Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Memoriile unui profesor de franceza in Canada

Copiii pe care i-am iubit

Am inceput cariera de profesor de franceza in Canada imediat dupa ce am aterizat in aceasta tara desi mi se spusese peste tot, nu cu rea vointa, ca nu voi putea profesa niciodata in tara de adoptiune.
Pentru a profesa trebuia sa imi evaluez diploma de 4 ani din Romania de la Universitatea Bucuresti si sa iau doua cursuri de psihologie si istoria pedagogiei, pe care le-a oferit Universitatea din Ottawa. Urma sa primesc brevetul de profesor care imi deschidea usa in invatamint.

Am aplicat cu multa speranta si incredere, tineam o evidenta stricta a celor peste o suta de scrisori pe care le-am trimis in toate colturile Canadei dar am primit numai raspunsuri negative pentru ca nu aveam inca acea hirtie oficiala si nu ma credea nimeni ca eram pe cale sa o obtin. Imi trebuia si o hirtie de la un preot ca frecventez biserica si sunt catolica. Spre norocul meu, am dat peste un preot italian caruia i-am spus adevarul ca sunt ortodoxa si ca am mare nevoie de acest atestat pentru a profesa. Preotul mi-a raspuns:
« Ortodoxii sunt fratii nostri, suntem cu toti crestini » si mi-a inminat acea hirtie. A fost ingerul meu pazitor!

Intr-o zi, primesc un telefon de la un Consiliu scolar catolic din nordul Ontario. Directorul scolii, din cauza distantei uriase care ne separa, a preferat un interviu telefonic, mi-a pus citeva intrebari in limba engleza si franceza si iata-ma angajata.
I-am spus prietenului meu, sarind de bucurie;
« Francois, am avut un interviu si am fost angajata »,
« Nu imi vine sa cred. Am fost angajata telefonic !».
Peste putin timp am primit contractul prin posta, pe care l-am semnat si asa am inceput cariera mea in Ontario.

Pentru a ajunge in oraselul respectiv, pierdut printre paduri de brazi, la capatul lumii, am parcurs cu masina1200 km. Oraselul, Geraldton, un fost punct minier aurifer avea pe atunci, o populatie de 3000 de locuitori, citeva scoli, un liceu, un spital, biserici, restaurante, un motel, citeva magazine de imbracaminte, magazinul universal The Bay, o biblioteca, o piscina, o arena de hockey si cam atit. Am fost atit de dezamagita ca nu aveau nici macar un cinematograf, incepuse moda ca lumea sa inchirieze casete video si sa vizioneze filme in intimitatea casei lor. Populatia era un amestec babilonian de toate natiile cu predilectie ucrainieni, francezi, englezi si indieni. Aici am vazut pentru prima data cum aratau ameroindienii in carne si oase. Indienii nu aveau o reputatie stralucita pentru ca se remarcau prin orgii si scandaluri. Nu departe, in nord era o rezervatie de indieni.

Comunitatea m-a primit cu raceala si nu am avut nici un sprijin din partea personalului scolii. In schimb am gasit cu usurinta o casuta, care a apartinut unei familii de ucrainieni si la un pret rezonabil, $150 pe luna dar pe de alta parte era atit de frig incit trebuia sa incalzesc non stop pina in luna iunie! De cind mina de aur a fost inchisa lumea a parasit localitatea, majoritatea caselor fiind puse la vinzare. La Gerladton era atit de frig, un ger uscat incit iti puteau ingheta urechile si nasul fiind periculos sa stai afara, expus frigului polar. Norocul meu a fost ca directorul scolii, parasise orasul Ottawa pentru o avansare in cariera, era nou si el in comunitate si a fost singurul care m-a sustinut.

Parintii elevilor m-au intrebat din curiozitate daca terminasem liceul, obisnuiti fiind cu profesori care nu stateau mai mult de citeva luni si demisionau din plictiseala. Le-am spus ca veneam din Ottawa, unde fusesem suplinitoare si ca aveam o diploma universitara.

Personalul era format din localnici din zona, care se cunosteau intre ei si care la sfirsitul zilei inchideau usa clasei in timp ce eu stateam la scoala pina la ora 10 seara, ingropata intre teancuri de manuale in limba engleza si franceza, corecturi de facut, planuri de lectie. In week-end distractia mea era sa merg la biserica, prietenul meu ridea de mine spunindu-mi ca « voi deveni o calugarita in curind. » Le spuneam profesorilor ca am un logodnic si ca el va veni sa stea cu mine dupa Craciun. Toate fetele batrine din personal isi dadeau cu coatele si rideau pe socoteala mea intrebindu-ma mereu cu rautate:
« Cind vine logondicul tau aici? »
Visul lor era sa ajunga la Ottawa, in capitala eleganta a Canadei, cu cinematografe, teatre, malluri si o puzderie de magazine.

Elevii ma iubeau pentru ca ma purtam cu delicatete cu ei, nici eu nu stiam ce sa fac, cum sa predau, in timp ce alti profesori ii trageau de par si de urechi. Baietii erau toti cu parul scurt pentru ca profesorii sa nu ii traga de par. Pentru inceputul carierei mele am avut o clasa mixta de elevi, clasa 3/4, cu predare in limba franceza, un total de 14 elevi. Trebuia sa predau si religia, unde elevii ma depaseau, eu neavind nici o cunostiinta pentru aceasta materie.

Copiii trageau « vinturi" in timpul orelor, cum incepea unul si dadea tonul, se descarcau cu totii, de eram obligata sa deschid fereastra. Am intrebat si eu pe colegii mei daca este normal ca elevii sa faca acest lucru in public, fara sa se jeneze cit de cit. Mi s-a raspuns ca este « anotimpul pirturilor ». I-am intrebat pe elevi ce vor sa devina cind vor creste si multi mi-au raspuns ca vor sa devina gunoieri. Am fost intrigata de acesta alegere de meserie dar ei mi-au explicat:
« Vreau sa devin gunoier ca unchiul meu, cistiga multi bani »
Intr-adevar nu erau multe locuri de munca in oras si a fi gunoier era un seviciu de invidiat.
Intr-o zi m-a chemat directorul sa imi spuna ca s-a plins un parinte ca as fi folosit cuvintul tabu« shut up » (inchide gura). Auzisem la televizor aceasta expresie si m-am gindit ca este normal sa o folosesti dar nu la scoala!

La Craciun, in vacanta am plecat cu directorul la Ottawa si la intoarcere am venit cu prietenul meu, care si-a lasat totul pentru a fi linga mine si de atunci nu ne-am mai despartit niciodata. El si-a gasit un serviciu in invatamint iar eu am inceput sa iau cursuri prin corespondenta pentru a studia Istoria religiilor si literatura Quebecului. Tot de Craciun am fost chemata la un interviu la Kitchener, unde am fost angajata pe loc pentru a preda franceza. M-am reintors la Geraldton pentru ca nu voiam sa imi las clasa, de care ma atasasem sufleteste. Aveam o fetita in clasa, Colleen care imi spunea in fiecare zi:
« Doamna profesoara sunteti atit de frumoasa !».
Viata mea incepuse sa fie mai vesela pentru ca il aveam linga mine pe viitorul meu sot. Tocmai ne cumparasem o masina noua, rosie, un Volksvagen, cu banii pe care ii economisiem din salariile noastre. Si la achizitionarea masinii am auzit comentarii.
« Nu am intilnit pe nimeni sa isi cumpere o masina cu banii jos » mi-a spus o colega de la scoala.
Un doctor specialist era la 300 km departare de oraselul nostru iar guvernul ne dadea bani sa inoptam la un hotel. De aici am facut citeva excursii in USA, unde a m vizitat St Paul Minneapolis, in Minnesota.
La doua luni inainte de plecarea mea spre noul post am aflat ca mai este o romanca in Geraldton, casatorita cu un sirb musulman. Ce mare a fost bucuria lui Sofia, originara din Constanta sa ma cunoasca si sa vorbeasca cu mine in limba romana! Bine ca am intilnit-o pe ea ca aproape uitasem limba romana, mai dadeam cite un telefon in Romania si atit. A plins cind ne-am despartit, raminind din nou singura romanca in istoria Geraldtonului!

Dupa un an de zile, am parasit acest orasel si am luat un post in sudul Ontario, intr-unul dintre cele mai mari inspectorate scolare, consiliul Waterloo, WRDSB.

Aici colectivul era calduros, primitor si am facut o buna impresie si parintilor. Nu imi venea sa cred cit de politicosi si atenti erau elevii mei in clasa, in comparatie cu elevii din prima mea scoala. I-am impresionat pe profesorii de franceza prin accentul meu « parisian » cum spuneau ei.
Pentru a-i tine motivati si entuziasti pe elevi trebuia sa transform lectiile de franceza in lectii amuzante. Organizam in fiecare an cite un Club francez, care avea multi membri. A trebuit sa scriu si citeva piese de teatru in care fiecare elev isi avea rolul sau. In clasa a patra predeam Evul mediu si le-am spus copiilor sa vina imbracati in printese si printi, am dansat tarandela si am avut un festin medieval.
Elevii erau inteligenti si proveneau din familii de intelectuali. Bineinteles ca aveam si cazuri de indisciplina insa directorul scolii era un om devotat si pasionat de meseria lui: »Trimite-i la mine daca nu asculta » imi spunea el frecindu-si miinile. Eu am crescut 7 baieti si am experienta, nu le merge cu mine".
Intr-o zi un baietel in clasa a patra mi-a raspuns cu candoare: »De ce trebuie eu sa fiu un baiat cuminte cind Brian Malroney, este primul ministru al Canadei si este un baiat rau, asa spune tata ». Ian nu voia sa asculte si deranja clasa. A trebuit sa il chem pe director. Aveam telefoane in fiecare clasa. Directorul a intrat in clasa si l-a saltat cu pupitru cu tot.
Predam in clasa a 4-a masura si greutatea si am crezut ca ar fi bine sa facem un exercitiu practic, sa folosim un cintar de baie si sa ne cintarim cu totii. O mamica m-a sunat sa imi spuna ca nu trebuie sa dezvalui greutatea copilului in clasa. Dupa ce am vazut-o mi-am dat seama ca ea avea complexe fiind obeza dar copilul ei era perfect normal.
Nu erau prea multi romani in oras si nu aveam nici prieteni.
« Pe noi chiar nu ne invita nimeni? » ne intrebam noi. Ne imprietenisem cu Cynthia, o profesoara care preda engleza la copiii de imigranti. Ei ii placea bucataria romaneasca si mai ales vinurile romanesti care in acea perioada erau cele mai ieftine de prin magazine.

Dupa doi ani m-am mutat la alta scoala, cu o dinamica diferita. Programul French Immersion era in declin, am aparut chiar in ziar, intr-o fotografie cu clasa mea. Era putina disciplina in scoala iar directorul aproape inexistent.

Iata-ma din nou intr-o alta scoala cu multi imigranti, cu 700 de elevi de toate natiile si toate culorile pentru ca in apropriere erau citeva turnuri cu apartamente de inchiriat si case subventionate de guvern pentru familiile cu venituri mici.

Era prima data cind vedeam de aproape copiii negri, cu pielea catifelata, parul cirliontat si o dantura perfecta de sidef. Nu erau cei mai buni la franceza dar se acomodau repede cu colectivul clasei, unde erau numai 4-5 elevi albi, de rasa anglo-saxona. Cred ca le era greu la franceza, nu e de mirare sa invete doua limbi in paralel, cu o pronuntie si structura cu totul diferita.
Romanii erau cei mai buni la franceza, se minunau si ceilalti copiii din clasa cum de memorau asa de repede vocabularul.

Colectivul scolii era prietenos si uniti cu totii ca intr-o mare familie. Citiva ani am fost chiar reprezentanta sindicatului de profesori pe scoala. Aici am participat la doua greve ale profesorilor, una chiar de doua saptamini. Nu aveam clasa mea pentru franceza si ma plimbam cu un carucior special din clasa in clasa cu Dimoitou, o marioneta verde cu ochii galbeni pe care elevii o adorau si pe care o foloseam in fiecare zi. Aveam un casetofon , carti, o atitudine pozitiva si voie buna. Dupa un timp m-am intilnit cu un elev din fosta scoala care si-a amintit cum am facut impreuna o prajitura din rubarba. Aici am organizat o parada a costumului popular care a avut un adevarat succes. I-am invatat pe elevi sa danseze hora romanesca.

Imi amintesc de un elev chinez in clasa intiia, micut si nazdravan, care iti lua cu minutele sale fata si te forta sa te uiti in ochii lui si sa il asculti vorbind in chineza. De asemenea ii placea sa se uite sub fustele fetelor.
« Madame, se uita sub fusta ta », ma puneau la curent copiii.
In timpul pauzei acel baietel ma impingea cu capul in fundul meu. Sotul meu mi-a spus glumind:
« Trage-i un pirt » sa se potoleasca. Bineinteles ca nu am facut acest lucru.

Faceam de serviciu in timpul prinzului la scoala. Copiii mincau asezati la mese lungi iar zgomotul era insuportabil, se vorba tare, se cinta si chiar se arunca cu mincare. Circulam printre mese sa-i mai potolesc. Vad un elev venit din Somalia care minca pizza necoapta.
« Baiatule, spune-i mamei tale sa puna la cuptor aceasta coca si apoi o maninci » i-am spus eu.
Toti copiii rideau de el. Saracul nu stia o boaba de engleza!
Erau elevi care veneau la scoala, in timpul iernii fara ciorapi sau fara sa maninice pentru ca mama lor dormea dimineata si nu gaseau nimic de mincare in casa.

Intr-una din orele de franceza, in timp ce elevii stateau asezati pe jos, pe covor, pentru a fi mai atenti, un baiat ridica mina si imi spune:
« Madame, Ahmed maninca furnici »
Intr-adevar, Ahmed lua cu degetul furnica dupa furnica si o punea in gura, mestecind-o cu pofta in timp ce ceilalti se uitau ingroziti si dezgustati la el.
« La noi se maninca furnicile » mi-a spus el convingator. Am vorbit cu omul de serviciu sa extermineze furnicile in cauza.
Aveam multi elevi vietnamezi, cu nume scurte, monosilabice ca Vu, Pu, Tu, Su si bineinteles ca le incurcam numele. »Madame eu sunt Tu nu Vu »,
Vu este varul meu »

Aveam un baietel de origine italiana, Frederico care nu iubea de loc scoala si care gasise o solutie geniala pentru a se duce acasa la mama. Facea « treaba mare » in chiloti, incit profesorul era obligat sa telefoneze acasa pentru ca cineva sa vina sa il spele la fundulet.
Mai era un baietel la gradinita care voia sa fie sters la fundulet de profesor pentru ca asa era obisnuit acasa. Se ducea la toaleta, isi dadea singur pantalonii jos ca apoi sa il strige pe profesor sa vina sa il ajute cu stersul poponetului.

Predam vocabularul de iarna, cuvinte ca « flocon de neige » cind o fetita, putin ciudata i-a spus mamei sale ca eu as fi folosit cuvintul « fuck you » in timpul lectiei. Directorul scolii, un om de scoala veche nu m-a crezut pe cuvint, a venit in clasa si a facut ancheta in prezenta mea.

Nimeni nu mi-a rostit si pronuntat cum trebuie numele, ma numeam madame, madam, Mrs. Popesque, Pupescu, Popscqu etc.
Ii intrebam pe noii veniti in scoala care a fost profesoara lor de franceza. Raspunsul era invariabil acelasi: « madame ».
Copiii raspundeau naivi si fara sa inteleaga: »Dar Madame « este numele ei », raspundea clasa referindu-se la mine. Trebuia sa le explic ce insemna de fapt madame.
O fetita putin arierata credea ca numele meu este « French ». Profesoara ei le spunea tot timpul, pregatiti-va « vine French (ora de franceza) ».

In clasa a treia tocmai a venit un baiat roman, speriat si stresat de scoala din Canada. Asta la inceput ca apoi nu ar mai fi vrut sa se intoarca la scoala din Romania. In Canada se pune accent pe creativitate, pe munca in grup, pe joaca, nu pe toceala si memorizare. In clasa erau mai multi romani, o binecuvintare pentru el dar intr-o zi unu dintre colegi i-a facut o farsa. Baiatul avea nevoie sa se duca la toaleta si l-a intrebat pe colegul de banca.
« Hei cum se spune vreau sa ma duc la toaleta? » Celalat baiat, un neastimparat, i-a raspuns:
Spune « Pot sa ma duc sa ma barbieresc? », la care toata clasa a izbucnit in hohote de ris sanatos.
L-am luat deoparte pe novicele in limba engleza si i-am explicat ce a spus.

Cel mai greu din meseria mea de profesor era sa ii conving pe elevi sa isi faca temele. O profesoara cu experienta m-a sfatuit ca trebuie sa fiu ferma si sa controlez temele zilnic altfel ei cred ca este o gluma. Aveam scuze de genul: « Mi-a mincat tema ciinele sau pisica ».
Colegul meu, profesor de franceza la scoala a ramas uimit: »Ce le faci tu de isi fac temele? ». Imi intilneam elevii prin magazine si unul dintre ei a tinut neaparat sa imi numere in limba franceza.

In ziua in care aveam intilnirea cu parintii trebuia sa fiu activa si sa contactez citi mai multi parinti pentru ca ei imi dadeau parerea lor despre cum ma vedeau copiii lor si cum le placea ora de franceza.
O sirboaica mi-a marturisit ca fiica ei voia sa devina profesoara de franceza ca mine si ca ea ma dadea tot timpul ca exemplu. »Vezi dna Popescu este imigranta si a devenit profesoara de franceza, si tu poti acest lucru ».

Un baiat de vreo 8 ani din Serbia obisnuit ca acasa, a urinat in curtea scolii, in fata tuturor. A fost un adevarat scandal, parinti si profesori au fost oripilati de gestul sau indecent. De asemenea o fetita venita din Romania s-a urcat cu picioarele peste colacul de la WC si a fost chemata in biroul directorului. Mama ei o sfatuise sa nu atinga colacul cu fundul.

La aceasta scoala am auzit un baietel intrebindu-si colegul: »Tatal tau este la puscarie? » Baiatul era ft mindru de tatal sau, habar nu avea ce insemana a fi privat de libertate. Intr-adevar tatal sau facuse citeva luni la pirnaie in urma unei batai in stare de ebrietate.
Trebuia sa am o disciplina de fier cu acesti elevi. Cum intram in clasa ii potoleam obligindu-i sa puna capul pe pupitru si sa asculte.

Copiii vad totul si au simt ascutit de observatie. In urma unei gripe am stat citeva zile acasa iar la intoarcere elevii mei s-au bucurat si mi-au dat raportul despre suplinitoare.
« Madame, avea o fusta atit de scurta incit i-am vazut si chilotii »
« Madame era grasa, de ce purta o fusta scurta? »

Dupa citiva ani am cerut sa ma mute la o alta scoala, complet diferita de prima, unde copiii proveneau din familii instarite si de intelectuali. Atitudinea fata de scoala si profesori era complet alta.
Un elev din clasa intiia mi-a raspuns cu impertinenta »Fa-ma sa te ascult si sa fiu atent la ora. Am sa te dau in judecata » Pe parcurs si-a schimbat atitudinea si a inceput sa fie silitor, vazindu-i pe ceilalti.

Discutiile la aceasta scoala se rezumau la « Unde ai fost tu in croaziera? »
si intr-adevar acesti elevi plecau in vacanta de 2-3 ori pe an, in timpul scolii.

Elevii imi admirau bijuteriile si o fetita m-a intrebat daca perlele mele sunt naturale sau artificiale, m-a uimit ca stia diferenta.
Cel mai mult m-a impresionat ca am devenit »eroina » unui elev in clasa a cincea. In timpul orelor de engleza elevii trebuiau sa redacteze un eseu despre eroul preferat. Acel elev m-a ales pe mine. Eram in timpul lectiei cind el a deschis usa si mi-a inminat un plic in care avea eseul. Il pastrez si acum.

Am organizat un alt club de franceza si mama unui baietel l-a sfatuit sa participe, ea promitindu-i un cadou daca se inscrie in club. Mamica mi-a marturisit ca baiatului i-a placut atit de mult clubul incit nu a mai cerut cadoul promis.

O mamica m-a dernajat cu telefonul pentru a ma certa ca nu i-am dat restul 25 de centi cind in realitate nu am fost eu cea care a incasat banii.
In limba franceza cuvintul foca (phoque) are asemanari la pronuntie cu cuvintul « fuck ». In fiecare zi ma intrebau elevii: « Cum se spune in franceza la foca » Din fericire gasisem un sinonim : lup de mare.

Un baietel de origine albaneza era atit de rasfatat incit nu voia decit sa se joace in timpul scolii desi era in clasa intiia. De fapt nici nu stia limba engleza, invatase numai doua cuvinte pe care le folosea din abundenta. Daca il obligai sa scrie sau sa fie atent incepea sa iti arunce cuvinte ca « Shut up » si « Fuck you ». Dupa scoala povesteam acasa cite apelative de acest gen am avut in ziua respectiva. Era de fapt generos cu toata lumea, inclusiv directoarea scolii.

In 25 de ani de cariera am intilnit multi elevi, am predat aproape toate materiile si am avut momente de satisfactie si placere sa lucrez cu suflete candide de copii. Privesc fotografiile de grup cu elevii mei si retraiesc acele momente magice din viata unui profesor.


Kitchner ON






Paulina Popescu    9/25/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian