Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


"Mâinile mamei" - roman in pregatire

Prizonierii - fragment

…..Cei care dezertau erau sectanti, comunisti, dar unii o făceau din prostie. Îi prinsese dorul de acasă ori de vreo mândră sau nu mai puteau răbda viata de război. Credeau că pot scăpa. Unii reuseau să se strecoare, altii erau prinsi mai departe de front.
Erau trimisi la batalionul disciplinar si ajungeau pe front în linia întâia. Rar
mai scăpa vreunul cu zile.
- Si cum te-au luat prizonier?
- Când s-a rupt frontul la Iasi toti au aruncat armele si au fugit care încotro
ca să scape. Tin minte că atunci m-am întâlnit cu conu’ Puiu Stroici, era cu
compania lui. M-a recunoscut si mi-a zis cu lacrimi în ochi: Am fost trădati,
Ilută. Păcat de tară si de copiii ăstia tineri.
- Si el cum de nu a fost luat prizonier? Chiar eram curios să aflu cum de a
scăpat boierul.
- Ei erau călări, si au fugit de puhoiul de rusi. Pe noi ne-au ajuns din urmă si
ne-au luat pe toti de-a valma.
- Si nu ati opus rezistentă? A întrebat cu naivitate Puica.
- Cu ce, cu mâinile goale? Fugea fiecare să-si salveze pielea. Ofiterii îsi
smulgeau epoletii, noi ne rupeam petlitele, ca să nu ne afle că suntem de la
jandarmi, că prinseseră pică pe noi. Ei, om mai vorbi si mâine seară, a spus
tata, observând că somnul ne dă târcoale.
- Păi cine mai poate dormi în seara asta? Spune-ne cum a fost în prizonierat.
- Mi-e teamă că o să visati urât de ceea ce o să auziti.
- A fost chiar asa de urât?
- Poate că a fost si urât, dar nu puteam crede că va fi asa de rău. Vorba
românească Nu-i da, Doamne, omului, cât poate să ducă.
- Dacă nu-ti face bine să-ti mai aduci aminte despre asta, renuntăm, a propus
Puica, cu o undă de regret în glas.
- De ce? Poate că e mai bine să stie cât mai multă lume ce se întâmplă atunci
când Necuratul le ia mintea oamenilor. Noi, care am trăit războiul, nu
credem că este pedeapsă mai mare de la Dumnezeu decât să se ucidă
oamenii între ei.
- Povesteai că vă goneau rusii din urmă si fugeati toti în toate părtile. Nu vă
puteati ascunde?
- Unde să te ascunzi? Nici în gaură de sarpe nu scăpai de tăvălugul rusilor.
Veneau cu tancurile, cu masinile, zburau pe sus avioanele. Ne-au înconjurat
si ne-au strâns grămadă pe toti. Mii de soldati si sute de ofiteri au fost luati
prizonieri. Ne-au încolonat si ne-au dus pe jos ca pe oi, sute de kilometri. Apă
ne puneam în gamelă când treceam pe lângă un râu sau un iaz. Nu ne
dădeau nimic de mâncare. Noroc că era porumbul în lapte. Când ajungeam
la un câmp de popusoi , ne împrăstiam si rupeam cât mai multi stiuleti.
Când găseam vreun bostan, ne băteam pe el. Suna goarna si ne lăsa timp
cam cât credeau ei că ne trebuie să iesim, după care mitraliau lanul. Aveau
rusii niste automate că băgaseră spaima în noi. Seara făceam popas si coceam stiuletii. Unii nu rezistau până la popas si îi mâncau cruzi, în special nemtii si italienii, care ni s-au alăturat pe drum. Peste noapte îi apuca burta si nu mai puteau merge. Cei care rămâneau în urma convoiului, bolnavi sau lipsiti de putere, erau împuscati fără milă. Îi cărau cu
schimbul, prieteni sau camarazi, când nu mai puteau nici ei, îi lăsau. Era unul
din Mitoc, îl rosese rău un bocanc, i s-a umflat piciorul si l-am dus în cârcă cu
schimbul, după aceea a făcut cangrenă si a trebuit să-l abandonăm.
- Si cât ati mers asa, pe jos?
- Până în sudul Ucrainei. Acolo ne-au urcat în trenuri cu vagoane descoperite
si am mers zile si nopti până la minele din Donbass. Când ploua, ne spăla
ploaia, când era senin, ne usca soarele. Nu aveai unde să te adăpostesti.
Multi au murit pe drum. Chemam însotitorii rusi care stăteau la capătul
vagonului. Asteptau să se convingă că mortul e mort, apoi ne puneau tot pe
noi să-l aruncăm din mers. Când am ajuns în lagăr, ne-au pus să ne
dezbrăcăm de tot si ne-au aruncat hainele care colcăiau de păduchi în foc.
Ne-au băgat la baie, ne-au tuns chilug si ne-au dat haine si încăltări de ale
lor, câte o ranită, o lingură si o gamelă. Ne-au tinut vreo săptămână la
suprafată ca să ne înzdrăvenim, apoi pe cei buni de muncă ne-au băgat în
mină, la scos cărbuni. Cel putin ne dădeau de mâncare pe săturate. Cât
arpacas, sfeclă si varză am mâncat acolo, mi-a ajuns pentru toată viata.
- Si cum a fost în mină? Ai rezistat?
- După cum vedeti. Scoteam cărbuni cu târnăcopul si cu lopata, ca la
începutul mineritului. Îl căram apoi câte doi cu targa până la vagonet. Am
fost prins odată între două vagonete si numai Dumnezeu m-a scăpat cu zile.
Cu zile, dar si cu reumatism de la apa prin care mergeam. Nici noaptea nu
reuseam să ne uscăm picioarele. Săpam uneori într-o galerie, se surpa
peretele si rămâneau acolo câte douăzeci-treizeci de prizonieri. Nicego,
kopaem v druguiu storonu(nu-i nimic, săpăm în altă directie) spunea
nacialnicu’ si-i lăsam acolo, îngropati de vii.
- Si cum ai scăpat? Nu a mai putut să-si înfrâneze Puica curiozitatea.
- Tot Dumnezeu a avut grijă de mine. L-am întâlnit acolo pe Slabu, un
prizonier de loc din Sârbi, de lângă Săveni. El vorbea bine ruseste si era
perevodciku’ nostru. Era cel mai mare peste prizonierii români. Fiecare natie
avea translatorul ei. Slabu mi-a spus cum să mă prefac bolnav. S-a dat apoi
peste cap ca să mă scoată la suprafată, înainte de a se elibera un lot de
prizonieri, să mă trimită si pe mine în tară. La suprafată eram un fel de om
bun la toate. Aduceam alimentele de la depozit, căram lemne, apă. Au pus
ochii pe mine vreo două haziaci pieptoase, care m-ar fi vrut de bărbat.
Noroc că a venit ziua plecării si am scăpat cu bine. Slabu m-a ajutat să plec
ca să-i spun sotiei lui că e în viată si o să se întoarcă când va putea. Ne-au
dat o spravka(adeverintă) la mână, o putiovka(foaie de drum), ne-au urcat
iar în tren si ne-au trimis în tară. Nu mai erau soldati cu automatul cu noi, că
doar nu era nimeni nebun să rămână la ucraineni, ci doar un delegat pe
vagon care ne-a însotit până la granită. De acolo ne-am descurcat fiecare
cum am putut. Românii nostri ne-au primit foarte bine. Pe tren călătorii ne
dădeau fiecare din mâncarea pe care o avea, bani, ne rugau să le povestim
prin ce am trecut si nu mai conteneau să ne căineze. Peste un an a venit si
Slabu. Am rămas prieteni pe viată si de atunci vine mereu la noi de hram, iar
eu trec pe la el de fiecare dată când am drum la Săveni.





Mihai Maxim    3/3/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian