Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


O carte-statuie a românismului „Românii din jurul României” de Vasile Soimaru.

Există cărti-monumente.
Dar iată si o carte-statuie.

E vorba de volumul „Românii din jurul României” de Vasile Soimaru.
Are 376 de pagini si e o lucrare crescută pe verticală, precum Coloana Infinită a lui Constantin Brâncusi.

Despre tipăriturile deosebite, de regulă, se spune: o carte ca aceasta apare una la un an, sau una la zece ani, sau una la o sută de ani.
Despre astă operă unică se poate afirma că asemenea cărti apar o dată la două mii de ani.
De ce?

Albumul lui Vasile Soimaru prezintă, pentru prima dată în istorie, mărturii scrise si imagini fotografice despre marele popor al dacilor, despre care Herodot spunea că se întinde din muntii Moraviei si până la apele Niprului.
Această carte de circa 3 kilograme e o carte grea. În primul rând – de sensuri si frumuseti.
Am mai putea-o denumi: un sfert de milion de kilometri într-o mie de imagini.
Atâtia kilometri a făcut Vasile Soimaru pentru a aduna cele o mie de imagini din carte. Alte câteva sute de mii de fotografii i-au rămas în afara acestei Enciclopedii a Daciei refăcute simbolic. Dacă Decebal ar putea-o răsfoi, si-ar regăsi lesne tara toată între filele ei.
Precum arheologul care reconstituie după un os dinozaurul preistoric, Vasile Soimaru reconstituie cu un peisaj, cu ruinele unei catedrale sau licăririle din privirile unor consângeni – o epocă, o tară, un neam.

Imaginile volumului respectiv sunt ca un comentariu la cartea de istorie.
Această Cazanie a neamului românesc trebuie să fie predată în scoală ca o anexă la manualul de istorie.
Îl întreb pe Vasile:
– Cum ai găsit subiectul?
– Nu eu l-am găsit. El m-a găsit. Trebuia cineva să facă acest lucru. Îi sunt recunoscător Celui-de-Sus că m-a binecuvântat să-l realizez anume eu.
Vasile Soimaru are un suflet care i se zbate ca apa-n vad. Când îl sun pe posesorul lui fără de astâmpăr, îmi răspunde ba de la Bitolia, ba de la Uzdin, ba de la Martanosa, ba de la Cornova Italiei, locuri nu unde românii au fost risipiti de intemperiile istoriei, ci – pe unde au mai rămas: rămăsite din vechiul Imperiu al Dacilor, care, la două mii de ani de la suprimarea lui de către romani si barbari, mai dau semne a nu fi dispărut de tot.

Răspânditi în cele patru zări, ei se mai încăpătânează să vorbească limba lor, să-si păstreze traditiile, să tină la vetrele mosilor si strămosilor de care nu s-au despărtit, ele fiind situate în chiar leagănul civilizatiei multimilenare al acestora.

Vasile Soimaru a mers pe urmele lupilor daci. Formula: valah-voloh-volh-volk desemnează o posibilă ascendentă a valahilor (românilor) identificati cu lupii, pusi pe drapelele Daciei.
Sate ascunse în munti sau pe sesuri ca niste lupării. Femei cu ochi de lupoaice. Bărbati cu mers de lup pus la pândă. Copii cu hârjoneli de lupusori, scoborâti de pe steag dacic. Pe toate le surprinde Vasile Soimaru.
El reconstituie basme si vise. Doruri si nădejdi.

Un reporter de la un post de radio bucurestean, aflând că basarabeanul Vasile Soimaru vizitase câteva zeci de tări, i-a pus acestuia ceva mai demult următoarea întrebare:
– Ce tară ati mai dori să vedeti, domnule Soimaru, după ce ati văzut, s-ar părea, toate tările de pe glob?
Cel întrebat a răspuns în felul următor:
– Unica tară pe care as dori mult s-o văd se numeste…
Si aici Vasile a făcut o pauză, ca mai apoi să adauge:
– …România Mare.
Pe ea încearcă s-o refacă cu aparatul său de fotografiat ilustrul călător si om de cultură.
A găsit localităti, altădată românesti, în care azi doar mortii din cimitire mai au nume românesti. Celor mai multi dintre urmasii lor li s-au furat numele, graiul, memoria.
Se stie: un popor care nu are memorie încetează să mai existe.
Norocul nostru a fost limba română: cuvintele ei nu ne-au uitat. Acolo unde mai e vorbită limba noastră, memoria este vie.

V. Soimaru s-a deplasat unde a auzit că ni se mai vorbeste graiul. Si s-a găsit pe sine.
În Ucraina de dincolo de Transnistria, între râurile Tiligul si până dincolo de Bug, până în 1956 functionau circa 500 de scoli românesti.
În acel an, acestea au fost închise delaolaltă. De ce? Argumentul a fost hilar: acestea îi românizau pe ucraineni si rusi. Dar – Basarabia a făcut parte din Rusia taristă 106 ani, iar din URSS – alti vreo 50 de ani, si nu le-a românizat. Dimpotrivă, ea s-a lăsat rusificată. Acolo unde nu s-a reusit timp de sute de ani să fim asimilati, rusificati, deznationalizati a poposit Vasile Soimaru.
Toate satele de acolo îl cunosc pe Vasile. El le-a amintit limba noastră, le-a dus costume populare, cărti, CD-uri cu melodii de-ale noastre si de-ale lor.
Nicolae Bobeică, sosit la lansarea albumului de la Martanosa, sat de dincolo de Bug, care în 1956 mai avea 20 000 de români, îmi povesteste:
– Când l-am auzit pe Vasile Soimaru vorbindu-ne în limba noastră la întâlnirea cu consătenii mei, tot satul a început să plângă. De bucuria de a auzi tot ce spune si de durerea de a nu întelege tot ce spune.
În toate satele românesti din teritoriul vast de la tărmurile Mării Negre pe care Ecaterina a II-a îl botezase „Moldova Nouă”, pentru că în 1740 majoritatea locuitorilor de acolo vorbeau în „valahă”, azi scolile sunt rusesti. Si moldovenii rusificati de acolo se vor cu Rusia. În localitătile unde mai există scoli cu predare în limbile tătară, armeană, acestea se doresc în Ucraina. Iată ce n-a înteles până azi puterea de la Kiev, că cei rusificati – ca si minoritătile din Republica Moldova – se vor dori vesnic cu cei care i-au rusificat.
Poate nu-i târziu ca politicienii din tara vecină să revină la deciziile aberante ale celora de la 1956.

Îl stiu pe Vasile Soimaru de mult (am fost colegi de parlament în câteva rânduri), dar nu l-am cunoscut deloc.
Abia când a scos prima editie a cărtii „Românii din afara României” l-am cunoscut cu adevărat ca pe una dintre marile personalităti ale Basarabiei, care nu se bate cu pumnul în piept că face, dar face si face bine ceea ce face.
Mă miră entuziasmul lui permanent si faptul că pune mai presus de toate iubirile – dragostea de Neam.

Vasile Soimaru ar fi cel mai bun director al Departamentului Românilor de Pretutindeni, care sponsorizează la nimereală programe care n-au nici în clin, nici în mânecă cu promovarea identitătii românesti, si care, acum câtiva ani, era în căutare de români pe insulele Maldive, prin Singapore si Noua Guinee, în loc să treacă Prutul, Tisa sau Siretul si să-l ia drept călăuză pe Vasile Soimaru, cel mai bun cunoscător al vetrelor românesti din afara actualelor frontiere ale României.

Când s-ar putea să dispărem, Doamne fereste!, în gulagurile Uniunii Euroasiatice, care ia nastere în aceste zile, pe fundal de rafale de mitraliere în Ucraina de răsărit sau în globalizări negândite până la capăt, cartea lui Vasile Soimaru va fi o mărturie si o dovadă că am fost…
Această carte e mai mult decât o carte. E un pomelnic al unui neam decimat. O mărturie. Si un vis.
E ca o catedrală ridicată pe ruinele unei catedrale care a fost. E ca o albie de râu cu apele mutate în alte albii, care asteaptă niste ploi să le umple.
Când răsfoiesti volumul lui Soimaru, simti aer proaspăt ca stârnit de aripi de soimi.

Această carte
e din viată si moarte,
e din nopti si din zile,
Vasile, Vasile…


Nicolae DABIJA,
poet, membru de onoare al Academiei Române

(Literatura si Arta, 29 mai 2014)
http://www.romaniidinjurulromaniei.ro/articole-blog/1489/o-carte-statuie-a-romanismului/


Nota Observator :

Bucurosi să publicăm două nume mari ale limbii române, Nicolae Dabija si Vasile Soimaru
Amândoi ne-au onorat cu prezenta si cărtile lor, aici in Canada, la intâlnirile cenaclului Nicăpetre de pe lângă Observatorul.
Cu bucurie si prietenie ii salutăm ,din nou, si le dorim viată lungă si in continuare , la alte multe si fructoase călătorii pe firul limbii române.

Articolul a fost preluat de Observatorul prin bunăvointa domnului Vasile Soimaru.





Nicolae Dabija    6/9/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian