Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Globuri Multicolore de Zăpadă dăruite Unui Suflet de Copil

Zăpada cădea din cer si se asternea bogată pe pământ. Cu fiecare pas făcut simteam că mă afund tot mai mult în nisipul alb ce scrâsnea sub călcătura pasilor mei. Totul în jur reflecta poleiala albă a cerului de decembrie în prag de an nou. Îmi venea să alerg si să înfrunt fulgii de zăpadă ce îmi biciuiau cu obrăznicie fata. Asa am si făcut în cele din urmă, când decis să nu mă mai las dominat de plăsmuirea argintie a iernii, am repetat cadenta pasilor grăbiti peste gheata depusă în timpul noptii făcând eforturi de acrobat ce se mentine pe sârma îngustă ce leagă cele două tărâmuri sigure ale pilonilor de rezistentă.

Si totul alerga în jurul meu, în timp ce aparent stăteam pe loc si contemplam clădirile, locurile, copacii si oamenii ce se clătinau în ritmul pasilor mei. Fulgii mă loveau tot mai puternic pe fată si se depuneau abundent pe haine decorând un om de zăpadă miscător prin tumultul potopului alb. Priveam fără să gândesc si admiram fără să rationez în vreun fel. Gândurile stăteau agătate în cuierul de la usa cugetării, care uimită lăsase loc purei perceptii a realitătii lucrurilor.
Dar oare era doar realitate în jurul meu? Nu cumva imaginatia se juca prin mijlocul trăirilor generând noi plăsmuiri ce se combinau după regulile alchimiei necunoscute a sufletului? Unde mă opream eu si de unde începea natura? Care era limita de demarcatie dintre cele două? Greu de răspuns! Zăpada care mă împiedica să alerg, frigul ce încerca să mă pătrundă cu îmbrătisarea sa de gheată si umezeala ce îmi încerca pe rând degetele de la mâini si de la picioare în ciuda îmbrăcămintei de protectie mă determinau să pierd notiunea de frontieră dintre mine si univers.

Totul alerga în jurul meu, iar eu stăteam privind uimit risipa de miscare a lucrurilor. De unde venea acea energie ce anima obiectele si însufletea tresărirea lor continuă ca sub bagheta unui dirijor nevăzut? Să fi fost doar lumina solară ascunsă în miscarea maselor de aer aflate vesnic în confruntare, dar neavând niciodată un învingător pe termen lung? Să fi fost mai mult decât atât, mai precis o energie telurică similară gravitatiei ce ne tine în lanturi si ne determină să ne luăm la trântă cu ea mereu? Dificil de răspuns! Dar suierul vântului mă împiedica să îmi las gândurile să zburde mai departe pe tărâmului logicii lipsite de certitudine.

Pomii erau ninsi cu beteala imaculată tăiată anume în cămările cerului de un maestru ce s-a jucat fără aibă prea multe reguli. Aici un fulg mai mare, dincolo altul mai mic. Forme neregulate, dar mereu unice, împletite doar pe baza asocierii lipsei de culoare. Fiindcă albul nu poate fi o culoare, ci reprezintă sinteza oricărei forme cromatice. Albul si negrul, aceste notiuni lipsite de culoare, una în sensul cuprinderii si alta în cea a respingerii. De ce alb? De ce nu altă nuantă, sau măcar o culoare reprezentativă?

Mi-ar plăcea o ninsoarea albastră, urmată poate chiar de violet cu tentă de asfintit. Sau o zăpadă de culoare portocalie cu nuante rosiatice asemenea răsăritului de soare. Cum ar fi asa ceva? Ne-am lovi cu bulgări de culori diferite, iar întreaga zare ar fi cuprinsă de un curcubeu de culori ce ar conferi viată si dinamism asprului anotimp al amortirii vietii. O zăpadă violetă spre seară, iar dimineata una portocalie, nu ar fi frumos?

Iar pomii, să fie plini de astfel de globuri de culoare care să îi transforme în arbori ornamentali făcând să nu mai fie necesară uciderea brazilor si împodobirea lor artificială cu podoabe create de om. Si atunci, iarna ar deveni cel mai frumos anotimp rivalizând cu splendoarea primăverii, maturitatea verii si amurgul toamnei. Iar în loc de beteala monotonă ce se revarsă spasmodic din cer, mi-ar plăcea să discern globuri multicolore, diafane si pufoase cum s-ar asterne pe locuri si oameni, privelisti si simtăminte, după regulile clare ale artei ce nu admite haosul, ci doar asezarea ordonată a elementelor.

Si dacă forma zăpezii ar fi nu numai globulară, ci cuprinzând si alte reprezentări geometrice în genul tetraedrului, piramidei, cubului, dodecaedrului si altele asemenea? Dacă întreaga familie de forme si-ar da întâlnirea sub pretextul ninsorii, atunci întreaga zare s-ar umple de armonie si frumos, iar noi am putea admira cea mai de seamă descătusare a geniului naturii. Da, ar fi o priveliste ce ne-ar umple de bucurie în fiecare zi si am astepta cu drag sezonul rece al frigiderului cosmic, deschis de data aceasta fanteziei creatoare si nu nimbului tern al albului universal.
Dar alerg mai departe printre fulgii de zăpadă. Văd crengile copacilor grele sub densul omăt si cerul de un alb lăptos ce nu se mai satură să arunce cu pietricele albe si cu stelute minuscule, vizibile din păcate doar sub lupa microscopului. De ce să ascunzi ce este frumos? Există o teamă ca nu cumva să fim fermecati de orizontul ascuns al lucrurilor? De ce să călcăm cu nepăsare peste pietrele pretioase aflate la temelia realitătii din care temporar facem parte?

Dar sunetul vântului ce îmi suieră prin dreptul urechilor mă determină să grăbesc pasul. Îmi sopteste ceva pe o limbă necunoscută. De unde să stiu ce vrea el de la mine? Poate are să îmi spună taine adânci si vrea să îmi vorbească despre originea lucrurilor. Sau poate are intentia să îmi descopere viitorul ascuns în prezentul din jurul meu, dar pe care simturile mele tocite nu îl mai pot discerne. Ce vrei să îmi spui tu, plăsmuire nevăzută, ce te joci pe lângă mine si îmi arunci soapte pe care nu le pot întelege? În ce sistem vocalic te exprimi? Sau care sunt semnele tale să le pot citi în întregime?

Dar el nu vrea să îmi spună, ci suieră în continuare în graiul său, iar eu continui în al meu. Care dintre ele este mai bun în descrierea lucrurilor? Onomatopeea sau cuvântul articulat? Răcnetele nesincronizate sau silabele asezate pe portativul vorbirii? Greu de spus, fiindcă se aseamănă dilemei începutului oului sau al găinii. Cine este oul si cine este găina? Cel care suieră sau cel care vorbeste? Nu stiu si nici nu încerc să dau vreun răspuns.

Acum simt mirosul de lemn ars ce se revarsă negru din cosurile caselor ce folosesc încă acest combustibil elementar abandonat de marea parte a lumii civilizate. Dar mai mult îmi place cărbunele arzând în vatră si aroma sa primordială răpită din adâncul muntelui. Îl simt cenusiu si proaspăt în palmă cum se sfărâmă discret cu urme de grafit înainte de a-l arunca în foc. Cu părere de rău îmi luam rămas bun de la bucătile de smoală solidificată, asa cum credeam pe vremuri, înainte de a fi adăugate în cuptorul ce prelua cu lăcomie orice fel de combustibil apt să ardă în pântecele sale.

Stomacul său nesătios ne hrănea ulterior cu căldură pe toti cei din casă, în timp ce afară iarna suiera si ne încerca ferestrele zgâltâind sticla si zugrăvind imagini fantastice din condensul zăpezii topite. Dar eu alerg în continuare, iar casa bunicii unde am văzut toate acestea rămâne în urmă. Fulgii mi se asează pe buze si simt gustul Brasovului în miez de iarnă, al acelei perdele dense de alb ce mă împresura mergând spre scoală si mă determina să hoinăresc spre nicăieri în căutarea a ceea ce nu stiam dar asteptam cu nerăbdare. Îmi doream să cresc, să devin om mare? Da si nu, fiindcă pentru mine copilăria avea o reprezentare completă. Da, mă gândeam să stiu tot mai multe lucruri, dar în acelasi timp să rămân copil în suflet, în perceptie si în afectiune.

Oamenii mari m-au speriat mereu prin schematismul gândirii si sărăcia registrului emotional. Nu, nu doream să fiu un astfel de om mare. Chiar si acum, mă simt asemenea unui copil ce se minunează mereu de miracolul vietii si al existentei. De ce-urile acelei vârste mă urmăresc încă. Nu mă grăbesc să dau răspunsuri. Adultii le stiu pe toate, dar eu sunt în continuare un ignorant în privinta răspunsurilor definitive si al schemelor stabilite de gândire sau comportament.
Sunt un copil ce alergă prin zăpadă si se bucură de albul unei zile neasteptate după o noapte de încordare sub apăsarea entuziasmului de a fi, de a exista si de a trăi. Sunt un adolescent ce îsi trăieste iubirea de frumos în relatie directă cu natura, fără să dea prea multă atentie celor din jur, prea preocupati de lucrurile concrete ale firii. Privesc si alerg prin zăpadă în ritmul stiut doar de mine si de natura ce mă însoteste mereu.

Privesc si nu judec, mă uit si nu caut să sfărâm prin logică bulgării existentei. Iau lucrurile asa cum sunt, iar ele mă poartă asemenea unei corăbii pe talazurile învolburate ale timpului. Sunt acelasi copil în exact acelasi spatiu nemărginit al universului trăind mereu timpul sub forma sa prezentă. Gust mereu experienta vietii cu bucurie si nesat la fel ca în prima zi a trecerii mele prin această lume. Si alerg, mereu alerg, fără să mă uit înapoi, fiindcă nu există decât un drum ce se strecoară printre oameni si lucruri jucându-se cu mine de peste patru decenii si sper că pentru încă multe altele asemenea de acum înainte.

Gata, am ajuns la destinatia acestei dimineti si am intrat în clădirea secolului al XXI-lea. Dar privirea mea se întoarce spre omătul de afară, iar sunetul căderii zăpezii transformate în picuri de apă îmi desfată auzul. Sunt eu si totusi nu neapărat acelasi. Privesc în oglindă si observ văile săpate de timp pe fata mea, dar stiu că ele reprezintă doar o impresie de moment, fiindcă în spatele zâmbetului privirii mele se află un copil care se joacă în continuare în mijlocul jucăriilor mari si mici care îl înconjoară.





Octavian Lupu    12/29/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian