Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cornel Ciomazga - Fereastra prin care intri spre uimire, pentru a te intoarce straluminat

Cornel Ciomazga s-a nascut la 28 martie 1956, in preajma Manastiri Neamt.
A lucrat foarte de tanar in diferite munci, apoi a studiat regie teatru si film, iar ca autodidact convins a continuat cu studii de psihologie si teologie.
A debutat sub pseudonimul Cornel Cupsa, publicand intre anii 1980-1990 tablete satirice, eseuri si versuri.
Dupa 1990, a lucrat in redactiile mai multor publicatii, la radio si televiziune, obtinand mai multe premii si distinctii romanesti si internationale.
Este realizatorul primului format de talk-show din Romania.
Din 2002 s-a retras vremelnic in chiliile unor manastiri unde a realizat aceasta “Lucrare”.


Ne-ajunge, dramatic, din urma, o varsta cand taisul ascutit al unei intrebari, aparent banale, reclama un raspuns dureros, dar curat ca tipatul unui nou nascut. Raspuns implantat pana-n prasele in carnea de lumina a trupului propriei noastre sinceritati.
“Incotro ?”, iata intrebarea ce se-nfige in coasta sufletului, asteptand raspunsul. Lacrimi sau zgura ? Lumina sau intuneric ? Dumnezeu sau Diavol ?
Paradoxal, toate raspunsurile tin de dat-ul fundamental, dintru inceputuri, omului: Libertatea deplina de a alege.


Pe domnul Cornel Constantin Ciomazga intrebarea aceasta l-a ajuns din urma acum doisprezece ani cand, descoperind cateva fapturi evadate din “dramatica lor realitate”, s-a regasit pe sine, evadat din propria-i realitate. A ramas o vreme in intersectie, cu raspunsul nedecis scormonindu-i maruntaiele sufletului. Apoi a ales lacrima, lumina, Dumnezeu. {i astfel s-a nascut “Lucrarea”, pe care, cu smerenie si bucurie ne-o propune si noua, de data aceasta sub forma unei carti, la randu-ne fapturi evadate din dramatica noastra realitate, apatici marsaluitori in cerc, ametiti de intrebari fara raspunsuri, asteptand un bob macar din lumina Duhului sa ne salasluiasca sub frunte. Sa ne lumineze adevarul din noi, cum inaintea noastra a asteptat si s-a luminat intru adevar autorul insusi al “Lucrarii”.

O carte ce trebuie citita cu sufletul

Ce este de fapt Lucrarea”, volumul domnului Ciomazga, lansat de Editura “Ziua” in Postul Sfintelor Pasti ?
Chiar daca incercam un raspuns, nu putem fi siguri ca el este complet si definitv caci, citind si recitind cartea, descoperim, redescoperindu-ne, ca fiecare, intr-o masura mai mica sau mai mare, intr-o forma sau alta, traim infinita experienta a unui fiu risipitor de libertate. De aceea, orice graunte recastigat din aceasta merita jetfa.
“Lucrarea” este o carte de invatatura crestin-ortodoxa, scrisa intr-un limbaj melodios, construit, perceptual, pe doua nivele: unul comunicativ, pur si simplu, celalalt subtil, incarcat de simboluri. Exista insa si un al treilea nivel: cel a tainicului, care, fara a-i percepe dimensiunile concrete, ii simtim lucrarea. Acesta este limbajul palierului sacru, cel ce zideste, cel ce modeleaza. Cel mai important, caci el se adreseaza inimii. Locul in care ne retragem pentru a fi doar cu El, Domnul Mantuirii noastre, fata catre fata, dezgoliti de toate ascunzisurile firii.
Pentru a o intelege, cartea domnului Ciomazga trebuie citita cu sufletul. Ea ne invata cum sa recuperam din noroi, din lumea de zgura in care traim, fiecare graunte de libertate daruit de Dumnezeu. Este o pestera, o groapa sau o catacomba sacra, un spatiu claustrant, in care intram pentru a da lupta cu Diavolul, unde putem pierde razboiul sau de unde putem iesi inteleptiti, pe o fereastra de lumina, chemati de inger, asa cum sugereaza si coperta volumului. Este mormantul, in intunericul caruia coboram, odata cu Mantuitorul, pentru a ne inalta apoi impartasiti cu Adevarul luminii |nvierii Lui.
Citatele din Sfinti Parinti, randuite la finele fiecarui capitol, functioneaza ca niste ferestre: inchid intr-o concluzie pilduitoare bucata de drum deja strabatuta, deschizand totodata potecile proximei experiente, pregatindu-ne, clipa de clipa, sa-L primim pe Bunul, daca vrerea Lui este sa ne intalneasca acum.

Cum traiesc sfintii si cum ucide diavolul

Pornind de la un caz real, acela al izolarii unei tinere intr-un grajd, de catre mama sa, timp de cincisprezece ani, Ciomazga ne ofera scara completa pe care, acceptand-o, putem urca drumul anevoios al desavarsirii. Ce vom dobandi trecand pervazul ferestrei de lumina ? Vom afla “cum traiesc sfintii si cum ucide diavolul, cum se ajunge cu adevarat in iad si cum se poate smulge cineva din moartea cea vesnica”. Mergand pana la capat, cu smerenie si curaj, vom dobandi “dreptul si sansa” de a vedea si intelege toate acestea. Ne vom schimba. Cand vom pasi dincolo de ultima treapta, vom sti mai bine “ce este Omul, Sufletul, |ngerul si Daimonul, ce este Eresul, Akedia si Metanoia, ce este Viata si Moartea, iar peste toate, ce este Mantuirea si cum se poate dobandi”, cum marturiseste autorul.

Culmea cu Arini, o felie dintr-un calvar

Asadar, iata universul in care trebuie sa alegem drumul pe care-l vom urma: “O mama si-a claustrat fiica, inchizand-o cincisprezece ani intr-un grajd. Tatal sau, in locul unei parentale atitudini, in schimbul unui gest salvator, s-a aruncat pe sine in <>. Comunitatea s-a izolat cu indiferenta.
Un sat. Un oras, ca o tara, ca un continent. O comunitate fara comuniune.Tragismul umanitatii!
Culmea cu Arini. O felie dintr-un calvar. Un sat din nord, unde <> s-a cuibarit in toate ale lui, mai presus de inchipuirea si perceptia noastra. Oameni, locuri, intamplari !.
|ntre mileniul doi si Dumnezeu se trivializeaza Pamantul, se delicveaza cerul. Rontaim zi de zi in varii chipuri incredibilul. |i merstecam voluptos malurile care ne inghit apoi pe dinauntru.
Culmea cu Arini. Un loc aparent comparabil. Altfel nimic ca niciunde. |ntamplarile par contorsionate intr-un sistem incomprehensibil. Nefirescul pare inventat.
Un surdo-mut <> o viata si povesteste intr-o singura zi toate <>.
Unui om i se schimba radical infatisarea, traindu-si viata intr-un straniu univers subpamantean. El are legatura cu <>, cu <> de sub deal si cu intamplarile bizare din <>.
Geografii, arhitecturi si ritualuri total neidentificate. |ntr-o grota sapata in inima muntilor trei pustnici poarta stafeta unei adanci taine traita generatie de generatie, sase sute patruzeci de ani.
<> si <>- o padure si o vila unde, o data pe an, vin, din locuri indepartate si de pe meridiane diferite, treisprezece barbati enigmatici. |mbracati in fracuri intra in tainica vila si pecetluiesc, se pare, timp de zece zile, sortii banilor lumii.
Peste toate acestea insa, greu descriptibil, sub neguroase ziduri, se zbate, de cinsprezece ani, intr-o pseudo epitimie, o fiinta: Iohanna”.

Franturi dintr-un Eu comun


|n acest univers, autorul ne este ghid discret, ucenic smerit sau duhovnic de ocazie, impovarat de toate ratacirile lui si ale noastre, purtator al unicului leac duhovnicesc: marturisirea cea fara de retineri, curatitoare a sufletului, a carei izbavire este racumparata cu perle de lacrimi. |n aceasta lume, ce penduleaza “intre mileniul doi si Dumnezeu”, trivializand Pamantul” si “delicvand Cerul”, personajele sunt franturile unui Eu comun. De aceea, aspiratia spre mantuire sau decadere ne implica solidar. |n acest sens, claustrarea- ce pare a fi ideea in jurul careia a fost construit intreg esafodajul “Lucrarii”- nu este intotdeauna o cauza a instrainarii de Dumnezeu sau de sine, ci si conditie a propriei deveniri. Fiecare personaj traieste experienta unei claustrari. Diferenta o da scopul pentru care o accepta.
Vom incerca acum sa decriptam drumurile “Lucrarii”, in masura in care puterile noastre ne-o permit, descifrand experientele traite de personaje. Caci nu poate fi vorba de o intelegere deplina a “Lucrarii” decat in ani, ca suma a tuturor experientelor celor care au curajul sa se schimbe, parcurgandu-le.

Femeia cu sufletul de cucuta

Atza Herrman, mama Iohannei. |si inchide fata pentru ca se imprietenise cu fiul unui preot ortodox, familia ei fiind de alta religie; “femeie cu suflet de cucuta”, “patima demonica materializata in chip femeiesc”, a carei casa, bantuita de duhuri rele, este numita “Lagarul Scroafei”; posedata de Mamona, este chemata, totusi, de Dumnezeu; invaluita de frustarile ei, claustrata in ratacirile demonului, nu-L mai aude insa pe Bunul, decat tarziu; in ziua elibararii Iohannei, este arestata; grav bolnava este eliberata dupa un timp, in chiar ziua inmormantarii sotului ei; isi cere iertare, prin groparul Leon, de la Iohanna; ajunge in cele din urma in manastire, chiar in chilia in care se nevoise si fiica sa, urmand drumul anevoios al penitentei.

Simbolul unui mit esuat

Peter Herrman, tatal Iohannei. Nefacand fata “salbaticiei actiunii din casa lor”, simuleaza o sinucidere prin spanzurare, ajutat de groparul Leon, si de Chinez; este inmormantat de Atza si de Leon; este scos apoi in taina noaptea din mormant, de catre gropar; este sfatuit de Chinez sa fuga in Vrancea, de unde se intoarce in Culmea cu Arini, dupa 18 ani; Lumea crede ca este moroi; da foc casei, apoi se spanzura, de-adevaratelea, de cumpana fantanii de care se agatase cu ani in urma; “Optisprezece ani a asteptat Velion la aceeasi cotitura cu tava lui de foc si catran pregatita, pentru ca Peter sa-si azvarle singur sufletul pe ea”, ne spune autorul despre acest acest personaj; intr-un fel, el este simbolul mitului esuat. Prin moartea sa aparenta, ingroparea si “furtul trupului “mort”, persoana lui Peter (“Petre” dupa ce ajunge in Vrancea, zona viticola, aluzie la Cana Galileei, locul unde Iisus face prima minune, preschimband apa in vin, in timpul unei nunti) aminteste de falsa teorie a celor care cred in moartea aparenta a lui Iisus, a “furtului” trupului Sau de catre ucenici, pentru a se implini spusele profetice ale Celui rastignit, despre |nvierea Sa, dupa trei zile de la inmormantare; proba clara ca o poveste scornita din cine stie ce interese nu poate rezista timpului, nicidecum deveni o religie; fapt demonstrat si de spanzurarea, in final, a lui Peter, asemanatoare celei a lui Iuda tradatorul, care si-a azvarlit “singur sufletul pe tava” “de foc si catran” intinsa de diavol; dovada incontestabila a autenticitatii |nvierii Mantuitorului; personajul mai aminteste, prin nume, si de Apostolul Petru, cel ce s-a lepadat de trei ori de Iisus, inainte de cantarea cocosului; spre deosebire de apostol, care s-a cait amarnic, cu lacrimi, pentru gestul sau, Peter sfarseste ca un posedat;

Supliciul unei veritabile penitente martirice

Iohanna, tanara smerita, cu dragoste de Dumnezeu; “Lagarul Scroafei” ii devine temnita; transforma claustrarea, asemanatoare “pelagrei exilului suplicial” al Sfintei Maria Egipteanca, intr-o veritabila penitenta martirica; dupa sapte ani este luminata “acolo in salbaticie, sub acele inegurate ziduri”, de Dumnezeu, care-i desluseste “intelesurile penitentei sale”; “multe lucruri despre credinta si le aminteste din conversatiile purtate candva cu Toma, prietenul sau, care ajunge, in cele din urma, preot, unul din ucenicii parintilor de la Catacomba; dupa 15 ani este eliberata, exorcizata, botezata si primita in Biserica Ortodoxa, renascandu-se a doua oara; intra cu bucurie fireasca in viata monahala, devenind mai intai rasofora Isidora, apoi maica Siluana, care se va retrage in schivnicie, chiar in ziua in care mama ei intra in manastire; incearca sa-si apere mama la proces;”Mirul si smirna izvorau parca din groapa adanca de peste doi metri pe care o sapase Iohanna in toti anii aceea, adapostindu-se acolo de gerurile iernilor intolerante”, spune autorul; “Acolo inauntru aveam sa ma dumiresc, intelegand cum a trudit Dumnezeu cu mine”, marturiseste Iohanna.

Martorul ce gusta din fructul Satanei

Leon, groparul satului; “omul care pregateste nedantelatele asternuturi” ale descatusabilelor adormiri”; simuleaza o surdo-mutenie, ajungand astfel sa stie “cele mai multe si nestiute fapte si lucruri din Culmea cu Arini”; ramane fidel Bisericii “care m-a asteptat tot timpul pana azi, incepand cu Taina botezului”; Pe 29 august, in ziua Taieri Capului Sfantului Ioan Botezatorul (zi in care Leon taie capul daimonului din el), dupa predica, se marturiseste in fata crediciosilor; are cosmaruri noaptea si spaime paroxistice; “Acum am inteles cat de greu se rupe alianta cu Satana”, recunoaste el.
Leon este tainuitorul, detinatorul perfect al secretelor, martorul etern. Cel ce vine din preistorie. |l intalnim in Calus, detinatorul tainelor. {i, totusi, in “Lucrarea”, altul. Cel ce gusta din fructul amagitor al Satanei. Claustrat in propria-i tacere pacatoasa, de care are puterea sa se rupa, marturisindu-se; salvat de credinta.

Cumulul ratacirilor lumii

Chinezul este Maestrul, francmasonul si marele magician ce opereaza, ritualic, o data pe an, Praznicul Negru, in care apar Piticii de foc, personajele Praznicului; a cunoscut toate valorile Bisericii, pe care insa, le-a parasit; opereaza ca magician, cu cheia universala a artelor magice, care este cheia tuturor vechilor dogme religioase, a Cabalei si Bibliei, Clavicula lui Solomon, cu forta “tetragramei” si a “pentagramei”; prin ele inlantuie norii aerului, spiritele focului, spectrele apei si fantomele pamantului; prin ritualul Praznicului Negru, “mintile, cugetele si inimile lor (ale celor prezenti la ritual n.n) fusesera supuse testelor mortii”; un exercitiu prelung de inalta magie si cu prezenta unor duhuri foarte agresive; in timpul ceremoniei, apare “o repriza de aproape un ceas, cu zgomote foarte ascutite si cu explozii ample. Multi au inceput sa tipe, unii au lesinat, altii au fugit...mirosea a catran pucioasa si troptil”; Piticii de foc sunt niste “gheme incendiare”; la finalul Praznicului “era o stare de rau absolut si definitoriu...multi delirau, altii se ghemuisera si gemeau”; pentru Chinez, magia era o pasiune, pornita dintr-o dragoste neimpartasita plenar pentru Amalina Sanchez, o iluzionista pe care a iubit-o, dar care l-a parasit; dupa ce a pierdut-o, si-a lasat barba si plete, semanand cu un batran chinez; cunoaste secretul lui Leon; pleaca precipitat si enigmatic din Templu; dupa trei ani ii trimite lui Leon o vedere cu Schitul “Sfantul Ioan Botezatorul” de la Iordan si urmatoarele cuvinte:”Aici sezui si plansu-mi !”; ii mai spune lui Leon ca “La descoperit pe Dumnezeu si ca nadajduieste ca intr-o zi sa-si “inalte chipul la asemanare”. ‘Aici invat sa mor in fiecare zi si sa renasc asemeni”.
Chinezul cumuleaza cele mai mari rataciri ale lumii de astazi, din ce in ce mai secularizata. Trauma adanca, rana sangeranda numarul unu a societatii contemporane, semn al ceasului apocaliptic ce se apropie. Sa fie el Lucifer ? Sa fie el cel trimis in pustie, ispititor al Fiului lui Dumnezeu, sa-ncerce pe pielea lui lucrarea propriilor plasmuri ? Iata paradoxul ce poate rasturna lumea. Solutia impacarii omului decazut cu Dumnezeu. Salvabil, oare ? Sa aiba el puterea penitentei, sa ingenunche la picioarele Mult Prea Iertatorului Stapan ? Sa poata fi iertat el, uzurpatorul Tronului Ceresc ? Se pare ca da, caci la Bunul gaseste iertare oricine invata sa moara in fiecare zi, pentru a renaste asemeni. Iata puterea lui Dumnezeu. Iata victoria Binelui asupra Raului. Iata daimonul invins. Dovada suprema a unicitatii Stapanului Lumii. Iata |mparatia Mielului. Iata-l pe om intors la Dumnezeu. Iata calea pe care, chiar si cei indraciti, vindecandu-se, o pot urma. Iata dovada Raiului. Viata vesnica.
Chinezul din “Lucrarea” se va mantui, pentru ca pana la urma a redobandit valorile Bisericii. A iesit din Templu din mal-spatiu claustrant- la suprafata, alegand pana la urma, lumina Adevarului. Adica pe Dumnezeu, salvandu-se astfel.


Femeia care si-a imputinat sansa defecundarii raului

Daria Aron, sotia doctorului David; femeia victima, claustrata intr-o dragoste neimpartasita, care, din cauza ispitei, duce “o viata machiata, iar <> sunt intr-o deturnare perpetua”; traieste langa David (nume cu evidente conotatii veterotestamentare) “sublimul si supliciul egal”, imputinandu-si “tot mai mult sansa defecundarii raului. El ma iubeste fara iubire si ma detine fara sa ma aiba. Traim frumos, mortificandu-ne sublim”;traieste o dragoste iluzorie cu Leon; constientizeaza ratacirea si de aceea simte nevoia de a se marturisi, lucru pe care-l spune autorului; acesta descopera in gestul fumatului ei lucrarea diavolului, care, cunoscand simbolistica celor trei degete stranse in gestul inchinarii -intruchiparea Sfintei Treimi-“iL caricaturizeaza pe Dumnezeu”, iar fumul slobozit adumbreste “fumul smireni si al tamaii binemirositoare”; spovedindu-se unui duhovnic care-i propune “o mica escapada” Daria (cea ce “se daruieste”) se indigneaza profund; la recomandarea autorului, se spovedeste la avva Damaschin, duhovnic cu har, de la care iese” varsand lacrimi” si inca suspinand; dobandeste cainta adevarata bineprimita la Domnul; cand afla despre secretul lui Leon, marturiseste: ”sunt intre lucididitatea restauratorie si intre confuzia destabilizatoare. |ntre Diavol si Dumnezeu, vai, nu sunt decat “da”-urile si “nu”-urile mele indecise”; in lupta cu daimonul, ce vizeaza pierderea sau recastigarea sufletului, incearca o sinucidere, inghitind mai multe pastile cu whisky ; aflandu-se in stare grava, David, sotul ei, este cel care va trebui sa hotarasca daca Daria va mai ramane conectata sau nu la aparatele care o tin in viata; isi revine miraculos, dar cu o paralizie generala; reuseste sa povesteasca cum a fost salvata de Dumnezeu, Care a pus in lupta cu Satana, “ca stavila jertfa a doi mucenici :Hrisant si Daria, martiri din timpul imparatului Numerian; in cele din urma, pleaca la Domnul, dupa marturisirea cu lacrimi si dupa primirea Sfintei |mpartasanii; la inmormantarea ei, ploua marunt, iar un pescarus spinteca linistea tipand in rastimpuri.
Doctorul David Aron, sotul Dariei; personaj sters, inchis in propria-i neputinta de comunicare a sentimentelor, incapabil sa inteleaga ca dragostea este fundamentul oricarei casnicii; cauza reala a rataciri Dariei; ramas singur in cimitir, dupa inmormantarea Dariei, rosteste reparatoriu, suspinand: “Dariaa, ia-ma cu tine Dariaa !”; ratacit de sine si de Bunul, traieste in speranta impacarii cu Dumnezeu.

Razboiul dintre legea duhului si legea carnii

Ex-colonelul Bivol, personaj ce simbolizeaza o anumita casta reformata, dupa evenimentele din decembrie 1989, in tara noastra; in fiecare an, dupa 15 august, adica dupa Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului (Romania este Gradina Maicii Domnului !) “desface un butoi de vin vechi, “in proba batranului”- refulare a unei existente izolate- o petrecere daimonica, pentru “consolidarea relatiilor mai noi”; traieste totusi singuratatea unei vechi dureri: indepartarea de copiii rezultati dintr-o fosta casatorie; legea compensarii, restauratoare a echilibrului divin, pune in celalalt taler al balantei o alta alternativa la calea urmata de colonel: fata, Despina, plecata departe de casa, casatorita la Amsterdam; fiul, Teodor “nu a putut privi lumea aceasta aflata sub spectrul pacatului si a ales drumul lui Teofan, spre a o privi din perspectiva harului”; asadar, Teodor ajunge in Muntele Athos, se calugareste, devenind parintele Teofan, inrolandu-se in “razboiul dintre legea duhului si legea carnii”; se intoarce in tara, angajandu-se in acest razboi cu daimonul, care “si-a inceput activitatea finala, prin inaintemergatorii lui (printre care s-a aflat si tatal lui n.n) plasati peste tot in societatea contemporana, aplicand, iata, planul coruptiilor sale nimicitoare si prin formula aceasta subtila a idolatriei selective”; spune despre Romania ca “ceasul acestei tari nu a sosit inca. Dar ea este pregatita pentru cel mai important moment al istoriei umanitatii, cu tot ce trebuie pentru a transla din rolul de cenusareasa in cel de alteta”; crede ca singura interventie eficienta spre a curma acest declin “al umanitatii” revine Bisericii;

Lucrarea nevazuta a parintilor Sfintei Catacombe

Descoperim in “Lucrarea” domnului Ciomazga, lucrarea nevazuta, dar prezenta, simtita, pe toata desfasurarea evenimentelor, a iluminatilor parinti, care duc viata isihasta in Sfanta Catacomba, pentru rugaciunile carora Dumnezeu mai tine inca in pace si echilibru destinul acestui neam. Slujitori ai altarului strabun, unul dintre cele trei mari altare ortodoxe ale lumii, situat in trunghiul spiritual Ierusalim-Muntele Athos- Carpatii Romaniei.
Avva Haralambie, este cel mai inaintat in varsta, dintre slujitorii Sfintei Catacombe; are nouazeci si patru de ani si vietuieste in randuiala Sfintei Catacombe de 33 de ani (varsta Mantuitorului n.n); noua ani a trai fara acoperis si intra in Sfanta Catacomba doar sa liturghiseasca; nu a purtat incaltari aproape toata viata. Numai la batranete, iarna, umbla cu picioarele infasurate in niste piei; din martie pana in decembrie, traieste intr-o mica hruba, aproape de intrarea in Sfanta Catacomba; a dobandit virtutea tresviei si darul lacrimilor necontenitecare este “lumina din Lumina”; ii spune autorului ca oferta de necomparat a crestinismului este “sansa infinita de a trai viitorul in prezent. Caci |mparatia Cerului poate incepe inca din viata aceasta, precum argumenteaza Sfantul Simeon Noul Teolog”.
Gheron Carp, un alt parinte din Sfanta Catacomba; a vietuit in sihastriile Sfantului Munte; la 87 de ani, se intoarce, in mare taina in tara, “spre a vietui undeva, intr-un loc osebit, in munti”; cunostea cazul Iohannei de sapte ani, cand i-a fost revelat de Dumnezeu intr-un vis, ca si avvei Damaschin;
Avva Damaschin duhovnicul Dariei, prieten cu avva Haralambie, duhovnicul autorului; preotul care, impreuna cu avva Gheron Carp de la Catacomba si cu pustnica Teodora de la Poiana Soarelui, s-a pregatit pentru intanirea cu Iahanna;

Locul sacru in care intri pentru a iesi renascut

Sfanta Catacomba nu este o plasmuire, ci, o existenta reala, pe care autorul a vizitat-o, dupa cum mi-a marturisit. Loc sacru si tainic, unde, neincetat, de la 1360, si in prezent, locuiesc trei parinti romani, fiecare avand, la randu-i cate doi ucenici, care duc mai departe traditia isihasta intemeiata de primii practicanti ai Rugaciunii Inimii pe aceste locuri: Cuviosul Pahonie, ucenic al Sfantului Grigorie Sinaitul; Cuviosul Ioan, traitor pe langa Sfantul Teodosie si Cuviosul Chirvasie, vietuitor in Athos pe langa Sfantul Grigorie Palama; aici se slujeste Sfanta Liturghie de trei ori pe saptamana; bisericutele sapate in coastele pesterii sunt simple”si pauper impodobite.Una are hramul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, ia cealalta hramul Sfantul Apostol Andrei”; intreaga viata din Catacomba se desfasoara conform regulilor isihaste; Smbolistica Sfintei Catacombe reflecta conceptia ortodoxa despre alcatuirea lumii si cerului; locul in care, cel ce ajunge, intra pentru a iesi renascut. De aceea, pentru a patrunde in Catacomba, strabati un tunel stramt, aparent “rece, lucios si umed”, un uter ontologic, “calea cea stramta...prin care intri spre uimire, pentru a te intoarce deluvinat, intr-o alta lumina”; aceasta cale a fost strabatuta si de autor; iata un parcurs spiritual exemplar ce te poate apropia de Dumnezeu; cobori de mana cu Iisus in intunericul mormantului, care poate fi inima ta, pentru a te inalta apoi, odata cu El, in Lumina Adevarului. Dar pentru asta, trebuie sa vezi. Sa vrei sa vezi aceasta Lumina: “semnele si dovezile neindoielnice, din care simte cineva ca a inceput sa vada in sine rodul ascuns in suflet, sunt lacrimile cele multe ce izvorasc nesilit”, spune avva Gheron. “ Pana cand nu primeste cineva darul acesta, lucrare lui este inca in omul din afara si nu simte inca deplin lucrarea celor ascunse ale omului duhovnicesc”.

Culmea cu Arini, taramul blestemat al ciorilor moarte

|n contrast cu lumina Sfintei Catacombe, Culmea cu Arini este zugravita in culorile sumbre ale pacatului. Nu este de mirare ca aici, desi la suprafata, “intre locuri spre apus se ivea o imagine halucinanta. Mii de ciori moarte, stivuite meticulos, zaceau peste o inalta vatra de pene negre ale fostelor pasari descompuse...Culmea cu Arini nu a avut si nu are decat ciori moarte...Putrezesc greu, iar trupurile lor, culmea, nu imprastie nici un iz suparator”. Taramul starvurilor vesnice, locul in care blestemul face ca nici trupurile moarte sa nu dispara; viata noastra de zi cu zi; locul care trebuie exorcizat fundamental, printr-o jertfa salvatoare, exemplara; aceasta jertfa este intruchipata de penitenta martirica a unei fecioare. Iohanna, prin jertfa sa, va salva Culmea cu Arini; locul curatit de blestem va renaste in timp; Binele va invinge Raul; puterea lui Dumnezeu va fi restaurata; lumea se va regasi pe sine reasezandu-se in matca sa fireasca.

Schimnicii pustiurilor din mijlocul lumii

|ncheiem aici modesta noastra decifrare a “Lucrarii” domnului Ciomazga-volum cu o desfasurare cinematografica a faptelor- nu inainte de a mai spune ca, prin alcatuirea ei, prin tematica propusa, cartea se adreseaza, poate, in primul rand, celor din preajma sfintelor altare, unde ispita lucreaza cu mai mult sarg, parintilor de la care neamul, tara aceasta, pecetluita “in insasi profuzimea formulei treimice: despartita in unire spre a fi mereu unita-n despartire”, asteapta mai multa evlavie, smerenie si rugaciune izbavitoare. Apoi ni se adreseaza noua, muritorilor de rand, ce putem deveni, citind-o, acei calugari albi, atat de apreciati de autor, “misteriosii marilor cetati. Schimnicii asprelor nevointe ale pustiurilor din chiar mijlocul lumii...neaflatii...care trec ziua pe langa noi...ruguri aprinse in altare de sufragerie..., ca si cele aprinse in departate pesteri sau in enigmatice chilii”, ca sa tinem, impreuna “inca echilibrul veacului lugrubru”.
Fie ca lucrarea “Lucrarii”sa dea cat mai multe roade.

Caseta

“Si cu mine lucrare aceasta a fost la fel”

“Se numeste “Lucrarea” fiindca este o lucrare cu fiecare persoanaj in parte, cu doua dimensiuni pentru fiecare dintre ele: lucrarea Daimonului si cea a lui Dumnezeu. Este ca-n viata. {i cu mine lucrarea aceasta a fost la fel si dau slava Bunului Dumnezeu ca s-a milostivit sa intrerupa orice parcurs al vietii mele, aducandu-ma in schimb pe acesta, care este unul duhovnicesc, intr-o formula mistica deplina. Mistica, in sensul credintei, in sensul dorintei de a ne reimprieteni cu Dumnezeu si de a trai intru toate ale Sale.”








Dumitru Manolache     7/18/2004


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian