Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


O seară cu Strauss si Ceaikovski în Raleigh

„Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tineretii, viată si veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenta ordinii, înăltând sufletul către tot ce este bun, drept si frumos.”
–Platon

25 octombrie 2014. Seară caldă, linistită. Octombrie este tăcere. În drum ne întâmpină câteva frunze căzute din copacii plictisiti de atâta vară si o dulce-amară melancolie ne pătrunde în suflete. Fiindcă toamna aminteste de un sfârsit. Există totusi o armonie, o gratie a acestui anotimp. Poate chiar în căderea acestor frunze. „Toamna este un andante melancolic si gratios care pregăteste admirabilul adagio al iernii”, scria Geoge Sand.

Ne-am dus spre Centrul Artelor Performante din orasul nostru, Raleigh, Carolina de Nord, să ascultăm muzică clasică - compusă si interpretată de artisti profesionisti. Miracolul muzicii va înviora sufletele obosite, le va „acoperi cu ceva...”
Dintre genurile muzicii, în această seară vom asculta muzică de concert. Curând, peste tăcerea care ne înconjoară în această seară blândă, vom putea asculta creatiile a doi compozitori celebri: Richard Strauss si Piotr Ilici Ceaikovski.
Dacă am intra putin, doar cu un pas în domeniul stiintei, mai precis al cinematicii, am dezvălui misterul ajungerii sunetelor muzicii la urechile noastre, si am afla că sunetele se deplasează dinspre sursa care le generează - adică instrumentul respectiv - sub forma unor sfere a căror suprafete pâlpâie datorită moleculelor de aer care vibrează la unison. Cu alte cuvinte, sunetele sunt sfere de lumină pe care ochii nostri nu le pot vedea, este poezia aerului, este explozia sufletelor trecând prin corzile unor instrumente, spre a fi materializate si percepute de simtul auzului, dăruit trupului nostru. Ce minune a naturii create de Inteligenta materiei!

Concertul este executarea unei lucrări muzicale de virtuozitate, de obicei pentru un singur solist, cu acompaniament de orchestră. De cele mai multe ori se compune din trei părti: partea întâi are mai ales un caracter dramatic, cu o miscare repede (allegro), în formă de sonată ; partea a doua are un caracter liric, cantabil, cu o miscare rară (andante); partea a treia, finalul, are un caracter festiv si o miscare deosebit de rapidă, de obicei în formă de rondo.

Am intrat în sală, ne-am ocupat locurile, orchestra îsi acorda instrumentele muzicale. Primul contact cu diafanele sunete. Împietriti de frumusetea muzicii, am ascultat întregul concert.
Orchestra simfonică a Carolinei de Nord a interpretat poemele simfonice ale compozitorului si dirijorului german Richard Strauss (1864-1949), reprezentant de mare valoare a muzicii clasice: DON JUAN, op.20 si TOD UND VERKLARUNG (moarte si transfiguratie) op.24.
Dirijorul, cel care a condus executia muzicală si căruia i-a apartinut interpretarea artistică a lucrărilor din cadrul acestui concert, a fost Eugene Tzigane, născut din tată american si mamă japoneză, cu un remarcabil palmares. Orchestra a scos în evidentă posibilitătile coloristice cu tonul dramatic al poemelor. Pasionanta temă de dragoste a lui Don Juan a fost scrisă de către magicianul sunetelor sub vraja romantismului, după ce a întâlnit o cântăreată talentată, interpretă a pieselor lui, cu care s-a si căsătorit. Inspiratia celei de a doua piese Tod und Verklarung a fost explicată chiar de Strauss într-o scrisoare, în care arăta cum a fost frământat ani de zile de gândul unei scrieri - si în cele din urmă i-a venit ideea: „un poem sonor care să descrie ultimele ore ale unui om care a luptat pentru cele mai înalte idealuri, probabil un artist ...”

Talentatul si pasionatul dirijor Eugene Tzigane a dirijat orchestra în executia acestor piese, fără partitură, fără a folosi bagheta care indică de obicei miscarea si ritmul, caracterul interpretării muzicii, ci prin gesturi sugestive, dovedind o mare trăire interioară, vibratie venită din sfera sufletească, a mintii si a inimii trecând prin brate, mâini, degete. Tremurul rapid al degetelor orientate spre orchestră cereau intensificarea vibrato-ului la formatiunea corzi, pasajele viorii prime fiind de o tehnicitate transcendentală. Dar învăluitor de plăcut au sunat si solo-urile oboiului, violoncelului, harpei si tremolo-urile viorii secunde.

Partea a doua a spectacolului a avut în program Concertul nr 1 („Vise de iarnă”) a compozitorului rus Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893), unul dintre cei mai mari creatori ai muzicii ruse: 10 opere (Evgheni Oneghin, Dama de pică), balete (Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci); uverturi, fantezii, trei concerte.

CONCERTUL ÎN SI BEMOL MINOR PENTRU PIAN a lui Ceaikovski, primul său concert scris, a început cu prima parte – Allegro non troppo e molto maestoso - o melodie superbă cu o notă de măretie si noblete cântată de viori si violoncele, cu semnalele cornilor si acordurile întregii orchestre care, prin sonoritătile puternice au creat o atmosferă sărbătorească, pregătind intrarea instrumentului solist - acordurile furtunoase ale pianului, împreună cu viorile prime si violoncelul, anuntând tema solemnă, cantabilă, cântată de trei ori, ca o parte introductivă, un imn luminos, de un optimism robust. Pasaje sclipitoare au fost interpretate de Di Wu (n.1984), o pianistă chineză-americană, matură si sensibilă al cărei debut profesional a fost la vârsta de 14 ani în cadrul filarmonicii din Beijing, după care au urmat aparitiile în Statele Unite si alte tări de pe glob. Pasajele se întindeau aproape pe toată claviatura, se auzea motivul puternic expus la început de corni. Apoi, orchestra a făcut ca melodia solemnă să răsune mai amplu decât înainte, în timp ce pianul, cu fortă sporită, ataca un sir de game cromatice si acorduri ascendente. Câteva acorduri ale suflătorilor au linistit sunetele, urmând o pauză prelungită.

Partea începută cu miscarea Allegro con spirito (un tempo alert si plin de viată) are la bază teme concepute sub impresia unor cântece populare auzite de Ceaikovski la niste cersetori orbi din Ucraina. Dar, ele nu sunt tânguitoare si triste, asa cum probabil le-a auzit, ci ele au o altă înfătisare, compozitorul dându-le o altă sonoritate, un dialog vesel sustinut de cele două mâini ale pianistei, o executie de mare virtuozitate. A urmat melodia fractionată, dialogul între pian si orchestră, după care a apărut o altă temă, alcătuită din alte fragmente melodice: unul senin si cantabil, celalalt semănând cu un cântec de leagăn, cântat de viori. Superb! Către sfârsitul primei părti, pianista si-a afirmat si mai mult posibilitătile tehnice; sonoritătile cresteau si la finalul primei părti au urmat câteva acorduri puternice.

În partea a II-a - Andantino semplice (un tempo ceva mai lent decât Andante), o parte cu mult mai redusă ca prima, am auzit un flaut, o melodie visătoare, duioasă, ca un cântec păstoresc. Această parte elegantă având gratia unui vals, părea amintirea unor frumoase clipe de dragoste.

Tema finalului – Allegro con fuoco (un tempo viguros, glumet), ca si prima parte - de provenientă ucraineană, a fost expusă cu multă vigoare de către pianistă, un final luminos în care este redată veselia si bucuria oamenilor, precum si umorul lor sănătos. S-a putut remarca apoi, către final, o melodie contrastantă prin caracterul ei mai lent, care amintea emotia temei introductive. Ca un balans al vigorii muzicii, Ceaikovski a introdus o melodie romantică încredintată viorii care ne-a prilejuit emotii plăcute. S-a îmbinat armonios monumentalitatea cadrului sonor cu lirismul gingas, cu veselia care merge până la exuberantă frenetică.

Acest concert mult aplaudat, chemând la rampă de patru ori pianista si dirijorul, a fost cu adevărat „o baie a spiritului”, ne-a făcut să simtim că omul se poate ridica deasupra conditiilor sale, că poate alcătui cele mai nobile cugetări despre el, simtind cât pretuiesc unii semeni datorită talentului, dar si a vointei de înăltare a spiritului.

Concertul s-a terminat si ne-a amintit spusele lui Octavian Paler: „Oricât de frumoasă ar fi o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere”. Dar acea tăcere a fost încărcată de ecouri rămase în sufletele noastre.
Se făcuse noapte. Cerul era senin, luna îsi vedea de cresterea ei, de pe trotuar plecau frunzele în usoare valuri, amintindu-ne de un frumos sfârsit.



– Carolina de Nord





Vavila Popovici    11/1/2014


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian