Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Poezii Concurs Adrian Păunescu 2014

LUMINA CE-N TĂRÂNĂ NI SE ZBATE

Poetului Adrian Păunescu
(20 iulie 1943 – 5 noiembrie 2010)

Am fost si eu, în sală, la Craiova,
Când compuneai si recitai pe scenă,
Când îti ieseau cuvintele din venă,
Si-nnobilai, cu un cenaclu, slova –

Când se cânta lumină din lumină,
Si un mistret cu coltii de argint
Căutat de cei ce-n visul lor, se mint,
Îi răpunea, de propria lor vină –

Si am dansat si eu o fată-n sală,
Cum se dansa - cu totii, laolaltă,
Si am cântat o viată mai înaltă,
Si m-am mirat de inima ta goală –

Si-am ascultat colinde si balade,
Si-am îngânat atâta poezie,
Că tu mi-ai dat întreaga Românie
S-o tin la piept, o noapte, cumsecade -

Si mă întorc si-acum, când e imună,
Pe Terra, nebunia tutelară,
În acea sală, să mai cânt din tară,
Minunea de-a ne tine împreună -

Si chiar de nu mai esti, precum se spune,
Te văd si te aud cu toti ciracii,
Români născuti din slova vechii Dacii,
Punându-ne iubirile pe strune …

Tot învătăm iubirile pe nume,
Si fără sot ne ies, sau nepereche –
Ne tot iubim, asa, după ureche –
O tară, o familie, si o Lume…

O limbă, precum limba ta de crai,
Iubirile –n tărână îngropate,
Lumina ce-n tărână ni se zbate,
Sau poate numai gura ei de rai….

EFIGIE PE OLTENIA TERRA-NOVA



A fost odată un poet urias.
El compunea cu noi, si pentru noi.
A fost poet, si dascăl, si ostas.
Si pâine pentru ziua de apoi.

A tot aprins pe ceruri vii, poeti,
Si cântăreti, luminii din lumină,
Cetătii milioanelor de vieti,
S-a dăruit, cu tot cu rădăcină.

Si a cântat asa cum a aflat.
Conducător si oameni – împreună –
Cu fiecare-n parte, vinovat,
Că a visat o dragoste mai bună.

Cum n-a avut Oltenia, vulcani,
El a erupt să-i cânte nemurirea,
Cu Flacăra sperantei lui, prin ani,
Si slăbiciunea lui – Totusi, iubirea…

Când Printul din Levant visa un vier,
El îi spunea: - E umbra ta, Stăpâne!
Până când Printul, glasul lui stingher
L-a exilat de ziua cea de mâine…

Si a căzut, si iar a ridicat
Cu sine, repetabila povară,
Pentru un singur vers adevărat:
Adică pentru ruga pentru tară…

Lupta cu sine pentru orice om,
Cu cereri, cu înfrângeri, cu misitii –
Îl părăsea atom după atom,
Si el îi ajuta pe toti lovitii…

O butelie, un răgaz, un post,
Si când era învins de toti, si toate,
De mizantropi, si pretul lor de cost,
Scria cum îl durea, pe săturate…

A fost odată un poet, si este.
Asa e de când lumea, la români,
Sunt unii care propria lor poveste
Si-o fac, si scriu, cu un popor de mâini…

A fost odată un poet urias.
El compunea cu noi, si pentru noi.
A fost poet, si dascăl, si ostas.
Si este si în ziua de apoi.

Primeste în lumină, umbra noastră,
Poetule cu cerul în priviri –
Să-ti fie tara, dragoste măiastră,
Si campioana unei mari iubiri!


REPETABILA SPERANTĂ

Ce părinti? Niste robi să le ceri ajutor,
Ascultând si citind, si trudind fără spor,
Cu urechea ciulită, dând târcoale tiptil,
Ascultând pe la usi, respirând, un copil –


Ce părinti? Niste oameni cu prunci si femei,
Ce asteaptă în gând, să discute cu ei,
În surdină sperând că vor fi întelesi,
Când slujesc, zile, nopti, nealesii alesi –

Ce părinti? Niste ochi aburiti care văd
Ce cuminte se moare, într-al vietii prăpăd,
Cât de greu, să n-ai nervi, a ajuns să asculti,
Nerăbdarea de-a fi mai presus celor multi –

Si când orele trec, în tăcere, sunând,
Toată dragostea lor li se roagă în gând,
Să-i cuprindă pe toti, să-i adoarmă pe toti,
Să-i trezească bătrâni, si copii de nepoti –

Si nu-i chip să nu poată, chiar atunci când nu pot,
Să mai urce o treaptă, si-n cădere, cu tot –
Să mai pună o vorbă, undeva, foarte sus,
Pentru cei care sunt, pentru cei ce s-au dus –

Umiliti, alungati, si certati deseori,
Că n-au timp pentru toti, că-s cu mintea în nori,
Pitrocesc amintiri, si se-oferă pe ei,
Pentru tot ce nu simti, pentru tot ce nu vrei –

Si când noptile spală, în urechi, ciorăpei,
Ei zâmbesc ascultând, se trezesc când nu vrei,
Si le curge din piept, si le cântă în gând,
Viata lumii plângând, viata lumii sperând…


N.O.

Jianu Liviu-Florian a obtinut Premiul Special la editia a II a Festivalului International Adrian Păunescu




Jianu Liviu-Florian    7/21/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian