Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Proze din era Virtualului - Ultimul supravietuitor

Un biciclist a uimit medicii după ce a ajuns la spital cu o creangă înfiptă în gât. După toate probabilitătile creanga ar apartine scriitorului român Ion Creangă – născut la 1 martie 1837, la Humulesti; decedat pe 31 decembrie 1889 în Iasi. Bine, nu apartine lui direct ci indirect. E vorba, după cum ne-a declarat botanistul nostru de serviciu Euglenescovici Eugen, de o ramură care ar proveni, genetic vorbind, din acelasi copac aflat pe teritoriul actualei Bojdeuci a lui Creangă din Iasi.
Cetăteanul Adrian Pădurice, în vârstă de 32 de ani, a căzut, conform propriilor declaratii, de pe bicicletă si s-a ales cu o creangă înfiptă în gât. Buclucasul rest de pom i-a perforat cât ai zice “lant toaclă mauntânbaic” pielea gâtului (cf. propriilor declaratii - piele groasă ca soriciul), laringele si esofagul, ajungând la doar doi milimetri de jugulară. Cică dacă ar fi miscat creanga înainte să ajungă la spital, a mai declarat ghinionistul sportiv amator în timp ce i se băgase în perfuzie un lichid cu aromă de înghetată cu fructe de pădure, ar fi sângerat până la moarte crăpând cu zile. E un miracol că a supravietuit, au subliniat toti medicii spitalului, inclusiv medicul-sef care se afla în clipele acelea într-o delicată interventie pe creier la o cocoană de cincizeci de ani care se credea de patruzeci si arăta de treizeci dar ar fi vrut s-o mai facă, măcar odată, ca la douăzeci.
Facem o mică paranteză ca să explicăm fenomenul. Stim, n-are legătură directă cu biciclistul dar nu ne putem abtine. Familia cocoanei nu a precupetit niciun efort în a o determina pe insă, cu vorba bună, cu tot felul de psihologii inverse, cu anamneze si hipnotizări care mai de care mai trăsnite sau mai neortodoxe, s-o aducă pe drumul cel bun. Acela în care, cităm din sotul dînsei: “făăă, trecusi de minus jumătatea lu’ o sută. De acuma tre’ să te gândesti mai des la chestii de doliu, cavou, năframă neagră, colaci tip capete, lumînări, loc de vece… pardon de veci, etc. Lasă prostiile cu tineretea vesnică că asta numai în filmele cu Superman se mai întîmplă.” Femeia n-a vrut în ruptul capului să asculte. Disperati, membrii familiei au apelat la servicile renumitului doctor neurochirurg cu reputatie internatională si laureat a numeroase premii în domeniu Silviu Scălpulete. Savantul, în urma unei tomografii amănuntite, a luat radicala decizie de a o opera pe năbădăioasa femeie considerînd că aceasta este suprema metodă de înlăturare a gărgăunilor din cap: interventia pe creier deschis, fix în centrul gărgăunilor. Dacă nici după asta nu se vor fi arăta semne de îmbunătătire, a declarat oarecum siropos doctorul, eu cu mâna mea îi dau foc. Si mă puteti acuza de malpraxis până vă ia mama dracului că colegiul medicilor o să-mi dea o penalizare la salariu de 5 la sută după care o să bem cu totii până cădem lati.
În timpul operatiei, într-un moment când toată lumea era stăpânită de o tensiune de-a dreptul fizică – puteai simti tensiunea plutind în aer, dacă ai fi pus mâna pe ea intrai în fibrilatie si săreai la amor pe primul pe care-l vedeai; nu de alta dar sunt notorii, printre lumea savantilor, efectele afrodisiace ale tensiunii care poate fi aproape palpată dintr-o sală de operatie, pentru mai multe detalii nu pierdeti emisiunea Anei Cantacuzino – Ce se întîmplă cu mine acolo jos, doctore? de la orele sase după-amiaza, imediat după Stirile de la ora Sânsi – doctorul Silviu Scălpulete a exclamat extaziat “e un miracoool cool, man” si thrillerul emanat de domnia sa i-a animat brusc pe toti, operatia reluându-si cursul normal, toti cei din jurul doctorului fiind cuprinsi până în clipa aceea de o motăială de-a dreptul senzuală.
Revenim la biciclistul nostru trăsnit: luat la întrebări cu nemiluita (după ce si-a revenit cât de cât iar asistenta care-l supraveghea si-a aranjat juponul si a declarat stergându-si discret ceva din dreptul coltului drept al buzelor că da, acum e voie să fie vizitat dar usor, fără chestii bruste că e cam surmenat putin) Adrian Pădurice a zis că va continua să meargă cu bicicleta.
- Bă, deci ce se-ntâmplă, a început el, unu’ vorbea. Ca de obicei numai idiotenii. Adică eream la o masă cu niste rude si la niste alte rude pe care nu le prea înghit si stăteam si io ca vrabia pe gard frecând mangalul, mai halind o sărmălută, mai bând un vin rosu nespus de bun… da, vinul era cam singurul bun din casa aia… îhm, hă-hîîî… si la un moment dat n-am mai putut să suport...
- La cine ati fost în vizită?
- Cum arăta blocul? Erau multi pomi prin zonă?
- Vi s-a părut ceva ciudat în ziua aia la tepii din jurul dumneavostră si la ideea de tep, asa, în general?
- Avea cineva dintre rudele dumneavoastră freză cu tepi?
- Ati văzut pe cineva purtând accesorii cu tinte?
- Horoscopul în ziua aceea l-ati consultat?
Pădurice i-a privit pe toti stoic si apoi le-a declarat ca si când un patriarh s-ar adresa unor simpli enoriasi rugându-i să facă ceva constructiv cu lacătele de la pivnita cu vin liturgic nu doar să pună încuietori de formă. Că Dumnezău îti dă, copii, dar nu-ti bagă în traistă:
- Udati si voi florile alea de la geam că m-apucă nebuneala când le văd, asa, neudate.
Ziaristii s-au conformat întelegând că întrebările lor cretine de mai sus nu-si aveau rostul. Nu cel putin în clipa aia.
- Atunci am simtit nevoia că trebuie să intervin, reluă Pădurice după ce zarva din salon si de pe coridorul salonului se potolise.
Nu se găsise stropitoarea, Maricica, femeia de serviciu din tura de dimineată, o făcuse pierdută în dulapul cu pansamante pentru arsi.
- Am simtit că a sosit vremea să spun lucrurilor pe nume, continuă Pădurice ca si când s-ar fi găsit într-o grădină personală în care a băgat milioane de auro si, fără să-si dea seama, urmează să calce pe o greblă care o să-l izbească în frunte la modul cum numai în desene animale se petrece, să nu mă mai ascund după dest, să învârt cutitul în ramă... pardon, în rană, pe scurt să pun capăt sentimentului de penibil care pe mine tindea să mă cotropească iar nu pe ametitii din preajma-mi. Si l-am luat, să zicem, pe dumnealui, cel cu idiotenii, din scurt. Dar, stii, asa, cu zâmbetul pe buze ca să se simtă prostanul lezat. Nu că mi-ar fi fost frică de el dar pe prostani nu e indicat să-i iei prea în serios sau să li te adresezi cu seriozitate că una-două se inflamează iar mesajul tău se duce naibii. L-am întrebat asadar de unde stie el că lucrurile nu stăteau, în realitate, exact asa cum le-a văzut si auzit la amărâtu’ ăla de care-si tot râdea cu superioritate? Si mai devreme ca el să poată replica am continuat asa:
- Dacă ti-as spune că pesteee... si m-am uitat cu atentie la ceas căutând chipurile să apreciez clipa desi stiam precis momentul... ăăă... zece minute, azi si acum o să aibă loc un cutremur de sapte virgulă opt grade pe scara Rihter, cutremur din care primele zece secunde o să fie pe verticală si restul pe orizontală? Dacă se va întâmpla asta - între timp lumea din jurul mesei amutise simbolico-metafizic, esti gata să recunosti că tu, în afară de faptul că locuiesti în capitala tării si-ntr-o zonă avantajoasă din toate punctele de vedere si că înregistrezi niste câstiguri financiare onorabile, nu esti altceva în adâncul sufletului tău decât un provincial banal, mândru că a ajuns în capitală si că atunci când vine vorba de definirea aspectului de “fiintă umană” tu nu esti decît un limax cu trei c… blegi pe post de ochi si o cochilie compusă din materiale fecale presurizate? Hm, esti gata s-o recunosti?
Vorbisem calm, cât putusem de calm. Niciodată nu mai vorbisem până atunci în viata mea asa de calm. Si de repede. Si de clar. Orice logoped onorabil de pe lumea asta m-ar fi felicitat. Atât de clar am rostit cuvintele că până si unul aflat în capătul opus al apartamentului m-ar fi auzit. Cu toate astea ăstia din imediata mea apropiere m-au privit intens câteva clipe de parcă n-ar fi auzit nimic din ceea ce le spusesem. Pe urmă s-au uitat unii la altii, străduindu-se să se convingă că ceea ce auziseră fusese o mare farsă. Sau o glumă proastă în cel mai rău caz. Nu se întâmplă asta - fiecare avea încrustată în ochi, scrijelită, zgreptănată, lovită chiar o incertitudine vecină cu moartea. Ori cu frica de moarte. Ori cu pur si simplu imbecilitatea cea mai cruntă.
- Foarte bună tobica asta, tanti Sanda, am continuat emblematic reusind eu – tot eu săracul – să sparg gheata. Se vede că-i naturală. Îmi aminteste de copilărie.
- Mai ia, Adriane, dacă-ti place, a reusit tanti Sanda să înjghebe, bucuroasă si ea că ea era cea care mă însotea în spargerea ghetii. Femeia asta, ironic sau nu, a lucrat toată viată într-o ghetărie. Îti spune despre gheată ce vrei si ce nu vrei. Inutil să vă mai precizez că eu wiskeyul cu gheată de la ea mi-l procur. Mai mult gheta, desigur, dar uneori pică si sticla în sine. Dacă vrei îti mai aduc, a continuat ea afisând un zâmbet ca pentru paparazzi.
- Mda, vezi să nu, am replicat cu gura plină întinzându-mă după mustarul cu hrean. Io ti-am zis doar că e bună. Atât.
În clipa aia, ajuns la pronuntarea primului “t”, o firmitură de aliment pe jumătate masticat îmi tâsni vioaie din gură si se lipi la fel de vioaie pe arcada rimelată a unei brunete anoste de peste masă. Una cu buze subtiri, ca trase cu ata peste fată dar rujate excesiv. Si cu o privire de femelă hipopotam regulată de un rinocer cu corn pitic ce tocmai l-a făcut pe un crocodil cu foamea-n glandă nitelus prea imberbă să se simtă ca când ar fi luat m… de la un Tyranosaurus Rex cu apucături homosexuale. Bruneta abia dacă schită vreun gest - unda de soc a vorbelor mele despre iminentul cutremur era, peste mintea ei măruntă, în plină desfăsurare.
- Zău dacă nu esti dusă, tanti! am continuat împroscând încoace si-ncolo cu resturi de tobică. Ce spun io si ce întelegi tu!? Da’, mă rog, ca să nu zici că-s băiat rău, că tot pomenisi de asta... ia... dă fuguta la frigider si taie-mi si mie o bucată zdravănă de tobusoară. Rahat: taie-mi juma’ iar pe cealaltă pune-mi-o la pachet... Atentie, să nu te prind că mi-o învelesti în hârtie de ziar că-ti dau foc. Te-ai executat?
Pe urmă toti ai mesei au dat semne că se trezesc din vrajă iar cel pe care-l făcusem topârlan ajuns în capitală ar fi poftit chiar să-mi si ardă una după ceafă daaar...
Si toti ziarisii adunati în cerc în jurul patului lui Adrian rămaseră cu gura căscată si pixurile în aer.
- Daaar… făcură ei în cor, pe tonuri atât de joase încât o infirmieră (de credintă penticostală) care trecea taman atunci pe coridor tipă crezând că în salonul respectiv se petrece un ritual satanist.
-...dar ce te faci cu Timpul, bre? Timpul care fuge la modul ireparabil si te trezesti expiat când ti-o doreai cel mai putin? Ce te faci cu asa ceva?
- Timpul? Timpul… ăăă… da, am găsit, făcu ametit un tinerel cu ochelari, slab ca un târ dar cu un cioc ce l-ar fi făcut invidios până si pe Titu Maiorescu. Timpul ce culoare avea? Adică… ăăă… ăsta, tepii timpului erau si ei implicati în…
- Mariusică ce-ai pătit, bre?, îl abordă cu ochii măriti de-o spaimă nedefinită colega lui din stânga-fată. Iar ai dat iama prin spirtul medicinal al institutiei?
- Eu? Nooo…
- Ce întrebare imbecilă mai e si asta cu tepii timpului?
- Ca în cazul nostru, reluă Pădurice ridicând glasul si reusind astfel să acopere rumoarea care se instaurase printre ziaristi. Timpul trecu si începu brusc ceea ce prevestisem...
- Asta când s-a întâmplat? Ieri?
- Ieri a fost cutremur? N-am simtit nimic.
- Desigur, baby. Nu mă miră. Cînd a fost oare ultima dată când ai simtit si tu ceva?
- Ati fost ultimul supravietuitor?
- Ah, în fine un jurnalist inteligent, izbucni fără să-si ascundă entuziasmul Adrian. Mai bine zis o jurnalistă inteligentă.
Toate capetele o fixară pe Floriana cu o invidie, cu o ură, cu o râcă si chiar cu o dusmănie la fel de nedisimulată ca entuziasmul lui Pădurice. Doar asistenta-sefă de pe coridor, cea care, de altfel, păzea si intrarea în salonul unde fusese internat Adrian, nu păru decât usor mirată: “ce-o mai fi si aia jurnalist inteligent?” păreau să exprime privirile sale. “Mai mult decât atâta: si jurnalistă pe deasupra!?... Io cred că toti îs beti”, concluzionă asistenta în sinea ei băgându-si în gură o lamă Orbit cu gust de mentă si fructe de pădure si continuându-si chatul pe facebook via Samsung Galaxy S4 făcut cadou de… ssst, nu trebuie să stie toti secretele doamnei asistente-sefe, ce cipu’ meu, putină discretie, da?
- Da, am fost, din nefericire, singurul supravietiutor. Sau, mă rog, din fericire.
- Domle dragă, da’ n-a fost niciun cutremur ieri în tara noastră, izbucni o tipă cu lentile de contact verzi, brunetă, părul scurt, glas gros (hârsâit de tutun sau de prea mult testosteron, greu de spus), sâni mici, coapse puternice de iapă în călduri, privire de-ar fi putut produce erectie si unui zombie etc. Uite, Google zice asta, spuse ea arătând tuturor telefonul ei imens de lat si deschis pe o pagină unde, scris mic-mic de tot, scria ceva despre ceva. Si cu două-trei imagini înfătisând niste forme de relief semănând cu niste falii.
- Desigur că n-a fost, scuipă Pădurice sorbind din paharul cu suc de pe marginea noptierei. Voi de figuri de stil n-ati auzit?
Ziaristii răsuflară usurati; nu de alta dar dacă ar fi ratat eventul de ieri riscau cu totii să se trezească penalizati la salariu.
- Am zis si io ce-am zis… ăăă… vizavi de cutremurul care avea să se întâmple… asaaa… la vrăjeală. Să văd care pune botul si care nu.
- Puterea informatiei, da, frătie, exact.
- Un om neinformat, fără studii superioare, ignorant e mult mai usor de manipulat decât … ăăă… altii. Decât restul.
Vorbise ca din curs dar se blocase la final. Floriana nu-si putu retine o înjurătură la adresa propriei persoane, mai exact la adresa propriei memorii dar dacă n-o spuse cu glas tare fu pentru că observă la timp reactia celorlalti: admiratie. “Asa, care vasăzică, ăstia n-au învătat nimic, eu sunt singura tocilară din zonă! Din nou! E, las’ că vedeti voi de acum încolo!”, gândi ea tragi-comic.
- Mda, le luă ca din urmă Pădurice. Când a trecut marfarul, concomitent cu nu-s’ ce sir de tiruri pe stradă, si-au amintit brusc cu totii de cele treizeci de secunde ale mele si a zbughit-o fiecare unde a văzut cu ochii căutând să-si salveze pielea. Că uitai să vă spun: blocul unde m-am dus în vizită se află în preajma căii ferate…
- A, gata stiu, izbucni tinerelul cu cioc aproape la fel de mare ca propriu-i cap. E ăla din zona Plantelor, de pe lîngă bulevardul Eroilor, nu?
- După primele sapte secunde, zise Adrian ca si când n-ar fi auzit comentariul ciocatului, unu’ a deschis usa apartamentului, a tăiat-o pe scară-n jos, s-a împiedicat si a ajuns jos cu gâtul rupt. Altul a sărit peste balcon - stăteam la primul etaj - direct în castanul ale cărei crengi depăseau cu mult tot blocul, s-a agătat acrobatic de ele dar în cele din urmă, alunecându-i mâna pe un găinat, s-a desprins, s-a izbit de caldarâm cu tâmpla si a decedat pe loc. Una a ajuns până în stradă - sărise si ea în castanul de lângă balcon mai înainte - dar a pălit-o-n moalele capului aparatul de aer conditionat al vecinului de la penultimul etaj, aparat care s-a găsit taman atunci, printr-o inexplicabilă eroare, să se desprindă din suruburile de prindere; se oprise si ea, mititica, după panica initială, să-si tragă o clipă sufletul. Credea c-a scăpat, începuse chiar să-si facă curaj a evalua pagubele când, poc ditamai hardughia peste ea nimicind-o. Epic nu alta. Mai tare, părerea mea, chiar si decît un orgasm simultan cu o bunăciune blondă pe plajă la nudisti. Alta - bruneta împroscată de mine peste arcadă cu resturi de mâncare - dând fuga spre pragul usii nu luă în calcul că si altii făceau acelasi lucru, se împiedică de piciorul mesei si în cădere luă între tâte cutitul cu care tanti Sanda mai tăiase putină tobică. O gagică (plinută si cu aburi de autosatisfacere erotică încrustati pe chipu-i rotofei precum niste cristale pe suprafata unei balegi) nu găsi altceva mai bun de făcut decât s-o pună de-un stop cardiac, un mos care dormea în camera alăturată muri în somn visând că l-a prins la o nuntă un cutremur mai nasol de cît cel din ‘77, unu’ muri ca prostu’ neîntelegând ce se întâmplă (de ce se miscă asa de naspa toate tacâmurile de pe masă, de ce se miscă televizorul ca si când cineva ar vrea să-l dea jos de pe postament, de ce se miscă scaunele ca la un cinema 7d de la mare desi nu-i dăduse nimeni ochelari speciali si nu plătise niciun bilet) iar topârlanul ajuns în capitală fu primul din tot blocul care muri - carotida îi fusese sectionată în geamul usii de la intrare, spart din pricina propriei sale grabe.
Sleahta de ziaristi scria de zor. Unii aveau inscriptionate pe chip rânjete de satisfactie, altii arătau ca la o înmormântare regală. De undeva de pe palier, mai mult ca sigur din fundul lui, răzbeau acordurile unei lăutăresti de inimă albastră – inel de auuur, eu te-aaammm iubiiit băieeeteee… auuu Toată suflarea medicală a etajului asculta cu sufletul la gară deznodământul cântecului.
- Dumneavoastră cum ati supravietuit? întrebă careva mai mult ca să se afle în treabă decât că l-ar fi interesat cu adevărat.
- Păi ce poate face omu’ cu scaun la cap în astfel de situatii? replică Pădurice cu aerul pragmatic al cuiva care a văzut multe la viata lui si care nu se sperie cu una cu două de o biată posedată care vorbeste limbi necunoscute, stie toate secretele murdare ale celor de fată, preotului ocupat cu exorcizarea îi face ochi dulci si-l amenintă că toate tipurile de santaj cunoscute iar trupul ei sfidează toate legile fizicii din lumea asta si din alte lumi. Rămas singur în ditamai apartamentul nu avui cum să nu mă gândesc la ultima partidă de shooter online jucată aseară. Un “last man standing” bestial. N-am cîstigat eu, a cîstigat naspeta de văru-miu da’ io coc eu lui data viitoare.
Pădurice se opri cinci secunde din vorbit, cu ochii în gol. Sau doar cocea planul împotriva vărului?
- În fine, reluă el atât de brusc încât Floriana scăpă pixul din mînă, chestia cu shooterul si în noul context apărut îmi apăru ca o ironie de-a dreptul delicioasă. P-ormă, cum nimic nu părea mai bun de făcut, mi-am luat băgăjelul si am plecat. Pe drum n-am fost atent, nu mai stiu la ce pompa mea mă gândeam, m-am împiedicat si am căzut. Continuarea cu creanga o stiti cu totii.
Atunci intră, ca la comandă asistenta care se ocupa personal de Pădurice, îi dădu pe toti afară, politicos, cu binisorul, da ati văzut v-ati lămurit bine vă mai asteptăm pa-pa, si începu să se ocupe serios de Pădurice. Că, na, înainte de a veni ăstia fusese doar încălzirea. Sau preludiul cum i se mai zice în limbaj de specialitate.






Mihu Iancu    9/2/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian