Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Mărturisitori ai dragostei de Dumnezeu si de Neam sub flamura Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril

„Tot mai puternic străluceste chipul lui Mihai Viteazul,
tot mai vie si mai luminoasă este amintirea faptei lui”.
(Constantin C. Giurăscu)

„Să deie ceriul ca să ajungem asemine momente mai adeseori,
să ne întâlnim pe mormintele strămosilor nostri plini de virtute,
si să ne legăm de suvenirea lor cu credinta si aspiratiile vietei noastre.
Numai cu chipul acesta vom putea conserva patria ce avem;
numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă si
pomenire în viitor!...” (Mihail Eminescu)

Darul asumării responsabilitătii ca Om, fiintă creată după Chipul Atotcreatorului, ca persoană religioasă în cadrul entitătii ontologice a Neamului, ca fiu-hristic al Institutiei divine Biserica, ca cetătean-apărător al Cetătii-Patria, ca novator în cultură în cadrul spiritualitătii national-universale, ca mărturisitor al Adevărului revelat, ca jertfitor în procesul de mântuire personală si colectivă în cadrul credintei, suferintei si iubirii Natiunii este primit prin harul Sfântului Duh, doar de cei Chemati si Alesi ca Fii ai Bisericii lui Hristos si ca Elită Nationalistă a Patriei Crestine, a acestei Vetre strămosesti binecuvântate, pe care se pune Temelia si Stâlpul Neamului Dacoromân, fiecare după treapta sa de dăruire, mărturisire si sacrificiu sfânt: de la Tăran la Voievod, de la Poet la Vlădică, de la Dascăl la Duhovnic, de la Mestesugar la Artist, de la Cioban la Boier, de la Pedagog la Monah, de la Soldat la General, de la Pustnic la Profet, etc., toti împlinindu-se ca misiune si vocatie, ca ctitori de Biserică si Tară în Aristocratia Mistică a Mântuitorului Iisus Hristos-Domnul lumii, Împărat al Cerului si al Pământului.
Părintele Dumitru Stăniloae precizează nobletea spirituală a neamului dacoromân, astfel: „La noi este o luminozitate în poporul nostru, e o cuviintă, e o delicatete, o blândete, o bunătate, o generozitate, o căldură, o curătie, sunt niste virtuti... Noi vorbim foarte mult de lumină, noi zicem si lumii lumină; lume de la lumină... noi avem niste adâncimi foarte clare, niste adâncimi luminoase, lumina e adâncimea noastră... basmele, iarăsi; e-atâta bunătate, atâta lumină în ele... avem colindele, doinele sau dorul-cuvinte fără echivalentă la alte popoare”. (Scara, 2001, Dec., p.153)
Mihail Sturdza-print, descendent al Cânejilor Sturzesti ai veacului al XII-lea, Familie princiară ce s-a împletit cu marea Natiune regală a Dacoromânilor de pe vremea descălecărilor prin: cânezii Nan, Balită, Marele Hatman si Pârcălab de Hotin Ion Sturdza, câneazul Bărboi, Marele Vornic Nestor Ureche-Cronicarul si Kneaghina lui Maria Jora-ctitorii Mânăstirii Secu, Marele Logofăt Alexandru Sturdza, până la Domnitorii Moldovei, Ionită si Mihalachi Sturdza, Caimacanul Moldovei Vasile Sturdza, boierul Costachi Negri, Maica Efghenia Negri-Stareta Mânăstirii Văratec, Mihail Kogălniceanu, cumnatul bunicului său Mihail Jora (Dafina Jora fiind Doamna lui Dabija Vodă, iar Antioche Jora-ultimul Pârcălab al Cetătii Neamt), la diplomatul Radu Sturdza si Maria Jora, părintii săi.
Dotat cu o inteligentă covârsitoare, cu o educatie princiară aleasă înrâurită de apoteoza Neamului Dacoromân, printul Mihail Sturdza s-a întrupat cu spiritualitatea ortodoxă după modelul Marilor străbuni care au ctitorit Cetatea, Voievodatul, Patria, Biserica, si-a asumat personalitatea înflorind-o în iubirea de Dumnezeu si de Neam: „ Sunt un vrăjit al slavelor trecute. Cred că orice neam, orice sat, orice tinut, orice tară, are datoria si dreptul la mândria trecutului său, si că uitarea trecutului de către pătura conducătoare a unui popor este cea mai mare nenorocire ce i se poate întâmpla acestuia”. (Mihail Sturdza, România si Sfârsitul Europei. Amintiri din Tara pierdută. Ed. Fronde, Alba Iulia-Paris, 1994, p. 51)
Hărăzit cu o demnitate de erou si o dreaptă credintă binecuvântată în cadrul slujirii si comuniunii cu Elita Nationalist-crestină, Mihail Sturdza a atins adevărata întelegere a semnificatiei si a menirii Neamului nostru dacoromân în dimensiunea Suferintei si a Jertfei sale de-a lungul istoriei, mărturisind: „Din adâncă dumerire că singur Adevărul este Mântuitor, că numai pe temelia Adevărului se va putea clădi acea împreunare a tot ce este Românesc împrejurul năzuintelor nemuritoare ale Neamului; împreunare care ne-a dat Descălicările, minunea Dăinuirii Voevodatelor, Unirea, Neatârnarea si Întregirea, singura Putere care cu Mila lui Dumnezeu, ne va putea da Reînvierea”. (ibid., p. 47)

Mihai Buracu-detinut politic nationalist, senator de Mehedinti, poet mistic-crestin s-a născut în numeroasa familie-11 copiii a preotului militar Coriolan Iosif Buracu, la Turnu Severin în anul 1930.
La 7 Iunie 1949, pe când era licean a fost arestat de securitate si condamnat la 2 ani de închisoare. „Binevoitorul” regim ateu i-a prelungit pedeapsa la 5 ani trecând prin închisorile: Caransebes, Lugoj, Timisoara, Târgsor, Poarta Albă, Peninsula, Pitesti, Ghencea, Bicaz, Borzesti, Onesti.
Elevul Mihai Buracu, sclipitor de inteligent si strălucitor ca chip crestin a gustat din plin ororile absolut-diabolice ale Iadului-Pitesti.
A absolvit după eliberare ca sef de promotie, Facultatea de Filologie din Iasi, sectia română-istorie, lucrând ca bibliotacar si profesor de limba si literatura română, apoi parlamentar, trecând pe tărâmul de lumină în 2011.
Lucrările sale memorialisto-poetice create mental în perioada detentiei si publicate după 1990: Tăblitele de săpun de la Itset-ip, la care adaugă cele 3 volume de poezie mistică s-au bucurat si se bucură de o aleasă pretuire în cercurile lumii culte.
Gratie temperamentului său îndârjit în credintă, a dragostei atotcuprinzătoare si a rezistentei în nădejde, tânărul nationalist a supravietuit torturilor si prigoanelor comuniste, prin nemăsurata sa jertfă si iubire de Tară si de Dumnezeu, mărturisind-o la vremea de aur a senectutii, ca înalt parlamentar, militant al reîntregirii tuturor românilor, astfel:
„ Asa cum Carpatii nu au fost niciodată un hotar între fiii aceluiasi neam, nici Dunărea nu a putut fi o granită între fratii de aceeasi limbă si acelasi sânge...Fratii nostri nu au nici o revendicare de ordin politic ce ar ameninta structurile fundamentale ale statului de drept în care se află cei mai vechi autohtoni cu atestare istorică de peste 2 milenii. Ei nu-si revendică decât recunoasterea dreptului de minoritate... Ei vor să fie asemenea nouă, cetăteni ai limbii lui Dosoftei si Eminescu... Urmasii românilor din Vlahiile medievale: Vlahia Mare, Vlahia Mică, Vlahia Albă, Vlahia Rodopi, Vlahia Sirmium si Stari Vlahi (Românii Bătrâni) din Bosnia sunt supusi unui regim comparabil cu cel al iobagilor români din Transilvania după acel faimos Unio Trium Nationum, desi îsi arată cu orice prilej respectul deplin fată de statul căruia îi sunt cetăteni loiali...
Suntem poporul cu cei mai multi minoritari în sânul altor natiuni si tocmai această uriasă comunitate românească este condamnată la disparitie din vina noastră în primul rând, deci si acelor aici de fată din Senatul României”. (Mihai Buracu, Eu sunt Scribul... Amintiri si poezii din închisoare, Ed. Filos, Bucuresti, p. 247-279)
În închisorile comuniste, în vâltoarea suferintei sale au odrăslit ca un zâmbet de soare într-un mărgăritar de rouă-înrosit de lacrimi si sânge: psalmii de dor si psalmii de luptă. Asa s-a ivit în cugetul său cinstirea limbii române, în Camera 4 Spital în penitenciarul Iadului-Pitesti:
Inscriptie pe o carte de limba română

Tu n-ai umblat în larguri purtată de corăbii. / Nu ti-au slujit în temple gingasele fecioare. / Doinită, ori rostită în zăngănit de săbii, / te-ai zămislit din glie si te-ai umplut de soare, / asemeni florii albe ivite din zăpezi / ce o privesc cum creste în zori de primăvară / si-n gând mi-esti, ce frumoasă vei fi mai spre amiezi / si cât de prea înaltă vei fi mai către seară.

Gavriil Stoica-Arhimandrit, ctitor, pedagog s-a născut în comuna Aninoasa din judetul Arges, într-o familie cu 10 copii ai lui Stelian si Maria Stoica, la 21 Februarie 1935. Pe la vârsta de 12-13 ani s-a îmbolnăvit de inimă, dar s-a însănătosit prin leacul Sf. Scripturi si a scrierilor religioase cunoscute prin Oastea Domnului. La 23 Iunie 1953 părăseste casa părintească pentru Casa Domnului la Schitul Slănic-Prahova, renăscut din numele de Gheorghe în cel de Gavriil. Tânărul monah a studiat la Seminarele Teologice de la Neamt, Curtea de Arges si Bucuresti, apoi Facultatea de Teologie din capitală, devenind unul dintre ucenicii marelui Părinte Mărturisitor Nicodim Măndită.
Îndemnul tatălui său i-a fost pavăză în viată: „ Omul cel muncitor, cel ce spune totdeauna adevărul si cel ce este cinstit în toate, răzbeste frumos în viată si este pretuit si iubit de toti”, la care s-a adăugat pilduitor si rugămintea mamei: „ să respectăm si să cinstim pe toti oamenii, să ajutăm la nevoie si să sărutăm mâna bătrânilor, să vorbim cuvinciosi si să nu spunem minciuni, să nu îndrăznim vreodată să ne însusim vreun lucru străin, să nu râdem de neputintele altora, să fim milosi si ajutători celor din nevoi, să nu fim risipitori, să fim muncitori, să pretuim orice lucru obtinut prin muncă...”. (Arhim. Gavriil Stoica, De o mie de ori dacă mă năsteam, tot călugăr eram. Ed. Lumea Credintei, Bucuresti, 2009, p. 134-135)
Ajungând slujitor al lui Dumnezeu, la Curtea de Arges, Părintele Gavriil s-a pus si în slujba Neamului, căutând să îndrume poporul, gratuit cu cărti religioase, numai că securitatea care vâna astfel de îndeletniciri moral-crestine l-a arestat pe 25 August 1964, după marele decret de eliberare a tuturor detinutilor politici. Mai întâi i-a propus colaborarea ca informator si îndulcirea pedepsei: „ Nu, domnule, nu pot să colaborez, Iudă din mine nu puteti să faceti. Nu pot să vând pe fratii mei. Ori Hristos, ori nimic”. (ibid., p. 142)
Unul din temeiurile arestării Părintelui Gavriil a fost găsirea de către securitate la domiciliul său a cărtii dactilografiate: Scara Sf. Ioan Scărarul. Securistii neîntelegând tematica si continutul spiritual au apelat la consilierul cultural din Departamentul Cultelor, care a elaborat un referat favorabil condamnării părintelui între 1964-1967.

Iată icoana Părintelui Gavriil rămasă posteritătii: „ Drept ca bradul, cu voce tunătoare, intransigent dar omenos în toate deciziile duhovnicesti, cu o vitalitate remarcabilă pentru vârsta pe care oricum nu si-o trădează, cu un simt al umorului măsurat, asa îl cunosc si asa îl vor purta vesnic în inimă pe părintele Gavriil Stoica toti cei care trec pragul Mănăstirii Zamfira”.
Am fost unul dintre crestinii care au trecut pragul acestei Sfinte Mânăstiri cănd Părintele încă slujea Hristosului nostru-Mântuitor.
A primit cununa vesniciei la 25 August 2008.

Gabriel Constantinescu, scriitor, jurnalist, detinut politic, luptător anticomunist, editor, publicist s-a născut în 5 Noiembrie 1921 la Sibiu în familia scriitorului Paul Constant (1895-1981). Absolvă Colegiul National Gheorghe Lazăr din Sibiu, iar în 1942 Scoala Militară de Ofiteri de Cavalerie „Regele Ferdinand I” din Târgoviste. Participă ca proaspăt sublocotenent în Regimentul de Gardă Călare la campania anticomunistă din Răsărit. Cade prizonier în mâinile sovieticilor, nerecunoscând actul de trădare militară de la 23 August 1944, refuzând înrolarea în Diviziile rosii „Tudor Vladimirescu” si „Horia, Closca si Crisan, astfel că rămâne oaspetele bolsevicilor până în 1948, trecând prin Oranki, Mănăstârca, Krasnigorsk, Gorki, Mriteiska, Marsansk.
Obtine la exceptional licenta în Filosofie după numai 2 ani, dar în 1950 este arestat de securitate si condamnat la 10 ani detentie pentru uneltire împotriva ordinii sociale, tipărirea si difuzarea de publicatii interzise si detinerea ilegală de arme si munitie. După ce cunoaste rigorile bestiale ale închisorilor Sibiu, Jilava, Aiud, Canal-Peninsula, Baia Sprie, Valea Nistrului, Lugoj si Gherla, primeste un supliment de 2 ani cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în comuna Satu Nou-Viisoara unde se căsătoreste cu Maria Blaj, la fel detinută politic. Între 1966-1972 parcurge cursurile Facultătii de Cibernetică din Bucuresti. După 1989 devine membru al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si al Uniunii Veteranilor de Război, participând si la constiruirea Uniunii Democrat-Crestine din România. Gabriel Constantinescu si-a elaborat Teza de Doctorat în Filosofie închinată filosofului arab Ibn Haldun (sec. XVI-lea): Filosofia arabă a istoriei. Ibn Haldun, apărută la Ed. Anastasia, Bucuresti, 1996, la care se adaugă: Marginalii la Talmud, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999, Evreii în România (secolele XVI-XX, Ed. Fronde, Alba Iulia-Paris, 2000, Gâlceava anticomunistului cu lumea. Cronica unui deceniu de tranzitie (1991-2001), Ed. Christiana, Bucuresti, 2002. În anul 1991 a fondat Revista cultural-crestină Puncte Cardinale, pe care a condus-o timp de 16 ani.
Marele Mărturisitor Gabriel Constantinescu poseda una dintre cele mai rafinate biblioteci private din Sibiu sau alte capitale de judet. Am avut cinstea să-l cunosc personal, fiindu-i oaspete de câteva ori pe când eram student teolog la Sibiu, onorându-mă cu cărti alese si prodigioasa sa Revistă crestin-ortodoxă Puncte Cardinale, căreia i-am făcut o elogioasă prezentare printre cunoscutii mei.
Gabriel Constantinescu, rafinatul intelectual si omul de cultură aleasă, ca oricare crestin autentic a pus accentul axiologic si crucial pe Traditia si Pedagogia crestină, călăuzind tineretul prin harul iubirii de Neam si de Dumnezeu: „ Rolul educatiei în familie, scoală, biserică si în toate celelalte institutii care participă la procesul de formare a persoanei umane este capital în procesul de transformare al sentimentului national-materie brută-într-o conceptie nationalistă despre lume si viată... Nationalismul este deci un sentiment natural, înnăscut, care există în sufletul oamenilor ca o fortă latentă. Pentru a deveni însă fortă creatoare, sentimentul national trebuie să depăsească stadiul difuz de stare afectivă, devenind fapt de constiintă”. (Gabriel Constantinescu, Gâlceava Anticomunismului cu lumea... Ed. Christiana, Bucuresti, 2002, p. 302-303)
Slavă si sfântă cinstire Marilor Voievozi ai Cerului si Pământului, Mihail si Gavriil!
Aleasă pretuire si cinstire Marilor Români Mărturisitori, purtători ai Sfintelor nume!
Aleasă urare si cinstire tuturor purtătorilor cu demnitate al numelor Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil!






Gheorghe Nistoroiu     11/8/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian