Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Subiectiv : Cum comunicăm cu viitorul?

În cartea lui George Orwell „1984”, eroul se întreabă: „Cum putem comunica cu viitorul?” O simplă întrebare ce stimulează căutarea unui răspuns. Cum putem comunica cu viitorul? Răspunsul pare să se desprindă mai usor dacă ne întrebăm: Cum a comunicat trecutul cu noi?

Ce-am fi stiut noi despre trecutul îndepărtat de n-ar fi fost Biblia să ne călăuzească pasii în primele începuturi ale omenirii? De n-ar fi fost mărturiile piramidelor ori ale fabuloaselor palate de la Luxor and Karnak, oferindu-ne dovada belsugului datorat Nilului, ce-am fi stiut despre egipteni? De n-ar fi fost operele genialilor Helenisti continuate până în era noastră de către Romani cu darul desăvărsirii lor în artă, urbanistică si măiestrie militară, ce-am fi stiut despre măretia acestei culturi ce s-a extins de jur-împrejurul bazinului Mediteranian? Ce-am fi stiut despre Renastere de n-ar fi fost creatori ca Dante, da Vinci si Micheangelo Bounarroti? Ce-am fi stiut despre existenta predecesorilor nostri dacă n-ar fi existat în toate timpurile cronicari si păstrători care cu migală si abnegatie, călăuziti numai de dorinta de-a nu lăsa pradă pierzaniei dovezile creatorilor populari, adunându-le, ocrotindu-le cu dragoste peste generatii si transmitându-ni-le până astăzi ca să putem re-crea din ele Istoria? Trecutul a fost generos fată de noi. Din acest trecut ne extragem seva cunostiintelor nostre prezente, ideile, gândirea si stimulează în noi dorinta de-a lăsa lumii de după dovezi la fel de importante despre generatia noastră. Asa să fie oare?

Cunostiintele mele despre artă în general sunt modeste. Cultura si gustul meu artistic au izvorât probabil din cutia instalată de autoritatile anilor '50, odată cu radioficarea locuintelor. Până atunci, nu am avut un aparat de radio în casă si putini în cartier se puteau lăuda cu asa ceva. De dimineasă până la miezul noptii, „cutia” functiona neîntrerupt informându-ne despre vreme, noutăti, politică si muzică. Datorită „cutiei” viata noastră s-a îmbogătit cu muzica lui Maria Tănase, cu slagărele lui Gică Petrescu si Dorina Drăghici, cu romantele lui Mia Braia si emisiunile de fiecare duminică cu „Alo, aici e Stroe”. Erau concerte simfonice transmise din Ateneu ori din sala de pe strada Nuferilor în fiecare duminică dimineata, arii din opere si operete, piese de teatru si-n zilele de doliu national, în întregime, Simfonia Patetică a lui Beethoven. Erau momente în care stăteam cu urechea lipită de aparat ca să ascult relatarea unui meci fotbal a lui Cristian topescu, dar si declamarea „Luceafărului” de către Vraca. si acolo am ascultat pentru prima dată „Cavaleria Rusticană” transmisă de la Operă.

Toate aceste minuni s-au datorat unei modeste cutii pe care multi au poreclit-o „măgăoaia”, ce functiona neîntrerupt 18 ore pe zi, transmitând numai un singur post de radio. Astăzi avem televizoare moderne cu ecrane mari cât casa, ce transmit simultan sute de canale la alegere, din care niciunul - exceptând PBS - nu oferă spectatorului un program clasic de muzică, opera, balet ori o piesă de teatru. Avem librării care dau faliment si se închid. Avem si ziare ce apar mai curând de dragul reclamelor comerciale, citite numai în parte, de foarte putini, cu exceptia celor care le cumpără ca să afle ce numere au iesit la loteria de aseară, dar niciodată despre ce se întâmplă în lume. Dar avem telefoane mobile pe care se pot vedea filme de proastă calitate, concerte în care muzica nu mai e muzică si reality shows, care nu au nimic în comun cu realitatea. Operele noastre de artă nu mai reflectă viata, eroii din ele au ajuns figuri grotesti care, în desfigurarea lor, nu reprezintă pe nimeni dintre noi, simtirea nobilă, umană, nu mai constitue un subiect modern si ca urmare, sufleteste sărăcim precum florile neudate.

În primii nostri ani în Canada, către sfărsitul celui de-al saptelea deceniu, Candian Broadcasting Corporation prezenta cu generozitate concerte simfonice, oratorii si spectacole de operă. Legendare au devenit transmisile făcute de Norman Campbell cu baletele Giselle, Frumoasa din Pădurea Adormită si oratoriul lui Handel, Messiah, transmis din Ottawa, de la Catedrala Notre Dame. În aceiasi perioadă, TVO ne tinea ostateci în fiecare sâmbătă seară în fata ecranelor de televiziune, să putem urmări emisiunea „Saturday Night at the Movies”, care, pe lângă faptul că prezenta fără întreruperi filme clasice, audienta avea ocazia să asculte interviurile marilor actori precum si comentariile despre ele. Toate eceste manifestări artistice, de cultură si de bun gust, au dispărut complet în zilele noastre, au fost eradicate fără milă din substanta nutritivă a constiintei si nevoilor sufletesti, lăsându-ne cu un sistem imunitar slăbit în fata avalanselor de gunoaie asa zis artistice, la care suntem expusi de media, zi si noapte. Nimeni oare nu se întreabă de ce noile generatii, copiii si nepotii nostri, atât de mult ancorati în noile descoperiri tehnologice si jocuri electronice, nu au auzit si nu au aflat nimic despre povestirile biblice, lucrările marilor scriitori clasici, ori primii protagonisti ai cinematografiei de început, ca Chaplin, Buster Keaton si Greta Garbo?

De când lumea exista obiceul să încarci pe platforma cărutei la mutarea dintr-o casă în alta, tot ce era mai de pret, mai ales cătile, căntecele si tablourile împreună cu albumele de fotografii. Nu la fel trebuie procedat si când se trece dintr-o epocă în alta? Cum putem uita să luăm cu noi credinta. amintirile si tot ce ne-a încâlzit sufletele de-a lungul vietiilor noastre, obiceurile strămosesti si cultura milenară? Dar aparentele arată că le-am părăsit ca pe-o haină veche.

O plimbare prin Scarborough te îndeamnă să intri în Guild Park. Acolo, un „păstrător” cu inimă a adunat toate lucrările de artă ce înobilau pe vremuri multe din clădirile dărămate din centrul Torontoului si le-a adus în acest unic parc să-l înfrumuteseze. Coloane din marmora scumpă ce reazămă pe ele frontispicii de modă antică grecească, portaluri albe ca laptele, strălucesc în soare cu petalele florilor sculptate zămbindu-ne pe alei si nu departe, printre copaci, clipocind, sclipesc undele lacului Ontario.
Acest parc uluitor în frumusete, este în fapt cimitirul celor mai importante clădiri din trecutul acestui oras, dărămate fără milă ca să facă loc altor constructii mult mai rentabile. Mereu procedăm la fel: ne-am obisnuit să admirăm arta unor pirotehnisti specializati să sucumbe din interior clădiri vechi, demodate, făcând loc celor noi.
În frenezia acestor noi atitudini, nu pot să nu-mi pun din nou întrebarea: Cu ce vom putea comunica cu viitorul?



Toronto / Mai 2014




David Kimel    5/22/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian