Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cinstirea Fecioarei Maria in slova marilor poeti crestini ( II )

Maica Teodosia - Zorica Latcu-singura Icoană feminină a Gândirii românesti-ortodoxe si-a tors din Voronetul cerului cugetele simtirii românesti, dospita si dorita pâine a sufletului trac, iar din unduirea apei gândurilor străbunelor Sibile, rodul trăirii sale mistice pentru Fecioară, Dumnezeu si Neam:

Rugăciunea pentru Neam

Rugăciunea mea întreagă, tămâiere-n ceas de seară, / si jertfirea bucuriei si-a durerilor mereu, să se înalte către Tine, ca un fum de smirnă rară, / Pentru Neamul meu Stăpână, numai pentru Neamul meu.
Când locasurile sfinte părăsite stau ruine, / Coplesite de molozuri, de păienjenisul greu, / Tu, sălas să-ti faci în suflet, să-l zidesti adânc în mine,/ Pentru Neamul meu Curată, numai pentru Neamul meu.
Când făcliile sunt stinse, si când noaptea ne cuprinde, / Când ne depărtăm de soare, când uităm de Dumnezeu, / Tu cu harul Tău, în mine, candelă curat-aprinde, / Ca să ardă Prea Curată, numai pentru Neamul meu.
Când copiii plâng pe drumuri fără nici o mângâiere, / Si când viforul de ură vetrele le-a pustiit, / Dă-mi Tu, inimă de Mamă ce se zbate în tăcere, / Pentru Neamul meu, pe care Tu din veacuri l-ai iubit.
Când mormintele se-nsiră, tot mai dese-n cimitir, / Si când nu-i cine să aprindă candelă la căpătâi, / Doamnă, scrie Tu în mine viu pomelnic sir de sir / Pentru mortii mei să fie ruga ceasului întâi.
Doamnă, Tu Împărăteasă, Maica vesnicei iubiri, / Rugăciune întrupată, vie către Dumnezeu, / Fă din viata mea sărmană fum de tainice jertfiri / Pentru Neamul meu Stăpână, numai pentru Neamul meu.


Vasile Militaru s-a născut în comuna Dobreni-Câmpurel-Ilfov.
Focul aprins de Duhul Sfânt în inima sa a fost harul Cuvântului care a tâsnit ca o lumină a bucuriei si a iubirii sale pentru Dumnezeu, pentru Fecioara si Neamul dacoromân.

Prin versul său Poetul si-a scrijelit chipul pe flacăra Sibilelor nemuritoare, asa cum o Vestală se dăruieste focului Iubirii sfinte.
După ce a topit Psaltirea în versuri, a luat Poemele nemuririi din Soaptele Îngerilor înmiresmând cu sufletul său ales Divina Zidire.

Prigoana i-a întărit credinta, persecutiile i-au zidit nădejdea, torturile i-au adâncit crezul nationalist, iar în Suferintă si-a dăltuit catapeteasmă Iubirii celei Mari.
Pleacă cu pasaport ceresc direct din închisoarea Ocnele Mari la 8 Iulie 1958, spre a se închina cu recunostiintă Maicii Domnului:

Închinare Maicii Preacurate

Maică Preacurată pururea Fecioară, / Floare-nmiresmată, lumii întregi Comoară, / Oare cu ce floare, flori ce toate pier, / Să Te- asemăn oare, când Tu esti din cer?
Iată, mi-nchid ochii, ca Tu har să-mi dai: / Prin ei să văd neaua crinilor din Rai, / Din a lor lumină vrând să-mi fac vesmânt, / Cerului Regină, psalmi plângând să-i cânt...
Îngerii să-mi facă pe pământ cum nu e, / Scară ce spre Tine sufletul să-mi suie, / dezbrăcat de tina cea cu aripi frânte, / Spre-al primi Regina Cerului să-I cânte.
...Duhul meu, Prea-Sfânto, Te-a văzut plângând, / Si-ale Tale lacrimi-stele-picurând; / În albastră haină, Tu, cu ochi milos, / Te rugai în taină Bunului Hristos...
Iar eu, cu ce lacrimi, din această vale, / Voi putea răspunde lacrimilor Tale? / Că; de nestemate ele de-ar fi ploaie, / Toate-ar fi păcate, Toate-ar fi noroaie!
...Ne putând în ruga-mi jar aprins să pun, / Maică ce născut-ai Fiul A-tot Bun, / Când Tu-n ceruri, vesnic, lacrimi versi ca ploi, / Si inima-Ti-sfesnic arde pentru noi!
Deci, atât pot, Maica slăvilor senine: / Să-mi ridic la ceruri ochii către Tine, / Si-n genunchi, cu vie lacrimă-ca frânt / Aliluia, Tie, pururea să-Ti cânt!

Virgil Mateias susură ca un Cuvânt legănat de cer în ode de lumină, prelins ca o rugă ce se aprinde de mireasma destăinuirilor zămislite ca odinioară în cântecul Dochiei. Soarta i-a tâsnit ca un sâmbure din pământul dac primenit de sângele sfânt martiric ce a proptit pentru vesnicie Crucea biruintei întru Hristos.Culegând cu sufletul nectarul luminii strămosilor care au creat veacuri si milenii de duh, Poetul crestin Virgil Mateias devine un întremător al cântecului în care se zămislesc ierurgiile frumosului românesc.

Virgil Mateias s-a născut în comuna Grid-Făgăras în 26 Ianuarie 1909, din învătătorul Ilie si Ana. Licentiat în Drept la Bucuresti în 1931 îsi începe la Făgăras profesia de avocat. Prima arestare îi este conferită de Carol al II-lea-Lupescu în 1933 la Făgăras.

Între 1938-1939, ace-las rege îl repartizează cu domiciliu obligatoriu la Miercurea Ciuc si Vaslui.
În 1940 în timpul Statului National Legionar ajunge Prefect de Făgăras.
Mobilizat pe front ca sublocotenent între 1941-1943, iar pentru eroismul său permanent este decorat cu: Bărbătie si Credintă cu Spade, clasa a III-a si Coroana României clasa a V-a cu Spade si Panglică de Virtute Militară.

Profesează ca avocat în Făgăras între 1943-1945, apoi ca fugar între 1945-1948.

Survine a treia arestare atee între 1948-1955, urmată de a IV-a între 1958-1964... cu merite deosebite. Total=16 ani de detentie.
Urcă la ceruri în 3 Ianuarie 1995 sub oblăduirea Stăpânei sale-Maica Domnului:

Doamnă, Stăpână, Doamnă,

Esti Tu, ori mi se pare? / Cum ai intrat pe unde / Prea Sfântă Născătoare? / Căprarii sunt la pândă / Să vadă ce-mi aduci / Că m-au zărit făcându-mi / Un semn al Sfintei cruci.
Te-am asteptat să intri, să nu-Ti fie rusine / că-n temnita cu hotii mă vei găsi pe mine. / Si Te-am strigat din uliti, din Ceruri ani întregi, / să nu-Ti fie rusine să vii să mă dezlegi.
Să-mi fac acum bagajul? Mă iai cu Tine, da? / De ce-mi treci peste frunte plăpândă mâna Ta? / Si-Ti înfloresc pe gene stropi mari si argintii; / Dar dacă ce-mi rămâne n-oi mai putea plăti?
Întoarce-Te cu grijă, / Te rog, pe aceeasi cale / Si spală-mi Tu osânda / Cu lacrimile Tale.
(27 Martie 1958, Min. Interne, celula 35 subsol)

Pantelimon Vizirescu – este odorul tăranilor evlaviosi Marin si Maria din Brănetul Oltului adus în vesminte de har de Maica Domnului la 16 August 1903. Licentiat în Litere îsi sustine ulterior Teza de Doctor în Litere si Filosofie intitulată: Poezia specificului national. Devine membru al Asociatiei Scriitorilor Români, si membru al Sindicatului Ziaristilor din România.
Înflăcărat de zorii Logosului divin tânărul poet, prozator, eseist, dramaturg, memorialist, mărturisitor s-a înrolat cu zel legiunii revistei Gândirea, alături de figurile cele mai strălucitoare ale spiritului ortodox: Nichifor Crainic, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Aron Cotrus, Zorica Latcu, Cezar Petrescu, Gib Mihăescu, Ion Petrovici, Bazil Munteanu, Mircea Eliade, Dan Botta, Radu Gyr, Vintilă Horia, Ovidiu Papadima, Vasile Băncilă, s.a.
Poezia dospeste poezie despicând în miezul ei lumina poetului. Poezia poeziei se toarce asadar, din firul ortodox al poetului crestin urzind frumosul în cerdacul Creatiei divine.
Asumându-si misiunea creatiei sale de foc jertfelnic si ardere iubitoare îsi urmează ca vocatie prototipul devenit vesnic: Mihail Eminescu si Arhetipul vesniciei: Hristos-Logosul, Cuvântul mântuitor, mărturisindu-l: Socotesc o binecuvântare că am venit pe lume în acest Neam, că n-am fost deviat în altă parte. Apartenenta mea la Neamul românesc este într-adevăr o bucurie si un dar ceresc.
Poetul Pan Vizirescu s-a suit la ceruri ca un Ierarh al poeziei crestine urcând treptele celor 97 de ani de creatie în har si binecuvântare.
Topind laolaltă viata, suferinta si iubirea Poetul Pan Vizirescu a făcut din poezie rugăciunea sufletului îngenunchiat la Icoana Maicii Domnului.
Ca toti marii poeti crestini si-a înfipt în dramatismul vietii, Crucea biruintei ortodoxe. Am avut bucuria câtorva clipe eterne când l-am cunoscut în Aula Patriarhiei Române.
Timp de 23 de ani din 1945 până în 1968, prigonit de iudele atee poetul primeste îndemnul Maicii Domnului de a accepta exilul de taină în casa părinteasă din Slatina. Hăituit de sacalii rosii care s-au năpustit feroce asupra Natiunii crestine, Poetul a peregrinat un an de zile cu frică, adăpostit cu teamă de cunoscuti, cu cutremur pe ici, pe colo până când Fecioara Maria l-a străluminat să meargă acasă. Acolo l-a ocrotit, la privegheat si la luminat Maica Domnului timp de 22 de ani. Drept recunostintă Poetul i-a închinat din prinosul sufletului 15 poeme, între care si acesta:


Bucură-Te

Vino la noi cu alaiul de flori, / Să ne bucurăm de podoabele Tale, / Ciucuri de slavă porti la sandale, / Bucură-Te, Născătoare de sărbători!
Auzi-ne din pragul ce nu-i vestesti, / Să ne bucurăm în cântarea cea lină. / Dragostea mâinilor Tale ne-nchină, / Bucură-Te , Fecioara iubirii ceresti!
Du-ne, Sfântă-n grădina vegherii, / Să ne bucurăm de vecia ce-adie, / Când îngerii-Ti cântă, Marie, / Bucură-Te, răsăritu-nvierii!
Primeste-ne la ospătul divin / Să ne bucurăm în fiece rană / Cu har, tămăduire si hrană, / Bucură-Te, pâinea bunătătii,-Amin!
(Prinos de lumină si har. Ed. Agora, Iasi-1995)

Ioan Alexandru-marele poet crestin vine pe lume în vesmântul ortodox de nea brodat cu colinde în Noaptea Albă dumnezeiască a Nasterii Sfântului Prunc, în Topa Mică a Clujului la hotarul anului 1941. Licentiat în Filologie, aprofundează studiile postuniversitare de filologie clasică (greacă si hebraică), istoria artei, filosofie si teologie la Freiburg, Basel, Aachen, Munchen prin bursa Alexander von Humboldt la recomandarea filosofului Martin Heidegger.
Teza sa de Doctor în Filologie a purtat titlul: Patria la Pindar si Eminescu. În plin regim comunist poetul crestin Ioan Alexandru făcea cateheză ortodoxă în podul Universitătii Bucuresti si conferinte spiritual-crestine în multe centre universitare, cu o paralelă a crestinismului ortodox circumscris lui Hristos, Patriei si marelui Eminescu.
La o astfel de conferintă în primăvara lui ’89 la ASTRA-Sibiu, a tesut într-o sinteză de aur a Logosului ca pe o maramă divină pe care a brodat Chipul Daciei Mari si frumusetea angelico-spirituală a poporului român întrupat în Eminescu răsfrângându-le în nimbul de slavă al Icoanei Mântuitorului. Eram în aulă jos, între invitati aprins si înflăcărat deopotrivă. Dimpotrivă, sus la balcon securitatea încremenise. Ceausescu îl iubea si-l proteja. Am avut privilegiul să-l cunosc si să colaborăm spiritual alături de marele duhovnic al ortodoxiei Părintele Constantin Galeriu.

Ioan Alexandru era un poet-cascadă al cărui misticism aprins de iubirea de Dumnezeu si de Neam se revărsa în torente ortodoxe care te zguduiau de fascinatie. După putin timp Poetul Ioan Alexandru a plecat dintre noi fiindcă l-a cerut Dumnezeu si Neamul nostru de Sus.

În semn de multumire lui Dumnezeu pentru harul creatiei primit a cântat Neamul în cele mai serafice imne ale Marelui Regat Dacia: Imnele Moldovei, Imnele Transilvaniei, Imnele Tării Românesti, iar în sânul fiecărui principat drag a slăvit Fiii si Voievozii cei mai alesi.

Străbătut de fiorul măretiei si al suferintei Neamului nostru dac arhibinecuvântat, Ioan Alexandru a zugrăvit chipul Doamnei Maria Brâncoveanu, ucenica Marii Împărătese Fecioara Maria, în Icoana martiriului crestin-ortodox, aureolată de dureri si suspine, de lacrimi si plângeri într-o smerenie majestuoasă:

Maria Brâncoveanu

Se poate oare îndura mai mult / Să-ti păstrezi făptura-ntru viată? / Prunci si bărbat decapitati la rând / Si muma soată firavă de fată.
Nici măcar nu a înnebunit / Sta-n multime singură-n tăcere / Până masacrul fost-a săvârsit / Si se crăpă-n Carpati de înviere.
Iscoadă-apoi lupoaica deveni / Trupurile să le mai apuce / Să-i poată pruncii-n lacrimi înveli / Să-i târască-n tara de pe cruce.
Lacrimi cât au fost decapitati / N-a vărsat un licăr dintre ele / Să-i ajungă până la Carpati / Să le tină de lumânărele.
Iar că drumul este foarte lung / Că pe lacrimi trebuie să-i poarte / Câte-avea stia că nu-i ajung / Dacă nu le plânge fără moarte.
(Ioan Alexandru, Pământ transfigurat. Ed. Minerva, Bucuresti-1982)

* *
*


Învie, Doamne, petala de cais !


Stau ca un nor în bratele-ntinse ale cerului,
din caierul meu torcând iubire Tie…
Din imensitatea cea fără de hotar,
atinge-mi fruntea să-Ti simt primăvara,
ce mă-miresmeză cu prospetimea ei…
Sunt rugul aprins de adierea Ta…
În fiecare rază a Ta, reînvie lin pământul,
si chiuie Stejarul…A răsărit o ghindă !
În roua Duhului Tău Sfânt m-am cufundat
si mugurul mi s-a deschis în dalbă floare,
înmiresmată de dor, de drag, de Tine.
Dimineată caldă îmi este sufletul,
cu raze albe si cântece blânde împodobită.
Cămasa noptii a căzut pe bratul răvăsit al Lunii…

Doamne, sufletul meu veghează în lacrima Ta,
ca o văpaie de rugă si balsam !
Cugetul mi-e sărac, ca un pelerin !
Cu mâinile-ntinse, cat spre zăvorul Tău,
să deschid portile mângâierii !
Inima mea plăpândă, în Mâna Ta,
se miscă-n unduiri de rod…
Si spicul de grâu,prinos de cuget
creste-n chemarea celuilalt,
ca Via Ta, cu Afuzalină de mir,
revărsată de la culesul Dintâi.
Tremur în cuprinsul privirii Tale,
ca o maramă pe fruntea Fecioarei…
Tainic Te simt în izvorul Luminii.
Răsari pe prispa Dorului meu,
ca un Luceafăr, ca o Lactee !
Prins în tânjiri de cicoare,
mă cuibăresc în pleoapa Luminii Tale,
încolăcit în nădejde.

Doamne, picură-mi din Candela Ta, Dor,
să-mi fie drag, să mă semet în Tine
si Mâna-Ti cu balsamul heruvim,
să-mi învie petala de cais,
din ramurile desfrunzite, frânte…
Doamne, din Crucea Ta îmi rodeste grădina,
de sperante, de miresme, de flori si căutări !
Ca un fiu nesupus, mă clădesc pe apusuri desarte,
m-alungă amarul si plânsul,
si lacrimi de cântec si dor se topesc în balade …

Marie, preamilosârdă Marie,
deschide-mi în umila mea rugăciune,
Petalele trandafirilor Tăi, alintati dintru început
De Soarele dreptătii si nădejdii !
Rezemându-mi fruntea răvăsită de Icoană,
Să pot striga cu bucurie cerească :
Doamne, câtă frumusete ai zidit în Fecioară !

Tuturor purtătorilor sfântului nume Maria intru multi ani binecuvantati !





Gheorghe Constantin Nistoroiu    9/8/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian