Grădina Reginei Izvana
VOLUMUL II
PE ULTIMA COPERTĂ
Esti curios,
năravnic de slovă bârfitoriu,
si-al cărtii dantelată din ivoriu,
în care veac
Izvana fu regină?
Regatul ei a fost spre nord?
De unde-avea privirea
luminii-n durerosul dor,
spre strălumină
din verdea-nfiorare
a limpezimii de fiord?
De câte ori în ghindă am dormit
visând poiană nouă
re-ntrupării?
Pe vremea lui Manole,
oare n-a fost Izvana
pe schelele-n spirală
povestea mea artezian cântând?
La ce ti-ar fi folosul
ca să stii
de câte ori si-a dăruit
coroana,
să fie despărtirilor de ape
oferta?
***
P.S.
( - Tu strengărită,
ce te ascunzi sub umbră de penită,
poti cu-n sărut
să-mi juri că mă iubesti?
- Tu esti nebun, sau ai mâncat năut? ,
dar ce siret din ochi lumini clipesti
spre bratele-mi întinse a livadă:
Aleargă până nu uităm
si închide-le coperta
ca nimeni să nu vadă
că în Grădină iarăsi ne jurăm !
SĂRUTUL
Mărul
ne-a învătat
lumina gresit
si-acum o scutură...
De data aceasta
o s-o rescrie din nou
după amintirea din harpe.
Mă uit la buzele tale...
Cântec al meu,
de ce ai zâmbit
ocolindu-mi ecoul?
N-am zis nimic,
doar că mărul micut
nu-i mai mare ca oul
argintatului sarpe.
CIMITIRUL ''SFÂNTA VINERI''
Pentru prima dată
purtai pantofi cu toc
si ruj pe buze.
Era prima oară
când îndrăzneam
să-i duc unei fete
un trandafir, cu sfială,
si la concert s-o invit.
Poate si astăzi
ar putea să te-amuze
cum rupeai petală cu petală -
ghicitul iubescului joc...
Purtai
pantofi cu tocul cui
si ruj prima dată pe buze.
Era primul meu trandafir,
ud de rouă - cântând,
si te-am întrebat aproape plângând:
- Nu crezi că îl doare?
- E un joc, e o floare,
dă-mi-l pe-al tău că-i la rând...
***
Azi mi-ai scris să te iert
că pe-atunci n-ai stiut,
eram tineri...
Mă inviti, ca demult, la concert,
dar nu stii că pe locul
sălii de teatru de-atunci,
cu trandafirul,
e astăzi cimitirul...
Cât a putut să crească
''Sfânta Vineri''!
POVESTE
''Ce-ai vrea să fii
când vei fi mare,
asa cum oamenii sunt mari''
m-ai întrebat
când împărteam cirese
si eram copii.
Tu n-aveai număr pe atunci,
nici uniformă-albastră
ca azi în clasa-a treia de liceu,
nici eu
pe degete cerneală.
Te ascultam
cum îmi citeai din carte
de printul ce-n broscoi s-a prefăcut.
Si ti-am răspuns,
îngândurat privind si în departe,
precum un cântec
peste propriul lui ecou:
''Când voi fi mare
as vrea să te sărut
ca-n Făt Frumos
să mă transform din nou!''
MESTEACĂN NESPOIT CU VAR
Noi niciodată nu ne-am spus
ce toti îndrăgostitii-si spun,
dar când te strâng în brate,
sau cârliontul ti-l adun,
lângă sprânceana
din zborul negru de lăstun,
la ce folos, la ce folos
ar fi îngăduirea-n vorbe,
sporindu-le ceairul,
spre-a fi ca toată lumea?
Ciulina înflorindul când si-l tace
cu cerul ei întrece trandafirul.
Suntem prostuti,
dar ce contează
că nu stim cântecul cu aripi
să-l prindem în ierbar.
Lasă-i pe altii să vorbească de sărut!
La ce folos? La ce folos...
Tu, cântă-mă tăcând încă o dată,
asa cum numai tu
tăcerile-mi le taci,
că nimeni n-are nume mai frumos
decât tăcerea, albul meu mesteacăn,
întruchipând sălbatica lumină
neprinsă încă-n vorba
spoitului cu var!
LA DOCTOR
''Don doctor, m-adresez
spre frica mea în alb, cu ochelari,
ce căuta
nedumeririi mele firul către rost:
Eram cu ea în parc,
pe-o bancă din balada cu artari,
dar între noi nimic n-a fost,
sfială cu sfială pot să număr,
decât
că ea s-a prefăcut că doarme,
cu păru-i lung
ca despletit ecou,
din cornul nibelung,
oprit usor, în stânga mea,
pe umăr.
Si m-am simtit -
harpă întreagă fiecărui ram,
din mlădieri de cântec izvodind
magnolii si tulipă...
O,nu,
nu însinuati cumva vreo sărutare,
nici mângâieri de la april spre mai,
dar mi se pare
că din răscrucea vesniciilor pe-o clipă,
în partea stângă umărul mă doare
si cred că mă transform în înger
c-aud suspinul de aripă
unde frumoasa capul si-a plecat.
Eu cred, don doctor,
că-n umăr această fulgerare
întoarsă-n junghi e semn
că osul meu se schimbă ca să zboare
iubirii bolta negrăită
neprinsă-n ecuatii,
cum fata mă iubeste
cu dorul ce renaste
din propriul lui abis...
...dar doctorul se uită
la cârja mea de lemn
si prinde pe retetă
paianjeni lungi a scris:
''Halucinatii
si-un început de-artrită
la umărul stâng!''
CUM S-AR PUTEA SĂ NU-MI FII DRAG?
- La culoarea ochilor mei,
ce-ar putea mai bine
să mă prindă?,
m-ai întrebat cu tâlc siret.
- Ce-ar fi,
în locul opalinei,
de ne-am ascunde într-o ghindă,
si-n noaptea ei să fim doar noi,
iar tu să mă alegi pe mine?
N-ai cum să pierzi,
iar eu la rămăsag
pierdut
plătesc împărăteste c-un sărut.
- Of, uriciosul meu broscoi,
ca Făt Frumos
ai încă ochii verzi
si-atât de viperini...!
Cum s-ar putea să nu-mi fii drag?
ROMANTA APELOR
Apele
poate c-odată spre târziu vor porni,
fiecare,
ca melcul lui, prin ceată,
cu ochiul în spinare.
Si va fi seară
si va fi dimineată
în ultima zi.
ÎN MÂINILE NOASTRE E NOAPTE CU LUNĂ
Ce frumos
o fi-n mâinile noastre
când sunt împreună!
A mea este stânga
a ta e lumina,
si-n mâinile noastre
e noapte cu lună.
Oare
sfioasele mâini
acum ce îsi spun?
Mâna mea îi asează
gulerasul alb de lăstun,
si amândouă
se-mbrătisează
din nou,
de parcă de-o vesnicie
nu s-ar fi văzut
si se topesc
de-al dorului
subtielnic ecou.
Sst! Mâna mea
i-a spus că i-e dragă
si i-a furat un sărut.
Mâna mea e-acum cerul!
A ta este marea
cântându-si cărarea,
de flăcări jucate-n arginti,
numai de lună stiută.
Sst! Mâinile noastre
din nou se sărută.
Crezi că fără de noi
pot să fie
de-ajuns de cuminti?
OMNIA DE MULIERIBUS
Un bărbat
îti socoteste culorile
pe degete,
cum ar număra de pe gard
ciorile:
Una, verde, trei,
rosu, cinci, albastru,
sapte
si nu mai are nimic
să-ti spună
după aceea,
ce fel de volănas
or să poarte la hram.
Dar femeia,
Oho, femeia...
Cherchez la femme!
Între
Dumnezeu si diavol
( bine s-a zis c-ar fi struna
obsedată de harpe)
numai din culoarea
ochiului de sarpe,
nuantele ei
spre-a i le descrie
i-ar trebui o mie
de nopti, ba gresesc,
o mie si una.
W
Copilul Mitrel
îsi caută litera mare,
ca pe-o strigare
adâncă
din apele de munte,
trecutele,
pe sub crinul de stâncă.
Auzi, te auzi?
...rochita ta galbenă...
...cum se juca vântul cu cântecul ei -
macii galbeni...si mâinile-ntinse...
si vântul din care puteai ca să bei
începuturi de lumi
din nechezatul
de stea si de mânz...
Cum se juca vântul
cu cântecul ei!
***
''How do you spell it?'',
m-a-ntrebat la ghiseu
vamesul
de lucruri pierdute.
Nu stiu nici eu
să spun pe litere,
galbenul rochiei tale, pădurea...
Aici M
se scrie pe dos -
W!
Se pronuntă aiurea,
duble you, desi scrii dublu V.
Copilul Mitrel
îsi caută litera mare...
Ofiterul de vamă
cu W pe epoleti
si chipiu,
îmi face cu ochiul:
''Mă scuzi
că miros a târziu...''
Prin nori violeti
rochita norului galben
încă se joacă pe cântec,
dar vântul... Vântul
de unde-a aflat
că lacrima gustă la fel
ca târziul din sare?
Copilul Mitrel
îsi caută litera mare...
Cum piscă
mustul ducându-si spre vin
înăspritul de toamnă!
Pe munti de literă-ntoarsă,
fan-tas-ti-ce
a-pu-su-ri de soa-re!
ÎNCEPUT NE-NCEPUT ÎNCEPU
Cerbii
nu s-or mira
să-mpartă cu mine
apelor
răcoarea din taină,
dar fântânile ochilor lor
spre-ale mele-noptând:
De ce porti astăzi
a soarelui haină?
Iar cerul mai pur
decât roua-n dativ:
De ce cântecul tău,
albastrului meu -
dureros leit-motiv?
Si freamăt si undă,
aripă, culoare, ciulină
si iarbă si buciumul serii,
cu steaua-n altoi
si tot ce spre mine se-nclină
se-ntoarce-nflorind înapoi
ca luna plină
răsărindu-si
toti merii.
Nu-ntreba nici de ce,
nici de cum, nici de când
si nici cum
început ne-nceput
începu.
Lasă buzelor forma tăcerii
asa cum trandafirul
roteste-n petală pe nu.
Tu,
cuvânt rostit al bratelor mele
aproape să fie săru...
ÎNAINTE DE CULCARE...
Înainte de culcare,
pe rând vei scoate
toate
bijuteriile lunii
de la mâini,
de la gât,
din urechi
si toate cuvintele de dragoste
cu care te-am împodobit,
iar când din agrafă
vei despleti
noaptea să-ti cânte pe umăr
ca râul,
vei stinge becul si...
...si înainte de culcare
te va suna din nou telefonul:
- Nu uita pentru mâine -
sticla de vin,
prosop la lumânare
si grâul.
CÂNTAREA CÂNTĂRILOR
''Sărută-mă
cu sărutările gurii tale,
că sărutările tale
sunt mai bune ca vinul.
(Cântarea cântărilor, I,1)
Iar în ziua a sasea,
a luminătorilor de pe pământ,
delta a grăit oceanului:
''Sărută-mă
cu sărutările gurii tale,
că sărutările tale
sunt mai bune ca vinul.
Din coasta apelor tale sunt eu.
Sunt lumina ta,
luminătorul meu.
Iubeste-mă
până nu se vor naste cuvintele
mesterite din piatră si aur.
Sărută-mă
cu sărutările tale,
iubindu-mă asa cum te iubesc
cu plutitoarele mele păduri,
pline de iepuri si lupi
si cuiburi cu sânii pe plaur.
Sunt coastă trupului tău.
Lasă-mă
să te îmbrătisez ca o deltă
cu toate bratele mele
si toate ascunsele rădăcini
ce zboru-si plutesc pe-ntinderi de ape,
înfipte în apele cerului
ca luceferi în noaptea tăriei.
Cuprinde-mă,
luminătorul meu,
până când voi deveni sub sărut
adâncului floare, chemărilor rod
cu scrisul de foc în sământă.
Sărută-mă
cu sărutările tale...''
Iar în ziua a sasea,
a luminătorilor de pe pământ,
oceanul a grăit
către lumina răpirii lui din coastă:
''Sărută-mă
cu sărutările tale...
Se face seară, luminătoarea mea,
si seara va fi chiparos
nuntii fără de noapte-n cămară.
Lasă-mă să te iubesc
cu toate stelele cerului meu,
sărutul să-ti cânt
din undă în undă
de la izvodul nestiutului hău
luisi însusi străinul,
până la delta îmbrătisărilor de râu
a numelui tău.
Că sărutările tale
sunt bune ca vinul
si dulci ca rodul cămării
din noaptea de grâu.
Kitchener, Ontario
|
Dumitru Ichim 8/19/2014 |
Contact: |
|
|
