Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Constantin Zărnesu - George Vulturescu

PreaBunul Dumnezeu îmi dă ghes să-i înfrătesc, sub aceeasi acoladă de lumină cu grăunte încă de la începuturile lumii, pe doi dintre gemenii întru Spirit Românesc. Unul este prozator si autor dramatic, celălalt – poet. Amândoi sunt, concomitent, critici literari si de artă.

Născuti în Martie. Primul, în prag de Bunavestire, la 24.III.1949; al doilea, chiar în zi de Mărtisor: 1.III.1951, traditie numinoasă atestată încă de pe vremea dacilor, adică de acum două-trei mii de ani. Pe amândoi îi străluminează aceeasi chemare: vocatia Golgotei, izbăvirea prin răstignirea pe crucea Cuvântului, mântuirea prin Logos, adică prin Dumnezeu –, spre deosebire de cei multi, care au uitat că, la început, era Cuvântul. Iar Cuvântul era Dumnezeu.
Acelasi Dumnezeu le-a dăruit câte o maladie cu străfulgerări metafizice. Maladie care le-a sigilat destinul cu nelinisti si întrebări existentiale – în anii adolescentei, mai ales, pentru ca apoi, pe măsura decantării orizonturilor fiintiale, să-i tămăduiască, aproape miraculos, botezându-i în cristelnita cu apă domoală, apă neîncepută, apă vie a cerebralitătii, armoniei si ascutirii până la extreme a tuturor celorlalte simturi rămase pe deplin valide.

Omului de munte, născut în judetul Vâlcea (cătun Zărnesti, comuna Lăpusata): Constantin Zărnescu, Cel de Sus i-a luat, la un moment dat, auzul de la una dintre urechi. Celui ce a văzut lumina zilei mai aproape de Septentrion, în judetul Satu Mare (în lumea viforoasă, lume pe muchie de cutit, dar blândă în străfunduri, a satului Tireac/ Tătăresti): George Vulturescu, i-a luat vederea unuia dintre ochi.
Viata, experienta si întelepciunea, consolidate copăcel-copăcel, i-au învătat să depăsească momentele de cumpănă si să-si asume ,,pedeapsa divină’’ ca pe o comoară, ca pe o virtute, ce se impune a fi neapărat valorificată – metamorfozată în fapt literar-artistic, în valoare estetică oferită de ei cu bucurie iubitorilor de frumos, călătorilor pe tărâmul cuvintelor magice, initiatilor întru arta operelor scrise.
Personalităti plenare ale literelor românesti de la cumpăna mileniilor, oameni de cultură cu temeinice aprofundări si deschideri de zări ale cunoasterii -, Constantin Zărnescu si George Vulturescu mai au ceva în comun. Amândoi sunt licentiati ai Facultătii de Filologie din Cluj-Napoca. Munteanul din Vâlcea a făcut parte din primul val al studentilor care, sub coordonarea tânărului, pe atunci, asistent universitar Ion Pop, realizau revista studentească ,,Echinox’’, al cărei impact era, cel mai adesea, peste acela al celor editate de Uniunea Scriitorilor, la Bucuresti: ,,România literară’’ si ,,Luceafărul’’. Ion Mircea, Dinu Flămând, Marian Papahagi, Adrian Popescu, Marcel Constantin Runcanu, Ion Cristoiu au făcut parte din prima promotie de echinoxisti.

De pe băncile facultătii si din redactia revistei studentesti ,,Echinox’’, Constantin Zărnescu a trecut direct ca redactor la revista ,,Tribuna’’, gratie flerului si inspiratiei marelui Dumitru Radu Popescu, redactorul sef care i-a angajat pe toti licentiatii în litere de la Cluj din 1971-’72 ce se anuntau ca viitori scriitori adevărati. Olteanul din Vâlcea nu a mai revenit acasă, din 1972 si până în prezent – asadar, de 42 de ani – slujind cu devotiune exigentele redactionale de la ,,Tribuna’’.

Nu acelasi fapt s-a petrecut cu George Vulturescu. Desi provenea dintr-o zonă învecinată Clujului, el a revenit acasă, în Satu Mare, unde profesează de patru decenii, iar de vreo 15-20 de ani este directorul institutiei care reprezintă Ministerul Culturii în judetul sătmărean: Directia al cărei prim obiectiv este respectarea legislatiei privind patrimoniul cultural national. Pe de altă parte, cel ce avea să devină Poetul exponential al Nordului nu s-a prea ,,lipit’’ (nu stim din ce pricini) de revista ,,Echinox’’.
Dacă prozatorul Constantin Zărnescu debuta, în penultimul an de facultate, 1971, cu un fragment de roman în ,,Tribuna’’ (după ce publicase consecvent în ,,Echinox’’), George Vulturescu si-a văzut pentru prima oară numele tipărit într-o revistă literară în editia din ianuarie 1973 (tot spre finalul studentiei) a revistei orădene ,,Familia’’, cu un grupaj de versuri girat cu fermitate de Stefan Aug. Doinas, care i-a creionat un profil liric sub titlul Un voluptuos al imaginii. Cel ce asigura Posta redactiei în mensualul bihorean condus de Alexandru Andritoiu si demonstra, încă din 1970, că este în căutarea insistentă, cu Lampa lui Diogene, a cât mai multor tineri poeti înzestrati, pe care să-i încurajeze si să-i promoveze, nu s-a înselat câtusi de putin în ceea ce-l priveste pe George Vulturescu. Găsim de cuviintă să precizăm că, în volumul (de 370 de pagini) Lampa lui Diogene, publicat la Editura Eminescu, Stefan Aug. Doinas grupase nu doar studii substantiale despre Eminescu, Bacovia, Arghezi, Ion Pillat, Al. Philippide, Gellu Naum, Radu Stanca ori despre Sorin Mărculescu si Nichita Stănescu, dar – într-un capitol de 136 de pagini – dădea verdicte cvasi-infailibile despre zeci de poeti care băteau la portile afirmării, selectându-i adesea înainte de debutul lor editorial, pornind doar de la grupajele de versuri publicate în revistele culturale ale vremii.

Editorial, tânărul redactor de la ,,Tribuna’’ se însurubează destul de rapid. Clodi Primus (1974), romanul de debut al lui Constantin Zărnescu, este primit bine de critica literară, care apreciează unele înrâuriri din Jean Paul Sartre si, în genere, din existentialistii francezi, care făceau furori în rândurile studentilor si ale tinerilor intelectuali români din acea perioadă.
Multumit că învătăcelul îi confirmă cu vigoare încrederea, Dumitru Radu Popescu comentează cu frenezie romanul cu care Constantin Zărnescu intra în arena literară, văzând în protagonist ,,un soi de Ulise rătăcitor pe îndepărtatele si apropiatele mări ale adolescentei, căutându-si un port si un reazim simturilor sale însetate de cunoastere si mai ales de autocunoastere, un Ulise încă din copilărie cu un simt în derută (neacceptând ruina acelui simt), călătorind spre sine si spre altii, dornic de a descoperi minunile lumii, orgolios si cu moartea la ureche, ca o floare, neacceptând boala ca pe o conditie a existentei, zbătându-se să nu cedeze si să nu cadă, să fie mereu la dimensiunile pe care le cer dintotdeauna nu numai lupilor de mare, ci tuturor corăbierilor, legile mărilor si ale vietii’’.
Revelatia pe care personajul principal o are asupra ,,anatemei’’ sale, după multe si temerare încercări de găsire a căii care să-i lumineze destinul, este exprimată, în roman, transant: ,,Boala a făcut senzatională viata mea, asa cum fac meandrele senzatională (sau de exceptie) viata fluviului’’ – el autopercepându-se ca un ales al absolutului. Trebuie afirmat că noi, oamenii, desi suntem creati după chipul si asemănarea Domnului, cu greu acceptăm că, atunci când ne dăruieste o suferintă, acesta are o rânduială si un rost exclusiv benefic în ceea ce ne priveste, pe care cu destulă dificultate îl descifrăm.
Peste cinci ani, în 1979, Constantin Zărnescu îsi încredintează aceleiasi Edituri: Dacia din Cluj-Napoca cel de-al doilea roman: Meda, mireasa lumii, pentru ca peste alti patru ani, în 1980, la Craiova, Editura Scrisul Românesc (condusă de Ilarie Hinoveanu) să-i publice o carte fundamentală, pentru el si pentru cel mai mare sculptor al omenirii: Aforismele si textele lui Brâncusi, prefatată de Marin Sorescu. După 1990, acest volum – care include un substantial studiu despre universul capodoperelor brâncusiene, în care spiritul baladei Miorita si tot filonul aurifer al folclorului si etnografiei românesti se regăsesc la cote astrale – va fi mereu îmbogătit. Succesul si cota de piată au fost, sunt atât de înalte, încât, până acum, au fost editate încă sapte editii !
Scrisă de Constantin Zărnescu încă din 1981, tragedia politică Regina Iocasta va fi pusă în scenă abia în 1991, la Teatrul National din Târgu Mures. În acelasi an, autorul va fi încununat cu Premiul pentru dramaturgie la Festivalul National ,,I. L. Caragiale’’, desfăsurat în Bucuresti. Aproape instantaneu, această piesă a fost tradusă în germană, franceză, rusă, engleză. Cu un deceniu înainte, Dumitru Radu Popescu scrisese, în revista ,,Arlechin’’ (nr. 15/ 1981): ,,Regina Iocasta, piesa lui Constantin Zărnescu, este o capodoperă’’. Să retinem că această categorică judecată de valoare apartine lui D. R. P., cel mai valoros dramaturg român din perioada postbelică, împreună cu un alt oltean de notorietate mondială: Marin Sorescu.
Încheiem acest excurs, succint totusi, despre creatia lui Constantin Zărnescu mentionând că volumele sale din anii 1992 si 1993: Teii înfloresc pentru Irina, respectiv, Cartea României Mari au fost prefatate de celebrul universitar născut în Gorj, dar stabilit la Madrid, George Uscătescu, prieten bun cu premierul italian Giulio Andreotti. Filosoful Constantin Noica îl definea pe George Uscătescu – autor, printre altele, al unor cărti de referintă precum: El tiempo de Ulise, Erasmo, Brâncusi si arta secolului, Proces umanismului, Ontologia culturii, De la Machiavelli la ratiunea de stat, Europa absolută, Filosofia spaimei, Europa, utopia noastră - ,,secretar al culturii europene’’.
Ales al absolutului, prin darul divin al surzeniei, este Constantin Zărnescu.

Ales al absolutului, prin darul divin al întunecării unui ochi, este George Vulturescu.
Dacă prozatorului Zărnescu, o dată cu închiderea uneia dintre urechi, i se deschide o alta, simbolică, aidoma unui radar enorm, care culege, din spatiile galactice, semnalele acustice cele mai semnificative despre starea macrocosmosului, dar are puterea să stăruie îndelung si asupra clocotului interior si să-si modeleze/ să-si moduleze fiinta purtătoare dinspre înlăuntru înspre înafară – mână ce mângâie infinitul, Coloană Cerului -, tot asa poetul George Vulturescu, pe urmele lui Homer si ale lui Borges, îsi deschide, lăuntric, ochiul al treilea, atavicul, îsi cucereste capacităti de clarvăzător, într-o lume ,,dureros de dulce’’, si porneste biruitor în edificarea unui topos numai al lui, a unui spatiu liric nepereche, al Nordului si al ochiului care, închizându-se înafară, se deschide înlăuntru, tocmai pentru a vedea genunile dintâi, izvoarele si tâlcurile primordiale ale lumii.
Desi a debutat editorial încă din 1979, la Editura Albatros din Bucuresti, în Caietul debutantilor (se interzisese, deh, debutul de unul singur, din ratiuni de nimeni întelese) –, George Vulturescu a revenit cu un volum de autor abia peste nouă ani, în 1988, cu Frontiera dintre cuvinte (poeme). În intervalul 1991-2007 a publicat, în româneste, unsprezece volume de poezie si alte patru în editii bilingve (în Germania, în Canada - două, în Serbia). În domeniul criticii literare este autorul a trei cărti, tipărite între 1995-2007.
De o consistentă remarcabilă, cea mai recentă aparitie editorială a lui George Vulturescu – Orb prin Nord (antologie de poezie 1996-2007), Editura Paralela 45, Pitesti, colectia Biblioteca Românească, 376 de pagini, ISBN 978-973-47-0664-8 – dovedeste, o dată în plus, că poetul din Satu Mare, fondator, editor si realizator al revistei ,,Poesis’’ (lansată în 1990), ctitor si organizator al Festivalului International ,,Frontiera Poesis’’, ambele cu epicentrul în Septentrionul românesc, ,,reprezintă una dintre cele mai puternice voci lirice contemporane’’.
Din deosebit de rigurosul, doctul si nuantatul Cuvânt înainte: Poetica Nordului, semnat de Nicolae Oancea, spicuim câteva secvente demne de retinut: ,,Ca si alti poeti optzecisti din provincii – Gheorghe Izbăsescu, Liviu Ioan Stoiciu, Călin Vlasie s.a. -, George Vulturescu a debutat cu întârziere (aparent) inexplicabilă’’; ,,Volumele Poeme din Ev-Mediul odăii (1991) si Orasul de sub varul peretilor (1994) prefigurează conturul provinciei imaginare particularizante’’; ,,Tratat despre Ochiul Orb inaugurează, deocamdată ezitant, actiunea de (re)dobândire a identitătii poetice. Situat initial în linia viguroasă a traditionalismului ardelean ilustrat mai cu seamă prin poezia lui Aron Cotrus -, George Vulturescu tatonează încă sentimental configuratia spatiului originar, întretinând nostalgia rusticitătii si obsesia spatiului matrice’’; ,,Definit cu obstinatie într-o multime de poeme (…), Ochiul Orb – pandantul aedului de tip homeric, dar asimilat în spiritul postmodernismului cu imaginea orbului Borges -, este ,,privirea (care) se rupe de creier, se smulge/ din carne’’; ,,el te face să vezi pe dinlăuntru’’; în miezul lui ,,îngerul se apleacă asupra poemului/ si literele se destramă, se sterg’’; este ,,orhideea neantului’’ sau ,,ochi barbar, ochi nebun’’ etc.’’.
Pentru claritatea si justetea cu care ilustrează marca identitară a poeziei poetului sătmărean, cităm integral fraza cu care Nicolae Oancea îsi încheie pertinentul său studiu critic: ,,Coerenta estetică a antologiei Orb, prin Nord demonstrează că George Vulturescu a devenit proprietarul exclusiv al unui teritoriu imaginar (cu suport real), a cărui originalitate e confirmată de expresiva mitologie a Nordului, orgolios delimitată’’.
Scrise cu o prospetime si naturalete dezarmante, ca o respiratie în deplină libertate, pe piscurile muntilor peste care Soarele răsare si apune de milioane de ani -, poemele lui George Vulturescu au mireasma vechilor palimpseste, vechi, străvechi, dar străbătute de sevele vii ale vesniciei, palimpseste pe care scrierea este suprapausă, supraetajată, în epoci diferite, pierdute în timp, dar peste care sigiliul rosu încă-i fierbinte, iar mirosul divin al cerii de purpură a pecetei, prin care este întărită dovada irefragabilă a autenticitătii, îti binecuvântează nările, plămânii, inima, creierul.
Iată câteva mostre de versuri ce par la fel de bătrâne ca Sfintele Scripturi, dar sunt tot atât de sprinten-unduitoare, cu coama lăsată în vânt si nărăvas ocrotitoare, precum caii de doi ani ce se încură, în primul lor derby, în ziua senină de Sân Toader: ,,Amen, Nordule, icoană înnegrită de/ fum. S-a sters chipul zeului sau ochiul/ meu obosit nu-l mai poate deslusi dintre/ lucruri? Privesc sau sunt privit?’’. A picta în Nord este samanism – îndrăznim să parafrazăm… ,,Sunt din rasa celor care înaintează după/ stelele din noaptea creierului meu./ Amen, este foc si iarbă. Cine decide când/ un poet devine al mării, unul al subteranelor,/ altul al fulgerelor?/ Există un transfer între artă si viată:/ e noaptea fulgerelor când imaginarul din/ oglinzi se goleste în ochii Orbului.’’. Confesiunea lirică pare soptită, abia grăită, în ceas de taină, ca în fata unui mare duhovnic si monah al Duhului Sfânt din mândra Transilvanie: Arsenie Boca.
Apoi, parcă pe nesimtite, poetul lunecă/ urcă în lumea ezoterică: ,,Nordul este o stiintă de granită:/ o hexagramă (s.n.) care contine directia celorlalte/ puncte cardinale.’’. El, Poetul George Vulturescu, cunoaste legile de nezdruncinat si-si respectă jurământul: ,,Hai, pictează asimetric, nu lăsa indicii’’ (…) Nu lăsa indicii: Nordul în care esti este/ Nordul tău. Nimănui nu-I poate folosi febra/ ta: ea nu poate ucide microbii altui trup./ Rămâi la ebosă: întregul e moarte,/ finitul e neant.// Convulsie a flăcării – asta e Nordul/ nu pâlpâirea. Oamenii nu sunt într-un/ orizont spatial ci într-un câmp cuantic./ ,,Extazul orizontalei’’ este complexul/ cărtii: totul trebuie să devină carte./ Heidegger ne provoacă să devenim. Fii eretic: rămâi!’’.
Cuvintele roiesc, se adună în Poem, lasă semne adânci, ancestrale în ochiul Orb de dorul de Dumnezeu, în carnea Poemului lasă urme, asemenea incrustatiilor energice si energetice, tăiate direct în carnea răbojului străvechi, unde oamenii încrustau clipele de eternitate, zilele si anii, ceasurile astrale si crugul nevremuit al vremii.
În finalul poemei Noaptea fulgerelor, Poetul are o fulguratie de Clarvăzător: ,,Pune un zid,/ asază un obstacol la orizont dacă vrei să/ stră-vezi dincolo.’’.
Din poemul în sase trepte Litera deschide criptele vocalelor, citez doar versurile de început ale fiecărui verset: 1. ,,Neagră ca un viscol,/ litera deschide criptele vocalelor.’’; 2. ,,Neagră, ca singurătatea ochiului orb deasupra/ unui pahar de alcool’’; 3. ,,Negri, lichenii din jurul literei încep să tremure’’; 4. ,,Unde sunt litere va fi mereu o grădină Ghetsimani’’.
Iată versetul al cincilea, integral: ,,Fiecare cu litera lui./ Înăuntrul ei este cald si bine. Aici sunt mortii/ mei: tatăl si mama. Si mosii mei răbdători. Si fiul meu/ privindu-ne/ Asa stăm deasupra literei/ precum deasupra unei fântâni pelerinii/ precum gratia deasupra cimitirelor’’.
Pentru ca, în treapta a 6-a, ca într-o zi de sâmbătă, ultima a nehodinei, George Vulturescu să încheie poema, dar si volumul antologic Orb prin Nord cu o inscriptie într-un lapidariu ancestral: ,,Ca un viscol e poemul în jurul literelor./ Îmbracă masca si blana de urs întoarce-o pe dos. Litera nu trebuie/ să-ti stie numele.’’
…Serenitatea Clarvăzătorului pune, astfel, punct unui pelerinaj la obârsii, la locurile sfinte ale bunilor si străbunilor, călătorie dincolo de oglinda interioară a tuturor viscolirilor, îndoielilor si desghiocărilor fără de sfârsit.

Si astfel, cu un auz si cu un văz abisal, duse dincolo de fizică, în transcendent duse, în metafizică -, scriitorii pereche Constantin Zărnescu-George Vulturescu privesc cu luciditate izbăvitoare în fântâna dorurilor primordiale, aud vuietul timpului – cangur solitar ce sare din eră în eră, până în Ursa Mare si mult dincolo de Andromeda.
Pornind de la cuvântul ,,totem modern’’ (Gottfried Benn), mântuind cuvintele, salvându-le într-o ordine nouă si, desigur, salvându-se pe ei însisi -, Constantin Zărnescu si George Vulturescu îsi asumă si îsi trăiesc bărbăteste, cu profundă cutremurare, limitele existentei fiecăruia dintre ei, emitând, spre răscruciurile existentei întregii spete umane, fuioare magice de lumină.
Fiind contemporani cu prima zi a Creatiei, ei nu uită – cum ar caligrafia Stefan Aug. Doinas – să fie contemporani cu a saptea zi a Istoriei: recreînd lumea cu ajutorul verbului… Dând viată, fiecare cu mijloacele sale literare de valoare indubitabilă, câte unei cosmogonii înfloritoare.
Trăind în spirit, creează, asemenea Demiurgului, universuri fictionale în care ne regăsim cu totii, în plenitudinea fiintării noastre ca gâze si fire de iarbă în vremuri de pârjolire si decădere a tuturor imperiilor.
Constantin Zărnescu si George Vulturescu ne înaltă, prin forta lor de Antei postmoderni, si ne dau puterea de a crede, încă, într-o stea mântuitoare, astfel încât să nu mai fim nevoiti a striga: ,,Opriti planeta! Vreau să cobor!’’.






Dan Lupescu    3/23/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian