Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Destăinuirile unui secretar de club, de stil vechi. ( Lions Club Craiova - District 124 Romania ) I

ÎMPLINIRI, NEÎMPLINIRI, SPERANTE.

Motto.
Voiesti să cunosti lucrurile
Priveste-le de aproape!
Vrei să-ti placă
Priveste-le de departe!
(Ion. Luca Caragiale).

1. Paradoxul începutului 5
2. Romanticii “Lei” Craioveni 8
3. Un secretar de stil vechi 11
4. Maturitate si devotiune 19
5. Epopeea Vârfurilor 23
6. Insuccesul si valoarea lui 26
7. Iată cum vine… Viitorul! 30
8. Prietenii nostri, de suflet 34
9. Album de familie 41
Bibliografie 43

Mărturisire

La sfârsit de activitate, nu pentru că as fi dat în mintea copiilor si nici pentru că as prea mări un dar, pe care nu îl am, (acela de a scrie literatură beletristică), am simtit că trebuie să multumesc câtorva oameni, care mi-au înseninat viata.
Ei m-au determinat să renunt la principii, care trec uneori, în gânduri obsedante si nefericite. Ei m-au îndemnat să trăiesc liber, să-mi cunosc si să-mi înteleg rostul si rolul în societate si mi-au întărit puterea de a merge mai departe.
Lor, nu stiu, de ce, nu le-am multumit, prin viu grai, niciodată, desi îi port în amintirile cele mai dragi. Pe câtiva dintre acesti oameni i-am întâlnit printre “lei”. Pentru a reda frumusetea, acestor fiinte speciale, pe care le-am primit în inima mea, am refăcut “imagini”, aparent dispărute, despre Lions Club Craiova. Le-am privit ca pe niste adevărate “tablouri”, le-am descris în cuvinte si le ofer, tuturor colegilor nostri, cu adâncă plecăciune.
Initial, m-am gândit la realizarea unui volum de “aforisme” sau secvente din gândurile leilor din club, pe care să le alătur etalării activitătilor, onorante de care s-.au achitat, cu succes si le-am propus să intre în acest joc, dar ideea mea nu a avut ecou. Ei au avut dreptate, într-un fel: să scrii ceva asemenea unei cărti, nici măcar o carte, azi, când nimeni nu mai citeste cărti, să scrii ceva, care nu mai este actual, să scrii ceva, despre oameni, care: “si-au trăit traiul si-au mâncat mălaiul”, este utopic si chiar absurd. Este adevărat…, mai ales că publicarea unei cărti, te costă si nu-ti aduce bani.
Vointa mea s-a dezechilibrat, pe moment, dar mi-am revenit, pentru că, de fapt a pune în evidentă prezenta unor oameni speciali, dintr-o lume aparte, nu a fost o dorintă, ci un vis. M-am încurajat în demersul meu, spunându-mi că, nu este rău că mai pot visa, din când, în când, chiar dacă mă distantez de materie si de viata “făcătoare de avere! Si am urmat ideea lui A. Einstein: “Nu renunta la visele tale, continuă să dormi”, pentru că ai sansa ca dormind să revezi, mai multe episoade, ale aceluiasi film.
Convingerea, că nu trebuie să renunt la a scrie câte ceva despre lionismul oltenesc, mi-a fost sustinută si de faptul că trecerea dintre vechi si nou, precum trecerea dintre ani, simbolizată de Janus, cel cu două fete sau distanta dintre cei doi lei, din sigla noastră, (unul privind cu recunostintă spre trecut si celălalt, scrutând viitorul), trebuie marcată, ca orice interfată, ca orice granită.
Eu, mă aflu strict la granita dintre a părăsi scena lumii ca actor, transformat de timp, într-un simplu spectator, al viitorului, care scrutează eternitatea, pentru a găsi calea de Lumină.
Asadar, nu am abandonat ideea de a povesti câte ceva, din trecutul meu de “leu fondator”, si mi-am asumat discursul, încărcându-l cu recunostintă si respect, fată de cei, care au înteles si sprijinit lionismul craiovean, oferindu-i, cu generozitate, strălucirea. .
În “destăinuirile” mele, povestesc despre activitătile LC Craiova, amintind câtiva “LEI”, care au avut simtul mersului în viitor si puterea de a ne stimula să mai facem niste pasi înainte, amplificând, la fiecare, dintre noi, ceea ce apartine sufletului bun si frumos: speranta, credinta si iubirea.

1 Paradoxul începutului

Motto.
În viată trebuie să înveti să citesti printre rânduri si oameni. Să citesti printre vorbele lor si chiar dincolo de ele. Uneori un oftat povesteste mai mult decât un roman-fluviu, o privire mai mult decât o bibliotecă.
(Ileana Vulpescu)

Adeseori, la întâlnirile noastre, încercăm să ne amintim momente din viata petrecută împreună, în activitătile de club si ne este greu să le fixăm, în timp. Au trecut 23 de ani de la înfiintarea LC Craiova (3 martie 1990). Dintre membri fondatori (22) au rămas trei : Iulian Selaru, Iulian Diaconescu si Maria Vrabete, majoritatea celor, care au plecat din club, au făcut-o pentru a-si asigura o existentă, pe măsura dorintelor lor.
Cei rămasi, am avut destul timp să facem ceva si să uităm câte ceva. Am retinut doar “fragmente de viată”, legate de participarea fiecăruia dintre noi în diferite actiuni, dar multe altele au trecut pragul spre uitare, schimbând si mai ales, minimalizând frumusetea vietii clubului, generată de adevărata lui existentă.
Asemenea jocurilor copiilor, care, construiesc o imagine, după un model, având la dispozitie toate fragmentele, din care se compune acea imagine; prin pierderea, câtorva piese, redarea este incorectă iar bucuria realizării, se pierde.
Am uitat multe amănunte (piese) si am găsit, în loc întrebări, la care răspunsurile date au fost de cele mai multe ori, nesigure sau evazive, alteori ne-au “surprins”prin neputinta de a spune ceva.
Pentru colegii tineri din club, care nu au cunoscut valoarea trecută a clubului, în orasul nostru, am început să caut acele piese, care nu au fost total pierdute si să le prezint, pentru a reface modelul LC Craiova din perioada anilor 1990-2000. În acest fel, ei pot recunoaste calitatea activitătilor si oamenilor care au format clubul, în perioada, în care erau scolari.
Ca prim club LIONS înfiintat pe teritoriul Olteniei, mi s-a părut potrivit ca generatiile de mâine să-si cunoască înaintasii si modul, în care acestia si-au clădit prezentul lor, de atunci. A readuce azi, prezentul “trecut”, înseamnă a putea arhiva informatii importante în documente electronice, asa cum se procedează cu raportările de acum, pentru a “re-inventaria” succesele-insuccesele. Dar cel mai important fapt este acela că, istorioara mea ar putea ajuta la imortalizarea, pe “retina sufletului”, cu o vibratie înaltă, a gesturilor noastre, în care au fost încrustate. dăruirea, abnegatia, munca în echipă, prietenia, bucuria colectivă. Toate acestea au alcătuit modelul lionismului craiovean si sunt azi, argumente trainice, pentru a-i invita, pe cei asemenea nouă, să devină membri ai LC sau ai LEO club Craiova.

Au trecut 23 de ani de la înfiintarea LC Craiova (3 martie 1990. Am avut atunci ca sponsori Cluburile LlONS franceze din Suresnes si Neuilly-Doyen, care ne-au orientat activitătile în două directii principale: ajutorarea persoanelor defavorizate si sprijinirea institutiilor, care se ocupau cu integrarea acestora. Au rămas ca simboluri, consemnate cu litere majuscule, pentru prietenia si grija, cu care ne-au ajutat să facem primii pasi, trei minunati si de neuitat membri lions: Francis Biggard, sotia sa Jeannine si Edwige Szymansky.



Membri fondatori si cei care ni s-au alăturat, între anii 1991-1993, am format generatia de temerari, care a început “urcusul” către întelegerea lionismului, într-o perioadă, cu “limbajul de lemn”, bine fixat, de către atâtea sedinte de învătământ de partid, la care eram obligati să participăm. Acest mod de a ne adresa se mentinea, cu vehementă, blocând “emisia si receptia” omului liber. Fiind sufocati de cuvinte “prescrise”, respiram, cu greutate printre frazele “gata făcute”, însusite, în mod reflex si “bâjbâiam” în căutarea cuvintelor existente în gândurile noastre, ascunse.
În acea perioadă am trăit cu un fel de “teamă amestecată cu rusine, neputinta” de a ne găsi cuvintele si comportamentul de oameni liberi, care nu stiau încă, să se adreseze unei populatii, speriate si închistate. Încercam să-i convingem pe concetătenii nostri, că scopul prezentei unui club LIONS, la Craiova este nobil si important. Totusi, pentru o foarte îndelungată perioadă de timp, multă lume, a desconsiderat explicatiile noastre, neîntelegând “în ruptul capului”, că ar putea exista oameni, care să-i servească, pe cei în suferintă, în mod voluntar! Nu stiam cum să ne dozăm vorba, fapta si nici nu ne permiteam să gustăm bucuria unui succes, neîndrăznind să ne manifestăm, după cum simteam.

În primii ani ai existentei noastre, construiam cu migală si foarte mare seriozitate, actiunile lionistice, pe care ca si acum, le raportam. Atunci, ni se părea că aceste rapoarte marcau sec sau chiar minimalizau valoarea activitătii noastre, pentru că ele pierdeau din frumusetea participării afective, estompând fundalul, dragostea si prietenia, care ne dădeau puterea de a ne face, cât mai bine, munca.
Aveam probleme cu mass media, unele dintre faptele noastre extraordinare, erau respinse de pe lista, activitătilor, care ar fi meritat publicate. Chiar si prezenta clubului era pusă sub semnul întrebării si îndoielii, fiind trimisă către o zonă… “subversivă”.
Ne afecta, aprecierea incorectă a concetătenilor nostri, “încovoiati”, în continuare de suspiciunile, bine sedimentate, din anii întunecati, care ne priveau cu destulă “strâmbătate”. Multi dintre cei cu care ne-am fi dorit să colaborăm erau chiar rău voitori, percepându-ne ca pe niste sectanti, oportunisti, escroci, persoane, care vor să profite de oameni creduli, necăjiti.

Ca să ne demonstrăm buna credintă si frumusetea aparitiei noastre, în “peisajul” Craiovei, ne străduiam să facem cât mai multe actiuni si cât mai repede. Neavând experienta lucrului cu cetătenii, uneori, greseam, insistând asupra “originii americane a serviciului lionistic”, care desi “subconstient” era apreciată, constient speria.
Ajutorul, de a scăpa din această pendulare între binele făcut celorlalti si răul simtit, după actiune, a venit de la “nasii” nostri si de la prietenii lei din Olanda, Danemarca si Austria, care ne vizitau foarte des. Lor, le-am povestit că, în loc de succes, căpătăm dezamăgire. Atunci, am constatat împreună, că noi ne grăbeam să bifăm actiuni, de aceea, am lansat ca slogan, si algoritm de lucru “să nu uităm că: nu ajunge înainte cel ce merge mai repede, ci acela care stie unde merge”.
Alte întrebări, puse în urma unor insuccese s-au născut din faptul că nu ne-am adresat totdeauna, cui trebuia, mai ales, în legătură cu selectia de noi membri, pentru club, fapt de care ne-am dat seama, atunci, când unii dintre noi, nu au mai venit la întâlnirile lunare, nici la actiuni si dispăreau… uitând să ne anunte si să-si mai “onoreze” cotizatiile.
Paradoxul începutului a fost acela că în căutarea solutiilor sau a răspunsurilor la întrebări firesti, multimea întrebărilor crestea.

După câtiva ani de activitate, am descoperit că nu fusesem prea atenti la continutul, “legilor” lionismului; le citisem doar, asa cum se citeste: “Jurământul lui Hippocrates”.
Ne-am convins, prin propriile greseli, că: în spatele cuvintelor din “Codul Etic” si din “Angajamentul de Onoare” stă taina succesului si a mersului, ascendent al vietii unui club. Am recunoscut, fiecare dintre noi, după o scurtă experientă, că atunci când actionezi, ca membru lion, trebuie să te comporti asa “cum scrie la carte”. Si dacă la început rosteam cuvintele, ca pe niste lozinci: avem ca scop prietenia sau “We serve”, după niste ani, am simtit că atunci când servesti si esti prieten cu cei dintr-o echipă bine sudată, capeti respectul de sine, dar si pe cel al colectivitătii, în care existi. Am înteles că solidaritatea echipei si clarviziunea conducătorului, dau fortă clubului, fiind caracteristici, care se reflectă în: armonia, generatoare de bucurie si în mândria de a fi membru lion.

Primii trei ani de existentă ai clubului au reprezentat “etapa romantică a lionismului craiovean”, în care, ne simteam, ca niste personaje dintr-o poezie “sămănătoristă”
Sponsorii nostri francezi si ceilalti prieteni din Danemarca si Olanda ne-au învătat cum să ne adaptăm la societatea noastră, care nu voia să se dezmortească “din somnul cel de moarte” Ne-au ajutat să ne însusim o nouă atitudine fată de viata într-o societate “devastată” socio-economic si mai ales, afectiv, o societate care trebuie ajutată, cu răbdare si respect. Era evident că misiunea noastră era aceea de a ne servi concetătenii, cu tot sufletul si cu multă încredere, asupra reusitei.
Ne întâlneam aproape lunar, cu leii din Bucuresti, întâlniri, pentru a “ne verifica” răspunsurile, pe care ni le dădeam, după “mintea noastră”, pe care le comparam, cu cele venite de la prietenii, cu experientă lionistică, din afară. Desluseam atunci, stiinta de a deveni mai întelepti, pentru a vedea mai bine cu interiorul nostru nescolit, dar, expansiv, cum să ne recreăm. Am folosit ca pe un baston alb, al nevăzătorului, constatările, că: “cine stie putin, judecă. cine stie putin, vorbeste mult”, atitudini incorecte, pe care trebuia să le abandonăm si să le înlocuim cu recomandarea venită ca un motto, de la prietenii nostri, anume: “cine vrea să stie mult, întreabă, iar cine stie mult, ascultă”. Si astăzi, “leii vechi” din club, ascultă si întreabă, doar pentru a se “ilumina”ca să fie în pas cu vremurile si cu tinerii entuziasti.

Ca secretar cu vechime (1992-1998) un secretar “de stil vechi”, am trimis rapoartele si scrisorile clubului, în fiecare lună, în toti acesti ani, fapt, care desigur, mi-a dat credibilitatea si acceptul de a scrie câteva rânduri, despre viata leilor craioveni, în relatiile lor cu cei neajutorati, dar si cu personalităti ale Lionismului românesc si european, cu care am avut sansa să lucrăm.
Am încercat si sper că am reusit să reliefez imaginea LC Craiova: un club, recunoscut a fi fost de primă valoare si importantă, între anii 1993-1999.

2. Romanticii lei craioveni

Motto.
dacă ascult - uit,
dacă văd - retin,
dacă fac - înteleg.
(Claude Monet)

Începutul, începutului sau “etapa romantică” a LC Craiova, a fost etapa entuziasmului si a prieteniei: A fost o poveste, frumoasă, care ca toate povestile, începe cu:
A fost odată…..
La sfârsitul iernii, imediat după ce se linistiseră valurile “revolutiei” din decembrie 1989, eram într-o pauză după un curs, la Facultatea de Medicină. Am auzit câteva bătăi timide la usă. Spre surprinderea mea, în prag a apărut Vlad Tica, fost student al Facultătii de Medicină, care plecase, nu demult, la specializare, la Universitatea de Medicină din Montpellier.
M-am bucurat să-l revăd si bineînteles că l-am asaltat cu întrebări, la care a răspuns cuminte, linistit, aparent răbdător, dar în miscarea mâinilor lui se simtea o oarecare nerăbdare, pentru că dorea sa-mi spună ceva.
Cu sufletul “îmbujorat” de emotia produsă de misiunea sa, m-a întrebat dacă as avea disponibilitatea să mă implic în actiuni sociale, cum ar fi: să ajut oameni nevoiasi sau bolnavi, fără posibilităti materiale, măcar doar pentru a le alina durerea pricinuită de necazurile lor.
Mi-a spus câte ceva despre o asociatie umanitară, internatională, care are ca scop prietenia si mi-a mai spus câteva nume înscrise în lista lui, subliniind că toti suntem asemănători, sufleteste.

Vlad alesese 22 de persoane, pe care le-a invitat la o întâlnire într-o după amiază de joi, orele 17.00, într-o clădire veche, de patrimoniu, un sediu elegant si frumos, unde, directorul, respectivei institutii, Iulian Selaru (Bică) ne astepta, cu ochi plini de zâmbet. Simteam că acest domn se bucura nespus, când ne-am adunat cu totii, dar se străduia să ascundă trăirea lui, sub mustata discretă si frumos conturată. Nu prea reusea, pentru că emotia îi stăruia în sclipirea din jocul ochilor si sprâncenelor. Încă din prima clipă când l-am văzut pe Bică, am simtit cu totii (mărturisiri, ulterioare) că el va fi conducătorul ideal!
Atunci, la prima noastră întâlnire, am avut plăcerea să ne fie prezentată secretara lui de birou, care avea să fie cel mai frumos exemplu de secretară fidelă, serioasă si constiincioasă: Vasilica. Ne anunta cu trei zile înainte, data si ora fiecărei întâlniri. Ne întâmpina cu;:” Bine ati venit, Domnul. Selaru vă asteaptă “..si ne servea cu cafele, din resursele proprii biroului, până la începerea discutiilor.
Generozitate, bucurie, prietenie si tot ce poate fi mai frumos într-un om, se răspândeau în acel birou, care devenise aproape neîncăpător, un fel de spatiu sufletesc, nelimitat, în care veneam cu plăcere si stăteam un timp nemăsurat. Era un loc, de care ne era dor, între cele două întâlniri, lunare.
Bică ne astepta la sedinte si ne răbda la discutii, în afara sedintelor, cu multă bunăvointă, făcându-ne să ne simtim protejati. Cu totii ne amintim, cu mult drag si recunostintă de toată perioada, pe care am trăit-o ca lei-prieteni, atâta timp, cât spatiul locativ nu a fost revendicat (1997).

Cei mai romantici lei, si-au început activitatea, având ca prim conducător pe:
Iulian Selaru: Presedinte de club interimar (1990-1991) si presedinte ales în următorul an lionistic (1991-1992).
Bică a organizat repartizarea de ajutoare, venite de la prietenii francezi si olandezi, către Azilul de bătrâni (pături, lenjerie de pat, haine, alimente, cărti, etc) si către copiii cu handicap neuro-motor de la scoala nr. 8. A oferit burse pentru un schimb de experientă în Olanda, la patru studenti medicinisti si la alti patru de la Facultatea de Agronomie si Electrotehnică.
Tineri merituosi au fost trimisi, începând cu anul 1990, în fiecare an, în tabere internationale, organizate de Centrele Culturale franceze, dar si în Olanda, la Oss, în stagii de perfectionare profesională în domeniile: agricultură, medicină si drept.
Leii olandezi au organizat un schimb de experientă între Liceul de constructii din Oss si cele două licee de constructii din Craiova. Au acordat ajutor logistic si materiale (aparate, lenjerie, haine etc.) pentru liceele din Craiova.Tot în această perioadă am organizat o bibliotecă franceză a Clubului, cu aproximativ 2.000 de volume, la care nu s-au înscris cititori, în afara, membrilor clubului, dar ne-a permis realizarea unei “ punti” de legătură cu biblioteca franceză a municipiului Craiova.
Bică a organizat sărbători de Crăciun, Revelion si Paste, nu doar pentru cei la care duceam daruri, dar si pentru membri lions, oferindu-ne minunate petreceri de familie. Făceam excursii împreună, la sfârsit de săptămână, mergeam la chartările cluburilor, nou înfiintate, din tară. Asa ne-am împrietenit cu LC Horezu (sponsorizat de leii austrieci), al cărui presedinte fondator Andi Vâlceanu (azi dispărut în “neagra vesnicie”), venea la aproape toate întâlnirile ordinare ale clubului nostru.
După un timp, am început să devenim foarte guralivi, obisnuindu-ne cu libertatea de vorbire, care se manifesta foarte des: vorbeam toti odată: speackerul, care dezbătea o problemă si, în acelasi timp ceilalti, unii, cu altii întâi, pe soptite, apoi, din ce în ce mai tare, anihilând vorbitorul “en titre”. Atunci, Bică a fost nevoit să ne pună la punct si a instituit un fel de “taxă” pe indisciplină, pentru vorbitul neîntrebat dar si pentru întârzierea, la sedintă, mai mult de 15 minute, s.a.
La sediul lui Bică ne strângeam, pentru a nuanta minunate seri, petrecute între noi sau cu prietenii nostri de la Bucuresti, din tară sau cu sponsorii francezi: Veniti, în număr mare, în trecere, pe la Craiova, înainte de înmânarea Chartei, LC Bacău, ne-am revăzut cu sponsorii nostri francezi, cu mare bucurie. Ne-a făcut plăcere să extindem întâlnirea, pe o durată de timp, mai mare, pentru a savura împreună cu ei, începutul verii oltenesti, cu teii în floare si viata lionistică, alături de ei, pe care o descriam, perfect în limba franceză, poate si ca efect al vinului spumant si foarte apreciat, provenit din podgoriile de la Segarcea.“Expeditia” la Bacău, a fost un eveniment uluitor, al cărui farmec ne-a făcut să uităm lungimea drumului. Expozitii de artă plastică si culinară, oameni prietenosi si actorul Geo Popa (presedintele clubului), în mare formă sunt atât de vii în memoria noastră, încât dacă am închide ochii ne-am simti din nou, printre prietenii cu vorba molcomă.!
Atunci si acolo, se năstea ideea taberelor pentru copii diabetici, o idee materializată, prin alegerea ei ca obiectiv al activitătii, de mai târziu a districtului.
Bică, a însemnat începutul, aprinderea flăcării perioadei romantice, a LC Craiova. A fost si rămâne unul dintre minunatii lei, care a mentinut viata clubului între limitele “ foarte frumosului”. Dorinta de atunci si de acum a lui Bică este aceea ca LC Craiova să existe si să rămână o mândrie pentru lionismul românesc: Spunea el, de multe ori: “dacă s-ar desfiinta LC Craiova, din cauze stupide sau la cererea celorlalti membri, eu as rămâne un leu, neînduplecat, care, prin orice mijloc, nu voi lăsa să dispară lionismul craiovean! Pentru Bică o prietenie adevărată se naste într-un club de lei iar sfatul lui pentru orice tânăr este să se facă prieten cu cei, de vârsta lor, care au vocatia să-si servească aproapele si să formeze împreună cu acestia, cluburi LEO.

• Dumitru Popescu: Presedinte de club în perioada 1992-1993
Puiu Popescu a pus pe masa existentei clubului, sufletul lui de copil mare, plin de dragoste pentru copii. În mandatul lui, au fost donate ajutoare sub formă de îmbrăcăminte pentru copiii selectionati de Directia Muncii, sectiunea Protectie Socială; pentru orfanii si elevii câtorva scoli elementare din Craiova. A propus si s-au si efectuat examene medicale si neurologice pentru copiii de la scoala nr.8.
A trimis un camion cu medicamente, paturi de spital, lenjerie, haine si încăltăminte pentru un sat din Basarabia, care a suferit în urma inundatiilor din 1991.
A trimis două camioane de cărti scolare in limba română pentru scoli din Chisinau si cărti de literatură pentru Biblioteca Centrală din Chisinău.
A acordat un ajutor social, timp de un an, pentru un student sărac din Nepal, de la Facultatea de Medicină din Craiova.
În acea perioadă, Spitalul Clinic nr. 1, a beneficiat de sprijin din partea unei echipe de medici ortopezi din Oss (Olanda), selectati de LC Oss, care au efectuat gratuit operatii. Cu această ocazie, medicii olandezi si-au exprimat dorinta de a face o donatie; pentru spitalul din Băilesti, unde au dus echipamente sanitare, paturi, lenjerie si medicamente.
Începând din anul 1992 a initiat actiunea de, organizare a Pomului de Crăciun, la Scoala de copii cu handicap neuro-motor, nr.8. Această actiune a devenit aproape traditională, fiind realizată până în anul 2006.
Pe atunci Mosul Crăciun era un mare actor craiovean, extrem de atasat de copii, actorul Bubi Bozdogescu (astăzi plecat si el dintre noi). Ne impresiona, de fiecare dată, până la lacrimi, modul în care îi aborda pe copii si adăugând bucuria si recunostinta copiilor cu diferite tipuri de handicap, am realizat cât de mare este nevoia de iubire, între oameni.
Am simtit sinceritatea si curătenia, cu care ne dăruiau iubire acei copii, de lângă care plecam întotdeauna, cu sufletul întristat, dar cu o timidă sperantă, că poate îsi vor reveni, cândva, sub tratamentul, la care si noi aduceam o părticică de materie si foarte mult suflet.
Actiunile prietenului nostru lion Puiu Popescu au fost de notorietate, de aceea chiar dacă el a plecat din tară, pentru noi nu poate lipsi de pe panoplia cu amintiri frumoase.


Vom reveni .






Dr. Maria Vrabete    1/3/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian