Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Fără sofisticării

Stagiunea de concerte se termină pentru mine asa cum a si început, sub semnul marii scoli de muzică rusă. În seara aceasta s-a cântat primul concert pentru pian si trompetă de Sostakovici, compus la douăzeci si sase de ani ai compozitorului si interpretat în premieră, tot de el, la douăzeci si sapte. Muzica e "witty", are har si haz. Pe alocuri e strălucitoare, alertă, scrisă în spiritul modernismului începutului secolului douăzeci, alteori sofisticată, nuantată si caldă. Pianistul din seara aceasta, Jean Yves Thibaudet, e un colaborator frecvent al filarmonicii din Toronto.


Înaintea concertului, dirijorul Peter Oundjian a tinut să ne vorbească despre complexitatea sentimentelor exprimate de Ceaikovski în simfonia a VI-a, Patetica. Ceaikovski a avut o viată grea, spunea dirijorul, adresându-se sălii. Apoi continuă: De fapt, în Rusia e greu si acum. Sala reactionează la comentariul său. Ne gândim cu întelegere si simpatie, adaugă el. Mă întreb de unde izvorăsc comentariile sale. Ce le motivează. Simfonia lui Ceaikovski ne este mai întâi povestită, dirijorul ne vorbeste despre fiecare miscare, ne pregăteste, cum se zice, pentru ceea ce ne asteaptă. Eu cunosteam simfonia, asa că nu m-am concentrat pe continutul celor spuse, ci pe felul în care a fost el comunicat sălii. Cu farmec. Cu degajare. Dirijorul Oundjian ne invită chiar să aplaudăm la sfârsitul părtii ce reprezintă un mars strălucitor, desi nu este la sfârsitul simfoniei. În caz că totusi tineam neapărat să ne arătăm sofisticarea, puteam să ne înfrânăm dorinta de a aplauda. Sala a ales însă să NU fie sofisticată. Dimpotrivă, aplauzele au erupt precum un vulcan. Ca niciodată, de data aceasta am fost luată pe sus de entuziasmul general, asa că am aplaudat si eu la sfârsitul părtii. Am aflat astfel că te poti simti foarte bine în absenta oricărei (pretinse) sofisticări.

Să recunosc oare că m-au trecut fiorii, că am simtit emotia muzicii în tot corpul? Un bocet tot mai adânc, tot mai dureros, sfâsietor chiar, încheia acest recviem sublim. Simfonia Patetica, ultima finalizată de Ceaikovski, a avut premiera doar cu nouă zile înainte de moartea compozitorului si cred că va rămâne una dintre piesele sale muzicale cele mai îndrăgite.

Eu am fost întotdeauna sensibilă la muzica rusă. Altii gândesc că polul sofisticării s-ar afla altundeva în spectrul genialitătii muzicii universale si ar veni din perioade sau geografii diferite. Mie însă mi se pare că muzica rusă respiră suferintă umană. Aparent nesfârsită. Asa ceva nu se va scrie vreodată în Occident, căci aici dacă ai o durere o rezolvi altfel. În Europa de Est însă, suferinta ajunge să se distileze artistic suficient cât să-ti facă pielea de găină si să-ti stoarcă lacrimi. Până se cristalizează într-un suspin ce-ti dă fiori metafizici. Bocetul, ca formă artistică, nu se putea rafina la cotele acestea decât în lumea în care s-a născut. La el acasă, adică.

Finalul a fost interpretat cu multă expresivitate, iar Oundjian încheie cu o poză teatrală, prelungind gestul dirijoral, făcând chiar un mic balet care să exacerbeze trăirile muzicale oricum intense. Apoi dirijorul ridică în picioare bassoonistul, clarinetistul, flautistii, trompetistii, întreaga orchestră. Sala chiuia si fluiera în picioare. Se simtea răsplătită.

După concert coboram scările ce urmează profilul rotund al clădirii, si în hol ne astepta o formatie...de brass, un fel de fanfară. Prin comparatie, parcă răgea un măgar, sau, ca să nu insult animalul, să spun doar că suna ca un răget. Sau să fi fost un răcnet? Totusi, trebuie să spun că în America de Nord unele nevoi ale omului modern sunt adresate eficient prin artă. Ea insuflă cu totul alte sentimente si avânturi decât muzica clasică rusă. De multe ori se face cu zâmbetul pe buze, chiar si când trompetistii au instrumentul la gură. Muzica e astfel antrenantă, ritmată, angajantă, acest gen fiind perceput într-un mod visceral.

Am stat si eu în holul sălii de concerte, ascultând o adaptare a celebrului Beat It de Michael Jackson. Aproape de nerecunoscut. Am fost însă impresionată de curajul lor de a iesi astfel în lume, de dorinta de a fi ce sunt ei, fără comparatie cu mai marii lumii. Cei din formatie au spus multimii că după "a little Ceaikovski", prestatia lor a fost “awesome ". Cum s-ar zice, au făcut o treabă grozavă. Exprimarea mi s-a părut la fel de ne-sofisticată ca si muzica lor.

În final formatia a interpretat o piesă din albumul ce era pus la vânzare. La cererea publicului au bisat. Asa am ajuns să ascult piesa "Hypnosis". Mie nu mi s-a părut hipnotică, dar trebuie să recunosc că te scula de pe scaun. Sunetele trompetei, trombonului si tubei parcă ti se împlântau în timpane, poate doar monotonia ritmului să fi fost hipnotică. Nu stiu.

Învăt, de fapt, tot mai mult, că ne-sofisticarea îsi are si ea hazul ei, dacă e făcută cu sinceritate. Fără să se compare cu nimeni. Fără să ceară voie. Când e articulată cu încredere si sigurantă de sine, căci reprezintă un efort onest de a spune ceva unic, ce comunică lumii adevăruri numai de ea stiute. Mă minunam cum aceeasi audientă care tocmai adusese ovatii la scenă deschisă, aplaudând muzicalitatea orchestrată savant, acum dădea sacadat din cap, în ritmuri simple dar relevante. Lumea rezona, evident, la două forme muzicale extrem de diferite ce se află pe acelasi continuum al exprimării artistice. Amândouă genurile celebrau, altfel, omenescul din noi. Cu sau fără sofisticări.

Milena Munteanu
Milena_v26@yahoo.com






Milena Munteanu    6/18/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian