Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De vorbă cu Ioan Miclău-Gepianul

Ben Todică: De ce ati plecat din tară?
Ioan Miclău: Stimate d-le Ben Todică, bunul meu prieten, acum după aproape o jumate de viată trăită într-o tară nouă, adoptivă, cum se spune, această invitatie a dumitale la acest interviu îmi aduce o mare plăcere; cum s-ar zice bănăteneste, o invitatie “la givan”, după expresia poetului Petre Talianu si a confratilor dumitale orăviteni.
Eu, la o vârsta septuagenară, ca toti cei asemenea mie, trecuti prin bune si rele, un asemenea dialog îl găsesc binevenit. Ce-i drept, nu sunt omul care să vorbesc mult prin acel fastuos egou al fiintei umane, fiindcă întotdeauna am considerat faptele a fi măsura valorii unui caracter uman sănătos, dar a lăsa urme si sfat celor tineri, din tară sau străinătate, este chiar o obligatie a părintilor, a celor trecuti prin viată, de aceea, apreciez mult ideea acestui interviu. Dumneata, dragă Benule, fiind în aceeasi cămasă a sortii ca si mine, vei întelege exact ceea ce spun; deci, referitor la întrebarea dumitale: Eu nu am plecat din tară fiindcă nu mi-am iubit neamul si cultura, limba si credinta noastră românească. Altele erau pe acea vreme conditiile unei emigrări, si altele sunt azi. Doar visele noastre omenesti pentru o libertate si o viată omenească sunt si azi aceleasi. Am publicat recent cartea mea “Pe drumurile artei”, pe care o consider o adevărată autobiografie, iar cine va citi această carte va întelege că eu trebuia să-mi urmez ceea ce mi-a fost dat de bunul Dumnezeu. Nu chiar neaparat lipsa unei bucăti de pâine, m-a făcut să-mi iau lumea-n cap, ci grija si frica de viitorul copiilor mei, sub un sistem politic tot mai presant, mai neomenos, comunismul dovedindu-se pe parcurs forma cea mai cruntă de exploatare posibilă. Dar, a emigra atunci, în acea vreme a anilor 1979-80, era un adevărat joc cu moartea, la fiecare răscruce de drum, pădure sau râu de trecere te putea astepta un glont.
Cu mine a fost cu sigurantă Îngerul cel bun al sufletului meu, care m-a purtat pe căile salvării, ajungând cu bine, în această minunată si primitoare tară, Australia. Cum trebuie apoi să se comporte un om care ajunge să-si lase familia, rudeniile, prietenii, într-un cuvânt tara, este însăsi istoria străinătătii, a emigrantului plecat de dorul libertătii sale si al familiei? Cu multă, foarte multă responsabilitate.

B.T.: Care a fost obstacolul cel mare pe care l-ati înfruntat ca emigrant, la început si după aceea? Ce a fost cel mai greu?
I.M.: Am zis si am recunoscut de multe ori, si la alte interviuri date căci, obstacolele unui emigrant din vremea mea, nu erau numai unul sau două, erau nenumărate. Primul si cel mai greu de suportat era acela că de acolo de unde ai plecat, deci de acasă, de-acolo erai imediat catalogat de cei cu catalogarea direct un trădător, un aventurier aiurea, care murdăreste prestigiul regimului si al partidului comunist. O întreagă batjocură pusă pe capul meu si al familiei mele, ca să fiu discreditat fată de oameni. Din anii 1979 când am iesit din tară, trimis de fabrica Alfa la care lucram, pentru a repara mobilierul reclamat de o firma vest-germană, si de aici refugiat în lagărul din Viena, si până în anii 1989, a fost timp suficient de făcut praf si nimica, dusman al clasei muncitoare. Nu? Eu, un fost utecist si comunist, mare rusine! Ei, si acum încep obstacolele cele fără de număr, fiindcă odată emigrat, ne constrângea lipsa de comunicare în limba engleză, lipsa de bani si căutarea unui loc de muncă, apropierea de comunitatea românească unde să-ti găsesti un prieten, un sfătuitor de cum să-ti pornesti si tu noua viată. Când mi-amintesc că-mi veni si familia, trei copii si nevasta, vorba ardeleanului: “No amu ce-i de făcut?” La Dumnezeu mi-a fost nădejdea întotdeauna. Nu mă băteam cu cărămida în piept de mare religios, dar Duhul credintei mele stie noptile albe si nedormite rugându-mă Dumnezeului cel drept, pentru ajutor, sănătate si luminarea mintii mele. Dragă Benule, tu stii, astea nu-s palavre, nici vorbe goale căci le-ai cunoscut si dumitale la vremea aceea.
Situatia a fost asa să fiu angajat la Otelăriile Port Kemblei de lângă orasul Wollongong. Acest oras este la o bună distantă si de Sydney, dar si de Melbourne, orase metropole, unde comunitătile românesti erau mai dense, cu asociatii si societăti de mult existente. Nu le aveam direct la îndemână deocamdată, fapt ce mi-ar fi fost folositor, zic, dar nu am nici a mă plânge căci pe undeva eram mai depărtat de gâlcevuri, ce deseori măcinau convietuirile acestora. Adevărul era că la început mă simteam că un pustnic singuratic, dar speranta în Dumnezeu, dorinta de realizare în această tară frumoasă si primitoare, îmi întărea convingerea că am să înving toate obstacolele, muncind asa cum am muncit si în România, altă cale nu exista. Tările occidentale ne primeau spre a muncii, stiam asta, nu ne dorea să ne vadă plimbându-ne pe străzi, făcând lucruri neplăcute. Cine a înteles asta, s-a realizat, iar cine nu, si-a ales fiecare calea vietii pe care si-o trăieste. Vorba proverbului, “cine ce-si caută, aia găseste”.
Nu am nesocotit eventualul sprijin al Ambasadei din Canberra si Consulatelor românesti din zonă. M-au încurajat ulterior în întărirea sperantelor mele de ridicare literară, dar asta numai după anii 1989, când se dărâmase sistemul comunist, si numai după ce eforturile mele proprii mă aduseră în pragul editurilor si al publicării unora din cărtile mele. Mi s-au dăruit si cărti de literatură românească, fapt ce m-a bucurat la vremea respectivă.
Dar cel mai greu si mai dureros sentiment te încearcă atunci când cel de-un Neam cu tine, si asta am simtit uneori, te rupe si te coase fără să stii, fără să te mai poti motiva. Dar, aveam un dar al meu de-a fi, întotdeauna îmi ziceam un proverb, o glumă românească, si trimitând totul la judecata lui Dumnezeu, îmi linisteam sufletul. Si probabil că erau destule ocazii de reusisem să adun o întreagă carte de ziceri si proverbe sub titlul Cuvinte de Minte, încheiată prin anii 2012.

B.T.: Ce simtiti pentru România, acum si de-a lungul anilor?
I.M.: Întrebare cu inima! Pentru această Românie tainică, am simtit întotdeauna iubire si respect, fiindcă este Neamul meu din care mă trag, si asa voi simti mereu. Oriunde te-ai duce în lume si azi, esti întrebat de unde esti, adică ce nationalitate ai? Deci e vorba de identitatea ta. Dacă te-ai născut român, român rămii în vecii vecilor în această globalizare a Terrei, ori pe unde ne-ar duce pasii vietii noastre. Cu creatia lui Dumnezeu nu avem cum ne juca, nici ascunde, nici minti; dacă te consideri bineînteles, om integru. Am fost întotdeauna mândru de Limba si Cultura Românească, de simplitatea si naivitatea poporului acesta, fiindcă este oglinda în care mă privesc si mă recunosc.

B.T.: Ce faceti sau ati făcut pentru România (în România si-n străinătate), pentru schimbarea imaginii)?
I.M.: Dragă Benule, întrebarea aceasta parcă îmi aduce mângâiere, cu atât mai mult cu cât este una de anvergură. În cei peste treizeci si trei de ani trăind aici, ani în care am fost apropiati, prieteni, din multele noastre convorbiri, fie si telefonice, fie fată către fată, fie la Emisiunile Postului de Radio Românesc 3zzz-Melbourne, al cărui director si crainic esti, cred că azi am avea câteva interviuri sau cărti de scris. Timp de 10 ani cât am scos revista de artă si cultură “Iosif Vulcan” , alt timp în care am adunat si investit în constituirea Bibliotecii românesti “Mihai Eminescu” din Cringila, a cărtilor mele scrise si publicate, aceasta am făcut, să redau imaginea cea adevărată a României, în lumea liberă în care trăiam, si trăim. Am fost în acelasi timp recunoscător si voi fi întotdeauna acestei bune Mame Adoptive Australia care m-a primit la vreme de necaz. În România am fost acelasi om de bun caracter, uneori prost de bun, dar acolo am crescut, învătat, acolo am stiut rostul muncii, credeam în cinstea si onestitatea omului din popor, fiindcă oameni simpli mi-au fost si părintii, de la ei am cred acest simt al moralei si respectului pentru cel de lângă mine. Cu toate aceste bune si omenesti calităti am emigrat, căci eram om matur la acea vreme. Răzbunarea si invidia stiam că nu-mi pot folosi la nimic, ca atare pot spune ca îi iubeam si pe cei care mă nesocoteau de multe ori. Le căutam prietenia, cu sinceritate, nu cu linguseală. Si unde nu reuseam, rugam pe Dumnezeu să mă lumineze cu întelepciune.
Asa mi-a fost viata si-mi va fi si de-acu înainte. În viata comunitătii românesti am fost si eu implicat atât cât posibilitătile si timpul mi-au permis, fiindcă aveam si o familie de întretinut si crescut, iar de certuri si insulte m-am ferit ca de foc, pentru că acestea umbresc numai prestigiul si imaginea noastră românească.
Am scris multe lucrări prin care elogiam bunul caracter al emigrantului român, aprecierile lăudabile ale guvernelor tărilor unde comunitătile românesti muncesc si trăiesc. Îmi amintesc si acum de anii 2011, când am fost invitat la sărbătoarea Zilei Australiei, aici în orasul Wollongong, si desemnat a vorbi si eu la această festivitate. Mi-a înflorit inima de bucurie si de cetătean australian, dar si de român care-mi cinsteam originea românească. Ziarul Mercury, publicatia municipiului, In the Weekender din 29 septembrie, 2001, îmi prezenta activitatea literară si comunitară pe o întreagă pagină A3, inclusiv poza, numindu-mă “The Illawarra Muse”. Pentru România am scos din suflet si constiintă cele mai iubite versuri: Mi-e dor de sat, Dragi copii din România, Ardealul, si multe de tot, cărtile mele majoritatea în România le-am publicat. Pe cheltuială propie, bucuros că o editură privată românească îsi va realiza un mic venit, muncind la publicarea cărtilor românilor din străinătate. Pentru meritul enorm adus comunitătii românesti australiene de însăsi intervietorul meu de acum d-l Benoni, cu cea mai mare plăcere si constiintă am trimis pe la anii 2010 acea nominalizare către National Australia Day Council, care a fost recunoscută si acceptată pentru Award. Bună si crestinească relatie am avut la Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”, preot paroh Ioan Vasile Prundus, care nu ne uită de Sfânta Bobotează a veni să ne sfintească familia si casa, grădina si pomii fructiferi. Anul 2006 este anul când mi-am prezentat la Sydney, cartea mea “Poezii alese”, în prezenta unui mare număr de români adunati la Consulatul General Român, pe vremea aceea Consul General fiind d-l Ovidiu Grecea. În anii 2001 am fost în vizită în România, să-mi vizitez părintii si rudeniile din satul natal Gepiu. S-a instituit atunci la Biserica din sat o zi specială de rugăciune pentru holdele si recoltele sătenilor, ziua de 17 iunie, 2001, care a rămas calendaristică pentru locuitori satului. Multă bucurie am simtit atunci la Sfânta Biserică din sat, mai ales că a avut loc si Taina Sfântului Maslu, cu participarea a 10 preoti din localitătile vecine. Această bucurie am adus-o cu mine în Australia, fiindu-mi si azi, zi de amintire. Cu acea ocazie am vizitat localitatea Holod, locul unde la 31 martie, 1841 se năstea Iosif Vulcan. Am revăzut Scoala Generală (azi Gimnazială) din satul natal Gepiu, unde învătasem a scrie si a citi româneste. Am lăcrimat privind geamurile dinspre curtea în care ne jucam noi copiii oina, geamuri pe care le-am construit eu pe vremea când directorul Scolii era profesorul Pantea Toma, iar eu terminasem Scoala de Meserii la Beius.
Aici în Australia eram membru la distinse societăti literare din Sydney si Wollongong, dar si contributor la emisiunile posturilor de radio românesti din Melbourne.
La pensionarea mea Societatea Literară South Coast Writer’Centre-Wollongong mi-a acordat calitatea de Membru pe viată (Life Member), iar acum, în acest an 2014, prin recunostinta concetătenilor mei din satul natal, numit Cetătean de Onoare al comunei Gepiu-Bihor.
Frace Benule, am satisfactia sufletească acum la bătrânete, a mă sti demn de originea mea română, prin tot ceea ce am făcut si muncit în România si Australia.

B.T.: Dacă ati avea multi bani, cum ati ajuta România?
I.M.: Da, asta mi se pare cea mai interesantă întrebare! Dragă Benule, dacă as avea multi bani, as sta să-mi fac o socoteală; bazat pe ce văd azi, acum după anii 1989 încoace, când perceperea ideii de capitalism a fost gresit înteleasă si gresit interpretată, eu nu bani le-as trimite, că-i toacă pe ce nu-ti vine a crede, ori se fură, ci le-as investi de aici direct în mijloace de muncă, cu care să-si producă bani cu o continuă investitie de viitor. Asta ar fi sustinător. Să nu se obisnuiască omul zilei cu pozitia plebeului din vremile Romei antice. Si nici guvernatorii zilei a da mese gratuite până ce doar devin guvernanti! Să nu uităm învătătura hristică ce zice: Cu sudoarea fruntii tale să-si câstigi pâinea cea de toate zilele. Si asta valabil de la opincâ până la vlădică.

B.T.: Neavând multi bani ce faceti pentru România?
I.M.: Neavând multi bani, mă simt ca acel om sărac dar care a primit pe Dumnezeu si pe Sfântul Petru la masa sa, cu putin, dar cu multă iubire si credintă. Din putinul ce am, iată am trimis si trimit câte ceva, un pachet, două de haine pentru iarnă, donez câtiva lei parohiei bisericii din satul natal care mă recunoaste si apreciază, cumpăr o carte, două din România, dăruiesc din cărtile mele, si ce cred că este mai valoros, mă străduiesc să fiu un român adevărat prin purtarea mea în străinătate pentru a crea o frumoasă imagine României. Pare-se că aceasta valorează mai mult ca banii.

B.T.: Credeti că românul emigrant după ’89 simte diferit pentru România?
I.M.: Bună întrebarea! Fiinta umană o văd asa de când a creat-o ziditorul Dumnezeu. A evoluat prin inventiile tehnologice, si-a cizelat si viata, dar cu sufletul încă mai are mult de cizelat. Vreau să spun că indiferent de sistemele sociale subiective si schimbătoare, omul, generatiile, fiintează prin aceleasi legi ale fiintei, adică dornice de libertate, de asigurarea unor conditii existentiale potrivite, de o fericire pentru familia propie, siguranta vetrei geografice în care există, s.a.m.d. Emigrările acestea însă depind mult de sistemele sociale ale vremii, cum zic, care pot favoriza sau nefavoriza pe un emigrant. Si ca să revin la întrebarea dumitale, emigratia românească de după 1989, s-a usurat fantastic. Cine vrea si unde vrea. Si de data aceasta, în general observ, românii plecati simt drag si dor de România, de cei dragi lăsati acasă. Unii pleacă temporar si se reîntorc, altii se stabilesc în alte tări definitiv, dar tot nu-si uită tara si locurile natale, prin modul în care îsi trăiesc zilele vietii. Trimit acasă diferite ajutoare, bani, haine, medicamente, vizitează România, s.a.m.d. Dar, plecând din tara ta începe si marea epopee a emigratiei si emigrantilor. Nici tările spre care se emigrează nu sunt fără de lipsuri si greutăti, au cum se zice si ele acel procent al somajului în crestere, si atunci încep pentru emigrant frământările de tot felul. Greu de găsit loc de muncă, visul banilor si al îmbogătirii prin străinătate începe a se spulbera. Asadar, această usurintă de a pleca, cine vrea si unde vrea, nu ar fi neaparat una ce-ar tine de liberalizare si democratie. Acestea sunt notiuni filosofice. Omul trebuie să stie ce vrea de la viată, să aibă ochii deschisi a privi în jurul său, altfel e mai bine să stea acasă. Opinia mea.

B.T.: Despre atitudinea pentru limbă?
I.M.: Ei, aci intrăm la rădăcina identitătii de Neam. Cât Limba Românească există, există si Neamul acesta al nostru. Ca emigrant eu am mai fost favorizat si de aceea că nevastă-mea fiind tot româncă, ba chiar născuti si crescuti în aceeasi comună, aici continuarăm a vorbi româneste în familie, fapt ce a devenit o continuitate până în ziua de azi. Scrierile mele, cărtile mele în Limba Română au apărut, reusind a ne păstra limba noastră si mai ales acea limbă literară prin care nu se deosebea deloc că nu am trăi în România. În familiile în care partenerii sunt de nationalităti diferite, si mă refer la fiicele mele căsătorite astfel, limba engleză este o necesitate directă, altfel n-au cum să se înteleagă în familiile lor. Acoperirea acestor situatii tin de acea Iubire dăruită de Dumnezeu si Duhul Său Sfânt tuturor oamenilor, din începuturi, si, mai putin înteleg eu teama filosofiilor si doctrinelor că s-ar pierde ceva; nimic nu se pierde din Creatia Divină a Creatorului lumii. Oamenii sunt oameni peste tot. Rămâne doar să mai învătăm limba Sufletului, care este aceeasi în toate fiintele omenesti. Limba Românească este fiinta noastră, iubirea noastră pe care o extindem înspre acea iubire dumnezeiască prin care existăm! Zicea Al. Vlahută într-un proverb de duh si inspiratie că, “Nu se împutinează cu nimic soarele dacă încălzeste si pe cel de lângă mine!” Acest Soare, simbolic, ar fi tocmai iubirea între oameni, indiferent de ce Neam suntem, căci un Duh comun ne-a fost izvorul Facerii. Cerul si Pământul.

B.T.: Dacă aveti vreo întrebare sau un sfat, ascultăm cu plăcere.
I.M.: Dragă Benule, eu as încheia vorba de azi cu un proverb care mi se pare mie valabil oriunde în lume, si oricărui nivel si rang social. Iată-l: ”Arhitectii si constructorii întâi ridică scheletul unei clădiri, apoi pregătesc ornamentatiile dorite. La fel si despre oameni: mai întâi să li se asigure înăltarea moralei, apoi să li se dea functii sociale”. (Cuvinte de Minte, Ioan Miclău, Edit. Cuget Românesc, 2012, pag.11)





interviu realizat de Ben Todică / Melbourne    8/19/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian