Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cassian Maria Spiridon - „poeme în balans”

„ Moto: Cuvântul poetic e un arhitect ce arhivează forme antinomice pe cumpăna rostirii(t.i)

101 poeme, diferentiate temporal si structural în capitolele: „Poeme din vremea când eram foarte tânăr”: („era frig eram singur… în marea lumină în care am intrat”); „Inelul de agat” („nu stii tu / cu totul dată mie / pierdută pentru cer si vesnicie”); Ca jarul aruncat în nămeti („să-mi pun pe ziduri / pe altare / cuvintele în lacrimi cu amnare”); „Într-o zi a bătut vântul de la răsărit” (încă un miracol / pe care Domnul dornic / ti-l oferă fără merit: taci si întelegi).
Poet iubitor de detalii ample ,asternute asa cum sunt fizice, geofizice si astrale; cardinale si azimutale, într-un spatiu cu planietăti ,orizontal, orizontul îndepărtatelor ascensiuni, efervescente ,simbolice. Chiar cuvintele poemelor Cassian Maria Spiridon tin să nu fie atinse mai mult decât limbajul le-a născut spontan, mai mult decât un lector al fiintei lor divulgate si-ar dori frumosul osândit eufemistic.
Poetul, stăpânitorul cuvintelor si spatiilor lor vibrante, desemnează doar un cuvânt dintr-un sir descriptiv să răstoarne aspra dilemă a dispersiei descriptive, spre o altă fată semantică, usor si monoton distrugătoare de simplă înfătisare sintactică. Răsturnare a unui reprezentant, într-o formă stilistică deghizată, ca celelalte ,neatinse de intentii altminteri semantice, să-si poarte caravana formelor silentioase în pustiul vorbirii elucidante. Iată, poemul „Într-o zi a bătut vântul de la răsărit”.
„într-o zi z bătut vântul de la răsărit
Si a venit mama să mă vadă
Eram singur între toti liceenii
Pe holul / încăpător
În pauza dintre ore
Când am aflat că mă caută.”
Reprezentantului „vântul de la răsărit”, pe această „planietate epică”, îi sunt date misiuni semnificante, prin „deplasare” din întelesul comun. (postmodernist ca ariditate si ne-romantare):
„mama a venit să mă vadă / bătea vântul din est care nu mânca zăpezile / si uimirea se rostogolea peste piept (…) /eram istovit de o boală de care nu am mai avut parte…”
„Mama a venit”, ca element al amintirii copilăriei ,apoi „bătea vântul din est care nu manca zăpezile” – crivătul amintirilor: aspră înfrigurare a amintirilor, ce nu
topeste amintirea.
Ultima frază a semnificantului „vânt”, „vindecă” poetul de amintiri ca „de o boală de care nu a mai avut parte”.
Atomii lui Democrit înstăpânesc poemele domnului Cassian Maria Spiridon: Focul – „inima din piept”, apa –„ si nici acelasi val / ce spală tărmul / nu vine peste noi”; văzduhul – „în clipa asta sunt o pasăre cu aripile în cuie odihnind”.
Evolutia semnificantului, pe viermuirea semnificantilor ,se îndreaptă pe tot mai frecvente si ample stadii estetice.
„întreb cine îmi spală privirea / de cele ce încă nu le-am văzut”.
Din nou prin reprezentantul „spală privirea”, răsturnat în sinestezie si „privire spălată” semantic. Sau ,în ipostazele mai ample.,dar nedesprinse descrierii fidele. Iată cum „pământul” observă pasiv mana rodirii sale, sub cerul spectacular în care constelatiile – în ’naltă nepăsare, pune pe gânduri fiinta intramundală.
„Liber se plimbă / pe carul târziu / în noaptea senină (descriere amplă) / carul cel mare (deplasare semantică a unui „reprezentant”) (carul cel mare, în loc de carul mare) cu oistea strâmbă. / Stelele fixe / sunt sapte / cât zilele facerii (a doua răsturnare de sens) / cu mult mai aproape (mic discurs) se-arată ochilor nostri (orizontalizarea).
Descriere „aparent” asa cum este ceea ce în cer a zidit cineva. Atât de exactă, cât să încerci alături de poet geometria lor, pipăirea lor si semnificatia lor referentială.
Să lăsăm deci cuvintele poetului să se întoarcă la izvorul a toate câte sunt în inima lui pentru a ne povesti zămislirea lor în texte.
Noaptea, mamă primordială, revarsă magna – materialitate provoacă în perceptia senzorială (a poetului Cassian Maria Spiridon) meditatia si totodată rationalizarea: rationalizarea meditatiei prin mitul „mortii” si a „femeii neiubitoare”.
Poemul „Eglogă” este reprezentativ, reprezintă aceste meditatii rationale – foarte frecvente în cuprinsul stilului problematic – taină la vedere, problematică a poetului azi lecturat:
„când vine usor tulburat brumărel /
(coborâm deci în temporalitatea geofizică a visării)
Cu mustul tepos si frunza în galben si rosu /…
(laudă pământului si alchimiilor lui vegetale;
Îmbogătire estetică a obiectelor estetice: mustul, brumărelul, cu epitete personificatoare: „usor tulburat” (brumărel), „tepos” (mustul) sau epitete cromatice: „frunze în galben si rosu”)
„…/ si câmpul pustiu (ep. personificator, din nou) părăsit de recoltă (dublă personificare)”
Rationalizarea meditatiei telurice, hrănită de vegetativ, muscă alegoria:
„Unde vă duceti voi astre?
Întreabă dece-datul (sintagmă – discurs literar si figurat Dece-datul semnificând de ce îti este dat nu neapărat decedat)”
„… fantomatice mâini umblă prin vestminte” (aceleasi epitete personificatoare: fantomatice, în curând cromatice.)
„… caută inima / ascult din adâncuri –
- sub brazdele toamnei / (determinare) / cum respiră ogorul” (brazdele toamnei – o primă figură stilistică, metonimie sau sinecdoca sau catacreză, triplă interpretare a acestei „figuri”).
„va fi alb lintoliu (epitet cromatic, sincretic dar si sinestezic) / când Luna printre nori / va clipi însângerată” (epitet, preferat de poet, cromatic, dar si epitet ornant).
Fără a caracteriza acest „text” doar prin distributia epitetelor, si a altor „figuri semantice”, cumulativ semantic, potentatoare de semantici, acest text, ne oferă o structură aparte vectorială a unui limbaj literar. El reprezintă un exemplu de discurs descriptiv cu lentă actantă în conotativ. Cu negrăbită dorintă de a transforma elementele fizice în organisme estetice. Poetul evidentiază aceste „obiecte estetice fizice”, cât mai cumulativ, în pleoapele privirii secventiale, sinectice pe lume, spre „obiecte estetice ideale” simplu si eficient idealizate.
Poemul are multe posibile interpretări simbolice. Sunt, apar evidente, arhetipurile ciclurilor circulare si sferice; Rostogolirea pe boltă a carului mare dar si rostogolirea – ciclică a lumii – în strânsă relatie cu altă ciclicitate… sexuală, feminină, feminitate a iubirilor fecunde ce pândesc singurătatea masculină, cu plete selenare răsfrânte-n lut-adamus-lut si sânge, „lună-însângerată” – cât de sublimală ciclicitate…
Care sustine rostogolirea „Anotimpurilor sentimentale” în astral. Poetul îsi doreste oprirea ciclicitătii, făcând fixe „carul si rotile lui”,oistea lui strâmbă, protapul fără jug, dar care subjugă privirea noastră-n cer. Putin stiu că rostogolind în sus , pe boltă, spre vârful ei zenital, patru segmente cât osia mare, dăm peste steaua fixă a lumii ce-nghite axa lumii, numită „steaua polară”. Putin cunosc că ciclicitatea este o aparentă. Noi, în realitate, suntem ciclici, cu toată fiinta noastră într-un neant astral. Cum Ganimede este „lună” a lui Jupiter, posibilă planetă -vulcan si iaz de viată si soare de opal.
Deci poemul se supune si impune simbolul rotii în roata zodiacală a arhetipului ciclicităti.
Roata timpului, în acest poem, coregrafiază ritmic si erotic, un dans astral – tehnic: ceremoniile ciclicitătii arhetipale.
Fecunditatea „lunii” este izomorfă cu „mustul tepos” si mustirea, aici o fecunditate tristă (în acest poem) foarte apropiată de nefecunditate: câmp pustiu părăsit de recoltă, controlată de întrebările retorice ale unui decedat. Scufundarea erotică ia forma unor „fantomatice mâini care umblă printre vesminte” (nu vestminte). „Causă inima” – zeitate htonică întărită de „sub brazdele toamnei”. Si o usoară sperantă „de iubire”; „cum respiră ogorul, va fi alb lintoliu”. Vom aboli moartea prin iubire, ne spune Maria Spiridon Cassian, într-o nouă ciclică existentă, temporală, antagonică simturilor, într-un timp circular, periodic, posibil reversibil: „când Luna” ne „va clipi însângerată” – lascivă si androgină.
Vectorii semantici ai limbajului poetic, din Eglogă, sunt: V 1 = „carul cel mare se plimbă”, cu directii dedublate: „pe cerul târziu” (personificat) si„în noaptea senină si rece” (ornantă), sau triplate: (pe) „cu oistea strâmbă (din nou ornant).
V2 = stele fixe se arată ochilor nostri cu ornările lui… directionale: „sunt sapte” (cantitative) „cât zilele facerii” (comparative) „cu mult mai aproape”(metrice);
V3 = „vine usor brumăre”l, cu/pe directia: „câmpul pustiu părăsit de recoltă” (posibilă miriste a fecunditătii).
V4 =” mâini fantomatice (care) caută,” , cu directia: „printre vesminte”,
V5 = (eu) „ascult inima”, cu directiile: „din adâncuri”, „sub brazdele toamnei”; „respiratia ogorului”
V6 = „va fi”, cu directiile: „Luna printre nouri însângerată” si „alb lintoliu”.
Structura lingvistică ce ar metagrafia următoarea structură:





Aceste actante grafice promovează directiile semantice mai putin sensurile semantice. Despre acestea am vorbit „deasupra lor”, în „favoarea formelor”, care aici ,din „literare” ,au devenit grafice, oarecum expresii semiotice în semantic, dar si spatialităti geometrice străpunse de vectori semantici ,de „sonoritatea limbii vectoriza(n)te”.
Aceste grafii nu justifică actanta, doar o evidentiază senzorial. Si ele fac parte din întregul spatiului literar si a cauzalitătii sale, impuse de spontaneitatea rostirii cuvântului… literar, pornit să-si deseneze obiectele ideale pe masa perceptiei senzoriale.
Căutăm semnul mai înaintea semnificatiei lui. Semnele semnificatului vorbitor. Receptorii decid subiectiv această căutare.
Orice formă literară, însă, dincolo de evidentierea formelor ei posibil geometrice, este o structură, o tessătură liniară de vectori ,generatori de spatiu lingvistic. În acest sens ,directiile sunt componente scalare ale vectorilor transcrisi. Asezate liniar ,într-o matrice liniară, astfel:
V1 = „carul se plimbă” = (carul târziu, cel mare, noaptea senină…, oistea strâmbă)
V2 = „stelele… se arată” = (fixe, sapte, zilele facerii, mult mai aproape)
V3 = „vine brumărel= (usor, must tepos, frunze în galben si rosu, câmp părăsit)
V4 = „mâinile umblă si caută” = (fantomatice, printre vesminte, inima)
V5 = „(eu) ascult” = (din adâncuri, sub brazdele toamnei, respiră ogorul)
V6 = „va fi” = (alb lintoliu, Luna, norii, clipirea însângerată)
Si tot pe această linie a hazardului spontaneitătii cuvântului vectorial în semn, în vârful condeiului ce-l asterne în semnul literei auzite, în spatele gândurilor la pândă pe cuvinte inocente si nevorbitoare afară, doar înăuntru ,poemele, semnate de autoritatea numită poet, pot fi receptate diferit combinatoric, diferit ca dependentă vectorială liniară, prin contiguitatea (alăturarea) potrivită subiectiv a componentelor vectoriale, suprinând chiar vectorii actanti. Construind poeme din componentele liniare matriciale. Cum ar fi, un posibil poem, următoarea matrice contigun constituită:
V1 cerul târziu / carul cel mare / noaptea senină / oistea strâmbă
V2 stele fixe / sapte / facerea, mult mai aproape /
V3 brumărel usor / mustul tepos / câmp părăsit / frunze în galben si rosu
V4 mâini fantomatice – printre vesminte – inima mea
V5 din adâncuri / brazdele toamnei, (respiră) ogorul
V6 alb lintoliu, Luna, clipire-nsângerată
Care constituie o matrice semantică în sine, ori, deduc o altă Eglogă, forma ne-actantă. Forma statică a comportamentelor unor vectori lingvistici (verbe) actanti ascunsi ,oricând usor de indus în combinatia – însiruire de forme estetice precum si în alte figuri de stil. V1, V2, V3…, pusi în fata acestor liniarităti însemnând versul 1, versul 2,…
Putem aborda forma numai ca structură aditivă a vectorilor însotiti de o componentă scalară si poemul Eglogă ar avea următoarea semantică strict actantă:

„carul „(cel mare) „se plimbă” pe cer
„stelele (fixe) se-arată” „ochilor” nostri
„Vine”, „usor” (tulburat),” brumărel”.
„mâinile” „umblă” – n „vesmintele noptii”
„Ascult” din „adâncuri”, cu „inima” toată
„Brazdele toamnei” „respiră” „ogorul”
„Luna” „clipeste” „însângerată”
„va fi” „alb lintoliu”.

Care actantă se potriveste sonor, poate fi sonorizată de rime intempestive si ritm oscilant, cum am încercat eu. O poate face oricine. Dovadă a multiplelor – posibile forme, figuri, structuri semantice pe care le contine un text. Aici, această posibilitate ne-a oferit-o emanatia, revelatia poetului Cassian Maria Spiridon, în poemul Eglogă altminteri balansat, decât „poemul în balans” – cum se numeste cartea domniei sale. Valoarea balansului stă în greutătile scalare atârnate, puse în talerul opus actantelor însumate pe celălalt taler. Atasarea vectorilor semantici sporesc valoarea estetică a textului ,datorită punerii în noi relatii a vectorului cu scalarii săi. Iată acest lucru în forma biscalară: Păstrând mai mult „inspiratia si autoritatea revelatiei” poetului, forma textului său, asupra căruia am meditat si mediat filiatii stilistice între vector = verb si scalari = componentele lui substantivale:mai întâi metagrafic:


si ,apoi,meta-logic:

Carul cel mare /(vector)
liber se plimbă /
în noaptea senină /
Pe cerul târziu (trei scalari)


Stele – septadă – s-arată(vector)
ochilor nostri, pe noi să ne vadă (SI)
Cu mult mai aproape (SII)
de ziua primară (SIII)

Cum vine usor tulburel(vector)
cu must tepos si misel / (scalar I)
Pe câmpul rosu si galben (SII) /
zăpezile-n care-am să samăn (SIII)


Întreabă deodată un astru(vector),
mâna ce umblă-n vesminte (SI)
Adâncul de-si are cernite (S II)
lintolii stindard (SIII)

Sub brazdele toamnei (SI)
tăcerea (SII) adâncul (SIII), respiră ogorul (verb)
Luna clipeste (verb) însângerată (SI)
cu ochi de fecioară (SII)
si sfârtecă norul (SIII).


Evident ,în jurul semanticilor originare, în umbra cuvintelor alese de poetul suveran formei lui poematice. O altă structură ce poate fi ascunsă de actante – vectori vorbitori, si directiile (scalari, componentele lor scalare) lor de manifestare senmantică: un vector, în actiune, determinat de trei componente scalare. Acest spatiu vectorial, deci, este tridimensional semantic, tridimensionat semantic. Fată de modelele anterioare bidimensionale si fată de autorul poemului ce a preferat dimensiuni alternate.
Egloga îsi propune si teme istorice importante. Mai la nevedere în continut, dar esentiale în timp literar.
Egloga – bucolica ,scrisă de Spiridon Maria Cassian, sustine din plin atmosfera pastorală prin imaginile „vietii de la tară”: „carul”, „oistea” (cei drept mai terestre decât în poem)” mustul”, „câmpul”, „recolta”, „brazda”, „ogorul”, „Luna”, „lintoliu” = doliu si „Dece-datul” = mortul.
Prin care, oricând, Virgiliu a umblat (înainte de a fi murit în anul 19) prin anii 54, să-si scrie Egloga a IV-a, a celor trei păstori, unul mai îndrăgostit decât altul: Fileno, Zanbardo, Cordonio, poem antic ce pregăteste „tragedia… shakespeariană”, în special a iubirilor neîmplinite, nefericit împlinite. Stiindu-se cum în Egloga(fiilor ploii) ne plânge soarta natională si George Tărnea:
„După cât am tras ca boii (în comunism) / Suntem iarăsi fii ploii (ai inundatiilor – cataclism) / Numai buni de dus cu vorba (de guvernanti) / Să ne fure altii ciorba (U.E)”
Istoria genului Eglogă. Ce-i mai frumos decât un elogiu subînteles, subtil, adus literaturii, temelor ei, prin titlul unui „poem în balans”?
Spiridon Maria Cassian, revolutionează, însă, genul liric, pe întinderi istorice mai mari. Tot ca un păstor Fileno ,dar „învingător în iubire cu” Zafira:
„iubito ai ochii învăluiti / în aurul luminii / Acoperă-mi tu viata / cu amândouă pleoape / si fă din geana / prelungă / o punte / între pământ si cer / Aici sufletul să-mi pască / din iarba zâmbetelor tale / oferite / ori de câte ori / privirea-ti asupra-mi poposeste”.
După cum vedeti, imaginile „pastorale”: „iarba, să-mi pască asezământul vietii”…, se mentin. O nouă temă ne poartă spre alte dezbateri estetice, stilistice ori structurale: structura actantelor semantice vectoriale: „acoperă-mi tu viata”, actanta principală a „eu-lui”, se compune cu, actanta „celuilalt” – „fă (tu)” si se descompune substantival si con-substantial ca-n forma mea, dedicată iubitei mele:
Iubito, aurul luminii
În ochii tăi învăluiti
De pleoape poleite-n rouă
Viata-mi prinde, printre sfinti
Si-s albi crinii
Pe sufletul suit în cer,
Să-mi fac din iarba unui zâmbet
Coroană de tăceri – mister
Si nemuriri de os în cuget.

Dar cu imaginile sumbre ,dintr-o reverie poetică ce nu-mi este străină, a unui poem Maria Spiridon Cassian ,referential si amplu ,denotativ de iubiri, conotativ de simboluri.
Iubita,mereu călătoare în echilibrul bine echilibrat pe cuvinte estetice si imagini cu simboluri „la vedere”, iubită uneori răsfătată ca un prunc,ca in următorul poem:
„dragă a mea (în loc de, „draga mea”, serioase) (determinarea dragă a mea = dragostea mea)
Nu-i asa
Că ochii no;trii
Unul în altul se vor scălda?” (aritmic: două rime, dar semisonorizată pe „bătăile” amintirii) (ce vor scălda, speranta, amintirii)
„si după ce
De tot vom pleca (după moarte)
Nu-i asa / dragă (dragostea mea) / a mea
Că mâinile noastre vor căuta
Împreună să fie?
Si când de tot (pe veci, amărăciunea nefiindului)
Ne-om culca
Nu-i asa?
Nu-i asa?
Că sufletele noastre / …împreună-or zbura
Si după / si după… Draga mea.”

O mare suferintă a poetului redată sub formă de „bocet”. În care nu au importantă formele prozodice, nici estetice,doar actantele singurătătii în … iubire. Un exemplu de actantă,în care verbele – vectori: „nu-i asa” , „nu este”, „se vor”, „vom pleca”; „vor căuta”; „ să fie”; „ne-om culca”; „nu este asa” (de trei ori) „’or zbura”, au rol de sistem ce directionează „durerea si angoasa” în arhetipul mortii la… viitor. Mereu în viitor. Cum orice carte este un „balans” pe o mare de nisip. Infinită ca nisipul fiintei noastre poetice. Azi, fiinta poetului Spiridon Maria Cassian.









Profesor Ioan Toderita    3/13/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian