Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Golănia

„Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voieste a se reorganiza,
decât a da frânele guvernului în mâinile parvenitilor.” – Nicolae Filimon

Am vorbit în trecut despre obrăznicie, despre tupeu, dar parcă am avut o jenă să vorbesc despre golănie si golani. Si aceasta din cauză că apelativul de „golan”, atribuit indivizilor cu un comportament stânjenitor pentru oamenii cu bun simt, avea în vremurile trecute o mare gravitate. Acum optica s-a schimbat, numărul unor astfel de indivizi, cu un astfel de comportament, a crescut simtitor.

Golan, conform dictionarului este omul fără ocupatie, care bate toată ziua drumurile fără să facă nimic util; se mai defineste omul sărac, cersetor, zdrentăros, care nu are cu ce se îmbrăca, nu are preocupări serioase; om de nimic; derbedeu; secătură. Nu este cazul golanilor vremurilor noastre. Golanii zilelor noastre au treabă, sau se fac că au treabă, fac politică, se lăcomesc la avut, prea putin îi interesează binele tării lor, prioritar le este binele personal si al clanului din care fac parte.

Golan a mai fost numit si manifestantul anticomunist care a participat la fenomenul Piata Universitătii denumit si Golaniada, eveniment de masă petrecut în perioada 22 aprilie-15 iunie 1990, cotată ca cea mai mare manifestare anticomunistă din Europa de Est, determinată de nemultumirea fată de evolutia vietii politice din tara noastră, după evenimentele din decembrie 1989. Din ură si de teamă, Ion Iliescu a fost cel dintâi care s-a referit la cei din Piata Universitătii folosind termenii jignitori de „golani” si „huligani’, chemând muncitorii din mine, cu ajutorul cărora a înăbusit miscarea anticomunistă. A fost momentul când balconul Universitătii a avut rolul unei tribune a democratiei si când, paralel cu acest eveniment, securitatea si-a reîncărcat armele. Multe personalităti de valoare au vorbit de la acest balcon, printre care si filozoful, eseistul Petru Cretia: „…În al treilea rând vă instig la dobândirea unui cadru constitutional, care să descătuseze fortele vii ale tării, pe oameni buni, pe oameni cinstiti, pe oameni drepti si curati, talentati si priceputi, pe cei care pot face o tară nouă, mai dreaptă si mai curată. Este vorba de oameni pe care nimeni nu-i poate minti, nici înfrica, nici cumpăra. Sunt aceia pe care-i reprezentati aici, cu atâta stăruintă, cu atâta dârzenie si cu atâta lumină. Acesti oameni dau în clipa aceasta si dincolo de orizontul ei, sensul si nobletea acestei adunări. Trăiască libertatea!”. Personalitătile, tinerii plini de sperantă numiti golani de către Presedintele tării de atunci, au adoptat porecla si au transformat-o în renume, chiar multumindu-i în derâdere lui Iliescu pentru cuvântul cu care i-a taxat, întrucât importante universităti din lume s-au declarat, în acele zile, „universităti de golani”. Scriitorul, diplomatul Alexandru Paleologu a scris o carte după acest eveniment, intitulată „Ambasador al golanilor”, fiind la acea vreme ambasadorul tării noastre la Paris.

Privind din punct de vedere istoric, avem motive să ne simtim mândri că apartinem acestui popor care si-a păstrat identitatea sub cele mai cumplite urgii, a dat lumii personalităti stiintifice si artistice de primă mărime, distinsi profesionisti în toate domeniile si s-a remarcat printr-un bun simt de exceptie. Acest dar a fost atribuit cu prisosintă în această lume, fiind acea putere de a judeca si a distinge ce este adevărat de ceea ce este fals. Si poate nu pentru că unii au o judecată mult mai bună decât altii, ci datorită faptului că existând căi diferite de gândire, se alege calea cea bună, căci „nu este de ajuns să ai un creier bun; principalul este să te servesti bine de el”, după cum nu este de ajuns să ai o simtire bună, dacă nu se relevă prin fapte.

De sufletul poporului român, acea parte nevăzută si luminată, s-au interesat multi cronicari, psihologi, filozofi, istorici. Au scris despre specificul lui: Nicolae Iorga, George Călinescu, Rădulescu-Motru, Eminescu, Cioran, Eliade, Mircea Vulcănescu, Blaga, Mihai Ralea, Tutea si altii. Rădulescu-Motru chiar opina: „cunostinta sufletului unui neam este o serioasă operă de stiintă”. Până si străinii au analizat sufletul acestui popor si citez doar spusele poetului, diplomatului spaniol Romon de Basterra (1888-1928): „Nici la bucurie, nici la durere, nu-si pierde firea. Îsi păstrează în orice împrejurare o atitudine senină si cumpătată: ca si cum firea lui gingasă de om din popor ar fi rodul unei întelepciuni blajine si zâmbitoare''. În discursul său rostit în limba română cu ocazia inaugurării Universitătii românesti de la Cluj (1920), printre altele spunea: „Dar ce vitalitate nemaipomenită vă însufleteste neamul! Cât adevăr în proverbul românesc care spune că „Românul nu piere!”.

Cu toate aceste frumoase consideratii scoala românească nu si-a mai făcut datoria în ultima vreme, ignorând educatia, iar influenta extrem de nocivă a sistemului comunist si-a pus amprenta vizibil asupra unei părti a tineretului de atunci. Constantin Noica scria despre tineri, în acel timp, întrebându-se ce simt ei pentru tara lor si spunând: „Nu stiu câti sunt… au rafinamentul indivizilor crescuti în culturi decadente – si dezgustul lor doare, umileste si place”, concluzând că nimic nu se poate clădi cu indiferenta tinerilor. A fost o etapă cu tineri blazati, dezorientati. Au fost si unii care s-au orientat rapid si au profitat de „originile lor sănătoase”, dobândind functii si diplome. Fenomenul a continuat si după căderea comunismului, s-au distribuit o multime de diplome prin intermediul universitătilor particulare, de stat, si mii de doctorate s-au obtinut, cele mai multe fără dăruire, osteneală si merit din partea scolitilor, calităti necesare si cunoscute în vremurile de demult. S-a instituit smecheria, de asemeni furtul intelectual, dar si cel material, cu alte cuvinte golănia care întruchipează cele mai perverse metode în actiune si comportament. Golănia s-a născut, s-a cultivat si s-a dezvoltat precum ciupercile, în familiile comunistilor si securistilor, adică a celor care detineau puterea si, din familii si scoli a trecut în sferele institutionalizate ale statului, acolo unde totul se subordona politicului. Imoralitatea, josnicia, mitocănia, mârlănia, impostura, hotia, chiar si prostia mascată de smecherie, au format un buchet de trăsături ale caracterului. Avansarea în ierarhia publică, de cele mai multe ori, cerea si cere si în prezent, lipsa de omenie, atribut indispensabil golăniei.

Astăzi golănia o întâlnim mai peste tot, în expuneri publice, dar si în cele private; limbajul folosit în vorbire dar si în scris este de multe ori un limbaj golănesc, de mahala, după mediul în care se trăieste. Manifestările de golănie au devenit frecvente în viata cotidiană si mai dureros este că ele trec drept normale. Că acestea lezează bunul simtul al oamenilor corecti si cinstiti, nu interesează. Nimeni nu se ocupă de admonestarea manifestărilor de golănie, în opinia unora ele chiar dau „culoare vietii”. Băscălia, jignirea si smecheria triumfă, devine contagioasă si considerată model de vietuire si de lansare. Atât vorbele cât si faptele îi oripilează pe cei cu bun simt. Ei, si? îi auzi pe unii răspunzând. De câte ori nu rămânem perplecsi în fata unor expresii sau a unor făptuiri? Ei, si?... Atitudini de acest fel sunt considerate cheia succesului si se cer copiate rapid, fără nici un filtru al ratiunii, de către toti aceia care ajung să vadă în josnicie modul de a ajunge în top, la bunăstare. Ei, si? Mi se fâlfâie! - Si atunci ne întrebăm: de ce oamenii de valoare, educati si cu bun simt se dau la o parte? Fiindcă la vorbele întelepte ale unuia, sare sleahta de golani si… muscă! Se poate trăi într-o astfel de societate? Nu suntem singurii pe glob, mentalitatea golănească a pătruns în multe societăti. Cine este de vină? – Tot oamenii societătii care nu intervin, pentru a nu se ajunge la distrugerea sufletelor oamenilor cinstiti. Biblia ne învată: „Cum e cârmuitorul, asa-i sunt si cârmuitii”. Adică, după cârmuitorii pe care i-am avut…

Făcusem cândva aluzie la romanul „Ciocoii vechi si noi” sau „Ce naste din pisică soarece mănâncă” a lui Nicolae Filimon, scriitor care a realizat o frescă a societătii românesti de la începutul secolului XIX, perioadă care a marcat serios viata tărilor române – sfârsitul domniei fanariote si revenirea la domnii pământeni -, cel care a căutat, după propriile-i mărturisiri, precum Diogene, oameni cu simtăminte nobile si cu inima de adevărati români, sperând că vor putea face mult bine patriei lor; „Acolo unde credeam că voi găsi toiagul, am găsit ignoranta întronată, invidia, mândria, lăcomia si alte păcate mortale…”, scria autorul si mai amintea: „Cu două mii de ani înainte de a lua scriitorii pana în mână, Platon spunea: ca un om să poată deveni cetătean onest, mai întâi de toate trebuie să fie bine crescut, cu frică de Dumnezeu si toată viata să trăiască înconjurat de oameni virtuosi si drepti”. În capitolul „Ce dai să te fac ispravnic” specifica: „Să spunem că în timpii aceia, ca în toti timpii, jafurile si mâncătoriile nu se făceau asa de-a dreptul. De la domn până la zapciu, toti pe atunci furau cu mijloace delicate si cu o iscusintă atât de mare, încât hotul îsi asigura inviolabilitatea si nu se expunea la umilire”. Toti slujbasii mari si mici îsi aveau „prepelicarii” lor (a se întelege rasa de câini de vânătoare de talie mare, folosită pentru vânat mic) care căutau vânatul si-l aduceau înaintea vânătorului ca să-l „jumulească”. Si de aici începea filiera… În acest mod Postelnicu (titlu de boier în Tara românească si în Moldova) l-a initiat pe Dinu Păturică (personajul principal) în hotie. Interesant este dialogul dintre cel venit după o slujbă si „initiatul” Dinu Păturică. În pledoaria către cel venit să obtină locul de ispravnic la un judet, Păturică strecoară ideea, ca o conditie de a dobândi - „chiverniseala cu orice pret”. - Cu alte cuvinte să furăm, să jefuim? întreabă postulantul. - Si de ce, nu? răspunde initiatul. Când îl întreabă de mustrare de cuget, i se oferă răspunsul: „Această slăbiciune să o lăsăm pe seama femeilor cu istericale, iar noi, bărbatii, să facem ce face toată lumea […] Cunosti prea bine cum stau lucrurile în ziua de astăzi: ai bani, esti tare si mare; esti sărac, nu te bagă nimeni în seamă”. Si postulantul, indignat oarecum de judecata lui Păturică, îi întoarce spatele si pleacă, iar Păturică în loc să se simtă umilit, insultat, zâmbeste siesi si gândeste: „Iată un nebun precum nu am mai văzut!”. A fost una dintre perioadele de care amintea mai târziu Rădulescu – Motru: „când neamul românesc era silit să se îmbrace în hainele unor culturi nepotrivnice firii sale”.

Într-un articol recent publicat în pretiosul ziar Deutsche Welle, se afirmă: „România nu e de azi de ieri o tară agresată si cotropită de mârlani. Si nu e singura. Iar Occidentul, care nu-i doar un spatiu al libertătii, ci si al legilor si regulilor consimtite si împărtăsite, în fata cărora sunt toti egali n-are cum să rămână indiferent. Atâta doar că are tot mai multă treabă să facă fată ostirilor de topârlani de te miri unde, care consideră că Uniunea Europeană e destul de slabă si de abulică spre a fi smecherită de niste coate-goale, luată cu asalt si pusă pe butuci de niste mate-fripte”. Să înteleagă tot omul!
Cu gândul la cele spuse de Nicolae Filimon, redau un poem intitulat „Caut un om”, din noul volum de versuri pe care-l pregătesc:

Cuprinsă de furie / mi-am izbit tâmpla-n perete. / Am văzut sticletii gândului / sărind si lovind / peretii odăii. / Am auzit glasul ceasornicului, / despre timpu-n care trăim, / în limba lor clipele vorbind. / Cu o lanternă în mână am iesit afară. / Nici tipenie de om! / Atmosferă bizară. / Doar frunzele copacilor atârnau pe crengi, / de lumina rece a lunii luminate, /tremurând ca niste mici fiinte / mute si nevinovate… / M-am oprit si am vrut să strig: / „Caut un om!” Da!, un om as fi căutat, / desi bănuiam că în acest timp, /„omul” nu putea fi aflat. / Am luat pietre în mâini / si-am lovit în ziduri cu mânie. / Un sobolan în noapte fugea, / între drumuri mai cumpănea; / trupu-mi de teamă si scârbă / ca un ocean se zbuciuma. / Si-atunci am strigat: „Caut un om!” / Indivizi obositi, / unii de muncă, altii de dragoste / din case au iesit, în jurul meu s-au adunat. / Crezându-mă nebună, / bineînteles că nimeni nu a căutat. / Unde să-l fi aflat?


Raleigh Carolina de Nord






Vavila Popovici    2/8/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian