Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Atitudini : Insolenta si buna cuviintă

„Înaintea prăbusirii merge trufia si semetia înaintea căderii.” (Pilde 16,18)

Pentru convietuirea armonioasă în societate, încă din timpuri străvechi s-au impus unele reguli de purtare între oameni. Unele dintre aceste reguli au fost cuprinse în legi, altele s-au păstrat în sufletele oamenilor, printr-o asa numită simtire si atitudine cuviincioasă, ea alcătuind cele mai minunate reguli. „Ce nu opreste legea, opreste buna-cuviintă” consemna Seneca, filozoful roman, marele moralist din vremea împăratului Nero, care cu tonul său crestin al recomandărilor morale si-a asigurat o puternică influentă si o îndelungată supravietuire.
În zilele noastre este foarte des întâlnită atitudinea insolentă care încalcă regulile morale. Ea este nuantată prin cuvintele impertinentă, obrăznicie, neobrăzare, nesimtire, devenită chiar fenomen al societătii, la bază având aroganta, sentimentul de superioritate. Vârsta, se pare, nu mai are prea mare importantă, insolenta fiind întâlnită la oameni de diferite vârste. O întâlnim atât la tinerii lipsiti de experientă, de educatie, cât si la oamenii maturi, trecuti oarecum prin experienta vietii si de la care ne-am astepta să se comporte civilizat. Înaintarea în vârstă nu implică neapărat întelepciunea, desi ar trebui. Dacă la tinerete ea mai poate fi pusă pe seama lipsei de gândire pentru o bună alegere, a anturajului necorespunzător, a modelelor negative, deci, oarecum mai putin condamnabilă, la maturitate, atunci când omul este în plină activitate, dovada insolentei este mult mai gravă, întrucât ea este generatoare de greseli în defavoarea celor din jur.

Insolenta nu este specifică unei natii, ci este întâlnită, în mod gradual la oameni din diferite locuri ale globului. Este plină lumea în care trăim de tupeisti, teribilisti si, iertată fiindu-mi vorba, de nesimtiti, sau mai blajin spus - insolenti. Ei nu disociază gradele libertătii, despre care poetul-filozof Lucian Blaga preciza: „Avem drept doar la libertatea pentru care ne putem asuma răspunderea”. Unde acest „virus” al insolentei s-a răspândit mai mult, găsim si „bolnavi” mai multi. Este întâlnită si aproape nelipsită la oamenii care si-au obtinut „fraudulos” un loc în ierarhia politică, ei având impresia că numai prin acest fel de a fi - netrecut prin filtrul educational si nici prin cel cultural - pot supravietui, umilindu-i, dominându-i pe ceilalti. Sunt cei care în viată nu au ascultat de sfaturile educatorilor, au actionat de capul lor si nici nu au încercat să-si facă o educatie prin lectura cărtilor, nici să dobândească bunele maniere de la cei care ar fi putut să le fie un exemplu de comportament. Se spune, despre această categorie de oameni, că le lipsesc cei 7 ani de acasă, ani foarte importanti pentru că ei sunt temelia pe care se defineste personalitatea. Există copii care asimilează bunele sfaturi, dar si unii care refuză să le primească, existând în ei un sâmbure de egoism, de vanitate, de lipsă de judecată. Nu iau în seamă ceea ce Biblia le grăieste: „De-ti va plăcea să asculti, vei învăta, si de vei pleca urechea ta, întelept vei fi!”.Când astfel de specimene ajung la maturitate, jignirile, glumele proaste, batjocura sunt considerate moduri de a se descurca; pentru unii, culmea, sunt de admirat actiunile sau răspunsurile date în batjocură, de altii sunt trecute cu vederea, sau, si mai rău, sunt găsite scuze pentru gafele impardonabile comise.

Auzim tot mai des certuri, învrăjbiri, afirmatii jignitoare din partea unor persoane de la care pretindem maturitate, inteligentă, comportament civilizat. Dar, „Cine iubeste certurile iubeste păcatul; cel ce ridică glasul îsi iubeste ruina”(Pilde 17,19). Sigur că certurile, insultele ne bulversează gândirea, orientarea, (după cum se întreabă românul în proverbul: „Când grinda de sus se pleacă în jos, ce poate face cea mai de jos?”, adică cei mici ce pot face, când cei mari gresesc?), când ne izbim de lipsa de civilizatie a unor persoane, fie ea din greseală, din lipsă de educatie, din vanitate, din frustrare sau din imaturitate emotională. Sunt oameni care nu acceptă sfaturi la nici o vârstă, nu acceptă argumente, pe principiul „stiu!” care se referă întotdeauna la eu, adică la persoana sa, sau „nu mă înveti tu pe mine!” Cu alte cuvinte nu mă interesează ce spui, fiindcă eu stiu cel mai bine, eu le stiu pe toate, nu am nevoie de nimic în plus. Această atitudine duce la discordie si nu avem nevoie de asa ceva. Cred că avem nevoie de o societate sănătoasă si corectă în ansamblu ei.

Filozoful englez Thomas Hobbes(1588-1679) care a scris si despre filozofia politică, vorbea de trei cauze principale de ceartă întâlnite în natura omului: concurenta, neîncrederea si gloria. „Prima face pe om să dea năvală pentru câstig, a doua pentru sigurantă, a treia pentru reputatie. (…) În atare război fiecare om e împotriva celuilalt, căci războiul nu constă numai în lupte sau în actul de a lupta, dar si dintr-o durată de timp, în care vointa de a combate este destul de cunoscută.(…) Consecinta timpului petrecut în (astfel de) război - fiecare om este inamicul fiecărui om. (…) Notiunile de dreptate si nedreptate, justitie si injustitie nu au acolo nici un loc. Unde nu este putere conducătoare, nu există lege, unde nu e lege nu există nedreptate. Forta si frauda sunt în timp de război (pentru gloria personală) cele două virtuti principale.”

Mă întreb de ce unii dintre noi vor să fie complet altfel si fortează schimbarea, dar nu în bine, ci în rău, constient sau inconstient? De ce vor cu tot dinadinsul să fie „originali”? E de înteles că trebuie să existe o analiză, o judecată si în judecată să se tină seama de rădăcini, de obiceiurile împământenite care au urmat îndelungatei experiente trăite, la bază având si gândirea marilor filozofi ai lumii si învătăturii pe care ne-a dat-o Cel ce a venit să ne arate drumul vietii ce trebuie urmat pentru binele nostru. De ce vrem să urâtim viata frumoasă dăruită de Divinitate, în loc să-i păstrăm frumusetea si să descoperim noi frumuseti, ci nu stricăciuni?

Buna cuviintă este diametral opusă insolentei, ea foloseste judecata dreaptă. În vremurile noastre, cel care este cuviincios intuieste cu cine are de-a face, intuieste situatia în care se află, dar, de cele mai multe ori nu îndrăzneste sau nu reuseste să înfrunte insolenta si aceasta din cauza „cantitătii” de nesimtire ce apartine unor indivizi. Avem oare dreptul de a tolera, a ne umili si a ne resemna în fata acestor oameni? Psihiatrii consideră buna simtire ca fiind „gust estetic si probitate morală, dar si simt practic, valori concrete”, iar Biblia ne învată: „Să umblati cu bună cuviintă fată de cei din jur” (Apostolul Pavel). Părintele Nicolae Steinhardt (1912-1989) în „Jurnalul fericirii” scria: „La închisoare, înspre amurg, am aflat ce-i aia bunătate, bună cuviintă, eroism, demnitate. Vorbe mari! Vorbe goale! Vorbe mari si goale pentru smecheri si pentru turnători; vorbe mari si de mare folos si pline de înteles când le simti răcoarea în iezerul de foc si le poti gusta farmecul experimental”. Oamenilor care „au dat din coate” si au ajuns undeva în fată le lipseste, iată, Buna-cuviintă, însemnând ceea ce se cuvine unui om, o purtare bună în vorbire si în fapte, despre care filozoful francez René Descartes (1596-1610) spunea că este „puterea de a judeca bine si de a distinge ce-i adevărat de ce este fals” sau ilustrul poet german J.W. Goethe (1782-1832) care o considera a fi „geniul umanitătii”.

La ce ne putem astepta de la cel căruia îi lipseste echilibrul, buna cuviintă, el considerând că prin modul de a se comporta obtine „reusita” în viată, că în acest fel devine simpatic, sociabil si comunicativ cu cei din jur, când de fapt este acceptat doar în cercul lui de oameni alesi tot de el pe aceleasi criterii, oameni de aceeasi „măsură”?

Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) vorbea despre justitia imanentă ca fiind un simt al corectitudinii si al proportiilor pe care îl are fiecare individ, iar judecata nedreaptă, spunea tot el, este întâmplătoare, „un accident” atunci când omul nu se supune imperativului moral „când vointa e smintită si o ia înaintea ratiunii, când gustul pasiunilor prevalează asupra intelectului”. Dreptatea deci există în simturile noastre si ea „poate fi adusă la lumină si aplicată în actele noastre”. Iar când justitia imanentă este dublată de o justitie empirică (bazată pe experientă), legea aplicată „trezeste constiinta omului”, considera tot Kant.

Filozoful italian Giovanni Gentile (1875-1944) era încrezător în faptul că orice individ poartă în el societatea imanentă spiritului său, ca atare nu putem trăi, oricât am vrea, într-o absolută izolare, indiferenti la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci primim în intimitatea noastră pe „celălalt” de lângă noi. A nu tine seamă de acest fapt înseamnă a nu gândi. În opinia sa, cel dintâi tribunal de pe pământ si din cer este cel dinlăuntrul spiritului nostru, el fiind liber si dezvoltându-se în mod continuu, existând posibilitatea de a lua o decizie favorabilă lui si societătii în care trăieste.

Ca atare, omul poartă răspunderea deciziei sale, după ce a examinat, a aprobat, a judecat, a actionat. Se întelege că, în cazul unei dizarmonii în convietuirea existentă, răzvrătirea existentă împotriva formei de disciplină socială nu poate admite lipsa de discernământ, lipsa de supunere, iată, în fata disciplinei intime a spiritului fiecăruia, cea a bunei cuviinte, fiindcă, spune filozoful „Adevărata societate trăieste în noi însine”. Cu alte cuvinte alegerea este a noastră! Se poate alege binele în locul răului cel mai mic, cum ne-am obisnuit să facem?


Carolina de Nord

.







Vavila Popovici     5/22/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian