Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Zumzetul sărbătorilor de iarnă.

Nu stiu de ce, dar luna Decembrie, oriunde m-as afla, îmi asează deasupra capului dulcea povară a copilăriei, atunci când eram un biet guguloi de humă pe ulitele satului de pe malurile Oltului, cum dealtfel simt toti cei care încă mai au o rădăcină înfiptă în pământul pe care l-au călcat, cu tălpile ametite a cunoastere de lume. Mirosul de cozonac. fumul fuiorit pe cosurile caselor, zumzetul caracteristic sărbătorilor de iarnă, nu trebuie să dispară de sub fruntea niciunui romăn.
La noi până si iernile erau si sunt mai frumoase!

Chiar dacă, de multe ori, ne lipsea bradul si cadourile de sub el, ne aveam unii pe altii, familie si prieteni, aveam satul care ne străjuia de o parte si de alta a copilăriei, iar seva din pământuri ne da puterile de care aveam nevoie mai târziu. Cum era si firesc, Domnul le-a lăsat copiilor întâietatea de a se înfrupta din darurile Sale, Mos Nicolae fiind primul sfânt care le asează pe crestet dărnicia Cerului, bunătatea sufletului, lumina de care au nevoie atunci când trebuie să străbată lungile si întunecoasele labirinturi ale vietii. El tine lămpasul în mână, deasupra capului nostru si când suntem oameni mari, chiar dacă timpul si spatiul ne-au cam îndepăratat de cele sfinte. În fiecare an, Mos Nicolae are grijă să treacă prin gândul nostru ca un porumbel de zăpadă purtând în cioc trei fire de busuioc pe care mama să le aseze la icoana din peretele dinspre Soare Rasare. Este busuiocul care, mai târziu, se regăseste în aghiasma de la Bobotează, ce tine loc de leac pentru toată pâinea din timpul întregului an. Timpul trece si se duce, copiii devin părinti, Mosul pregetă sub Cruce, răutatea face dinti, spatiul s-a mutat în suflet, si răceala s-a lungit, roua plânge ca un tunet pe pământul adormit, nu mai suntem ce eram, dar nici ce am vrea să fim, nasul l-am uitat pe geam, si-am uitat să-ntinerim! Parcă-l si văd pe Mos Nicolae, aievea, în fata copiilor, chiar dacă ei nu-l văd, desfăcând pachetele aduse de postas, cu bunătăti de peste mări si tări, parcă-i văd si pe copii, când zic „copii” mă gândesc la toti cei care au rămas acasă, nu pentru alta, dar să nu ne fure cineva sărbătorile, desfăcând, cu mâinile înfrigurate de emotie, cadourile trimise de tata, de fratele, de...copiii din străinătate.

Nu ceea ce găsesc înăuntru îi bucură, ci faptul că s-a păstrat acea sfântă legătură sufletească, si cum Sărbătorile de Iarnă la români debutează cu a face daruri, totul pare normal. Nu stiu dacă am dreptul să fac o afirmatie despre ceea ce ar „simti” Mos Nicolae, dar, în ceea ce mă priveste, eu îi văd pentru a doa oară tristetea în barbă, prima oară a fost când eram copil si asteptam să vină , dar de fiecare dată mă trecea cu rândul, iar eu mă autopedepseam asteptând ...până la anul!

A doua oară i-o simt acum, în pragul bătrânetii când văd si simt copiii care, cu toate că nu mai cred în „mos”, totusi asteaptă să le încălzească inimile, nu atât darurile cât semnul că tata este bine si se gândeste la ei. Cum focului să nu te gândesti când, aici, la mii de km de casă, zâmbetul copilului înfloreste pomii în miez de iarnă, si sparge noaptea-n tăndări a nesomn?

Anii au trecut precum păsările grăbite spre locuri mai calde, eu am rămas de strajă ca nu cumva să treacă si ultimul, doar lumea copilăriei a rămas aceasi si va rămâne atâta vreme cât din cer va cădea zăpadă, ploaie si bunătate dumnezeiască. Vrem să credem sau nu, Mos Nicolae vine, uneori mai vesel, alteori mai trist, depinde de starea în care suntem, el ne gasesste întotdeauna si ne arată nuiaua destinului de care, uneori, nu tinem cont, dar pentru care dăm socoteală. Este blând, dojenitor, dar nu uită niciodată să ne aducă aminte de ceea ce suntem. El ne aduce la stadiul de copii, măcar o zi, pentru ca, după aceea, să ne dea prilejul să continuăm. După cum l-am „văzut” în ultimii ani, Mos Nicolae a început să obosească de interminabilele povesti lăsate în cizmulitele din ce în ce mai uscate si scâlciate ale copiilor nostri, de ciorapii rosi la degete si călcâie de asteptatul unui telefon sau pachetel de la tata din ... de orinde din lumea asta mare. Cineva îmi povestea din tară, când l-am întrebat dacă cunoaste familii plecate si ai căror copii au rămas singuri sau în grija bunicilor, că s-a pierdut licărul din ochii acestora, ai copiilor, au îmbătrânit înainte de a deveni adolescenti, dar ce este mai rău, este faptul că au apucat, o parte din ei, drumul pierzaniei lumesti, cu toate relele aferente. Dacă Mos Nicolae ar avea un singur motiv pentru ce să fie trist, acesta ar fi!

Stau si mă întreb, ca Moromete, cu mâna la falcă, oare cui ar trebui să arate Mosul nuiaua? Părintilor care au lăsat totul si au plecat în lume pentru un pic de mai bine, copiilor care nu au putut rezista „ofertelor” asa zisei societăti de consum sau altii ar trebui să fie abonatii permanenti ai mustrărilor ce par să nu-i atingă în niciun fel? Oricum, politicul îsi vede de ale lui, alegerile au fost, sunt si vor fi mereu pe primul plan, noi, ceilalti, nu mai ajungem niciodată să fim asigurati de ziua de mâine din partea lor.
Dacă ar fi să-i cer ceva Mosului, acum la bătrânete, cu toate că nu i-am cerut nimic nici în copilărie, singurul lucru ar să meargă în pădurile noastre, cât a mai rămas din ele, si să caute nuiele de alun cât mai subtiri, apoi să trecă pe la vlădica de pe malurile Dâmbovitei si să le lase în sevietele de pe birouri, cu mesajul” o nuia e prea putin pentru câte greseli sunt!” Ar rămâne pădurile noastre fără specia de arbust atât de cântată de folclorul nostru! Poate, la criza mondială, mai mult sau mai putin artificială, se adaugă, in aceste zile, si criza de nuiele, cel putin al căror adrisant este politicul românesc, binecunoscut pentru bâlbâielile de atatia ani.
Dar... e Mos Nicolae, să-i lăsăm pe politicieni în plata Domnului si a...contribuabilului








Marin Trască    12/3/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian