Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Eveniment multicultural la Sibiu

La Sala Thalia din Sibiu s-a desfăsurat o reuniune culturală strălucită, un regal de spirit înalt, cu largă deschidere spre creatia scriitorilor de diferite minorităti nationale din România. Asadar, o manifestare tipică atmosferei de interculturalitate sibiană. Organizată de Filarmonica de Stat din Sibiu si de Liga culturală “România-Franta”, în colaborare cu F.D.G.R-ul din orasul de pe Cibin si cu Societatea Cetătenească de Cultură a Maghiarilor din localitate, reuniunea a avut invitati de prestigiu. Între ei, se află scriitoarea Adi Travadi, autoare a 7 volume de carte beletristică. Ne-a surprins plăcut mărturisirea ei că prin origine este în proportii diferite finlandeză, poloneză si rusoaică, dar prin adoptie este 100% româncă, îndrăgostită cu toată sinceritate de tara noastră, în care s-a stabilit la 22 de ani, când încă nu cunostea nici un cuvânt românesc. Ani la rând ea a învătat limba română si a citit pe scriitorii literaturii din tara de adoptie. Ajunsă la maturitate, a început să si scrie în limba română. Ultimul ei roman, intitulat Răscrucea, a fost prezentat de conf. univ. dr. Anca Sîrghie de la Universitatea “Alma Mater“ din Sibiu, care a evidentiat elementele originale ale acestei cărti dedicate perioadei de tranzitie din cele două decenii postdecembriste, privind-o în comparatie cu alte romane precum Omul care vine din Est de Dan Ghitescu si O vară cu Maia de Mioara Apolzan. Autoarea a dăruit cu generozitate exemplare celor interesati să citească noua ei carte si a dat autografe.

Revista Carmina Balcanica este unicat în peisajul revuistic românesc, asa cum numerele sale sunt dedicate în ordine alfabetică tuturor nationalitătilor conlocuitoare. De o înaltă calitate sunt si ilustratiile color ale revistei Carmina Balcanica, purtată nu numai în marile centre de cultură din tară, ci si în afara României. Redactorii ei, prof. univ. dr. Mihaela Albu si prof. dr. Dan Anghelescu, sositi de la Bucuresti, au prezentat în fata sibienilor numerele dedicate comunitătilor germană, maghiară si evreiască din România, dornici să intre în dialog cu reprezentantii locali ai acestora. Mihaela Albu a amintit primirea exceptională de care s-a bucurat recent la Resita revista Carmina Balcanica, salutată acolo de către comunitatea germanilor, si a mai mentionat că redactorii ei sunt asteptati la Miercurea Ciuc în zilele următoare. Dan Anghelescu a explicat contributia esentială pe care popoarele din zona Balcanilor, au adus o contributie importantă de-a lungul secolelor la marele concert al culturii Europei si chiar al lumii întregi. Obiectivul cardinal al publicatiei este să evidentieze tocmai aceste valori ale spiritualitătii popoarelor din Balcani. Redactorii au anuntat cu bucurie intentia de a consacra un viitor număr al revistei Sibiului cultural, cu spectrul diversitătii spirituale care îl caracterizează. Din partea maghiarilor sibieni, a răspuns inspectorul scolar Stefan Keresztes, salutând initiativa redactorilor de a promova în tară si în lume, prin textele originale, dublate de traduceri în limba engleză, valori si personalităti ale minoritătilor nationale conlocuitoare, considerate ca parte integrantă a spiritualitătii din România.

Directorul Editurii Eikon din Cluj-Napoca, Valentin Ajder a impresionat plăcut asistenta cu comentarea ultimelor aparitii, cărti beletristice si dedicate unor personalităti importante ale culturii nationale, precum prozatorul Marin Preda, Petre Tutea si Mircea Vulcănescu, cântăreata Maria Tănase etc., fiecare prezentat dintr-un unghi de vedere inedit. Cărtile au putut fi cumpărate de la standul aranjat ad-hoc în holul Sălii Thalia.

Reuniunea s-a încheiat cu premiera filmului documentar Constelatia Sibiu, realizare a cunoscutului regizor AL.G.Croitoru, pe scenariul scriitoarei Anca Sîrghie. Prea bolnav ca să fie prezent, regizorul a trimis un cuvânt emotionant cu gândul său pentru această premieră cinematografică:
„CONSTELATIA SIBIU face parte din constelatia galactică a unei lumi binecuvântate de bunul Dumnezeu. Trăirile, obiceiurile, sufletul neamului nostru românesc n-ar fi atât de minunate dacă n-ar exista acest tinut SIBIU, colt de rai!
Bucurati-vă azi, oameni buni, de acest moment cinematografic si Domnul să ne dea la toti si mai multă sănătate si iubire în suflet!
Al dumneavoastră pentru totdeauna, Regizorul AL.G.Croitoru”
Rândurile înaripate ale Maestrului au fost secondate de încurajarea venită din partea actritei româno-canadiene Claudia Motea, care a fost alături de realizatorii filmului într-o zămislire dificilă tocmai din pricina deteriorării stării de sănătate a regizorului si nu mai putin din cauza altor impedimente obiective la fel de perturbante pentru realizarea acestei creatii cinematografice inedite, de o mare frumusete ideatică. Asa se explică emotia cu care ea se adresează doamnei Anca Sîrghie, care pe ultimul pasaj al elaborării peliculei a trebuit să preia responsabilitătile altor membri ai colectivului, îndeosebi pe cel al regizorului:
“Doamna Anca,
Să aveti un start de exceptie! FRUNTEA-SUS CĂ ATI ÎNVINS!!! O ÎNĂLTARE înainte de Sfintele Paste!
Claudia”
Filmul a fost prezentat de Dumitru Budrala, director al Departamentului Astra Film, Sibiu. Adevărată carte de vizită a Sibiului cu Mărginimea din vecinătate, filmul va fi proiectat în viitorul apropiat în diferite institutii de învătământ local, atât în fata elevilor cât si a studentilor.







Sarghie Anca    4/23/2014


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian