Interviu cu John Gionea
Ben Todică: De ce ati plecat din tară?
JOHN GIONEA: Am plecat din tară în iulie 1979, când situatia nu era chiar atât de rea... Eu am lucrat într-un sector destul de privilegiat... Comertul exterior... Aveam oportunitatea să gust din fructul atât de râvnit de români, acela al deplasărilor în străinătate... În ultimii 5 ani petrecuti în România călătoream de 3-4 ori pe an între 1-3 săptămâni la Geneva, ca expert în negocieri la organizatiile economice internationale: GATT, UNCTAD, Comisia Economică a Natiunilor Unite pentru Europa... Dar după micile momente de libertate, mă întorceam în "colivia" din România... Simteam diferenta între cele două lumi si-mi doream să trăiesc si să muncesc în lumea liberă... Poate a fost si un moment de "mid-life crisis"... Material, o duceam mai bine decât marea masă a populatiei românesti... Dar eram nemultumit de lipsa de libertate, de atmosfera îmbâcsită la serviciu si în societate, de inversarea masivă a scării valorilor... Si peste toate, nu vedeam nicio perspectivă de îmbunătătire a situatiei, pentru că - gândeam eu - după Ceausescu (pe care nu-l vedeam mort decât de moarte naturală, încă la putere) nu putea să vină decât un altul ca el, un produs al aceluiasi sistem totalitar...
B.T.: Care a fost obstacolul cel mai mare pe care l-ati înfruntat ca emigrant? (la început; după aceea)? Ce a fost cel mai greu?
J.G.: La venirea în Australia, în ianuarie 1980, eu cunosteam limba engleză din tară... Nu de la scoală sau din facultate, ci din lectii luate în particular... Cum plăteam lectiile private? Dădeam meditatii de franceză (limbă învătată în liceu la Sf. Sava si la facultatea de Comert Exterior din ASE), si-mi plăteam lectiile de engleză, cam două ore în fiecare duminică, dimineata... Cu cât luam pe 2 ore de franceză, plăteam o oră de engleză... Profesoara mea a fost d-na Suzana Ionascu, fata unui basarabean care lucrase înainte de război la Ambasada României de la Londra si care s-a casătorit acolo cu o englezoiacă… După război, atât tatăl Suzanei, cât si sotul ei au fost închisi pe criterii politice, Suzana a fost exmatriculată de la Facultatea de Filologie, Sectia Engleză, si se sustinea pe ea si pe mama ei din lectii particulare… Deci limba engleză nu a reprezentat pentru mine un obstacol si am început să aplic pentru job-uri la 1-2 zile după sosirea în Melbourne... A fost greu... Pe atunci anunturile de serviciu erau mai putin… politically correct... Adică, firmele solicitau deschis în anunturi, oarecum naiv, că vor lucrători "în vârstă de până la maximum 35 de ani...” Eu aveam deja peste 36 de ani...
La vremea aceea, România si românii nu erau cunoscuti mai de loc în Australia... Necunoscutul generează mai totdeauna o stare de stres, o respingere... Chiar dacă vorbeam engleza corect, nu puteam scăpa de accentul… balcanic…, care pe multi îi deranja... Iar numele meu de botez îi confuziona pe unii. De ce? Deoarece Ioan seamănă în scris cu Joan, multi m-au luat drept femeie (îmi răspundeau la cereri de job cu Mrs sau Ms)... Am decis să-mi iau licenta pentru pronumele de John, căci, chiar dacă nimeni nu o va declara sau accepta oficial, societatea australiană este destul de misogină si femeile sunt discriminate pe piata muncii…
Se cerea "experienta australiană"... De unde să o ai? Stiu că de acest obstacol se izbesc cam toti noii imigranti si chiar tinerii absolventi ai institutiilor de învatământ australiene...
După primul job cu o multinatională germană, nu am mai avut această, problemă… Dar am întâmpinat, desigur, dificultătile inerente oricărui căutător de job într-o economie de piată…
Iar la începutul anilor 80, economia australiană s-a aflat într-o puternică stare de recesiune, ceea ce îngreuna obtinerea unui job…
B.T.: Ce simtiti pentru România (acum si de-a lungul anilor)?
J.G : Foarte pe scurt : dragoste, frustrare si dor…
B.T.: Credeti că în cariera d-vs românească si australiană ati realizat unele lucruri care să contribuie la o imagine pozitivă pentru România ?
J.G.: O întrebare putin pretentioasă... Cred că ficare individ din România, angajat în productia de bunuri si/sau servicii, contribuie prin munca sa individuală, mai mult sau mai putin, la cresterea valorică a productiei nationale, la progresul economic al tării...
Să încerc să particularizez această idee la situatia mea...
În România, unde mi-am făcut studiile de specialitate (completate mai târziu cu un doctorat în Australia), m-am pregătit cu sârguintă să devin un bun specialist în comertul international. Si în cei 12 ani de muncă în organizatii românesti am fost un expert apreciat în tară si în străinătate. Am reprezentat România în negocieri comerciale la nivel de întreprindere, minister (deci guvern) si chiar în propriul nume în calitate de consultant al unor organizatii internationale. Probabil, cel mai mare succes profesional a fost acela la un seminar de marketing Est-Vest organizat de Comisia Economică pentru Europa a Natiunilor Unite la Geneva, la mijlocul anilor 70, la care am participat în calitate de consultant al Secretariatului acestei organizatii. Raportul prezentat de mine si răspunsurile la întrebările unor oficiali guvernamentali, oameni de afaceri si experti din cele peste 30 de tări membre ale organizatiei au fost notate cu interes în publicatii economice specializate ca Handelsblatt (Germania Federală) si Informations du Commerce Exterieur (Belgia), plus documentele Secretariatului organizatiei internationale.
În paralel cu munca mea profesională, în perioada 1972-1979, am activat voluntar în calitate de Secretar al Asociatiei Române de Marketing (AROMAR), o asociatie apolitică care avea drept scop principal promovarea conceptului de marketing, atât pe piata internă (în fapt,o subtilă erezie într-o economie planificată...), cât si pe piata externă (ceea ce era un proces mai firesc de implementat)... La sfârsitul anilor 70, AROMAR avea filiale în aproape jumătate din judetele tării... În anii 80 (eu plecasem deja din tară), câtiva consilieri ai conducerii comuniste si-au dat seama de pericolul conceptului de marketing pentru economia planificată, si asociatia a fost trecută pe linie moartă...
În Australia, desigur, prin natura lucrurilor, nu am mai putut reprezenta direct România... Totusi... Dat fiind că în multe din organizatiile la care am lucrat, eram singurul salariat de origine română, vrând–nevrând, am fost un mic reprezentant al natiunii române în acel loc de muncă, un punct de reper pentru imaginea pe care ceilalti colegi si-o făceau despre România... Am predat la toate nivelele de învătământ superior (TAFE, under-graduate si post-graduate) si am luat un doctorat în Economie înternatională de la RMIT (Royal Melbourne Institute of Technology University). Am predat în cursuri de scurtă durată în China, timp de 9 ani, si în Danemarca timp de 4 veri... Îndrăznesc să cred că am lăsat o impresie bună si am avut contributia mea modestă la o imagine pozitivă asupra natiunii române...
Din nou, pe plan extra-profesional, am avut onoarea si plăcerea de a initia alături de un grup de români entuziasti un program românesc la Statia de Radio etnică 3ZZZ, care operează si astăzi după 25 de ani de activitate.
B.T.: Dacă ati avea multi bani, cum ati ajuta România?
J.G.: Multi bani?... Încă din primul an de rezidentă în Australia, am realizat că în calitate de salariat în orice organizatie publică sau privată, la orice nivel de salariu, si chiar în calitate de întreprinzător particular pe cont propriu, nu este posibil ca încă de la prima generatie, să devii ceea ce se numeste... putred de BOGAT... Bogătiile unor familii australiene s-au acumulat, în general, în decurs de generatii... (Lucrurile stau poate ceva mai diferit în America, unde procesul de capitalizare este mai accelerat si poate genera milionari în perioade mai scurte, de cca 20 de ani ...).
Dar chiar discutând la modul ipotetic, ce as face dacă as avea multi bani, cred că prioritătile oricărei tări în curs de dezvoltare ca România se află în domeniul educatiei-învătământului si sănătătii... Probabil că as lansa o fundatie sau as face donatii pentru sprijinirea unor organizatii în unul din sau în ambele domenii...
B.T.: Credeti că românii care au emigrat în Australia după 89, sunt diferiti de promotia d-vs de la începutul anilor 1980 sau de imigrantii mai vechi, în materie de (să-l numim asa)… Românism?
J.G.: Românii sunt români... Dar ceea ce cred că îi deosebeste si diferentiază este nivelul de educatie din familie si din scoală... Precum si efortul personal de auto-educatie... A mai diferit si contextul istoric în care a avut loc emigrarea românească...
Cred că Românii emigrati imediat după război au fost o generatie patriarhală, provenită din diverse regiuni ale tării, în general cu mai putină scoală. Ei respectau sărbătorile si traditiile românesti; de multe ori în cadrul unor agape comunitare… Duceau dorul de tară fără a-si permite mai deloc să o revadă… Urau instinctiv regimul comunist, fără a fi fost prea bine informati de ce se întâmpla în tară sau în lume.
Generatia următoare, din anii 1970 a fost o generatie mai pestrită… Imigratia din România era mai rară, cu fugari din regimul comunist, care fie au trecut granita pe jos sau înot prin Dunăre în Iugoslavia, sau, mai putini, cu viză turistică, via lagărele din Austria, Italia sau Germania… Unii au venit prin căsătorie sau prin reunirea familiei… Această generatie cunostea bine racilele sistemului comunist, dinăuntrul lui…
O minoritate dintre acestia au încercat să pactizeze si să colaboreze cu organele de partid si de stat din tară în schimbul unui tratament favorabil, pentru ei, sau pentru rude apropiate…
La sfârsitul anilor 70, a venit un val al celor eliberati din închisorile comuniste cu pasapoarte de apatrizi care s-au dat drept disidenti politici, iar o parte dintre acestia s-au dedat la activităti ilegale în Melbourne, aruncând o lumină negativă asupra întregii comunităti românesti…
Organizatiile românesti erau destul de izolate, fărămitate, în concurentă pentru adepti... Nu vorbesc aici de organizatiile cu caracter religios (baptiste, penticostale sau ortodoxe) care au avut o anumită constantă si soliditate în ansamblul comunitătii românesti, fără a depăsi, însă, caracterul parohial.
Înăsprirea regimului comunist din România, la începutul anilor '80, a condus, însă, la un fenomen interesant… Anume, o radicalizare a atitudinii si activitătilor unor organizatii românesti mai vechi, ca Asociatia Românilor din Victoria, cât si a unor organizatii mai noi ca Grupul Român Radio de pe lângă Statia 3zzz, si cel al Bisericii Ortodoxe Române Libere…
Dacă mă refer, în special, la Grupul Radio Român, activitatea acestuia s-a extins în afara functiilor de informare propriu zisă (în mare cerere la acel moment) si divertisment la sprijinirea unor manifestări împotriva regimului din România si la o activitate de lobbying pe lângă guvernul Victorian si Federal în probleme de imigrare a Românilor din lagăre din Europa, în special Ungaria… Cred că tumultul evenimentelor din decembrie 1989 si din perioada imediat următoare, a avut darul de a propulsa activitatea Grupului Radio Român la un nivel fără precedent de ROMÂNISM, si de neegalat până în prezent în comunitatea românească din Melbourne… Si nu o spun ca o laudă de sine a unuia implicat direct în activitătile de la acea dată...
B.T.: Dar nu ne-ati spus încă nimic despre imigrantii români de după 1989...
J.G.: Imigratia românească din perioada post-comunistă diferă, cred, destul de substantial de imigratia pre-1989… Imigratia din perioada comunistă, în bună parte sub emblema generică de azil politic se făcea mai usor, pe baza unor criterii mai generale si mai putin selective…
După 1989, a dispărut categoria de refugiat politic, imigratia s-a făcut pe "puncte", pe baza unor teste si criterii legate direct de cererea de profesii si meserii de pe piata muncii din Australia… Din aceste motive, calitatea medie a imigrantilor români din post-comunism este în general mai ridicată decât aceea din perioada comunistă… Media de vârstă este mai scăzută… Necesitatea încadrării în societatea australiană a devenit mai presantă, pentru că noii imigranti nu beneficiază o anumită perioadă de ajutoare sociale… Obiectivele strict materiale sunt prioritare (e.g. obtinerea unui job si mentinerea lui pentru plata unor împrumuturi bancare pentru cumpărarea unei locuinte si altor bunuri casnice strict necesare)…
B.T.: Deci am putea conchide că noii veniti au motive bine justificate pentru implicarea mai redusă în activităti comunitare românesti, fără să denote neapărat un nivel mai redus de Românism?
J.G.: Cred că Da… Cum am spus, imigrantii români post -1989 suferă - cel putin în primii ani mai multă presiune în viata personală si profesională, si, în acelasi timp, beneficiază de mai putin sprijin din partea guvernului australian.
Pentru testarea Românismului lor ar fi nevoie de niste evenimente neobisnuite, comparabile celor din 1989… În absenta unor asemenea evenimente, imigrantii români noi veniti au ca prioritate integrarea în societatea australiană…
Desigur, treptat, pe măsura integrării lor în societatea în care si-au ales să trăiască, ar fi de dorit ca noii imigranti să acorde sprijin si unor activităti comunitare românesti… Grupul Radio Român îi asteaptă cu bratele deschise.
B.T.: Putin într-o altă ordine de idei... Luând în considerare puternicul fenomen de emigrare din România si integrarea crescândă pe plan economic si politic a Romaniei în UE, v-as ruga să ne faceti o predictie referitor la viitorul limbii române, existând unele temeri că limba română se va dizolva si/sau va fi absorbită încetul cu încetul în romgleză, germană, franceză, si se va retrage la tară sau va dispare.
J.G.: Dacă vorbim de copiii migrantilor români în diverse părti ale lumii, fie Europa, America de Nord, sau Australia, responsabilitatea păstrării limbii române stă în sarcina părintilor, si, în secundar, a organizatiilor românesti din respectivele comunităti prin organizarea de cursuri în limba română în scoli, programe radio si televiziune în limba română etc... În ceea ce priveste procesul integrării României în Europa, nu cred că limba Română se va pierde datorită acestui proces...
În Europa, nationalismul are traditii istorice puternice, cu simpatii si adversităti care s-au propagat si mentinut din timpuri de demult... Limba este un element puternic al nationalismului, de care natiunile membre sunt atasate profund... Organismele Uniunii Europene sunt constiente de această realitate si, pe de o parte, combat fenomenele de nationalism excesiv, pe de alta, promovează o politică multi-lingvistică... În prezent, UE sprijină în mod declarat politica comunicării în 24 de limbi oficiale, cu fiecare limbă în parte bucurându-se de un statut egal... Prin politica lingvistică, Uniunea Europeană încearcă să unească natiile membre, chiar dacă unele au fost dezbinate de-a lungul istoriei... Cetătenii tărilor membre EU pot utiliza oricare din cele 24 de limbi oficiale în comunicările lor cu organismele comunitare... Iar noi tări membre vor adăuga noi limbi oficiale ale EU... Sigur că în materie de traduceri, politica multilingvistică a UE reprezintă un mic cosmar administrativ, dar aceasta este o consecintă acceptată în mod deliberat de conducerea UE, independent de costurile ei.
B.T.: Vă multumesc si s-auzim numai de bine !
|
de Ben Todică 10/12/2014 |
Contact: |
|
|
