Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


De vorbă cu Ion Popescu despre situatia din Ucraina

„Să păstrăm calmul si să nu ne implicăm în actiuni, care duc la violentă!”

În ultima săptămână a lunii ianuarie, la Strasbourg a avut loc sesiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, pe agenda de lucru a căreia a fost inclusă si dezbaterea problemei referitoare la functionarea institutiilor democratice în Ucraina, discutată în plenul sesiunii la 30 ianuarie. Recent am realizat un interviu cu deputatul poporului din Ucraina, Dr. Ion Popescu, conducătorul delegatiei permanente a Radei Supreme la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, vicepresedinte al acestui forum, care a participat nemijlocit la dezbaterile din plenul APCE.

– Stimate domnule Dr. Ion Popescu, în ultimul timp se fac auzite tot mai des voci din partea comunitară, care amenintă cu impunerea unor sanctiuni Ucrainei. Care este dispozitia colegilor Dumneavoastră de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei? Ce contine rezolutia adoptată de către deputatii europeni?

– Până la sesiunea în plen, problema dată a fost discutată atât la Biroul Consiliului Europei, cât si în grupele politice, în Comisia de monitorizare, care a pregătit raportul, proiectul de recomandare si rezolutia propriu-zisă referitoare la situatia din Ucraina. Datorită amendamentelor, pe care le-am propus noi, pe care le-au propus raportorii (pentru că situatia se schimba foarte rapid si erau necesare unele amendamente), ideea principală a documentului este că toate discutiile privind iesirea din criză trebuie să aibă loc la masa tratativelor, că orice hotărâre urmează să fie transpusă în practică prin mijloace politico-juridice, adică ea trebuie consfintită prin acte legislative, care să nu fie puse la îndoială de nimeni. Consiliul Europei nu a sustinut propunerea de a o priva pe delegatia ucraineană de dreptul la vot, deoarece Parlamentul ucrainean a abrogat legile adoptate în data de 16 ianuarie – o cerintă a colegilor europeni.

– Ce fac în prezent autoritătile si opozitia ucraineană pentru a găsi acele puncte de tangentă, acel numitor comun pentru solutionarea crizei politice în stat?

– Principalul acum e să fie oprită escaladarea conflictului, ciocnirile care au avut loc în stradă. Un moment pozitiv poate fi considerată întâlnirea Presedintelui Ucrainei cu liderii opozitiei, în cadrul căreia s-a convenit asupra unor lucruri importante. Potrivit acelor întelegeri, a fost desfăsurată sesiunea extraordinară a parlamentului ucrainean, în cadrul căreia alesii poporului au abrogat legile din 16 ianuarie. Guvernul si-a asumat responsabilitatea pentru situatia din tară, iar Premierul a demisionat. Reprezentantilor opozitiei li s-au propus posturile de Premier si vicepremier pe probleme umanitare. Deocamdată ei nu au acceptat propunerile respective, dar negocierile în acest sens continuă. A fost pusă în discutie si posibilitatea de a face schimbări în Constitutie si de a aduce Legea Fundamentală la actualele necesităti si la actuala situatie din stat.

– Cum vedeti perspectivele introducerii modificărilor la Constitutie?

– Poate fi discutată posibilitatea revenirii la unele prevederi ale Constitutiei precedente, spre exemplu ideea formării guvernului de către parlament când executivul poartă răspundere în fata organului legislativ. Însă, revenirea definitivă la varianta Legii Fundamentale din 2004 este imposibilă, deoarece atunci, în 2004, a fost adoptată o hotărâre cu privire la mandatul imperativ. În Europa nu există mandat imperativ, există mandat liber. Adică, indiferent în ce partid se află, deputatul are dreptul să vorbească si să voteze în numele alegătorilor, care l-au votat. Părerea mea este că, în procesul reformării Constitutiei, trebuie să folosim sansa de a ne onora cerintele neîndeplinite încă fată de Consiliul Europei pentru a continua munca în vederea semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Nimeni nu a anulat acest lucru, el a fost doar amânat. Dar, repet, orice schimbare în Constitutie trebuie făcută în cadrul actualei Legi. Din păcate, în prezent nu există acel nivel de credibilitate dorit între diferite formatiuni politice. Părerea mea personală este că în acest caz ar trebui să semnăm un memorandum sau o foaie de parcurs, în care să fixăm clar crearea unei comisii constitutionale, care să ia în calcul elaborările de până acum ale Adunării Constitutionale în frunte cu primul Presedinte al Ucrainei Independente, Leonid Kravciuk, discutiile la nivel de experti, cele din Parlament, termenele votării la sesiunea legislativului ucrainean. Pentru aceasta, însă, este nevoie de vointă politică din partea tuturor fortelor politice din stat. Un alt moment este formarea guvernului, în care ar trebui să vină profesionisti, care să facă mai putină politică si mai multe treburi bune pentru tară pentru a stabiliza situatia economică în Ucraina, or, în urma evenimentelor din ultimele câteva luni economia natională a fost afectată destul de puternic.

– Desi procesul de semnare a Acordului de Asociere a fost suspendat pentru un timp oarecare, ceea ce a si cauzat, de fapt, protestele din ultimul timp, tratativele cu privire la liberalizarea regimului de vize continuă. Cum se prezintă situatia la acest capitol?


– Înainte de a discuta la modul cel mai serios problema liberalizării regimului de vize cu Uniunea Europeană, trebuie să discutăm problema micului trafic de frontieră cu statele vecine. Am avut o discutie în acest sens cu Consulul General al României la Cernăuti, doamna Eleonora Moldovan, cu reprezentantii Ministerului de Externe al Ucrainei. După formarea noului Guvern la Kiev intentionăm să reanimăm discutiile în privinta micului trafic de frontieră dintre Ucraina si România asa precum functionează el între Ucraina si Polonia. După cum stiti, din initiativa noastră, câteva puncte de trecere si control dintre Ucraina si România, situate în regiunea Cernăuti, au obtinut statutul de puncte de trecere internationale. Am discutat, în scopul informării conducerii României pe marginea acestei probleme, cu conducerea delegatiei României la APCE, mai înainte am avut o conversatie cu Ministrul de externe român, domnul Titus Corlătean, cu altii. Adică situatia actuală si ulterioarele schimbări în legislatie trebuie folosite la maximum pentru a satisface unele cerinte ale Comunitătii Europene, dar si necesitătile minoritătilor, precum este problema micului trafic de frontieră cu România, de care au acută nevoie românii de la noi, din Ucraina.
– Care au fost principalele recomandări ale deputatilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la încheierea dezbaterilor pe marginea „problemei ucrainene”?
– Ideea principală, exprimată de colegii mei din APCE a fost că trebuie stopate orice actiuni de aplicare a fortei indiferent de unde ar porni ele. S-a accentuat că nici structurile de fortă nu au dreptul să aplice forta, dar nici manifestantii nu au dreptul să-i atace pe reprezentantii fortelor de ordine. Au fost date semnale clare atât puterii, cât si opozitiei că toate lucrurile urmează să fie rezolvate la masa tratativelor. Vreau să fac un apel către populatia tinutului nostru să păstreze calmul. Problemele majore se vor rezolva nu la nivel de raion sau de regiune, ci la Kiev, cu participarea reprezentantilor formatiunilor politice din Ucraina, dar si cu medierea forumurilor internationale din care Ucraina face parte, inclusiv Consiliul Europei. Cred că, aflându-ne în fata unei prăpăstii, e timpul să ne oprim. E timpul să facem cu totii câte un pas înapoi pentru a ne îndepărta de această prăpastie, iar politicienii nu trebuie să se arate cu degetul reciproc pentru a spune cine e vinovatul. În situatia creată toti sunt vinovati.

– Domnule Ion Popescu, care ar fi mesajul Dumneavoastră pentru cititorii săptămânalului „Libertatea Cuvântului”?
– Mesajul meu, pe care l-am dus peste tot, inclusiv la tribuna Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, este că nici o ambitie politică, nici un post înalt nu pot fi mai presus decât viata si sănătatea oamenilor. Atunci când arăti cu degetul la cineva spunând că e vinovat, nu trebuie să uiti că, în acelasi timp, trei degete arată la tine, iar unul – la Dumnezeu, la Ceruri. Nu trebuie să facem concluzii pripite pentru că, mai devreme sau mai târziu, Bunul Dumnezeu le pune pe toate la locul lor. Mai devreme sau mai târziu politicienii se vor întelege între ei si vor forma diferite coalitii, iar lumea va rămânea tot cu problemele ei. De aceea îi îndemn pe toti oamenii să nu ia parte la actiuni ce duc la violentă. Suntem o tară cu mentalitate europeană, un stat situat din punct de vedere geografic în Europa. De aceea, cred eu, cu totii merităm o viată mai bună. Asadar, să fim cu totii tari de caracter, să avem vointă de a rezolva problemele pe calea tratativelor si să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca în tară să fie liniste si pace.
– Vă multumesc.


P.S. Prima variantă a interviului a fost acordat postului Radio Ucraina International pe 08.02.2013, iar lumina tiparului - în ziarul „Libertatea Cuvântului” (Cernăuti) din 13.02.2014.





Pentru confirmare: Dumitru Verbitchi    2/14/2014


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian