Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Intalnire cu urechea unui iepuras

Trenul intrase serpuind de cateva minute in gara centrala a orasului. Linia lui eleganta, aerodinamica, marcata de o linie orizontala rosie ce il strabatea in toata lungimea, se proiecta pe fundalul dominat de „zgaraie norii“ care i-au daruit asezarii porecla de Mainhattan.

Usile au fost rapid asaltate de multimea calatorilor incarcati cu bagaje multicolore de toate formele. Nu-mi rezervasem de data aceasta un loc. In timpul pranzului nu porneau multi la drum. In afara de aceasta, in fiecare ora pornea un accelerat spre Berlin. In rucsacul meu micut – un adevarat city-rucsac – se aflau cateva lucrusoare carora li se potrivea acest diminutiv. Pulovere, pantaloni si lenjerie de schimb... In cele doua zile pe care doream sa le petrec in capitala, vremea ar putea sa ma surprinda cu capriciile ei. Desi imi place neprevazutul, capriolele nascute din instabilitate nu m-au incantat niciodata. Asa ca mi-am luat cu mine inca un fular, manusi si o bereta rosie ca si focul. Ne gaseam inca in ultima zi de februarie si cine nu-si aminteste de fulgii de zapada care te pot surprinde impreuna cu sosirea martisorului. Compartimentul larg avea multe locuri libere. M-am afundat cu placerea si febra nascuta din nelinistea asteptarii, in fotoliul ce m-a cuprins in imbratisarea pernelor albastre. Pe masa din fata mea se aflau deja sticluta cu apa si volumul de povestiri al lui Stefan Zweig, „Fantastica noapte“. Nuvela cuprinde evenimente aproape mistice petrecute pe un parcurs de 6 ore. O perioada de timp doar ceva mai lunga decat cea necesitata de drumul pe care-l voi parcurge. Oare ma va cuceri magia cuvintelor in timp ce tunelurile ne vor inghiti mereu si mereu? La un moment dat ne miscam paralel cu un alt tren si scena din „Trenul de Paddington“ al Agathei Christie m-a determinat sa ma uit spontan la ceas. Ora 16:50 … Si tu imi spui ca nu exista coincidente!

Vis-a-vis cu mine tanara reintoarsa din Alpi, a carei snowboard se odihnea cu bocancii infipti deasupra capului meu, se adancise intr-un joc probabil foarte palpitant pe smartphon. Ne-am zambit scurt. Ne simteam inca bine. Prin ferestrele ermetice ale expresului peisajul se accelerase si fascinatia copacilor ce alergau pentru a ajunge din urma padurea de care apartineau, ma tinea prinsa in mrejele ei. Era aceeasi senzatie ca si in timpul copilariei mele... Doar nasul nu-l mai lipeam de suprafata rece de sticla. Incet incet soarele apuse si in lumina crepusculara admiram cladirile luminate, garile prin care treceam cu o viteza razanta. Arhitectura usoara, aeriana a edificiilor moderne de sticla ma fascineaza mereu. Lumina infrumuseteaza tabloul noptii asemeni detaliilor renascute din amintiri care ne lumineaza viata. Ma indreptam spre o citadela care reuneste binele si raul, progresivul cu inspaimantatorul, istoria continentului si totodata a familiei mele. In centrul unui amalgam de sentimente controverse imi constientizasem existenta muzeelor superbe, a concertelor si expozitiilor de arta din galeriile mici sau mari aflate pe strazi ce pulseaza zii si noapte, cu locuitori aflati mereu in miscare intr-o lume colorata. Fiecare coltisor din aceasta aglomerare de cladiri si oameni este un nou oras, totul seamana cu imaginile alcatuite din cioburile de sticla colorata ale caleidoscopului copilariei. Pe acela l-am iubit. De ce n-as putea invata sa iubesc si Berlinul? Ce ma opreste? Ce ma opreste?

In tren este frig ... Ne tragem pe noi puloverele, paltoanele, fiecare ce are la indemana. Insotitoarea trenului ne da dreptate. Desi ar trebui sa avem 22,5°C in compartiment, aerul ce sufla peste noi atinge doar 13°C. In ochi ni se citeste nedumerirea si resemnarea. Duzele deasupra capului nostru nu pot fi inchise. Stam infofoliti si se vede clar pe noi ca dreptatea care este de partea noastra, nu ne poate incalzi. Cu manusile imbracate nu mai doresc sa citesc. Ma scufund in gandurile mele si ma bucur de revederea ce ma asteapta. Sunt printre putinii care coboara la ultima statiune a sarpelui de ghiata: Berlin - Gara de Est

Desi Berlinul este strabatut de o retea de cale ferata cu nenumarate gari aflate in oras, ICE - ul care este un expres care leaga citadelele una de alta, are doar trei statiuni pe traseul interior al municipiului: Berlin Spandau, Gara centrala (noua) si Gara de Est.

Gara este prietenoasa, cafenele sunt deschise, aroma prajiturilor ma tenteaza... In mana aduc renumitul covrig „Ditsch“ din Frankfurt, dar intre timp si aici s-au ridicat covrigariile imbietoare ale acestei firme. Samburii de dovleac prajit s-au dezlipit in parte si danseaza tarantella in punga de hartie, in ritmul pasului meu. Insotitorul meu mi-a luat rucsacul si ma conduce razand spre metrou. In scurt timp ajungem la parcul din care se deschide un bulevard larg ce ne duce spre locuinta care ne asteapta. Aleile sunt marginite de copaci batrani. Imi place atmosfera emanata de asfaltul pe care se grabesc trecatorii printre care pedaleaza in slalom biciclistii... O secunda ma gandesc la „Corabia nebunilor“. Tii minte aceasta corabie care in anul 1933 se indreapta din Vera Cruz spre Bremerhaven? (Interesant, in acel an care lasa sa se intrevada un razboi cumplit, multe vapoare plecau din Bremerhaven spre America). Iti amintesti renumitul dialog al lui Heinz Rühmann? Replica lui? „Da, aveti dreptate, vinovati sunt evreii … si biciclistii...“ / „De ce biciclistii?“ / „De ce evreii?“ Un film intr-adevar remarcabil cu artisti mari si femei superbe cu o personalitate puternica... Vivien Leigh, Simone Signoret …
Revin in prezent, in cotidian. Imi place respiratia accelerata a strazii. Franturile de cuvinte in limbi diferite imi bombardeaza urechile impreuna cu claxoanele nerabdatoare ale limuzinelor ce trec in graba. Magazinele sunt inca deschise. Trecem pe langa un cinematograf – afisele ne fac sa zambim – nu sunt filmele noastre preferate, altfel ne-am indrepta deja acum spre una din salile intunecate. Ne oprim insa, ca de atatea ori, la micul restaurant italian ce se afla in drumul nostru. Italian? Da, vinurille sunt din Toscana, dar bunatatile gastronomiei italiene sunt intregite cu mici secrete gastronomice din Balcan. Personalul este turcesc. Pizza are un aluat gros. Ne hotaram sa luam specialitatea casei, sufleuri cu denumiri ce te catapulteaza in vaile insorite ale raului Arno. Degustam un vin Chianti rosu in timp ce ascultam cantaretii italieni ai deceniilor trecute, care ne delecteaza cu vocile lor cunoscute. Masa noastra este ascunsa de privirile curioase printr-un paravan de sticle continand licori de nuante si culori diferite. Etichetele colorate isi au si ele istorioara lor. Sufleul de vinete si rosii raspandeste aroma mediterana. Frunzele de busuioc verzi decoreaza cascavalul fierbinte ce abureste inca. Sosul de rosii fierbe in tava alba de portelan din fata noastra. Inmuiem in lava clocotitoare painitele presarate cu sesam negru.
Simt cum ma patrunde caldura ... Ma relaxez ... Sunt pregatita – poate nu sa iubesc – dar sa accept acest oras. Simt cum si cuvintele incep sa se insire. Ochii mari caprui umbriti de gene lungi ma privesc ca si o oglinda ...

Seara ma readuce cu multi ani in urma cand acesti ochi erau plini de lacrimi la parasirea iepurasului de plus pe care nu avusesem voie sa-l luam cu noi la plecarea din Timisoara. Candva, dupa ce lucrurile s-au schimbat si in acele tinuturi, iepurasul moale, cald si ciufulit de atata dragoste a ajuns si la Berlin. Intram in locuinta.
„Vreau sa-ti arat ceva,“ aud si ma intorc curioasa spre petecul mic de stofa. Culoarea, forma imi aduc un zambet cald pe buze. Recunosc fragmentul ...

Se apropie sarbatorile de primavara: Purimul, Pesachul, Pastele... Ce poate fi mai inedit in ajunul lor, decat aceasta intalnire cu urechea unui iepuras ce a auzit foarte multe si a calatorit departe, tot mai departe...






Julia Henriette Kakucs    3/19/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian