Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Reflectii : Bunătatea vs. răutate

„Nu recunosc alt semn al superioritătii decât bunătatea.”
Ludwig van Beethoven

Bunătatea este un sentiment existential fundamental, este acea înclinare a omului de a face bine, este o limbă pe care o întelege oricine, pe care „surdul o poate auzi si orbul o poate vedea”, după spusele scriitorului Mark Twain.

Ne nastem buni, dar conditiile vietii ne fură bunătatea într-o mai mare sau mai mică măsură. Educatia, orientarea însă, au o mare importantă. Viata ne pune în fată anumite situatii în care trebuie să decidem si să actionăm, ne pune la încercare. Pe unii încercările îi înrăiesc, pe altii îi înteleptesc. Desi este mai greu să fii bun, sunt destui oameni care au acest curaj si dispusi a se pune în slujba binelui.

Bunătatea apartine oamenilor de caracter, oamenilor echilibrati, oamenilor puternici. Este o atitudine specific umană, cu origini metafizice, spre regretul nostru din ce în ce mai rar întâlnită în societatea actuală. Caracterul se formează printr-o luptă intensă si aspră asupra eului nostru, luptă contra înclinatiilor firesti mostenite, atunci când ne dăm seama că ele există. Fiecare păcat cultivat slăbeste caracterul si întăreste obiceiul rău, iar rezultatul este stricăciunea fizică, intelectuală si morală. A discerne între a fi rău si a fi bun ar fi necesar si ar dovedi existenta inteligentei noastre. Astăzi oamenii se grăbesc să depăsească etapele vietii si din acest motiv devin egoisti, răi, isterici. Prin urmare bunătătii i se opune răutatea, o atitudine instinctuală primară, universal răspândită. Să fii rău este simplu, să fii bun cere efort, gândire si întelegere. Răutatea poate duce la cruzime si acte de sălbăticie.

Există bunătate interioară si personală, precum si bunătate exterioară si socială. Omul bun se străduieste să realizeze în el însusi, dar si la altii, idealul cel mai înalt de inteligentă, putere si dragoste care duce la fericire, chiar dacă fericirea, unora li se dovedeste până la urmă a fi o îndelungă asteptare. „Fiti buni unii cu altii” ne învată Biblia. Caracterul esential al bunătătii este dezinteresarea, în vederea întregului din care omul face parte. Bunătatea, amabilitatea, în familie, în societate, este necesară. Henry James spunea că trei lucruri sunt importante în viată: „Primul este să fii amabil, al doilea să fii amabil si al treilea… să fii amabil”.

Una dintre cele mai importante căi de a manifesta bunătate este modul în care vorbim unul cu altul. Atmosfera creată între oameni este determinată, în mare parte, de cuvintele pe care le rostim, fiindcă ele pot răni sau pot jigni. Ar trebui să ne facem bunul obicei de a vorbi pe un ton plăcut, a avea răbdarea de a asculta pe celălalt, a folosi un limbaj curat si corect, cuvinte pline de bunătate, amabilitate. De asemenea tonul cu care ne adresăm - „tonul face muzica”, se spune pentru a sublinia importanta felului în care se spune ceva. Ce mult contează expresia fetei, o privire blândă, un zâmbet pentru cei de lângă noi!

Bunătatea derivă din iubirea nemărginită cu care Dumnezeu a creat lumea, prin urmare originea ei este divină. Bunătătii îi sunt asociate calităti precum: mila, compasiunea, întelegerea, bunăvointa, toleranta, blândetea, răbdarea, iertarea, dărnicia, admiratia. Bunătatea înseamnă si noblete si echilibru, prin aceste calităti putând să ordoneze viata. Dacă Biblia spune că ,,Dumnezeu este…plin de bunătate” si ,,Dumnezeu este dragoste”, atunci trebuie să acceptăm că nu există contradictie între bunătate si pedepsirea onestă a răului, pentru că ,,Domnul este bun si drept” si ,,Dreptatea si pacea se sărută”. Aceste învătături ar trebui să ne călăuzească în relatiile noastre cu semenii, ca niciodată bunătatea să nu intre în dezacord cu dreptatea. Dar dreptatea se face uneori cu duritate, pentru pedepsirea răului, pentru instaurarea echilibrului, a păcii.

A fi rău înseamnă a fi agresiv si a ucide calitătile bunătătii, dragostea din suflet, a ucide credinta sau a o perverti. Înseamnă a anula speranta, adică lumina vietii.
„Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă si rafinată, e un atribut de bază al fiintei omenesti si totodată un atribut al culturii”, spunea călugărul, scriitorul Nicolae Steinhardt.
Cu totii am simtit bunătatea, acest sentiment nobil care înaltă spiritul uman si-l hrăneste, după cum am putut simti că avem un sâmbure de răutate. Si ce-am făcut cu el? L-am lăsat acolo să rodească în suflet sau am căutat să-l anihilăm? Si cum se poate anihila decât făcând loc bunătătii să pătrundă în suflet? Am tinut cont de aspectul practic al bunătătii, vreun act filantropic, renuntând la ceea ce este al nostru - bani, bunuri, timp – si dăruind celor care au nevoie? ,,Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul”, spune un proverb. Să ne gândim la bătrânii care au nevoie să simtă bunătatea celor din jurul lor! Numai bunătatea îi mai tine în viată pe bătrâni si pe cei bolnavi. Oamenii răi nu trăiesc decât pentru ei si nu vor să bucure pe nimeni. A bucura pe cineva le este o notiune complet străină si de neînteles. Iar sursa acestei răutăti este spiritul răului pătruns în sufletele lor.

Dacă ar fi să ne gândim la calitătile poporului din care ne-am născut, apoi am putea spune că este bun, îngăduitor, iertător, cu o notă de noblete în suflet, cunoscându-si si păstrându-si locul, adică fiind modest. Nu a fost lacom, nu s-a bătut niciodată pentru pământ străin, dar si-a apărat si a luptat pentru ceea ce a fost si este al lui. Vitejia si-a înscris-o în istorie. Nu vorbim de existenta celor răi, a trădătorilor, care au existat si ei, răsturnând de multe ori mersul istoriei dorit. Vorbim de majoritatea celor care formează poporul si nu despre „uscături”. Ferească-ne Dumnezeu de trădători la vârful puterii politice!

De unde au apărut în zilele noastre atâtea specimene de oameni cinici, răi, orgoliosi, mincinosi, implantati în politică? De unde furia necontrolată, prefăcătoria, minciuna, răzbunarea unor minti paranoice? Cum au reusit să însele poporul? Cum li se permite să folosească cuvinte de un plasticism uluitor, fără pic de sfială si care ne sălbăticesc si ne vulgarizează viata?

Cugetul si simtirea pare că ni s-au diminuat, trăim o viată complexă si haotică în care manifestările de cinism si răutate a unor oameni sunt vizibile. Si-mi vin în minte versurile lui Eminescu care se pliază perfect acestei categorii de oameni-politicieni : „Prea v-ati arătat arama sfâsiind această tară,/ Prea făcurăti neamul nostru de rusine si ocară,/ Prea v-ati bătut joc de limbă, de străbuni si obicei,/ Ca să nu s-arate - odată ce sunteti - niste misei!/ Da, câstigul fără muncă, iată singura pornire;Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire”.

Civilizatia românească a fost una idealistă, inclinată spre întelegerea sufletului. Materia a exercitat o prea mică atractie asupra românului, dovadă că în timpul îndelungat al comunismului, când ateismul îsi întindea aripile negre peste întreaga populatie, multi oameni si-au păstrat credinta, doar cei lipsiti de credintă, politicienii acelor vremuri, si-au făcut averi furând. Cu atât mai mult în zilele noastre perceptele morale trebuie păstratele, Biserica trebuie să rămână dreaptă si curată, pentru a nu fi santajată, murdărită de politicieni. Aminteam într-o carte a mea că apartinem lumii carpato-danubiană, în care oamenii au filozofat cu multe veacuri înaintea venirii lui Hristos. Cultura este ceea ce s-a lipit de viata noastră spirituală. Ne-am căutat unii pe altii prin cultură si ne-am găsit.
Părintele Stăniloae enumera unele din trăsăturile poporului român si pomenea de capacitatea mintii nepătimase a românului, de a valorifica toate potentele naturii umane, si pe care o numea „minte întreagă” .

Să sperăm în efectele acestei minti întregi! Cred că poporul cu „mintea întreagă” trebuie să aleagă pe cei care îi pot reprezenta cel mai bine interesele, oameni buni cărora le pasă de vietile oamenilor si de soarta tării, să nu se lase călcat în picioare, să nu dea dovadă de dezinteres – lasitate, ci să actioneze cu curaj.
Mai cred că nu trebuie lăsată soarta poporului în mâini străine interesului său, în mâinile câtorva oligarhi care aleg întotdeauna să sprijine politic pe omul cel mai slab, cel care le apără interesele murdare. Să dorească să se termine odată cu gâlceava, mahalagismul, machiavelismul si răutatea, pentru ca nobilitatea, bunătatea si dreptatea să revină în matca sa de odinioară.

Să ne ferească Dumnezeu să ajungem acolo unde credea Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX - că se poate ajunge: „Oamenii vor strânge asa de multe rele pe pământ, încât nu mai rămâne istoriei altă solutie decât sfârsitul ei”.


Carolina de Nord / sept. 2014






Vavila Popovici     9/5/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian