Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Vreau lumină, lăsati să intre soarele!...

Mărie si Mărioareă!...
Ochisori de căprioară.

Peste muscele Argesului sufla vântul toamnei cu armonii nostalgice... aducând aminte oamenilor că peste putin timp multe păsări îsi vor lua zborul spre tările calde. Gospodarii satelor se pregăteau de strânsul recoltei care nu prea era asa de bogată ca-n anii din urmă, fiindcă seceta făcuse prăpăd în toată tara, iar prin satele asezate pe dealurilor domoale, apa secase si setea lovea fără crutare bietele vite. Nutretul necesar pentru hrana lor pe timp de iernă, fiind foarte putin, îi făcea pe oameni ca să meargă la pădure si să tăie crengile de pe poalele copacilor (de gârnită, stejar, gorun, ceran), pe care le aduceau acasă si le stivuiau în jurul unor prăjini, ori construiau frunzare sub forma acoperisului de casă, ce deveneau locul de joacă al copiilor angrenati în lupte nesfârsite cu tătarii, turcii sau prinderea hotilor.
În sfânta biserică se făceau slujbe de rugă fierbinte către Dumnezeu pentru a se mili de „robii pământului” si să adune pe bolta cerului norii dătători de ploaie. Scoarta pământului se uscase precum coaja de copac, iar crăpăturile adânci, de-ti rupeai picioarele în ele, aduceau spaimă în inima tăranului obidit, că nu mai stia ce să se facă de atâta necaz ce se abătuse pe capul lui; iar gânduri negre îi întunecau mintea: „Dacă nu dă o ploicică peste tărâna asta uscată, adio cu semănatul grâului de toamnă”.
Părintele Murărescu sfârsise slujba destul de târziu. Simtea că oboseala îl cuprinsese dintr-o dată, că abia s-a închinat, a sărutat icoana Mântuitorului si a intrat în altar ca să se schimbe. În clipa când împăturea patrafirul, draperia s-a desfăcut putintel, si un cap de femeie îi zâmbea confidential, spunându-i: „Bucură-te, sfintia ta, bunul Dumnezeu ti-a adus un boboc de floare, o fetită!” Luat prin surprindere, părintele Murărescu nici măcar n-a reusit să-i multumească, fiindcă femeia dispăruse ca îngerul Gavril care-i adusese buna veste Fecioarei Maria că va naste pe Fiul Domnului. Preotul a privit calendarul ortodox, a luat creionul chimic, l-a umezit... si a încercuit data de 1 Octombrie 1947, apoi s-a întors spre icoana Maicii Domnului si a grăit: „Sfântă născătoare de Dumnezu, mare e puterea Ta!”. Bucuria a fost imensă în familia preotului Murărescu. Fetita, asteptată ca un scump odor, venise pe lume după optâsprezece ani de căsnicie. Maica preoteasă, recunoscută de săteni ca fiind o femeie foarte frumoasă, a plâns de bucurie si tot întreba pe coana mose dacă părintele Murărescu stie că au un înger de fetită: piersăcie la fată precum muscatele de pe pridvorul casei.
¬ Soarele începuse ca să-si stingă focul din privire, lăsând blânda seară să mai reverse un pic de răcoare peste pământul încins din timpul zilei. În momentul câd părintele Murărescu iesa din curtrea bisericii a văzut un băitel care cânta în urma câtorva mioare (pe care le aducea de la păscut): „Mărie si Mărioară!.../ Ochii tăi de căprioară”. A doua zi când a mers la primărie s-o declare la starea civilă, i-au sunat în minte versurile pe care le ascultase de la ciobănasul care-si mâna oitele spre casă: „Maria Mărioară, ochisori de căprioară”. A surâs fericit: „Da, acesta e numele ce-l va purta, MARIA, la fel cu al Fecioarei Maria.”
* * *
Fetita cu obrăjorii de culoarea piersicii, fiica preotului Murărescu a crescut într-n climat de dragoste si piosenie crestinească. Fiind bucuria părintilor, Marioara îsi aduce aminte că: „Bunicul meu cânta la caval si mergea cu oile, era cioban. Pleca dimineata, venea seara, îl vedeam rar, mă lăsa dormind, mă găsea dormind. Dar găseam lângă patul meu, când mă trezeam, o crengută cu alune, sau fructe de pădure, si stiam că a trecut pe-acolo bunicul. Ziua mă jucam cu verisoarele mele, dar eram un copil mai retras”. Bunicul a fost cel care i-a insufalt iubirea pentru cântecul popular, trezindu-i în suflet pasiunea pentru frumos. Ar trebui ca să ridicăm voalul timpului trecător si să o vedem cum s-a dezvoltat si a crescut în plină natură această copilă asteptată si adorată de părinti; ce simteau mânutele ei când mângâiau florile miresmate din grădina casei (la care veneau albinele în alai domnesc să culeagă polenul); la ce visa ea când stătea întinsă sub coroana vreunui cires înflorit, gutui, salcâm... (când îsi punea sub cap o pală de fân uscat pe care-l lua din stogul din spatele ogrăzii; ori să-i urmărinm privirea inocentă, fiindcă nu se mai sătura să tot admire jocul sprintar al rândunelelor care-si învătau puii să zboare, iar de multe ori uita să mai citească din cartea de rugăciuni pe care i-o da mama preoteasă. Când s-a făcut mai mare a-nceput să colide prin împrejurimi, fiind luată la început de bunicul si dusă până sus al stână, sau însotită de copiii vecinilor (pritenii ei de mai târziu din clasele primare), că se minuna de câtă splendoare poate fi în jurul orăselului Câmpulung Muscel. Atunci când întâlnea oameni simpli, îmbrăcati în costume populare, îi asculta cu mare atentie, si memora foarte repede vorbele întelepte ale acestor truditori ai ogoarelor, crescători de animale si neântrecuti în arta albinăritului, că tare o mai încâtau proverbele, zicătorile, strigatul ciobanilor peste văiule ce trimeteau ecouri prelungi până în vârf de munte, agugulitul feremcător al ciobănitelor, etc. si uite asa, usurel-usurel... a luat cunostintă de traditiile si obiceiurile locului. Toamna, în serile când o ducea vreo verisoară mai mare ca să vadă cum se face claca la depănusatul porumbilor (la aceste adevărate sezători culturale de neuitat), asculta cu mare curiozitate povestile bătrânilor, doinele si baladele ce le cântau rapsozi vestiti, acompaniati la caval sau fluier. Maroara învăta cu usurintă cântecele străbune, si nu se lăsa prea mult rugată, fiindcă îi plăcea să cânte (mai ales că bunul Dumnezeu o înzestrase cu ureche muzicală si o voce cristalină... asemănătoare cu sunetul clopoteiilor de argint de la Mânăstirea Curtea de Arges, care se aud atunci când aripile vântului îi miscă în linistea serii; cânta si ea alături de alte fete mai mari sau de seama ei, căci prisese un asa drag de sezători... că tot ar fi vrut să se tină, dacă s-ar fi putut, în fiecare seară, dar cum scoala nu-i premitea, fiindcă trebuia să-si facă temele, aceste întlniri erau pentru ea adevărate sărbători asteptate cu nerăbdare. Pentru a pătrunde în adevăratele taine ale sufletului viitoarei realizatoare (timp de treizeci de ani) a celebrei emisiuni de televiziune „Tezaur folcloric” si a pune într-o lumină adevărată personalitatea îndrăgitei muscelence, Marioara Murărescu, a fost necesar să vedem cum această floare rară (sământă de soi) a răsărit în plai mirific si a crescut mândră, a înflorit în raiul de dor si alean al muzicii populare, având de la îceputuri... climatul si conditiile prielnice ce i-au favorizat dezvoltarea spirituală. Minte strălucită, fizic de ividiat, noblete si modestie rar întânită, toate aceste atribute de necontestat pe care i le-a pus divinitatea în trup si suflet, a făcut-o să fie apreciată din primii ani de scoală, liceu si la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” unde a avut sansa imensă de a fi discipolul profesoarei Emilia Comisel, etnomuzicolog de talie internatională si a profesorului Gheorghe Oprea, de la catedra de Folclor. Iată ce declara într-un interviu despre cei doi dascăli: „În anul IV de Conservator am întâlnit doi profesori extraordinari, Emilia Comisel si Gheorghe Oprea, care nu priveau folclorul ca pe un obiect de studiu, ci era viata lor. Si de la ei am învătat să privesc folclorul ca pe ceva viu, care ne reprezintă, si prin care putem să cunoastem neamul acesta”.
Pasărea Muscelului, care voia să-si ia zborul pe marile scene lirice ale lumii, a avut o întâmpinare greu de suportat. Fiind operată de amigdalită, (corzile vocale nu au mai răspuns vibratiilor sufletesti, harpa a încetat să sune pentru ea), dar nu si-a frânt aripile de durere că nu va mai cânta, având alături de ea pe cei doi profesori, oameni de înaltă omenie, si crezând în puterea uriasă a Creatorului, si-a luat inima în dinti, a învătat si a revenit la prima ei pasiune, folclorul. Pentru Marioara Murărescu „Folclorul” i-a devenit lumină revelatoare, si a înteles că, atunci când Dumnezeu a lăsat oamenilor CUVÂNTUL, prin puterea lui va cuceri si ea dragostea si inimile românilor.
Când afost angajată la Radio si apoi la în Televiziune, ca orice învătăcel a luat-o cu binisorul si, alături de adevărati maestri ai imaginii si cuvântului, Titus Munteanu, Tudor Vornicu s.a. a acultat si înmagazinat experientă suficeintă de viată, reusind să ajungă la nivelul elitelor din acea vreme si recunostea cu modestie prin anul 1978 că publicul a fost adevăratul părinte care a sustinut-o si ajutat-o în tot ce făcea: „Cred că dragostea publicului, acest minunat prieten pe care-l iubesc ca pe fiul meu drag, îi datorez totul. În primii mei ani eram un nimeni. Tin minte că eram abia venită din radio, unde am lucrat la început, si aveam o mare admiratie pentru cântecul Mariei Lătăretu. Si am vrut să fac ceva, nu stiam atunci prea bine ce, un reportaj, o emisiune, să fie ceva despre ea. Am mers în Gorj, în satul unde s-a născut, i-am căutat casa, dar am găsit în loc un lan de porumb. Am căutat oamenii în mijlocul cărora a trăit si pe cântecele ei am filmat oameni din zona Gorjului. Am mers cu o prietenă de-a mea, cântăreată, si de la tren până în sat am ajuns cu un camion, am mâncat prune de pe marginea drumului, pentru că nu aveam unde să mâncăm. Erau anii '78 si nu m-a întâmpinat nimeni acolo. Acum, dacă ajung undeva, sunt înconjurată de oameni si de râuri de dragoste. Mai târziu, tot la fel cum au făcut cu mine cei care mi-au arătat calea spre afirmare (profesori, colegi, colaboratori, artisti de marcă, oameni de la tară, dar întelepti si buni cunoscători ai firii omenesti) am procedat în cosecintă, promovând multi cântăreti cu care ne mândrim astăzi: Nicolae Furdui Iancu, Liviu Vasilică, Mariana Anghel, Ionut Fulea, Cornel Borza... sunt sute. Nu stiu de unde vine simtul acesta, dar există. Când ascult un interpret, după câteva fraze stiu dacă are ceva de spus sau nu. La fel, dacă ascult un cântec al vreunui solist cunoscut, îi spun „ăsta îti va fi slagăr". Ce-mi place mie simt că va plăcea si publicului, pentru că până la urmă sunt un pui de tăran din Muscel.”
Deschizând „Colectia de folclor” găsim munca, truda, inspiratia, iubirea si dăruirea Marioarei Murărescu în promovarea si conservarea bijuteriilor muzicale românesti, pe care le-a pus la loc de cinste, în ”lada de zestre” a generatiilor ce au să vină după noi.
Mă voi opri nu numai la realizatoarea de programe de televiziune, căci dirijorul, orchestratorul atâtor spectacole memorabile (în persoana doamnei Marioara Murărescu), nefiind început de an, sărbătoare crestuinească sau natională... ca mâna minunatei si iubitei muscelence să nu fie simtită ca un permanent îndemn si ajutor dat celor care au bătut la portile afirmării, ci am să vă prezint o scriitoare înzestrată care are mult respect fată de truditorii scenei. Priceperea, dăruirea cu trup si suflet pentru arta de-a face publicul să fie fericit... (când stim ce necazuri si nevoi au apăsat pe umerii nostri), a făcut din Marioara Murărescu să fie soldatul din primul rând, apoi a generalul care găsea calea unor momente de respiro dăruite semenilor (spectacole care au contribuit din plin ca publicul si, în mod cu totul special, tineretul să aibă un model de educatie instructivă si plăcută în acelasi timp; nefăcând rabat de la calitatea melodiei populare, a textului, costumului, respectând autenticitatea folclorului, adevărat tezaur de suflet al unui neam „născut poet”. Altă dată, la o discutie cu niste prieteni, prin anul 2010, după ce a fost decorată la 14 aprilie 2009 cu Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, când în cadrul ceremoniei de la palatul Cotroceni, presedintele Traian Băsescu a declarat: „Este pentru mine o decorare usoară pentru că nu trebuie să explic. O stiu toti românii, stiu toti cât vă datorăm pentru răbdarea, tenacitatea cu care ati căutat în tezaurul folclorului românesc. Stim toti câtă bucurie ne-ati adus prin promovarea traditiilor populare si mai ales prin promovarea unor artisti populari, capabili să pună în valoare piesele din tezaurul folcloric românesc. Permiteti-mi să vă multumesc în numele românilor si al meu personal” , le spunea că a păstrat ca pe o icoană vie, în firida sufletului, chipul mamei sale. (Mama era foarte frumoasă, una dintre cele mai frumoase preotese din Muscel, si ori de câte ori întâlnesc fete cu fata de măr pârguit, o văd pe măicuta mea si-mi spun în gând: „Aceste codane au să reusească în viată”. Frumusetea româncelor, harul de-a cânta melodiile noastre populere, le-a făcut să fie apreciate si iubite tot timpul de către puplic).
Iar acum vă invit s-o cunoasteti pe Marioara Murărescu în postura de scriitor, comentator muzical, fiindcă pledoaria domniei sale o găsim pe albumele muzicale dedicate iustrilor nostri interpreti de muzică populară: Maria Lătăretu, Ioana Radu, Drăgan Muntean, Maria Răchiteanu Voicescu, Florica Ungur, Valeria Peter Predescu, Elena Roizen si multi altii, au un farmec deosebit, o adevărată confesiune de suflet a slujitorului la Palatul Tezaurului Folclorioc, în care putem să vedem ochiul producătorului, regizorului, al creatorului de artă adevărată, dragostea unei mare iubitoare de oameni...
„Haide omule/Călătorule/Tu, grăbitule,/Poate te opresti/Să te odihnesti?/Un cântec s-auzi,/ În suflet s-ascunzi/Dorul de lumină,/Dor de vreme bună...” Si continuă: „Bătrânii nostru credeau în puterea cântecului. Spuneau că prin cântec, poti îmblânzi si fiarele. De unde vine puterea cântecului? Dar puterea celui care cântă? Vă invit să uitati de doruri si dureri, să vă opriti o clipă si să ascultati... poate găsiti răspunsul. Vă vor ajuta, din vremi si peste vremi, oamenii care au avut această putere, oamenii pentru care cântecul a fost viata lor, a fost si crezul lor si modul lor de a spune unei lumi întregi: te iubesc! Oamenii speciali care au vrut doar să cânte... nu au vrut să vorbescă despre ei si despre cântec... au vrut doar să cânte... Asa au câstigat o lume, un loc aparte în sufletul oamenilor. Cântând, iubind, asa au zburat spre stele si au rămas cu ale lor cântece printre ele... si adaug: românul este „născut poet”. Era 30 ianuarie 2014 când, în curtea spitalului, un brancardier, care-ndepărta zăpada de pe aleea de la intrare, fredona melodia „Mărie si Mărioară!.../ Ochisori de căprioară...” au fost ultimile cuvinte pe care le-a mai auzit fata preotului Murărescu si, cu un ultim efort a reusit să mai spună unei asistente medicale: „Vreu lumină! Lăsati să intre Soarele...” si umbra vesniciei s-a lăsat peste chipul muscelencei noastre dragi, MARIOARA MURĂRESCU care ne-a fost atâtia ani oaspete iubit în casele noastre.




Scriitor-compozitor Marin Voican-Ghioroiu






















Marin Voican-Ghioroiu    4/14/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian