Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Poezia lui Vasile Popovici

Poezia dominată de nonsens are logica ei formală, asa după cum Mallarmé în Divagationis considera că „prin creatie poetică se creează conceptul unui lucru inexistent.” Este spatiul si toposul poeziei pure unde versul poate dobândi un „echilibru miraculos si foarte sensibil între forta senzuală si cea intelectuală a limbajului” afirmă Paul Valéry.
Sensul propriu, poetic este captat de nonsensul liric cu mare deschidere polisemantică, prin formula magică obtinută în actul creator.
În poezia dadaistă, suprarealistă si urmuziană se pot găsi exemple care cultivă nonsensul, dacă ne referim la date actuale, fără a aborda Antichitatea, Renasterea, Modernismul etc. desi Hugo Friedrich în Structura liricii moderne afirmă că „imperiul poetic al spiritului modern e lumea reală ferecată de el însusi, care nu există decât în virtutea cuvântului.”
Sunt doar câteva păreri, ca un fel de preambul la cartea de versuri OBSESIA NONSENSULUI a poetului Vasile Popovici, apărută la Ed. PIM, 2014, Iasi.
Cutremurat „de obsesia nonsensului!/ Până la obstinatie!/” Vasile Popovici este un poet reflexiv, stăpânit de irealitatea modernă a omului metafizic, adresându-se Divinitătii, chiar luându-o în răspăr, în sensul delimitării religiei si a-l pune pe om să aleagă între veacul de acum sau eonul perisabil de veacul ce va să vină ori eonul vesnic, împărătia cerurilor.
Vanitas vanitatum et omnia vanitas este începutul Eclesiastului si în continuare…este textul asezat în fata volumului de versuri, sugerând opozitia dintre eternitatea Creatorului fată de efemeritatea omului.
Temele si motivele literare abordate sunt aproape aceleasi ca si-n celelalte volume de versuri ale autorului.
Timpul este unul fantastic, dacă ne referim la Facerea (Făcutul cum zice poetul) de dinaintea lumii: „Făcutul,/ dacă-i prost făcut,/ de ce-l mai faci,/ să fie prost?!/ Te-ntrebi retoric,/ reflexiv,/ dacă făcutul are-un rost…(Făcutul).
La polul opus Facerii, se află Judecata de pe urmă care va veni la Vremea de Apoi (dacă va mai veni!/,ceea ce l-a tinut pe Om într-un exil perpetuu pe Pământ: „Dacă nu-l găsesc/ pe Dumnezeu,/ dincolo în dumnezeirea/ Lui,/ cui a folosit exilul/ meu/ pe fata pământului?!”(Dacă).
Poetul este într-un continuu dialog cu divinitatea, certându-l interogativ pe Dumnezeu, trăirile sale terestre dobândesc răsfrângeri cosmice si abisale.
Fire poetică incomodă, poet al universului si al absolutului, Vasile Popovici este în acelasi timp si un poet al îngerilor, neuitând Facerea si Apocalipsa, teme abordate aproape în fiecare volum de versuri. Semnificative sunt poeziile Uciderea… îngerilor care aminteste de poezia Paradis în destrămare de L. Blaga: „Prea multi îngeri are cerul,/ peste cât prevede schema/ si mi-oi întreba Divinul/ cum va rezolva problema?!(Prea multi îngeri). Dincolo de cuvânt unde apropierea de L. Blaga este si mai evidentă, poetul luminii si misterului afirmă că lumina Raiul provine de la flăcările Iadului: Lentile concave, Cad stele ( eminesciană prin sintagma aceleasi stele): „Ca pomul cu granate încărcat,/ e cerul presărat cu stele/ ce cad, si cad în nopti senine,/ plutind deasupra casei mele.//Aceleasi stele de deasupra casei/ le voi privi de dincolo de mine,/ de voi avea priviri sub pleoape,/ sub zodiile din calendele divine.”(Cad stele), Gând dedus(amintind de barbianul ceas dedus), E-atât de divin etc. Unele teme ale poeziei blagiene ca: dimensiunea metafizică a artei expresioniste, relatia permanentă a eului poetic cu cosmosul, sentimentul metafizic, raportarea la formele originale ale lumii, profetismul si viziunea apocaliptică se regăsesc si în poezia lui Vasile Popovici.
Poet al transcendentei, în acelasi timp este si poet al emergentei ( cuvântul se regăseste cel putin în 7- 8 poezii). Curând voi trece : „Mai ninge alb imaculat peste tăceri;/prea multe n-au rămas a se mai spune;/ voi trece incognito-n altă lume,/ matusalemic, emergent din azi în ieri.”, Emergentă: „…Prin emergentă, eu de mine m-am desprins;/ în loc de orizonturi, văd întinsul necuprins.”, Transcendentă: „Sub nucul încă-n sevă, dar îmbătrânit si el,/ ce-si varsă peste mine umbra cu dezinvoltură,/ realizez cum gândul si ceva în plus mă fură,/ trecându-mă prin emergentă-n universul paralel…”, multiversul – multimea ipotetică de mai multe universuri posibile( inclusiv universul în care ne aflăm) este prezent la Vasile Popovici în poeziile Poete!!!: „…Din chinuri clasice e slobozit azi versul/ atât „imaculat” si „liber”, si propice/ în a percepe apolinic multiversul/ (ca să-l invoc pe Robert Lanza si pe Nietzsche).”, Lăsati-mă: „…Lăsati-mă si fără semnul cristic pus la cap,/ lăsati-mă cu mine-n nefiintă să încap,/ să mă privesc, - un alter ego -, „il spiritus”,/ din lumea paralelă din „multiversus”.
Poetului nu-i sunt străini termenii stiintifici, ideile si teoremele din fizica lui Einstein cu teoria relativitătii: „Atât de simple-s zilele si-atât scurtate,/ că dup-un ceas de ziuă se si face noapte, de parcă cu-alte reguli, Providenta/ ne socoteste si ne tine evidenta.// Prea relativă-i teoria cu m.c.˛,/ prea-s paradoxurile-n rang de postulat;/ nici n-apucăm să conjugăm verbu-„am trăit”/ la viitor unu si doi, c-am si murit.”(Einsteiniană) si CERN(Organizatia Europeană pentru Cercetare Nucleară) care cercetează particulele elementare, „veriga lipsă”, bosonul Higgs cunoscută sub numele de „Particula lui Dumnezeu”, si teoria monadelor lui Leibniz.
Poet de o mare fortă creatoare, dilematic si controversat îsi ilustrează autoportretul liric prin temele si motivele poetice fundamentale pe care le abordează, este un iscoditor si căutător al tehnicilor si rimelor noi cu o viziune initiatică si arhetipală în construirea propriului univers liric. Exemplificăm prin ultima strofă din poezia Neretorică, unde imaginea omului ca individ este multiplicată în diferite chipuri si ipostaze: „Nativul meu din mine, aprioric,/ ca o Golgotă suspendată-i răstignit;/ mă-ntreb imperativ, ci nu retoric:/ în mine, în mine câti o fi trăit?!”
Influentarea subliminală a eternului vizează timpul fantastic dar, si pe cel a logosului în unele poezii precum: Sunt aschie sărită: „Din Trunchiul Timpului sar aschii nu departe/ de trunchiul meu în care se înfige barda,/ nu să, Rodin mă dăltuiască în Montmartre,/ ci mai degrab' străpuns adânc cu halebarda.// Din Trupul Timpului sunt aschie sărită/ în univers ce se extinde meteoric;/ mă voi întoarce din celula infinită/ în starea cea dintâi, în haos aprioric.”, Sala de asteptare, Păsesc cu teamă, Sapă timpul peste tot, Praguri peste ani etc.
Asa cum afirmam si într-o altă recenzie, livrescul si influentele din marii clasici ai poeziei noastre reprezintă un lucru benefic si de bun augur în poezia lui Vasile Popovici. Deosebit de frumoase sunt poeziile: Te voi căuta (eminesciană), Îmi amintesc (cosbuciană), Încă…(blagiană), Strengăreste (cosbuciană), Taine (argheziană) etc.
Detinător al unui univers poetic inconfundabil, Vasile Popovici este un poet matur, pe deplin format, convins de marea putere creatoare a gândului si cuvântului.
Vasile Popovici mărturiseste un destin poetic asumat, mai ales prin triada trecut, prezent, viitor, dispunând de o rară fortă imaginativă, prin redescoperirea altor orizonturi axiologice si ontice dispusă să redea o alchimie poetică, redudantă, fiind pătrunsă de un lirism meditativ si intelectualizat.
Logosul poetic este insolit, vizând un discurs logic voit modern în canoanele artei traditionale.
Poezia lui Vasile Popovici sălăsluieste în fiecare anotimp, în pasărea unică (rugăciunea) care zboară cu aripile întoarse spre zenit, subliniind înăltarea, dar si decăderea, din trauma personală care a avut loc cândva, după cum însusi mărturiseste, de care suntem convinsi că i-a potentat misterul poetic, dacă ne-am aminti numai de Blaga.
Poetul păstrează în suflet satul natal ca loc al vesniciei, al elanului cosmic si al marii frenezii lirice.






Constantin Mănută    2/3/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian