Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sibiul - singular, cu articol hotărât

Ca orice substantiv care se respectă, si Sibiul îsi schimbă forma după gen, număr si caz. Există un Sibiu femin, în care predomină cărările romantice de prin Parcul Sub Arini sau plimbările cu barca pe lacurile Dumbravei si manifestările culturale pline de har. Dar nu este de ici colo nici Sibiul bărbătesc, care se ia la trântă, postulând modernismul urban în sticlă si metal sau deschizând generos usa spiritului întreprinzător al neastâpăratilor, harnicilor ardeleni si – atentie – ardelence!

Cât despre număr, sunt Sibiuri si Sibiuri; unul medieval, altul fostă Capitală Culturală Europeană, unul săsesc, altul românesc, cel de ieri si cel de azi; mă rog, cam tot atâtea Sibiuri, câti locuitori si vizitatori ocazionali. De la caz la caz, în functie de starea vremii si de genul de problemă pe care o ai de rezolvat, poti da peste Sibiul politicos, galant, prietenos si eficient sau peste Sibiul mohorât, în renovare, scump, scortos. Lucrurile se complică si mai tare dacă-l mai supunem si flexiunii. Căci, desi e nume propriu, s-au găsit destui ghidusi dornici să-l treacă prin diateze, fortând nota, îndoindu-l în moduri, la timpi, pe persoane si prin grade de comparatie de te doare mintea. Căci orasul meu natal n-are numai prieteni, mai sunt si invidiosi, de-aproape mi se face teamă să-mi mai spun si eu cuvântul. Prea multă lume l-a inclus nu doar în masa vocabularului, ci chiar în fondul principal lexical!

Am scris două paragrafe si încă n-am spus nimic despre subiectul propriu-zis al articolului meu, pe care mi-l doresc hotărât, la fel ca acordul enclitic din titlu. Pentru că da, aici părem a fi de acord cu totii, avem de-a face cu un oras singular, cu contururi clare, un oras ... hotărât, cum se spune pe la noi. Dar oare nu e fiecare oras în parte unic în felul său? E-adevărat că revista americană Forbes declara recent Sibiul drept unul din cele mai idilice orase europene, dar, să fim sinceri, „idilic” e un termen cam static. Oricum, conceptiile americanilor nu se suprapun decât arareori peste gusturile noastre de europeni înrăiti. Cu toate astea, ne place să trăim la Sibiu, chiar dacă nu plutim permanent în sfere „idilice”.

De-ntrebi un sibian de pe stradă dacă îi place orasul său, mai mult ca sigur răspunde că da, mult. Iar dacă insisisti mai departe cu întrebările, ti se confirmă si clasicele clisee despre noi: anume că întelegem câte ceva din limba germană si că nu ne rupem picioarele dacă ne plantează cineva pe schiuri. As merge până acolo încât as sustine că nu doar nouă, sibienilor, ne place Sibiul, ci si lumea ne place pe noi. Pe ce mă bazez? Pe propria experientă si pe frecventele întâmpinări prietenoase pe care le-am avut de-a lungul vremurilor la munte, la mare, la Bucuresti si ... cam peste tot, prin tot felul de împrejurări.

Oricât as vrea să mă deosebesc de ceilalti cronicari ai orasului, un element avem cu totii în comun: când vorbim de Sibiu, accentuăm centrul orasului. Nu-nseamnă că urbea n-ar avea si alte atractii – ba bine că nu! – dar centrul istoric le bate pe toate; aici chiar n-avem loc de-ntors. Ce simti când te plimbi pe Corso? Pavajul din piatră cubică îti fură ochii cu rotocoalele lui simetrice, nările ti se inundă cu miros de covrigi, kürtös colac si langosi calde. Pe un fond general de liniste molcomă auzi frânturi răzlete de conversatii potolite, purtate de voci domoale, ardelenesti. Lumea se perindă la spazier, cumva alene. Fatadele multicolore se aliniază ordonat, străpunse din loc în loc de ochii de lumină ai portalelor de intrare, prin care se întrevăd curti adânci, înconjurate de balcoane cu balustrade de lemn.

În Piata Mare, lumea contemplă sau traversează, dar mai nimeni nu se grăbeste. În Piata Mică se sede la terase, se-adună prietenii pe la mese, salutându-se cochet cu un pupic pe obraz, mondeni ca răsfătatii din anturajul „schicki-micky” münchenez. Parcă se stiu toti, familiari cum sunt, de te simti un pic stingher printre ei. Dar nu durează mult confuzi până observi rapid că si pe tine te tratează la fel de lejer, în caz că intri-n vorbă cu ei. Chiar de nu-ti vine să li te alipesti cu sufletul, parcă resimti recunostintă pentru că nu ti se bagă-n viată cu forta. Si brusc stii ce lipseste: forfota balcanică. Aha, mare pagubă!

E-un fel de distantă politicoasă, ca o igienă de la sine-nteleasă a contactelor, ca să nu se rănească nimeni, nici măcar întâmplător, prin colturi de gesturi bruste sau pe muchii de vorbe tăioase. Fitele astea caragialesti sunt oricum risipă inutilă de energie. Cu alte cuvinte, cam poti face ce vrei, nu sochezi pe nimeni, dar simti că se uită lumea la tine, chiar dacă nimeni nu te judecă pentru ce faci. E-un fel de comfort comod, bun la toate, drept pentru care te molipsesti de calm si vrei si tu o bere. Te-asezi pe-un scaun la Strasse, frumos în rând, molipsit de cadenta la ralenti, spectator discret al propriei tale păci venite pe neasteptate.

Asa e Sibiul. Dacă ar fi o masină cu cutie de viteze automată, ar sta mai tot timpul pe pozitia „neutru”; nici demaraj, nici croazieră, nici marsarier; pur si simplu deschis tuturor posibilitătilor, cu directie neprecizată, momentan în repaus. Aparent. Căci proiectele cele mai temerare, cele mai încăpătânate obsesii, cele mai solide întreprinderi, cei mai încrâncenati promotori, tot în bine trucata nemiscare îsi află matca si se rostogolesc prin lume ciorănind, iohannisând, paul-gomând, ca să nu mai vorbim de celelalte metode de-a lua lumea-n piept, fiecare din ele ca un miniportret al Hermannstadtului, plasat în rame inscriptionate minutios, patentate pe nume de la A la ...W precum Agârbicieanu, Baritiu, Blaga, Boiu, Brediceanu, Brukenthal, Goga, Haas, Lazăr, Ivănescu, Noica, Olahus, Saguna, Slavici, Sibelius, Stanca, Teutsch sau Wittstock. Na, că m-am trezit si eu acum, călutind, dar, chiar dacă sună a laudă, aceste nume trebuie spuse. E chiar musai, căci sibienii renumiti nu sunt doar multi, ci si cu greutate. Să dăm, asadar sibienilor ce este al lor. Prinos, mintenas.

Orasul sperietor de sobru, prin care pasii mei de prunc în prag de adolescentă se insinuiau ezitanti, intimidati de severitatea profesorilor nostri de liceu si de asprimea umorului colegilor, mi-a modelat caracterul în directia unui sarcasm sănătos, dar oarecum drăgăstos. Căci asa suntem noi, sibienii, casanti pe dinafară, dar impresionabili pe dinăuntru, cu conditia să nu se observe. Faptul că tocmai noi ne găsim să organizăm cu regularitate de ceas sentimentale festivaluri de jazz sau romantice târguri de Crăciun, cu drăgălase patchworkuri multicolore, lucrate cu migală săsească, intră doar aparent în contradictie cu felul nostru sceptic de a fi. La astfel de ocazii facem act de prezentă, salutându-ne cu acelasi Servus vesel, care ne face să ne simtim părtasi ai unei familii extinse, un fel de rude mai îndepărtate. Meticulosi în a ne organiza distractiile, suntem excesivi doar când ne calcă cineva pe bombeu, si oricum numai dacă acel intrus are talpa groasă si pasul indecent de apăsat.

Sibiul troleibuzelor curate, în care lumea citeste ziarul, ne poartă meticulos prin cartierele cu nume imperiale (terezian) sau mondene (hipodrom, strand), prin care clădirile odihnesc înconjurate de ziduri vechi, solide, inspirând stabilitate si ducând cu gândul la disciplina cazonă a nu tocmai rarelor cazărmi. Respirăm istorie si-un pic de cosmopolitism în orasul cu atâtea nationalităti conlocuitoare, unde în loc de „alimentara”, „textile pentru copii” sau „magazin de mobilă” se mai spune ca acum cinzeci de ani „La Floasu”, „Ursuletul” sau „Dragoner”, chiar dacă ele au dispărut demult. Si iarăsi mă duce gândul la barurile si discotecile primelor iesiri dansante, locuri pe care le alintam cu nume precum „Pe casă”, „În Groapă” sau „Disco-Bar”.

Poate părem conservatori si ciudati, cu persistenta noastră încăpătânată în ritualuri, cu calfele noastre îmbrăcate ca acum cinci sute de ani, care vin din toată Europa ca să ne renoveze casele din orasul vechi, aidoma predecesorilor lor medievali, fără cuie si fără materiale sau unelte moderne. Dar ce-i rău în asta? Cum să nu vrei să rămână lucrurile asa? Toti recomandă să nu schimbi niciodată o tractiune care te-a purtat spre succese durabile! Poate ne-am molipsit de cumpănire de la Cibinul traversat de poduri frumoase, râul care dă cotul moale, cu apă aproape stătătoare, între malurile umbrite de sălcii aplecate spre ochiul apei, într-o oglindire care îmbie la ... reflectie.

În Piata Cibin, tăranii nu ... precupetesc. Asezati reglementar, cu sorturi curate, licentă si preturi la vedere, te tratează cu mină serioasă, de-ti trebuie ureche muzicală foarte fină ca să sesizei ironia dulce acrisoară a câte unui comentariu laconic, aruncat în vânt de mărginenii cu clop sau de rumenele fete de la munte, ce-adună zmeura de pe povârnisurile frecventate de ursi. Si iarăsi îmi amintesc de străbunica Sanvina, care îsi lua cosul cu ouă de cu seară, si se ducea pe jos cinci kilometri până în gara din Bendorf (Benesti), ca să astepte acolo Mocănita, ce-o ducea pufăind în dimineata următoare la piată, la Sighii. Dormea în gară, de frică să nu piardă trenul, un tren din care puteai coborâ si urca din mers, după cum îi arată si numele.

Un tren pare si destinul sibienilor plecati departe de tară, căci aici mobilitatea s-a scris cu majuscule chiar si-n perioadele de crâncenă ermetizare a granitelor. Spre Sibiu s-a venit în valuri de pe vremea colonistilor saxoni si s-a plecat la răstimpuri spre vestul aurit, fără teama de înstrăinare, orasul distribuindu-se generos, un pic peste tot. Fără pretentii de orgoliu rănit, fals patriotism sau teamă de dezrădăcinare, Sibiul asteaptă si nu poartă pică. Unde era să se ducă? Pentru că trenul sibian e cu dus-întors iar gara de domiciliu rămâne mereu aceeasi. Călătorii Hermannstadtului îl iau cu ei la plimbare, dându-i contur hotărât si peste hotare. Au deprins obiceiul de a se-ntoarce periodic la „punctul zero”, îmbogătind spectrul orasului cu aromele depărtărilor. Or sti ei de ce. Chiar dacă pluralul Sibiuri există, în sufletul fiecărui concitadin Sibiul se (în)tipăreste tot la singular.


Benissa




Gabriela Călutiu Sonnenberg    2/6/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian