Despre iubire si alte sentimente
,,Las mostenire/ dorul de Patrie,/ fântâna cu apă vie/ si ploaia măruntă/ din ochii Tăi, Iubire!”.
Iată, un testament al prea plinului de suflet. Si atunci cum să încapă într-un singur vers?
Există însă mirajul cuvintelor care pot lua chipul fiecărui sentiment.
E ca o fântână adâncă, e apa vie în care se scaldă sufletul. Sensibilitatea este liantul. Dar când din prea plinul sufletului ies versuri, doar cinci versuri?
Atunci avem în fată volumul ,,Ecoul tăcerii. Epifanii stelare” de Nicoleta Milea, volum care a primit Premiul ,,Octavian Mosescu” al Festivalului International ,,Titel Constantinescu”, editia a V- a, Râmnicu Sărat, 2012.
Poeta Nicoleta Milea este cercetătorul delicat si curios al adâncurilor din suflet.
Căutările sale febrile se întorc în cuvânt de unde izbucneste întrebarea: ,,Ai curajul/ să-mi retezi inima/ cu sabia/ unui singur Cuvânt?” Cum s-ar putea ucide o inimă” Eatât de usor cu sabia cuvântului! Dar: ,,Timpul si apa/ niciodată/ nu se unesc.../ Doar tu, inimă,/ te despoi de mine/ murindu-mi Dragostea”.
Sau mai cu seamă: ,,Focul,/ cât e de foc-/ si tot curge/ într-o baltă de lumină/ sângerie”. Ca să se întâmple ceea ce a fost ursit: ,,Orfeu/ coboară în sufletul meu/ în fiecare seară,/ strigând-o cu disperare/ pe Euridice!”
Poezia Nicoletei Milea este o zbatere de fluture prizonier între petalele florii. Cu o fortă remarcabilă de sinteză, poeta obtine maximum de semnificatie.
Un suflet convulsiv, un suflet neobosit se repetă în imagini diferite care, paradoxal, trec granita unei prozodii calme.
O întreagă metaforă se dezvoltă pe sirul versului, se amplifică până când descopere semnificatia potrivită:
,,Ziua si noaptea/ în două ne taie./ Trimite-ne, Doamne,/ oricât de târziu,/ curat să ne spele o ploaie!”
Ei bine, ruga s-a împlinit. Poezia e curată ca steaua care încă n-a răsărit.
|
Liviu Comsia 2/6/2014 |
Contact: |
|
|
