Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


O carte cu si despre părinti

Literat versat, polivalent, George Băjenaru trece cu usurintă de la poezie la proză , aceasta din urmă fiind scriere romanescă sau eseistică. Dovezi ale acestei disponibilităti sunt însesi titlurile cărtilor tipărite de el de-a lungul anilor, excelenta lor fiind semnalată pe bună dreptate.

Noul său volum, continând în principal pagini de poezie, dar si de proză, intitulat “Floarea graiului sau întoarcerea la părinti” (Maple Red Publishing Hause de pe lângă Observatorul, Toronto, 2014) exprimă, prin suflul lui ideatic, o coordonată esentială, deja cunoscută, a acestui autor, si anume aceea a datoriei ce o avem fată de originile fondatoare din care individul, omul creator, îsi extrage forta originalitătii sale, se defineste ca purtător si făuritor de valori spirituale. Cunoscând creatia lui Băjenaru voi spune, în usoară contradictie cu titlul noii sale cărti, că el, de fapt, nu se întoarce la părinti, pentru că, sufleteste, emotional, nu s-a despărtit niciodată de ei, faptele si portretele lor fiind conturate cu o deosebită sensibilitate si în recentul său roman „Frigul înstrăinării.” apărută la aceeasi editură,

Ideea reîntoarcerii la părinti, o receptăm aici, ca pe un mesaj pentru cei tineri, un îndemn, într-o epocă grăbită precum cea de azi, care are izbânzile ei tehnologice, dar produce, în acelasi timp, si multă înstrăinare. Într-o poezie-prolog, poetul vede în părinti întruparea unor concepte cum sunt esenta si substanta, din care decurge însăsi viata, întreaga devenire, identitatea morală si spirituală a urmasilor, a acelora care, pentru viitor, au a alege de străbătut propriul drum, cel „fără capăt”, al împlinirii umane. Echivalentele părintilor sunt de găsit, ca duh protector, cumva, într-un regim mitic, în titluri precum „Floarea graiului”( „Sărut mâna, mamă bună !... / Ti-am făcut din grai, / cunună”.), ‚, Amintirea părintilor”(„Îmi amintesc părintii / Încoronati de grâie / Tinând pe umeri timpul / Subt bolti de spice grele...”)
În postura de ctitori, părintii stăpânesc cu privirea “tot câmpul, C-un aer de statuie / Amirosind a pâine...”)

E normal ca, aducând laude părintilor, să lauzi si Soarele, dătător - si el - de viată, atasat, în multe ipostaze, de ideea de muncă, inclusiv, de cea de împlinire. Ilustrativă în acest sens este poezia, scrisă în 1974, pe când autorul se afla încă la Bucuresti, intitulată „Omul câmpiei”, în care ni se spune: ”La carul de lumină al zilei se înhamă / iar norii îl înghit în lan, până se pierde. / Ca pe-o iubită-i place s-o dezmierde / în limpedele somn, când noaptea se destramă”...

Născut la sat, e adevărat, într-unul apropiat de Bucuresti, poetului i s-a înfătisat din copilărie acest tip de om - al sesului roditor, cu tainele lui, inclusiv cele ale rodirii-, în care si-a identificat sorgintea, adică părintii, rudele, prietenii.
Plecând în lume, în căutarea libertătii, poetul si-a luat cu el, în numele ce-l poartă, însăsi destinul ce i-a fost hărăzit. Peste toate imaginile ce-i populează vârstele maturitătii depline – „acele lanuri nesfârsite” ale Bărăganului, „acele case de paiantă”, „acele turme însetate” etc. – tronează tutelar si definitiv, chipul părintilor, în cele mai diferite ipostaze, inclusiv în acelea de credinciosi, aflati în multele lor momente de Rugăciune. ”Dimineata, dar si seara,/ când îsi isprăvea lucrarea, / multumea lui Dumnezeu, / Tatăl meu.”//.../ ”În genunchi, măicuta mea, parcă văd cum se ruga: / tot cu ochii lăcrămând / si cu fata la pământ”- sună două strofe din poezia „Părintii mei la Rugăciune.”Acum, când nu mai sunt, poetul îi vede, nu oricum, ci în lumina Divină “în care au crezut, au sperat” si în care”Dumnezeu i-a sculptat.”
Poetul induce cu subtilitate, în modalităti diferite, ideea de continuitate, de prelungire a vârstelor părintilor în cele ale copiilor, precum în pământul câmpiei rădăcinile arborilor tineri.

Partea de proză a volumului, reia temele poeziilor în registrul cunoscut din romanul citat mai sus, adăugând tuse noi portretelor dedicate Mamei si Tatălui scriitorului.
Ea completează si amplifică tabloul de familie a copilului si tânărului care a fost George Băjenaru. Si- de ce nu?- a celui de acum, a scriitoului, care, privind înapoi, peste trecutele vârste, se regăseste - cu sinceritate -, pe sine împlinit, sub dulcea povară a trudei sale literare, aducătoare de nobile satisfactii.











Note de lectură, de Florin Costinescu     11/24/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian