimă, atunci putem spune că întreg sistemul este imanent în acest „noi” intim”. A trăi nu înseamnă doar a se împlini pe sine, ci a primi si pe „celălalt” cu care să stabilesti drepturi si datorii. Omul se poate sustrage oricărei legături sociale externe, spune filozoful, poate să-si interzică a fi fiu, tată, cetătean, dar nu poate să nu tină seamă de „celălalt” care e în el însusi, pentru că atunci ar însemna a nu gândi, a nu se dezvolta ca spirit: „Celălalt pe care-l primeste în interiorul său este Eul, tot ceea ce omul a simtit, a cunoscut, a spus sau a gândit. Cel dintâi tribunal din multele tribunale ale pământului si cerului este cel din interiorul nostru, între noi si „celălalt” pe care noi îl facem judecătorul nostru”. Judecătorul vede umbrele sufletului.
Umbra este prima cu care ne confruntăm atunci când începem auto-analiza. În psihologie se vorbeste despre relatiile dintre inconstient si constient: dominarea inconstientului de către constient care apare în stările de afect, de transă creatoare si duce la „înăltarea omului”, sau de dominarea inconstientul asupra constientului în cazuri patologice, care duce la proces de degradare, regresie. Învătătura crestină ne vorbeste despre constiintă ca fiind „judecătorul neadormit si aspru, care nu se poate cumpăra cu nimic si care se pronuntă asupra fiecărei fapte, arătând dacă aceasta este bună sau rea”. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Când Dumnezeu l-a făcut pe om, a sădit în fiecare judecata nemincinoasă a binelui si a răului, adică regula constiintei”, constiintă care nu dispare niciodată din sufletul omului.
Umbrele care se văd în realitate, sunt zone în care o lumină nu poate ajunge atunci când un obiect opac există între sursa de lumină si zona umbrei. Uneori jocul de lumini si umbre creează imagini surprinzătoare, care pur si simplu fascinează, alteori sperie. Dar, asa cum aceste zone de lumină si întuneric alternează vizual, lumea noastră spirituală este tot un joc de lumini si umbre care se combină într-un mod plăcut sau înfricosător. O astfel de umbră este considerată, de cele mai multe ori, a fi partea întunecată a sufletului. Ea nu este întunericul, fiindcă putem distinge ceva, pe când în întuneric în zadar orbecăim, nimic nu mai putem distinge. Umbra echivalează cu inconstientul personal descoperit de psihanalistul vienez Sigmund Freud (1856-1939). Astfel, ea contine tot ceea ce refulează cineva, respins fiind de supraeu. El a explicat aparitia manifestărilor nevrotice datorită refulării unor traume emotionale, ascunse în inconstient. A asociat astfel de continuturi refulate cu pulsiunile sexuale si agresive, făcându-i pe unii să creadă, mai în glumă, mai în serios, că Freud „a pus sexul în locul mintii”.
Lumea în care trăim este o lume ametitoare a jocului de lumini si umbre. Umbrele, precum o mantie, ascund universuri întregi ale sufletelor pe care noi nu le putem vedea, doar presupune, simti. De multe ori le căutăm în zadar, ele nu se dezvăluie, fiindcă omul zilelor noastre ascunde cu o strasnică dibăcie ceea ce nu vrea să se vadă si la care nici nu vrea uneori să renunte. Constientizăm, sau nu, că ele există în noi, vrem sau nu vrem să le înlăturăm. Multe umbre ale noastre le trecem în uitare, iar într-un final ele ajung să întunece sufletul nostru. Umbra poate juca si rolul invers: din întuneric (inconstient) este adusă la lumină. După o perioadă în care este găzduită în inconstientul sufletului, procesul aducerii la lumină poate fi dificil. Umbra poartă sub bratul ei cartea intimă a secretelor noastre, din care, cu mai mult sau mai putin curaj, scoatem câte un capitol la lumină. Asa se întâmplă, în adâncul sufletului unde se află lumini si umbre, binele alături de rău! Balanta se înclină când spre unul, când spre altul, timpul determină miscarea si miscarea determină schimbarea. Umbrele si luminile sunt cele care ne fac să trăim toată gama de emotii si sentimente, ele reprezintă „cromatica” sufletului, fiecare păcat îsi are locul în umbra sufletului, iar lumina dă sens vietii noastre, stiut fiind totodată că „omul istoric nu poate depăsi termenii dialectici ai existentei, da si nu!”
Mintea uneori nu poate întelege, nu poate cântări cât de bine sau rău este a scoate umbra la lumină, fiindcă timpul, cel care naste lumini si umbre adaugă tot mai multe evenimente care pot îngreuna bocceluta secretelor (umbrelor) din cartea vietii noastre. Secretul apare prin simpla trimitere a umbrei în uitare, deci sunt lucruri pe care noi le dăm uitării, ele devin secrete si pot purta pecetea păcatelor: dusmăniei, certei, geloziei, egoismului, neîntelegerii, spiritului de partide, invidiei, mândriei, minciunii.
Îmi amintesc de metafora atribuită de către poetul nostru Vasile Voiculescu (1884-1963), marelui Shakespeare: „Oceanule de geniu, ce-neci chiar si uitarea”, fiindcă „Poetul din Avon” scotea umbrele la lumină, alegând deznodământul prin moarte, ca o sinistră pedeapsă a păcatului făcut.
Trăim astăzi într-o lume de informatii si ispite, viata se schimbă de la o zi la alta, vin evenimente noi, necunoscute, emotiile sunt atât de puternice încât mintea nu face fată pentru a le înregistra, păstra si a le trimite în uitare. Ele se ascund în sufletul nostru, uneori ne protejează, deoarece altfel am fi captivii prea puternicelor emotii. Doar amintirea cu puterea ei ajută la scoaterea din uitare.
Uneori uităm ceea ce vrem sau ceea ce trebuie să uităm, pentru a face loc altor evenimente din viată. Uităm ce am vrut să uităm, dar stim cumva, că ceva-ceva am trimis în uitare. Acel ceva se sterge din memoria noastră, asa cum se sterge o urmă de pe un perete, prin zugrăvirea lui. Umbra ne devine prietenă în momentul în care acceptăm faptul că în noi există secrete care necesită a fi scoase la lumină. Inima si mintea vor lucra în acest scop. Zugrăveala va fi dată la o parte si vom încerca să luminăm urmele descoperite. Dacă vom înlocui umbrele cu lumini, înseamnă că ne-am luminat viata.
Pe parcursul celor douăzeci si patru de ore ale existentei, nu totul se înfăptuieste în acelasi fel; avem clipe luminoase, dar se ivesc si umbre. Oare de ce? Lucrează dialectica lumii - plusurile si minusurile se caută, se atrag, se anulează sau se resping. Artistii, de exemplu, în momentele lor de inspiratie, au clipe luminoase, despre care filozoful nostru Petre Tutea spunea: „Un gând luminează ca un fulger”. La fel si istoria, ne spune scriitorul austriac Stefan Zweig, în cartea sa Orele astrale ale omenirii: „Istoria pe care o admirăm ca pe cea mai mare poetă, cea mai mare artistă a tuturor timpurilor, nici ea nu este în permanentă creatoare. Si în acest « tainic atelier al lui Dumnezeu », cum o numeste Goethe cu veneratie, se petrec nespus de multe lucruri oarecare, banale, cotidiene. Si aici, ca pretutindeni în artă si în viată, momentele sublime, de neuitat, sunt rare [...] Asa cum în vârful paratrăsnetului se concentrează electricitatea întregii atmosfere, asa se adună, în cel mai restrâns interval de timp, o neînchipuită bogătie de întâmplări…”. Numerosi istorici au ajuns ca si Zweig, la concluzia că deznodământul bătăliei de la Waterloo i-ar fi putut fi favorabil nu lui Wellington, ci lui Napoleon: întârzierea cu două ore în adunarea armatei lui Napoleon pentru atac, încredintarea unui comandant lipsit de initiativă o manevră de importantă covârsitoare. În fine, Zweig presupune că ar fi putut fi altul rezultat bătăliei de la Waterloo, altul ar fi putut fi destinul Europei… Dar, iată, că au fost momente luminoase în viata lui Napoleon, dar au fost si umbre, momente prost inspirate. Se spune că a gresi este omenesc si din greseli se învată. Dar un conducător nu are voie să gresească, fiindcă în urma greselilor lui, suferă cei multi care l-au ales, i-au acordat încrederea, dar care, din păcate nu au văzut sau nu au dat importantă umbrelor sufletului său. Istoria ne-a oferit multe exemple.
Medicul, psihologul elvetian Carl Gustav Jung (1875-1961) considera că în inconstientul nostru există forte ce dormitează, si ele sunt gata să rupă zăgazurile tuturor perceptelor morale. Ceva, cineva la un moment dat întunecă mintea. Nu putem stabili, spunea tot el, care sunt deficientele constiintei epocii noastre, decât observând ce fel de reactii declansează ele în inconstient: „Puterile umbrei, precum primitivismul, violenta, dacă se ivesc la un număr mare de indivizi, ele se însumează, formează o masă care îsi alege conducătorul si care poate fi inconstient de responsabilitatea ce-i revine, si datorită inferioritătii sale, poate avea cea mai cumplită sete de putere. Umbrele sufletului lui determină suferinte si distrugeri”. Care ar fi remediul? Numai dacă individul este în stare să zdruncine putin ratiunea sa adormită si sentimentele sale umane adânc îngropate în suflet, se poate trezi constiinta si se poate face ordine în gândurile sale, spunea tot Jung. Atunci apare licărirea de sperantă, lumina îsi face loc în întunericul instalat… Iată de ce trebuie găsiti si alesi conducători morali! Din experienta vremurilor s-a ajuns la concluzia că dezvoltarea unei societăti, mersul si dobândirea unei civilizatii, a ordinii, s-a obtinut cu astfel de oameni. Important este efortul de a rationa într-o alegere. „Somnul ratiunii naste monstri” a strigat romanticul pictor spaniol Francisco Goya (1746-1828). Apropo de acest uzitat dicton, scriitorul român Octavian Paler (1926-2007) exprima părerea sa despre somnul ratiunii: „… Da, e adevărat, probabil. Dar si somnul dragostei naste monstri…”.
Sfintii Părinti spun că sufletul omului este precum ceara, materie care poate fi imprimată, modelată. Apelând la o analogie, spun: „asa cum ceara este făcută din polenul florilor, tot asa si sufletul este alcătuit din polenul virtutilor. Dumnezeu fiind Adevărul - Binele în sine, înseamnă că si sufletul, în intimitatea alcătuirii sale este lumină, o lumină care se poate îmbogăti prin fapte bune sau se poate micsora prin cele rele. […] tot astfel, fiecare dintre noi, cu partea de întuneric ascunsă în suflet ca o cetate întărită a satanei, alcătuim împreună, suflet lângă suflet, cetate lângă cetate, un regat al întunericului. În consecintă, asa cum un regat cuprinde în sine mai multe cetăti iar mai multe regate formează o împărătie, tot asa permitem existenta în lume a unei împărătii populate de demoni. Această antiteză a Împărătiei cerurilor, împărătia întunericului, este în fiecare suflet care trăieste păcatul într-o formă sau alta”.
Inconstienta oamenilor se va putea înlocui, sunt de părere unii, cu omul constient a fi autorul drumului său. Schimbarea se face din interiorul individului spre exterior, calitatea societătii începe a se forma deci, cu starea de spirit a individului. Scoaterea umbrelor la lumină se poate face cu efort, cu bunătate si cu dragoste de semeni. Există umbre, dar există si „universul de lumină”!
C. G. Jung încheie un articol al său intitulat „Bătălia împotriva umbrei” cu propunerea de a încerca extragerea de învătăminte din cele întâmplate în anii celui de - al doilea război mondial, articol ce contine idei generale aplicabile oricând si oriunde în lume: „Puterea distructivă a armelor noastre a depăsit orice măsură si asta obligă omenirea să-si pună întrebarea de natură psihologică: este oare starea spirituală si morală a oamenilor care hotărăsc folosirea acestor arme pe măsura enormelor urmări pe care le-ar putea avea?”
Raleigh – Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 3/27/2015 |
Contact: |
|
|
