Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Contaminat de San Francisco

Mi se pare că-l zăresc la toneta de bilete.As fi cu mult mai sigur dacă si miopia mi-ar bate mai departe,dar din păcate, trebuie să mă apropii. Si totusi, încă n-am orbit de tot.
Acelasi bărbat înalt,frumos ,bine făcut. Doar timpul a mai cernut ceva ninsori prin părul lui. Ca si-n al meu dealtfel.
- E proaspăt ? întreabă ,studiind biletul si afisând un zâmbet sugubăt în coltul gurii.
Tot pus pe sotii ca în tinerete.
- Dacă nu vă place,nu îl luati ! îi răspunde vânzătoarea, înghesuită în cutiuta albă ,la fel de zâmbitoare.
Întinde banii si se depărtează agale spre statia în care poposeste din când în când câte un autobuz,plictisit si el de monotonia aceluiasi traseu.
- Radule ! îi sar în cale fiindcă e ceva timp de când nu l-am văzut. Si mi-era tare dor să-l văd !
- Profesoree !
O bucurie nedisimulată i se citeste în privire. Am fost colegi de la primară până la facultate.El a rămas în Bucuresti si a predat un timp la un liceu industrial. La un moment dat,a intrat într-o altercatie cu un elev care l-a înjurat si l-a scuipat fără motiv.El l-a pălmuit si a fost dat afară. Doar el ! Elevul a fost mutat la altă clasă,fiindcă era nepot de senator.Apoi a început calvarul. Nimeni n-a vrut să-l angajeze,umbla disperat pe străzi si într-o zi,colac peste pupăză , a gasit-o pe nevasta-sa cu unul în pat. Asta a fost picătura care-a umplut paharul,s-a urcat pe acoperisul blocului si s-a aruncat. Dar...nu mor caii când vor câinii ! A avut noroc,dacă noroc putem să-i spunem,a stat câteva zile în spital si s-a refăcut. A plecat în cele din urmă din Capitală,s-a mutat o perioadă aici, însă lucrurile nu stăteau deloc mai bine.Cine să te angajeze într-un oras atât de mic? I-am propus să se mute cu maică-sa la casa mea de la tară ,să crestem curci pe care să le vindem la oras.O perioadă ne-a mers bine,apoi lumea cumpăra doar câte o bucătică.Si asta, de la supermarket.Criza a tăiat aripile păsărilor noastre si ne-a zburătăcit toate visele frumoase, de îmbogătire. A plecat din nou în Bucuresti,ne-am auzit la telefon din ce în ce mai rar până când i-am pierdut cu totul urma.
- Ce faci în urbea noastră minionă?
- Ce să fac, am făcut un parastas de un an pentru mama. Mai stau vreo câteva zile , îmi răspunde cu vocea omului ce are ceva pe suflet ,dar care-ar vrea să scuipe totul în afară.
Tocmai ce m-am întors din State !
- Din Statele Unite ??? întreb umplut în întregime de uimire.
- Din San Francisco ! Si mai exact din Treasure Island , Insula Comorii !
Îl studiez în amănunt să văd dacă n-a luat-o razna. Si totusi, pare sănătos.
- Stiam că rămăsesei fără servici ,dar chiar să dai atacul la comoară ?!
- E o poveste lungă....
- O fi ,dar dacă stai câteva zile,avem timp. Ce zici o depănăm la o terasă ?
- Hai....
Soarbe cu poftă din halba galbenă de bere la care eu mă uit cu jind. Parcă s-ar merita un pic să uit de interdictia pentru ficat,doar nu în fiecare zi am parte de povesti adevărate.Însă rezist tentatiei si-mi văd de apa plată.
- Stii că atunci când am terminat-o cu curcile tale m-am întors în Bucale...
- Asa ,si ce s-a întâmplat ?
- Am reusit să m-angajez cu chiu,cu vai la Arhivele Statului . Se făcea un inventar si aveau nevoie de oameni pentru trierea zecilor de mii de dosare. Atâtea hârtoge mi-au trecut prin fata ochilor. Eu mă ocupam de cele mai vechi,alea la care abia se mai zăreau literele bătute la masină. Luam pagină cu pagină si care mi se păreau mai sterse le puneam la un aparat de împrospătare a tusului. Salariul era mic,monotonia mare,dar cartea de munca înainta încet, dar sigur, către pensie. Numai că viata m-a tras cu fortă către dreapta.
- Doar stii ce am vorbit odată. După bine vine rău,apoi iar bine,urcăm si coborâm pe curba sinus până-ntr-o zi când linia coboară la câtiva metri sub pământ.
-Exact asa cum spui.Vezi,eu aveam astm. Si astmul ăsta,dacă nu-l deranjezi,te lasă-n pace. Numai că praful din hârtoagele-alea,l-a deranjat de tot. Făceam crize din ce în mai dese ,eram din ce în ce mai rău,dar parcă n-as fi renuntat la amărâtul ăla de servici.Nu m-astepta nimeni cu flori în altă parte. Cel putin ,asa credeam atunci.Dar Cel De Sus avea cu totul alte planuri pentru mine. Mi-am luat liber într-o zi si m-am dus la o clinică de alergologie particulară de la mine,din Vitan. Dai un pic mai mult ,dar conditiile sunt mult mai bune decît mizeriile alea de spitale de la stat. M-a luat una la întrebări ,de când am crizele astea ,dacă stiam de existenta astmului si alte chestii de-astea ,de investigatii. Si-n timp ce mă-ntreba,usa s-a deschis si a intrat .Înaltă,suplă , dar ...urâtă.Foarte urâtă !O gură mare,putin strâmbă, ochi mici,si un nas mare, înfipt fortat în fata mică. Imaginează-ti-o pe Barbra Stressand si ai imaginea perfectă.Mi-a aruncat cumva în treacăt o privire pe care eu,băiat agil ,am prins-o chiar din prima. Stii tu,privirea aia,de femeie interesată....
- Ce pot să spun,îmi amintesc că tu l-aveai pe vino-ncoa încă de mic. Acum se mai întâmplă să vină si urâte. Dar tot e bine că ai de unde să alegi !
- Păi stai să vezi !A luat fisa din mâna asistentei pe care-a si expediat-o pe un ton ce se vroia amabil .
- Multumesc,mă ocup eu de aici !
- Prea bine sefa ! si-a luat rapid aceasta tălpăsita.
- Raluca Mendez ! s-a prezentat rapid si total neobisnuit .
De obicei ,orice femeie normală ,întinde mâna să i-o strângi sau să i-o săruti ,după cum esti de interesat,dar ea a atins direct mâna atingându-mi cotul,asa cum faci de obicei cu o persoană dragă.
- Nu văd nimic suspect aici,unele persoane creează din start o apropiere ca să uiti de situatia critică în care te afli, încerc să-i tai elanul,măcar asa din gelozie,că toate sar direct pe el. Complexul ăsta mi-a rămas din tinerete. Ieseam amândoi la agătat,dar numai el avea câstig de cauză. Nu purtam ochelarii ca să dau bine la gagici,însă eram nevoit să fac ochii foarte mici ca să admir privelistea si asta mă făcea cu mult mai caraghios. Si fizicul îl ajuta,eu eram la fel de-nalt ,dar mult mai slăbănog. Mai recuperam câte ceva,adică ce lăsa el să-i scape printre degete, când mai spuneam câte un banc.
- E bine că esti precaut. Eu unul îmi doream să ies din amorteală. Si mi s-a părut atunci că nu era doar un gest făcut din complezentă cum încerci tu să induci discutia.
- Bine,tac, spune mai departe că sunt curios !
- Sunt patroana acestei clinici,a continuat pe acelasi ton dulceag.
Cred că vroia să arunce ceva în compensatia faptului că era groaznic de urâtă. Dacă avea clinica ,avea si bani ,motiv puternic de impresionare.
- Îmi pare bine, Radu Ionescu, fost profesor de matematică,ajuns printr-o împrejurare nefericită functionar la Arhivele Statului ! am încercat si eu timid,s-ajung la înăltimea dumneaei.
- Cum asa ? a întrebat cumva contrariată.
- Mi s-a restructurat postul si am fost nevoit să plec.
Nu vroiam să-i spun că de fapt,am fost dat afără pe motiv că am pălmuit un elev ce mi-a scuipat obraznic , seminte în figură. Să nu creadă că sunt o fire violentă. De fapt,eu nici nu sunt.
- Aha...înteleg !
Mâna ei coborâse deja de la cot exact peste palma mea. Degaja o căldură din aceea neobisnuită....
- Adică era deja-n călduri? întreb răutăcios.
- Cred că ai nimerit expresia ....
- Îti dau rezerva de lângă cabinetul meu,mi-a spus, o să vin putin mai târziu să te consult. Deocamdată iei pastilele-astea ! E bine asa ? m-a întrebat fixându-mă cu aceeasi privire care cerea cu disperare să o vezi pe ea,cea dinăuntrul figurii aceleia hidoase.
A venit când era deja seară. Agitatia de pe culoare se potolise,din când în când câte un pacient îsi dezmortea picioarele, târsindu-si picioarele de gresia albastră.
A intrat tiptil ca si cum avea ceva de ascuns,a încuiat usa si-a ordonat ca unui subaltern:
- Dezbracă-te,vreau să-ti ascult plămânii !
Am scos bluza de pijama si-am asteptat. Încordarea îmi era deplină,de obicei eu eram cel cu initiativa. A lipit stetoscopul ăla rece de spatele meu si-a ascultat rapid,oarecum neglijent, ce aveau de spus plămânii mei astmatici.Apoi a renuntat la aparat. Mă apăsa cu palmele în locuri numai de ea stiute ca să-mi trezească toate simturile. Si în scurt timp,a reusit. De gheată să fi fost si te topeai instantaneu ! Cu greu am încercat să-mi tin în frâu pornirile animalice. Avea asa un dar de-a te stârni ! Eram gata să mă-ntorc când vocea ei m-a readus brutal la realitatea camerei de spital.
- Îmbracă-te ! Am văzut despre ce e vorba.
Atât si nimic mai mult. M-a lăsat cu buza umflată . Si nu numai cu buza....A iesit rapid iar eu am adormit cu greu.Crize de astm nu mai aveam,pastilele îsi făcuseră demult efectul si-apoi ti-am spus că astmul ăsta e boală afurisită,nu-l deranjezi, te lasă-n pace. În seara aia,nu astmul îmi tăiase răsuflarea...
- Asta a fost tot ? întreb dezamăgit fiindcă asteptam cu sufletul la gură un alt deznodământ.
- Ei, tu nu stii că femeile sunt dracul în persoană ? Te fierb asa la foc mărunt,ca ciorba de pe aragaz. Si când esti gata fiert ,aruncă si verdeata !
A doua seară ,ritualul s-a repetat ,dar mâinile umblau cu mult mai dezinvolte peste ceafă,peste gât,peste gură... Căile respiratorii trebuiau eliberate de la rădăcină...
N-am mai rezistat ,m-am întors brusc si-am sărutat-o cu pasiune peste buzele ei fierbinti.
Dar,nu mi-a răspuns decât verbal :
- Esti cam obraznic !
Adică ea mă instiga la nebunii ,dar cel obraznic eram eu.
- Ce pot să spun,sunt matematician,găsesc solutii de rezolvare a problemei.
- Si asta e solutia pe care ai găsit-o?
- Părea cea potrivită. Sau mă însel?
- Ce pot să spun,nu mă pot pune cu un matematician, voi aveti întotdeauna rezolvările corecte !
- Tratamentul ăsta îl aplici la toti pacientii?
- Doar celor care-mi plac !
Si-apoi mă sărută cu foc ,dându-mi de înteles că rezultatul final e singurul care contează. Ciorba deja fierbea în clocot ! Mai trebuia decât verdeata !
A stins lumina, si-a scos halatul ,ne-am aruncat înlăntuiti în patul tare si am făcut dragoste nebună în camera roză din spitalul ei particular. Si după un timp destul de lung,ne-am potolit,dar am rămas înlăntuiti ca doi iubiti care nu vor să se despartă.
- Te-ai încurcat cu o urâtă ca să îti tină de urât? întreb malitios si plin în continuare de invidie.
- Stii ce se spune,ori la bal ori la spital ! La mine balul se dădea-n spital !
Dar stai să vezi ce a urmat . Am privit-o cu atentie. Nu mi se mai părea chiar asa urâtă. Te-obisnuiesti cu urâtenia la fel de repede cum te dezobisnuiesti de frumusete.
- Mendez ? Nu e un nume românesc ! am dat glas unei întrebări ce m-a chinuit de când s-a prezentat.Ca si accentul ei putin american.
- Sotul meu a fost portorican. A murit acum câtva ani de cancer de piele.Am locuit împreună cu el la San Francisco,pe o insulă care apartine orasului mai exact. Eu sunt româncă,bucuresteancă get-beget. După ce am rămas văduvă,am revenit în tară si mi-am deschis clinica pe care o vezi.
- Nu te-a tentat să rămâi acolo ?
- Nu,sunt legată de România,aici am prieteni,rude,tata încă trăieste. America nu e chiar ce-ti imaginezi tu. Mă duc în fiecare an în vacantă, resedinta mi-a rămas mie după decesul lui. Dar nu vreau să locuiesc acolo definitiv. Săptămâna viitoare intru în concediu si o să mă duc. Vrei să vii cu mine? m-a întrebat dintr-o dată serios ,dându-mi de înteles că si-ar dori să aibă companie.
Întrebarea m-a luat oarecum prin surprindere. Bineînteles că vroiam,ăsta era visul meu de-o viată,numai că mie îmi cam lipseau lichiditătile. Si cardul era cam subtirel.
- As vrea,dar...
- Dar ?! Esti însurat ?
- Nu,numai că nu-mi pot permite ....
- Înteleg. Nu-ti face griji de bani,doar eu te-am invitat .
- Stiu că si viza durează ceva timp...
- Stai linistit ,trăim în România. Dacă ai bani ,e ca si rezolvat.
Nu-ti imaginezi ce bucurie am simtit atunci. De mic visam să văd America si să mă plimb printre zgârie-nori.. Acum se oferea prilejul . Eram ca un copil ce astepta cu nerăbdare să-si primească jucăria mult dorită. Nici zilele-n spital nu erau monotone,beneficiam de acelasi tratament fizic în fiecare seară,dar eu le număram în gând,asa cum numără soldatii AMR-ul.
Călătoria a durat enorm de mult.,doar o escală la Paris si după 20 de ore încheiate,am ajuns. San Francisco,stă asezat undeva pe un fel de peninsulă fiindcă Pacificul a tinut mortis să-l înconjoare. Asa a apărut si golful San Francisco. Aeroportul e undeva în partea de sud-est a golfului si la distantă măricică de oras. Totul era imens,magnific nu stiam cum să-mi închid gura căscată ca să nu par venit de pe la tară.Desi trăiam în Bucuresti ! Ne-am aruncat într-un taxi,condus destul de imprudent de-un mexican si am intrat repede pe-un fel de autostradă,route 101,cu patru benzi pe sens,dar toate arhipline. Era ziua asa că puteam să-mi fericesc privirea cu tot ce mi se arăta. Drumul se tinea scai de-a lungul apei ,dar mie tocmai asta îmi plăcea. Undeva în stânga, clădiri destul de scunde stăteau îngrămădite într-o localitate cu vegetatie luxuriantă..
- Brisbane ! îmi explică observându-mi privirea tâmpă de om ce nu stia dacă trăieste în realitate sau nu-i decât un vis frumos.
I-am apucat mâna să-mi simtă bucuria si mi-a răspuns cu un sărut. Ne depărtăm de golf si după un sfert de oră ,ajungem la o intersectie . Nu din astea de-ale noastre,cu înjurături si priorităti la semafoare ci una suspendată ce-si întindea bratele imense făcute din autostrăzi suprapuse ,care de care mai impresionantă. Alegem si noi una dintre ele ,Eisenhower si o cotim la dreapta. Suntem la marginea orasului, clădirile nu-s foarte înalte,dar foarte pitoresti. Tramvaie colorate,urcă si coboară de-a lungul străzilor destul de late. Suisiuri si coborâsuri,poate că astea îi dau si farmecul orasului ce seamănă atât de mult cu viata ! Iată în sfârsit si ce- am dorit să văd ! Undeva în stânga,în partea de nord-est a orasului, se ridică semeti zgârie-norii, deloc monotoni,de diferite forme ,majoritatea paralelipipedici,dar si unii răsuciti în piramide lucioase din sticlă colorată. Observ fără să vreau c-autostrada se-ndreaptă hotărâtă către golf,lăsând orasul în stânga.Încerc păreri de rău căci mastodontii din sticlă si beton dispar pe rând în spatele unui deal. Dar am de ce să mă minunez în continuare. Urcăm pe-un pod imens,ca unul din acelea pe care-l vezi prin filme, deasupra apei incredibil de albastre. O tablă mare verde, ne întâmpină la intrare. Interstate 80 Oackland.
- E Golden Gate?o întreb fiind curios să aflu de tot ce-mă-nconjoară.
- Nu,acela e la nord. 101 trece peste el,dar noi iesim din oras,spre insula unde am locuit.
Aceea este,Treasure Island,îmi arată cu degetul minunătia ce pare foarte aproape.De fapt sunt două insule lipite.Părăsim podul si tinem drumul în continuare pe-un bulevard mirific,vecin cu golful,Avenue of the Palms,ce se ferea de apă printr-un sir fantascic de palmieri. Si după alte cinci minute ,am ajuns. O casă imensă,cu terasă pe toată lungimea, mai mult un conac de stil vechi american,cu fata direct la golf si bulevard, ne asteaptă să intrăm. Dar eu nu vreau să ne grăbim până nu savurez în intregime panorama.Peste sosea,apele albastre se scaldă în lumina soarelui puternic,in partea stângă podul pe care am venit,iar peste apă,la mică distantă ,se văd impunători, zgârie-norii din oras. Superb,depăsea cu mult tot ce-mi imaginasem. De ce nu-i place aici,nu pot să înteleg. Dar o să aflu la momentul potrivit.
Ne deschide un soi de menajeră tot de origine hispanică.
- Hola Rosa !
- Hola seniora ! o salută cu bucurie . Pe mine pare să nu mă bage în seamă , dar poate că a tinut foarte mult la stăpânul ei si oricine încearcă să-i ia locul nu e binevenit. Înclin totusi din cap si îmi răspunde aproximativ la fel.
Interioare mari,tavane înalte,conservatorism si opulentă în acelasi timp.
- Ti-e foame ? mă întreabă încercând să facă pe gazda ospitalieră.
- Mai degrabă somn,dar nu mă mai satur de priveliste.
- O să ai destul timp ,nu-ti face griji !
Îi spune apoi Rosei ceva în spaniolă si-aceasta îmi face semn să o urmez la etaj.
Camera e la fel de mare,mobila veche dar scumpă,din lemn masiv, nu reuseste să-i reducă din dimensiuni. Pe mine nu mă prea interesează interiorul ci doar exteriorul,imaginea de dincolo de geamul mare.Adorm într-un târziu legănat încet de zgomotul valurilor care se sparg încet de stafilopozi.
Mă trezesc abia peste cinci ore si mă ciupesc de mână să îmi dau seama dacă sunt viu sau am intrat in transă. Cobor scările marmorate si Rosa, care probabil m-a simtit ,îmi indică rece pe unde trebuie s-o apuc. Îi sunt destul de antipatic desi nu i-am făcut nimic. Urmez totusi calea pe care mi-o arată si ies prin spatele casei. Si-aici terasă de colo până colo ,exact ca la propietarii de plantatii ce locuiau odată în partea opusă a Americii. Si-n curtea interioară,ferită de astă dată de ochii privitorilor de un gard natural de liane,piscina ovală de foarte mari dimensiuni. Raluca înoată cu miscări rapide de parcă-ar vrea să termine mai repede ce-a început. Scot bluza,pantalonii si mă arunc cu fericire înainte. O prind din urmă si ne contopim într-o îmbrătisare puternic,prelungită. E felul meu de-ai multumi. As vrea acum ca viata să tină o eternitate !
- Hai să vedem asfintitul ! îmi spune urcând scările piscinei,de marmură grena.
- De-abia astept !
Traversăm din nou casa si iesim din nou cu fata către golf si zgârie-norii marelui oras. În fata,soarele rosu ,imens, rotund, îsi ia încet la revedere ,intrând încet în apă. Să nu se ude ! Fantastic de frumos !
- Vezi insula aia din depărtare ? mă intreabă arătându-mi un petec de pământ ce se zărea în depărtare.
- O văd ,ce e cu ea?
- Insula Alcatraz !
- Cea cu închisoarea ? întreb surprins fiindcă eu mi-o imaginam pe undeva , prin partea cealaltă,în mijlocul oceanului.
- Da. A descoperit-o un spaniol,pe la sfârsitul anului 1700. El i-a pus numele ,Isla de los Alcatraces,adică Insula Pelicanilor.Apoi a cumpărat-o un guvernator militar american, Fremont parcă, si-a construit aici un far si-o fortăreată. Abia după 1800 a devenit închisoarea pentru prizonierii de război din războiul civil american. Clădirea n-a rezistat intemperiilor,a fost si un cutremur mare si s-a deteriorat puternic. Pe la începutul anilor 1900 a fost reconstruită au fost adusi aici alti prizonieri. A fost cea mai teribilă închisoare,nimeni n-a reusit să evadeze desi au fost destule încercări ,dar apele reci ale golfului sau rechinii le-au pus capăt zilelor. In 1963 a fost închisă si-a devenit muzeu. Aici a fost închis si Al Capone. Dacă vrei,mergem într-o zi si-o vizităm,există vaporase care pleacă din oras.
- Normal că vreau ! spun cu încântare.
De fapt vroiam să văd absolut tot. Si nici măcar „tot ” nu cred că îmi era suficient.
- Insula asta,a Comorii, pe care suntem acum,nu are si ea o poveste fascinantă ? întreb umplut de naturală curiozitate. Parcă există si o carte despre ea,ceva cu pirati care-si ascundeau comorile aici ,una de RL Stevenson ?
- Acelea sunt povesti. O să afli secretul ei la momentul potrivit. Deocamdată ,bucură-te de tot ce te-nconjoară !
Când mi-a spus asta, privirea i s-a umplut dintr-o dată de un soi de mânie.Parcă-am simtit un fulger brusc care mi-a săgetat instantaneu sira spinării. Care naiba era secretul insulei ăstia si ce legătură avea cu ea ? Privirea ei ucigătoare m-a speriat. Asa că n-am mai întrebat nimic.
Ziua următoare a început incredibil de frumos de parcă nimic nu se-ntâmplase cu o seară înainte.
- Mergem să vedem orasul ! mi-a spus. S-a îndreptat către garaj si-a apărut la bordul unui Mustang grena,decapotabil.
Si am pornit . Acelasi drum superb peste pod numai că de data asta am făcut stânga,pe malul golfului . Superbă priveliste . Am oprit undeva ,într-un loc, Pier 39 ,să admirăm leii de mare ce stăteau tolăniti cât era ziua de lungă pe niste docuri mari de lemn,am vizitat Aquatic Park, un muzeu de vase în aer liber,începând cu un vas de pânze de pe la 1800,si terminând cu un submarin din al doilea război mondial. Si-ncet,încet am ajuns si la Golden Gate . Măret,grandios,impunător. Americanii ăstia au ceva aparte. Totul trebuie să fie mare,să-ti atragă privirea ,să te încânte dar în acelasi timp să îti impună si respect. Într-o parte golful,în cealaltă oceanul. Trotuare pavate cu lemn la exterioarele podului pe care sute de trecători dispusi să-ndure vântul care suflă groaznic, circulă în sus si-n jos. Cu masina îl treci destul de repede.Dar trebuie neapărat să circuli cu acoperisul coborât. Părăsim podul si facem dreapta spre o localitate pitorească ,Sausalito,unde ne oprim să mâncam la un local pe malul golfului .
- Îti place ? mă întreabă amabilă încercând din răsputeri să îmi îndrepte atentia si asupra ei.
- Mai întrebi? Totul este de nota douăzeci !
- Mă bucur. Tine minte toate astea !
Cand a făcut mentiunea,aceeasi privire de gheată m-a săgetat usor ,făcând să dispară pentru o clipă toată fericirea pe care o simtisem în ziua aceea minunată.
Zilele ce au urmat au început la fel de bine. N-ai cum să treci prin San Francisco fără să te plimbi cu Cable Car,celebrul tramvai pitoresc cu cremalieră care apare în toate filmele. Noi am ales traseul de pe Hyde Street ,una din „ Străzile din San Francisco ” care urcă spre Russian Hill. E una dintre străzile cu înclinatie foarte mare.Casele, nu foarte înalte, de cel mult două etaje,urcă si coboară si ele odată cu soseaua. De fapt întregul oras contine astfel de străzi umplute de clădiri mici si viu colorate. E un oras foarte vechi,colonistii spanioli s-au asezat aici pe la sfârsitul anilor 1700 în vârful peninsulei si au creat o mică localitate în cinstea sfântului Francisc din Assisi. Dar mică localitate s-a transformat rapid într-un oras mare odată cu goana după aur. Cutremurul din 1906 si-apoi un incendiu au devastat orasul. Poate a fost o pedeapsă dată de Dzeu hrăpăretilor ce nu se mai săturau să caute metalul pretios. Însă nimic nu putea opri avântul. E greu de crezut ,dar San Francisco e-abia al patrulea ca mărime din California si-al paisprezece-lea din Sua.
În altă zi, am traversat orasul cu masina către vest ,ne-am scăldat în Pacific si ne-am răsfătat la soare pe cea mai lungă plajă pe care ti- o poti imagina. Sunt multe de văzut, am stat o lună acolo ,dar n-am văzut decât o parte. Dar am văzut cam tot ce e de vizitat. Este destul de-aglomerat,sunt cozi si pe la semafoare,dar nimeni nu urlă si înjura ca la noi. Este civilizat.
Îmi place să-l ascult când povesteste. Parcă atunci când spune de vreo stradă,de vreun parc sau de vreun pod,mă plimb cu el pe-acolo. Si totusi m-ar interesa si ce anume ascunde insula aia .
- Ai aflat până la urmă secretul de care nu vroia să-ti spună ?
- Acum începe drama. Trecuse pe nesimtite o lună mirifică. Mi-as fi dorit să găsesc cumva o cale să nu mai plec de-acolo,asa de mult îmi plăcea. Dar vezi tu , Profesore,nimic nu e perfect. Si cele mai frumoase lucruri ascund o parte foarte urâtă.
Iar femeia asta care îmi dăruise atâtea zile minunate s-a dovedit a fi urâtă pe de-ntregul.
- Mă tem că nu-nteleg !
- O să-ntelegi acum.
Era seara dinaintea plecării. Stăteam la masă si savuram niste fructe de mare gătite excent de Rosa.
M-a privit îndelung,cu ochii aceia mici ,nedifiniti si-ntr-un final mi-a spus ce ascunsese atâta timp.
- Spune-mi,te rog, dac-ai afla că mâine ai să mori,ti-ar părea rău?
- Sincer,nu. Am văzut America,mi-am văzut visul cu ochii ,nu cred că are de ce să-mi pară rău.
- Esti sigur ? Foarte sigur ?
- Da. Ti-am spus,aveam un vis,l-am împlinit ,deci....
- Atunci n-o să te sperie ce am să-ti spun.Si o să-ti spun cu lux de amănunte. Insula asta a fost creată la începutul celui de-al doilea război mondial si alipită de prima,Yerba buena. Deci nu putea fi vorba de pirati.În 1940 a devenit o bază militară a marinei americane care a folosit-o până prin anii 90. În 93,a fost vândută orasului San Francisco pentru 100 de milioane de dolari. Aproape 3000 de oameni s-au mutat aici si au cumpărat proprietătile ce apartinuseră odată marinei militare.. Printre ei,si sotul meu,ofiter de marină. I-a plăcut proprietatea desi era foarte veche,ne-am mutat amândoi aici,din San Francisco unde plăteam o chirie uriasă, am dat o parte din bani si restul i se oprea direct din salariu care nu era deloc neglijabil. Am alipit terasele, în spate am construit piscina,am mai îmbunătătit câte ceva si-acum arată asa cum ai văzut .Numai că , toate navele care participau la testarea bombelor atomice din Pacific erau aduse aici fie pentru reparare,fie pentru incinerare,fie pentru fier vechi. Dar toate erau contaminate. Totul era strict secret,clasificat. Din păcate, sotul meu care participa activ la toate astea a fost iradiat .I-au apărut pete pe piele si lui si altora ca el.S-au unit si au amenintat că dau totul în vileag.Insula Comorii era de fapt, Insula mortii ! Mai marii din Marină le-au ordonat să tină totul sub tăcere. Dar el n-a ascultat.Urma să se construiască aici un ansamblu de zgârie-nori ,adică alti 20000 de oameni . A contactat o organizatie non-profit, The Bay Citizen, acestia au adus experti si au descoperit un nivel de 400 de ori mare de radiatii decât cel acceptat. Marina si-a adus si ea experti care continuau să sustină că insula a fost curătată si nu există niciun pericol. Dar au adus în acelasi timp si lucrători care să decontamineze din nou locul ,însă pentru sotul meu era deja târziu. S-a stins în urmă cu trei ani. Multi au plecat de pe insulă,si eu am încercat să vând ,dar cui? Totul era deja dat în vileag si cine ar fi dat banii pentru iradiere gratuită ? E adevărat că am primit daune morale ,două milioane ,dar eu i-am investit pe toti în clinica din Bucuresti.
Am simtit că totul se clatină sub mine.
- Si de ce naiba m-ai adus aici ?
- Ai spus că nu îti pasă dacă mori ! Ti-ai văzut visul cu ochii deci...Nu sunt vorbele tale ? Vezi cât de usor aruncăm cu cuvintele?
- Tu nu aveai de unde să stii dinainte ce o să spun. Faptul că m-ai adus nu e decât o crimă.
- Eu zic să nu te sperii chiar asa . Si eu am locuit aici,si Rosa si suntem sănătoase. Dacă ,Doamne –fereste,o să pătesti ceva,o să te vindec eu chiar dacă pe el nu l-am putut salva ! Am clinica,am tratamente de ultimă generatie...
- M-ai adus aici în speranta că o să mă îmbolnăvesc si o să mă salvezi tu,în compensatie cu faptul că pe el nu l-ai putut salva ??! Esti chiar nebună de legat ! Ce sunt eu, un cobai pe care să verifici dacă tratamentele tale dau roade ?
- Nu e asa cum spui. Ar trebui să-mi multumesti,ti-am dat ce ti-ai dorit de-o viată ! a ripostat.
Dar eu nu mai vroiam să o ascult. Mi se părea din nou foarte urâtă. Din seara aceea,n-am mai vorbit nimic. În avion,am făcut schimb de locuri cu cineva doar să mă depărtez. Atât de mult mă dezgustase.
- Nu stiu ce să zic ,poate că nu era cazul să te sperii . Nu toti de pe insulă s-au îmbolnăvit. Si-apoi gândeste-te la toată populatia din San Francisco ! încerc să-l linistesc.
- Nu trebuie să mă consolezi,acum nu mai gândesc asa.Normal,în primul rând se-mbolnăvesc cei care au intrat în contact direct cu navele contaminate. Cancerul nu e contagios. Au avut loc o multime de decontaminări si totul pare acum sigur. Însă efectele nu apar chiar imediat. Durează ani până apar primele semne. Însă stii ceva,am stat si m-am gândit.De fapt ,avea dreptate ! Îmi împlinisem visul,ce mai conta ce-ar fi urmat în continuare ? Pentru că vezi tu,Profesore,toti murim,si tu si eu si toată lumea .Unii mor împăcati că visul lor s-a împlinit . Altii mor la fel de împăcati fiindcă măcar au încercat.
Dar mie mi-este milă de cei ce nu visează la absolut nimic. Acestia sunt morti de mult si ei săracii ... habar n- au !








Dan Gheorghilas    9/9/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian