Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pe teme de emigratie : Conditii pentru antreprenori

I: Am venit din România acum trei ani ca antreprenor. Atunci când am primit viza, a fost a viză provizorie, care presupunea ca eu să îndeplinesc anumite conditii pentru o perioadă de cel putin un an în primii trei ani de la data când am deveni rezident permanent. Numai după aceea mi se vor ridica conditiile si voi primi rezidenta definitivă. Recunosc că mi-a fost foarte greu să îndeplinesc conditiile cerute si încă nu sunt sigur că le-am realizat. Dar au trecut trei ani si înteleg că trebuie să fac dovada cerută initial, pentru a mi se ridica conditiile de pe viza obtinută. Ce sfat îmi puteti da în această privintă?
R: Întrebarea este foarte bună si a venit la timp. Se pare că nu ati urmărit comunicatele de presă referitor la antreprenori. Am o veste bună pentru dvs. Începând cu 1 februarie 2012, s-a abandonat cerinta de a face dovada că antreprenorii si-au îndeplinit conditiile pentru a deveni rezidenti permanenti cu drepturi depline. Acest lucru se datoreste faptului că programul de business care includea sectia de antreprenori si cea de investitori a fost închis pentru o perioadă nedeterminată. După cum bine stiti, cerinta era de a furniza rapoarte periodice care să dovedească eforturile depuse, rezultatele obtinute si măsurile luate de către antreprenor în vederea îndeplinirii conditiilor impuse. De fapt, scopul era ca, pe o perioadă de trei ani, antreprenorul respectiv să reusească pentru cel putin un an să îndeplinească anumite conditii. Acest lucru nu mai este necesar după februarie 2012 si toti antreprenorii admisi conditionat în Canada au fost admisi ca rezidenti permanenti fără a fi nevoie să aducă dovezi ulterioare.
Departamentul de Imigratie a emis instructiuni ca dosarele antreprenorilor care au aplicat pentru cetătenie să fie prelucrate în mod normal si să nu se astepte îndeplinirea conditiilor initiale de rezidentă impuse cu ocazia venirii în Canada. Nu se stie încă dacă acest program va mai fi introdus sau sub ce formă viabilă va fi utilizat. Cert este că în urma analizelor făcute de Departamentul de Imigratie, acest program s-a dovedit foarte prost utilizat si monitorizat, determinând închiderea lui pentru o perioadă nedeterminată.

I: Am obtinut o viză multiplă de vizitator de la oficiul de vize din Bucuresti si, în acelasi timp, aprobarea pentru un permis de lucru pentru doi ani. Permisul de lucru mi-a fost eliberat când am sosit în Canada, de către biroul de imigratie din aeroport. După trei luni de lucru în Canada, trebuie să mă întorc urgent în România pentru probleme personale, dar nu stiu dacă mă pot reîntoarce în Canada după ce îmi rezolv problemele în România. Ce sfat îmi puteti da, va trebui să fac aplicatie din nou pentru o viză de venire în Canada? Sunt confuzat pentru că pe foita pusă în pasaport scrie vizitator si nu stiu ce să cred.
R: Dvs. aveti în Canada statutul de lucrător, fapt dovedit prin permisul de lucru pe care l-ati primit la intrarea în Canada. Dar, pentru că veniti dintr-o tară care are nevoie de viză de vizitator, viză care să vă dea dreptul să călătoriti până în Canada, ati cerut si vi s-a acordat o viză multiplă de vizitator. Ce face această viză? Vă dă dreptul să călătoriti în Canada si să vă prezentati la granită. După aceea, intră în functiune statutul pe care l-ati obtinut prin primirea permisului de lucru, deci puteti să rămâneti în Canada si puteti lucra atât timp cât vă permite permisul de lucru. Puteti intra si iesi din Canada de câte ori doriti, pe durata cât aveti valabilă viza multiplă de vizitator. Nu confundati viza de vizitator care vă permite să călătoriti, cu statutul pe care îl aveti în Canada, acel de lucrător.

I: Sunt în Canada de doi ani si as dori să-mi sponsorizez părintii din România. Am înteles că programul este acum închis, credeti că se va deschide curând?
R: Desi programul de sponsorizare a părintilor a trecut printr-o perioadă foarte grea, el a fost deschis in ianuarie 2013 pentru o foarte scurta perioadă (mai putin de o lună), timp în care au fost acceptate 5000 de aplicatii complete. Deoarece cota a fost îndeplinită în aproximativ trei săptămâni, toate celelalte aplicatii au fost returnate. In ianuarie 2015 se speră ca programul să fie deschis din nou, dar nu se cunosc detalii sau care va fi cota alocată pentru acest program. După cum am scris cu alte ocazii, Departamentul de Imigratie nu este interesat să aducă părintii în Canada, pentru motivul că acestia vor îngreuna sistemul medical, si asa foarte solicitat cu populatia locală. Pentru a ocupa un loc în program, multe persoane încep pregătirea dosarului din vreme, astfel ca în momentul când programul se va redeschide, să poată trimite imediat aplicatia. Ceea ce este problematic în cazul dvs. este faptul că trebuie să faceti dovada câstigului în Canada pe ultimii trei ani. Deoarece sunteti în Canada doar de doi ani, nu veti avea cum să faceti această dovadă. Vă doresc numai bine!

Mihaela Boeriu este consultant de imigratie si practică în acest domeniu din 1993. Puteti trimite întrebările dvs. pe adresa de e-mail: mihaela.boeriu@gmail.com.
Răspunsurile date sunt generale si nu cuprind toate detaliile unui caz specific, pentru care ar fi bine să consultati un specialist în emigratie canadiană.





Mihaela Boeriu e-mail: mihaela.boeriu@gmail.com.    11/5/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian