Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Calator prin Benelux

Au trecut cateva luni de la excursia prin Europa, in care am vizitat urmatoarele orase:
Luxembourg – Bruxelles – Brugge – Waterloo – Haga – Amsterdam – Rotterdam - Delft – Munchen – Bonn – Koln (Cologne) – Frankfurt – Nuremberg.
Am parasit orasul Bucuresti sambata 7 iunie, intr-o excursie intitulata „Benelux” care urma sa dureze noua zile.

Ca de obicei am luat drumul spre vest, pe minunata Vale a Oltului. De fiecare data imi spun ca anul viitor voi petrece doua saptamani la Olanesti sau la Calimanesti sau...dar timpul si entuziasmul meu trec si aman mereu pentru „la anul”.
In autocar am un loc la fereastra; ma minunez de frumusetea si salbaticia locurilor. Chiar daca se simte prezenta omului care a transformat aceasta regiune, a creat lacuri de acumulare, a taiat drumuri in munte, a instalat cai ferate, zona ramane minunata.

Manastirea Cozia chitita la poale de munte este martora a istoriei romanilor.
Ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, a fost extinsă și renovată de-a lungul istoriei sale multiseculare.
Paul de Alep, în jurnalul călătoriei sale în Țara Românească (21 aug 1656-13 oct 1658) scria despre Cozia: „În limba lor înțelesul numelui acestei mănăstiri, Cozia este « fortăreață de pământ » din pricina nenumăraților munți din această țară”.
Mănăstirea Cozia a constituit de-a lungul timpului un puternic centru de cultură românească.
Prin hrisoavele domnești din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436 și 17 aprilie 1448 se atesta că aici a funcționat o școală mănăstirească. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Filos, logofăt al marelui voevod Mircea cel Bătrân, a compus versuri și imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român.

Mardarie Cozianul a alcătuit la 1696 Lexiconul slavo-român, necesar școlii. Despre funcționarea școlii pomenește la 12 mai 1772 și Arhimandritul Ghenadie, care aici a “învățat și carte”.
Nu departe de Cozia, la Jiblea, (azi cartier al orașului Călimănești), exista în secolul al XVIII-lea o școală sătească, condusă de Barbu, elev al școlii mănăstirești.
Mănăstirea a fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă. A fost inaugurată la 18 mai 1388, prin hrisovul voevodului Mircea cel Batrân.

Pictura interioară a fost realizată între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân a acordat manastirii drepturile de proprietate asupra mai multor sate și moșii precum si dreptul de a exploata salinele de la Ocnele Mari.
Pisania bisericii mănăstirii Cozia conține următoarea inscriptie:
„Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s-au înălțat din temelie această sfântă biserică, de creștinul Domn al Țării Românești Io Mircea Voievod, la leat 6809 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru mulțimea anilor, am luat iară această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s-au îndurat, în zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B. Voievod, fiind mitropolit al Țării Românești chir Teodosie și ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail”.
Istoricii au convenit însă asupra faptului că anul 6809 (1301) inscris în piatra acestei pisanii este eronat, corect fiind anul 6894 (1386), așa cum apare în pisania pictată în interiorul bisericii.

De-a lungul timpului mănăstirea a fost renovată de domnitorii Neagoe Basarab, Radu Paisie și Constantin Brâncoveanu. Ultima renovare și consolidare s-a făcut între 1 iulie 1958-1 ianuarie 1959 de către guvernul României, la intervenția patriarhului Justinian Marina.
În timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna care poartă numele domnului, iar între anii 1512 - 1521 s-a refăcut pictura. Constantin Brâncoveanu a construit pridvorul (1706 – 1707) în cunoscutul stil brâncovenesc. În timpul ocupației austriece a Olteniei, mănăstirea a jucat rol de fortăreață redutabilă în calea cotropitorilor.

Aici a slujit preotul Radu Șapcă, participant de seamă la revoluția de la 1848 din Țara Românească.
Mănăstirea a trecut si prin momente grele. Intre 1879 - 1893 a functionat ca inchisoare, fapt ce l-a facut pe Mihai Eminescu să scrie un articol virulent în ziarul « Timpul » din 12 septembrie 1882:
„Cozia, unde e înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e înmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime cu țara - ce-a devenit aceasta? Pușcărie!”

Soseaua serpuieste pe malul Oltului care se largeste si devine aproape un lac.
Imi lipseste masuta plianta in fata scaunului sa pot nota idei ce imi trec prin minte; intrebari ce as vrea sa le pun ghidei mai tarziu; ganduri – fulgere, pe care nu mi le voi mai aminti niciodata.
Pe stanga ne insoteste un perete muntos taiat in scara rasturnata, cu treptele atarnand peste sosea; o plasa de sarma ar putea opri la nevoie pietrele in cadere – cel putin asa speram.
Pini isi intind brate albe, dezgolite, catre noi. Ce s-a intamplat cu acesti copaci? Oare si aici bate ploaia acida?

Traversam Muntii Fugarasi prin pitoresti trecatori si intram in Ardeal. Turlele bisericilor luterane se zaresc in dreapta.
Intram pe autostrada care ocoleste Sibiul. Am inceput sa ne cam plictisim. Semnele de pe sosea ne indica: 5 km pana la Sibiu, 50 km pana la Medias.
Mergem in directia Sebes. Depasim case de tara cu “acareturi” pe langa ele, cu gradini de zarzavat, capite de fan vechi de un an, curti cu orataniile de rigoare si livezi mici de pomi fructiferi, adesea cativa butuci de vita de vie. Multe dintre aceste case sunt separate de strada cu un zid si o poarta mare de lemn. Unele porti au stalpi de lemn scultati cu motive populare.
Ulitele sunt umbrite de pomi planturosi: duzi, meri si pruni. Trecem prin Gura Raului, un orasel ce copiaza Sighisoara. In fundal dealuri isi unduiesc coamele dulci si deodata ochiul vede cu surpriza o firma: « Motel si Resto Isabelle”. Tinem directia Sebes – Sacele.

Dupa Sacele urmeaza cele doua noi poduri–sosea; dealurile s-au apropiat, vin spre noi sa ne stranga. Am trecut prin Apoldu de sus; mergem spre Miercurea Sibiului.
In Sebes sunt case ce dateaza de la 1500 e.n. Mici schimbari in arhitectura locala imi atrag atentia: frontonul triunghiular inclinat catre spatele caselor; culoarea roz sau grena a multor case; porti de lemn mai mici si mai maiestrit cioplite.
Se spune ca in aceasta zona a Romaniei nu exista somaj. La Sebes si Cugir se fabrica componente pentru autoturisme. Firmele germane sub egida carora functioneaza, ofera o parte din castig pentru dezvoltarea zonei respective.
In comuna Pianu se gaseste una dintre cele mai mari fabrici de cherestea din Europa.
Fabrica a fost deschisa in 2003 de Grupul Austriac Holzindustrie Schweighofer, care este posesorul altor patru fabrici de acest gen in tara.
Inainte de a trece in Ungaria, ne oprim la un restaurant de granita sa cheltuim ultimii lei pe o ciorba de burta, mici si bere.
Locul minunat, tinut cu ingrijire si dragoste de propietar, cu care de altfel ne-am si imprietenit, ne imbie de fiecare data cand parasim tara sa facem un popas sub pergolele de care sunt atarnate ghivece cu flori luxuriante ce se leagana in adierea vantului.
Mai avem o svarlitura de bat si ajungem in Budapesta, unde vom si innopta de altfel.
Cazarea va fi in zona Budapesta-Gyor.

Ziua a doua - Duminica 8 iunie
Am dormit intr-o localitate de langa Budapesta, la un hotel in Gyor. Dupa micul dejun, ne-am indreptat catre Austria, pe valea Dunarii, parcurgand o superba zona asemanatoare cu Sinaia de la noi din Romania. Oamenii se ocupa intens de turism.
Aveam in plan pentru azi vizita manastirii Melk si a centrului orasului Munich.
Curios cat de aproape sunt aceste localitati. Daca dispui de mijloace de transport poti sari din Budapesta in Viena, de la Melk la Munchen, apoi in Luxemburg si chiar poti ajunge la Brussels, cum de altfel vom face noi.
Este o zi superba, vom vedea mai tarziu ca este chiar foarte calda. Dar deocamdata ne bucuram de aerul conditionat din interiorul autocarului.
Ghida ne povesteste despre Austria, despre locuitorii si orasele ei, ne face partasi ai istoriei acestei minunate tari. Desigur, cand ajungem la Melk, vom sti totul despre manastire.

Autocarul ne-a dus sus in parcarea manastirii, nu a trebuit sa urcam dealul. La venire, am remarcat artari, frasini, brazi - esente ce le avem in Romania; dar ce ingrijit, ce curat si manichiurat este totul. Livezi de caisi si vita pe araci poti vedea peste tot. Sa fie aici un climat mai cald ca in Romania?
Mergem intai la restaurant caci este ora pranzului. Apoi strabatem curtile manastirii, vizitam biserica si biblioteca. Eu am incercat sa intru si in gradina manastirii, dar portile erau „lacatuite”.

Situata deasupra orasului Melk, pe un deal stancos inalt de 50 de metri care se deschide catre valea Washau, Abatia Melk este unul din putinele lacasuri de cult (dar si laice), care a functionat fara intrerupere de la fondarea ei pana in zilele noastre.
Fondata in 1089 cand Leopold II a oferit unul din castelele sale calugarilor benedictini, Abatia a deschis in sec XII o scoala si marea biblioteca ce detine manuscrise medievale de valoare inestimabila. Manastirea se caracterizeaza si prin propria productie de manuscrise, traditie continuata si azi.
In sec XV a devenit centrul Reformei de la Melk, miscare monastica din Austria si sudul Germaniei.
Cladirea de azi a Abatiei Melk, a fost construita intre 1702-1736 in stil baroc de arh. Jacob Prandtauer. Contine multe picturi vechi si fresce executate de Antonio Beduzzi. Frescele din biserica sunt de Johann Michael Rottmayr.
Muzeul manastirii, foarte modern si bine intretinut, cuprinde piese de mare valoare artistica si bisericeasca. Cele 16 panouri de lemn pictat executate in 1502 de Jorg Breu ca parte de altar, nu si-au pierdut stralucirea; stau cu cinste alaturi de crucifixul modern al pictorului Arnulf Rainer (1966).
St. Coloman este patronul acestei manastiri, fost patron al Austriei.
De pe terasa se vede orasul Melk. Viile si gradinile de legume sunt ingrijite de calugari, care departe de a se exila intr-o grota in munte, pregatesc generatii viitoare de preoti si muncesc in parohie participind la ridicarea nivelului comunitatii.

La intoarcere am vizitat orasul Munchen.
Marienplatz. Inca de la fundarea orasului in 1158 de catre Henry The Lion, Munchen a fost centrul comertului cu sare si grane. In aceasta piata se gasesc cateva obiective turistice importante.
Cum nu departe era St. Michaelkirche, cea mai mare biserica de stil renastere costruita in nordul Alpilor (1583-1587) de Ducele Wilhelm V de Bavaria, i-am facut o vizita si ei. Avand ca model biserica Il Gesu (Roma), bolta cilindrica a bisericii cu o deschidere de 20m, a fost la un moment dat a doua in lume dupa Sf. Petru din Roma. Largita si reconstruita intre 1590 si 1597, biserica a primit corul si un transept nou. Frederich Sustris care a executat lucrarile, este raspunzator si pentru superbul altar baroc ce se ridica pe trei etaje, reprezentand pe Sf. Michael in lupta cu Raul. Biserica a fost renovata imediat dupa razboiul al doilea si in 1983, cand ornamentele interioare in stuco au fost terminate.
Fatada baroca a bisericii are mai multe nivele: intre magnificele intrari se afla nisa Sf. Michael omorand balaurul - statuie de Hubert Gerhard; nivelele superioare adapostesc statui ale ducilor casei de Wittelsbach. Aceasta familie a jucat un rol important in raspandirea crestinismului pe pamantul Bavariei. In cripta bisericii se odihnesc Wiliam V, Maximillian I, regii Ludwig II si Otto II de Bavaria, printul Eugene de Beauharnais, fiul vitreg al lui Napoleon.

Alte Rathaus (vechiul City Hall) constuit in 1470-80 a fost sute de ani punctul de atractie al centrului orasului. Desenata de Jorg von Halspack, cladirea gotica poseda bolti si coloane specifice stilului. Dupa nenumaratele restaurari in spiritul vremurilor, ultima renovare din 1975 i-a redat vechea splendoare gotica.
Cladirea neogotica Neues Rathaus inceputa in 1860 dupa desenele lui Georg von Hauberrisser (student arhitect de 24 ani care in zelul lui a desenat interioarele – mobilierul cat si corpurile de iluminat, si fatada), constitue azi atractia principala a pietei.
Cand clopotele ceasului din turn – Glockenspiel - bat ora 11 (si 5 pm), 32 de statuete executa doua numere: un dans medieval (Schäfflertanz) care celebreaza incetarea molimei de ciuma din sec XVII, si o intrecere intre nobili cu ocazia nuntii ducelui William V cu Renata von Lothringen.
In fata impozantei cladiri, se afla o coloana corintica de 12 m inaltime – Mariensäule, in varful careia troneaza statuia Fecioarei Maria. Ridicata in 1638 de Maximilian I dupa ocuparea orasului Munchen de Gustav Adolf al Suediei, coloana aduce multumiri Fecioarei pentru ca orasul nu a fost distrus, iar molima de ciuma ce a facut 7000 de victime (o treime din oras) numai cu patru ani mai devreme, s-a oprit. La baza coloanei stau: leul - simbolul baroc pentru razboi, dragonul - simbolul foametei, sarpele - simbol al necredintei si balaurul - simbolul ciumei; heruvimii prezenti in alegorie au adus victoria binelui asupra raului.
Am vizitat deasemenea beraria faimoasa Hofbrauhaus fondata in 1589 de Ducele de Bavaria, Wilhelm V. In 1632 regele Suediei Agustav Adolf a invadat Bavaria amenintand orasul Munchen cu incendierea; insa a acceptat in cele din urma sa nu atace orasul in schimbul intoarcerii prizonierilor suedezi si a 600 000 butoaie din faimoasa bere de Hofbrauhaus, fabricata din grau.
Dupa o bine meritata pauza la berarie, ne-am indreptat spre catedrala Frauenkirche, cea care reprezinta Munchenul pe aproape toate cartile postale.

Drumul cu autocarul a fost lung. Am plecat la 7:30 din Munchen si am ajuns la miezul noptii in Mennheim, unde am innoptat la Hotel Balladins.

Ziua a treia - Luni 9 iunie
Am plecat de dimineata prin Mennheim sa vizitam orasul.
Cu o populatie de 295 000 de locuitori, orasul este centrul unei zone de mare densitate: Rhine-Neckar cu 2 400 000 locuitori. Situat la confluenta Rhinului cu Neckarul, in nord vestul regiunii Baden-Wurttemberg nu departe de Heidelberg, Mennheim se abate de la urbanismul german: strazile lui sunt desenate in trama, de unde si porecla orasului “die Quadratestadt” (Orasul patratelor). Mennheim are o Universitate, iar simbolul orasului este Wasserturm, romanescul turn de apa inalt de 60 m situat in Friedrichsplatz (1866).
De aici porneste faimoasa Ruta Memoriala a Bertei Bentz, sotia constructorului de automobile Karl Bentz. In 1888, Berta a efectuat 104 km in masina inventata de sotul ei cu doi ani in urma, demonstrand astfel viabilitatea acesteia: automobilul ce se propulseaza prin putere proprie.

Trecem prin Luxemburg si vizitam catedrala romano-catolica Notre-Dame.
Initial (1613) o biserica iezuita gotica, a fost consacrata in 1870 de Papa Pius IX, catedrala Notre-Dame.
Nu departe, in Place de Clairefontaine se afla Monumentul Marii Ducese Charlotte care a condus ducatul timp de 45 de ani (1919-1964). Statuia este opera sculptorului francez Jean Cardot, inaugurata in 1990.
In drum spre vestita Place Guillaume, cea mai aglomerata zona a orasului, inconjurata de magazine si unde o piata de alimente se desfasoara miercurea si sambata, am admirat superbele motociclete Harley Davidson, BMW, Kawasaki parcate nu departe, si pe costumatii lor stapani care s-au lasat fotografiati. Centrul Pietei este dominat de statuia de bronz a regelui si duce William XI de Nassau-Orange asezat pe cal. Statuile de bronz ale leilor ce apara Primaria Orasului sunt si ele remarcabile.

Planul s-a schimbat. Mergem direct la Brussels si nu la Brugges si Anwerp (Anvers). La Brussels se viziteaza Atomium, Mini-Europe si centrul orasului cu Piata Mare si Galeriile St. Hubert. Deasemenea Biserica Sacre-Coeur.

Orasul Brussels, capitala Belgiei are o populatie de 1,2 milioane de locuitori. Limbi oficiale sunt aici limba franceza si flamanda. Orasul a fost fondat de un descendent al imparatului Charlemagne. Dupa cel de al doilea razboi mondial, si-a asumat un rol politic international de mare importanta. Aici se afla Sediul Central al Uniunii Europene, Secretariatul Benelux, Birourile Centrale ale NATO.
Arhitectura orasului este foarte diversificata: de la cladirile medievale in Piata Mare pana la constructii de stil arhitectural post modern 9Cladirile E.U.), trecand prin stilul Art Nouveau dezvoltat aici de arhitectul belgian Victor Horta si vienezul Josef Hoffmann.

Din 1998, Grand Place este declarata monument UNESCO. Aici se remarca cladirea primariei in stil gotic, catedrala Sf. Michael si Gudula, palatul regal Laeken.
Alte atractii in acest oras sunt:
- Atomium, construit de arh. A. Waterkeyn pentru Targul International din 1958 (inalt de 103 m), din 9 sfere de otel conectate prin tuburi.
- Parcul Mini-Europe, constituit din machete – replici ale cladirilor faimoase din Europa la sc 1:25.
- Manneken Pis, fantana cu un copilas care a devenit emblema orasului
- cele 80 de muzee ale orasului, cladirea Operei, Palatul Bursei;
- arcul triumfal Cinquantenaire, Galeriile St. Hubert
- Basilica Sacre-Coeur, palatele Justitiei si European Quarter.

Catre ora sapte seara, in fuga noastra prin oras, am incercat sa vizitam splendida catedrala moderna, a sasea biserica romano-catolica in lume ca marime. Din nefericire la acea ora era inchisa. Asa ca am traversat parcul Elisabeta situat pe culmea dealului Koekelberg in fata catedralei, am pozat statuia lui Bauduin, aprecaiatul rege belgian, si ne-am indreptat catre Piata Centrala pe o vreme neprietenoasa; incepuse sa burniteze.

Am citit istoria catedralei seara tarziu, pe internet.
Cladirea a fost inceputa in 1905 prin asezarea pietrei de temelie de catre Leopold II, cu ocazia comemorarii a 75 de ani de independenta a Belgiei. Urma sa fie o cladire neo-gotica dupa planurile arh. Pierre Langerock inspirat de “catedrala ideala” a lui Eugene Viollet-le-Duc.
In timpul celor doua razboaie mondiale constructia a stagnat. Pentru a iesi din impas, Episcopatul a decis sa dea mana libera arhitectului Albert Van Huffel. Acesta, folosind materialele moderne, deseneaza o cladire mult mai ieftina decat cea proiectata initial. Dupa moartea sa (1935), inginerul arhitect Paul Rome continua constructia in acelas stil.
Cladirea este din beton armat si caramida. Are o lungime de 164.5 m, latime de 107 la transept, un dom cu o cupola de cupru ce urca in nori pana la 93 de metri cu diametrul de 33 m si care nu se sprijina pe cladire ci este independent, si doua turnuri de 89 m costruite in stil Art deco.
La 50 m inaltime, cupola are o terasa ce permite vizitatorilor o vedere aeriana a orasului Brussels.
In biserica incap cca 3500 de oameni. Vitraliile sunt opera pictorului Anto Carte si reprezinta scene din viata Mantuitorului.
Abia in 1969 a fost terminata. Inaugurarea a vut loc la 11 nov 1970, cu ocazia implinirii a 25 de ani in functia de cardinal a lui Josepf Suenens.
Biserica colectioneaza un numar mare de opere de arta printre care amintim:
“Tete du Crist” de Constant Permeke; 31 de gravuri de Joan Miro cu teme din viata Sf. Francis D’Assise; un tablou de Antoni Tapies, o opera fotografica de San Damon (n. 1972) – creatorul oniroscopismului (2000), sapte litografii originale de Alfred Manessier, cat si opere de James Ensor, tablouri de Genevieve Asse si Albert Servaes.

Am vizitat apoi Galeriile St. Hubert: zona comerciala acoperita de tipul pasajelor franceze din Paris, concepute inainte de faimoasa Galerie Vittorio Emanuele II din Milano - atat de cunoscuta.
Aceste galerii se inspira din arhitectura lui Vasari, seamana bine cu cele din Florenta – galeriile Uffizi, nascute in secolul XV. Sunt formate din arce si panouri de sticla asezate in delicate rame de fonta turnata.
Galeriile sunt constituite din doua sectiuni majore, fiecare cu o lungime mai mare de 100 m: Galeria Regelui si Galeria Reginei si o mai mica Galerie a Printilor, care rupe monotonia pasajului.
Galeriile au fost proiectate de arhitectul Jean-Pierre Cluysenaer, in 1836. Proiectul finalizat si autorizat in feb. 1845, a fost inaugurat in iunie 1847 de regele Leopold si cei doi fii ai sai. Pe fronton sunt inscrise cuvintele: “Omnibus Omnia” (totul pentru fiecare).
Gasim aici magazine de lux, cafenele, un teatru - o ambianta demna de o capitala europeana.
La 1 martie 1896 a avut loc aici primul spectacol cinematografic, imediat dupa inaugurarea filmului in Paris de catre fratii Lumiere.
In 1951 interiorul a fost reconstruit respectand aspectul initial cu delicatele luminatoare, ramele de metal si oranamentele fine ale coloanelor.

Ziua a patra - Marti 10 iunie
Plecam din Brussels la opt de dimineata. Unii dintre noi sunt dezamagiti vazand sacii de gunoie ce asteapta sa fie ridicati (probabil e ziua cand se ridica gunoiul). Peste noapte plouase; inca ploua; ne-am scos din bagaje jachetele mai groase si fulgarinele de ploaie.
La 12:30 ajungem la Bruges. Ne vom plimba pe canale si vom privi oraselul de pe apa, o perspectiva interesanta pentru a cunoaste acest oras medieval concurent al Amsterdamului pentru denumirea de „Venetie a nordului”.
Continua sa ploua; stam inghesuiti in barca pentru care am platit sapte euro si incercam sa ne inchipuim ca stralucesc in soare ferestrele caselor. Un buldog doarme pe o perna la o fereastra deschisa, urmarind totusi cu un ochi miscarea pe canal.
La fereastra altei case, o pisica se intinde arcuindu-si spinarea, casca si apoi se asaza placida pe pervaz. O gospodina scutura pe geam o fata de masa. De pe un pod copii scuipa in apa, trecem tocmai la timp pentru a nu ne trezi cu ceva in cap. Rate si gaste cu boboci ne insotesc pentru cateva minute, apoi isi iau seama si se intorc din drum.
In fata se vede renumita catedrala gotica din Bruges cu hramul Maicii Domnului. Constructia inceputa din sec XIII, a fost refacuta in repetate randuri. Turnul din caramida este inalt de 122,3 m, situandu-se pe locul al doilea in lume dupa turnul bisericii St. Martin in Landshut, Germania. In catedrala se gasesc mormintele lui Charles cel Chel, ultimul duce Valois de Burgundia si al ficei sale ducesa Mary.
Ducele este inbracat in armura de lupta si poarta decoratiile Ordinului Lana de aur.
Capela de pe latura de sud gazduieste statuia Fecioarei Maria cu copilul Isus. Este o scultura a lui Michelangelo (1504), adusa din Italia (si donata) de doi negustori (fratii Jan si Alexander Mouscron) care au cumparat-o in 1514 din Catedrala din Siena.

Alt oras in care am facut un popas ceva mai lung, am vizitat piata centrala (una din cele mai mari zone pietonale din Europa), este Ghent (Gent in franceza). Este capitala si orasul cel mai mare din Flandra. Este asezat la confluenta raurilor Scheldt si Leie, fapt care l-a ajutat in Evul Mediu sa devina unul din cele mai bogate orase din nordul Europei, in urma comertului cu lana (locul doi dupa Bruges). Si azi pastreaza loc important in economia si cultura tarii, este port si are si o Universitate de prestigiu. In 1300 e.n. avea o populatie de 60 000 locuitori.
Azi, cu suprafata metropolitana are aproape 600 000 locuitori.
Arhitectura medievala ramane intacta in acest oras. Remarcabile sunt catedrala Sf. Bravo, Biserica Sf. Nicolae, castelul Gravensteen, ca si vechiul port Graslei. Unele cladiri au intrat in patrimoniul UNESCO din 1998. (faimoasele „beguinages” – camine-manastire pentru femeile ce se retrag din viata laica).
Faimosul arhitect Louis Roelandt a construit in sec XIX Aula universitatii, Palatul operei si Tribunalul. Raspunzator pentru cladirile de arhitectura moderna este arhitectul Henry Van de Velde.
Specific acestui oras sunt si cladirile sociale – Zebrastraat, unitati de habitat care imbina economia, cultura si viata sociala.

Fiecare din orasele Belgiei au participat in egala masuara la dezvoltarea culturii, artelor si picturii flamande. Pictori ca: van Eyck, Campin, Rogier van der Weyden, Dieric Bouts, Petrus Christus, Hans Memling, Hugo van der Goes, Hieronimus Bosch au adus importante contributii in pictura prin metode noi de reprezentare cat si folosirea unor noi materiale. Perioada se remarca deasemenea prin realizari importante in iconografie, sculptura, tapiserie, arta manuscriselor, a confectionarii vitraliilor.

Si ca sa incheiem ziua cu succes, ne-am oprit si in Antwerp (Anvers).
Orasul asezat pe raul Scheldt care se varsa in Marea Nordului prin estuarul Westerscheldte, este al doilea ca marime in Belgia. Ca port este al treilea in Europa si al douazecilea in lume.
Inca inainte de cucerirea spaniolilor in 1576, orasul a jucat un rol important in viata culturala si economica a nordului Europei.
Ghida ne spune o legenda care explica numele orasului.
Antigoon, un urias care traia langa raul Scheldt, lua dari de la fiecare individ ce traversa raul.
Celor ce refuzau sa plateasca le taia o mana si o arunca in rau.
Un tanar curajos, Brabo, a invins uriasul si i-a taiat si lui o mana aruncand-o in ape („hand wearpan”=in vechea limba engleza „mana aruncata”). De atunci orasul se cheama Antwerpen.

In sec XV orasul devine capitala a zaharului in Europa, importand trestia de zahar din marile plantatii portugheze si spaniole. Dupa 1550, rafinarii italiene si germane se stabilesc in aceasta zona. Produsul final era trimes la Cologne. Imbogatindu-se, orasul si-a deschis banci ce imprumutau bani monarhilor englezi.
La inceputul secolului al XVI, 40% din comertul international era detinut de acest oras. Se spune ca sute de vase ancorau zilnic in port si 2000 care transportau zilnic marfa in oras.
Orasul aducea Spaniei un venit de sapte ori mai mare decat statele americane. Antwerp ducea o politica de toleranta in relatiile cu Venetia, Ragusa, Sevilia, Portugalia. Comunitatea evreiasca isi ducea in liniste viata ocupandu-se cu negustoria si finantele.
Dar ani grei au urmat, razboiul de opt ani s-a terminat cu asedierea orasului de catre spanioli. Tratatul de la Munster a interzis orasului comertul pe raul Scheldt din 1648 pana in 1863.
In 1800 Napoleon realizeaza importanta strategica a cestui oras si aloca 2 milioane „livres de gros” pentru largirea si renovarea portului, in ideea de face concurenta Londrei ca port. Din nefericire batalia de la Waterloo il impiedica sa-si realizeze planul. Capturat de belgieni in 1830, sub asediul olandezilor (Gen. David Hendrick Chasse) pana in 1832, orasul ramane in posesia tanarului stat belgian.
Dupa 1990 orasul se reabiliteaza ocupand un loc primar in moda, capitala avangardista in competie cu Londra, Milano, New York si Paris. Numai targurile internationale ce se desfasoara aici ii aduc cca 3 milioane vizitatori anual.
Dormim in Brussels la acelasi hotel de ieri seara.

Ziua a cincea - Miercuri11 iunie
Am pornit dis de dimineata spre Waterloo, unde ne astepta o deceptie totala. Zona era in constructie.
Nu se putea urca nici sus la Monumentul Leului, nici nu se putea vizita muzeul. Ne-am multumit cu explicatiile ghidei care se vedea bine, nu il agreea prea mult pe Napoleon.
Mai intai ne-a expus greselile lui Napoleon datorita increderii lui in armata franceza si patriotismul francez. Cat despre batalia in sine, iata cateva fapte.
Napoleon se intorsese la putere in martie: perioada cunoscuta sub numele de domnia celor 100 de zile. Batalia are loc in 18 iunie 1815, Napoleon conducand o armata de 71000 de soldati iar Coalitia, formata din armata engleza si cea prusiana avand 68000 soldati.
Dupa infrangerea de la Lygny a armatei prusiene conduse de maresalul Blucher (73 de ani) de catre Napoleon cu numai doua zile inainte, Ducele Wellington, in varsta de 44 de ani, ofera sprijin Prusiei: el va conduce armatele reunite.
Napoleon isi amplaseaza cele 80 de tunuri cu greu, caci noaptea de 17 iunie a venit cu ploi torentiale si a inmuiat pamantul la maximum, asa incat utilaje si cai se infundau in pamant sau alunecau lipsite de stabilitate.
Flancul drept al armatei franceze era condus de maresalul Grouchy; cel stang de maresalul Ney.
Armata franceza descinde in mijlocul liniei prusiene cu intentia de a-i surprinde si imprastia pe dusmani. Cineva tradase intentiile lui Napoleon, caci armata coalitiei fusese intarita peste noapte tocmai in acel punct. Wellington si Blucher conduc armatele lor la victorie.

Mentionez doar doua din operele care ilustreaza atat de bine tragedia bataliei de la Wateloo si a razboaielor in general: „The battle of Waterloo” (110x193cm) de Clement-August Andrieux care se afla la Versailles si tabloul lui William Sadler – la Pyms Gallery in Londra.
In urma infrangerii suferite, Napoleon abdica si este exilat in insula Sf. Elena unde isi sfarseste zilele dupa 6 ani.

Azi zona aceasta trista este dominata de un deal artificial numit Lion’s Mound ridicat la porunca regelui William I (1826) pentru a comemora locul unde fiul sau, William II de Olanda (Print de Orange) a fost ranit. Monumentul a fost proiectat de arhitectul regal Charles Van der Straeten si ing. Jean-Baptiste Vifquain. Are o inaltime de 43 m si circumferinta de 520m. Volumul de pamant folosit este 390 000 m cubi. Statuia leului din varful colinei executata dupa modelul leilor casei de Medici, este din fonta turnata la Liege (turnatoriile W. Cockerill), cantareste 28 t si a fost transportata din Liege la Brussels pe „barges” (vase de transport fluvial), apoi cu caii pana la Waterloo. Inaltimea ei este de 4,45 m si lungimea de 4,5 m.
Mai putin cunoscute sunt urmarile acestei victorii colective a Prusiei si Angliei.
- Guillaume I, regele Tarilor de Jos din care Belgia facea parte in 1818, i-a acordat lui Wellington titlul de „Print de Waterloo” si i-a oferit domenii (cca 1000 ha); titlul si domeniile puteau fi transmise urmasilor masculini secole. Lipsa unui mostenitor de gen masculin, duce imediat la restituirea domeniilor statului belgian. Cele 1000 ha proveneau din nationalizarile bunurilor religioase efectuate de statul fracez.
- Afland din timp cum se petrec lucrurile pe campul de lupta de la Waterloo prin reteaua sa de informatii, Nathan Rothschild si-a trimes la Londra un agent (via Ostende) care a vandut titlurile la bursa (20 iunie) provocand un „krach”, recumparandu-le in ultimul moment la pret derizoriu.
Vestile despre batalie nu au ajuns oficial in Londra decat in seara zilei de 21 iunie; a doua zi bursa va creste vertiginos. Cu toate acestea Rothschild va declara ca a supraestimat posibilul castig.

Iata-ne trecand granita in Olanda pentru a vizita orasele Rotterdam, Delft, Haga.
Rotterdam este al doilea oras ca marime al Olandei. Este asezat strategic in delta Rhine-Meuse-Scheldt, pe pamanturi partial furate Marii Nordului (-6,76 m sub nivelul marii) prin constructia de baraje inca din anul 1270. 1.3 milioane locuitori traiesc in zona numita Rijnmond.
Pana in 2004, cand Shanghai a trecut pe locul intai intre porturile internationale, Rotterdam era cel mai activ port din lume. Este legat de centrul Europei prin raurile Rhin (regiunea industriala Ruhr, Germania) si Meuse (Liege, France).
In timpul celor doua razboaie mondiale a avut de suferit desi si-a pastrat un statut de oras neutru.
A fost bombardat salbatic de catre nemti in mai 1940, cand 80 000 de oameni au ramas fara locuinte. Evenimentul a fost capturat de sculptorul Zadkine in statuia sa intitulata De Verwoeste Stad (Orasul distrus), care se gaseste langa Muzeul Marinei. Orasul a fost incet-incet reconstruit (1950-1970). In 1990 a fost terminat cartierul modern Kop van Zuid, pe malul sudic al raului Nieuwe Maas.
Viata culturala a orasului: Universitatea Erasmus este renumita in intreaga lume; deasemenea orasul poseda numeroase sali de concerte, teatre si muzee. Muzeul Marinei este remarcabil.
In 2015 Rotterdam este propus „Orasul european al anului” de catre Academia de Urbanism.
Orasul are chiar cateva plaje create dea lungul raului Nieuwe Maas.

Dupa ce ne-am ratacit de doua ori, am nimerit la ferma de branza pe care aveam in plan sa o vizitam. In drum am pozat o moara de vant, o egreta speriata ce a plecat in zbor cand ne-am apropiat de ea, gaini grase, roscate rude a celor de acasa, capre mari si albe cu iezi jucausi pe langa ele.
Drumul era insotit de o parte si de alta de ienuperi si arbusti plini de flori galbene in spatele carora se vedeau casele albe cu usi si ferestre albastre sau rosii, rupte dintr-o carte postala.
Am intrat la fabrica locala de branza unde in loc de a gasi o frumoasa fata imbracata in costumul specific olandez, ne-a intampinat managerul, care intelegea romaneste fiind descendent dintr-o familie de romani stabiliti cu ani in urma pe aceste pamanturi.
Am intrat intr-o sala in care se aflau multime de saboti rosii, berete dantelate cu aripioare intoarse, mici portelanuri, obiecte mestesugite ce se vindeau ca amintiri.
Seful ne-a prezentat modul de fabricare a vestitei branze Guda. Fabrica folosea laptele celor 30-40 de vaci pe care le pozeda. Fiecare dadea cca 20-30 litri zilnic. In Olanda exista cca cinci milioane de vaci al caror lapte este prelucrat in fabrici locale identice cu cea pe care o vizitam acum.
Ne-am cumparat banzeturi si amintiri, ne-am bucurat de acest moment petrecut „la tara in Olanda”, si am plecat catre Delft, pentru a cunoaste minunata arta a prelucrarii portelanului veche de secole in Olanda.

Delft este un oras olandez din sec. XVII cu 90 000 locuitori, unul dintre cele mai bine conservate, renumit pentru vasele sale din portelan. Ne-am oprit la un atelier-muzeu asezat pe malul unui pitoresc canal. Ni s-a explicat procesul tehnologic: mai intai se modeleaza canile, farfuriile, fructierele din caolinul adus din Anglia, apoi se coc in killin la inalta temperatura, urmeaza sa fie incondeiate de mana si supuse iar la temperatura inalta.
Apoi am intrat in expozitia cu vanzare unde exponate demne de vitrinele muzeelor dormeau pe rafturi, in vitrine de sticla. Vasele erau marcate pe dos cu initialele D & P (Delft Pauw = paun).
Preturile erau intre 2-3 e si 3-4000 e!
Am petrecut cateva minute plimbandu-ne in curtea interioara cu fantani si coloane placate cu majolica specifica zonei, reclame pentru clientii ce voiau sa-si ornamenteze casele, bucatariile sau curtile interioare.

Haga, 450 000 locuitori. Am facut turul orasului in autocar. Foarte impresionante sunt cladirile inalte, pietele pietonale frumos pavate, muzeele, ambasadele si City Hall (supranumit “White Palace”) proiectat de arhitectul Richard Meier (1984) care a primit Premiul Pritzker. Cladirea care imbina modernul cu clasicul in arhitectura a fost terminata in 1995.
In fine ne-am oprit in fata Palatului Pacii, unde resida inalta Curte de Justitie Internationala, Principal corp al Natiunilor Unite. Palatul a fost deschis oficial la 28 august 1913, si reprezinta Curtea Permanenta de Justitie creata prin Tratatul Conferintei de Pace din Haga (1899).

Istoria constructiei cladirii este urmatoarea: Andrew Dickson scrie preietenului lui Andrew Carnegie in SUA si acesta ofera 1,5 mil $ pentru construirea palatului. Competitia internationala este castigata de arh. francez Louis M. Cordonnier, cu un proiect in stil neo-renessance. Impreuna cu arh. Olandez Van Der Steur, Cordonnier modifica proiectul mai tarziu pentru a se integra in buget.
Palatul contine donatii internationale, statui, busturi, tapiserii si tablouri.
3.2 t de vase provin din Rusia; usile de intrare sunt un dar al Belgiei; marmora pardoselilor, colonelor si peretilor soseste din Italia; fantana din Danemarca; carpetele ce impodobesc peretii vin din Japonia; covoarele persane din Iran; lemnul pentru lambriuri si sculpturi – din Indonezia si Statele Unite.
In 1999 in fata portilor a fost instalata o Flacara a Pacii. In 2007 regina Beatrix face inaugurarea unei noi biblioteci, un hol de lectura si sala de citit intr-o noua cladire adiacenta.
Din piateta plina de flori din fata Palatului Pacii, am putut doar face cateva poze, am stat pe Zidul Pacii si am savurat o inghetata.
Un mic automobil cu propulsie electrica isi astepta stapanii: garda de politisti care patrula zona. Cei doi erau in pauza de pranz, mancau sandwich-uri stand pe zidul pacii alaturi de noi. Automobilul statea deschis ca un fluture mare odihnindu-se pe o floare; cativa tineri au cerut permisia sa se aseze inauntru pentru a face poze.

Am iesit din oras printr-o zona impadurita; ici colo se vedeau printre arbori acoperisurile inalte ale vilelor. Aceasta este zona rezidentiala. Cei ce locuiesc aici si lucreaza in Amsterdam, fac zilnic naveta. Tot in Haga isi are regina Beatrice resedinta ei particulara.
Cum noi admiram ordinea si curatenia orasului sia soselelor, ghida ne spune, aproape cu parere de rau, ca multe din cele vazute de noi se datoreaza domniei lui Napoleon caci francezii au ocupat partial Olanda pana in 1815, cand au pierdut-o in urma bataliei de la Waterloo.

Urmatorul obiectiv era oraselul Madurodam, dar cum am vizitat deja o replica a cestuia la Brussels, nu ne-am mai oprit. A fost o pierdere, pentruca acesta este cel initial, copiat mai tarziu in intreaga lume. Oraselul poseda la scara 1:25 mori, canale, campuri de flori, faimoase piete (de exemplu Piata de branzeturi de la Alkmaar), faimosul Dam din Amsterdam, cartierul vechi din Amsterdam, Gara Centrala, biserici, dar si modernul aeroport Schiphol. Ca intr-un adevarat oras, aceste obiective sunt inconjurate de linii ferate pe care trenuri circula, strazi cu masini, tramvaie, autobuse in miscare, canale pe care vaporase sunt puse in miscare spre bucuria si admiratia atat a copiilor cat si a vizitatorilor adulti.

Nu departe pe malul Marii Nordului se afla localitatea balneara Scheveningen.
Bucurosi ca vom iesi din autocar si ne vom plimba la soare pe nisipul litoralului unei mari atat de indepartata de Marea noastra Neagra, ne-am adunat bruma de obiecte necesare pentru a ne feri de soare si am cautat trecerea din orasel spre faleza. Multime de restaurante, care de care mai elegante, mai colorate, mai interesante ne-au intampinat.

Am gasit si un fel de mall, cu multe magazine si alte atractii costisitoare. Ne-am dat seama ca
deasupra trona cladirea impozanta numita Kurthaus, construita in 1884 de arhitectii germani Johann Friedrich Henkenhaf si Friedrich Ebert. Aceasta avea o sala de concerte si 120 de camere de hotel. Plafoanele pictate de artistul bruxelez Van Hoeck sunt impresionante.
Lasat in paragina din 1969, va fi salvat in 1975 cand a fost trecut pe lista cladirilor istorice. Urmeaza o atenta restaurare si este redeschis de regina Beatrix in 1979.

Plaja larga acoperita de nisip fin, poate concura pe cea de la Mamaia. Terase de lemn servesc restaurantele. Urcand cateva trepte ajungi la o alta promenada pavata cu piatra sau asfaltata pe alocuri, care faciliteaza intrarea in alte restaurante de mai populara folosinta.

O lumina alba, specifica nordului ne inconjoara; nu atat de calda cat de pura si de orbitoare.
Marea este calma, un lac mare inblanzit. Nu stiu daca aceasta mare are flux-reflux pronuntat.
Mergem desculti pe nisipul ud urmarind linia serpuita dintre uscat si apa; faptul ca apa este foarte rece nu este o surpriza: arata albastra si pura, deci nu putea fi decat rece. Ma plimb mai departe facand poze chioschiurilor de racoritoare instalate in vase cu catarge, sau chiar intr-un vagon de tren.

De aici pornim catre Amsterdam, urmand sa dormim la un hotel de langa aeroport.
Mici neajunsuri: pat dublu in loc de doua paturi separate, o singura patura, greu de urcat la etajul trei caci lifturile nu voiau sa auda de cartelele noastre, mi-am pierdut chiar colega de camera, nu am putut iesi seara sa ne plimbam.

Ziua a sasea - Joi 12 iunie
Am pornit de dimineata catre Amsterdam. Dupa turul orasului in autocar si al „zonei fetelor” – plimbare pe jos, am mers la fabrica de polizat diamante ce functioneaza sub numele Coster. Mandrii de a fi polizat cateva din vestitele diamante din lume (Koh i Noor si parte din diamantele coroanelor regilor Angliei, diamantul verde de Dresda al dinastiei Saxone), lucratorii isi continua activitatea si in zilele noastre. Minuni de arta ne-au fost prezentate; unele persoane au cumparat cate ceva, cat le-a permis punga.

A urmat plimbarea cu vaporasul pe canale.
Orasul Amsterdam are cca 165 canale cu o lungime totala de 100 km, fapt pentru care a fost supranumit “The Venice of the North”. Deasemenea are si 90 de insule.
Exista pe canale 2500 de vase asa numitele “penise” – vase locuite. Se poate cumpara unul
cu 500 000 $, dar nu se mai acorda permise pentru vase noi.
Principalele canale sunt: Prinsengracht, Herengracht, Keizersgracht, Singel and Jordaan. Brouwersgracht, Bloemgracht si Leliegracht – sunt canale mai mici. Leliegracht este deosebit de pitoresc.
Herengracht este canalul principal pe malurile caruia se gasesc cladiri istorice si locuintele unor rezidenti instariti. Una dintre aceste case poate atinge suma de cinci milioane de dolari, in cazul cand s-ar vinde.
Unul dintre cele mai frumoase si mai largi canale este Amster. Malurile au fost cu grija amenajate pentruca publicul sa se odihneasca pe banci, sa discute la o cafea sau o bere, sa priveasca vasele ce trec.
Ne depaseau ambarcatiuni de viteza sau barcute cu cate o pereche ce tragea la vasle. Peste tot se auzea muzica; canta chiar si Conie Francis.
Ziua calda contrasta cu apa rece si umbra copacilor pe sub care treceam. Paharul de bere din fata mea a contribuit si el la calatoria de vis – numai ca nu puteam ignora zgomotul orasului atat de activ la ora pranzului.

Am putea numi Amsterdamul si orasul celor 1280 de poduri. Magere Brug (“Skinny Bridge”), este un renumit pod, originalul datand din 1670. Cum circulatia intre cele doua maluri ale canalului Amster s-a intensificat, un alt pod l-a inlocuit pe cel vechi. Noul pod are doua parti ce se ridica la fiecare 20 minute pentru a lasa vapoarele mai inalte sa treaca.

Am remarcat deasemenea si cladirea de sticla in forma de val, The Passengers Terminal Amsterdam, de unde sunt dirijate vasele de croasiera ce intra si ies continu in port. Unul din vasele de croasiera arata ca un adevarat bloc de apartamente.
Un impresionant pod leaga Insula Borneo de peninsula Sporenburg, Pythonbrug ('Python Bridge'). Podul de metal, vopsit rosu, are o lungime de 93 m si unduieste ca un sarpe, oprindu-se la Scheepstimmermanstraat. Podul proiectat de Adriaan Geuze din Rotterdam si terminat in 2001, a castigat premiul International Footbridge Award in 2002.
Dar o arhitectura interesanta o au si casele din insula Java, asezate pe canale moderne peste care se poate trece pe noua poduri de legatura intre cartierele Barcelona si Piraeus si centrul oarsului Amsterdam. Nu lipsesc magazinele de moda si cele de ‘interior design’.

Am debarcat, mers un pic pe jos prin oras si am ajuns in parcul din fata muzeului Rijksmuseum; puteam vizita acest muzeu sau pe cel al lui Van Gogh. Am intrat la Rijsmuzeum a carui renovare a durat timp de zece ani.
Cladirea proiectata de Pierre Cuyperes, si-a deschis usile pentru prima data in 1885, dar muzeul fondat in 1775 dupa exemplul Louvrului a functionat in diferite locatii. In aprilie 2013, a fost inaugurat de regina Beatrix. Costul lucrarii executate dupa proiectele arh. spanioli Antonio Cruz si Antonio Ortiz s-a ridicat la cca 375 mil de euro.
Faimosul tablou „Rondul de noapte” al lui Rembrandt are acum o intreaga sala numai pentru el; poate fi privit din interesante unghiuri si este mai autentic si mai atragator ca oricand.
Muzeul detine cca un milion de obiecte de arta si istorie datand din 1200 pana in 2000; mai mult de 2000 de picturi din epoca de aur a picturii olandeze cu nume reprezentative ca: Ruisdael, Frans Hals, Vermeer, Jan Steen, Rembradt si pupilii sai, cat si obiecte de colectie asiatica. Pe situl sau de internet muzeul a expus deja cca 125000 de imagini de inalta rezolutie si promite adaugarea altor 40000 pe an ce trece. (conform Directorului Taco Dibbits)

Dar trebuie sa recunosc ca aceasta cladire pe care am vizitat-o de cateva ori inainte de renovare, mi-a prezentat o fata necunoscuta. Au fost curatati peretii si fresce minunate au aparut de sub tencuiala. Arcadele bogat ornamentate cat si capitelurile adosate peretilor si-au aratat culorile. Pardoseli splendide de mozaic maiestrit executate atrag atentia vizitatorului care urmareste nu numai picturile de pe pereti, sculpturile din vitrine, ci si finisajele interioare, holurilor, scarile, ferestrele si vitraliile. Ca si Louvru si muzeele din Londra, muzeul se deschide printr-o curte de lumina, inalta si primitoare, de unde se bifurca galeri si sali.
Am iesit grabindu-ma sa prind cateva raze de soare si sa mananc ceva inainte de ora de adunare la autocar.
M-am oprit in parcul de langa muzeu, pe marginea unui mare bazin; nu departe tronau literele uriase: I AMSTERDAM. Pe ele se suiau turisti japonezi si se pozau; i-am pozat si eu pe ei.

Ziua a saptea - Vineri 13 iunie
Cologne (Koln) detine locul patru ca marime intre orasele Germaniei. Asezat pe Rhin, orasul este faimos petru catedrala sa, universitatea, episcopia. Asezarea dateaza din sec I e.n., cand a functionat ca o colonie romana, apoi capitala a provinciei Germania inferioara pana la venirea francilor. Din 1288 (Batalia de la Worringen) a devenit un oras liber, separat de biserica.
Situarea lui strategica la intersectia drumurilor comerciale ale Europei, a dus la dezvoltarea economica a orasului. Deasemenea faptul ca s-au oferit catedralei cele trei relicve sfinte ale magilor din Ierusalim (1164), a condus la intensificarea vizitelor de pelerinaj.
A fost unul din orasele conducatoare ale Ligii Hanseatice (1475). Din 1794 orasul intra sub dominatia franceza cucerit fiind de Napoleon (Codul lui Napoleon ramane valabil pana in 1900).
Ocupat cand de armatele franceze, cand de cele engleze (1916-1926), Cologne devine un centru activ al partidului socialist democrat. Se dezvolta in timpul Republicii de la Weimar (1919-1933) mai ales in domeniul social, planificare si urbanism a orasului.
In 1933 Partidul Democrat pierde in favoarea Partidului Nazist si altor partide de dreapta.
In timpul Razboiului al II Mondial, in Cologne se gaseau cartierele generale ale regimentelor 211 Infanterie si 26 artilerie. Districtul Militar era condus de Lt. General Freiherr Roeder von Diersburg, responsabil al operatiunilor militare in Bonn, Siegburg, Aachen, Monschau. Asa ca nu este de mirare cat de greu a fost incercat orasul in anii 1942-1945.

Cologne a fost bombardat masiv de aliati, suferind 262 raiduri aeriene care au redus populatia cu 95% (20000 civili morti, restul au parasit la timp orasul).
In noaptea de 30-31 mai 1942, Cologne a fost tinta „Operatiei Milenium”: 1046 avioane de bombardament (RAF) au aruncat 1455 t de explosiv timp de 75 minute si au distrus 600 acri din suprafata orasului.
S-a construit mult dupa razboi si s-au refacut sute si sute de cladiri. In aceasta categorie intra si cele 12 biserici romano-catolice in stil romanesc, grav avariate in timpul bombardamentelor. Unele din aceste biserici dateaza din vremurile romane (St. Gereon); reconstructia a durat pana in 1990.
Cologne joaca un rol politic important mai ales in perioada cand Adenauer devine prim cancelar (fost primar al Cologne).
Dupa 1980 cunoaste o sustinuta crestere economica, aici deschizandu-si portile un numar mare de companii mediatice si de sector privat.
Printre cladirile remarcabile amintim marea catedrala Sf. Petru si Sf. Maria cat si cladirea primariei, care dateaza din sec XII si este cea mai veche primarie din Germania.
Viata cuturala si artistica a orasului continua. Se gasesc aici mai mult de 30 muzee, sute de galerii de arta, sali de concerte. Au loc sute de targuri internationale cu cele mai variate subiecte: de la carti, jucarii, moda la copii pana la autoturisme si masini industriale de ultima ora, care atrag vizitatori din intreaga lume.
Turismul este foarte dezvoltat. 4.3 milioane de persoane au retinut camere in hoteluri intr-un singur an, 2008.

Catedrala Sf. Petru si Sf. Maria, cunoscuta simplu sub numele de Catedrala din Cologne are turnurile inalte de 157m, situindu-se pe locul doi in Germania, dupa catedrala din Ulm (161.53m). Ocupa in lume locul trei ca marime (144,5x61,5m) dupa catedrala din Sevilla si Domul din Milano. Este cel mai vizitat monument din Germania: 5 milioane vizitatori in 2001, 6 milioane in 2004.
Pe locul actualei catedrale au mai existat doua biserici incepute in anul 350 e.n., distruse de foc sau alte cauze. Cea din 870 a fost sfintita de catre episcopul Willibert.
Constructia unei noi catedrale incepe in 1247. Cu intreruperi lucrul va dura pana in 1880.
Catedrala din Cologne este una din putinele cladiri ramase in picioare in urma bombardamentelor aliatilor datorita faptului ca a constituit un punct de reper in timpul bombardamentelor aliatilor.
Clopotele sunt in numar de 11, cel mai mare „St. Peterglocke” de 24 t, iar cel mai mic „Wandlungsglocke” de 428 kg. Greutatea totala a clopotelor este de aproximativ 53 tone.

Ca si Colonge, orasul Bonn este asezat pe malurile Rhinului. Are o populatie de cca 311287 locuitori. Orasul a fost fondat in secolul I i.e.n. Din 1597 pana in 1794 a fost capitala electoratului de Cologne si rezidenta episcopilor si printilor electori. Intre 1949 si 1990 a fost capitala Germaniei Federale.
Dupa caderea regimului comunist si intregirea Germaniei, capitala tarii se muta la Berlin. Bonn ramane „Oras Federal” si capitala neoficiala. In timp ce guvernul si parlamentul s-au mutat la Berlin, unele ministere si ambasade au ramas la Bonn (Ministerele Apararii si al Agriculturii).
Companiile private joaca un rol major in economia Bonnului.

In Bonn am vizitat casa lui Beethoven devenita muzeu, pe strada Bonngasse, nr 20. Casa a fost salvata de la demolare si a intrat in renovare in 1889 datorita Asociatiei Beethoven. Asociatia a cumparat in 1893, 1907 si 1927 casele vecine (de la nr 18, 24 si 26) in care se gasesc: o colectie de manuscrise ale marelui muzician, o biblioteca, o sala de concert, un centru de cercetare.
Casa Bethoveen, renovata in anii 1960 a primit Premiul European Pentru Mostenire Culturala (1978). Un timbru a fost scos in 2003 reprezentand casa memoriala.

Amintim ca importanta in acest oras cladirea Universitatii, Kurfurstiches Schloss, vechiul palat al printului elector de Cologne. Construit de Enrico Zuccalli (1697-1705) pentru Joseph Clemens de Bavaria, print elector, adaposteste azi sectia umanistica, de teologie si administratia universitatii.
Hofgarten, parcul mare din fata cladirii cu aleia de tei batrani – care erau infloriti cand am fost noi in Bonn, este un loc indragit de studenti pentru relaxare dar si pentru proteste de natura politica. Departamentul stiintelor si biblioteca se afla nu departe, in cladirea Poppelsdorf si Endenich, proiectata intre 1715 si 1753 in stil baroc de arhitectul francez Robert de Cotte pentru arhiepiscopul si printul elector de Cologne, Joseph Clemens.
Terenul din jur (6.5 ha) constitue Gradina Botanica a orasului Bonn. In 1900 aceasta gradina era a doua in Germania (dupa cea din Berlin). Azi gardina are cca 8000 specii de plante.
Alte cladiri ale universitatii cat si caminele sunt raspandite in oras; in total universitatea detine 371 de cladiri.
Universitatea are cca 27800 studenti; 3800 sunt studenti veniti din toata lumea. In fiecare an termina scoala 3000 studenti si 800 isi iau PhD. Universitatea ofera 90 de programe diferite si are 500 de profesori permanenti, 2100 persoane cu grade academice diferite si 1500 functionari care sprijina activitatea generala. Bugetul anual s-a ridicat in 2006 la 300 milioane de euros. Anual activitatea de cercetate atrage contribuabili straini si 75 mil de euros.
Universitatea are contributii fundamentale in diverse campuri de activitate: in fizica „quadruple ion trap”; aici s-au descoperit undele radio; in stiinta „efectul lotus”.
Fac cinste acestei institutii si laureatii Premiului Nobel: in fizica in 1989 – Wolfgang Paul; trei ani mai tarziu in economie – Reinhard Selten.

Am pornit in cautarea Stancii Loreley stanca ce poarta un nume de sirena.
Dela Koblenz pana la Bingen, pe o distanta de cca 65 km, Rhinul si imprejurilile sale au intrat in patrimoniu UNESCO (din 2002); motivele sunt geologice, industriale, istorice si culturale.
Aceasta regiune pietroasa s-a format in epoca devoniana din roci sedimentare, in majoritate gresii. Defileul s-a format mult mai recent, in timpul presiunii placilor continentale, ridicand terenul la aproape 200m (in dreptul stancii Loreley) lasand raul sa curga in fundul vaii.
In acest coridor exista un microclimat ce permite unor specii - inexistente in imprejurimi, sa traiasca aici. Viticultura s-a dezvoltat din timpuri stravechi pe pantele orientate spre sud.

Ceeace ar fi trebuit sa fie o croaziera pe Rhin de la Koblenz la Bingen a fost de fapt un drum cu autocarul pe malul stang al Rhinului. Pana aici am urmarit Rhinul fara a ne da seama, caci orasele Cologne si Bonn sunt asezate pe el. De acum insa mergem pe un drum national vecin cu Rhinul; cand vedem raul, cand nu, caci apa de o culoare pamantie – parca ar fierbe in adancuri, se ascunde dupa copaci sau dupa vreo stanca. Pe dreapta ne insoteste un perete abrupt.
Ghida ne povesteste legenda tinerei Loreley si ne da informatii despre castelele si fortaretele ce stau agatate pe stanci gata sa se pravale peste noi cei mici-mititei in autocarul nostru de jucarie.

O fata tanara pe nume Loreley, tradata de iubitul ei, pentru a se razbuna, ademeneste tineri marinari ce trec in vasele lor pe Rhin provocandu-le moartea. Episcopul acelui timp, prefera sa o trimeata intr-o manastire, decat sa o condamne la moarte. Pe cand era condusa de trei cavaleri catre sfantul lacas, ea cere permisia cavalerilor de a mai vedea o data Rhinul de pe o stanca inalta ce era in drumul lor. Fata se urca pe stanca si se arunca in ape. Se spune ca de atunci stanca poarta numele fetei si adesea duce un cantec, un murmur ca un ecou.
Scriitori si poeti s-au inspirat din poemul lui Clemens Brentano, poem ce a intrat in folclorul local. Brentano s-a inspirat dintr-un mit de Ovidiu. Heine, inspirat din poemul lui Brentano, scrie poemul « Die Lorelei » in 1824, atribuind-i fetei calitati de sirena. Frantz Liszt a pus pe note poezia, iar poetul francez Apollinaire a scris si el un poem, citat mai tarziu in Simponia 14 a lui Sostacovici.

Am trecut in revista localitati si castele: Koninswinter, Chateau de Drachenburg, Rhondorf, insula Nonnenwert, Unkel, turelele Remagen, Linz, cele doua localitati balneare Badhonningen si Badbreisig (castelul Arebfels si catelul Reihneck chiar deasupra lor), castelul Andermach, castelul Neuwied, orasul Koblenz, fortareata Ehrenbreit, castelul elegant Stolzenfels, localitatea Broubach si castelul Marksburg, oraselul Boppard, Bornhofen si Liebenstein, castelul cel nou.
« Castelul soarecelui” - peste Welmick, “Castelul pisicii”, Rheinfels sus peste orasul Sf. Goar.
Fiecare din aceste orasele are istoria lui, are oamenii lui de seama care au locuit aici (in Bappard a locuit intre 1956 si 1989 cel ce a fost regele Boris I al Andorei).

Dealurile sunt despadurite partial pentru a lasa loc viilor pe pante incredibil de abrupte incat te intrebi cum pot fi lucrate. Oraselele sunt asezate in general pe malul apei iar castelele si fortaretele sus pe dealuri. Uitandu-ma pe harta imi pare totul simplu, dar parcurgand drumul acesta pe malul Rhinului, ma intreb: oare cum pot ajunge acolo sus sa vizitez una sau alta dintre fortaretele acestea mandre?
Tot peisajul, castelele – unele expunandu-si piatra invechita de vreme, altele renovate, colorate in alb, galben sau orange, padurile dese de un verde inchis, sirurile de vita de vie aliniate la perfectie – nu le-as fi cunoscut daca nu mergeam in aceasta excursie si nu as fi stiut ce pierd.

Cred ca am mers cam o ora si iata ca ajungem la un restaurant unde vom lua pranzul. Ne asezam in pridvor si descoperim ca vis-a-vis este stanca ce o cautam. Cu litere mari albe sta scris: “Loreley”.
Dupa pranz urmeaza vizita la magazinul de amintiri unde am lasat ceva din rezervele noastre de vacanta. Apoi ne suim iar in autocar si pornim catre alte locuri unde vom avea alte aventuri.

De acum nu mai suntem asa de atenti la peisaj; trec in goana cateva asezari: Oberwesell, Kaub, Bacharach, Lorch, Assmanns-hausen, Nahe si iata ca ghida ne face atenti la Rudesheim.
Acesta este unul din cele mai vizitate orase de pe Rhin, datorita productiei de vin, vechimii lui cat si situarii lui in mijlocul unui peisaj incantator.
Dupa Catedrala din Cologne, acest oras romantic este al doilea obiectiv pe lista atractiilor turistice din Germania. Sapaturile arheologice au scos la iveala recipiente de sticla, ceeace atesta cultivarea vitei de vie si obtinerea vinului inca din vechime.
Prima data mentionat in 1074, Rudesheim se dezvolta si ca urmare a comertului pe apa cu lemn de constructie. In 1818 i se acorda drepturi de oras independent.
Aceasta parte a Rhinului este de mare importanta strategica fiind la confluenta Rhinului cu Nahe. Asa se explica de ce, din timpuri stravechi a fost foarte “vizitat”. Primii asezati aici au fost celtii.
Ubii si Mattiaci urmeaza. In primul secol al erei noastre au navalit Romanii care au construit un castrum la Bingen. Au urmat triburile de Alamanni si apoi Francii.
Cum am mai aratat, aceasta regiune are un folclor bogat. Ca o continuare a traditiei, anual au loc festivitati urmate de jocuri de artificii: in sept la St. Goar, in august la Koblenz. De pe puntea unuia din vasele ce plutesc pe Rhin poti avea o splendida vedere a specatacolului oferit de focurile de artificii.

Geisenheim, Bingen, Eltville urmeaza si in fine, inainte de a intra in Mainz o luam in stanga peste Rhin, pe un mare pod in directia Fankfurt.
Depasim pe dreapta vestita statiune balneara Wisbaden dar nu bagam de seama caci suntem in mare graba.

Frankfurt pe Main.
Satula de atata mers cu autocarul cat si de mersul in grup incet, la pas, vizitand orase si obiective culturale, mi-am luat liber de la ghida de cum am coborat din masina. Am promis ca vin in 2 ore; mi se parea ca am destul timp sa cunosc orasul ba chiar sa vizitez si cateva obiective de interes. Nu mai fusesem in Frankfurt decat in trecere prin aeroport.
Un oras asezat pe o apa este deja foarte prietenos; este aproape imposibil sa te ratacesti in el.
Deci am luat-o pe „marile bulevarde” catre centrul vechi. Am mancat un hotdog stand pe o banca in fata unui mare magazin, zona plina de lume ce se bucura de dupa amiaza insorita de vara.
Am intrat intr-o biserica incantatoare - Sf. Caterina, alaturi de niste fete inalte, niste „valchirii” frumoase care urmau sa cante la cate un instrument: un concert era anuntat in acea dupa amiaza. Am cumparat apa si cate ceva de mancare pentru seara dintr-un magazin gen Shoppers, in caz ca ajungem tarziu la hotel; am baut o bere pe terasa unui restaurant. Am aflat mai tarziu numele cladirii care trona in mijlocul pietei: Guard House. Parea atat de mica si diferita de blocurile ce se citeu pe fundal. Stand pe terasa si bucurandu-ma de sunetul limbii germane pe care incet-incet incepeam sa o recunosc, mi-am dat seama ca soarele merge spre apus cu mare viteza, caci intram din ce in ce mai adanc in umbra cladirilor.
M-am ridicat si am luat-o la picior pe drumul de intoarcere, strada Hauptwache. Din fericire, la dus am facut poze, am intrat in cate o librarie, intr-o banca si in holurile unor cladiri impozante numai pentru a vedea cum arata pe dinauntru acest oras caruia i s-a dus faima ca fiind nu numai cel mai important centru financiar al Germaniei dar si al Europei.
Pe scurt m-am bucurat de „singuratatea” mea dar acum intrasem in panica. Mai aveam 20 minute si nici gand sa vad in zare zona verde de pe Main. Ce se intamplase? simplu. Ca de obicei am luat-o pe o strada care am zis eu ca imi va scurta drumul fara sa-mi da seama ca pornea dintr-o piata cu alte strazi radiale si cumva se indeparta de obiectivul meu.
Intreband si cerand ajutorul am ajuns la o harta de oras, din acelea afisate pe panouri de care Parisul se bucura atata. Atunci am realizat greseala mea. Cu puteri innoite am dat fuga catre malul Mainului, unde autocarul ma astepta.
Numai cu cinci minute am depasit ora la care am promis ca vin, dar deja ghida se impacientase - nu se intamplase niciodata sa intarzii. ”Puii ei” care cu o zi inainte primisera un perdaf - o pereche intarziase doua ore! stateau cuminti pe scaune in autocar. Cand am urcat m-au primit cu urale.
Este bine cand totul se termina cu bine!
Ne-am intors sa traversam apa cea minunata din nou, si ne-am asternut la drum catre Nuremberg. Urma sa innoptam acolo la Hotel Ibis.

Orasul Frankfurt a fost initiat in 146 e.n. de un rege franc, Zuma, in partile joase ale raului Main, o zona mlastinoasa. Vechiul nume Frankonovurd, a devenit mai tarziu Frankfort si in final Frankfurt. Drumul roman ce ducea la Mainz si Heddernheim trecea prin partea inalta a orasului.
Odata cu retragerea granitelor Imperiului Roman in anii 259-260 pe malurile vestice ale Rhinului, asezarea iese de sub influenta romana. In 793 este bine stabilit ca oras. Charlemagne si-a instalat o curte in Frankonovurd.
In 794 se tine un consiliu bisericesc la care iau parte Charlemagne, doi reprezentanti ai papei Adrian I, episcopi ai Imperiului Frank, Italiei si provinciei Aquitaine si reprezentanti ai bisericii veniti chiar din Anglia. Fiul lui Charlemagne, Louis cel Pios, isi stabileste curtea aici; extinde palatul regal, intareste orasul cu ziduri de aparare si santuri cu apa, facand din el principala capitala a imperiului de est.
Imparati si regi in trecere poposeau in acest oras. Diete imperiale si consilii bisericesti continuau sa se tina aici. O multime de manastiri s-au stabilit in imprejurimi.
A urmat o perioada de mai putina importanta in viata orasului sub regii salici si saxoni.
Dar in 1147 Conrad III a plecat in cea dea doua cruciada spre Ierusalim si a lasat pe fiul sau in varsta de 10 ani mostenitor al tronului; acest eveniment a avut loc in biserica locala din Frankfurt.
La cinci ani dupa acest eveniment, Friederick Barbarossa a fost ales imparat. De atunci Frankfurt va ramane locul de alegere a regilor germani. Din 1250 privilegiile orasului cresc, devine oras liber (cetatenii isi alegeau singuri primarul si functionarii oficiali ce se ocupau de viata laica a orasului).
In sec XVI, in urma inventiei presei de tipar in orasul Mainz, orasul Frankfurt beneficiaza si el. La doi ani dupa alegerea Imparatului Matthias, neintelegerile intre patricienii orasului si asociatiile de mesteri si negustori locali, duc la pogromul din 1614.
In razboiul de 30 de ani, Farnkfurt a reusit sa se mentina neutru.
In 1648 Frankfurt a fost confirmat Oras Imperial Liber prin Pacea din Westfalia.
In 1770, protejat de ziduri, metereze si santuri de apa, orasul parea de neinvins. Cu toate acestea in oct. 1792, Generalul francez Custine il cucereste. Este reposedat la 2 dec in acelasi an si in scurt timp revine la nivelul prosper de dinainte.
Dar in ian 1806 Generalul Angereau ocupa orasul cu o armata de 9000 de oameni si il excrocheaza de 4 mil de franci. Aceasta dupa marea infrangere din 1806 a prusacilor si pacea de la Jena-Auerstedt ce a urmat.
Orasul isi pierde libertatea; intra in posesia lui Karl Theodor Anton Maria von Dalberg, episcop de Meinz, teritoriile caruia vor fi recunoscute sub numele de Marele Ducat de Frankfurt.
Din 1808 orasul incepe sa-si schimbe fata. Zidurile de aparare sunt demolate si inlocuite de ... un parc. Dalberg abdica in 1813 in favoarea fiului vitreg al lui Napoleon, Eugene de Beauharnais.

In 1813 aliatii s-au adunat din nou in Frankfurt pentru a restabili drepturile orasului si pune bazele unui consiliu central administrativ condus de baronul Von Stein. Prin Congresul de la Viena se clarifica pozitia orasului ca fiind un oras liber in Federatia Germana, iar in 1816 devine „seat of Bundestag”. Dar in 1833 o miscare revolutionara interna incearca sa rastoarne ordinea. Apoi miscarea revolutionara din 1848 se va simti si aici.
Metternich este fortat sa abdice. Acest eveniment a fost larg celebrat in Farnkfurt.
La 18 mai 1848 are loc sedinta Adunarii Nationale in Paulkirche. Unii istorici considera aceasta data de o importanta capitala in istoria orasului Frankfurt.
In urmatorii 15 ani orasul a cunoscut o dezvoltare industriala rapida. Din timpul lui Dalberg a inceput emanciparea evreilor. In 1866 incepe razboiul Prusiei impotriva Austriei. Prusia castiga si Frankfurt este anexat Prusiei ca parte din provincia Hesse-Nassau.
Timp de patru ani Confederatia statelor germane este condusa de Bismark.
In 1871 Wilhelm I devine Imparat. El este incoronat la Versailles, si va domni pana in 1918, cand Primul Razboi Mondial modifica balanta puterilor.

In Frankfurt sunt multe obiective de vizitat.
Casa Goethe. La 28 aug 1749, in casa din str. Grosser Hirchgraben nr 23-25, D-60311, Frankfurt am Main, s-a nascut Johann Wolfgang Goethe, care va deveni cel mai mare scriitor al Germaniei.
Goethe a trait aici pana in 1765. Casa vecina este Muzeul Goethe, cu cele 14 camere ce detin opere de arta din timpul lui Goethe, manuscrise si alte obiecte personale. Nu departe se afla turnul Goethe Tower, structura din lemn, inalt de 43 m, de unde se poate vedea orasul.
Catedrala Sf. Bartolomeu, numita dupa apostolul cu acest nume, este o cladire in stil gotic ce s-a construit in sec XIV si XV. Intre 855 si 1562 imparatii germani erau alesi in Frankfurt si incoronati in catedrala din Aachen; incepand din 1562 pana in 1792, imparatii au fost incoronati in Frankfurt in catedrala Sf. Bartolomeu.
Distrusa – de foc in 1867 si de bombardamente in 1945, catedrala este recostruita in stilul prezent. Turnul ei este inalt de 95 metri si a fost cea mai inalta cladire pana in 1970-74 cand zgarie norii Frankfurtului au inceput sa apara in partea financiara a orasului.
Biserica St. Paul este deasemenea importanta deoarece aici a functionat primul parlament democratic ales in 1848 pentru a formula si scrie Constitutia poporului german.
Roemer – este primaria orasului, un complex de noua case de constructie medievala, cumparate de oras in 1405. Zona aceasta si cea vecina a fost reconstruita dupa razboi.
Squarul – este o cladire de birouri lunga de 660m si inalta de 45 m, construita la aeroportul din Frankfurt intre 2006 si 2011.

Sub numele de Zgarie norii din Frankfurt sunt cunoscute cele 14 cladiri mai inalte de 150m din oras. Acestea sunt:
Commerzbank Tower: 259 m, cea mai inalta cladire din Europa din 1997 pana in 2003;
Messeturm: 265,5 m, cea mai inalta cladire din Europa intre 1990 si 1997;
Westend Tower: 208 m, DZ Bank;
Main Tower si Tower 185: fiecare inalt de 200 m;
Trianon: 186 m (sediul Deka Bank); t
urnurile gemene ale Deutsche Bank: 155 m si alte sapte cladiri inalte.
Pe langa acestea mai sunt alte patru cladiri inalte care au intre 136-148 m.
Dar cea mai inalta cladire este Turnul de telecomunicatii, Europatum: 337,5 m, poreclit de localnici „Ginnheimer Spargel” (sparaghelul din Ginnheimer).

Populatia totala urbana este de 2,5 milioane. Fiind un oras international cu aproape 25% din populatie formata din 180 de nationalitati straine de cea germana, orasul are particularitatile lui.
In Frankfurt se afla a doua mare comunitate coreana din Europa.
Aici sunt cele mai multe oferte de munca din Germania.
Este cel mai bogat oras judecand dupa produsul pe cap de locuitor (PIB).
In 2011 se situa pe locul sapte in lume in privinta calitatii vietii.
Orasul Frankfurt are ca prieten si partener international orasul Toronto.

Inca din timpuri vechi – o scrsoare a imparatului Louis Germanul (sec XI), atesta dreptul orasului de a efectua schimburi de bani in timpul targurilor internationale. In sec XVI o bursa a fost stabilita fixand pretul pentru schimburi (in 1585), in ideea de a preveni frauda. In secolele ce au urmat, Bursa din Frankfurt se dezvolta considerabil ocupand locul trei dupa cea din Londra si Paris. Cunoscutii bancheri: Mayer Amschel, Rothschild si Max Warburg au avut o influenta considerabila in transacatiile financiare din Frankfurt.
Azi Frankfurt Stock Exchange ocupa locul zece in lume in ce priveste capitalizarea bursiera a pietei de capital si este operat de Deutsche Borse. 90% din transactiile din Germania au loc aici. Numai dupa 1949 Frankfurt Stock Exchange s-a stabilit pe primul loc in Germania, cu investitii atat din tara cat si din afara. Din 1960 Frankfurt Stock Exchange beneficiaza de un mare avantaj fiind apropiat de Bundesbank, banca ce a luat importante decizii financiare pana in 2002, cand a fost introdusa noua moneda euro. De atunci FSE beneficiaza de avantajele Bancii Centrale din Europa.
Intre 2002-2004 a fost in negocieri in vederea cumpararii Bursei din Londra. Aceasta actiune a incetat in 2005.
Azi transactiile se fac exclusiv prin sistemul electronic Xetra - lansat si operat inca din 1997 si adoptat deja de 14 burse internationale; din 2011 s-a renuntat la „floor trading" (schimburile facute de agentii de bursa prin strigare).
47% din cei 300 de participanti ai pietii de schimb din Frankfurt vin din exteriorul tarii.
Statisticile din anul 2010 arata ca cel putin 80 de companii internationale sunt listate la bursa din Frankfurt; actionarii direct conectati cu Stock Exchange detin 35% din capitalul mondial investit.
La bursa exista cca 4500 agenti de schimb. Exista servicii de 24 ore care servesc pietele financiare orientale cat si cele din nordul Americii.
In oras se gasesc sediile a 63 de banci si oficiile a 152 institutii internationale.
In 2013 Frankfurt a fost pe locul opt in lume ca specific financiar.

Frankfurt este renumit centru in comert, cultura, turism, transport urban (in 1970 avea cea mai eficienta retea subterana de transport in comun din Germania); orasul este cunoscut prin targurile internationale ce se tin periodic: motor show, book fair. Acestea se desfasoara la Messe Frankfurt, o cladire cu o suprafata de expunere de 578 000 mp.
Dar si in arta culinara, in botanica, in filozofie orasul se dovedeste foarte cosmopolit.

Bucurandu-se de un climat aproape oceanic, zona verde din oras, centura verde ce il inconjoara (8000ha in total) cat si cele doua gradini botanice s-au dezvoltat constituind plamanul acestui oras foarte activ.
Parcul din centrul orasului, Central Park, este denumit dupa cel din New York;
Nizza Park , numit dupa orasul Nisa din sudul Frantei, este o oaza de climat mediteranean in Frankfurt, care ofera conditii propice de viata multor plante de climat cald.
Gradina Pacii Celeste, este numita dupa cea din Tananmen in Beijing; alaturi sunt cladiri in stil chinezesc construite in anii 80 de chinezi din Frankfurt cu materiale aduse din China. In gradina cresc multe plante de provenienta orientala ce s-au adaptat aici.
Trebuie sa amintim si padurea Frankfurter Stadwald, cea mai mare padure intravilana din Germania, Fechenheimer Mainbogen, zona verde in forma de S pe Main, Mainuferpark, alta zona verde de pe malurile Mainului – o placuta promenada pentru turisti cat si localnici.

Nici de muzee nu duce lipsa Frankfurtul. Intre cele 26 mai importante, amintesc pe cel de arhitectura, de arte aplicate, muzeul stiintelor naturale, al muzicii, muzeul comunicatiilor, muzeul de istorie al orasului Frankfurt, muzeul de arta moderna, muzeul de arheologie.
Universitatea Goethe este cea mai cunoscuta si cea mai veche din oras cu prestigioasa sa Scola de Business. 70% din studentii inscrisi pentru un MBA sunt proveniti din intreaga lume. Cladirile universitatii sunt raspandite in tot orasul.
O alta scoala de prestigiu este Universitatea de Stiinte Aplicate, care ofera 38 domenii de studiu in arte, stiinte, inginerie si legi. Cladirea Scolii de finante si management, Stadelschule, fondata in 1817 de catre Joann Friederich Stadel, a fost recuperata de oras in 1942 si transformata intr-o scoala de arta de inalta clasa. Universitate de muzica din Frankfurt cu traditie veche si Conservatorul fondat in 1878, Scoala de filozofie si teologie St. George, sunt deasemenea renumite. Sa nu uitam ca in Frankfurt se afla sediul a trei societati Max Planck: Institutul pentru Istorie Europeana si Legislatura, Institutul de Biofizica, Institutul de Cercetare in Neurologie. Institutul de Stadii Avansate, Institutul de Arheologie (biblioteca sa are 130 mii de volume de specialitate) vin sa completeze lista institutiilor de prestigiu. In ultimii ani s-au dezvoltat mult scolile de computere IT.

Ziua a opta - Sambata 14 iunie
Orașul Nuremberg este așezat pe malurile raului Pegnitz pe o distanta de 14 km. Raul izvorăște la 80 km nord-est de oraș. Pe porțiunea orașului vechi, rîul Pegnitz a fost canalizat. Aluviunile depuse de rîu au transformat această zonă într-o zonă agricolă (Knoblauchsland= regiunea usturoiului). În localitatea învecinată Fürth, rîul Pegnitz se uneste cu rîul Rednitz adoptand numele acestuia: Regnitz.
Deasemenea orasul beneficiaza de canalul Rhin-Main-Danube; impreuna cu localitatile inconjuratoare Nurembergul atinge 3,5 mil de locuitori.

Canalul Main-Danube are pe lungimea sa de 171 km, 16 ecluze care fac pozibila trecerea vaselor de pe Main pe Dunare la plus 107,3 m diferenta de nivel. Ecluzele au fost modernizate si automatizate intre 2001-2007 alocandu-se 1,3 milioane dolari pentru fiecare. In 2004 traficul de marfa atingea 5,9 milioane de tone din cele 6,9 mil tone ce au fost transportate pe canal. Forma trapezoidala a canalului, cu latura de baza de 31 m, cea superioara-suprafata apei de 55m si adancimea de 4m, face posibil un transport destul de lejer. (una din ecluze are numai 2,9 m adancime). Cel mai inalt punct al canalului si totodata si cel mai inalt punct din lume atins vreodata de un vas venit din mare pe un canal, este de 406m peste nivelul marii.
Canalul a fost terminat la 25 septembrie 1992 si a costat 2,3 miliarde de euros, 20% din bani fiind cheltuiti pentru protectia naturii, florei si faunei. Cu aceasta ultima parte a canalului s-a realizat legatura dintre delta Rotterdamului si cea a Dunarii, dintre Marea Nordului, respectiv Oceanul Atlantic si Marea Neagra.

Nuremberg este asezat pe un strat de gresie moale formată în triasicul superior („Keuper”). În nordul orașului se află zona Fränkische Schweiz, zonă turistică deluroasă cu o altitudine de peste 600 m.
Cetatea initiala a fost construita in timpul Sfantului Imperiu Roman. Numele Nourenberg (deal stîncos) apare prima data in documentul Sigena, emis de împăratul Heinrich al II-lea (1050).
In 1140, Conrad III incepe constructia unui nou castel care va fi distrus; nu va ramane decat turnul „Luginsland” (Luginsland=care urmareste peste pamant), construit in 1377. Turnul va fi distrus total in cel de al doilea razboi mondial dar reconstruit.
Dupa ce castelul a fost distrus de foc in 1420 in timpul luptelor intre Frederick IV si ducele de Bavaria-Inglstadt, ruinele lui si padurile adiacente au fost cumparate de oras (1427). Orasul si-a marit incet domeniile si a devenit independent si total suveran in granitele sale.
In 1532 orasul devine protestant. Inca din 1520 au fost expropiate avutiile manastirilor si catolicii au fost prigoniti. Situat in partea de est a orasului, castelul regal cu zidurile inconjuratoare constituia cea mai intarita constructie medievala.
In timpul razboiului de treizeci de ani, cu toate că orașul nu a fost cucerit, el a fost devastat si slăbit din punct de vedere economic. După război a avut loc la Nuremberg „Banchetul de pace”; părțile participante la conflict au sărbătorit câteva zile incheierea păcii (1649).

Din 1796 pana in 1806 se petrec importante evenimente in oras. Orasul sufera presiuni din partea conducerii prusace din Ansbach. Resentimentul populației față de familiile aristocrate crește si orasul se afla la un pas de revoluție
Cucerit de Suedezi in 1632, orasul isi pierde autoritatea. In 1806 trece in posesia Austriei prin hotararea Confederatiei de pe Rhin si devine iar oras catolic. Nuremberg nu mai reveni la nivelul de prosperitate din sec XV, desi Viena plateste datoria publica a orasului (12,6 mil de guilds).
Perioada dintre anii 1470 și 1530 este considerată perioada de apogeu în dezvoltarea orașului Nuremberg, în ciuda repetatelor vendette și conflicte intre cavaleri.
In oras se dezvolta multe mestesuguri, iar comertul ia avant simtitor datorita asezarii orasului în mijlocul Europei. În această perioadă Nuremberg împreună cu Köln și Praga, era considerat unul din cele mai mari orașe ale Sfântului Imperiu Roman.

În sec. al XIX-lea Nuremberg era recunoscut ca un important centru industrial al Bavariei. Din 1835 între Nuremberg și Fürth a circulat primul tren de pasageri din Germania, Adler („Vultur”). În a doua jumătate a sec. al XIX-lea în Nuremberg s-a descoperit Rauschgold („foița de aur”); foi extrem de subțiri vor fi folosite la infrumusetarea statuetelor de lemn, icoane etc.
In 1920-1930 la Nuremberg au loc adunări ale partidului nazist NSDAP. În acest oraș insa, partidul nazist nu a cîștigatt niciodată alegerile. În principal orașul a fost condus de Partidul Liberal DDP, ramanand centru industrial bavarez al social-democraților.
In Nuremberg au fost promulgate la 15 sept 1935, legile cunoscute sub numele de Nürnberger Rassengesetze („Legile Rasiale”) de către partidul nazist NSDAP. Cu această decizie naziștii au pus baza legală ideologiei lor antisemite.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial orasul a fost puternic industrializat: se construiau aici tancuri, avioane si submarine.
Nuremberg a fost intens bombardat la 2 ianuarie 1945; centrul vechi al orașului a fot distrus aproape în întregime. In aprilie 1945 infanteria americana a luptat contra partizanilor germani din acest oras atat de bine fortificat, cucerind casa dupa casa. Pierderile au fost mari: 90% din oras distrus si 6000 de civili omorati.
După război au existat propuneri de abandonare și de reconstrucție în altă parte.

Intre 1945 si 1949, in timpul ocupatiei americane, in oras au avut loc vestitele Procese de la Nuremberg, prin care au fost judecați și pedepsiți criminalii de război naziști. Desi rusii au insistat sa se tina la Berlin aceste procese, primul s-a tinut la Nuremberg. Nu s-a mai tinut un alt proces din cauza razboiului rece care a preocupat Europa in anii urmatori.
Daca vechiul oras ramane legat in mintea multora de preparatele din turta dulce, carnatii de casa si jucariile mestesugite din lemn, dupa rusinoasa perioada nazista si vestitul Proces de la Nuremberg, numele acestui oras va fi legat de trista istorie a nazistilor.
Cu toate acestea, Nuremberg a fost centru cultural si industrial important din timpuri vechi.
Ceasurile de buzunar confectionate aici din sec XV de catre maestrul Peter Henlin sunt martore. Deasemenea contribue la dezvoltarea barocului in arhitectura: Egidienkirche (1417), Frauenkirche (1352-1362 arh. Peter Parler), St. Lorenzkirche, City Hall.
Nuremberg se evidentiaza si in domeniul stiintelor, mai ales in astronomie: un observator astronomic a fost construit de Johannes Mueller din Konigsburg in 1471. Tot el a publicat in acest oras harti inportante de astronomie. Anton Kobeger deschide in 1470 prima tipografie oficiala din Europa. El publica in 1493 o cronica a Nurembergului si o alta a lumii, ambele scrise in dialect franconian.
In 1515 Albert Durer a desenat si tiparit o harta a pozitiei stelelor in emisferele nord si sud – prima harta tiparita a stelelor. Tot el, a desenat un glob terestru in perspectiva si a tiparit harti comandate de Jahannes Stabius. Martin Beheim, geograf si calator a facut primul glob pamantesc.
In 1543 au fost publicate aici lucrari importante ale lui Copernic. Originali din oras sunt si sculptorii Veit Stass, Adam Kraft, Peter Vischos. Artizani priceputi si muzicieni s-au nascut in acest oras si au contribuit la faima lui; amintim pe Johann Pachelbel – organist baroc. Academia de Arte Frumoase din Nuremberg cu o vechime de 350 de ani (cea mai veche academie de arte din centrul Europei), continua traditiile umanistice ale orasului.
„Christkindlesmarkt” Piata de Craciun este renumita in oras si in lume. Se vand aici dulciuri si ornamente pentru pomul de Craciun.

In timpurile noastre orasul isi mentine un inalt prestigiu industrial. Firmele Siemens si Man raman prezente aici; manufacturi de echipament electric, mecanic, optic, de tehnologie medicala – se instaleaza in zona. Orasul este puternic reprezentat si in produse pentru tiparit si materiale necesare scrisului, rechizite de birou. O treime din companiile de „Market research” sunt stabilite tot in Nuremberg.

Cateva puncte de interes in oras:
- Piata Centrala, construita probabil in jur de 1400 si in functie intre 1610-1630.
- In aceasta piata se ridica Frauenkirche, o biserica gotica construita din initiativa imparatului Charles IV intre 1352-1362. Pe fatada de vest a bisericii ceasul renumit care dateaza din 1509 a fost conceput de S. Lindenart si G. Heuss. Cand bate orele 12, cei 7 electori ai vremurilor de mult apuse defileaza impreuna cu Charles IV.
- Alt monument in stil gotic in aceasta piata este Shoner Brunnen (Fantana Frumoasa) construita in 1380. Are o inaltime de 19 m si este inconjurata de 19 statui de oameni ai bisericii, evanghelisti, electori si profeti.
Un grilaj metalic inalt o apara de zelul curiosilor si de acesta, discret, atarna doua inele ce poarta noroc vizitatorului care reuseste sa le roteasca.
- In oras mai poate fi vizitata frumoasa si impozanta catedrala St. Sebaldus (sfantul patron al orasului), inceputa in 1225, terminata in 1275. Original a fost o bazilica in stil romanesc; incet-incet a fost largita, adaugandu-se galerii, doua coruri, inaltand transeptele, toate in stil gotic (1309-1879).
Modificarile ce le-a suferit in sec XVII au fost de tip baroc.
Orga, o piesa de mare valoare ce data din 1441, executata de H. Traxdorf, a fost distrusa in 1945 de bombardamente. Ca intreg orasul, biserica a fost reconstruita, o noua orga si vitralii adaugate.
- Nu putem trece mai departe fara a aminti Biserica evenghelica-luterana St. Laurenz, de stil arhitectural gotic, datand din 1400.
Remarcam la interior sculpturi executate de Adam Kraft si Veit Stoss („Angelic Salutation”-1517).
- Egidien Kirchen, datand din sec XII, contributie importanta in barocul german, nu a fost initial decat o biserica din complexul manastiresc benedictin. Este reconstruita in sec XV, din nou in 1711, in urma distrugerilor aduse de incendii (1696). Desemenea, distrusa masiv in 1945, este reconstruita intre 1946-1959. Prima sa orga data din 1460. Actuala orga a fost instalata in 1963.
- Casa lui Albrecht Durer devenita muzeu, este o cladire interesanta al carui parter inaltat este construit din piatra moale locala (1420), iar etajele superioare din lemn. Acoperisul abrupt va fi modificat si prevazut cu ferestre in ideea de a putea fi observata bolta cereasca, de catre negustorul si astronomul Bernard Walther care a cumparat-o in 1501. Acesta moare in 1504, iar in 1509 casa intra in posesia lui Durer care locuieste aici pana la moartea sa in 1528.
La interior vizitam atelierele mareui om si asistam la demonstratii de tiparit si litografie. Ghida este o actrita care personifica pe Agnes Durer, sotia artistului.

Ziua a noua - Duminica 15 iunie
Iata ca a sosit si utima zi a excursiei.
Dupa micul dejun luat in restaurantul hotelului la mese de patru locuri elegant aranjate, suntem din nou in deplasare; ne indreptam catre Romania pe ruta Budapesta-Arad-Deva-Sibiu-Valea Oltului-Pitesti.
In conditii normale de vreme, trafic, formalitati vamale, vom sosi in Bucuresti la Gara de Nord (Calea Grivitei - metrou - Muzeul CFR), inainte de ora 23.
Pe drumul de intoarcere am avut timp sa ne depanam amintirile, sa notam cateva lucruri si sa discutam cu ghida despre obiectivele care ne-au placut in mod deosebit si am vrea sa le revedem.
O astfel de excursie nu este decat o trecere in revista, caci timpul nu ne permite sa aprofundam cele vazute.
Au mai ramas multe de vazut, asa ca este loc pentru inca doua-trei astfel de plimbari, poate in diferite anotimpuri ale anului, pentru a admira orasele si monumentele, a vizita muzeele si parcurile ce nu au fost pe lista noastra.

Picotind in asteptare la stopuri, caci am intrat in Bucuresti de catva timp, imi amintesc de un moment fericit petrecut in una din zile in Amsterdam, cand indepartandu-ma de grup, am intrat in catedrala Sf. Nicolae. Incepea concertul de dimineata executat la orga, dura doar o jumatate de ora, asa ca m-am asezat pe banca sa-l ascult si sa ma reculeg.
Dupa ce s-a terminat concertul, am iesit in pridvorul bisericii si ma intrebam nehotarata: sa ma intorc in oras, sa ma indrept catre un muzeu...ce caut eu aici? In fine am coborat in agitatia orasului si pasii m-au condus in parcul Vondel.
Ferindu-ma de biciclisti (caci ei au voie in acest parc), urmaream lumea intinsa la soare pe iarba, copiii ce fugeau in toate directiile, mamele ce ii cheamau, grupurile stranse in jurul unui gratar si la un pahar de vin; si continuam sa ma intreb ce caut eu aici; si iata ca am gasit raspunsul.
Aceasta prima zi de vara in Amsterdam ma facea partasa la bucuria acestor oameni, imi arata dece au iesit cu mic cu mare pe iarba, la joaca, la o bere. Se auzea chiar si o toba. O schimbare se petrecuse din seara cand poposisem in Amsterdam si eu eram martora acestui moment.

Este de ajuns sa te opresti; sa observi; sa astepti; ceva se va intampla, ceva ce te va minuna si iti va umple sufletul de bucurie.


Mariana Popa,
Arhitect,
6 ian 2015, Toronto





Mariana Popa    1/7/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian