Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Lacrimi de suflet - o carte de poezie de Camelia Ardelean

„LA REVEDERE“ SAU „ADIO“?

Rămâi cu bine, dragul meu,
Îti spun azi cu durere,
Sau poate mai bine ar fi
Să-ti spun: „La revedere“?.

Când patima ne-a-nlăntuit
Cu ale ei dulci brate,
Nu am stiut că într-o zi
Tristetea-o să ne-agate

Si că, pe drumul tău, stingher,
Mă vei lăsa în urmă...
Amintirile vechi, din trecut,
Durerea nu îmi curmă...

Poate nu îti mai amintesti
De fericirea-n care
Pluteam ca doi îndrăgostiti,
Lin, între cer si mare.

Sufletele noastre în cor
Cântau imn de iubire
Si trupurile se-aprindeau
Numai dintr-o privire...

Păcat că tu lent te-ai pierdut
În a ta-nsingurare
Si tot ce între noi a fost,
Doar timp pierdut îti pare!...

As vrea în soare să mă-mbrac,
Să topesc a ta gheată,
Să te-ncălzesc la al meu sân
Întreaga dimineată...

Dar ochii tăi absenti îmi spun
Că totu-ar fi zadarnic,
Cu dragostea azi, ca si ieri,
Tot nu ai fi mai darnic.

De-aceea o să te las să pleci
Si umbra-ti voi privi-o...
„La revedere“ să îti spun
Sau să îti spun „Adio“?...

de Camelia Ardelean


Desi aflată la primul volum de poezii, Camelia Ardelean impune o notă feminină personală, o trăire intensă, o ipostaziere originală a iubirii, pendulând între chemări astrale si adâncuri abisale, asociind natura cu viata si iubirea, aspirând, dramatic, spre lumină, dragoste, liniste sufletească.
Poeta îsi structurează volumul în trei cicluri: primul, Lacrimi de bucurie, lacrimi de tristete, conceput antitetic, al doilea, Lacrimi din viată si ultimul, Lacrimi pentru tatăl meu.

Valorificând antinomiile, primul ciclu augmentează o amplă experientă emotională, în functie de „momente”, alternându-le cu pasnice delectări în mijlocul naturii (Feerie de flori, Frunze, Ploaia).
Vom selecta, pentru ilustrarea sentimentelor contradictorii, doar sintagme poetice cu mare fortă expresivă: „inima ca o floare rară…, cu petalele… imaculate”, „sufletul... fragil”, „roua de pe pleoape/ E rodul tristetii adânci“, „oftatul meu..., bucuria că te-am găsit“ (N-ai înteles), „tăcerea ta-i o rapsodie“, „... o punte fină”, „un cântec trist de violină...” (Tăcerea din suflet), „fericirea/ Nu se măsoară în cuvinte,/ Ci în... fiori calzi/ de emotie”, „spectacolul nostru unic“ (Călători prin timp), „pe al meu cer ai fost o stea“, „Mi-ai răvăsit ca un torent/ Viata linistită”, „Mi-ai zguduit.../ Gingasa armonie”, „Un cer tăcut si plumburiu/ Cu lacrimi ne sărută“, „dansând în gând” (armonie imitativă) din Ultimul tango. Sau: „cupa de clestar a vietii/ Lent mi-ai umplut-o cu amar“ (Ultima iubire), „ochi/ Smarald cristalin”, „zâmbet/ Senin si duios” (Alint), „Nopti pustii”, „prizonier în mintea mea”, „să te-nfăsoare-a mea văpaie”, „Să te rănească zi de zi a ta searbădă viată”, „Să te sărute... a ta singurătate” (Blestem), „Două raze ale unei stele rătăcite”, „parfumul primului tău sărut” (Îngerul meu), „iubirea ta balsam era“, „pătimasele priviri”, „Iubirea s-a spulberat/ Ca o cenusă-n vânt” (Priviri în trecut), „refugiată în iubire”, „patima mea”, „esti uraganul si zefirul” (Uraganul si zefirul).

În poemul Cine sunt eu?, poeta se autocaracterizează prin dialog. Vom retine doar răspunsurile – metafore: „Sunt focul ce arde mocnit“, „Prizoniera iubirii tale“, „o floare gingasă“, „un cântec de alăută suav si lin“, „cupa care-ti sustine inima“, „jumătatea ta perfectă”, pentru ca în Tu si eu, cuplul să se recompună pasnic: „Suntem doi licurici dansând sub mantia protectoare a stelelor“, „tinându-ne de mână”, „Ne vom înălta cândva spre astri/ Si vom atinge vesnicia...“.
În ciclul Lacrimi din viată, poeta îi imortalizează pe bunici, închipuie „jocul cu amintirile”, defineste „viata”, se duelează „cu moartea”, constientizează „sacrificiul unei mame”, se plimbă „cu singurătatea”, îsi evocă prietena si copilăria si, mai mult, sacralizează dorul de tară.
Bunica reconstituie existenta aceleia care a trăit „aproape un secol”, dovedind o sfântă capacitate de a se dărui familiei: „cinci copii crescut-ai”, „trudesti ca mai-nainte”, „ai muncit cât zece-odat`”, „iar dai fuga la săpat”, „nu te plângi”, „ai o inimă de aur”.

Tot în formă adresată este tesută si secventa Bunicul, apreciindu-i umorul si bucuria de a avea o familie numeroasă. Din Jocul amintirilor se conturează „alfabetul emotiilor” si „povestea unui suflet”. Definitia vietii mele se face enumerativ („un râu limpede“, „un vulcan nestins“, „o planetă rătăcitoare“, „Un lung sir de metafore,/ De suisuri si coborâsuri“) si prin repetarea, în debutul celor cinci strofe, a expresiei „viata mea”.

Probleme existentiale dezvăluie Duelul cu moartea: „Sabia timpului muscă necrutătoare“, „Tăisul ei/ Lasă urme adânci”, „Mânerul sabiei/ Îl tine moartea”, „moartea e perfidă, se joacă...”, dar finalul este optimist: „Am mai câstigat o zi!”.
Închinat mamei, poemul Sacrificiul unei mame evidentiază hărnicia („se dădea de ceasul mortii”, „vesnic ocupată”, „minuni făcea”, „-mi punea lumea la picioare”), portretul fizic si moral, dragostea fiicei („ea, darul meu divin”).

Nostalgia planează asupra poemelor De mână cu singurătatea („zilele mele trec singure si triste”, „singurătatea este umbra mea”, e „un spion al timpului”, „Singurătatea altuia/ Ar fi o povară greu de suportat”, „cochilia gândurilor”), Nostalgie de toamnă („Sunt singură si tristă”, „mi se umezesc ochii”, „norii sufletului îmi plâng”, „e atât de toamnă în mine”) si Dor de tară („mi-am dat seama că-s străină”, „un număr pe o listă”, „nimeni nu te bagă-n seamă“, „nimica nou”, „Rar surprinzi zâmbete pe fată/ Sau oameni luminosi, senini”, „Vecina mea.../ Mi-a adresat calm, cu răceală,/ În zece ani, zece cuvinte”, „Toată viata vei rămâne/ Atâta doar, un emigrant“, „Mi-e dor de tine, Românie,/ Si-am să mă-ntorc, poate, chiar mâine”...).

Personificată, copilăria e „copilărie dragă“, „cu inocenta-ti vie”, „minunată”, „viată linistită si fără nici o teamă”, „trăiam în paradis”, „Te văd, copilărie.../ Să stii că te-am iubit!”.
Nostalgic se încheie ciclul cu Bani de-o carte, poeta exprimând, cu duiosie, ideea unei copilării furate: rămas orfan de tată („plecat la ceruri”), cersind „bani de-o carte”, în speranta că-si va putea ajuta mama când si dacă va ajunge „om mare”.

Volumul se încheie tot în notă generală pesimistă, cu ciclul Lacrimi pentru tatăl meu, evocând Stejarul din inima mea (stejar cu „florile” păstrate de fiică, ale cărui roade „nu vor muri”, ci „vor prinde rădăcini”), Zbor la ceruri, Suflet rănit, Crăciunul cu tata, Iarna din suflet. Răzbat iubirea filială si paternă, recunostinta, hotărârea de a fi „demnă de tata, eroul meu”.
Ultimul ciclu se încheie, fericit, cu o artă poetică intitulată simplu Cuvinte, ca materie primă pentru a reconstitui artistic realitatea: bucurii, suferinte, sperante, oglinda sufletului: „Cuvintele pot arde/ Cuvintele pot să doară,/ Pot ucide sau mutila un suflet,/ Îl pot salva sau pierde”, de aceea rămâne dilema de a alege „cuvintele potrivite/ Dintr-un noian...”.

Poeta – recurgând la metafore si simboluri – cultivă evolutia expresiei sinelui spre a se regăsi, întelege etica faptelor prin identificarea cu experienta generală, surprinzând drame autentice, iar plânsul unei morti implacabile îl converteste în litanie sfâsietoare, valorificând, nu rareori, motivul peren al dorului.
O mare parte dintre poezii îmbină sentimentul iubirii cu cel al naturii feerice, pentru a obtine o simbioză perfectă: „Pe sub salcâmii înfloriti,/ Duios, mă tii de mână”, „cerul ne zâmbeste”, „să ard ca un meteorit” (Pe sub salcâmii înfloriti), „îmbrătisati sub un pom”, „pe noi ninge-agale cu flori”, „lin susură-n vad un pârâu”, „Mână în mână privim/ Natura măreată din jur” (Feerie de flori), „Cad frunze cenusii/ Peste sufletul meu...“, „Se cutremură pădurea...,/ Mă cutremur eu/ De dorul tău” (Frunze), „Razele lunii ne mângâie părul/ Si prima stea a noptii ne zâmbeste“, „Simt doar emotia din vocile noastre,/ Pe-aleile-nguste din bătrânul parc...“ (În arsita verii), „Plouă cu petale de trandafiri,/ Cu clipe.../ Toate pline de mugurii sperantei” (Ploaia). Un reusit pastel este Furtună pe mare.
Volumul se axează pe simbolul lacrimei, atrăgând un complex câmp semantic: „grele lacrimi”, „roua lacrimilor“, „suspin”, „perna udă de lacrimi”, „lacrimile… curg siroaie”, „plângeam în surdină”, „plâng”, „să pot plânge” etc.

Între titlul volumului si continut, între formă si continutul ideatic se realizează o relatie strânsă. Poeziile (catrene, distihuri sau concepute modern, în vers alb) sublimează în artă autentică gama trăirilor intense ale eului liric, punându-ne în fata unui poet cu har.








Maria Toma-Damsa    10/30/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian