Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


O nouă stea în galaxia monedelor internationale -Un punct de vedere –

Sumar: Autorul face o prezentare referitoare la o anumită monedă digitală, virtuală:
denumită BITCOIN, care a stârnit interesul prin anumite avantaje prezumtive, explicând
ce este această monedă, cine a creat-o, care sunt avantajele si dezavantajele folosirii ei
precum si reactia diferitelor administratii guvernamentale cu privire la modului de
folosire, taxare si riscurile operatiunilor efectuate cu această monedă.


De mii de ani oamenii s-au obisnuit să mânuie banii ca mijloc de schimb, nu
în virtutea unei anumite conventii, a unui anumit contract social, ci datorită
multiplelor avantaje pe care i-au reprezentat banii pentru oameni, în activitatea schimburilor comerciale si a obtinerii anumitor servicii.

Despre multiplele greutăti pe care le-au întîmpinat oamenii pe parcursul istoriei în activitatea schimburilor până a apărut echivalentul general - banii, s-au scris zeci, dacă nu chiar sute de cărti, si-au expus sute sau chiar mii de oameni punctele de vedere asa că nimic nu mai este ”nou sub soare” în această privintă.
Orice adaugare, nu ar fi decât o reluare a unora sau altora dintre punctele de vedere si care nu ar putea aduce decât o nesemnificativă contributie la cunoasterea acestui fapt; si totusi la orizont a apărut în urmă cu circa 5 ani, o nouă stea în constelatia diverselor monede nationale si internationale.
Noua ”stea” poartă numele de BITCOIN !

1. Ce este această monedă si cum a apărut ea?

Iată primele întrebări pe care si le poate pune oricine interesat de această nouă
aparitie în lumea prea binelor cunoscute monede ce sunt utile oricui pe plan national
sau international si care poate nu a urmărit până în prezent evolutia acestei noi monede ”digitale”.
Mass-media cu caracter economic, prezintă această nouă monedă
care a fost botezată BITCOIN, de către creatorul ei Satoshi Nakamoto.
Nu se stie precis dacă numele acesta este anagramarea numelui unei persoane sau este numele unui grup sau al unei institutii japoneze care a lansat această ideie a noii monede, a creat un software corespunzător, a creat primele unităti ale acestei monede si a lansat-o pe piata internatională.
Aceasta este o monedă ”electronică”, care nu existat initial într-o formă fizică si a fost
generată or implementată printr-un sistem computerizat bazat pe un proces matematic complicat.
Asa cum a fost prezentată prin diverse mijloace ale mass-mediei în anii 2009
si în anii următori ideia unei asemenea monede digitale (electronice), a fost îmbrătisată de unele spirite libertariene si de către cei pasionati de ideia tehnologiei moderne, cărora le-a surăs conceptia anonimitătii, a vehiculării în limitele unor granite nationale, într-un mod rapid si ieftin comparatriv cu monedele nationale sau a banilor care si-au asigurat de zeci sau sute de ani rolul de valută internatională de schimb sau a operatiunilor bazate pe cărtile de credit.
Numele de BITCOIN ales de către Nakamoto, se referă – după opinia autorilor, la programul cu ”sursă deschisă” pentru folosirea acestei monede, cât si la reteaua,
numită ”peer-to-peer” adică, ”de la egal la egal”, pe care se bazează aceast sistem
creat.
În ultimii cinci ani Nakamoto si-a dezvoltat contributia privind documentatia despre Bitcoin, si-a extins colaborarea cu altii parteneri interesati în dezvoltatorea si extinderea utilizării acestei monede si primii pasi ai acesteia au dus la dezvoltarea si extinderea ei până la mijlocul anului 2010. Din acest an Satoshi Nakamoto a predat toată documentatia privind functiile - cheie de utilizare ale software-ului special destinat acestei monede, unui antrepenor cu numele de Gavin Andresen care a creat ”Fundatia Bitcoin” si a continuat dezvoltarea acestei monede împreună cu un priten al său Mark Karpelčs,
care avea experientă în domeniul programării si al creerii de software. El a devenit
Directorul executiv al fundatiei.
În 2013 bitcon a fost comercializat initial (în Ianuarie 2013), la valoarea de $13 si a
ajuns în 10 luni (în luna Noiembrie 2013), la $1,100, atrăgînd atentia unor investitori,
a unor firme de investitii de capital, a unor comercianti si la un număr destul de mare
de cetăteni care vroiau să cumpere diverse produse plătindu-le cu această nouă
monedă bitcoin.
Fundatia creată de Gavin Andresen a angajat un număr de specialisti , iar initiatorii ei
si-au păstrat o importantă sumă de monede bitcoins, ceea ce în 2013 reprezenta echivalentul a 1.1 miliarde dolari.
Ca si alte monede, această nouă monedă (bitcoin)are si subdiviziuni .
Noua monedă virtuală a fost concepută în asa fel încât nu se bazează pe încrederea si siguranta pe care o poate da (celui ce detine această monedă sau o utilizează în scopuri comerciale sau de investitii), un emitător central (stat sau bancă centrală).
Bitcoin foloseste o bază de date distribuită prin diferite retele între diferitii utilizatori (peer-to-pear), în scopul de a inventaria diversele tranzactii, folosindu-se de o metodă criptografică (similară cu barcodurile, folosite în prezent în recunoasterea pretului de vînzare al diferitelor produse), menită cel putin în mod virtual să asigure securitatea
celor care fac plăti folosind bitcoins.
După opinia unora dintre utilizatorii actuali ai acestei monede, bitcoin, are avantajul folosirii ei într-un mod anonim (fără a se cunoaste cine este cel ce si-a procurat
produsele sau serviciilor respective si a folosit bitcoin pentru plată) , spre deosebire de plata prin intermediul cărtilor de credit care îl înregistrează pe detinătorul cardului, cu: numărul cardului, numele si prenumele posesorului , adresa,precum si codul de
sigurantă (indicat prin cele 4 numere de pe spatele cardului de credit) si tot odată îi asigură certitudinea corectitudinii operatiunilor efectuate.
Cu toate că există si opinia după care acest nou sistem în conditiile peer-to-peer,
deci de la egal la egal, precum si prin lipsa unei administratii centrale care să dirijeze si
să urmărească diversele tranzactii, ar putea să manipuleze valoarea bitcoinurilor sau să
se folosească acest sistem ca instrument de manipulare a inflatiei prin multiplicarea numărului de bitcoin, creatorii acestei noi monede digitale, consideră că inflatia este limitată si controlată; ea fiind programată de la bun început (prin programul electronic
al acestei monede) si în acelas timp se consideră că inflatia fiind predictibilă nu poate
crea nici o surpriză, ea fiind cunoscută părtilor participante la tranzactie, încă de la începutul acestor operatiuni.

2. Taxarea tranzactiilor efectuate cu ajutorul monedei bitcoin

Omri Marian, profesor de legislatie la Universitatea din Florida afirmă:
”cei ce investesc cumpărînd asemenea monede sau le folosesc pentru operatiuni
de vînzare/cumpărare de bunuri sau servicii si care pot avea câstiguri sau
pierderi, nu trebuie să raporteze nimănui aceste câstiguri sau pierderi si ca atare
nu plătesc taxe”.
În paralel cu opinia profesorului Omri Marian, există si alte puncte de vedere care comparând bitcoin cu o marfă, cu o monedă în functiune, cu o valoare activă sau cu o investitie într-un capital depus într-o bancă si care aduce o dobîndă, acesta trebuie taxată.
Bitcoin fiind considerati ca si monedele în circulatie (cum ar fi dolariul, rubla,
yenul, euro s.a.) putând produce venituri suplimentare prin tranzactiile de vînzare/cumpărare în urma jocurilor de bursă, (sau prin tranzactiile de bursă a unor stocuri ale unor companii), ar trebuii taxati ca oricare sursă de venit legal, iar în cazul unor pierderi (prin scăderea valorii lor), ar trebuii scăzute aceste pierderi din suma
totală a veniturilor?.
În aceste conditii se pune întrebarea: cum ar trebuii să procedeze organele
financiare oficiale ale unui stat, (considerând această monedă care există si
functionează într-un mod ”anonim”, si care prin ne luarea ei în consideratie ar putea deschide o poartă largă spre evaziuni fiscale sau ”spălări de bani” ilegali), pentru a opri asemenea fapte si pentru a asigura o garantie a utilizatorilor acestor bani, fie că ei sunt cumpărători, vîânzători sau investori?.
Până în prezent institutiile financiare din diversele tări unde fuctioneză sistemul tranzactiilor prin intermediul bitcoin, nu posedă reglementări care să justifice aplicarea de taxe si ca atare aceasta este considerată ca una din problemele financiare spinoase
ale diferitelor tări.
Administratiile guvernamentale – după opinia unor specialisti în domeniul finantelor,
ar trebuii implicate în urmărirea tranzactiilor, pentru a împiedica eventualele pierderi
din tranzactii oneroase sau schimburi incorecte.
Conform programului actual pe baza căruia functionează folosirea bitcoin, posesorul
de bitcoin sau cel ce operează cu această monedă, îsi poate tine singur evidenta
sumelor disponibile prin înregistrarea în computerul personal, prin folosirea unui
algoritm si creindu-si un cod digital. Acest cod poate fi folosit si pentru efectuarea diverselor tranzactii cu bitcoin online.
Cu toate că o asemenea activitate solicită un spatiu destul de mare în memoria computerului, un consum anumit de electricitate destinat utilizării un timp îndelungat
(al computerului- n.n.) si bine înteles un sistem corect de înregistrare a criptografiei, el
si-a găsit cel putin pentru moment, o anumită arie de functionare .
Posesorul de bitcoin care le-a cumpărat în vederea stocării pentru un anumit timp
îsi poate asigura securitatea lor depozitîndu-le într-o cutie care asigură protectia obiectelor de valoarea la o bancă. În felul acesta posesorul acestor monezi sau
utilizatorii lor - asa după cum remarcă unele mijloace ale mass-mediei, devine
”propria bancă si propriul contabil”.
Fără existenta unor reglementări oficiale, care să ridice credibilitatea unor operatiuni corecte cum ar fi si în cazul folosirii metodei PayPal , cele mai multe tranzactii prin sistemul bitcoin poate crea multiple riscuri.
Mai mult ca sigur că în momentul în care operatiunile pe bază de bitcoin vor evolua luînd proportii la nivel national sau international, vor apare si o multime de persoane
care îsi vor face din această activitate un rol de ”mijlocitor” mai mult sau mai putin
dorit si care vor solicita plata unor comisioane pentru serviciile pe care le vor oferi.

3.Conditiile pentru functionarea corectă a sistemului BITCOIN

Specialistii în domeniul monedelor, consideră că pentru a ajunge să fie o monedă
cu o largă ”circulatie”, bitcoin trebuie să îndeplinească anumite conditii printre care:
- să fie acceptat ca mijloc de plată pentru o cât mai largă arie de bunuri si servicii, adică să ajute la procurarea/vînzarea normală si regulată a diverselor bunuri si servicii, deci să fie recunoscut de majoritatea producătorilor/vînzătorilor si a consumatorilor,
- să devină cât mai sigur, să nu apară riscuri de furturi, pierderi sau omisiuni
ale operatiunilor efectuate, deci să aibă acoperire împotriva oricăror riscuri de
acest gen,
- să fie transportabil, în special în conditiile unor tranzactii de mari proportii.

Fiind la începutul vietii, această monedă digitală încă nu are toate aceste cerinte rezolvate si de aceea încă nu se poate vorbi de o largă utilizare a acestui sistem.
Numai cînd se vor îndeplinii conditiile mentionate, poate se va putea vorbi de o monedă alternativă a actualilor bani cash sau a sistemului plătilor prin cărtile de
credit.
Compania SecondMarket Holdings, Inc. care a creat o piată pentru operatiunile
de schimb a stocurilor particulare, a anuntat la 10 Februarie a.c. că îsi va crea un
program de testare prin care va stabili relatiile dintre cumpărătorii si vînzătorii de
bitcoin pentru un minimum de 25 de bitcoin cu informatii privind cursul monedei
la zi.
În Statele Unite există legea prin care cetătenii americani care fac tranzactii pe
plan national sau international în valoare de peste 10.000 dolari au obligatia să
raporteze sumele câstigate (sau pierdute); în alte conditii ei riscă să primească
penalizări deosebit de severe. Acelas lucru apreciază specialistii finantisti, ar trebuii
să se întâmple si în cazul tranzactiilor cu ajutorul monedei bitcoin.

4.Care este si cum functionează actuala piată a bitcoin-urilor?

Datele statistice înregistrate de către proprietarii Fundatiei BITCOIN, confirmă că
la sfârsitul anului 2013, existau în functiune peste 10.800.000 bitcoin, care stabilit
la valoarea preturilor curente reprezenta circa 370 milioane dolari SUA.
Din acest punct de vedere se poate considera că utilizarea sistemului de tranzactii
prin intermediul bitcoin este destul de mic, ceea ce reflectă:
- pe de o parte necunoasterea si neîncrederea generală în acest sistem, iar
- pe de altă parte încă mai sunt unele aspecte referitoare la programul de
functionare care nu este complet pus la punct si ca atare creatorii acestui
sistem, dacă vor ca sistemul să functioneze în bune conditiuni, trebuie să
lucreze la acest capitol.
Opinia unor specialisti din domeniul financiar, prevede că asemenea tranzactii ar
putea duce la existenta pe piată a unui număr de peste 21 milioane de bitcoin,
întrucât masa monetară creste într-o proportie geometrică după fiecare 21.000 de bitconi, (ce se presupune în momentul de fată, că este o operatiune ce se desfăsoară)
la un interval de circa 4 ani.
Asemenea cresteri rapide se presupune că vor ajunge până în 2017, ceea ce va face
ca valoarea monedei bitcoin să fie marcată de fenomenul deflatiei preturilor (ceeace
se va reflecta într-o crestere a valorii monedei bitcoin-n.n.).
Unii dintre potentialii utilizatori ai sistemului bitcoin au ridicat încă de la început întrebarea dacă în momentul de fată sau în perspectivă ar putea exista vreo
represiune din partea vreunui guvern national sau al vreunei uniuni economice
împotriva acestui sistem?
Răspunsul la o asemenea întrebare este:
Desigur, vor apare opozitii !
În prezent există tot felul de scenarii pe care si le-au creat cei ce sustin un asemenea sistem al bitcoin; în ipoteza în care s-ar manifesta o devalorizare a vreunei monede nationale, sau chiar o devalorizare a bitcoin, sau scăderea numărului de utilizatori sau asa după cum se exprimă unii interesati de acest sistem, de ”represiune” din partea vreunui guvern, atunci va apare un mare risc al vietii acestui nou sistem.
Despre acest aspect vom vorbi ceva mai departe.
De asemeni poate apare si succesiunea unui alt sistem de monedă ”criptologică”
care va putea fi considerată pe plan national sau international ca fiind mai legitimă (fiind sustinută de vre-o mare companie sau de către un guvern cu multiple ramificatii în diverse activităti nationale si internationale), tot atât de bine cum s-ar putea ca monezile ”criptologice” (cum ar fi bitcoin sau altele) să fie interzise.
Din acest punct de vedere fenomenul descentralizării si anonimitatea întruchipată de sistemul monetar bitcoin a apărut si există în prezent ca o reactie la asa zisa ”persecutie” a guvernului Statelor Unite si a altor guverne împotriva monedelor digitale cum ar fi de exemplu în Statele Unite, e-goldul sau Liberty Dollar .
Pentru moment se poate considera că folosirea monedei bitcoin si-a găsit utilizarea
în special în unele dintre tranzactiile de cumpărării de masini uzate si a unor contracte
de dezvoltare de software între diferite institutii sau companii mici independente; cu
alte cuvinte se poate considera că bitcoin ar fi ”deja” acceptat atât pentru realizarea
unor tranzactii de servicii online cât si pentru tranzactionarea unor bunuri tangibile
de o anumită valoare, sau pur si simplu ca investitii de o anumită valoare.
În prezent circa 3.000 de activităti economice pe plan mondial acceptă tranzactii pe
bază de bitcoin. Lista lor se poate regăsi de cei interesati în sit-ul: ”Coinmap.org”.
Sunt unii întreprinzători care schimbă diverse valute cum ar fi dolari SUA,
ruble rusesti, yeni japonezi si alte valute, pe bitcoin si invers.
Transferurile efectuate cu ajutorul monedelor bitcoin sunt facilitate direct
fără nici un ajutor al vreunei institutii de plăti între utilizatori si ca atare devine
imposibilă anularea unor asemenea tranzacti. O asemenea situatie poate fi
considerată ca un inconvenient, dar utilizatorii iau cunostiintă înainte de efectuarea tranzactiei de acest fapt si dacă sunt de acord cu această obligatie, înseamnă că îsi
asumă acest risc.
Unele tranzactii care nu sunt cansiderate ca fiind valide sau sunt corupte din
anumite motive, sunt respinse de la bun început de cei ce urmăresc în mod deosebit
de onest, aceste tranzactii, iar alteori operatiunile de stabilire a cursurilor valutare
sunt făcute cu întîrziere .
Majoritatea tranzactiilor sunt efectuate în mod gratuit dar o anumită taxă poate fi plătită celor ce urmăresc efectuarea tranzactiilor, în ipoteza în care se solicită
efectuarea cu prioritate a unei tranzacti.
Asemenea tranzactii desfăsurate prin intermediul unor site-uri de schimb ce
pot fi cunoscute prin verificarea blogurilor specifice, poate facilita verificarea în timp
real a acestor tranzactii de către utilizatorii respectivi .

5.Avantajele si riscurile folosirii monedei digitale BITCOIN

Valoarea monedei digitale BITCOIN a crescut într-un an de la $20 la $1.200.
Desigur cresterea nu a fost lină si permanentă, ci au existat o multime de
hopuri, de urcusuri si coborîsuri, dar pe total, după o anumită perioadă, s-a
putut remarcat o crestere. Cu toate acestea, cumpărătorii si cei ce tranzactionează
pe baza unei astfel de monede digitale se expun unor riscuri semnificative, întrucât
în prezent potrivit Autorităţii Bancare Europene, ei nu beneficiază de reglementări
pentru protecţia utilizatorilor.
De multe ori, cei ce încearcă în prezent efectuarea unor tranzactii pe bază
de bitcoin, sunt atât de speriati de riscurile pe care le-ar putea întîmpina, încât
preferă nici să nu vorbească sau să mentioneze cuvîntul BITCOIN.
Asemenea situatii se petrec în special în conditiile în care se cere deschiderea unui
cont la bancă pentru efectuarea schimburilor în bitcoin or din bitcoin în
alte valute sau a unui transfer electronic de bani.
Ne existând încă instructiuni precise, băncile amână deschiderea unor asemenera conturi, ceea ce înseamnă o mare pierdere de timp si o mare ineficientă, ceea ce de
fapt este în contradictie cu ideia de bază a conceptiei utilizării rapide a monedei
bitcoin.
De asemenea, conform unei informatii prezentată de cotidianul Wall Street Journal, monedele digitale sunt vulnerabile la atacuri ale hackerilor.
Întradevăr la 10 februarie 2014, hackerii au început atacul împotriva celui mai mare volum de schimburi de pe plan mondial, creind imaginea unei puternice modificări
printr-o falsă cerere de retrimitere de plăti.
Acest atac a determinat ca schimburile financiare să fie suspendate iar multi dintre cumpărători si-au retras sumele investite.
Această situatie a fost confirmată imediat de către firma japoneză Mt. Gox exchange, care a comunicat că a primit un mesaj privind o cerere fraudulentă.
Specialistii în probleme de software pentru bitcoin au detectat a doua zi existenta
unei erori în infrastructura softwarului, lucru pe care îl remarcaseră si hackerii care
exploatând această eroare au manipulat si alte schimbări.
Procesul de corectare al sistemului de software al acestei monede digitale nu s-a
putut rezolva instantaneu, ceea ce a blocat pentru câteva zile toată piata
tranzactională de bitcoin.
Baza pietelor bitcoin din Slovenia, (denumită Bitstamp), si cea din Bulgaria (denumită: BTC-e) care sunt recunoscute în prezent ca fiind cele mai mari centre de schimburi al bitcoinuri în dolari SUA au anuntat că după o întrerupere de câteva zile îsi vor relua activitatea, ceea ce se asteapta că va avea loc după jumătatea lunii Februarie a.c.
(Până la data de 7 Martie a.c., încă nu se comunicase oficial reluarea activitătii –n.n.).
După opinia unora dintre specialistii în probleme ale tranzactiilor financiare,
monedele digitale sunt acceptate si pot fi folosite în mii de tranzactii legale si ilegale
de cumpărări/vînzări de bunuri si servicii ceea ce îi favorizează pe cei ce practică
activităti ilegale de spălare a banilor ilegali, beneficiend de gradului ridicat de
anonimitate cu care sunt derulate tranzacţiile si transferul discret de bani.
Retinerile si avertismentul dat de către unele Adminstratii guvernamentale îi pun în gardă pe cei ce ar vrea să facă tranzactii în bitcoin, fără să cunoască cît mai multe
detalii.
Un asemenea avertisment a venit la numai câteva zile după ce Banca Centrală
a Chinei, de exemplu, a anunţat prin website-ul ei că instituţiile financiare chineze nu trebuie să accepte depozite ale afacerilor care au legătură cu bitcoin, să ofere asigurări sau să permită accesul la această monedă în cadrul serviciilor proprii .
Acest aspect este interesant, cu atât mai mult cu cât cresterea valorii monedei bitcoin,
pe diversele piete mondiale a fost atribuită cresterii cererii de bitcoin din China, cu
toate că datorită anonimitătii tranzactiilor de cumpărare sau de scimb asemenea modificări a valorii bitcoin sunt foarte dificile în stabilirea unui asemenea factor de impact.
În urmă cu circa două luni, la un semniar pe probleme de finante, Yi Gang, vice guvernatorul băncii ”People’s Bank of China” afirma:
“ China nu vrea să recunoască în prezent bitcoin dar a sugerat că
autoritătile vor tolera pentru moment această monedă.
Dacă cineva îsi asumă riscul cresterii si scăderii pretului acestei
monede, este traba fiecăruia”.

Banca Franţei a avertizat, de asemenea, în privinţa pericolelor si riscurilor pe
care le pot crea tranzactiile de bitcoin.
Banca Centrală Europeană si Banca Angliei au notificat că monitorizează evoluţia monedelor virtuale .
Michel Barnier, Comisarul UE, care răspunde de reglementările financiare ale UE, a mentionat într-un discurs pe care l-a tinut la Conferinta Serviciilor Financiare:
”...noi vom urmării foarte de aproape miscarea bitcoin-urilo, vom
rămâne vigilenti si vom fi gata să actionăm imediat dacă va fi necesar.
Guvernul UE va aplica penalizări dacă actiunea de manipulare a
bitcoin-urilor vor afecta situatia Euro si va fi folosită pentru actiuni
cu caracter fraudulos sau în diverse activităti criminale”.
În Statele Unite, specialistii finantisti ce se ocupă de problemele politicii financiare
si avocatii diverselor firme s-au exprimat în acelas sens dovedind îngrijorări similare.
Bitcoin, de asemeni a retinut atentia diverselor firme ce sunt pe Wall Street,
unde analistii au început să prezinte diverse rapoarte asupra efectelor acestui nou
sistem al bitcoin-urilor, asupra valutelor pe plan mondial si a diverselor sisteme de
plăti efectuate.
În conformitate cu punctul de vedere al lui David Woo, analist pe probleme
monetare la Bank of America, Merrill Lynch, prezentat într-un scurt raport cu privire
la bitcoin, afirmă:
”valoarea acestei monede digitale ajunsese la sfîrsitul lunii
Decembrie 2013 la un maxim de 1.300 dolari SUA, totalizând
un volum de circa 15 miliarde dolari , ulterior a apărut
un fenomen al scăderii valorii care s-a manifestat prin
căderea de la $645 la $ 605 si ulterior s-a ajuns la o nouă
crestere la $613.10” .
O asemenea evolutie se poate vedea si în graficul alăturat care confirmă modificarea raportului, de exemplu, dintre bitcoin si dolarul SUA într-un interval de 24 ore.
După cum se vede, ca si alte monede, această monedă cunoaste seismograma
jocurile specifice care apar la burse si ca atare cei interesati de asemenea tranzactii trebuie să fie pregătiti pentru manifestarea oricăror fluctuatii pozitive sau negative .








Pentru moment există tot felul de opinii care dovedesc punctul de vedere al
diferitelor guverne cu privire la activitatea acestei monede digitale în diferite tări.
Date oficiale confirmă faptul prin care, de exemplu, Procurorul General al
Federatiei Ruse în websit-ul său a anuntat că Banca Rusiei si autoritătile legale
întocmesc în prezent o lege care să reglementeze si să protejeze drepturile de
proprietate al cetătenilor rusi.
Acelas plan si la propus si guvernul Canadian care a acordat Oficiului de Schimburi
cu Străinătatea, dreptul de stabilire a mijloacelor de reglementare si eliminare
a riscurilor utilizării de bitcoin. Cu toate acestea, canadienii au introdus un sistem
prin care folosindu-se aparate similare cu cele de scos bani din conturile personale
deschise la anumite bănci (ATM), au introdus masini – Bitcoin ATM prin care poti
scoate bitcoin, dacă introduci bani ches sau cartea de credit.
Deocamdată nu este rezolvată problema schimbului invers, adică introducând
bitcoin să obtii dolari SUA.
În China situatia este ceva mai dificilă, întrucât compania BTC China cu sediul în Shanghai a dispus stoparea primirii de yuani în vederea cumpărării du bitcoin .

6.Opinii pro si contra

Operatiunile pe baza monedei bitcoin au determinat o puternică avalanse de opinii
pro si contra.
A doua zi după ce procurorii au anuntat rezultatul cercetărilor împotriva tânărului
om de afacei Charlie Shrem (în vîrstă de 24 de ani) la sfîrsitul lunii Ianuarie 2014,
acesta a fost arestat pe aeroportul J.F.Kenedy (din New York) câns se întorsese de la
o conferintă pe probleme de bitcoin fiind învinuit de ”spălarea de bani” prin utilizarea sistemului monedei digitale: bitcoin .
Operatiunile pe bază de bitcoin – după opinia unor antreprenori, interesati în tranzactii pe bază de bitcoin este următoarea:
”această monedă ar putea constituii un suport deosebit de important
în realizarea unei economii mult mai eficiente”.
Cât de sigură este această situatie si efectul ei asupra cresterii eficientei economice a unei tări, sau chiar a unei întreprinderi, este încă sub un mare semn de întrebare.
Câtiva dintre conducătorii unora dintre băncile din New York au prezentat puncte de vedere privind restrângerea operatiunilor ce au la bază această monedă digitală si au propus anumite reglementări în această activitate.
În acelas timp, unii antrepenori printre care se numără si fratii gemeni Cameron si
Tyler Winklevoss din New York, (investitori de câtiva ani în afaceri bazate pe bitcoin),
au propus introducerea unui instrument de apreciere a valorii bitcoin, numit: Indicelui Winklevoss ("Winkdex"), cu ajutorul căruia se pot stabili preturilor acestei monedei virtuale, precum si stabilirea unui fond dedicat acestei monede afirmând în acelas
timp:
” prin creerea a prea multor reglementări s-ar putea bloca această
inovatie si trimiterea de activităti peste oceane”.
În ultimile săptămâni, unul dintre managerii unuia dintre fondurile de investitii afirma:
”sunt socat de popularitatea acestei ”noi” monede – BITCOIN,
dar sunt sceptic de perspectivele sale pe termen lung”.
O companie ce efectuează tranzactii de vînzări/cumpărări de diverse bunuri online, (începând de la săpun si până la telefoane mobile), acceptând plătile
în bitcoin, numită Bitcoin Shop, a devenit prima companie americană care a
avut curajul să-si includă termenul bitcoin în reclama companiei.
Compania are suportul unei firme din Nevada, cu care s-a unit ”TouchIT Technologies Inc.” si care îi rezolvă problemele de software. După opinia presedintelui companiei – Charles Allen, intentia anuntată a companiei de a intra pe Wall Street în scurt timp,
este destinată numai reclamei companiei.
El spunea: ”... noi credem că această ne va aduce legitimitate”.
În Malaysia si la Singapore, în prezent, 16 magazine acceptă tranzactiile în bitcoin.
Cu toate că există o puternică opozitie din partea multor guverne, bitcoin –
după opinia lui Daniel Yap, proprietarul unuia dintre magazinele din Malaysia –
este:
”...această nouă monedă, are un mare potential.
Asa după cum se practică pe plan international ”barter trade”,
care nu are nici o reglementare, de ce nu în mod similar s-ar folosi
si sistemul bitcoin-ului?”.
Chiar dacă la nivelul guvernamental al Canadei există încă unele retineri si oprelisti, canadienii au un alt punct de vedere;
Jackson Warren sustine:
”BITCOIN, este un fel de manifestare a oamenilor liberi de a face
afaceri între ei fără nici un fel de frictiuni”.
Warren este unul dintre partenerii care s-au preocupat de instalarea primelor
aparate Bitcoin ATM prin care în ultima lună s-au tranzactionat peste 1 milion de
dolari SUA.
Convins de perspectiva acestei noi monede afirma:
”BITCOIN, va avea o mare inflentă pe plan mondial;
si până la sfârsitul anului vor mai fi înstalate mii de masini
de acest gen”.
De fapt afacerea lui Warren si a celorlati trei parteneri ai săi este aceea de
colectare a 5 centi de pe urma fiecărei tranzactii; în prezent ei se ocupă de
cumpărarea încă a patru masini (Bitcoin ATM) de la un producător din Las Vegas intentionând să le instaleze în Canada, la Calgary si Toronto.
După cinci ani în care si-a creat destul de greu o nise a existentei, bitcoin a
ajuns să atragă atentia întregii lumi.
Unii sustinători cu vederi ultra ”progresiste” consideră că în mod treptat s-ar putea
ca activitătile bazate pe utilizarea de bitcoin să aibă succes asa cum s-a întîmplat si
cu introducerea si folosirea sistemului de comunicare prin e-mail , devenind în
momentul de fată indispensabil si la îndemâna oricui.
Patrick Murck, care a fost angajat la Fundatia Bitcoin în urmă cu cinci ani,
în calitate partener, a devenit în August 2013, consilier general, si purtătorul
de cuvînt al fundatiei. Noua sa calitate de consilier îl obligă ca odată pe lună
să fie în Washington unde Comitetul Senatorial organizează audiente privind bitcoin
si sustine necesitatea unor precautii optimiste referitoare la potentialitatea acestei monede.
Una din afirmatiile prezentate de către Senatorul democrat (din partea statrului Delaware), care este si conducătorul Comitetului Senatorial al
Securitătii Nationale la încheierea uneia dintre audientei era:
”...ceeace am auzit astăzi despre bitcoin, este încurajator”
iar Patrick Murck afirma:
”...este foarte rar să ai sansa să fi parte a unei constructii care poate
îmbunătătii în mod radical viata oamenilor de pe întregul glob” .
Aspectul pozitiv al folosirii sistemului bitcoin se poate manifesta cu usurintă
de exemplu si în cazul emigrantilor acceptati să lucreze în alte tări fiindu-le deosebit
de usor si favorabil de a trimite o anumită parte din banii câstigati prin muncă,
familiilor lor care trăiesc în tara de origine a emigrantuluiei ne trebuind să plătească
taxe asociate cu transferul de bani.
În acelas timp, un aspect deosebit de critic la adresa actiunii sistemului de utilizare a monedei bitcoin a fost la 25 Februarie 2013, când compania japoneză Mt. Gox, cu sediul la Tokio, ce se ocupă de schimburi valutare pe bază de bitcoin a devenit indisponibilă iar comercializarea bitcoinurilor a fost suspendată.
Panica apărută în rîndurile a mii de investitori în momentul în care acestia au
încercat să-si retragă sumele de bani destinate schimburilor, a fost deosebit de mare
când au constatat că banii depusi erau blocati.
Directorii companiei Mt. Gox au încercat să-i linistească pe investitori, explicându-le
că este o problemă cu softwarul computerului lor, iar sumele depuse pentru diverse tranzactii le sunt asigurate.
”Blocarea tranzactiilor nu era considerată decât ca o măsură cu caracter
preventiv împotriva oricăror furturi sau a activitătii haijackerilor”.
Tensiunea investitorilor a fost si mai mare datorită faptului că nu s-a putut avea un
contact imediat cu conducerea companiei nici prin telefon si nici prin e-mail.
Un raport al conducerii companiei care a fost introdus în sit-ul companiei si difuzat tuturor celor interesati de activitatea companiei a evidentit faptul că
Mt. Gox a pierdut din cauza acestei neasteptate probleme circa 750.000 de bitcoins,
care reprezenta 6% din volumul de bitcoin pe care îl detinea această companie si echivalentul de aproximativ a 365 milioane dolari SUA (la preturile de luni
25 Februarie 2013).
În urma acestei situatii valoarea bitcoin-ului a scăzut brusc cu peste 23%, ajungînd
la Tokio la circa $150 (de la $939 si ulterior la $575).
Karl-Friedrich Lenz, profesor de drept la Universitatea Aoyama Gakuin din Tokyo, analizînd din punct de vedere juridic situatia creată în compania Mt. Gox
a atribuit-o parte lipsei de linii directoare cu privire la modul de comercializare a
bitcoin care în mod normal ar fi trebuit să fie reglementate în Japonia.
"Acest lucru – a spus Karl-Friedrich Lenz, arată necesitatea imanentă
în ipoteza în care se ia iau depozite de bitcoins, acestea trebuie să fie
asigurate printr-o licentă"corespunzătoare”.
Încercările investitorilor de asi retrage capitalurile investite au fost fără succes,
deoarece nu exista nici o reglementare în privinta sistemului de functionare a
sistemului de lucru cu bitcoin.
Legat de situatia creată în compania Mt. Gox, autoritătile financiare japoneze
printre care: Banca Centrală a Japoniei, Ministerul de Finante si Autoritatea
Serviciilor Financiare, au refuzat să-si asume orice responsabilitate în privinta
reglementării afacerilor cu Bitcoin .
Cu toate că în multe dintre tările dezvoltate din punct de vedere economic
(incluzînd tările din EU, SUA, Canada s.a.), se discută pe larg despre diversele aspecte
ale utilizării acestei monede digitale, autoritătile japoneze în general, cele din
domeniul finantelor si mass-media, păstrează o deosebită tăcere în privinta monedei bitcoin.
Când în luna Decembrie 2013 guvernatorul Băncii Japoneze, Harunhiko Kuroda a
fost intervievat despre opinia sa referitoare la bitcoin, el a spus:
”... sunt foarte interesat. Departamentul de cercetare al băncii
urmăreste sistemele monetare”.
dar nu a comentat mai mult despre diversele aspecte ale utilizării bitcoin.
În urm acestei situatii Mark Karpelčs, co-fondatorul Fundatiei Bitcoin si CEO ei, a demisionat din bordul acestei fundatii, care devenise în ultimii ani cunoscută
ca un for impotant în sustinerea acestei monede virtuale.
Concluzia specialistilor în materie de monede este aceea că Bitcoin, nu este
o monedă reală; ea functionează ca o alternativă a monedelor, cum ar fi
si aurul .
În privinta aurului există însă reglementări precise care justifică legalitatea
operatiunilor si valoarea de tranzactie a aurului la un anumit moment dat pe
plan national si international, ceea ce nu este cazul nici pe departe cu moneda
bitcoin.
Efectul de domino al situatiei din Japonia s-a reflectat imediat si la alte
companii ce tranzactionau afaceri de schimb cu bitcoin, (Bitstamp, BTC China si
Kraken (SUA) si care au cunoscut o scădere drastică a schimburilor si a valorii
bitcoin-ului.
Partea gravă a acestei situatii este si aceea după care compania Mt. Gox, nu a
comunicat clientilor că va lua toate măsurile necesare de compensare si asigurare în
viitor a investitorilor .
La sfîrsitul lunii februarie a.c. noua Presedintă a Rezervelor Federale ale Statelor
Unite, Dna. Janet Yellen, discutând printre alte probleme financiare si despre moneda bitcoin, arăta:
”...această monedă ca si altele functionează în Statele Unite
într-un sistem similar de reglementare ca într-o gaură neagră.
Rezervele Federale, nu au autoritatea de a superviza sau
reglementa bitcoin în orice mod.
Acest sistem de plată este total în afara industriei bancare.
Sugestia Dnei Yelen a fost:
”Congresul SUA trebuie să investigheze forma legală necesară,
deorece nu este usor să regelementezi bitcoin, întrucât nu
există un factor central sau un operator legal al netului”.
Alte institutii al căror scop este creerea unor reglementări financiare, cum ar fi de exemplu, Comisia Federală de Comert (CFC), Biroul de Protectie Financiară a Consumatorilor (BPFC) sau Coimisia de Securitate a Schimburilor(CSS), sunt hotărâte
să actioneze operativ în aceas directie. Aceste institutii sustin necesitatea ca oricare companie implicată în tranzactii cu bitcoin să fie înregistrată într-un sector privind: ”Activităti de Servicii Financiare”, tocmai pentru a nu-i supune pe consumatori la nici
un fel de risc.
Exemplul cel mai recent este cel prezentat de un antrepenor din statul Utah (SUA),
care a cumpărat 320 bitcoins de la compania japoneză Mt. Gox. După afirmatia acestui antrepenor el a plătit circa $36.000 dolari înainte ca pretul per bitcoin să fi scăzut
drastic.
*

Din toate cele prezentate reiese drumul plin hopuri pe care bitcoin la întâmpinat în evolutia sa si perspectivele pe care le-ar avea într-un viitor mai apropiat sau mai îndepârtat, până se vor putea stabilii unele reglementări importante pentru investitori
si pentru cei ce vor să tranzactioneze cumpărări/vînzări plătite prin bitcoin.
Sigur că în momentul în care valoarea bitcoin este joasă, s-ar putea să existe unii ”
jucători ca la bursă” care să cumpere cantităti mari de bitcoin si dacă au ”stomac”
(cum se spune) si pot să-i păstreze până creste din nou valoarea lui si apoi să-i vândă,
vor câstiga, dacă vor avea cumpărători.
Acesti investitori pe termen mai lung s-ar putea să ajungă milionari, dar există si
riscul să piardă toti banii dacă nu se va ajunge (din nou) la o situatie favorabilă, si dacă
nu vor găsi pe acei cumpărători care să cumpere bitcoin chiar si la pretul mai ridicat în speranta că va continua să-i crească si mai mult valoarea.
Jocurile de bursă sunt palpitante, dar cu enorme riscuri pentru unii si eventual cu unele sanse pentru altii.
Cât timp va dăinui această nouă stea în galaxia monedelor sau dacă va cădea mai devreme sau mai târziu, este numai o chestiune de timp; si acesta va fi cel mai bun judecător!


Annapolis, MD SUA






Dr. Alex Berca    3/13/2014


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian