Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De ziua Ortodoxiei.

Duminică 1 martie. Pare a se înprimăvara, desi ziua începe în cenusiul norilor, dar încălzirea, cu câteva grade, a temperaturii, dă speranta că “Babele” se vor plimba cu umbrele de soare. Mă pregătesc să merg la Biserică, însă înaintea plecării, mă las învăluită de mângăierea magică a aripilor Îngererilor, veniti dinspre crângul meu cu salcâmi înfloriti , de acolo, unde Cuvântul Lui Dumnezeu întrupat în OM, a dăruit Dreapta Credintă, Dreapta Vorbire si Dreapta Făptuire. Crângul meu, sfânt, mereu proaspăt, este trăirea în Rugăciune si în bucuria de a-i multumi LUI Dumnezeu pentru că mă ajută să exist si mă învată să fiu un bun crestin.

Plec cu lumina revărsată de o dimineată sfântă, cu inima bucuroasă. Dintr-odată, am simtit că lumina, care mă înconjura, a început să pălpâie. Ajungând în fata bisericii, sub ochii mei, se desfăsura o scenă absurdă. Un domn, cu un scăunel, pregătit, pentru a se aseza comod, la cersit, înjura, blestema, preocupându-se de găsirea unor pietre, în afara bastonului, cu care să îsi asigure perimetrul exstential, împotriva unui un cătel, “foarte guraliv”, care îl lătra, cu vehementă, pentru că îi ocupase locul, unde preotii si enoriasii obisnuiau să îi dea de mîncare. Lumea intra netulburată în biserică. M-am apropiat de domn, i-am transferat niste bani, de acoperire a nevoilor sale materiale, pentru care venise si l-am rugat să stea linistit, pentru că atunci câinele se va potoli.

Spre surprinderea mea, m-a tratat verbal, ca pe câine, aplecându-se, în acelasi timp să mai culeagă o piatră, pentru a îndepărta “jivina”, care dând din coadă, se apropiase de noi. Oamenii din jur se uitau cu dispret la mine iar eu recunoscându-mi greseala, am mângâiat câinele, l-am trimis acasă si am intrat rusinată în biserică. Asa, am încheiat prima pildă a zilei.

Am intrat în biserica, ticsită de lume. Agitatia si zgomotul acopereau glasul preotului, care propovăduia dreapta credintă si smerenia, citindu-ne, în final, o cerere a înaltilor prelati, ai Patriarhiei Ortodoxe Române, aceea de a sprijini, bisericile sărace, cu donatii, pe care să le punem la icoanele, proaspăt sfintite. Se făcea o chetă, pentru sprijinirea celor, aflati în nevoi.
În multimea, care se înghesuia să apuce anafura, mă simteam ca o minge de ping-pong, dată dintr-o parte în alta. Am ripostat, dar mi s-a replicat să nu mai fiu asa de nevricoasă, doar sunt în biserică. M-am asezat la miruit, la o coadă atipică (intra cine putea, ieseai împins). O doamnă mă îmbrâncea insistent, dorind să mă dea la o parte, dar nu putea, pentru că eu eram împinsă, în sens opus vrerii ei, de către cei asezati de cealălaltă parte a mea. Am iesit din rând si luînd-o, de brat, am invitat-o să treacă în locul meu. Atunci, a erupt vulcanul din ea si desi eram la câtiva pasi de preotul care ne miruia, mi-a trântit a doua lectie educativă: “Cu ce drept, faci ordine în biserică? Ia mâna de pe mine, nu-ti e rusine?” fiind gata să mă plesnească. Cineva din spate îmi soptea: “lăsati-o în pace”, dar eu mă blocasem si tot repetam cuvintele: “Vă rog, treceti, în locul meu!” Imposibil să o fac să tacă. Atunci am spus cu glas tare: “Îmi cer iertare de la Dumnezeu si de la Dumneavoastră Doamnă. Mă iertati? Mi-a răspuns, încărcată de ură:”Eu, vă iert, dar Dumnezeu, nu vă va ierta!” A trecut, bombănind, în fată si victorioasă, a primit mirul. Când am ajuns si eu în fata Preotului, m-am spovedit si l-am rugat să se roage alături de mine, pentru iertarea păcatelor, făcute în acel moment. Preotul a dat din mână, ca si cum mi-ar fi spus: “Vezi-ti de treabă si nu băga în seamă întâmplarea!”

În drumul, înapoi spre casă, mergeam de parcă adunasem pietre de moară, cu care mă chinuiam să îmi continui urcusul meu către spiritualizare. Revedeam drumul pilduitor al Mântuitorului si mi-am spus că acesta este drumul, pentru care trebuie să mă rog să îl pot duce, cu bine până la capăt, iubindu-mi aproapele. În mintea mea se rostogoleau imagini si gânduri, care mi-au aprins beculetele unei noi întelegeri, pentru întâmplările petrecute. Oare cele două personaje, nu jucaseră rolul învingătorilor, care îsi cunosc interesul, îsi urmează drumul propus si îsi ating scopul, fără să le pese de mijloace, asa cum spunea Machiavelli?

De ce să mă fi supărat pe ei? Psihologia învingătorului recomandă să fie eliminate negativismele, pe care le întâmpini si să alegi din orice actiune, dintr-un întreg, “felia” de frumos si bine, cu alte cuvinte, ar fi trebuit să admir atitudinea cersetorului, pentru ideea de a-si aduce un scaun, la doamna grăbită, să admir vitejia iar în fata celorlalti să mă închin si să-i respect pentru buna lor educatie, datorită căreia au învătat să tacă.

Mi-am reamintit atâtea episoade, în care “învingătorii nostri, de fiecare zi” au ajuns, nu pentru calitătile lor reale, ci prin sprijinul subtil, oferit de multimea miloasă, care tace de frică, de teama de a nu-si face rău siesi sau familiei, din indiferentă, din necunoastere, din lasitate si mai ales, din lipsa Credintei adevărate; acea Dreaptă Credintă, despre care “ se făcuse vorbire” în slujba bisericească, a neuitatei zile a Ortodoxiei.

Uneori, fără Dreapta Credintă, se poate interpreta rolul de dreaptă vorbire, dar făptuirea este scâlciată. Deobicei, însă, fără credintă, atât vorbirea cât si făptuirea sunt seci si nu ajută urcusului, spre spiritualizare, dar cuiîi trebuie să se chinuiască pentru a-si curăta spiritul?.
De fapt, am înteles, datorită întâmplărilor acestei zile, , ceeace intuisem de atâta timp, în sufletul meu românesc: că societatea noastră este împinsă spre drumul prăpăstios si mlăstinos al unui viitor cenusiu.

Ajunsă acasă, m-am retras în coltisorul meu, cuminte, unde Sf. Arsenie Boca m-a ajutat cu îndemnul, rugăciunii Sale:
“ Doamne, cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi: Pune foc temnitei în care Te tinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor si fă lumină sufletelor noastre.”











Maria Vrabete    3/2/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian